Universitatea Bucureşti

Facultatea de Psihologie şi ştiinţele educatiei

Master de Terapia logopedică şi procesele comunicării

Dizartria

Disciplină : Relaţie şi determinare în tulburările comunicării şi tulburările

neuromotorii

TITULAR: lect. dr. Cristian Buică-Belciu

Student masternat:
Șerban Elena-Maria
Master anul II
 Bucureşti, 2016

Rezumat
Dizartria este o dificultate a vorbirii ce nu are legătură cu fonația (limba, val palatin,
etc.) sau cu o comandă nervoasă a acestor organe. Dizartria este cauzată de leziunile din
sistemului nervos central sau periferic. Cu cât este mai repede diagnosticată şi se intervine
asupra ei cu procedee de recuperare, cu atât efectele recuperatorii sunt mai vizibile. În ceea ce
privește implicarea pacientului, este benefic ca acesta să colaboreze pentru a spori
eficacitatea în procesul recuperatoriu.

Dizartria

Dizartria este o tulburare de comunicare cauzată de leziunile din sistemul nervos central
sau periferic, fiind asociată cu tulburările de control muscular specific vorbirii. Aceste
tulburări de control muscular pot afecta oricare sau toate componentele respiratorii, fonatorii,
rezonatorii sau articulatorii ale mecanismului de producţie al vorbiri. Prosodia poate fi și ea
afectată. Inteligibilitatea redusă a persoanelor care suferă de disartrie reprezintă o limitare
funcțională, însă, de asemenea și vocea și ritmul vorbirii care nu sunt în parametri normali pot
afecta abilitatea de comunicare.
Dizartria nu include tulburări de vorbire de la anomalii structurale, cum ar fi
palatoschizisului, și nu trebuie să fie confundată cu apraxia vorbirii, care se referă la probleme
în aspectul planificării și programării sistemului motor de vorbire.
Disfagia poate fi definită că fiind transferul ineficient sau nesigur de alimente, lichide
sau salivă cavitatea bucală în stomac. Complicaţiile disfagiei includ: pneumonia de aspiraţie,
malnutriţia şi deshidratarea. Identificarea precoce şi gestionarea anomaliilor de deglutiție este
absolut necesară pentru minimizarea riscului ca aceste complicaţii să devină un impediment
negativ asupra stării de sănătate şi asupra calităţii vieţii.
Disartria se clasifică în:
 Dizartria spastică- se datorează deteriorării tractului piramidal. Daunele principale ale
acestui tip de dizartrie constau în dificultăți în ceea ce privește motricitatea fină. Acest
lucru se datorează reflexelor elastice exagerate, având ca rezultat creșterea tonusului
muscular și necoordonarea mișcărilor. Calitatea vocală a unei persoane ce suferă de
dizartrie spastică este aspră, vocea fiind strangulată sau tensionată .Hipernazalitatea
 este prezentă, însă nu într-o așa mare măsură încât să afecteze emisia nazală. Mișcările
fonoarticulatorii, rade de vorbire și timpul de instalare a pauzelor sunt reduse.
 Dizartria hiperkinetică-se datorează leziunilor ganglionilor bazali, iar simptomele sale
predominante sunt asociate cu mișcări involuntare. Pot exista daune unilaterale sau
bilaterale. Ca și în cazul disartriei spastice, calitatea vocală poate fi descrisă ca fiind
aspră, tensionată sau strangulată, iar opririle vocale pot să apară asociate cu distonia.Și
în acest caz întâlnim hipernazalitatea. Discursul poate varia de la lipsa totală de
inteligibilitate la o problemă ușoară.
 Dizartria hipokinetică-este asociată în general cu boala Parkinson, fiind cauzată de o
leziune a substanței negre, dar poate apărea și din cauza unei medicații anti-psihotice,
a unor lovituri frecvente la cap. Răgușeala este emblematică pentru cei cu Parkinson.
De asemenea, volumul mic reduce inteligibilitatea. Hipernazalitatea poate să apară, iar
în ceea ce privește prozodia , repetiția compulsivă de silabe poate să apară.
Bradikinezia (viteza redusă a mușchilor) asociată cu boala Parkinson cauzează
dificultăți în inițierea vorbirii voluntare și poate conduce la întârzieri în a începe să
vorbească precum și la o vorbire foarte lentă. Conform lui Duffy (1995), poate exista
înghețarea mișcării în timpul vorbirii. Rigiditatea poate avea loc, de asemenea. În plus,
pacienții cu Parkinson se remarcă o intensitate redusă, producția imprecisă a
consoanelor.
 Dizartria ataxică-Această tulburare se datorează deteriorării circuitului de comandă
cerebeloasa. Conform lui Duffy (1995), aceasta poate afecta respirația, fonația,
rezonanța și articularea, dar caracteristicile sale sunt cele mai pronunțate se regăsesc în
articulație și metrică. Calitatea vocală poate fi aspră, iar intensitatea poate varia în mod
excesiv și este necesar un efort evident. Vorbirea ataxică este uneori descrisă ca un
discurs exploziv. Hipernazalitatea poate apărea, dar nu este un factor distinctiv.
Pacienții cu dizartrie ataxică au tendința de a plasa accentul egal și excesiv pe toate
silabele vorbite.Deși orice vorbire a unui dizartric poate fi descrisă ca nedeslușită,
dizartria ataxică este considerată a fi în mod special nedeslușită. Pacienții vorbesc
asemenea unor persoane în stare de ebrietate. Conform lui Duffy (1995), se remarcă o
defalcare în organizarea motorie și de control. Rezultatul ce survine este lentoarea și
inexactitate în raza de acțiune, forța, timpul și direcția mișcărilor articulatorii.
DRA(Diadochokinetic Rate Analysis) reprezintă un program computerizat pentru
analizarea diadochokineziei . Un studiu a fost efectuat pentru a evalua adecvarea, fiabilitatea
și valabilitatea concomitentă a rezultatelor din protocolul DRA. Douăzeci și unu de
participanți cu dizartrie ataxică au fost înregistrați în timp ce au repetat diverse silabe cât mai
rapid și în mod constant posibil. Probele de DDK au fost executate de către protocolul DRA la
praguri diferite și au fost, de asemenea, manual măsurate. Analizele s-au bazat pe procentul de
probe DDK nonexecutable. Rezultatele obținute :
1) Mai mult de o treime din probele DDK au fost nonexecutable
2) Fiabilitatea la diferite praguri și validitate concurentă între diferite metode de măsurare
au fost atât de satisfăcătoare
3) Parametrii variației în timp au fost mai inconsistenți între metodele de măsurare
diferite față de parametrii de variație de intensitate.
 Dizartria flască- Această tulburare este cauzată de deteriorarea neuronilor motori
inferiori (nervii cranieni) implicați în vorbire. În cazul în care CN X este deteriorat,
vocea va fi afectată, întrucât acest nerv inervează musculatura intrinsecă a laringelui.
Ocazional, doar o coardă vocală este paralizată. Astfel, în această situați, în care
coarda vocală este paralizată într-o anumita pozișie, vocea va suna aspru și va avea un
volum redus. De asemenea, va conduce la o intensitate sonoră redusă. Paralizia corzii
vocale bilaterale este mai des întâlnită decât cea a corzii vocale unilaterale.
Hipernazalitatea va apărea în cazul în care mușchii implicați în elevație sunt afectați.
În mod frecvent, mișcarea velară este redusă suficient pentru a cauza emisiei nazale.
Muschii afectati de paralizie flască pot începe să se atrofieze sau se pierde masa
musculară în timp.
 Dizartria mixtă- Majoritatea pacienților sunt diagnosticați cu dizartrie mixtă
determinată de atac cerebral, leziuni traumatice cerebrale, scleroză amiotrofică
unilaterală. Caracteristicile diferă în funcție de cât de afectași sunt neuronii motori
superiori și inferiori. Astfel, în situația în care neuronii motori superiori sunt mai
afectați, vocea va suna aspru. În cazul în care neuronii motori inferiori sunt mai
afectați, apare lentoarea și inexactitatea în raza de acțiune, forța, timpul și direcția
mișcărilor articulatorii.

Prognoza
Conform Netsell (1984, apud Halperen, 1986), o serie de factori influențează
prognosticul pacienților dizartrici. Printre aceștia se numără:
1) Starea neurologică și istoricul pacientului
Dizartriile cauzate de leziuni subcorticale bilaterale, leziuni ale trunchiului cerebral
sau boli degenerative, cum ar fi ALS au cele mai sarace prognostice.
 2)Vârsta
În general, cu cțt este mai tânăr pacientul, cu atât este mai bun prognosticul. Copiii
sunt in mod special susceptibili de a avea un rezultat bun, din cauza plasticității neuronale.
3)Efectele tratamentului
Pacientii care primesc tratament, în special în coordonarea vorbirii, medical, fizic si
comportamental au un rezultat mai bun decât cei care nu primesc.
4)Personalitatea si inteligența
Pacientii care au fost caracterizați ca fiind persoane optimiste și cu aspirații înainte de
a fi diagnosticați , au un prognostic mai bun.
Simptomatologie
O persoană cu dizartrie poate prezenta următorele simptome:
- discurs sacadat sau mormăit, greu inteligibil
- rată lentă de vorbire
- rata rapidă a vorbirii, cu o calitate de "mormăit"
-mișcări limitative ale limbii, buzelor și maxilarului
-ritm anormal al vorbirii
-modificări ale calității vocii, cum ar fi vocea răgușită sau șuierătoare sau de vorbire
care sună "nazal" sau "înfundat"
Dizartria în Boala Parkinson
Atât dizartria, cât şi disfagia apar frecvent în boala idiopatică Parkinson, cu disartria
tipică ce precede de obicei apariţia disfagiei. Aproximativ 90% dintre persoanele cu
Parkinson vor dezvolta dizartrie pe timpul bolii, deși în multe cazuri persoanele nu sunt
conștiente de tulburările de vorbire de care suferă. Tulburarea vocii tinde să fie primul indiciu
al dizartriei, urmat fiind de tulburări ale articulației și fluenței vorbirii.
Tratamentele comportamentale utilizate pentru tratarea disartriei și disfagiei sunt de un
interes mai mare decât tratamentele farmacologice și neurochirurgicale, întrucât s-a constatat
că ar avea mai multe efecte benefice constante asupra simptomelor motorii de la nivelul
membrelor, comparativ cu cele ale vorbirii și deglutiției.
Disartria moderată în boala Parkinson este definită operațional ca o disartrie suficient
de severă pentru a determina o vorbire ininteligibilă. Astfel, gestionarea tulburărilor cauzate
de disartrie, se focusează pe strategiile menite să maximizeze gradul de inteligibilitate al
vorbirii, a înțelegerii reciproce între emițător și receptor.
Boala Parkinson este patologiei circuitului ganglionilor bazali și este cel mai adesea
asociată cu disartrie hipokinetică, cu toate că a fost estimat că un procent cuprins între 10 -la
20% dintre pacienţii cu parkinson au dizartrie mixtă (disartrie hipokinetică combinată cu
disartrie hiperkinetică). Eticheta hipokinetic derivă din ideea că a scăzut numărul mișcărilor în
mecanismul vorbirii, ce se presupune a fi principalul factor ce contribuie la tulburările vorbirii
în boala Parkinson. În cazul bolii Parkinson mișcările involuntare care afectează mecanismul
de vorbire apar sub formă de diskinezie.
Caracteristicile deviante de percepție includ pauze scurte în vorbire, tăceri inadecvate,
foneme repetate, rată de vorbire mai lentă, consoane imprecise, scurte bâlbâieli, vorbire
șoptită. Disfonia, cu tulburările de fonație și respirație este percepută în mod obișnuit în
discursul persoanelor care suferă de Parkinson. Un procent cuprins între 10-40% dintre acești
pacienți au o emisie nazală ușor proeminentă.
Studiile privitoare respiraţie indică faptul că persoanele cu Parkinson produc mai multe
mişcări variabile şi mai puţin eficiente ale abdomenului, comparativ cu persoanele normale
din punct de vedere neurologic. Utilizarea ineficientă a mecanismului vorbirii pentru cei cu
Parkison este datorată volumului pulmonar redus .Aceste persoane au tendinţa de a continuă
să vorbească chiar dacă au rămas fără aer, bazându-se pe abdomen pentru a produce o
schimbare de volum pulmonar( o cauză ar putea fi rigiditatea cutiei toracice). Producerea
incompletă a vocalelor în timpul fonației a fost observată în mecanismul laringian.
Cu toate că aceste rezultate pot fi atribuite unui efort redus, unei slăbiciuni şi unei
activări musculare reduse,rigiditatea musculară a laringelui este neclară. Cercetările acustice
indică o tendinţa spre un nivel redus de presiune a sunetulu și spre o instabilitate fonatorie.

Tratamentul dizartriei

Tehnicile curente de tratare ale dizartriei clasificate în linii mari, fie ca strategii
orientate spre emițător sau strategii orientate spre comunicare. Tehnicile augmentative sau
opţiunile de comunicare alternativă (AAC) sunt utilizate, de asemenea.
Strategiile de tratament orientate către emițător
Strategiile orientate către emițător se concentrează pe modificarea discursul unui
vorbitor prin remedierea deficienţei de bază în mecanismul de vorbire sau pe strategii de
predare care vizează compensarea deprecierii. În schimb, strategiile orientate spre
comunicare sunt în general axate pe modificarea unor aspecte ale interacţiunii comunicative.
Comunicarea alternativă este adecvată pentru persoanele fizice care nu pot utiliza limbajul
pentru a satisface o parte sau toate nevoile lor de comunicare. Tratamentul vocii Lee
Silverman(LSVT) este orientat spre emițător, fiind un tratament intensiv de voce pentru
disartrie , menit să crească efortul fonator-respirator. LSVT are drept scop modificarea
laringiana, folosind exerciţii concepute pentru a crește intensitatea vorbirii şi să scadă nivelul
respiratiei cu scopul final de a menţine sau chiar restabili discursul normal.
Au fost realizate studii recente privitoare la aplicarea LSVT în cazul bolnavilor de
Parkinson. Beneficiul LSVT a fost demonstrată pentru ambele măsuri perceptuale şi
instrumentale ale vorbirii într-un număr impresionant de studii de tratament. Aceasta metodă
de tratament este în continuare bine adaptată pentru abordarea calității reduse sau naturaleții
în ceea ce privește comunicarea la persoanele cu dizartrie ușoară secundară bolii Parkinson.
Astfel tratamentele orientate către emițător pentru dizartria moderată ce survine în
urma bolii Parkinson, au un caracter compensatoriu și necesită învățarea unor strategii
comportamentale pentru a spori inteligibilitatea vorbirii. În cadrul clinicilor se utilizează
zgomote de fond, care se aseamănă cu cele dintr-un restaurant. Pentru a oferi indicii
contextuale naturaliste, de multe ori sunt rugați soții sau însoțitorii să ia parte la activitățile
terapeutice. Persoanele care doresc să încerce acest tip de tratament trebuie să fie motivate
intrinsec să învețe noi tehnici de vorbire și, mai mult decât atât, să exersese și acasă cât mai
mult cu putință. Este necesar ca aceștia să înțeleagă importanța exercițiilor repetate și să
depună un efort susținut pentru a transfera și în mediul lor familial cele învățate și, de
asemenea, este de dorit să aibă de partea lor și susținerea familiei. Feedback-ul instrumental
privitor la prozodia vorbirii se poate realiza cu ajutorul unor instrumente specifice precum:
Visivox, Visipitch sau Motor Speech Profile.
Înainte de a analiza strategiile compensatorii specifice pentru maximizarea
inteligibilității în dizartrie, trebuie luați în considerare factorii ce conduc la inteligibilitate
(variabilele fonație și supralaringeal). Aceste variabile includ caracterul vocalic distinctiv sau
măsurile instrumentale ce reflectă gama de mișcări necesare articulării vocalelor și caracterul
consonantic distinctiv . În general, caracterul acustic vocalic sau consonantic redus, utilizarea
unor puține propoziții și un zgomot de fond crescut, sunt asociați cu o inteligibilitate redusă.
Tratamentul bazat pe prozodie se concentrează atât asupra deficitelor fonatorii, cât și a celor
supralaringeale. De asemenea, abordează și problematica inteligibilității și naturaleții vorbirii.

Reducerea ratei de vorbire este o tehnică de tratament utilizată pe scară largă pentru a
îmbunătăți inteligibilitatea în dizartrie. Reducerea ratei vorbire este necesară nu doar pentru
vorbitorii cu Parkinson care prezintă o rată rapidă sau accelerată de vorbire , dar, de
asemenea, pentru acele persoane care au o rată mai lentă decât cea normală sau chiar o rată
normală de vorbire. Pentru a reduce rata de vorbire se utilizează un software de stimulare
computerizat, DAF (feedback auditiv întârziat) sau chiar direcive verbale generale.
Inteligibilitatea poate.fi îmbunătățită printr-o mai mare variație prozodică în vorbire.
Activitățile care au scopul de a crește capacitatea de exprimare în propoziții și fraze
încurajează exagerarea prozodică, deoarece se consideră că are loc o creștere a variației
prozodice și, prin urmare, a inteligibilității.
Pentru vorbitorii care produc doar câteva cuvinte pe respirație, creșterea lungimii
grupurilor de respirație și pauzelor fără a se produce inhalarea, poate produce modificări
semnificative clinice la pacienții percepuți ca fiind monotoni.
De asemenea, vorbitul tare are potențialul de a îmbunătăți inteligibilitatea. Spre
exemplu, creșterea intensității sonore vocale crește rata vorbirii și îmbunătățește stabilitatea
fonatorie.
În cele din urmă, vorbirea clară constituie o tehnică terapeutică pentru maximizarea
inteligibilității în dizartrie și poate fi realizată într-o varietate de modalități. Este de reținut,
însă, că instruirea persoanelor cu dizartrie să vorbească clar, conduce la creșterea intensității
sonore și la o viteză a vorbirii mai redusă decât cea normală.

Strategiile de tratament orientate către comunicare

Strategiile de tratament orientate către comunicare derivă din ideea că o varietate de
factori, în afară de semnalul acustic produs de vorbitor, contribuie la înțelegerea reciprocă
dintre emițător și receptor. Aceastea sunt considerate a fi complementare strategiilor de
tratament orientate către emițător, o parte dintre ele putând fi utilizate în mod izolat.
Persoanele care suferă de dizartrie trebuie să se asigure că partenerul de comunicare dă
dovadă de interes și ascultă. Pentru a sublinia începerea unei conversații este de preferat să
stabilească contactul vizual, să îi spună pe nume partenerului de comunicare și să utilizeze
semnalele nonverbale (gesturile utilizate pot ilustra sau adăuga un sens cuvintelor). De
asemenea, dacă persoana cu dizartrie îl întrebă pe interlocutor dacă a înțeles mesajul, poate
explica ce nu s-a înțeles corect. Persoanele care receptează mesajul trebuie să mențină
contactul vizual, să dea dovadă de ascultare activă și să fie pregătiți pentru o discuție cu o
persoană cu dizartrie. . Este adevărat faptul că la unii dintre cei care suferă de dizartrie le este
util să existe un limbaj nonverbal clar, combinat cu cel verbal. Anunțarea subiectului discuței
facilizează înțelegerea. Subiectul discuției poate fi stabilit verbal, în scris, sau chiar cu o carte
de comunicare sau un dispozitiv care oferă opțiuni de subiect sub formă de cuvinte, fraze sau
imagini. Lungimea și complexitatea enunțurilor poate influența inteligibilitatea discursului.
 Persoanele care suferă de dizartrie severă au o comunicare mai clară când folosesc
doar cuvinte izolate, iar persoanele cu dizartrie moderată vorbesc mai clar când utilizează
propozițiile. De asemenea, se remarcă faptul că propozițiile predictibile din punct de vedere
semantic și sintactic, maximizează inteligibilitatea, mai ales dacă sunt însoțite de gesturi. Spre
exemplu, dacă în timp ce rostește „STOP!”, persoana ridică și o mână în sus pentru a semnala.
. Dificultățile de comunicare pot fi ameliorate printr-o varietate de strategii
precum:repetiția completă sau parțială a unei fraze, repetiție totală ănsoțită de elaborare sau
repetiție parțială însoțită de elaborare, reformularea cu ajutorul sinonimelor, Este de dorit ca
persoanele cu dizartrie și interlocutorii să stabiliească încă de la început ce metodă vor utiliza,
precum și faptul că interlocutorii ar trebui să vorbească clar, mai lent și să pună accent pe
cuvintele importante.
Studiile au demonstrat faptul că utilizarea anumitor tipuri de alfabete îmbunătățesc
inteligibilitatea cu aproximativ 25%. Persoanmele cu dizartrie severă se pot folosi de
dispozitive portabile de tastare precum și de comunicarea pe bază de hârtie .(forme alternative
de comunicare) pentru a se face înțeleși.

 Remediul pentru dizartria severă

Dworkin (1991 p.188) recomandă următoarea succesiune de tratamente pentru dizartria

spastică. Totuși, trebuie subliniat faptul că , cu unele precauţii, pot fi utilizate în cazul altor
tipuri de dizartrie, precum dizartria hiperkinetică, hipokinetică şi flască.
Pentru dizartria hiperkinetică și ataxică , Dworkin consideră că, în cele mai multe
cazuri, reducerea tonusului muscular şi exerciţiile de întărire musculară, pot să nu fie
necesare. Pentru disartrie flască nu ar fi recomandată reducerea tonusului muscular:

 Lingual, labial, şi reducerea tonusului musculaturii mandibulare (tehnici de relaxare).

 Lingual, labial şi consolidarea musculaturii mandibulare (exerciţii).

 Lingual, labial, şi formarea forţei fiziologice mandibulare (izometrice).

 Stimularea fonetică în diferite contexte.

 Adaptarea metodei Bobath în Remediul Dizartriei

Crickmay a adaptat metoda Bobath de terapie fizică pentru remedierea dizartriei, atât
la copii, cât și adulții cu paralizie cerebrală. Întrucât paralizia cerebrală rezultă din leziunile la
nivelul neuronilor superiori, poate fi utilizată în aproape toate tipurile de dizartrie, excepție
făcând dizartria flască, care este cauzată de leziunile organismelor celulare sau axonilor
nervilor cranieni. Metodă Bobath are trei etape principale și anume:
1) În prima etapă reflexele anormale şi patologice ale pacientului sunt inhibate.
2) În a două etapă mişcările mature de dezvoltare sunt facilitate.
3) Mişcările din etapa a treia sunt puse sub controlul voluntar al pacientului.
Este important ca un logoped sa aibe îndrumare şi asistenţă de la un kinetoterapeut
înainte de el / ea sa iniţiaze terapia.
Pentru normalizarea tonusului muscular pacientul este plasat într-o postură de inhibare
reflexă (RIP), pe care el / ea a devenit obișnuit la terapia fizică. Abilitatea de a se ridica şi de a
întoarce capul sunt condiții prealabile pentru vorbire. Crickmay sugerează că individul trebuie
să stea în poziția culcat pe spate, cu picioarele şi braţelele pe lângă corp, iar şoldurile şi
picioarele flexate. Acesta este un moment bun pentru a lucra la desensibilizarea feței /
articulare. Vorbim despre desensibilizarea mecanismului de vorbire pentru că atunci când este
manipulată limba şi buzele copilulului, acesta poate reacţiona cu spasme.Având în vedere că
gura este cel mai sensibil loc el / ea ar trebui să înceapă cu zone faciale cel mai îndepărtate de
cavitatea bucală. Pacientul va rezistă şi va încerca să iasă din inhibare. El / ea ar trebui să facă
totul cu blândeţe, dar ferm, astfel încât el / ea sa poată construi o toleranţă şi să iși permită să
manipuleze mecanismul de vorbire. Timpul necesar pentru că acest lucru să se întâmple este
destul de variabil-de la câteva zile la câteva săptămâni.
Pacientul învaţă să se întindă în linişte într-o pozitie de relaxare, străduindu-se să nu
realizeze mișcări faciale anormale. Atunci când au loc grimase faciale acesta poate fi, de
obicei, controlate cu ajutorul vârfurilor degetelor. Cei cu spasticitate au adesea o gură
deschisă, buzele trase înapoi precum un rânjet. Crickmay sugerează flexia capului înainte de a
inhibă spasmul extensor, şi închiderea gurii pacienţilor.
În ceea ce privește controlul salivației, Crickmay recomandă învățarea pacientului să
menţină dinții închiți şi vârful limbii în sus faţă de creasta alveolară ca el / ea sa poata înghiţi.
Specialistul inhibă atunci orice mişcări nedorite de obraji şi buze.
Pentru a preda o poziţie normală la gură, Crickmay sugerează următoarele:
 Pacientul trebuie ajutat sa mențină dinții într-o poziţie normală a maxilarului. Se pune
o mâna sub bărbia pacientului şi se menţine această poziţie pentru el / ea. Presiunea
bărbiei trebuie eliberată treptat, pentru a permite pacientului să-și asume controlul și
de a experimenta o gură închisă. Ajuta pacientul să crească treptat timpul în care
menține gura închisă.
 Practica negativă poate fi utilizată pentru a întări poziția gurii închise. Clinicianul cere
pacientului să revină la poziţia iniţială cu gura deschisă şi apoi să-şi asume în mod
deliberat poziția cu gura închisă. Astfel, pacientul va reuși să diferențieze între cele
două poziții. Utilizarea unei oglinzi este folositoare pentru o consolidare de tip vizual.
Cu scopul de a inhiba reflexul de supt infantil, Crickmay recomandă următoarele:
 Pacientul trebuie ajutat să se relaxeze prin stimularea ușoară a buzelor, prin atingerea
lor cu un pai sau un deget. Utilizaţi cealaltă mână pentru a împiedica să se miște într-o
de supt. Terapeutul va trebui să controleze buzele pacientului prin menţinerea lor într-o
poziţie relaxată în ciuda stimulării. În cele din urmă, terapeutul îl va ajuta pe copil să
preia controlul. Acest lucru poate fi realizat prin eliminarea ocazională a mâinii,
crescând astfel în mod treptat durata de timp până când pacientul poate inhiba de unul
singur reflexul fără ajutor.
 Pentru a facilita reflexul masticației (un reflex normal, care prin intermediul suptului
și înghiţitului este o condiţie prealabilă pentru vorbire), clinicianul poate să îi dea
ciocolată. Ar trebui să existe presiune pe cerul gurii, pentru a favoriza masticația.
Frecarea gingiilor şi dinţilor, faţă, spate şi lateral, într-o mişcare de rotaţie cu un deget
este utilă, de asemenea
Pentru a facilita mișcarea independentă a limbii, Crickmay sugerează
 ținerea fălcilor depărtate în timp ce vârful limbii se ridica spre creasta alveolară. Apoi,
pacientul trebuie încurajat să producă sunetele / t /, / d /, / l /, și / n / . Este necesar ca
terapeutul să se asigure că fălcile nu devin fixe. Chiar dacă este imobilizat, este
necesar să i se lase o anumită libertate de mișcare.În cele din urmă, va fi lăsat să preia
controlul.
 Diferențierea mișcărilor buzelor poate fi necesară pentru mulți pacienți. Tehnicile
descrise mai sus pot fi utilizate cu pacienții care au dificultăți în a diferenția mișcările
buzelor, limbii, și maxilarului. Asemenea logopați, nu pot realiza emiterea sunetului / r
/ fără să se miște atât buzele, cât și limba sau nu pot emite consoanele / t /, / l / sau / n /
fără să deplaseze maxilarul.
  Strategii compensatorii in remedierea dizartiei usoare si moderate

Potrivit lui Rosenbeck și La Pointe (1978), precum și McCaffrey et al (2001) obiectivul

terapiei pentru dizartrie este de a ajuta pacienții să atingă o inteligibilitate compensatorie. Cu
alte cuvinte, pacienții trebuie să învețe tehnici care să îi ajute utilizeze eficient capacitatea lor
fiziologică rămasă pentru a produce discurs inteligibil.
Pentru că dizartria poate afecta respirația, fonația, rezonanța și metrica, terapia va include
adesea strategii compensatorii care abordează aceste aspecte ale producției verbale, precum și
articularea.
Cel mai eficient mod pentru ca cei care suferă de dizartrie să aibă un discurs inteligibil
este să reducă rata de exprimare și producerea de silabe una câte una. . Vorbind în această
manieră, tiparele de intonație vor fi perturbate , iar persoana poate suna precum un robot. Cu
toate acestea, este cel mai bun mod de a maximiza claritatea vorbirii dizartrice.
Mulți pacienți au dificultăți în a învăța să vorbească rar. Un panou de stimulare poate fi
de ajutor pentru astfel de pacienți. Aceste panouri de stimulare sunt împărțite în secțiuni, iar
pacientul trebuie să apese o secțiune de fiecare dată când pronunță o silabă. Întrucât degetele
nu se pot mișca cu aceeași rapiditate cu care rostim cuvintele, această metodă ar trebui să
reducă rata de vorbire suficient de mult cât să fie îmbunătățită inteligibilitatea. Apoi, după ce
rata de vorbire a fost redusă ,clientul poate începe să numere silabele pe degete.
Metronoamele pot fi utilizate, de asemenea, pentru a încetini rate de vorbire. Pacienții sunt
învățați să pronunțe câte o silabă la fiecare bătaie a metronomului. Prin intermediul acestui
panou de stimulare și a metronomului, poate avea loc o reorganizare intrasistemică.
Această reorganizare intrasistemică pentru remedierea vorbirii este descrisă de La Pointe și
Rosenbeck ca fiind introducerea unei funcții non-verbale în actul de vorbire slăbit, cu scopul
de a facilita vorbirea. Aceasta noua funcție se numește un organizator. Potrivit lui Duffy, 1995
folosind protruzia limbii pentru a facilita producerea de sunete interdentare este un exemplu
de utilizare a unei funcții de nivel inferior pentru un scop de nivel superior.
Pacienții dizartrici ar trebui să accentueze silabele când vorbesc. Acest lucru va reduce
distorsionarea vocală. Exagerarea mișcărilor maxilarului și a limbii este aspectul cel mai
important al acestei strategii; ar putea fi prea dificil pentru unii pacienți pentru a crește
amplitudinea mișcărilor limbii.
Exagerarea consoanelor reprezintă o altă tehnică compensatorie utilizată în tratarea
dizartriei. Pacientul este învățat să supra-articuleze, cu scopul de a sublinia sunetele pe care le
omit (consoanele mediane și finale sunt omise de obicei). În cazul în care un pacient are
dificultăți cu un anumit tip de fonem, medicul poate să-l învețe să folosească plasarea
compensatorie pentru a produce aceste sunete. Astfel, dacă de exemplu pacientul nu mai poate
împreuna buzele pentru a rosti sunetele bilabiale, atunci poate fi învățat să utilizeze dinții care
să intre în contact cu buzele.
Tehnicile de monitorizare sunt adesea folosite pentru a lucra cu pacienții care au
probleme fie cu intensitatea prea scăzută, fie cu cea exagerată.
Reducerea lungimii frazelor este o altă modalitate de a crește intensitatea sonoră a
discursului unui dizartric.Când un pacient cu dizartrie hipokinetică se oprește să respire între
cuvinte, volumul lor vocal de obicei crește.
Tehnica căscatului și oftatului, pentru debutul vorbirii și metoda mestecatului a lui
Froeschel ce focalizează energia în cavitatea bucală, pot fi utilizate pentru a reduce calitatea
vocii strangulate specifică dizartriei spastice.
Unii dizartrici pot avea o voce extrem de șuierătoare. Exercițiile de presiune pot ajuta
asemenea pacienți prin facilitarea închiderii glotei.
Mulți dizartrici vorbesc cu o intensitate anormal de scăzută. Dacă vor continua să facă
acest lucru pentru o perioadă suficientă de timp, ei pot dezvolta o tulburare de voce
funcțională precum nodulii. Din acest motiv, ar putea fi necesar pentru a aborda problema
vocii pacientului, deși există de obicei un compromis între îmbunătățirea intonației și
ameliorarea inteligibilității.

Dispozitive protetice

În situația în care pacientul care suferă de Parkinson cu disartrie hipokinetică nu

poate înveța să vorbească mai tare, prin utilizarea unor tehnici de monitorizare sau utilizarea
frazelor scurte, ar putea fi ajutat cu un un electro-laringe sau hardware / software-ul pe
computer pentru a maximiza volumului vocal.
 De obicei, tratamentul nu reduce în mod eficient hipernazalitatea care însoțește
majoritatea tipurilor de disartrie. Pacienții pot fi îndrumați să realizeze exerciții de respirație
sau exerciții prin care se deosebesc sunetele nazale de sunetele orale (de ex., / N / versus /
a /). De asemenea, se utilizează și ascultarea vocii înregistrate, iar metoda masticației propusă
de Froeshel poate ajuta într-o oarecare măsură prin concentrarea energiei în cavitatea bucală.
Dar, în cazul în care membrana este paralizată, nici una dintre aceste tehnici va face nimic
pentru a atenua problema.
În cazul în care hipernazalitatea este severa, pacientul trebuie să se adreseze unui
chirurg, pentru a explora posibilitatea de chirurgie faringiene sau utilizarea unui obturator și a
unei proteze bulbare.

Exerciții izometrice

Este important de subliniat faptul că exercițiile motorii orale pot fi utilizate în terapia
cu pacientii dizartrici. Programele trebuie să includă, de asemenea, exerciții logopedice
precum mișcările implicate în vorbire care sunt diferite față de alte tipuri de mișcări oro-
motorii.
Rosenbeck și colaboratorii (1973), au dezvoltat un continuum de opt etape pentru
tratarea apraxiei vorbirii. Acestea pot fi modificate pentru a fi utilizate cu pacientii dizartrici.
Principala modificare ar fi să dea dizartricului mai multe modele ale producției dorite.
 Pasul 1
Stimulare integrală -terapeutul cere pacientului să privească și să asculte, urmând ca
apoi să imite. (Uită-te la mine și fă la fel).
 Pasul 2
La fel ca 1, cu excepția faptului că pacientul este rugat să întârzie răspunsul; apoi
terapeutul mimează în tăcere răspunsul, în timp ce pacientul produce stimulul.
 Pasul 3
Stimularea integrală urmată de imitație fără utilizarea indiciilor.
 Pasul 4
Stimularea integrală cu mai multe producții succesive, fără indicii simultane sau
stimuli care intervin
 Pasul 5
 Stimuli printați sunt prezentați de către terapeut, fără repere auditive sau vizuale,
urmate de producția pacienților în timp ce se uita la stimulii scriși.
 Pasul 6
Stimuli scriși, cu producție întârziată după îndepărtarea stimulilor scriși.
 Pasul 7
Terapeutul determină un răspuns punând o întrebare.
 Pasul 8
Joc de rol este folosit pentru a obține răspunsuri.
Concluzii
Este important de reținut faptul că în România este nevoie de cursuri de specialitate
unde logopezii să învețe despre cum se realizează terapia logopedică cu cei care suferă de
dizartrie. Teorie există atât în cărți, cât și în mediul on-line, însă nu este de ajuns.
Cauzele care determină această tulburare sunt leziunile de la nivelul sistemul nervos,
ce determina incapacitatea de a comunica adecvat, inteligibil. Astfel, majoritatea persoanelor
ce au avut leziuni la nivelul sistemului nervos se confruntă cu dizartrie.
Impactul dizartriei asupra pacientului este atât de natură psihologică, cât și socială. El
se exprimă greu, se simte de cele mai multe ori neînțeles și este necesar să își schimbe
anumite obiceiuri. Astfel, el are nevoie de sprijin moral și de afecțiune din partea celor dragi
pentru o recuperare mai rapidă.
 Bibliografie

Articole:
Kris Tjaden, (2009), op Geriatr Rehabil. Author manuscript; available in PMC.Published in
final edited form as:Top Geriatr Rehabil. 2008; 24(2): 115–126. doi:
10.1097/01.TGR.0000318899.87690.44, Speech and Swallowing in Parkinson’s Disease
Accesat la data de ........................, la adresa
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2784698/
Suttrup I, Warnecke T, (2005) Dysphagia, Dysphagia in Parkinson's Disease. Accesat la data
de................................, la adresa http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26590572
Patrick McCaffrey,(2013) The Neuroscience on the Web Series:CMSD 642 Neuropathologies
of Swallowing and Speech, Chapter 14. Dysarthria: Characteristics, Prognosis, Remediation.
Accesat la data de ................., la adresa
http://www.csuchico.edu/~pmccaffrey/syllabi/SPPA342/342unit14.html
Patrick McCaffrey,(2013) The Neuroscience on the Web Series:CMSD 642 Neuropathologies
of Swallowing and Speech, Chapter 12. Types of Dysarthria: Upper Motor Neuron Damage.
Accesat la data de................la adresa
http://www.csuchico.edu/~pmccaffrey//syllabi/SPPA342/342unit12.html

Yu-Tsai Wang, Ray D. Kent, Joseph R. Duffy, and Jack E. Thomas,(2008), Analysis of
Diadochokinesis in Ataxic Dysarthria Using the Motor Speech Profile Program. Accesat
la data de................la adresa https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2790744/
https://en.wikipedia.org/wiki/Dysarthria Accesat la data de....................
http://www.asha.org/public/speech/disorders/dysarthria/ Accesat la data de....................
Capitol in carte:
B. E. Murdoch, (1997), Dysarthria: A Physiological Approach to Assessment and Treatment
(pp.32-35). United Kingdom, Brithis Library.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2784698/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26590572
http://www.csuchico.edu/~pmccaffrey/syllabi/SPPA342/342unit14.html
http://www.csuchico.edu/~pmccaffrey//syllabi/SPPA342/342unit12.html

spastic dysartria

The Extrapyramidal Tract

This system is involved in automatic motor movements, and in gross rather than fine
motor movement. It works with the autonomic nervous system to help with posture and
muscle tone and has more influence over midline structures than over those in the
periphery. It regulates reflexes and maintains posture and tone (Duffy, 1995). Facial
expression is one important communicative behavior that is mediated by the
extrapyramidal tract. In contrast to the pyramidal tract, the extrapyramidal tract is an
indirect, multisynaptic tract that is primarily inhibitory.

Components of the extrapyramidal tract include the basal ganglia, the red nucleus, the
substantia nigra, the reticular formation, and the cerebellum. All of these structures
send information to the lower motor neurons in an indirect, multi-synaptic fashion.

The basal ganglia acts to inhibit the release phenomenon, or the rapid firing of motor
neurons. It is aided in this function by the substantia nigra of the midbrain. The muscles
most often affected by this inhibitory function are those controlling the head, the hands,
and the fingers.
The neurotransmitters involved in the inhibitory function of the basal ganglia include
dopamine, which is produced by the substancia nigra, acetylcholine, and GABA, which
is a glutamate. Dopamine is an especially powerful inhibitor.

Extrapyramidal Projections to Lower Motor Neurons

The rubrospinal tract passes through the red nucleus. The cerebellum sends messages to
the spinal nerves along this tract. Information flows from the superior cerebellar
peduncle to the red nucleus and finally to the spinal nerves. This information is very
important for somatic motor, or skeletal muscle control and the regulation of muscle
tone, smoothness of movement and for posture.

The reticulospinal tract runs from the reticular nuclei of the pons and medulla to the
spinal nerves. It is involved in somatic motor control like the rubrospinal tract and also
plays an important role in the control of autonomic functions.

The tectospinal tract has points of origin throughout the brain stem, but especially in the
midbrain area, and ends in the spinal nerves. It is involved in the control of neck muscles
and also in visual and auditory reflexes. So, when you jump after hearing a noise or
duck when you see something coming toward you, this tract helps to mediate these
reactions.

The vestibulospinal tract runs from the vestibular nuclei located in the lower pons and
medulla to the spinal nerves. It is involved in balance.

(Note that all of these tracts receive input from the cerebellum.)
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21480809
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2790744/
https://www.sciandmed.com/tpam/journalviewer.aspx?
issue=1188&article=1856&chapter=9
https://www.sciandmed.com/tpam/journalviewer.aspx?
issue=1188&article=1867&chapter=20
https://www.sciandmed.com/tpam/journalviewer.aspx?
issue=1188&article=1868&chapter=21
http://jslhr.pubs.asha.org/article.aspx?articleid=1781472
http://www.nationalmssociety.org/NationalMSSociety/media/MSNationalFiles/Brochures
/Clinical-Bulletin-Dysarthria.pdf
http://people.umass.edu/mva/pdf/ComDis%20624%20Student
%20Pres_08/Ruderman_JSmith_SDvsSpastic_08.pdf
showed each type of dysarthria manifests “clinically distinguishable auditory-perceptual
characteristics.” (Duffy & Kent, 2001)
http://europepmc.org/abstract/med/11406045
http://www.medscape.com/viewarticle/521623
https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-
8#q=parkinson+and+dysarthria