TULBURĂRILE DE COMUNICARE IN DEFICIENȚA

NEUROMOTORIE

GALATAN ADELINA
Particularitățile procesului de dezvoltare a comunicării şi limbajului

 Comunicarea este un proces complicat care implică cel puțin două persoane cu acțiuni de transmitere şi primire a
mesajelor verbale şi non-verbale. Comunicarea facilitează dezvoltarea psihică şi adaptarea copilului la mediul
social, asigură dezvoltarea autonomici personale. Capacitatea de a comunica permite copilului să anunțe și să
controleze lucrurile ce i se întîmplă, să planifice şi să verifice acțiunile pe care dorește să le realizeze.
 Comunicarea eficientă presupune o corelație dintre limbajul verbal, non-verbal și cel al corpului, începe cu
receptionarea unui mesaj şi se termină cu un răspuns la acest mesaj. Copilul, in procesul de achiziționare/învăţare
a limbajului şi comunicării are nevoie de cineva cu care comunice şi de ceva despre comunice, usținere şi
stimulare individuală in acest proces complicat. Relațiile verbale ale copilului cu adultul sînt foarte importante din
prima zi de viaţă. Limbajul verbal se dezvoltă după legile specifice fiecărei etape de dezvoltare a copilului.
Vorbirea nu apare spontan şi este determinată de particularitățile dezvoltării sistemului nervos central, de nivelul
de dezvoltare a organelor fonoarticulatorii, de integritatea lor, care prin exersare parcurg un şir de etape în
dezvoltarea lor. Formarea vorbirii începe cu naşterea copilului şi se exprimă prin primele tipete ce reprezintă o
exersare a organelor fonoarticulatorii şi se mențin pe parcursul primei luni de viață a copilului.
 Cunoaşterea particularităților evoluției limbajului şi comunicării stă la baza recuperării timpurii a dificultăților de
limbaj şi pronunție, asigură eficiența dezvoltarii psihice a copilului, deoarece automatismele psiholingvistice nu
sînt consolidate in perioada copilăriei fragede şi pot fi uşor substituite cu modele corecte de vorbire. Reieşind din
ontogeneza apariției sunetelor şi dezvoltarea abilităților de vorbire, în terapia dizabilităților de vorbire se respectă
ordinea de apariție a sunetelor și etapele de dezvoltare a limbajului, aspect important pentru
reabilitarea/dezvoltarea abilităților de vorbire/comunicare.
 Utilizarea limbajului pentru copiii cu dificultăți neuromotorii este cea mai dificilă componentă. Aceşti copii,
datorită particularităților lor de dezvoltare, mai uşor înțeleg vorbirea decît vorbesc ei înşişi.
 Comunicarea poate fi: verbală şi non-verbală, paraverbală (limbajul corpului, gesturi, mimică, scris, semne,
desene, pictograme).
 Comunicarea verbală este forma de comunicare prin cuvinte cea mai eficientă și cea mai utilizată de oameni.
 Limbajul corpului reprezintă modul de comunicare prin intermediul mimicii/expresiei feței, poziţici corpului, gesturilor
etc.
 Comunicarea paraverbală este destul de importantă pentru copiii cu dizabilități neuromotorii și include: viteza de rostire
a cuvintelor, tonalitatea, intensitatea, intonația vocii (38% din informație este asimilată prin acest mod de comunicare).
Comunicarea cu copilul se face prin combinația tuturor formelor limbajului, dind prioritate uncia, în corespundere cu:
 a) particularitățile de vîrstă şi individuale ale fiecărui copil;
 b) situaţia şi condițiile în care se află copilul în timpul comunicării;
 c) conținutul mesajului transmis sau primit.
 Comunicarea este un proces care se dezvoltă continuu i permanent şi se constituie dintr-un şir de elemente: atenția,
ascultarea, imitarea, alternarea, întelegerea, gesturile, vorbirea şi jocul. Toate elementele comunicării sînt
interdependente şi extrem de importante pentru dezvoltarea, abilitarea şi reabilitarea comunicării copilului cu
dizabilități neuromotorii. Comunicarea reușită a copilului cu adultul implică două etape principale, care structurează
ciclul comunicării
1 Copilul interceptează mesajele (verbale şi non-verbale):
 - aude şi vede cine lansează mesajul; ce vede şi ce aude;
 - recunoaște ce vede şi ce aude;
 - ințelegee sensul cuvintelor;
 - decide să răspundă.

11 Copilul exprimă răspunsul priesaje (verbale şi non-verbale): -

 alege forma răspunsului: verbal sau/şi non-verbal;
 alege ordinea simbolurilor: verbal - alege sunetele, cuvintele;
 scris - alege literele din care formează cuvinte etc.;
 non-verbal: - alege semnul, gestul; -răspunde - aude şi corectează, completează răspunsul.

Copilul cu dizabilități neuromotoiri are dificultăți de comunicare pe parcursul ciclului comunicării. Ciclul comunicării poate să se rupă la nivel de
interpretare, întelegere ori exprimare a mesajului, ori la toate nivelurile simultan. Cauzele şi semnele tulburărilor de comunicare Tulburările de
comunicare, în special, a comunicării verbale, sînt frecvent cu dizabilități neuromotorii toate etapele de dezvoltare ale acestora. Există cel puțin cîteva
cauze care duc la aceste tulburări:
- afecțiunile sistemului nervos central, ale auzului etc.;
traumele psihice repetate;
 dizabilitățile de auz; mediul fizic şi social nefavorabil de dezvoltare; -
 modificările organice sau funcționale ale aparatului vorbirii; neglijarea copilului, lipsa de stimulare timpurie, de încurajare, ignorarea stării
emoționale a copilului; -
 carenţe educative, informaționale, sociale, incapacitățile mentale asociate etc
EVALUAREA NIVELULUI DEZVOLTĂRII COMUNICĂRII
COPILULUI STABILEŞTE ACEASTE CAUZE

 Dizabilitățile de auz (hipoacuzie, surditate) (copilul invață a vorbi auzind cum se vorbeşte şi auzindu-se pe sine cum
vorbeşte, în acest caz copilul nu aude şi nu se aude, apare o ruptură a ciclului comunicării la nivelul percepției
auditive).
 Paralizia cerebrală infantilă - afectează centrul motor din creier, limitînd mişcările corpului, inclusiv mişcările
aparatului articulator (copilul nu poate controla, coordona muşchii corpului, întîmpină dificultăți la efectuarea
anumitor mişcări, inclusiv a mişcărilor aparatului articulator).
 Dizabilitățile specifice ce țin de vorbire, sînt consecințe ale afecțiunilor laringelui, buzelor, limbii, cerului gurii,
structurii cavității bucale etc. (copilul are anumite dizabilități motorii, cu reflecție asupra pronunției, tempoului,
fluentei vorbirii etc. Vorbirea lui este neinteligibilă, comunicarea îngreuiată pe segmentul exprimării mesajului).
 Dizabilitățile de învățare şi întelegere sînt consecințe ale afecțiunilor centrelor din creier, responsabile de învățare,
întelegere şi comportament (copilul învață şi întelege ceea ce se petrece în jurul lui foarte greu, încet, are un
comportament inadecvat, cu greu îşi formează abilități de comunicare.) înregistrate la copiii
SEMNELE PRIMARE ALE TULBURĂRILOR DE COMUNICARE ȘI
LIMBAJ

 copilul nu reacționează la vocea, zîmbetul mamei sau la alte sunete pînă la vîrsta de 6-8 săptămini;
 pină la virsta de 3-4 luni copilul nu manifestă interes față de mamă sau îngrijitor in timpul comunicării şi jocului cu el;
 - pînă la virsta de 10 luni copilul nu gîngurește; pînă la 2 ani copilul nu rosteşte cuvinte:
 - pînă la 3-4 ani copilul nu foloseşte propoziții: - pînă la 4-5 ani copilul nu vorbește cu fraze; - pînă la 6 ani copilul nu
participă la discuții cu adulții;
 - copilul nu folosește gesturile, mimica etc.
STIMULAREA ŞI DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI COMUNICĂRII
COPILULUI

 Comunicarea se formează odată cu dezvoltarea copilului, fiind stimulată permanent. Înainte ca un copil să poată vorbi, el comunică prin
alte moduri cu mama, tata alte persoane din preajma lui. Activitățile de stimulare şi dezvoltare ale limbajului se construiesc în
următoarea ordine:
 silabe directe indirecte, cuvinte cu diftongi
 - cuvinte cu grupuri consonantice, cuvinte
 - propoziții, fraze etc.
 Specialiştii şi părinții dezvoltă abilităţile de comunicare ale copilului prin dezvoltarea ascultării, imitării, exersare, joc modele de
conduită verbală adecvată şi corectă d gramatical şi fonetic. Comunicarea copilului cu adulții, derivă la început din necesitățile biologice
şi din tendinţa de a trăi senzații noi. Adultul este cel care trebuie să susțină și să stimuleze formarea limbajului. verbal al copilului, să
valorifice perioada senzitivă a dezvoltării acestuia. Părinții și specialiştii observă şi asistà dezvoltarea limbajului și comunicării copilului
cu dizabilități neuromotorii, identifică problemele şi caută, cît mai de timpuriu, soluții pentru reabilitarea şi dezvoltarea limbajului şi
comunicării copilului prin:
 - stimularea timpurie și adecvată a necesităților şi potențialului psihofizic al copilului;
 oferirea afecţiunii şi atenţiei potrivite nivelului/etapei de dezvoltare a comunicării şi limbajului copilului;
 - încurajarea şi susținerea permanentă la toate etapele procesului de dezvoltare şil reabilitare a copilului cu dizabilități neuromotorii.
 DEZVOLTAREA ȘI REABILITAREA COMUNICĂRII COPILULUI CU DIZABILITĂȚI NEUROMOTORII PARCURGE ETAPELE
ONTOGENETICE ALE ACESTUI PROCES ÎN MODUL URMĂTOR:

 - captarea privirii copilului;

 stimularea răspunsului copilului prin zimbet ca reacție la acțiunile adultului:
 -reacții adecvate ale copilului exprimate prin zîmbet, drept răspuns la înviorarea
 Comunicarea în formă de colaborare situativă se dezvoltă la etapa acţiunilor copilului cu obiectele şi manipularea cu acestea.
Acest tip de comunicare se proiecteaz a în activități comune cu adultul în cadrul cărora copilul acționează cu obiecte, face
mişcări din poziție statică, obține noi impresii din dezvoltarea mişcărilor, de colaborare şi sprijin cu adultul. În procesul
comunicării de colaborare situativă, adultul interacționează cu copilului cu dizabilități neuromotorii, în modul următor:
 - ia copilul în brațe şi-l plimbă prin încăpere, il duce la fereastră pentru contemplarea mediului:
 - orientează şi ține mîna copilului, atingînd cu ea obiectele ce-l atrag:
 - organizează un spațiu special (pe covor) cu obiecte atractive pentru copil;
 - organizează jocuri atractive pentru dezvoltarea fixării atenției vizuale şi urmăririi obiectelor în spațiu;
 - stimulează manipularea copilului cu obiectele ce emit sunete;
 -ține copilul în brațe și imită comunicarea, aparent din partea copilului, dar adresată altcuiva - precum ar vorb
 Comunicarea trebuie susținută de răspunsul potrivit din partea mamei/adultului la mesajele copilului, acesta
motivează copilul să continue comunicarea, să simtă necesitatea de a comunică, chiar dacă nu ştie sau nu poate să
vorbească. Mama răspunde copilului cu plăcere în orice. situație:
 cînd găngureşte - mama îi răspunde zîmbind;
 cînd plînge - comunică, il hrănește, il schimbă, cînd țipă - încearcă să-l liniştească etc.
 Stimularea in dezvoltarea comunicării verbale este eficientă atunci cînd se face față-în-față. Specialiştii trebuie să
creeze, să dezvolte condiții sociale adecvate şi optime pentru comunicarea verbală a copilului față în față la toate
activitățile de reabilitare/abilitare, în familie, tinind cont de:
 dezvoltarea fizică şi mintală a copilului;
 dorinţa şi capacitățile copilului de a vorbi.
 Activitățile de dezvoltare a limbajului şi comunicării copilului, în special, activitățile logopedice în perioada
preverbală, se realizează zilnic, în prezența părinților pentru informarea şi instruirea lor pentru a consolida
abilitățile copilului pe parcursul zilei. Poziția copilului în timpul activităţilor poate fi diversă, corespunzător
nevoilor şi particularităților dezvoltării fizice ale copilului cu dizabilități neuromotorii.
STRATEGII ŞI TEHNICI DE DEZVOLTARE A COMUNICĂRII ȘI
LIMBAJULUI

Dezvoltarea comunicării copilului se bazează pe: ascultare, înțelegere, imitare, repetare, exersare
Dezvoltarea atenţiei şi a capacității de a asculta mesajul adresat se realizează prin:
1. învățarea copilului să asculte şi să deosebească sunetele din mediul înconjurător, sunetele produse de obiecte, sunetele produse
animale, mesajul verbal etc.; -
2. ascultarea copilului cu atenție și confirmarea că este ascultat de adult; -
3. învățarea copilului să observe şi să dea importanță la cele ce se petec în jurul lui, pentru a învăța să comunice. Dezvoltarea
comunicării verbale se face prin facilitarea înțelegerii copilului:
 poziționarea adecvată a copilului în timpul comunicării (față în față, în fața oglinzii etc.);
 - îndreptarea privirii copilului în ochii adultului în timpul cînd i se vorbeşte sau i se demonstrează obiecte, acțiuni etc.;
 - folosirea cuvintelor simple, propozițiilor scurte şi semnificative etc.; -
 repetarea clară, expresivă și calmă a mesajului, folosind aceleaşi cuvinte, în cazul în care copilul nu a înțeles; -
 apelarea la alte forme de comunicare nonverbală: mimică, gesturi (folosirea degetului arătător în procesul comunicării pentru o
claritate mai bunā);
 demonstrarea sentimentelor pozitive în procesul comunicării cu copilul.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ŞI DORINȚEI COPILULUI DE A
IMITA, DE A REPETA:

 Stimularea copilului să imite și să repete, la solicitarea adultului, diferite sunete, voci, cuvinte - onomatopee, cuvinte
cunoscute în diferite moduri (adultul spune un cuvînt - apă, copilul repetă - apă, adultul spune ce poate face cu apa - apa o
poți bea- te poți spăla, o poți turna, o poți vărsa etc.) şi exersarea în mai multe situaţii cotidiene a cuvîntului învăţat;
 - utilizarea întrebărilor deschise care oferă copilului o parte din răspuns: "Vrei piine, măr?" etc.; ori - învățarea copilului
prin activități de joc să imite mişcări, sunete, interjecții (Ahh! Oh! Ia! Vai!), comportamente ale animalelor, strigătele lor
(Miau! Ham-ham! Mac-mac!);
 - stimularea copilului să imite, să repete diferite comportamente demonstrate de adult (eu sînt un peştişor uşor, uşor, înot
pe rîuşor etc.);
 stimularea copilului să fredoneze melodii, să imite silabe, comportamente verbale şi nonverbale reproduse din poezii,
poveşti (copilul imită mişcările vîntului, ploii, zborul păsărilor, mersul ursului etc.);
 - încurajarea necondiționată a oricărei reuşite a copilului, lăsînd copilul să vorbească, fără a fi întrerupt, adultul nu
vorbește în locul copilului.
 Demonstrarea organelor articulatorii în formă de joc atractiv (rugați copilul să arate şi arătați cu el: buza de sus şi de jos, dinții
de sus şi de jos, virful limbii, cerul gurii, bărbia, colturile gurii, obrazul sting şi drept etc.).
 Aplicarea pe buze a stropilor de dulceață ori a unui cubuleţ de gheață, un tifon cald (metode hipo şi hipertermice) care va face
ca copilul involuntar să srîngă buzele pungă.
 Învățarea copilului de a da mîna şi a săruta mîna (să sărute mîinile lui, fața adultului drag, jucăriei preferate, păpuşei etc.) pentru
obținerea țuguierii, întinderii buzelor. Vopsirea obrajilor cu rondele de sfeclă, presarea ușoară a obrajilor, apăsarea şi retragerea
rapidă a degetului pentru stimularea muşchilor (faceți împreună cu copilul balonaşe cu obrajii, umflați - dezumflați obrajii etc.)
 . Stimularea limbii copilului prin atingeri cu o felie de lămîie, cristale de sare, zahăr. Folosirea diverselor jocuri de
descoperire/surprize, Vai ce limbă ascuțită, lată, lungă etc.: "Adă limba la degetul meu", "Limba ajunge nasul tău, bărbia, buza.
Limbuşoara intră - iese din căsuța ei-gura etc. „
 . Jocuri imitative a grimaselor (faceți cu copilul grimase, mutrişoare (ca iepuraşul, broscuta, cățeluşul" etc.).
 Încurajarea copilului să imite adultul cînd zîmbeşte, căscă, se miră etc.
 Abilitarea copilului să înțeleagă și să controleze respirația în timpul vorbirii Suflarea jetului de aer pe obrazul copilului, pe
palma lui. Suflarea, împreună cu copilul, a obiectelor ușoare de pe palmă, de pe suprafețe plate. Suflarea din poziție culcat pe
spate, copilul suflă o pană lăsată pe buzele lui, hîrtie colorată, bucăți mici de peliculă etc. (copilul face efort pentru a o îndepărta
apoi pentru a o susține în aer din ce în ce mai mult. Fiți alături de copil, asigurați securitatea lui!!!).
 Stingerea lumînării. Adultul demonstrează copilului, fac împreună, copilul stinge luminarea. singur Folosirea paiului pentru băut
(în caz dacă copilul poate ține paiul cu buzele). Copilul bea cu paiul, face bulbuci în cana cu suc etc. Aromoterapia. Utilizarea
de arome noi pentru stimularea mirosului și acțiunii de a mirosi - inspiră pe nas (trecerea aromelor pe la nasul copilului: arome
noi, plăcute, moi, naturale - arome de fructe, legume (ceapă, usturoi), flori: mintă, busuioc, cimbru, levănțică etc.). Fiţi atenți la
stările de alergie ale copilului!
GIMNASTICA ARTICULATORIE

 Gimnastica articulatorie este modul principal de dezvoltare a motoricității organelor articulatorii, partea cea mai importantă pentru dezvoltarea
limbajului copilului cu dizabilități neuromotorii. Gimnastica articulatorie este pasivă şi activă. Gimnastica articulatorie se face imediat după
masaj, are caracter individual pentru fiecare copil şi constă din mişcări pasive ale organelor de articulație efectuate de logoped în scopul
stimulării grupurilor de muşchi cu funcție articulatorie.
 modelează aparatul vorbirii, vocii pentru o pronunție bună a tuturor sunetelor vorbite, dezvoltă încrederea copilului în propriile forțe.
 Condiții pentru efectuarea gimnasticii articulatorii:
 - cunoașterea de către copil a părților corpului şi a organelor vorbirii; - orientarea în spațiu a copilului: în sus, în jos, la stînga, la dreapta etc.;
 - nivel dezvoltat a capacității de înțelegere a mesajului adultului.
 REGULI pentru efectuarea gimnasticii articulatorii:
 -alegerea momentelor în care copilul este relaxat;
 - organizarea activităților în încăperi aerisite și luminoase;
 -asigurarea unei atmosfere calme şi confortabile pentru copil;
 - respectarea regulilor de igienă personală: mîinile copilului spălate și obiectele igienizate; -
 poziționarea specialistului şi a copilului în fața oglinzii astfel, încît să fie integral reflectate fetele lor (copiii sub 5 ani obosesc foarte repede în
fața oglinzii, specialistul va aşeza copilul la acelaşi nivel
 - față în față, pe perioade scurte de timp).
STIMULAREA COMUNICĂRII PRIN INTERMEDIUL SEMNELOR
 Dizabilitățile de limbaj severe sînt proprii pentru copiii cu dizabilități neuromotorii, ceea ce fac comunicarea
dificilă. Copiii cu dizabilități neuromotorii învață mai uşor să comunice prin limbajul semnelor, gesturilor. Unii
copii cu dizabilități neuromotorii severe, rămîn la limbajul semnelor ca formă de comunicare de bază, execută
semne clare şi precise cu mîinile şi mimica, făcîndu-se înțeleşi. Copilul cu dizabilități neuromotorii severe trebuie
învățat și încurajat să folosească gesturile, semnele în comunicarea cotidiană. Toate persoanele care asistă copilul
trebuie să cunoască şi să folosească acelaşi grup de gesturi - repetarea şi consecventa pe care le impun aceştia va
ajuta copilul să învețe mai uşor. Situațiile cotidiene sint momente ideale pentru încurajarea întelegerii, învăţării şi
folosirii gesturilor. Stimularea comunicării prin intermediul imaginilor Comunicarea prin semne şi gesturi este
destul de dificilă pentru copiii cu dizabilități neuromotorii severe. Aceşti copii cu greu sînt înțeleşi de cei din jur.
Pentru ei limbajul imaginilor (pictogramelor) poate fi un mod accesibil de comunicare. Limbajul imaginilor în
comunicarea cu acești copii, pe cît este posibil, este însoțit şi de gesturi, semne, vorbire. Copilul poate stăpîni
cîteva imagini de bază, pe care le utilizează ocazional pentru a-şi exprima necesitate sau o gamă vastă de imagini,
pe care copilul o foloseşte în comunicare. Adulții care comunică cu copilul răspund la mesajul lui, indicînd la
imaginile corespunzătoare de pe harta de o imagini a copilului. Conform ciclului comunicării, copilul ascultă,
priveşte, întelege şi răspunde îndicînd la o imagine. Copilul foloseşte o imagine pentru a se face înțeles - adultul
foloseşte imaginile pentru a întreține şi dezvolta comunicarea.
 Specialistul, familia, comunicînd cu copilul în diverse forme, vor alege ca formă de comunicare
dominantă/principală, forma cea mai accesibilă pentru copil, în dependență de: preferințele copilului, gradul
dizabilității fizice, nivelul înțelegerii copilului, vîrsta copilului, interesul copilului de a comunica, abilitatea
vizuală, nivelul de sprijin al familiei.
 Folosirea jocurilor şi activităților ce presupun dezvoltarea motricității fine a mîinii copilului, masajul curativ,
formarea muşchilor mîinii şi a acțiunilor cu obiecte, coordonării vizual-motorii, formarea mişcărilor de apucare şi
manipulare cu obiecte etc.
 Aplicarea complexelor de exerciții pentru dezvoltarea abilităților auditive ale copilului prin joc, cu ajutorul
jucăriilor sonore, excitanților sonori variabili, exerciții şi jocuri de localizare a sunetului, diferențierea intonației
vocilor adulților, întelegerea primară a vorbirii adresate, a corelației între obiect-cuvînt, denumire etc.
 Aplicarea complexelor de exerciții și a gimnasticii articulatorii pentru dezvoltarea pronunției (sunete, silabe,
cuvinte etc.). Aplicarea sistemelor de exerciții pentru dezvoltarea, reabilitarea/compensarea respirației și vocii
(vocalizarea expirației, duratei şi puterii expirației, abilitarea ritmicității respirației şi a mişcărilor corpului etc.).
 NOTE BENE!!!
 Comunicarea însoțită de emoții, gesturi şi semne este cea mai accesibilă pentru copilul cu dizabilități
neuromotorii. Contactul emoțional şi stimularea expresiei mimice este cel mai timpuriu mijloc de comunicare cu
copilul. Specialistul stimulează copilul cu dizabilități neuromotorii şi familia acestuia să dezvolte orice mod de
comunicare cu copilul cît mai timpuriu posibil. Oferiți copilului posibilitatea de a alege semnul, gestul după
preferințele lui. Dați răspuns pozitiv, potrivit înțelegerii copilului, pentru a-l motiva să depună efort să găsească
o modalitate de a-şi exprima dorințele. Demonstrați copilului modele concrete de gesturi, însoțite de vorbire,
pentru a-l învăța modelul unui comportament dorit: - să arate cu mîna, cu degetul; - să răspundă prin semn la
semnul manual cu însoțire verbală; - să răspundă prin semn la oferta verbală (amintirea semnului învățat); - să
răspundă verbal la mesajul verbal. Comunicați prin joc cu copilul, valorificați experiențele de comunicare ale
copilului - ca să spună ceva, trebuie să ştie ceva. Fiți partener de joacă al copilului, comunicați în diferite moduri
în timpul jocului. Cîntaţi, recitați, povestiți despre tot ce se întîmplă în jurul copilului. Copilul citeşte mesajele
pe chipul Dvs şi le descifrează/decodează, făcînd o diferenţă între cele auzite şi cele demonstrate. Atenție la
tonalitatea vocii (repetați cu voce calmă dacă observați că nu ati fost înțeles, nu ridicați vocea iritat). copilului
lor. Părinţii, familia copilului trebuie să cunoască şi să învețe toate formele de comunicare accesibile
Comunicarea permanentă cu copilul, în orice condiție şi situație, stimulează dezvoltarea tuturor formelor de
comunicare și încurajează încercările de comunicare ale copilului. Activitatea de repetare cu copilul este foarte
importantă pentru rezolvarea problemelor lui de comunicare. În timpul activităților cu copilul se evită aplicarea
adresărilor de tipul: Spune! Vorbeşte! Numeşte
 BIBLIOGRAFIE

 1. Albu, C., Albu, A. (2000). Asistenta psihopedagogică a copilului deficient fizic. Iaşi: Editura Polirom.
 2. Albu, C., Albu, A. (1999). Elemente de psihomotricitate. Iaşi: Editura Spiru Haret.
 3. Avramescu M.D. (2002). Defectologie şi logopedie. București: Editura Fundației România de Mâine".
 4. Damaschin, D. (1973). Defectologie. Teoria şi practica compensației. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
 5. Dunod Musu, I., Taflan, A. (1997). Terapia educațională integrată. București: Editura Pro Humanitate.
 6. Epuran, M. (1995) Metodologia cercetării științifice în activitățile corporale. Bucureşti: Editura
Fundației ,,România de Mâine".
 7. Epuran, M. (2011). Motricitate şi psihism in activitățile corporale. Bucureşti: Editura FEST.
 8. Grosu, E. (2009). Psihomotricitatea (suport de curs ID.) Cluj-Napoca: Universitatea Babeş Bolyai
 . 9. Hanţiu, 1. (2013). Kinesiologie (note de curs) Oradea.
 10. Ionescu, A., Motet D (1964) Corectarea deficientelor fizice la copiii de vârstă şcolară,