EVALUAREA LIMBAJULUI ELEVILOR CU DIZABILITATI

Referat
Octombrie 2014

Prof. de sprijin, Bulibasa Janina

Copiii cu cerinţe educative speciale care prezintă un deficit de intelect manifestă întotdeauna o
întârziere la nivelul însuşirii limbajului şi comunicării normale. De aceea, în cazul lor, terapia
logopedică şi cognitivă se impune cu necesitate, alături de alte forme de intervenţie psihopedagogică
specializată.
Limbajul verbal este o componentă a personalităţii umane, care realizează o parte din funcţia de
comunicare. Vorbirea apare în urma unui proces de învăţare, pe baza căruia se structurează întreaga
experienţă de viaţă, se dobândesc cunoştinţele necesare dezvoltării. Astfel, se impune cu necesitate
implicarea părinţilor, pedagogilor şi a altor persoane din anturajul copilului pentru a fi stimulat să
comunice, să vorbească în mod corect.
Terapia logopedică este o formă de tratament, se aplică individualizat în raport cu specificul
vârstei, personalităţii şi diagnosticului copiilor : deficienţă de intelect, sindrom Down, sindroame
neuromotorii, sindrom hiperkinetic cu deficit de atenţie ( ADHD), autism, retard general de dezvoltare,
etc.
În acest tip de terapie se utilizează o gamă largă de procedee şi metode de corectare a
deficienţelor de limbaj care constau în exerciţii generale de respiraţie, motricitate, educarea auzului
fonematic şi exerciţii specifice pentru tulburarea de limbaj depistată.
În terapia logopedică oferită copiilor cu cerinţe educative speciale, pe lângă metodele şi tehnicile
terapeutice clasice, exerciţiile de stimulare şi îmbogăţire a vocabularului activ deţin o pondere mai mare
faţă de terapia logopedică oferită copiilor cu intelect normal deoarece se urmăreşte compensarea
întârzierii apărute în dezvoltarea limbajului ( acest decalaj datorează, de obicei, unui cumul de factori:
deficienţa de intelect, lipsa de stimulare, deficienţele asociate, slaba implicare a familiei, etc.).
Examinarea selective a limbajului se va face prin adresarea de întrebări simple: Cum te cheamă?
Câţi ani ai?. Copilul va denumi apoi unele obiecte, părţi ale corpului sau articole de îmbrăcăminte. Se
va urmări ca aceste cuvinte să cuprindă în poziţie iniţială, mediană şi finală sunetele care apar mai
târziu în evoluţia vorbirii la copii (s, z, r, ş, j, c). La acei copii care vor pronunţa greşit sunetele
respective, se va verifica pronunţia tuturor sunetelor (vezi Fişa de evaluare nr. 5 Fişă de pronunţie 
-  carte Psihologia si logopedia in practica scolara, sau Paletar logopedic. În foaia de răspuns se vor
nota nu numai sunetele denaturate, ci şi cuvintele în care au fost depistate. Aceste cuvinte vor fi
repetate prin denumirea de imagini şi vor fi reproduse după modelul de emitere al logopedului. În
caietul de depistare se va nota dacă pronunţia se ameliorează pe baza imitaţiei sau prin citire.
În funcţie de nivelul de şcolarizare al copiilor se aplică unele probe simple de examinare a limbajului
scris: să scrie după dictare, să copieze o propoziţie sau un text, să citească şi să reproducă cele citite.
Acţiunea de depistare se încheie prin consemnarea observaţiilor în caietul de depistări. Se va informa
directorul şcolii despre frecvenţa copiilor cu tulburări de limbaj, urmând să se facă planificările pentru
examinările suplimentare împreună cu cadrele didactice implicate.
 Examinarea integrală se deosebeşte de cea selectivă nu doar prin complexitatea investigaţiilor, ci şi prin
scopul urmărit: stabilirea diagnosticului diferenţiat, care include delimitarea prognosticului tulburărilor de
limbaj (Guţu, 1975). Diagnosticul diferenţiat al tulburărilor de limbaj presupune analiza completă atât a
limbajului, cât şi a persoanei, studierea întregii sale personalităţi, în caz contrar putând să apară erori de
diagnostic. Un exemplu în acest caz îl poate constitui un copil cu alalie, care fără o examinare iniţială a
dezvoltării intelectuale poate fi confundat cu un debil mintal şi orientat greşit spre o şcoală cu învăţământ
special. În terapia logopedică se porneşte de la stabilirea corectă a diagnosticului diferenţiat. Pentru ca acesta
să poată fi stabilit corect nu este suficient să se constate că un sunet este deficitar, ci trebuie să se determine şi
cauza.
Pentru stabilirea diagnosticului diferenţiat trebuie analizate toate aspectele limbajului (Jurcău şi Jurcău,
1999):
-        aspectul fonator (intensitatea şi direcţia undei de aer);
-        aspectul articulator (praxia buzelor, maxilarului, a limbii);
-        aspectul auditiv (dirijarea undei de aer şi capacitatea de diferenţiere fonematică);
-        aspectul lingvistic (dezvoltarea laturii lexico-gramaticale a limbajului).
Autorii afirmau faptul că examinarea integrală cuprinde următoarele domenii:
- anamneza
În cadrul acestei prime etape se adună informaţii referitoare la datele personale ale copilului,
antecedente ereditare, evoluţia simptomelor, tratamente aplicate, evoluţia sarcinii, momentul naşterii,
comportamentul şi procesul de socializare al copilului în primii ani de viaţă, informaţii despre membrii
familiei, condiţiile de viaţă ale familiei, resurse financiare, relaţiile dintre membrii familiei (Gherguţ,
2005).
- examenul somato-funcţional
Se notează în fişa logopedică toate deformaţiile somatice, malformaţia organelor articulatorii, a
palatului, a buzelor, a limbii etc. Examenul motricităţii articulatorii se realizează pentru identificarea
unor dizabilităţi motorii sau paralizii. Se va analiza precizia şi ritmicitatea mişcărilor articulatorii în faţa
oglinzii, în mişcare şi în mod independent.
- examinarea funcţiei auditive
Pentru stabilirea tulburărilor de natură audiogenă este necesară examinarea capacităţii auditive şi a
auzului fonematic. În acest scop se folosesc probele acumetrice, respectiv determinarea distanţei la care
se percepe vorbirea în şoaptă (6-8 m). Dacă se constată dificultăţi în recepţionarea cuvintelor emise prin
vorbirea şoptită, logopedul va trece la vorbirea normală, excluzând labiolectura (fie îşi acoperă gura, fie
va întoarce copilul cu spatele). În acest mod se examinează capacitatea receptivă numai pe bază
auditivă. Atunci când se suspectează abateri de la auzul normal, se va trece la examinarea audiometrică,
determinând capacitatea auditivă aeriană şi osoasă. Dacă auzul este normal se va trece la examinarea
auzului fonematic.
- examinarea auzului fonematic
Acest tip de examinare face referire la capacitatea individuală de a recepta şi diferenţia fonemele între
ele în procesul articulării. Examinarea auzului fonematic se face faţă în faţă cu copilul, se vor pronunţa
paronime, dar se va exclude labiolectura. Pentru diferenţierea fonematică se pot utiliza şi cuvinte fără
sens numite „logatomi”. Examinarea auzului se realizează prin reluarea probei de auz fonematic la care
se mai adaugă utilizarea aparatului de diferenţiere fonematică. Această examinare arată diferenţa dintre
vorbirea corectă şi cea greşită. Cazurile care prezintă dificultăţi majore de diferenţiere fonematică vor fi
trimise la O.R.L. pentru o examinare mai amănunţită şi pentru efectuarea audiogramei.
-examinarea motricităţii respiratorii.
Se vor executa diferite mişcări de respiraţie, după care se va stabili tipul şi calitatea respiraţiei.
- ritmul acustico-motor
Se vor examina mişcările corpului şi ale articulaţiei. Această examinare presupune articularea unor
sunete sau mişcarea corpului într-un ritm impus de logoped prin lovirea cu degetul/creionul în masă.
- examinarea vocii
Se va urmări timbrul, durata şi sonoritatea.
- examinarea pronunţiei
Acest ultim tip de exeminare se realizează complex, urmărindu-se mişcările articulatorii ale limbii,
vălului palatin, buzelor şi maxilarului. Se va verifica întâi vorbirea independentă, iar apoi se va
examina pronunţia sunetelor izolat şi în diferite structuri: silabe, logatomi, cuvinte, propoziţii, fraze. Se
va nota pronunţia, defectele de pronunţie şi mişcările de articulaţie defectuoase.
            În etapa a doua a examinării se vor aplica probe pentru identificarea dislexiei şi disgrafiei (vezi
fişa de evaluare nr. 7 Evaluarea dislexiei  şi Fişa de evaluare nr. 8 Evaluare disgrafiei, carte
Psihologia si logopedia in practica scolara,). Se vor utiliza probe de dictare, de copiere, de
compunere, de depistare a vitezei de citire
În corectarea tulburărilor de limbaj, mai ales în cazul copiilor cu cerinţe educative speciale este
foarte important mediul de dezvoltare al copilului, implicarea adulţilor în stimularea vorbirii sale,
nivelul de dezvoltare a copilului (în special a aparatului fono-articulator), nivelul intelectual, starea de
sănătate. Un rol deosebit îl are şi procesul educativ, influenţa directă a mediului şi a modelelor. Uneori
se întâmplă ca unul dintre aceşti factori să lipsească sau să fie insuficienţi, ceea ce duce la îngreunarea
sau încetinirea procesului recuperator. De aceea se pune mare accent pe implicarea părinţilor care
primesc teme şi recomandări între şedinţele de logopedie şi care exersează acasă cu copilul ceea ce s-a
lucrat în cabinet.
Ca în orice formă de terapie, primul pas este evaluarea copilului de către logoped, stabilirea
diagnosticului şi alcătuirea planului de intervenţie. Acest plan este urmat de o grilă pentru
monitorizarea procesului intervenţiei logopedice prin care sunt detaliate actiunile concrete de terapie,
dificultăţile întâmpinate şi progresele realizate.
Şi în acest domeniu, o importanţă deosebită se acordă permanent relaţiei terapeutice care trebuie
să se bazeze pe încredere reciprocă, cooperare şi implicare. Mijlocul cel mai eficient prin care se
realizează terapia logopedică la copii, în general, şi la copiii cu CES în special, este JOCUL prin care se
dezvoltă toate funcţiile şi procele psihice, aşadar şi limbajul.