Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de DE PSIHOLOGIE, ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ȘI

ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Specializarea PSIHOLOGIE

REFERAT
la disciplina DEFECTOLOGIE SI LOGOPEDIE

Titlul referatului:- ROLUL FAMILIEI IN PREFENIREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

-Subiectul 2- DISLALIE- T (tetacism)

Titular de disciplină: LECT. UNIV. dr. Ana-maria Lazarescu

Autor: NUME ȘI PRENUME STUDENT: HĂTNEANU ELENA MIRELA

Anul de studiu : 3
e-mail: mirela_hatneanu@yahoo.com

.
 ROLUL FAMILIEI IN PREFENIREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

Familia reprezinta instanta fundamentala in formarea si dezvoltarea individului.

Vom incepe prin a defini familia din punct de vedere juridic. Din punct de vedere juridic
mai multi autori au concluzionat ca “Fmilia constitue o forma istorica de organizare a
vietii in comun, care are la baza uniunea dintre un barbat si o femeie si rudele
acestora”(Gh. Tomsa, Gh. Grigore, C. Parlea, et al 1984). In Romania familia, se
intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si
indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor (Marcel Rusu,
2005). Am pornit de la aceste doua definitii tocmai pentru a ilustra ce inseamna familia si
care sunt indatoririle acesteia prevazute de lege.

Dupa cum am vazut intre functiile familiei mentionate in doctrina juridica se afla si
functia educativa, intrucat este binecunoscut faptul ca familia este cadrul de inceput al
formarii personalitatii unui individ. Asadar parintii reprezinta prima autoritate care
actioneaza in formarea regulilor si acordarea sprijinului.In cazul in care parintii nu
indeplinesc indatoririle fata de copil sau realizeaza indepliniri defectuase pot interveni
sanctiuni cum ar fi: decaderea din drepturile parintesti, darea copilului in plasament
familial sau incredintarea lui spre crestere si educare unor terte persoane, ajungandu-se
chiar (in cazuri foarte grave) la raspunderea civila, administrativa sau chiar penala,insa
dupa cum deja s-a mentionat asta in cazuri foarte grave, este cazul familiilor
dezorganizate. Acest tip de familii au in mod caracteristic afectat tiparul de comunicare,
iar echilibrul familiei este sever tulburat de existenta conflictelor. Familia poate influenta
copilul pe mai multe cai, iar rezultatele disfunctiei familiale se situeaza undeva intre cei
doi poli: hiperprotectie sau neglijare. Intr.o familie echilibrata insa, comunicarea dintre
membrii sai decurge fara perturbari.

Familia este prima scoala a copilului. Ea reprezinta nucleul social sau celula
societatii. Familia este cea care raspunde de satisfacerea trebuintelor elementare ale
copilului si de protectia acestuia. Ea reprezinta pentru copil primul sau univers afectiv si
social. Trasaturile si coordonatele personalitatii se cristalizeaza in raport cu modelul si
natura situationala traita in mod direct, nemijlocit de copil, in mediul familial, iar
atitudinea parintilor au consecinte durabile asupra personalitatii in formare a
acestuia(Emilia Soriteu, 2007).

Sa constatat ca familia exercita o influenta atat de adanca incat urmele ei raman

uneori intiparite pentru toata viata in profilul moral si spiritual al acestuia. In cazul
familiilor subculturale, a familiilor defavorizate in care nu exista cadrul si conditiile
necesare invatarii, care neglijeaza si nu supravegheaza copii, nu mentin legatura cu
institutiile scolare, lasand educatia numai pe mana educatorilor, apare riscul factorilor de
stress in adaptarea la viata scolara(N. Vlad, 1994). Interventia familiei in formarea
caracterului copilului incepe inaintea altor institutii.In general, cei doi parinti, desi sunt
implicati egal in procesul de educatie al copilului/copiilor, detin roluri diferite.Mama
asigura caldura afectiva, iar tatal reprezinta autoritatea, mama are o “functie interioara”pe
cand tatal are o”functie exterioara” (Emilia Soriteu 2007).Prima dintre functii , cea
interioara, pe care o detine mama se refera la atmosfera intrafamiliala si la asigurarea
securitatii affective, la asigurarea calmului si caldurii, iar cea de a doua se refera mai
degraba la comunicarea socio-familiala si la respectarea normelor morale.Bineanteles ca
ambii asigura sentimental de comfort si securitate, ambii sunt raspunzatori de situatia
copilului in cadrul familiei, de optimizarea vietii de familie.Acest lucru se va realiza in
armonie daca cei doi parinti vor imbina cele doua aspecte, atitudinea afectuasa a mamei
cu autoritatea sau exigenta rationala a tatalui.

O viata de familie in care exista mari diferente de opinii in ce priveste cresterea si

educarea copilului/copiilor, in care nu exista unitate de cerinte si consecventa in atitudini,
o viata de familie framantata de tensiuni, lipsita de afectiune, cu conflicte ce pot genera
acte de opozitie sau chiar violenta va conduce inevitabil la reactii de inadaptare, frustrari,
la stari de dezechilibru afectiv ale copilului(J. de Ajuriaguerra, P. Bovet, Gilbert Robin,
H. Abramson 1990). In familie se constitue sentimental de apartenenta sociala, pentru ca
familia este in primul rand o institutie sociala fundamentala, este un grup social in care
membrii sunt legati prin anumite relatii biologice dar si psiho-morale economice si
juridice, raspunzand unul pentru altul in fata societatii. Viata copilului in familie
sintetizeaza intr-o maniera particulara aspectele sociale. Caracteristicile vietii in cadrul
familiei sunt date atat de structura relatiilor ce se constitue la nivelul sau, cat mai ales de
valorile pe care se intemeiaza aceste relatii si pe care le promoveaza. De exemplu daca in
familie se instaleaza un climat bazat pe inegalitate intre membrii ei, acest fenomen
negative se va repercuta tot negative si asupra influentelor educative ale familiei,
distorsionandule sensul, astfel incat intre societate si familie pot aparea uneori
contradictii si discordante (unele atat de mai incat restabilirea echilibrului pare practic
imposibila) din punct de vedere al finalitatii si cerintelor educative. Cel mai frecvent stil
intalnit intr-un astfel de model(referitor la exemplu) este stilul autoritarist , cel bazat pe
valorizarea supunerii si respectului excesiv.Acesti parinti nu vor negocia reguli si nici
treburi casnice, ei cred intr-o ierarhie familiala stricta, cu tatal de obicei in varf, mama
subordonata lui iar copilul ocupand ultimul loc.

Dereglarea climatului familial genereaza stari tensionale, blocaje sau disfunctii ale
comunicarii dintre parinti si copii, stari de insatisfactii comportamentale regressive,
timiditate excesiva sau ostilitate. Importante efecte negative provoaca si permisivitatea
sau toleranta excesiva. Ele genereaza o relativa destructurare a relatiilor de familie fiind
insotita de o slabire considerabila a potentialului educativ al mediului familial(Marinela
Alecu 2007).

Multi parinti devin ingrijorati de dezvoltarea copilului abia atunci cand realizeaza
ca folosirea limbajului e diferita de a altor copii de varsta lui. Asta se intampla cand
parintii au ocazia sa-si compare propriul copil cu altii sau cand cineva le atrage atentia.
Exista familii (si nu putine, din pacate)in care cei doi soti nu-si propun realizarea unor
obiective educative comune, spre exemplu mama incearca sa-l ajute pe copil sa-si
corecteze tulburarea de limbaj, prin parcurgerea anumitor exercitii, recomandate de
educator sau logoped, iar tatal sa trateze cu superficialitate problema copilului, sa
considere aceasta tulburare ca facand parte „din copilarie” sau sa considere ca sunt atatia
sportivi de succes care inca au tulburari de vorbire. Astfel tatal poate sa raspunda chiar cu
ironie la masura luata de mama, iar copilul va deveni si mai dezorientat. Acest fapt
creeaza deruta pentru copil, el va crede ca se afla in fata a doua tabere adverse, trecand
fara prea mult discernamant de partea uneia dintre ele. Nu numarul de cadouri, nu orele
de prezenta fizica alaturi de copil in familie este precumpanitor in munca de educatie
(desi au si acestea rolul lor), ci continutul activitatii si al tuturor actiunilor desfasurate in
familie prin elementele sale concrete, componente influenteaza in raport cu natura sa
personalitatea copilului.

Relatia educativa parinte- copil este direct influentata de asteptarile sau pretentiile
fata de copil acestea nu ar trebui sa ii plaseze pe copii intr-un rol cu prea multe
constrangeri si foarte putine situatii de a se desfasura liber, active, optional cu initiative
proprii. S-a constatat ca activitatea educativa din familie ar trebui sa urmareasca intr-o
mai mare masura adaptarea si totodata rationalizarea exigentelor, a cerintelor familiale la
posibilitatile de intelegere ale copiilor(Marinela Alecu, Emilia Soriteu 2007).O relatie
buna intre parinti si copii este conditia dezvoltarii sanatoase si armonioase a copilului.
Intr-un compediu mai vechi de pedagogie Ion Popescu spune ca “pe langa rolul de model
pentru copii parintii au si rolul de a-i indrepta pe copii pe calea cea dreapta si sa corecteze
ceea ce trebuie corectat”(I. Popescu 1868).

Iata cateva recomandari care tin de natura „meseria” de a fi parinte publicate in

„Scoala si parintii” de Doina Lepadat si Nicoleta Valusescu (2009):

1. Iubeste-ti si acceptati copilul asa cum este!

2. Respecta-ti copilul!
3. Fii un exemplu bun pentru copilul tau!
4. Implica-te in viata lui!
5. Comunica cu el!
6. Lasa-l sa se joace si sa experimenteze!
 7. Foloseste disciplina in educatie!
8. Creste un copil sanatos!
9. Alege calitatea pentru copilul tau!
10.Exista un NU si pentru tine!

a) NU iti deprecia copilul!

b) NU folosi amenintari care pot avea urmari in comportamentul sau!

c) NU-i cere sa fie cuminte tot timpul, este un copil la urma urmei!

d) NU iti mitui copilul!

e) NU obliga un copil mic sa promita!

f) NU lasa televizorul sa-ti educe copilul!

g) NU face exces de cuvinte cand ii vorbesti!

h) NU insista sa obtii o supunere imediata si oarba din partea lui!

i) NU il rasfata exagerat!

j) NU il minti niciodata!

k) NU ii cere respectarea unor reguli inadecvate varstei lui!

l) NU utiliza metode moralizatoare care induc vinovatia!

m) NU da copilului ordine!

Fiecare parinte are stilul propriu in indeplinirea functiei educative(Anisoara

Strachina, 2008):

a) Parintele indulgent – acest tip de parinte ii permite copilului sa se manifeste cum vrea
el, fara ai impune prea multe restrictii. Se consulta cu el cand ia o decizie, ii da libertate
de exprimare, manifesta interes fata de tot ce face copilul , iar cazurile in care il
pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa aiba o personalitate
distincta, marcanta, originala, ii dezvolta capacitatea de a lua decizii si creativitatea. Pe
de alta parte copilul crescut intr-o maniera indulgenta ii va fi greu sa inteleaga rolul
limitelor, a regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o cere.
b)Parintele autoritar – se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu
strictete , fara sa comenteze regulile impuse si la cea mai mica greseala este pedepsit.
Intentia copilului de asi manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire,
fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte-copil. Stilul autoritar al
parintelui il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos, ii dezvolta simtul
critic, il invata sa devina perfectionist. Dezavantajele copilului crescut in acest spirit
sunt: copilului ii va fi greu sa devina maleabil si sensibil la dorintele celor din jur, va fi
neiertator cu cei care ii gresesc. De asemenea acest copil va intampina dificultati in
realizarea unei comunicari eficiente, va fi lipsit de initiativa, de curaj si va fi vesnic
nemultumit deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi.

c) Parintele indiferent – este parintele care neglijeaza copilul, nu este preocupat de

realizarile lui si nici nu manifesta trairi emotionale pozitive pentru el. Copilul al carui
parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult se simte lipsit
de importanta si uneori lipsit de orice responsabilitate. El va deveni timorat si va avea un
complex de inferioritate. Acest tip de copil se va baza doar pe experienta lui, va fi mai
rezistent la greutatile vietii. Din cauza lipsei de afectiune copilul va fi mai rigid, mai
insensibil, mai apatic.

d) Parintele protector – aparent pare un model. El este extrem de atent la nevoile

copilului si se dedica cu toata fiinta lui meseriei de parinte. Ii ofera copilului in
permanenta securitate, sprijin si protectie. Are grija sa-si invete copilul sa fie precaut si
rezervat fata de tot ce vine din afara familiei. Din pacate, uneori protectia acordata
copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad pericole la fiecare colt de
strada. Atunci cand apare o problema se grabesc sa caute vinovati si intra in panica.
Dezavantaje: cand este mic, copilul are stari de frica nejustificate. O data cu trecerea
timpului copilul se va simti „sufocat” si va manifesta tendinta de a se indeparta de parinti.
El gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre anumite probleme
personale, de teama ca acesta nu il va intelege si se va ingrijora. In acest fel copilul invata
sa ascunda informatia, luptand pentru o viata secreta, personala.

e) Parintele democratic – parintele are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie

respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de
toti membrii familiei. Prin urmare, parintele care imbratiseaza stilul democratic este
suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea
ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru
a impune o disciplina suficient de riguroasa, a-l invata pe copil sa invete reguli si sa
indeplineasca sarcinile care i se dau. Parintele este si destul de protector pentru ai oferi
copilului securitatea si sprijinul de care are nevoie. El este de asemenea si suficient de
intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua, unele decizii personale, il
incurajeaza sa fie independent, ii respecta opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta
caldura fata de copil si il apreciaza (Anisoara Strachina, 2008).

Dupa parcurgerea acestor stiluri putem concluziona ca fiecare dintre ele au atat
avantaje cat si dezavantaje, insa unele prezinta mai multe dezavantaje sau valori care in
ziua de astazi sunt slab promovate sau deloc in comparatie cu alte vremuri. Lumea sufera
de un accelerat proces de inovare si ascensiune, lucru resimtit, poate cel mai mult, si in
procesul educatiei. Asa ca in conformitate cu noua perspectiva stilul parental cel mai
preferabil de adoptare coincide cu stilul democratic.

Pedagogul John Locke, convins de puterea exemplului in familie, de ambianta si

climatul acesteia si de inclinatia catre imitatie a copilului, se adresa parintilor „Nu
trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite. Daca va scapa o
vorba sau savarsiti vreo fapta pe care i-ati prezentat-o drept o greseala cand a comis-o , el
cu siguranta se va apara invocand exemplul dat de dumneavoastra si se va pune in
asemenea masura la adapostul acestui exemplu, incat cu greu veti putea gasi metoda
adecvata care sa in indrepte ”(John Locke, 1971).

In concluzie actiunea educativa a adultului respectiv a parintelui asupra copilului,

facuta cu responsabilitate, seriozitate, exigenta si afectiune este cea mai buna cale de
urmat in formarea personalitatiicopilului, in procesul de insusire a unui comportament
pozitiv.

Dupa cum am observat pana acum procesul de formare a personalitatii copilului

incepe in familie. Familia este mediul firesc de viata al copilului si ea nu poate fi
inlocuita cu un alt institut social. De aceea intre gradinita si familie este necesar sa se
stabileasca relatii cat mai favorabile dezvoltarii verbal-artistice a copiilor. Solutionarea
corecta a problemei solicita cunoasterea de catre parinti a pedagogiei copilului,
convingerii lor in necesitatea continuitatii lucrului cu cartea in familie si gradinita.
Utilizarea unor forme comune, eficiente de dezvoltare verbal-artistica a copiilor.

Cum am mentionat anterior educatia copilului nu se refera doar la educatia pe care

o dau parintii, este drept ca ei reprezinta „prima scoala” a copilului, iar cand acesta
ajunge la varsta prescolara/scolara, educatia nu trebuie lasata pe seama educatorului. Ea
trebuie echilibrata si sa urmareasca aceleasi obiective, parintii continuand acasa ceea ce
copilul face la gradinita sau la scoala. Cum altfel s-ar putea realiza continuitatea
obiectivelor lansate de educator in clasa daca nu prin stransa colaborare parinte-educator.
Fara sprijinul activ al parintilor, gradinita sau scoala nu poate realiza obiectivele
educationale stabilite, oricat de competenti ar fi educatorii.

Lipsa colaborarii dintre familie si scoala/gradinita are consecinte grave si anume:

● scaderea prestigiului institutiei de invatamant,

● risipa de energie bilaterala, educator-educat.

Intr-un studiu realizat de educatoare in scopul evaluarii si demonstrarii importantei

familiei in educatia prescolarului, au fost investigate familiile copiilor de la grupa
pregatitoare. Simultan s-au facut observatii si asupra comportamentului copiilor acestor
familii, acasa si la gradinita. Ipoteza de la care s-a pornit a fost aceea ca exista un raport
strans intre capacitatea de adaptare a prescolarului si educatia primita in familie(Elena
Poama, Ana Popa, 2005).

Rezultatele au indicat ca:

○ timpul necesar asimilarii statutului de prescolar s-a dovedit a fi proportional cu

calitatea si setul de comportamente dobandite de copil in etapa premergatoare
prescolaritatii(comportamente senzoriomotorii, mentale/intelectuale, sociale),

○ exista un contrast mare intre conduitele copiilor proveniti din familii organizate si cei
proveniti din familii dezorganizate,

○ sunt diferente apreciabile de conduite adaptative intre copii proveniti din familii
normale si cei crescuti in crese sau adoptati de parinti nelegitimi,

○diferente s-au constatat si intre copii proveniti din aceeasi institutie anteprescolara, fapt
ce confirma teza particularitatilor biopsihice individuale si stilul pedagogic diferit al
adultilor,

○ se remarca diferente de ritm si potential adaptativ intre sexe, la fete evidentiindu-se o

mai mare mobilitate psihocomportamentala, iar in domeniul afectiv – baietii de 6-7 ani
dovedind instabilitate emotionala mai mare decat fetele.

Educatoarea trebuie sa cunoasca mai multe aspecte ale vietii de familie, deoarece
aceasta o ajuta in cunoasterea prescolarului.

Aspecte pe care educatoarea ar trebui sa le urmareasca in cunoasterea familiei

prescolarului:

● incadrarea sau neincadrarea in munca a familiei,

● modul in care membrii familiei isi petrec timpul liber,

● tipul de relatie dintre parinti: armonie, intelegere sau opusul acestora,

● natura relatiilor dintre parinti si copii – prietenie, afectivitate sau dimpotriva

agresivitate,

● problemele de coabitare cu bunicii,

● cunoasterea responsabilitatilor copiilor in familie,

● modul in care sunt aplicate metodele educative, cum este asigurata autoritatea in
familie, prin ce modalitati se exercita.

Cunoasterea familiilor copiilor se realizeaza pe o perioada mai lunga de timp si se

poate face prin diferite forme: vizite la domiciliul copiilor, antrenarea parintilor la
anumite activitati organizate in gradinita, sedinte cu parintii, lectii deschise, participarea
acestora la vizite si excursii. Pe langa cunoasterea familiei, educatoarei ii revine sarcina
de a stabili un program comun de educatie intre gradinita si familie. Fara stabilirea unui
sistem unitar de cerinte, colaborarea dintre cei doi factori educationali va ramane fara
rezultatele scontate. Educatoarea trebuie sa-i convinga pe parinti ca, cerintele gradinitei
trebuie continuate si in familie de catre toti factorii educationali ai acesteia: mama, tata,
frati, bunici, in egala masura. Pe langa acestea cooperarea parintilor cu educatoarea este
esentiala, intrucat parintii sunt cei care detin cele mai multe informatii despre copii lor.

In unele tari ale UE este pus in practica un „contract scolar”, care defineste care
sunt responsabilitatile si drepturile fiecarei parti(familie si gradinita/scoala), acest
contract subliniaza un parteneriat moral intre parinte si educator. Cel mai important
aspect al acestuia este relatia pe care o presupune parteneriatul „parintele se indreapta
catre educator pentru a se sfatui cu acesta in ceea ce priveste educarea copilului sau, iar

educatorul sesizeaza, planifica abordarile necesare atingerii maximului de potential al

copilului”(Nicoleta Valusescu, 2009).

Se observa asadar ca sagetile indica colaborarea dintre parinti si educatori, iar

rezultatul muncii lor si a bunei colaborari se va reflecta asupra elevului(C. Neamtu, ).

Copilul invata in mod spontan. Mediul in care traieste ii ofera ocazii de invatare. De
aceea prin parteneriatul educativ dintre parinti si educatoare este bine sa se stabileasca un
program unitar de educatie, cu obiective, cu performantele asteptate clar definite, cu
continuturi si mijloace adecvate( Anisoara Strachina, 2008).
 In majoritatea situatiilor, familia si gradinita colaboreaza foarte strans pentru a
asigura prin eforturi comune o educatie de buna calitate. Sunt numeroase insa si cazurile
in care familia actioneaza uneori contrar directiilor conturate de gradinita, uneori din
lipsa de informare, alteori din nepricepere ori din dezinteres. In loc sa intareasca si sa
dezvolte achizitiile din gradinita, in termeni comportamentali ori de cunostinte, parintii
destructureaza prin atitudinea lor ceea ce educatoarea construieste zi de zi. De aceea se
impune o comunicare continua si de calitate intre cadrele didactice si parinti privind
progresele sau dificultatile intampinate de copii, aspectele asupra carora este necesar sa
se insiste prin exercitii ori prin exemple pozitive si incurajari. Majoritatea parintilor vor
sa se implice mai mult in educatia copiilor lor insa unii nu stiu cum sa procedeze. Iar
marea majoritate a cadrelor didactice spun ca implicarea parintilor este o parte vitala a
succeselor, dar multi intampina greutati in ai implica pe acestia. Comunicarea si
deschiderea din ambele parti, pentru a sprijini dezvoltarea si buna educatie a copilului,
aduc beneficii pe termen lung in dezvoltarea personalitatii acestuia.

In concluzie colaborarea dintre gradinita/scoala si familie este un factor esential in

procesul de educare a copiilor. Invatatorul/educatoarea sunt cei care trebuie sa cunoasca
ce relatii exista in sanul familiei si mai precis sa-i cunoasca bine pe parinti pentru a putea
indeplini rolul de „educator al educatorilor”, apreciata fiind si functia de sprijin acordata
parintilor in educatia copiilor lor. In vederea construirii unor relatii de comunicare
sanatoase intre familie si gradinita, o serie de initiative, luand forma unor proiecte
concrete de formare a parintilor au fost derulate la nivel national si local.

Unul dintre proiectele de anvergura mare privind educatia parintilor a fost „Educati
asa!”, initiat la nivel national si desfasurat in 23 de judete. La proiect erau invitati parinti
care se ofereau voluntari, au mai multi copii, familii monoparentale, ori familii cu copii
ce manifesta un comportament dificil. In cadrul proiectului au fost formate cadre
didactice-manageri(inspectori de specialitate si directori de gradinite) pregatite in
domeniul educatiei parintilor. Temele abordate in proiect, au fost in numar de 7:
„Acordarea atentiei”,”Aprecierea”,”Stabilirea limitelor”,”A spune NU si a
interzice”,”Ignorarea”,”Izolarea” si „Pedepsirea”. Rezultatele obtinute au fost peste
masura asteptarilor, iar parintii sustin ca au avut ceva de invatat.

Gradinita nu poate face minuni, iar educatia data in aceasta institutie nu va avea
rezultate bune, daca nu se va sprijini si nu va colabora cu familiile. Fiecare parinte trebuie
sa cunoasca:

○ obligatiile legale privind educatia copilului,

○ drepturile de care dispune pentru educatia copilului,

○ importanta atitudinii lui pentru reusita scolara a copilului,

○ metodele de colaborare cu scoala.

3 Modalitati practice de colaborare logoped-parinti-educatori

Eforturile depuse de parinti, educatori si logoped trebuie sa se bazeze pe un schimb

bogat de informatii, de experienta si pe colaborare in asigurarea celor mai bune conditii
de crestere si dezvoltare a copiilor.

Parintii au nevoie sa regaseasca un sprijin in gradinita, sa se simta responsabili si

responsabilizati pentru a colabora cu educatorii si a participa la orice activitati realizate
impreuna cu si pentru copii. Parintii au nevoie sa cunoasca cine si cum ii poate sprijini in
eforturile lor de ingrijire, crestere si educare a copiilor. Relatia individualizata de
parteneriat dintre educator, logoped si familie are ca punct de pornire realizarea unui plan
individualizat privind ingrijirea, cresterea si educarea copilului si care trebuie sa fie anexa
a contractului pe care gradinita si parintii il semneaza.

Relatia familie-gradinita nu se poate construi fara asigurarea unei conditii, de baza,

fundamentala: cunoasterea familiei de catre educatoare, a caracteristicilor si potentialului
ei educativ. Educatoarea trebuie sa cunoasca mai multe aspecte ale vietii de familie,
deoarece acestea o ajuta in cunoasterea si intelegerea copiilor. In privinta aceasta familia
este o sursa principala de informatii privind relatiile interpersonale dintre membrii
acestora, asteptarile privind educatia copilului, stilul educational, autoritatea parintilor si
metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educational, responsabilitatile
pe care copilul le indeplineste.

Pentru aceasta educatorul trebuie sa :

○ analizeze contextul de social si de viata al copilului si sa determine care sunt efectele

asupra dezvoltarii sale,

○ sa analizeze fiecare progres(sau regres ) al copilului impreuna cu parintii, pentru a

repera impreuna solutii,

○ sa ofere parintilor informatii despre dezvoltarea copilului si sustinerea in dezvoltarea

capacitatilor parentale,

○ sa sustina parintii in definirea interventiilor educative pe langa propriul copil.

 In cadrul planului individualizat privind cresterea, ingrijirea si educarea copilului,
parintii si educatorii stabilesc:

○ strategiile de interventie care sa raspunda nevoilor de dezvoltare ale copilului,

○ activitatile propuse pentru dezvoltarea integrata a copilului,

○ tipuri de activitati realizabile in cele doua medii educationale a copilului(la gradinita si

acasa),

○ adultii implicati in derularea acestui plan

○ perioadele de evaluare

○ periodicitatea intalnirilor dintre educator si parinte.

Un prim aspect pe care trebuie sa il ia in considerare parintii este acela de a fi

deschisi in relatia cu educatorul, sa caute sa construiasca o relatie de incredere. In cazul
in care parintii sunt presati de timp si de alte probleme si nu au timp sa mearga la
gradinita/scoala, pentru a discuta cu educatorul despre evolutia copilului, este necesar ca
macar o convorbire telefonica pe saptamana sa ii ajute sa fie la curent cu nevoile
copilului.

Un raport asupra relatiilor dintre scoala si familie in tarile Comunitatii Europene,

bazat pe cercetari comparative(prin ancheta de opinie cu chestionare), enumera trei
motive pentru care scoala si familia se straduiesc sa stabileasca legaturi intre ele:

1. parintii sunt juridic responsabili de educatia copiilor lor

2. invatamantul nu este decat o parte din educatia copilului, o buna parte a educatiei
petrecandu-se inafara scolii. Cercetarile pun in evidenta influenta atitudinii parentale
asupra rezultatelor scolare ale elevilor, in special asupra motivatiilor invatarii, precum si
faptul ca unele comportamente ale parintilor pot fi favorizate datorita dialogului cu
scoala, a implicarii si formarii acestora ca parinti responsabili.

grupurile sociale implicate in institutia scolara(in special parintii si cadrele didactice) au

dreptul sa influenteze gestiunea scolara.

In unele tari ale UE este pus in practica un „contract scolar” care defineste care
sunt responsabilitatile si drepturile fiecarei parti(familie si scoala/gradinita), acest
contract subliniaza un parteneriat moral intre parinte si educator. Cel mai important
aspect al acestuia este relatia pe care o presupune parteneriatul :”parintele se indreapta
spre profesor pentru a se sfatui cu acesta in ceea ce priveste educarea copilului sau, iar
acesta sesizeaza, planifica abordarile necesare atingerii maximului de potential al
copilului”(A. Martinet, 2006). Regula de baza in aceasta relatia de parteneriat este
comunicarea – prin cadrul acesteia atat parintii cat si educatorul trebuie sa furnizeze si sa
primeasca informatii in mod egal, de la cel mai competent in anume moment si pe anume
problema. Astfel doar comunicand si colaborand parintii si educatorii vor reusi sa
depaseasca situatiile dificile. Un parteneriat familie-scoala este relatia cea mai profitabila
pentru toti cei care participa la acest demers.„Parteneriatul va fi eficient daca fiecare parte
va retine ca acelasi subiect este copilul nostru si scolarul nostru”(Elena Lepadat, 2009).

Data fiind influenta hotaratoare si de lunga durata pe care familia si gradinita o au

asupra dezvoltarii vorbirii copiilor, ele sunt cele care au obligatia sa stimuleze vorbirea,
sa contribuie la corectarea sau compensarea tulburarilor de limbaj si prin aceasta, la
egalizarea in sens pozitiv a sanselor de instruire si educare a copiilor cu asemenea
tulburari, oferindu-le acces spre pregatirea scolara, pentru viata si activitatea scolara.
Tocmai de aceea, ideea de parteneriat functional in implinirea unor asemenea obiective
este foarte importanta.Parteneriatele cu familia coopteaza parintii ca parteneri in procesul
educativ, ii informeaza despre valorile promovate in aceste institutii specializate in
educatia copiilor mici, formandu-i ca beneficiari directi ai achizitiilor de ordin
educational ale propriilor lor copii(Eugenia Teodorescu, 2007).

Modalitatile de colaborare a educatorilor si parintilor, sunt stabilite de comun

acord si in functie de disponibilitatea parintilor si educatorului, acestea se pot realiza
astfel:

● Sedintele cu parintii – cadru organizat al unor analize riguroase asupra activitatii

desfasurate cu intreg colectivul de elevi pe care educatorul ii conduce, dar si rezultatele
fiecarui copil in parte. Cu aceasta ocazie sunt dezbatute si greutatile pe care copii le
intampina la diferite discipline de studiu, la efectuarea temelor, la colaborarea cu ceilalti
colegi, in respectarea regulamentului, atat la scoala cat si acasa. Informarea este
reciproca, de la educator la parinte si invers. Se stabilesc si se analizeaza problemele, iar
apoi se stabileste un plan de masuri pentru inlaturarea lor.

● Vizitele la domiciliu – sunt momentele in care se realizeaza o cunoastere amanuntita a

conditiilor de viata in care traieste copilul, a valentelor pozitive sau negative pe care
parintii le exercita asupra acestuia. Cu aceasta ocazie educatorul poate urmari gradul de
sprijin acordat de parinti copiilor in efectuarea exercitiilor recomandate de catre logoped
sau educator. S-a constatat ca un numar restrans de copii de copii nu sunt sprijiniti de
catre un membru din familie in efectuarea de exercitii sau efectuarea temelor, iar cei care
sunt sprijiniti, au rezultate cu mult mai bune in comparatie cu ceilalti.

● Lectoratele pedagogice – sunt organizate cu parintii in scopul consilierii acestora

in unele probleme in ceea ce priveste „meseria de parinte”.

● Sfatul pedagogic – este un program saptamanal care consta in consultatii

acordate de educator parintilor cu ocazia vizitelor la domiciliul elevilor si in momentele
de criza, atunci cand parintele vine la scoala/gradinita sa-l informeze pe educator despre
problemele pe care le are copilul,sau este chemat de educator pentru al pune la curent cu
situatia copilului. Acest mod de lucru cu parintii este eficient deoarece se desfasoara ori
de cate ori situatia o impune, in timp util pentru ca problemele aparute sa fie rezolvate
repede si necesita alocarea unei scurte perioade de timp.

● Corespondenta si carnetul de note(in cazul scolarilor) – sunt modalitati de lucru

permanente, dar ele nu sunt suficient de concludente deoarece informarea se face numai
dintr-o parte, fie de la educator spre parinti, fie de la parinti spre educator.

● Serbarile – tinute in fata parintilor, permit acestora sa vada manifestarile

copilului, rezultatele muncii lor, trairile si comportamentul acestora, sa le descopere
diferite inclinatii sau chiar talente artistice pe care nici nu le banuiau. Ii pot urmari cum se
manifesta in colectiv in raport cu ceilalti copii.

● Excursiile sau drumetiile – pot constitui si ele o modalitate de lucru cu parintii cu

conditia ca si acestia sa fie invitati sa participe. In cadrul acestor activitati parintii au
ocazia sa fie pusi in fata unor situatii tipice de o educatie model in ceea ce priveste
comportamentul copiilor in situatii normale, dar pe care nu le intalnesc zilnic.

Modalitatile de comunicare dintre parinti si educatori au o mare importanta si sunt

de asemenea stabilite impreuna, (Mihaela Bucinschi, 2008):

a) Intalniri individuale periodice – in cadrul carora se vor analiza evolutia

dezvoltarii copilului, se vor identifica care sunt domeniile de dezvoltare care necesita o
diversificare a activitatilor, ce activitati sunt cu usurinta realizate acasa, modul in care
copilul reactioneaza la diverse activitati propuse. Un alt lucru important, educatorul poate
constata daca abilitatile parentale au nevoie de suport. Parintele poate, chiar sa primeasca
diverse materiale pentru a –si imbogati cunostintele si a-si dezvolta capacitatile
parentale. Parintele se simte implicat in viata copilului sau si vede continumul relatiei
dintre „acasa” si „la gradinita”. In acest fel, incepe sa-si verbalizeze temerile sau sa se
simta valorizat in rolul sau, se poate centra pe observatiile asupra copilului sau.
 b) Participarea parintilor la activitatile copilului – are un dublu castig:pe de o parte
copilul se va simti securizat de prezenta parintilor, astfel incat va fi mai deschis spre
explorare, pe de alta parte se va face un transfer de abilitati practice si cunostinte, de la
educator spre parinte, prin exersarea amenajarii spatiilor, a comunicarii cu copilul, prin
observarea atenta a acestuia intr-un alt context decat cel de acasa.

c) Completarea unor fise de observatie la domiciliul copilului – in functie de

domeniile de dezvoltare a copiilor, de abilitatile parentale ale parintilor sau in functie de
intentionalitatea de programare a activitatilor cu acesta si cu parintii sai, se pot elabora
fise personalizate pentru fiecare familie(fise care sa determine itemii principali in ceea ce
priveste: organizarea camerei copilului, tipuri de reactie in timpul somnului, al servirii
mesei, descrierea sociogramei relationare a copilului in raport cu membrii familiei).
Astfel parintii se vor simti competenti in statutul lor de parinte si responsabilizati sa
participe activ in viata copilului lor.

d) Vizite la domiciliu – propuse de educator – acestea insa pot sa apara in plan

doar dupa consolidarea relatiei de incredere dintre parinte si educator. Vizita la domiciliu
este investita adesea cu un puternic rol evaluativ, care se adreseaza parintelui si este
destul de dificil de acceptat acest lucru. Important este ca parintele sa nu resimta aceste
vizite ca abuzive, ci ca modalitati de colaborare parteneriala, pentru a determina un
raspuns cat mai adecvat nevoilor de dezvoltare ale copilului lor.

e) Comunicarea la distanta – ia forma unor convorbiri telefonice ori prin posta

electronica sau prin intermediul saitului gradinitei. Aceste forme sunt utilizate cand
parintii nu au timpul disponibil de a participa la toate intalnirile organizate la gradinita,
cand serviciul lor presupune deplasari etc. Aceasta forma de comunicare este
complementara comunicarii directe, dar nu o poate inlocui pe aceasta.

f) Organizarea unor intalniri de grup cu parintii – se adreseaza nu doar unei familii,

ci mai multora, care au acelasi tip de problematica(grupul se constituie in grupuri de
discutie sau de suport: au diverse teme de interes legate de dezvoltarea copilului, de
practici referitoare la ingrijirea, cresterea si educarea lor, depistarea unei dizabilitati etc).

Medierea educatorului si spatiul pus la dispozitie pentru derularea acestor

activitati, consolideaza abilitatile parentale, valenta participativa in viata copilului. Dar
nu numai atat: dezvolta un sentiment de apartenenta la comunitatea gradinitei, sentiment
important pentru parinte, generand implicarea in viata institutiei.
 g) Desi este o activitate importanta in derularea planului individual, returnarea
informatiei inspre parinte in momentele de venire si plecare de la gradinita are, aparent,
un statut mai putin formal decat cele amintite anterior. Copilul este prezent fizic in
ambele situatii si este dreptul sau sa se simta parte a triadei educator-copil-parinte. Astfel,
informatia catre si dinspre parinte se va axa cu preponderenta asupra activitatilor
copilului de peste zi sau de acasa. Este o ocazie de discutie cu mai multi parinti si copii,
impartasind cu acestia momentele placute ale zilei. In situatia in care sunt observatii
semnificative pentru dezvoltarea copilului(parintele doreste sa consulte parerea
educatorului sau educatorul are de transmis elemente importante) se vor crea
ocazii(intalniri individuala, observatii scrise) pentru a le discuta.

h) Pentru ca relatia sa determine implicarea parintilor in dinamica proiectului

gradinitei in care se desfasoara activitatea(tipul de activitati obtionale, amenajarea
spatiului interior si exterior, programul de lucru)este bine sa aiba loc intalniri cu scop
„administrativ” de tipul „Comitetul de parinti”, sa fie incurajati sa participe la
programarea si gestionarea vietii derulate in cadrul serviciului. In acelasi sens pentru
preluarea unui feed-back despre educatori si institutia scolara, se mai pot pune in practica
un sistem de comunicare de tipul „caiet de sugestii” sau „mesaje de la si pentru parinti”.

In relatia de colaborare gradinita/scoala – familie sunt si reprosuri atat din partea

educatoarelor pentru parinti, cat si din partea acestora pentru cadrele didactice.
Reprosurile care li se fac parintilor privind colaborarea cu gradinita/scoala:

● apatia – nu vin la sedintele cu parintii, transfera copii in cresterea bunicilor,

● lipsa de responsabilitate – asteapta sa fie invitati de catre educator la gradinita,

refuzul colaborarii cu specialistii ca : logoped, consilier scolar.

● timiditatea – lipsa de incredere in drepturile pe care le are ca parinte, lipsa

educatiei de a comunica cu educatorul,

● critica excesiva si non participativa la activitatile scolii – se pot intalni cazuri in

care parintii pun esecurile copiilor pe seama calitatii actului educativ al dascalului (in
toate situatiile considerand ca este de vina educatorul, fara drept de apel, astfel incurajand
elevul sa persiste in greseli),

● preocupari excesive(exclusive) pentru randamentul scolar(notele copilului),

 ● rolul parental rau definit – nu inteleg corect functiile si rolurile in educatia
propriului copil(nu trebuie uitat ca deciziile unui parinte trebuie de cele mai multe ori
respectate),

● contactele limitate cu scoala/gradinita – numai in situatii exceptionale, de criza

in comportamentul copilului,

● conservatorism – reactii negative la idei noi, aspect care deterioreaza relatia

scoala/gradinita-parinti si din pacate inca mai este intalnita.

Reprosurile legate de educatori in colaborare cu familiile elevilor sunt similare dar

nu identice:

● dificultati de a stabili relatia cu parintii – se poate intampla ca parintii sa fie

tratati ca si copii lor, ci nu ca si parteneri in educatia copiilor,

● definire ambigua a rolului de cadru didactic – oscileaza intre autonomie si

perspectivele parteneriatului cu parintele elevului clasei,

● lipsa pregatirii privind relatia scoala/gradinita-parinte.

Aceste lucruri subliniaza imaginea clara a rolului si responsabilitatilor, atat din

punct de vedere al parintelui, dar si al educatorului sau orice cadru didactic in procesul
instructiv-educativ in cadrul colaborarii dintre gradinita/scoala (ca institutie) si familie.
 SUBIECTUL 2 – DISLALIE- T (tetacism)

Realizati un studiu de caz pe o persoană având una din deficientele învătate

(prezentati persoana, diagnosticul, cum se manifestă, descrieti stadiul si evolutia
cazului, precizati care au fost/sunt măsurile de intervetie corectiv-recuperatorii)
Realizati un studiu de caz pe o persoană având una din deficientele învătate
(prezentati persoana, diagnosticul, cum se manifestă, descrieti stadiul si evolutia
cazului, precizati care au fost/sunt măsurile de interventie corectiv-recuperatorii).

Informații generale despre copil și familie

Copilul
Nume: ROTARIU
Prenume: CONSTANTIN
Sex: M
Data și locul nașterii: 10.09.2019, IASI
Data intrării în program 10.01.2019
Părinți Tata Mama
Nume ROTARIU ROTARIU
Prenume CONSTANTIN ELENA
Data nașterii 01.08.1980 20.06.1983
Ocupație ELESTRICIAN PROGRAMATOR
Adresă FERMEI NR.74 FERMEI NR.74
Starea de sănătate BUNA BUNA
Frați și surori
Nume și prenume Data nașteri Sex Ocupație Rezidență Starea de sănătate

- -- - - - -

I. EVALUAREA COMPORTAMENTULUI
1. ALIMENTAŢIA

1.1. Atitudinea față de hrană

A Mănâncă
normal  Tendință spre  Tendință spre
bulimie anorexie
da nu
B Are o conduită socializată în timpul mesei 
C Are preferinţe deosebite 
D Are deprinderea respectării unui orar al meselor 

Observaţii:
Daca ora mesei este depasita cu mai mult de 10 minute, copilul devine agasant si
fara strare.

1.2. Autonomie în hrănire

fb b s i
Cunoaşte alimentele şi principiile de consumare a 
acestora
Cunoaște regulile de păstrare a alimentelor 
Are deprinderile de bază în igiena alimentaţiei 

Observaţii:
Nu s-a obisnuit prea bine sa manance cu lingura, drept urmare mama inca il mai hraneste.

2. DEPLASAREA
2.1. Locomoţia
fb b s i
Dezvoltarea motorie este corespunzătoare vârstei 
Se implica în acţiuni ce presupun multă mişcare 
Se implica în activităţi statice 

Observaţii:
In actiunile statice se plictiseste si nu mai are rabdare dupa 15 min.

2.2 Deplasarea complexă, orientarea în spaţiu şi abilitatea de a călători

fb b s i
Poate proiecta o călătorie in oras 
Respectă normele de conduită civilizată în timpul 
călătoriei
Are noţiuni de bază ale organizării unei excursii în natură 
Respectă normele de circulaţie 
3. ÎMBRĂCĂMINTEA
3.1. Abilităţi complexe de îmbrăcare - prezentare socială
fb b s i
Se îmbrăca îngrijit, este atent la ţinuta 
Îşi alege haine potrivit circumstanțelor, stării timpului 
Cunoaşte măsură articolelor de îmbrăcăminte şi 
încălţăminte
Are noţiuni privind asortarea tipurilor de îmbrăcăminte, a 
culorilor
Îşi îngrijeşte, păstrează îmbrăcămintea şi încălţămintea 

Observaţii:
Ii este greu mamei sa il faca sa se schimbe in hainele de casa fara ca acesta
sa nu devina irascibil si suparat.

4. IGIENĂ
4.1. Toaleta personală
fb b s i
Are deprinderea de a folosi periuţa și pasta de dinţi după 
fiecare masă
Are deprinderea de a face baie ori de câte ori are nevoie 

4.2. Somnul
fb b s i
Acordă suficient timp somnului şi odihnei 
Are somn liniştit, fără agitaţii, spasme, treziri frecvente 
Se trezește fără dificultăți deosebite 

Observaţii:
Refuza sa doarma dupa amiaza si este suparat de fiecare data cand merge la somn.

4.3. Întreţinerea spaţiului de viață şi a obiectelor personale

fb b s i
Are deprinderea asigurării şi păstrării igienei spaţiului de 
locuit
Utilizează grupul sanitar - wc, duș, bale - în mod igienic 
Organizează spaţiul de locuit în mod util, estetic 
Are grijă de obiectele personale 

5. ORGANIZAREA VIEŢII PERSONALE

fb b s i
Are înclinaţii, deprinderi pentru anumite domenii 
profesionale
Are grijă de documentele personale 
Cum îşi administrează banii pe care îi are la dispoziţie 
Cunoaște prețul produselor alimentare? 
Își poate stabili priorităţile 
Își poate planifica acţiunile în cadrul unei zile 
Își poate planifica acţiunile la o săptămână 
6. COMUNICAREA
6.1. Comunicarea verbală
fb b s i
Vorbeşte cursiv și corect gramatical 

Observaţii:
Prezinta malformatii ale incisivilor superiori.
Se intalneste relativ frecvent tulburari de pronuntie constand in
deformarea,substituirea , omiterea si inversarea unor sunete in vorbirea spontana sau
reprodusa, iar litera T nu o poate pronunta.

6.2. Comunicare non-verbala

fb b s i
Cunoaşte semnificaţia gestului şi a mimicii în context 
verbal
Cunoaşte semnificaţia gestului şi a mimicii în context 
non-verbal
Utilizează mimica gesturile pentru a nuanţa exprimarea 
verbală

7.1. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

fb b s i
Este preocupat şi se implică în activităţi școlare şi extra 
școlare
Se adaptează fără dificultate la sarcini noi 
Se concentrează asupra unei activităţi 
Manifestă interes pentru anumite activităţi 
Refuză, evită anumite activităţi 

8. PETRECEREA TIMPULUI LIBER

f. des des rar deloc
Activități artistice 
Activităţi sportive 
Drumeţii, excursii, expediţii 
Vizionari de spectacole 
Activități domestice 

9. VIAŢA EMOŢIONALĂ ȘI RELAŢIONALĂ

9.1. În report cu propria persoană (identitatea)
fb b s i
Îşi cunoaşte datele personale 
Încearcă să vorbească despre el când era mai mic 
Este ataşat în mod deosebit de o anumită persoană 
Vorbeşte despre chestiuni personale cu o persoană 
apropiată
Poate să vorbească despre un model personal de existență 
Da Nu
Adoptă conduite de risc 
Riscă în mod necontrolat 

9.2. Faţă de propria familie

Cunoaşte numele, prenumele mamei 
Cunoaşte numele, prenumele tatălui 
Cunoaşte numele, prenumele fraţilor/surorilor
Cunoaşte numele, prenumele rudelor 
Ştie care este situaţia familiei 
Vorbeşte despre familia sa, evoca amintiri, povesteşte 
Are sentimente şi atitudini diferite față de familia sa 

9.3. Față de alții

Da Nu
Exprima o concepţie des prietenie/prieteni 
Înţelege rostul normelor sociale, morale (obiceiuri, 
tradiţii)
Îşi ajustează comportamentul la circumstanţele sociale, 
familiale
cu copii/tinerii de instituţie 
cu personalul 
cu persoane cunoscute
cu persoane necunoscute 
Stabileşte relaţii cu uşurinţă 
cu dificultate
Are un grup de prieteni, participă la viaţa grupului 
Primeşte/arată afecţiune prin gesturi 
cuvinte 
acţiuni complexe (daruri, ajuta) 

La copil se întâlneste relativ frecvent tulburări de pronunţie constând în

deformarea, substituirea, omiterea, inversarea unor sunete în vorbirea spontană sau
reprodusă. Această deficenţă se numeşte dislalie.
Frecvenţa dislaliei este în funcţie de vârstă, nivel de dezvoltare
psihică, anturaj, condiţii de educaţie, condiţii economice, particularităţi de
limbă etc.
SE POATE VORBI DE DISLALIE:
- cand exista tulburari de articulare, pronuntie, manifestate prin
omiterea, deformarea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor;
- cand se manifesta incapacitatea de a emite anumite foneme, care are
loc permanent, in orice imprejurare, atat in vorbirea spontana, cat si in cea
repetata, in cuvinte, silabe sau in incercarea de a emit e izolat fonemul in
cauza;
Prima sedinta a fost cea de cunoastere si de confirmare a problemei
relatate de parinti. Am inceput prin a intra in lumea copil ariei si de a ma
percepe ca pe un tovaras de joaca, cu aceleasi preferinte in jocuri, demoland si
construind lego-uri si de a face puzzeluri, socializand prin emotii, prin
comunicare verbala si non-verbala. Dupa prima sedinta mi s-a confirmat
relatarea parintilor, observand ca Constantin (copilul) avea o dificultate si in
pronuntia literei T(tetacism).
Formarea unei articulaţii clare şi precise reprezintă o cerinţă de bază în
dezvoltarea şi perfecţionarea vorbirii. Fiindcă artticularea sunetelor se bazează
în primul rănd pe utilizarea corectă a respiraţiei cât şi pe precizia mişcărilor de
pronunţare sub controlul permanent al propiului auz prin exerciţii se va urmari
educarea respiraţiei; educarea mişcarilor articulatorii; educarea pronunţiei
corecte a sunetelor; educarea auzului fonematic.
Cauze: - malformaţii ale incisivilor superiori
In locul sunetului "t" se aude un plescait sau un zgomot de fricţiune. Aceasta
pentru ca aerul nu este expirat, ci inspirat.Acest defect influenţeaza sonoritatea vocii şi
mai ales coerenţa vorbirii. Defectul se remediaza cerandu-i copilului sa simta explozia pe
dosul mainii.

In locul exploziei se aude o pocnitura asemanatoare cu cea produsa prin destuparea

unei sticle. Defectiunea se inlatura prin exagerarea respiratiei un timp oarecare si se fac
dese exercitii cu vocale.

Copilul pronunta consoana "t" tinand intre incisivii superiori şi inferiori. Aceasta
deficienţa poate fi tolerata numai in timpul in care elevul invaţa pronunţia sunetului "t".
Dupa aceea, elevul va trebui sa articuleze normal, adica, atingand cu varful limbii
incisivii superiori. Deficienţa se inlatura prin procedee mecanice: cu degetul sau sonda
se aseaza varful limbii in spatele incisivilor superiori.

In loc de "ta-ta" se aude "tea-tea". In acest caz se palatizeaza puţin consoana "t",
prin lipirea parti anterioare a limbii de partea anterioara a palatului. Pentru inlaturarea
defectului i se cere copilului sa pronunţe un "t" interdental, apoi ii cerem sa aseze
limba in spatele incisivilor superiori.
 Pronuntia lui "d" in loc de "t" datorita vibrarii corzilor vocale.In acest caz se
lucreaza pe consoana "d" si dupa fixarea acesteia se trece la "t" atragandu-i-se atenţia ca
"t" se pronunţa fara voce.
In loc de "t" se aude "tli". Defectul se observa mai ales in perioada iniţiala a
predarii sunetului şi este cauzat de faptul ca explozia se formeaza lateral, aerul fiind lasat
sa iasa prin orificile formate intre parţile laterale ale limbii şi pereţii interiori ai obrajilor.
Deficienţa se corecteaza prin exercitii de asezare corecta a limbii şi a orificiului
generator.
Pronunţia lui "d" in loc de "t". Se datoreaza contactului lingo-palatal care nu este
suficient , iar corzile vibreaza si rezulta "l".

Caracterizarea ortofonica : - consoana orala

- oclusiva,dupa modul de articulare
- alveolara sau dentala, dupa locul de articulare
- surda, dupa participarea corzilor vocale

Modul de producere
In timpul emisiei, coardele vocale sunt libere, nu vibreaza.Explozia aerului fonator,
impins din cavitatea bucala spre exterior, se simte pe mana asezata in fata gurii.Valul
palatin este ridicat, inchizand caile nazale. Limba realizeaza o ocluzie totala in spatele
incisivilor superiori intrand in contact cu arcada dentara superioara pe toata portiunea
anterioara,de aici primind denumirea de consoana dentala.Buzele nu joaca un rol in
pronunţia izolata, poziţia lor fiind indiferenta. In pronunţia in silabe, buzele iau poziţia
vocalei care urmeaza, astfel in timp ce pronunţam pe "t" din silaba "to" buzele se
rotunjesc pentru "o" inca din timpul pronunţiei lui "t". Maxilarele sunt intredeschise, iar
arcadele dentale sunt apropiate.
 Corectarea

In primul rand trebuie reţinut faptul ca se respecta particularitatile de varsta, de

personalitate, de fenoarticulaţie precum şi forma tetacismului.
Prima etapa in corectarea tetacismului o reprezinta ETAPA PREGATITOARE. In
cadrul acestei etape se realizeaza cunoasterea copilului prin intermadiul unei anamneze şi
prin sabilirea unui diagnostic complex.Se urmareşte inlaturarea negativismului copilului
faţa de vorbire şi creerea unei increderi in sine, in posibilitaţile proprii. Logopedul are
datoria de a crea o atitudine pozitiva faţa de corectare şi sa asigure familiarizarea
copilului cu mediul logopedic.
Dupa aceasta etapa urmeaza ETAPA TERAPIEI. In cadrul acestei etape se disting
2 sub etape:

1. Terapia generala.
Primul aspect vizat este dezvoltarea mobilitaţii generale şi a aparatului
fonoarticulator. Se incepe cu exerciţii generale: imitarea mersului, mişcarile gatului şi a
capului, mişcarea braţelor şi rotirea lor, imitarea spalatului pe maini, exerciţii pentru
intarirea musculaturii abdomenului şi toracelui, aplaudatul. Dupa efectuarea acestor
exercitii se trece la cele de mobilitate a aparatului fono- articulator.
a) exerciţii pentru antrenarea motricitatii faciale (gimnastica
faciala):umflarea alternativa a obrajilor; mişcari de umflare şi retragere simultana a
obrajilor; increţirea, descreţirea feţei; imitarea rasului, a surasului, etc.
b) motricitatea maxilalelor: inchiderea şi deschiderea gurii; coborarea şi
ridicarea maxilalelor; mişcari inainte-inapoi a acestora; imitarea muscaturii; imitarea
rumegatului la animale.
 c) motricitate labiala: ridicarea unui creion cu buzele; menţinerea unui
obiect intre buze; rotunjirea buzelor sub forma de oval, sub forma circulara; departarea
comisurilor; imitarea rujarii ;vibrarea buzelor.
d) motricitate linguala: miscari rapide şi ritmice de scoatere şi retragere a
limbii (pisicuta ce bea laptic); scoaterea limbii sub forma de lopata-moale şi neascuţita;
atingerea unei bucaţi de zahar; scoaterea limbii cat mai mult şi retragera ei cu varful cat
mai ridicat; limba ghemuita in partea posterioara a guri; imitarea plescaitului; tropaitul
calului.
motricitate velo-palatina: imitarea tusei, cascatului, deglutitiei; exercitii
deinspiratie şi expiraţie dirijate, exerciţii de bolboroseala cu ajutorul unui tub introdus
intr-un vas cu apa.
Al doilea aspect vizat este educarea respiraţiei verbale şi nonverbale. Aceste
exerciţii de obicei sunt efectuate dupa exerciţiile de mobilitate generala şi inaintea celor
de motricitate a aparatului fono- articulator insa pot fi efectuate oricand in cazul acestui
tip de terapie deoarece nu exista o "reţeta" a succesului.Se ţine cont de defectul de
pronunţie.
Pentru respiratia nonverbala sunt recomandate urmatoarele tipuri de exerciţii:
suflarea nasului in batista,umfla balonul, sufla in lumanare, cu ajutorul unui caiet pe
torace şi/sau abdomen se fac valuri-exerciţii pentru expiraţie; miroase florile, cainele la
vanatoare adulmecand-exercitii pentru inspiraţie; 3 timpi ispira, 5 timpi expira;inspir pe
gura,expir pe nas,etc.-exerciţii pentru o respiraţie diferenţiata.
In cazul educarii respiraţiei verbale vorbim de urmatoarele tipuri de exerciţii:
pronunţia vocalelor, a consoanelor, a silabelor, a cuvintelor in timpul unei expiraţii;
exerciţii ritmice, etc.
Al treilea aspect vizat este antrenarea auzului fonematic. Se porneste de la
imitarea sunetelor din natura in şoapta, in ritm sacato şi prelungit dupa indicaţii. Pentru
tetacism imitarea ceasului (tic- tac) şi sunetul trompei (ta-ta-ta) sunt utilizate cel mai
frecvent. Logopedul rosteşte anumite cuvinte care au sunetul "t" in poziţia iniţiala,
mediana respectiv finala iar copilul trebuie sa analizeze cuvantul şi sa spuna care este
pozitia sunetului. Tot in cadrul educarii auzului fonetic intra si diferenţierea intre silabele
ce conţin o consoana surda şi una sonora (ta-da; te-de; ti-di; etc.) intre cuvintele paronime
cu ajutorul imaginilor sau fara acestea.
Educarea auzului fonematic este indispensabila in tratarea dislaliei, ea inscriindu-
se in randul metodelor generale. Tulburarile auzului fonematic pot merge de la
incapacitatea de diferentiere a unor sunete (ex.siflantele intre ele, siflantele de
suieratoare, etc.) pana la incapacitatea perceperii sunetelor, a silabelor sau chiar a
cuvintelor. Dezvoltarea auzului fonematic determina creşterea capacitaţii de diferentiere
fenomatica, intrucat, intre auzul fonematic şi mişcarile articulatorii, adica intre percepţia
auditiva şi articulaţie exista o legatura indispensabila. Copilul dislalic cu atat pronunţa
mai gresit, cu cat aude mai slab şi cu cat pronunţa mai greşit cu atat i se dezvolta mai
putin capacitatea de diferenţiere fonematica.Deficienţele de auz fonematic fac imposibil
autocontrolul auditv.De aceea, la inceputul corectarii dislalicul şe serveste de modelul
corect motrico-kinestezic oferit de logoped.Exersarea acestui model (motrico-kinestezic)
stimuleaza dezvoltarea perceptiei fonematice , contribuind totodata la limpezirea ei , intre
articulatia sunetelor şi perceptia lor existand o legatura foarte stransa.

2. Terapia specifica
I. Etapa emiterii sunetului.
Se utilizeaza onomatopee precum: tic-tac (ceasul) sau ta-ta-ta (trompeta).Are loc
antrenarea analizatorului auditiv in procesul complex de elaborare a sunetului.Exerciţii cu
onomatopee sunt atractive şi placute copiilor atat scolari cat şi prescolari.
Emiterea sunetelor prin demonstraţie şi imitaţie. Modul de producere cere ca limba
sa fie usor bombata iar varful ei se lipeşte de gingia incisivilor superiori. Buzele nu se
implica. Palatul moale se ridica, curentul de aer expirat trece repede intre limba şi
alveole.. Coardele vocale nu vibreaza. Demonstaţia se face in fata oglinzii, fiind insoţita
de o serie de explicaţii. Dupa ce a urmarit demonstraţia logopedului, copilul repeta
impreuna cu acesta dupa care este lasat sa repete singur in fata oglinzii pana ajunge la
fixarea kinestezica-tactila a sunetului. Trecerea de la pronunţia model la cea
independenta necesita o serie de exerciţii diferite atat de tip articulator cat şi fonetice şi
ortofonice.

Primele exerciţii de pronunţie trebuie facute in şoapta cu un minim de efort

articulator. Pe masura ce se consolideaza pronunţia corecta a sunetului, se poate folosi
vocea din ce in ce mai puternica.
Modelul derivarii din sunetele corect emise, care se aseamana cu sunetul "t" din
punct de vedere motrico-kinestezic are o larga aplicabilitate in emiterea dentale "t".
Sunetul "t" se poate deriva din "p". Se pronunţa in mod repetat silaba "pa" din care
se obtine apoi "t" prin ridicarea usoara a varfului limbii in spatele incisivilor superiori.
Metoda comparatiei ofera copilului dislalic posibilitatea raportarii stadiului in care
se afla procesul de corectare a tulburarii sale de limbaj cu stadii anterioare si in felul
acesta a inregistrarii progreselor realizate. Prin raportarea copilului in primul rand la el
insisi şi apoi la cei din preajma (logoped, parinţi, adulţi din mediul ambiental, colegi,
etc.) copilului i se potenteaza mobilurile interioare , dorinţa de autodepaşire.
In cazul copiilor şcolari, exerciţiul fonetic şi ortofonic se completeaza cu cel grafic.
II.Etapa de consolidare.
In aceasta etapa are loc includerea sunetului in silabe şi cuvinte. Sunetul este
prelungit şi i se adauga vocala t_e , dupa care se scurteaza şi se pronunta te.
Nu se trece in aceasta etapa daca sunetul nu a fost emis corect. Daca copilul nu a
reuşit prin metodele enumerate mai sus se utilizeaza mijloace mecanice.In cazul
tetacismului putem folosi un betisor care la cap are un dop imbibat intr-o solutie
racoritoare .Cu aceasta soluţie (ex.apa de gura) se indica precis locul unde trebuie sa
stabileasca contactul dintre limba şi arcada dentara.