Nițu Andreea An 3 Rotaru Mihaela Schimdt Kriszta Cuprins: 1. Noţiuni teoretice 2. Program de terapie specifică din lit. de specialitate 3. Anexe cu fişe de lucru pentru fiecare etapă 1.Noțiuni teoretice Însușirea și dezvoltarea limbajului sunt activități care presupun un efort îndelungat din partea individului, în decursul dezvoltării ontogenetice. Modul în care copilul se realizează pe linia achizițiilor în planul vorbirii și al dezvoltării psihice,în general, este în funcție de o serie de factori care își aduc contribuția în egală măsură,la acest proces formativ. Acești factori sunt: mediul de viață și activitate al copilului, preocuparea părinților pentru stimularea vorbirii sale,capacitățile intelectuale ale copilului,eficiența procesului instructiv-educativ, afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia. Pe lângă acestea, putem să adăugăm faptul că activitățile se desfășoară în relație cu cei din jur,dat fiind tendința copilului de a verbaliza acțiunile desfășurate (în special cele de joc), însemnând că se realizează spontan;în mod organizat, se realizează prin determinarea copilului să participe la activități cu un anumit scop educativ (ascultarea și reproducerea de povestiri, citirea imaginilor, instrucția în școală sau grădiniță). Diferențele marcate de structura psiho-fizică a copilului, influențele educative, existența unor modele deficitare pe care le imită, ca și acțiunea unor factori nocivi, pot conduce la tulburări de vorbire, care se prelungesc și după perioada preșcolară sau dificultățile de vorbire pot influența negativ și la vârstele următoare. “ La copii, apar ,relativ frecvent, tulburări de pronunție(articulație), constând în deformarea,substituirea, omiterea și inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană și în cea reprodusă.” Aceste manifestări sunt numite și “dislalie” și când ea se manifestă sub o formă ușoară, poartă numele de dislalie simplă sau monomorfă. În acest caz, avem de-a face cu tulburări care se manifestă numai la nivelul unor sunete izolate sau la familia unor sunete și,de obicei, la acele sunete care se pronunță mai târziu în ontogeneză. Atunci când tulburările se extind asupra mai multor sunete sau asupra majorității sunetelor, ea poartă denumirea de dislalie polimorfă, iar când sunt afectate toate sunetele,dislalia este generală sau totală. Sunetele care necesită o modulare și o sincronizare mai fină din partea componentelor aparatului fonoarticulator sunt cele care nu numai că apar mai târziu în vorbirea copilului,dar sunt și cele mai afectate. Un exemplu în cazul acesta, sunt siflantele, șuierătoarele, sunetele r,c,g, în timp ce vocalele se emit mai ușor, dar pot fi și ele afectate, în condițiile unei etiologii organo-cerebrale și funcționale. Frecvența dislaliilor este în funcție de vârstă, de sex, de nivelul de dezvoltare psihică, de anturaj,de condițiile de educație și economice, de particularitățile de limbă. În condițiile date, în proporții diferite, este afectată nu numai latura de expresie a vorbirii, ci și cea de recepție și când subiectul are dificultăți în decodificarea rapidă a mesajului verbal. Cauzele care stau la baza dislaliilor sunt nenumărate: imitarea unor modele diferite de pronunție,existența unor modele greșite de educație, menținerea obișnuințelor negative de pronunție, lipsa de stimulare a pronunțării corecte și incriminarea unor factori nocivi complecși.