Modalităţi de corectare a dislaliei polimorfe. Studiu de caz.

Profesor logoped Chendeş Emilia Dorina

CJRAE Bistriţa Năsăud
Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare”, Bistriţa

Atât la copiii normali cât şi la cei cu diverse handicapuri senzoriale, tulburările de limbaj,
survenite din diverse cauze, impiedică inţelegerea, recepţionarea şi transmiterea mesajului verbal.
Comunicarea prin limbaj este esenţială în dezvoltarea normală a oricăruia dintre noi, atât în plan
personal cât şi în cel interpersonal, ea reprezintă o punte către ceilalţi, dar şi către ţelurile pe care
dorim să le atingem. Cu toţii stim povestea lui Demostene, care pentru a-şi putea susţine procesul, a
exersat pledoariile cu pietre in gură, devenind astfel unul dintre cei mai distinşi oratori ai
antichităţii. Şi în zilele noastre, comunicarea prin limbaj este cea mai importantă cale de integrare
socială şi şcolară a copilului.
Intrarea în şcoală reprezintă o schimbare în viata tuturor copiilor. Ei trec de launmediul
familial bazat pe căldură afectivă intensa din partea părinţilor, la mediul şcolar, unde situaţia este
diferită.
Diferenţe importante există între şcolarii mici atât în ceea ce priveşte consistenţa
vocabularului, bogătia si varietatea lui, cât şi în ceea ce priveşte stilul vorbirii, bogaţia structurilor
gramaticale a propoziţiilor, existenţa sau neexistenţa fenomenelor parazitare in vorbire, a defectelor
de pronunţie etc.
La intrarea in scoală, de la limbajul familiar se trece la unul oficial, de la un limbaj neîngrijit
se trece la unul îngrijit, favorizand integrarea copilului în societate.
Diferenţele dintre copii care apar, şi care imprimă o caracteristică aparte, sunt tulburările de
limbaj, care se repercuteazădirect asupra comportamentului şcolar si asupra personalităţii elevilor.
Cele mai frecvente tulburări de vorbire sunt tulburările de tip dislalic. Dislalia (,,pelticia,, cum i se
spune în popor), este cea mai des intâlnită, reprezentand 90% din totalul tulburărilor de limbaj. În
dislalie, cel mai afectate sunt următoarele sunete : s, z, j, c, g, r.
Tulburările de limbaj au o influenţă negativă asupra rezultatelor la învăţătură. Ele se
răsfrâng, mai mult sau mai puţin dăunator, asupra personalităţii copiilor, determinand astfel :
timiditate, nehotărâre, neîncredere în sine, izolare de colectiv, negativism, nervozitate, sentimente
de inferioritate etc.

1
 Dar pentru a evita consecinţele dislaliei asupra comportamentului elevilor în ceea ce priveşte
adaptarea şcolară a acestora, trebuie intervenit timpuriu, prin măsuri logopedice de corectare. Un rol
important în corectarea tulburărilor de limbaj revine logopedului. El trebuie să acorde o atenţie
deosebită exerciţiilor de corectare a vorbirii, să le facă plăcute copilului, să-i trezească încrederea în
forţele proprii. Strânsa colaborare a logopedului cu ,,pacientul său contribuie la înlăturarea
insucceselor şi trezeşte în copil interesul şi încrederea în reuşita terapiei.

Studiu de caz
Numele şi prenumele: Ţ.D.
Data şi locul naşterii: 4 iunie 2005, Bistriţa
Domiciliul:Bistriţa
Problemele cu care se confruntă copilul:
Diagnosticul logopedic este de : dislalie polimorfă.
- prezintă sunetele: S, Z, Ț, CE+CI, GE+GI distorsionate,nu are o poziţie corectă a
aparatului fono-articulator si a limbii;
- aparatul fonoarticulator este dezvoltat normal;
- nivelul de dezvoltare al limbajului este sub nivelul corespunzător vârstei cronologice
(evaluat prin “Testul pentru stabilirea vârstei psihologice a limbajului”);
- are vocabular sărac, exprimare deficitară, în ceea ce priveşte articulaţia şi pronunţia;
- particularităţile vocii: ritmul vorbirii este precipitat;
Priorităti pentru perioada urmatoarelor 3 luni:
Obiectivul general al terapiei logopedice este corectarea şi dezvoltarea comunicării orale, în
vederea exprimării clare şi expresive;
Obiectivele specifice:
1. obţinerea sunetelor deficitare S, Z şi exersarea lor;
2. consolidarea sunetelor obţinute;
3. diferenţierea sunetelor;
4. automatizarea sunetelor;
Desfăşurarea şedinţelor :
S1: -realizarea anamnezei împreună cu părinţii pentru stabilirea cauzelor tulburării, pentru
observarea climatului familial dar şi al gradului de implicare al părinţilor. Această primă etapă oferă
copilului sansa de a se acomoda cu cabinetul şi de a se familiariza cu logopedul.
-testarea vârstei psihologice a limbajului pentru stabilirea nivelului de dezvoltare, dar şi
pentru a putea detecta eventuale probleme de natură cognitivă sau emoţională.
S2: -obţinerea sunetelor deficitare S, Z şi exersarea lor;

2
 -i se arată copilului poziţia corectă a limbii şi a aparatului fonoarticulator şi se fac mai mul-
te exerciţii pentru a ne asigura că acesta a înţeles,se fac exerciţiile şi în oglindă;
-emiterea sunetelor prin demonstraţie şi imitaţie, apoi emiterea concomitentă si dacă e
posibil emiterea independentă.
-metodele folosite pentru început sunt :demonstraţia, observaţia, exerciţiul si conversaţia
dirijată.
S3: Se reiau exerciţiile efectuate în şedinţele S1 şi S2, la care se adaugă :
- i se cere copilului să întreţină o conversaţie, în care să se respecte pronunţia corectă în
exprimare, pe o temă de interes pentru el :”de ce îi place fotbalul”.
- să pronunţe corect grupurile de silabe directe şi inverse (ex. su, usu, us, ze, eze, ez etc);
- pronunţarea cuvintelor care conţin fonemele în diferite poziţii.
S4: Se reiau exerciţiile efectuate în şedinţele S1, S2 şi S3, la care se adaugă :
-discuţii plecand de la imagini distractive cu diverse acţiuni, se cere copilului să formuleze
propoziţii simple în care să respecte pronunţia corectă(pentru fiecare şedintăse vor folosi imagini
deferite şi se vor aborda subiecte diferite de discuţie).
S5: Se reiau exerciţiile efectuate în şedinţele S1, S2, S3, S4, la care se adaugă :
-recitarea unor poezii care conţin cuvinte cu sunetele învăţate.
S6: Se reiau exerciţiile efectuate în şedinţele S1, S2, S3, S4, la care se adaugă :
-învatarea unor cântece, alese cu grijă pentru a stimula atenţia copilului în pronunţarea
sunetelor învăţate.
S7: -emiterea sunetelor prin demonstraţie şi imitaţie, apoi emiterea concomitentă si emiterea
independentă;
-când observăm că celelalte exerciţii au ajuns la un nivel satisfăcător de exprimare, se trece
la etapa povestilor, se începe cu poveşti scurte, cu personaje simpatice , uşor de reţinut pentru copii,
primele povestiri se fac după modelul demostraţie-imitaţie.
S8: -emiterea sunetelor: emiterea concomitentă si emiterea independentă
-recapitularea poveştilor din şedinta trecută şi povestirea uneia noi, antrenarea copilului în
discuţii pornind de la întamplările din poveste;
-recitarea poeziilor învăţate.
S9: -emiterea sunetelor: emiterea concomitentă si emiterea independentă;
-recapitularea poveştilor din şedinta trecută şi povestirea uneia noi, antrenarea copilului în
discuţii pornind de la întâmplările din poveste;
-recitarea poeziilor învaţate;

3
 -se cere copilului emiterea independentă a poveştii pentru a vedea în ce măsură a evoluat
limbajul său, unde este deficitar si cum trebuie intervenit pentru o mai bună autoreglare a
limbajului.
Rezultate :
Dupa 3 luni de terapie, copilul a început să pronunţe corect, atât în cabinet, cât şi în afara
cabinetului sunetele S şi Z, ceea ce înseamnă că s-a terminat etapa de învăţare şi se începe etapa de
automatizare a sunetelor. În această etapă se vor face repetiţii frecvente, pentru că fară
automatizare, sunt şanse sporite ca tulburarea să reapară.
După automatizarea grupului de sunete deficitare S, Z, se va trece la emiterea, consolidarea,
diferenţierea şi automatizarea celorlalte sunete.
Frecvenţa activităţilor logopedice este de 2 şedinţe pe săptămână (45-50 de minute).
Corectarea limbajului prezintă o importanţă deosebită nu numai pentru înlesnirea
comunicării şi a integrării procesului instructiv-educativ, dar şi pentru faptul că tulburările de
limbaj, în funcţie de gravitatea lor, provoacă modificări negative la nivelul personalităţii şi
comportamentului logopatului. Într-o serie de cercetări se menţionează faptul că elevii cu tulburări
de limbaj au un randament şcolar redus, din cauza posibilităţii scăzute de integrare în activitate şi a
refuzului de a participa la actul comunicativ. Pentru adulţi, corectarea este imperioasă şi pentru a
putea exercita o influenţă favorabilă asupra educării copiilor şi pentru că anumite profesii necesită o
pronunţie clară şi o vorbire fluentă, cursivă.
Dacă tulburările scris-cititului se fac mai puţin simţite în comunicare, tulburările vorbirii
orale deranjează mai mult şi, în genere, acestea le determină adeseori, şi pe primele. Ca atare, se
impune corectarea vorbirii orale îndată ce apar primele semne ale tulburării ei. Şcoala, familia,
societatea sunt interesate, deopotrivă, în corectarea tulburărilor de limbaj, ceea ce deschide
perspectiva dezvoltării armonioase a individului şi evitarea eşecurilor în activitate şi in relaţiile cu
cei din jur.

BIBLIOGRAFIE:

Anca,M.- Logopedie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002;

Verza, E.-Dislalia şi terapia ei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997;
Vrăşmaş, E., Stănică, C.- Terapia tulburărilor de limbaj- intervenţii logopedice, Ed.Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.