Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
deficiente de auz
surdopsihologia, care face parte din pedagogia speciala si care studiaza particularitatile si legitatile
specifice ale dezvoltarii psihice persoanelor cu deficiente de auz.
Analizatorul auditiv are un rol deosebit in dezvoltarea psihica individului datorita rolului sau in
facilitarea comunicarii verbale si in acumularea cunostintelor. Deficienta auditiva determina modificari
in activitatea individuala si consta in perturbarea relatiei individului cu mediul inconjurator.
Cand deficienta auditiva este congenitala sau apare la virste mici, provoaca dificultati in insusirea
limbajului, iar in unele cazuri grave lipsa limbajului – surdo-mut. Cand apare dupa achizitionarea
structurilor determina o involutie a activitatii psihice daca nu se aplica programe educative speciale.
In majoritatea cazurilor pierderea auzului este un proces lent, nedureros. Depistarea si interventia din
timp a tulburarilor auditive sunt foarte inportante in evolutia ulterioara a copiilor, dat fiind pericolul
aparitiei muteniei, adica neinsusirea limbajului ca mijloc de comunicare si instrument operational al
gandirii. Este o regula cunoscuta in literatura de specialitate care afirma ca un copil ce prezinta
pierderi mari de auz in primii ani de viata, fara o protezare precoce, inevitabil va deveni mut. De
asemenea , disfunctiile auditive cu cat sunt mai grave, cu atat vor influenta mai mult aparitia si
deezvoltarea vorbirii, fapt evidentiat prin frecventa crescuta a tulburarilor de vorbire la copiii cu
diferite grade de hipoacuzie.
Deficientele de auz sunt de cele mai multe ori, consecinta unor malformatii sau dereglari anatomo-
fiziologice ale structurilor analizatorului auditiv. Din aceasta perspectiva deficientele se pot clasifica
astfel:
deficientele perceptie – sunt provocate de leziuni ale urechii interne, nervului auditiv sau centrilor
nervosi de la nivelul scoartei cerebrale, urmate de pierderea totala sau partia la a functiei organului
receptor din urechea interna a nervului auditiv;
defiente mixte – sunt cele care se refera atat la elementele deficientelor de transmisie, cat si la cele
ale deficientelor de perceptie, consecutive unor afectiuni de tipul otosclerozei, sechele operatorii,
traumatisme etc.
Dupa gradul deficitului auditiv, pot fi identificate urmatoarele tipuri (clasificare realizata dupa Biroul
International de Audio-fonologie – BIAF):
deficiente unilaterale;
deficiente bilaterale.
deficiente dobandite
deficiente prenatale;
deficiente perinatale;
deficiente postnatale.
Etiologia deficientelor de auz dobandite poate fi prezentata, dela momentul aparitiei lor, astfel:
infectii virale sau bacteriene ale mamei cu virusi ai rubeolei, oreionului, hepatitei, citomegalovirus,
tuberculoza, sifilisul etc.;
ingerarea de substante toxice sau narcotice, alcool, medicamente din grupul tranchilizantelor;
tentative de avort prin consumul unor substante de tipul: chinina, apa-de-plumbsau prin
administrarea in exces a antibioticelor;
diabetul;
traumatisme obstetricale cu produceri de hemoragiiin urechea interna sau la nivelul scoartei cerebrale;
anoxie sau axfinxie albastra urmata de insuficienta oxigenare la nivelul scoartei cerebrale;
in erioada postnatala:
boli infectioase de tipul: otita, mastoidita, meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, febra convulsiva,
oreion etc.
traumatisme craniocerebrale;
obstructionarea canalului auditiv extern cu dopuri de ceara sau alti corpi straini;
excrescente osoase.
leziuni saau deformari ale labirintului membranos sau cohlear, ale canalelor semicirculare, ale utriculei
sau saculei si membranei tectoria;
leziuni ale traiectului nervos auditiv sau ale zonei de prroiectie din scoarta (surditate corticala).
dezvoltarea fizica generala este normala, in conditiile unei alimentatii si ingrijiri corespunzatoare;
dezvoltarea componentelor motrice, mers, alergare, scris, etc., prezinta usoare intarzieri din ca cauza
absentei vorbirii si stimulului emotional afectiv;
orientarea pe baza de auz este diminuata sau chiar inexistenta, iar simtul echilibrului poate fi tulburat
ca urmare a afectiunilor de la nivelul urechii interne;
insusirea limbajului verbal se face in mod organizat prin activitatile de demutizare, cu sprijinul
specialistului logoped si al familiei;
gandirea surzilor nedemutizati opereaza in special cu simboluri iconice – imagini generalizate sau
reprezentari, comparativ cu surzii demutizati la varste mici si a caror gandire foloseste simboluri
verbale saturate de elemente vizuale
imaginatia si capacitatea de crea noi reprezentari, prezinta evidente influente ale dominantei vizual-
motorii in asimilarea informatiilor;
intarzierea in realizarea vorbirii, pierderea perioadei optime de insusire a limbajului verbal, maresc
decalajul in dezvoltarea psihica a copilului surd si auzitor, cu repercursiuni asupra integrarii primului in
societate, determinand de multe ori izolarea acestora, sentimente de inferioritate, stari depresive,
lipsa de interes, descurajare, esecuri in plan scolar si profesional etc.
Demutizarea, ortofonia
comunicarea verbala care poate fi orala si scrisa; aceasta prezinta urmatoarele caracteristici:
comunicare mimico-gestuala – este cea mai la indemana forma de comunicare foarte des folosita si
intr-o maniera aparte, stereotipica si de auzitori;
comunicare cu ajutorul dactilemelor – are la baza un sistem de semne manuale care inlocuiesc literele
din limbajul verbal si respecta anumite reguli gramaticale in ceea ce priveste topica formularii
mesajului;
comunicare totala care se refera la utilizarea tuturor tipurilor de comunicare in ideea completarii
reciproce si de a ajuta la intelegerea corecta a mesajului.
In cazul tulburarilor de auz, pe langa fenomenele compensatorii, mai intalnim alte doua procese
fundamentale – demutizarea si ortofonia – de o importanta majora in procesul instructiv-recuperator.
structura gramaticala – setul de reguli care se aplica in realizarea constructiilor lexicale, pentru o
exprimare verbala corecta si inteligibila.
Pe baza observatiilor efectuate in activitatile practice, de catre specialisti, s-a constatat ca deficientii
de auz in curs de demutizare, prezinta urmatoarele particularitati care se refera la comunicare,
aceasta fiind:
existenta a numeroase clisee verbale, cuvinte cu continut semantic sarac sau deformat;
cuvintele sunt folosite asa cum au fost prezentate initial, fara inflexiuni,
existenta unui decalaj vizibil intre vocabularul activ si cel pasiv (vocabularul utilizat in exprimare si
vocabularul stocat).
greseli de topica;
dezacorduri frecvente;
predispozitie spre exprimari in constructii simple, fara sinonime, datorita vocabularului activ sarac.
Copilul lipsit de auz va invata vorbirea in mod organizat, in perioada prescolara si scolara mica.
Ortofonia se ocupa cu emisia corecta a sunetelor si invatarea pronuntiei de catre elevii cu deficiente de
auz pentru realizarea unei comunicari orale inteligibile. Ea urmareste:
deficienta de auz
O alta categorie de exercitii se adreseaza persoanelor cu un nivel bun al fitness-ului, care pot efectua
programe pentru dezvoltarea fortei, prin lucrul cu incarcaturi, cu accent pe dezvoltarea trenului
superior. Planificarea, dozarea se va face in functie de particularitatile de varsta, sex, nivel de
pregatire.
Exercitiile pentru dezvoltarea echilibrului, atat la copilul normal cat si la cel deficient, sunt indicate
inca din primii ani, incepand cu suprafete stabile – linii trasate pe sol, iar apoi mobile, instabile – banci
de gimnastica, banci rasturnate cu partea ingusta, barne joase, medii si mari, mingi mari, placi
suspendate, banca oscilanta fixata la scara fixa etc.
Gimnastica ritmica are un mare impact asupra subiectilor cu deficienta de auz, datorita faptului ca
asigura contactul copilului cu diferite obiecte, care in final duc la dezvoltarea psihomotricitatii
(furnizeaza informatii plurisenzoriale: vizuale, kinestezice etc).
Jocurile de escalada pot fi organizate in sala de educatie fizica si dezvolta simtul responsabilitatii, al
cooperarii intre grupuri sau in interiorul grupului. Se va pune mare accent masurile pentru prevenirea
accidentarilor (se va stabili cine este catarator si cine este cel care asigura, se vor invata caderile, se
va asigura materialul de protectie – saltele, casti etc).
Jocuri sportive;
Indicatii metodice
reluarea explicatiei daca este nevoie deoarece copiii hipoacuzici sau surzi prezinta fluctuatii ale
pierderii de auz;
cand se lucreaza in aer liber si nu numai, profesorul se va plasa langa elevi, ii va atentiona prin gesturi
familiare, iar demonstratiile vor fi ample si se vor utiliza semnale luminoase, gesturi usor de
recunoscut;
pentru imbunatatirea comunicarii profesorul poate distribui copii scrise ale jocurilor ce urmeaza a fi
predate;
activitatile selectate vor fi directionate spre formarea deprinderilor sociale, mai ales in ceea ce priveste
educatia integrata;
folosirea reglatorilor metodici variati (planse, desene pe sol pentru dirijarea traseului);
promovarea interactiunii in cadrul grupului, cei hipoacuzici vor fi inclusi in grupuri de copii fara
deficiente;
la varsta prescolara si scolara mica se va pune accent pe activitatile ritmice si de expresie corporala,
insotite de instrumente de percutie (tamburine, tobe, castaniete etc);
boxele sau difuzoarele sa fie aproape de sol pentru ca vibratiile sa fie mai usor percepute;
profesorul trebuie sa cunoasca inca de la inceput gradul deficientei de auz al copiilor cu care lucreaza
si sa posede cunostinte legate de predarea activitatilor fizice ce se preteaza acestui tip de deficienta;
se va tine cont de particularitatile comportamentale ale deficientilor de auz, care pot fi dezinteresati,
obraznici etc.
Regulile utilizate in general sunt identice cu cele clasice, reperele vizuale sunt amplificate, de exemplu
fluierul arbitrului este urmat de ridicarea unui steag care simbolizeaza intreruperea jocului. Referindu-
ne la dezvoltarea fizico-motrica a deficientilor de auz, acestia nu sunt inferiori populatiei, ci mai
degraba reprezinta o minoritate culturala si lingvistica.
Sportul de performanta reprezinta pentru cei cu deficit de auz o posibilitate de afirmare a propriei
identitati ce pune in valoare personalitatea acestora, intr-un mod mult mai relevant fata de alte
activitati.