Afazia o tulburare de intelegere si redare a limbajului cauzata de imbolnavirea sau lezarea unei regiuni a creierului a oferit informatii pretioase

se despre localizarea centrilor limbajului. Daca o regiune a creierului este lezata in urma unei lovituri la cap sau a unui accident vascular cerebral si, in consecinta, o anumita functie a limbajului se pierde, putem deduce de aici ca functia limbajului este localizata in aceea zona a creierului. Cele doua tipuri clasice de afazie sunt afazia Broca si afazia Wernicke, numite astfel in amintirea neurologilor din secolul al XIX-lea care au identificat pentru prima data regiunile cerebrale asociate cu aceste doua tipuri de disfunctii. Regiunile respective sunt numite, la randul lor, aria Broca circumvolutiunea inferioara frontala stanga, si aria Wernike - sectiunea posterioara a cortexului stang de asociatie auditiva. Ambele sunt situate in emisfera stanga si identificarea rolului pe care ele il detin in functia limbajului a constituit o contributie importanta la intelegerea faptului ca emisfera stanga este specializata in activitati de tip lingvistic. Afazicii Broca sufera de o drastica afectare a fluentei; ei vorbesc cu dificultate, monoton, adesea cu substantive adecvat alese, dar folosind incorect verbele si morfemele gramaticale (de pilda timpul sau sufixele) o tulburare numita agramatism. Acesti bolnavi inteleg sensul frazelor, cu toate ca uneori nu pot repeta o propozitie rostita de altcineva. Afazicii Wernicke vorbesc rapid si metodic, desi adesea ceea ce spun este neinteligibil fiindca nu pot gasi cuvantul corect pentru a exprima ideea dorita. Cand se confrunta cu o astfel de situatie, ei adopta una dintre urmatoarele solutii. In primul rand, pot omite cuvantul respectiv. Astfel, in loc sa spuna Lampa e pe masa, ei pot zice: Masa e sub, sa presupunem asta. O a doua optiune este sa inlocuiasca termenul problematic cu un altul un comportament numit parafazie. O strategie frecvent utilizata este aceea de a folosi un cuvant inrudit ca sens cu cel corect, de pilda gaura in loc de inel, caine in loc de urs sau musc in loc de mananc. O a treia posibilitate, numita circumlocutiune, este parafrazarea cuvantului dorit, ca atunci cand spunemii curge apa din ochi in loc de plange. Alte solutii sunt utilizarea unei forme gresite a cuvantului respectiv, cum ar fi hipodomatop in loc de hipopotam, sau inventarea unui termen nou, de exemplu cap de stat in loc de presedinte. In unele cazuri, bolnavul pierde uzul unei singure clase de cuvinte de pilda substantivele concrete, dar nu si cele abstracte, functiile vii, dar nu si obiectele neinsufletite, fructele si legumele, organele corpului sau culorile. Desi se considera in general ca afazicii Wernicke au mai multe dificultati cu substantivele, iar afazicii Broca au probleme indeosebi cu verbele, delimitarea nu este foarte clara; frecvent si bolnavii Wenicke au dificultati in gasirea verbului corect. Pentru ambele tipuri de pacienti, problemele care tin de utilizarea verbelor sunt mai deranjante decat cele care implica substantivele, deoarece pot folosi

oricand termeni generici, precum chestie sau asta, atunci cand nu gasesc substantivul corect. Afazicii Wernicke, spre deosebire de cei ai lui Broca, au adesea dificultati in a intelege ce vorbesc ceilalti si pot deveni, de aceea, paranoici sau anxiosi. Afazicii Broca, pe de alta parte, sunt mai constienti de handicapul lor si manifesta o tendinta mai puternica spre frustrare si depresie. Desii afaziile clasice sunt asociate cu lezarea emisferei stangi, exista dovezi care atesta ca emisfera dreapta detine un rol esential intr-o abilitate lingvistica de alt tip. Lezarea emisferei cerebrale drepte poate afecta functiile discursive intelegerea poantei la o gluma sau organizarea unei secvente de evenimente intr-un tot coerent si bine structurat. Noile cercetari efectuate cu ajutorul tomografiei axiale computerizate si al rezonantei magnetice au reliefat existenta unei noi structure cerebrale responsabile pentru vorbirea articulata. Aceasta regiune, numita insula se afla sub lobii temporal si frontal ai emisferei stangi. Cand este vatamata o parte anume a insulei, apare o problema numita apraxie. Apraxicii au dificultati in a-si manipula muschii implicati in vorbire in ordinea corecta si la timpul adecvat. Ei vor bajbai in cautarea secventei corecte de sunete, uneori nimerind o data, dar esuand la o incercare ulterioara. Apraxia este usor de confundat cu afazia Broca, deoarece ambele patologii se manifesta prin vorbire lenta si greoaie, greseli de articulare si o exprimare monotona. Apraxia nu are insa nici unul dintre aspectele agramate (nongramaticale) ale afaziei Broca. O asemanare ar putea parea ca exista si intre apraxie si afazia Wernicke, aceasta din urma implicand si ea distorsionarea sunetelor sau a cuvintelor. Dar spre deosebire de afazicii Wernicke, apraxicii nu au dificultati in gasirea cuvantului corect sau in perceperea si intelegerea cuvintelor, ei recunosc perfect sunetele implicate in vorbire si sunt deplin constienti de modul lor gresit de articulare, fapt care le provoaca o frustrare considerabila.

Agnozia : a vedea fara a intelege Una dintre cele mai frecvente nemultumiri in randul persoanelor de varsta mijlocie si inaintata este aceea ca nu-si mai pot aminti numele unor obiecte. Intr-un lapsus, in loc de cutie postala se poate folosi expresia lucrul acela in care se pun scrisorile sau tirbusonul poate fi numit metalul acela rasucit pentru sticlele de vin.

Aceasta pierdere mentala de moment, care nu constituie in nici un caz un semn alarmant al temutei maladii Alzheimer, poarta uneori numele de uitare senescenta benigna o sintagma care suna mult mai placut decat termenul demodata senilitate. Desi este deconcertanta, uitarea fireasca asociata cu varsta este un nimic in comparatie cu fenomenul mult mai rar intalnit, numit agnosie a obiectelor vizuale o tulburare ce afecteaza nu doar capacitatea de a numi un obiect, ci si pe cea de recunoastere a identitatii sau a functiei sale. Exista doua tipuri fundamentale de agnosie a obiectelor vizuale: aperceptiva si asociativa. Agnosicii aperceptivi au, conform testelor standard, o capacitate vizuala relativ buna, identificand culorile si gradul de luminozitate. Dar, pe langa faptul ca nu pot numi sau recunoaste un obiect perceput vizual, nici nu-l pot reproduce daca li se cere sa-l deseneze dupa un model. Agnosicii asociativi, pe de alta parte, izbutesc sa copieze relativ corect imaginile prezentate. Si totusi, nici ei nu pot numi sau recunoaste obiectul desenat. Ei percep obiectele ca o suma de detalii disparate, fara tiparul general ca acei falsificatori analfabeti, care se straduiesc sa reproduca fidel fiece linie sau curba a unui text sau a unei semnaturi, fara a sti ce inseamna. Si celelalte caracteristici ale agnosiei asociative sunt la fel de bizare. Pacientii nu pot niciodata identifica sau numi un obiect pe care il vad, dar il recunosc imediat ce il pot pipai; astfel, ei nu-si dau seama ce mancare au in farfurie sau daca este ceva comestibil pana ce n-o duc la gura. Am putea crede ca agnosia presupune pur si simplu un anumit tip de disociere intre centrii vizuali si cei spatiali ai creierului. Aceasta teorie este insa rapid contrazisa de faptul ca nu numai capacitatea de a numi obiectele este afectata, ci insasi recunoasterea lor la nivel fundamental. O explicatie mai corecta ia in considerare rolul imaginilor vizuale stocate intern, utilizate in recunoasterea obiectelor. Daca aceste imagini sunt, intr-un fel oarecare, distruse sau daca devin inaccesibile, imaginea unui obiect exterior nu va mai avea un model cu care sa fie confruntata si deci nu va mai putea fi recunoscuta. De fapt, va fi ca si cum obiectele, fie ele cat se poate de banale, ar fi zarite pentru prima data. O teorie chiar mai veridica ar putea fi cea conform careia capacitatea de recunoastere si amintirile ar fi stocate in conexiunile dintre neuroni, formand o retea: cu cat conexiunile sunt mai puternice, cu atat mai solida este memoria. Cand un agnostic asociativ copiaza linie cu linie un desen, o face foarte incet si meticulous, fara a recunoaste tiparul general al detaliilor individuale pe care le reproduce. Daca agnosia asociativa este cauzata de distrugerea unei retele neuronale, fara ca neuronii insisi sa fie afectati, se poate explica de ce tiparul de ansamblu al imaginii, si nu detaliile, devine inaccesibil.

Lipsa de atentie a emisferei drepte. Lezarea emisferei drepte poate cauza o tulburare numita inatentie vizuala sau neglijare vizuala, care implica lipsa de constientizare a stimulilor vizuali intr-o jumatate a campului vizual. Spre exemplu, o persoana careia un accident vascular i-a afectat emisfera cerebrala dreapta poate manca numai ceea ce se afla in jumatatea dreapta a farfuriei sale, plangandu-se ca i s-a dat o portie foarte mica.