Evaluare logopedica – etape

Limbajul uman este cel mai important mijloc de relaţionare, prin intermediul lui omul comunică
dorinţe, sentimente, intenţii, construieşte şi întreţine relaţii, se formează şi defineşte ca individ.
Astfel, de însuşirea corectă a limbajului depinde dezvoltarea întregii personalităţi a individului. Un
copil cu dislalie, care nu a beneficiat de terapie logopedică, poate dezvolta complexe de inferioritate,
o stimă de sine scăzută, relaţii deficitare cu ceilalţi, poate manifesta teamă de a vorbi în public,
închidere în sine, ceea ce poate duce la experimentarea unor stări depresive, eşec sau chiar abandon
şcolar şi implicit o slabă inserţie socială.

Astfel, pentru evitarea eşecului şcolar şi a tulburărilor neuro-psihice pe care copilul le-ar putea
experimenta se impune cu necesitate depistarea şi diagnosticarea copiilor cu tulburări de limbaj, iar
apoi, implicit, intervenţia logopedică adecvată. Acţiunea de depistare şi diagnosticare a copiilor cu
tulburări de limbaj constituie o parte importantă a muncii logopedice ce se desfăşoară în etape
succesive.

A. Examinarea selectivă
Acest tip de examinare are loc la începutul anului şcolar, timp de o lună în unităţile care aparţin
cabinetului logopedic, fiind examinaţi toţi copiii între grupa mijlocie şi clasa a IV-a (în şcolile speciale
examinarea logopedică se realizează la toţi copiii până în clasa a VIII- a). Pentru depistarea copiilor cu
tulburări de limbaj, logopedul va aplica o serie de probe de depistare cât mai operative. Acest lucru
este necesar pentru a asigura examinarea într-un timp scurt a unui număr mare de copii. În cadrul
acestei prime etape nu se vor face referiri la etiologia şi diagnosticul diferenţiat al tulburărilor de
limbaj. Cel care va realiza întreaga activitate de depistare şi evaluare a copiilor cu tulburări de limbaj
va fi logopedul.

Examenul selectiv este organizat în două etape (Jurcău şi Jurcău, 1999):

a) etapa pregătitoare examinării – au loc acţiuni organizatorice, programarea copiilor pentru

examenul de selecţie, pregătirea spaţiului pentru examinare;

b) acţiunea de examinare propriu-zisă – examinarea limbajului se va face prin adresarea de

întrebări simple: Cum te cheamă? Câţi ani ai?. Copilul va denumi apoi unele obiecte, părţi ale
corpului sau articole de îmbrăcăminte. Se va urmări ca aceste cuvinte să cuprindă în poziţie iniţială,
mediană şi finală sunetele care apar mai târziu în evoluţia vorbirii la copii (s, z, r, ş, j, c). La acei copii
care vor pronunţa greşit sunetele respective, se va verifica pronunţia tuturor sunetelor (vezi Fişa de
evaluare nr. 5 Fişă de pronunţie – carte Psihologia si logopedia in practica scolara, sau Paletar
logopedic. În foaia de răspuns se vor nota nu numai sunetele denaturate, ci şi cuvintele în care au
fost depistate. Aceste cuvinte vor fi repetate prin denumirea de imagini şi vor fi reproduse după
modelul de emitere al logopedului. În caietul de depistare se va nota dacă pronunţia se ameliorează
pe baza imitaţiei sau prin citire.

În funcţie de nivelul de şcolarizare al copiilor se aplică unele probe simple de examinare a limbajului
scris: să scrie după dictare, să copieze o propoziţie sau un text, să citească şi să reproducă cele citite.

Acţiunea de depistare se încheie prin consemnarea observaţiilor în caietul de depistări. Se va

informa directorul şcolii despre frecvenţa copiilor cu tulburări de limbaj, urmând să se facă
planificările pentru examinările suplimentare împreună cu cadrele didactice implicate.
B. Examinarea integrală

Examinarea integrală se deosebeşte de cea selectivă nu doar prin complexitatea investigaţiilor, ci şi

prin scopul urmărit: stabilirea diagnosticului diferenţiat, care include delimitarea prognosticului
tulburărilor de limbaj (Guţu, 1975). Diagnosticul diferenţiat al tulburărilor de limbaj presupune
analiza completă atât a limbajului, cât şi a persoanei, studierea întregii sale personalităţi, în caz
contrar putând să apară erori de diagnostic. Un exemplu în acest caz îl poate constitui un copil cu
alalie, care fără o examinare iniţială a dezvoltării intelectuale poate fi confundat cu un debil mintal şi
orientat greşit spre o şcoală cu învăţământ special. În terapia logopedică se porneşte de la stabilirea
corectă a diagnosticului diferenţiat. Pentru ca acesta să poată fi stabilit corect nu este suficient să se
constate că un sunet este deficitar, ci trebuie să se determine şi cauza.

Pentru stabilirea diagnosticului diferenţiat trebuie analizate toate aspectele limbajului (Jurcău şi
Jurcău, 1999):

– aspectul fonator (intensitatea şi direcţia undei de aer);

– aspectul articulator (praxia buzelor, maxilarului, a limbii);

– aspectul auditiv (dirijarea undei de aer şi capacitatea de diferenţiere fonematică);

– aspectul lingvistic (dezvoltarea laturii lexico-gramaticale a limbajului).

Autorii afirmau faptul că examinarea integrală cuprinde următoarele domenii:

– anamneza

În cadrul acestei prime etape se adună informaţii referitoare la datele personale ale copilului,
antecedente ereditare, evoluţia simptomelor, tratamente aplicate, evoluţia sarcinii, momentul
naşterii, comportamentul şi procesul de socializare al copilului în primii ani de viaţă, informaţii
despre membrii familiei, condiţiile de viaţă ale familiei, resurse financiare, relaţiile dintre membrii
familiei (Gherguţ, 2005).

– examenul somato-funcţional

Se notează în fişa logopedică toate deformaţiile somatice, malformaţia organelor articulatorii, a

palatului, a buzelor, a limbii etc. Examenul motricităţii articulatorii se realizează pentru identificarea
unor dizabilităţi motorii sau paralizii. Se va analiza precizia şi ritmicitatea mişcărilor articulatorii în
faţa oglinzii, în mişcare şi în mod independent.

– examinarea funcţiei auditive

Pentru stabilirea tulburărilor de natură audiogenă este necesară examinarea capacităţii auditive şi a
auzului fonematic. În acest scop se folosesc probele acumetrice, respectiv determinarea distanţei la
care se percepe vorbirea în şoaptă (6-8 m). Dacă se constată dificultăţi în recepţionarea cuvintelor
emise prin vorbirea şoptită, logopedul va trece la vorbirea normală, excluzând labiolectura (fie îşi
acoperă gura, fie va întoarce copilul cu spatele). În acest mod se examinează capacitatea receptivă
numai pe bază auditivă. Atunci când se suspectează abateri de la auzul normal, se va trece la
examinarea audiometrică, determinând capacitatea auditivă aeriană şi osoasă. Dacă auzul este
normal se va trece la examinarea auzului fonematic.

– examinarea auzului fonematic

Acest tip de examinare face referire la capacitatea individuală de a recepta şi diferenţia fonemele
între ele în procesul articulării. Examinarea auzului fonematic se face faţă în faţă cu copilul, se vor
pronunţa paronime, dar se va exclude labiolectura. Pentru diferenţierea fonematică se pot utiliza şi
cuvinte fără sens numite „logatomi”. Examinarea auzului se realizează prin reluarea probei de auz
fonematic la care se mai adaugă utilizarea aparatului de diferenţiere fonematică. Această examinare
arată diferenţa dintre vorbirea corectă şi cea greşită. Cazurile care prezintă dificultăţi majore de
diferenţiere fonematică vor fi trimise la O.R.L. pentru o examinare mai amănunţită şi pentru
efectuarea audiogramei.

–examinarea motricităţii respiratorii.

Se vor executa diferite mişcări de respiraţie, după care se va stabili tipul şi calitatea respiraţiei.

– ritmul acustico-motor

Se vor examina mişcările corpului şi ale articulaţiei. Această examinare presupune articularea unor
sunete sau mişcarea corpului într-un ritm impus de logoped prin lovirea cu degetul/creionul în masă.

– examinarea vocii

Se va urmări timbrul, durata şi sonoritatea.

– examinarea pronunţiei

Acest ultim tip de exeminare se realizează complex, urmărindu-se mişcările articulatorii ale limbii,
vălului palatin, buzelor şi maxilarului. Se va verifica întâi vorbirea independentă, iar apoi se va
examina pronunţia sunetelor izolat şi în diferite structuri: silabe, logatomi, cuvinte, propoziţii, fraze.
Se va nota pronunţia, defectele de pronunţie şi mişcările de articulaţie defectuoase.

În etapa a doua a examinării se vor aplica probe pentru identificarea dislexiei şi disgrafiei (vezi fişa de
evaluare nr. 7 Evaluarea dislexiei şi Fişa de evaluare nr. 8 Evaluare disgrafiei, carte Psihologia si
logopedia in practica scolara,). Se vor utiliza probe de dictare, de copiere, de compunere, de
depistare a vitezei de citire.