Elevii cu deficienţe de auz

Educatoare: Milă Paula Mădălina

Deficientele de auz fac obiectul surdopsihopedagogiei, ştiinţa interdisciplinară care

studiază particularităţile dezvoltării psihofizice a persoanelor cu disfuncţii auditive, stabileşte
cauzele şi consecinţele pierderii auzului, mijloacele de recuperare, compensare şi educare în
vederea structurării personalităţii şi integrării lor în viaţa socialăşi profesională, principiile şi
modalităţile prin care deficienţii de auz pot fi integraţi în sistemul şcolar şi profesional,
activitatea relaţională cu familia, factori sociali si educationali.

Depistarea precoce a deficienţelor de auz este o condiţie fundamentală pentru evoluţia

ulterioară a copilului datorită pericolului apariţiei mutităţii, adică neînsuşirea limbajului ca
mijloc de comunicare şi instrument operaţionel al gândirii. Altfel spus, deficienţa de auz nu
este atât de gravă prin tipul, forma de manifestare, gradul de pierdere al auzului, cât mai ales
prin influenţele negative asupra proceselor de percepere a sunetelor necesare formării şi
dezvoltării normale a vorbirii, limbajului, gândirii copilului deficient.

Este cunoscut faptul ca un copil mic cu pierderi mari de auz, fără o protezare precoce,
inevitabil va deveni şi mut. De asemenea deficienţele de auz cu cât sunt mai grave, cu atât vor
influenţa mai mult apariţia şi dezvoltarea normală a vorbirii, fapt evidenţiat prin frecvenţa
crescută a tulburărilor de vorbire la copiii cu diferite grade de hipoacuzie.

Deficienţele de auz sunt, de cele mai multe ori, consecinţa unor malformaţii sau dereglări
anatomo-fiziologice ale structurilor analizatorului auditiv. Din această perspectivă,
deficienţele de auz pot fi clasificate astfel:

a) Surditate de transmisie, se instalează datorită dificultăţilor apărute in calea undelor sonore

la trecerea lor dinspre exterior spre urechea internă, prin malformaţii ale urechii externe
sau medii.
b) Surditatea de percepţie este provocată de lezini la nivelul urechii interne, nervului auditiv
sau centrilor nervoşi de la nivelul scoarţei cerebrale.
c) Surditate mixtă include atât elemente ale surdităţii de transmisie cât şi ale celei de
percepţie.
Pierderea auzului înaintea vârstei de 2-3 ani are drept consecinţă mutitatea şi vom
avea de-a face cu un copil surdomut. Dacă pierderea auzului intervine la câţiva ani după ce
copiii şi-au însuşit vorbirea, apar dificultăţi în menţinerea nivelului atins, evidenţiindu-se
chiar unele regresii în vorbire. La vârste mai mari copiii sunt puşi în situaţia de a face un
efort suplimentar de menţinere a atenţiei care îi ajută să compenseze lipsa de intensitate a
sunetului perceput sau pentru a percepe mişcările de la nivelul buzelor.

1
 De asemenea efectul tulburărilor de auz este diferit în funcţie de vârsta la care au
survenit, particularităţile psihice ale copilului, mediul în care trăieşte, atitudinea celor din
jur. În cazul în care există o ureche cu auz normal, aceasta suplineşte foarte bine surditatea
celeilalte.
Din punct de vedere statistic, una din zece persoane suferă, într-o proporţie mai mare
sau mai mică de tulburări de auz.