Afazia

Afazia este o tulburare de limbaj cu un fundal de cercetare deosebit de variat si intins, dar
nu exista in acest moment o clarificare totala in explicarea mecanismelor producerii sale. In
afazie, limbajul dispare complet sau se reduce semnificativ ca urmare a unei traume
(mecanice, fizice dar si psihice). Exista trei pozitii principaleconturate pe domeniul explicarii
afaziei, importante nu doar pentru o simpla explicare a mecanismului de producere in conditii
de leziune, ci si in conditiile normale de dezvoltare:
Pozitia localizationistaporneste de la ideea ca limbajul, ca toate functiile puternic localizate,
are un centru anume care raspunde de producerea si de manifestarea limbajului. In momentul
cand, la nivelul acestei zone, se produce o disfunctionalitate organica sau fiziologica are loc
tulburarea respectiva. Adeptii acestei idei au reusit sa zoneze creierul, sa il imparta in zone si
subzone, in care in fiecare centru e localizata una sau mai multe functii ale limbajului. Intregul
creier a fost impartit in asemenea zone iar datele acestea citoarhitectonice sunt folosite in
clinica
neurochirurgicala. Ele folosesc neurochirurgului care primeste de la diagnostician informatiile
necesare cu privire la zona afectata, astfel incat poate actiona direct asupra zonei respective.
Pozitia echipotentialista apare ca o reactie la localizationism, aratand ca producerea
limbajului ca oricare alta functie psihica nu este specifica unei anume zone date, pentru ca
intregul creier conlucreaza in producerea functiei respective. Acest curent se bazeaza in special
pe datele lui Florens care a studiat zborul porumbeilor care, dupa provocarea unui traumatism
la
nivelul central al creierului, s-a constatat ca dupa o perioada scurta de derutare pot sa isi
mentina
echilibrul in zbor. Asta inseamna ca functiile zonei afectate au fost preluate de zonele
invecinate,
deci intregul creier poate fi responsabil de producerea functiei respective. Exista indiferent de
fiinta aceasta posibilitate de compensare in conditiile unei destructurari cerebrale prin zonele
ramase intacte ale creierului.
Pozitia psihologizantaapare ca o reactie la ambele pozitii de mai sus, aratanad ca modul in
care se manifesta limbajul nu este determinat exclusiv de structura sau activitatea intacta a
creierului, ci si din punct de vedere psihologic pot aparea tulburari de limbaj. Explicatia data
aici
se bazeaza pe ideea ca pot exista factori perturbatori de ordin psihologic, care duc la aparitia
unei
tulburari de limbaj chiar de tipul afaziei.
Toate cele trei pozitii sunt consistente intr-o oarecare masura dar nu poate niciuna exclusiv sa
explice afazia, ci mai degraba toate la un loc.
Curentul localizationist este mai bine conturat si argumentat, existand idei inca din
Antichitate care prezumau aceste date. Gall(1757 1828) este considerat fondatorul
frenologiei
si a emis ipoteza ca limbajul este localizat in zona frontala, iar in momentul cand la nivelul
acestei zone se produce o leziune, in mod automat in plan psihic apare tulburarea de limbaj.
Boiullantse considera continuator al lui Gall si face o serie de observatii interesante, printre
care
faptul ca in afazie vorbirea nu este alterata in totalitate, iar miscarile automate snt cele mai
alterate. Ca urmare, si vorbirea este o perioada anume de la insusirea automata, perturbata in
acest fel. El mai spune ca miscarile automate si voluntare ale limbii pot fi si conservate.
Bouillant
este precursor al lui Broca si are chiar idee despre limbajul interior.
Brocain 1861 face o comunicare interesanta prin prezentarea unui caz autopsiat un barbat
de 51 de ani, care pierduse la 21 de ani functia limbajului. Acesta subiect nu putea pronunta
decat
o silaba pe care o repeta de 2-3 ori, dar in schimb intelegea tot. Dupa ce mai observa si alte
cazuri
similare, Broca emite parerea ca sediul leziunii in afazia motoriedenumita de el afemie, se afla
in
a treia circumvolutie frontala stanga. Dupa Broca, in afazie nu numai vorbirea este afectata, ci
si

memoria miscarilor necesare articularii cuvintelor. Tot el este cel ce distinge intre afazie si
anartrie.
Trousseau (1877) preciza ca afazia este o pierdere simultana a memoriei cuvintelor, a
memoriei actelor necesare articularii, cat si a inteligentei. Celebrul medic francez
Charcot(1883)
descrie cazul de afazie cu integritatea acestei circumvolutii in care localiza limbajul Broca.
Ulterior, s-a dovedit ca nu avea dreptate, pentru ca leziunile care se produc intr-o zona data
pot fi
si subcorticale.
Wernicke (1874) descrie afazia senzoriala, care se produce prin leziuni in prima
circumvolutiune temporala. El este cel care distinge intre intelegerea auditiva a vorbirii si auzul
elementar al sunetelor. Mai elaboreaza si pentru prima data teoria asociationista a afaziei, prin
evidentierea punctelor de asociatie de la nivelul creierului. Kussmaul(1877) distinge doua
forme
de afazie senzoriala si anume: una in care predomina tulburarile de intelegere auditiva
denumita
surditate verbala si a doua, in care predomina tulburarile intelegerii scrisului, denumita
cecitate
verbala.
Avem astfel o prima clasificarea afaziei, in motorie(Broca) si senzoriala(Wernicke), dar
putem vorbi de o a doua clasificare, efectuata chiar de Wernicke si preluata de Kussmaul:
- afazie corticala;
- afazie subcorticala;
- afazie transcorticala;
- afazie de conducere;
Dejeline(1901) realizeaza o sistematizare a datelor despre afazie si ajunge la concluzia ca nu
sunt de fapt decat trei forme de afazie; senzoriala (tip Vernicke), motorie (tip Broca), totala.
Jackson(1915) realizeaza studiul afaziei din perspectiva psihologica. El insista pe raportul
dintre gandire si limbaj, aratand ca in afazie sufera in primul rand functiile mai complexe si
mai
voluntare ale vorbirii, iar functiile inferioare si automatizate sunt in general conservate. El
introduce in studiul sau conceptia dinamica a studierii afaziei. Pe baza ei, demonstreaza ca
limbajul interior, precum si cel exterior, duc la afectarea gandirii. Head (1926) porneste de la
studiile lui Jackson si arata ca in afazie se produc tulburari ale formularii si expresiei simbolice.
In afazie, sunt prezente dupa el tulburari ale vorbirii, ale scrierii si citirii, la care se adauga
tulburari ale tuturor functiilor limbajului.
Golsteinexplica afazia pe baza teoriilor psihologice ale Gestaltului. El concluzioneaza ca la
baza afaziei sta o tulburare intelectuala. Din aceasta rezulta ca atitudinea afazicului fata de
lume
este primitiva, practica si imediata.
Scoala Romaneasca s-a remarcat mai ales pe domeniul afaziei. In acest sens, il citam pe
Dumitru Noica (1921), care prezinta o serie de studii pe baza observatiilor clinice. Din aceste
studii, mai interesante sunt urmatoarele idei:
- afazicul pronunta mai bine cuvintele uzuale, producerea tulburarii se facede la simplu la
complex;
- in afazie, sunt prezente tulburari ale perceptiei auditive si vizuale;
Gh. Marinescuexplica afazia prin tulburarile dinamicii corticale (1933). Aceasta inseamna
evidentierea unor mecanisme fiziologice precise. Tot este este cel ce aplica metoda EEG in
studiul afaziei, in 1936. De asemenea, Marinescu abordeaza problema dominantei cerebrale
pentru limbaj in afazie 1938. Marinescu si colaboratori descriu un caz de afazie si hemiplegie
dreapta, prin ramolisment a arterei cerebrale anterioare drepte.
Psihologul Georgiade(1942) studiaza cazuri de tulburari afazice dupa traumatism, provocate
de asa ceva. El emite si urmatoarea idee in afazie se produce o scadere a atentiei, a
memoriei si
a gandirii. Georgiade aplica pentru prima data probele psihologice in studiul afaziei. Ajunge la
concluzia ca in afazie se produc tulburari extinse ale lexiei, grafiei si ale calculului.
S-a constatat ca in prezent, simptomatologiaafaziei difera in functie de persoana dar si de
forma ei. De exemplu, afazicii de tip Broca sunt deprimati, fara initiativa, adopta un limbaj in
stil

telegrafic si nu vorbesc spontan. Afazicii de tip Wernicke sunt mai volubili, uneori chiar
logoreici
si euforici. Ca o caracteristica generala legata de sex, femeile sunt cu un grad mai ridicat de
euforie. Exista in toate formele de afazie tulburari de intelegere, de exprimare, de lexie, grafie
etc., dar una din acestea predomina. Predominarea unei forme sa alta se pune pe seama
varstei si
culturii subiectului, a inteligentei sale, a bogatiei limbajului dinainte de a se imbolnavi, a
instructiei si a personalitatii. In evolutia afaziei, simptomatologia variaza asadar de la o
perioada
la alta.
La nivelul limbajului, predomina urmatoarele categorii de tulburari:
1. Prezenta dizartriei, a parafraziei, a jargon-afaziei, a stilului telegrafic, dificultati in
enumerarea automata, perseverare, intoxicatia cu cuvinte care este de fapt o logoree sau
ecolalie.
2. Amnezia verbala, tulburari de intelegere, tulburari de executare a ordinelor, de aratare a
obiectelor, de denumire a culorilor, de reproducere a unui text.
3. Tulburari de grafie si lexie.
4. Tulburari in constructia logico-gramaticala.
5. Tulburari de formulare verbala.
6. Prezenta cuvintelor parazite, a interjectiilor, a injuraturilor, prezenta vorbirii academice
(tendinta de a apela la cuvinte pretioase), a scrisului servil si o scadere exagerata a prezentei
substantivelor in vorbire.
Apar si alte tulburari la nivelul altor functii sau procese: la nivelul atentiei, se reduce viteza
de lucru, numarul de omisiuni si erori este mai mare, la aplicarea probelor verbale se produc
cele
mai multe tulburari la afazicii de tip receptiv. La nivelul memoriei, scade capacitatea de
memorare, reproducerea este mai slaba la probele neverbale, memoria auditiva e mai scazuta
decat cea vizuala si se extind tulburarile de memorie la afazicii receptivi.
Headse refera la patru forme de afazie:
- verbala (asemanatoare cu afazia Broca);
- sintactica (predomina tulburarile de ritm si sintaxa);
- nominala (vorbirea este bogata dar subiectul nu gaseste totdeauna cuvintele si sunt
prezente tulburari de calcul);
- semantica (nu recunoaste semnificatia cuvintelor, tulburari de orientare, de calcul si de
gandire).
Golsteinclasifica afazia astfel:
- Afazia expresiva, cand sunt tulburari ale expresiei orale si grafice; uneori, subiectul
respectiv nu poate emite niciun sunet, alteori poate emite unele sunete pe care le repeta
mereu. Un caz interesant prezentat de C.I. Botez in 1968 este al unui bolnav care spunea
Nu in toate situatiile. Tot in aceasta forma este prezenta afonia, dar pastrarea vocalizarii
si conservarea articularii. Debitul verbal este diminuat si se produc pauze mari in emitere.
Apare monotonia, lipsa de modulare in vorbire, stilul telegrafic, mai ales in situatiile de
involutie, repetarea de logatori, tulburari de intelegere si scrisul mai alterat decat lectura in
general.
- Afazia receptiva: tulburari de intelegere ale cuvantului pronuntat si scris. Sunt prezente
parafraziile si jargon-afaziile. Apare amnezia verbala si anomia, precum si tulburari de
decodare, iar o surditate verbala nu este exclusa. Notiunile folosite nu sunt adecvate prea
generale sau prea concrete. Apare substituirea de cuvinte, salata de cuvinte.
- Afazia amnestica, care este mai rara decat primele doua, in care predomina tulburari de
evocare a cuvintelor, uitarea vocabularului. Apare dizartria si anartria in pronuntie.
Luria(1964) clasifica astfel:
- afazia senzoriala(leziuni temporale stangi);
- afazia acustic-amnestica(leziuni generalizate la nivelul temporalului);
- afazia motorie (este aferenta produsa prin leziuni postcentrale si eferenta produsa
prin leziuni anterioare ale ariei motorii);
- afazia semantica, produsa prin leziuni parietale);
- afazia dinamica(prin leziuni frontale).
Clasificarea Scolii Germane a afaziei:
1. Afazie motorie pura: se mai numeste subcorticala. Subiectul intelege vorbirea, nu vorbeste,

limbaj interior pastrat.

2. Afazie motorie totala (afazia Broca, afazia corticala): subiectul nu vorbeste, nu scrie,
scrisul copiat este servil si intelegerea este pastrata.
3. Afazie transcorticala motorie: subiectul nu vorbeste spontan, se pastreaza vorbirea
repetata, se pastreaza intelegerea.
4. Afazie senzoriala pura(afazie senzoriala subcorticala): subiectul recunoaste sunetele, dar
nu si cuvantul, nu intelege, scrierea si citirea sunt relativ bune.
5. Afazie senzoriala totala(Wernicke): se pastreaza vorbirea spontana, apare logoreea, apar
agrafia si alexia, apar tulburari de intelegere.
6. Afazie senzoriala transcorticala: vorbirea repetata este pastrata, nu intelege, vorbirea
spontana alterata, scrisul spontan tulburat, scrisul dictat pastrat, apare ecolalia.
7. Afazia totala: apar tulburari extinse de expresie si de receptivitate ale limbajului, apar
tulburari ale intelectului grave.
8. Afazia de conducere (de conductie): sunt prezente tulburari ale repetarii cuvintelor,
intelegerea este pastrata, apar tulburari de denumire a obiectelor, vorbirea spontana pastrata.
In ultimul timp, mai exact in 1997, Sarnoemite ideea ca tulburarile vorbirii sunt dependente
de debutul afaziei, in sensul ca una este cand afazia debuteaza brusc si altceva cand apare
progresiv, dar si de tipul de sindrom ce se coreleaza cu zona de localizare a leziunii, astfel
incat
vorbirea se manifesta sub doua forme:
- cu intreruperi, ezitari si dificultati in folosirea sistemului lingvistic;
- sunt prezente calitatile de flux si melodicitate, dar este afectata coerenta si fluenta
discursului.
Dupa prima forma, afaziile au fost denumite fluente, iar in celalalt caz nonfluente. Cele
fluente prezinta o vorbire buna, cursiva, dar afectarea intelegerii, prezenta deformarilor, a
omisiunilor, substituirilor de sunete si cuvinte. Din categoria aceasta fac parte: afazia
Wernicke,
in care predomina vorbirea fluenta dar cu dificultati de pronuntie si intelegere auditiva; afazia
de
conducere, in care predomina dificultati de repetitie a cuvintelor si propozitiilor, se pastreaza
intelegerea, apar parafrazii fonetice si dificultati in gasirea cuvintelor, iar scrisul si cititul sunt
partial afectate; afazia senzoriala transcorticala, in care repetitia se pastreaza, dar e afectata
capacitatea de intelegere si sunt prezente jargoanele semantice cu substituiri de cuvinte;
afazia
amnestica, in care predomina uitarea cuvintelor; afazia anomica, unde capacitatea de numire
a
obiectelor este afectata, desi intelegerea este buna.
Afaziile nonfluente se caracterizeaza printr-o intelegere buna, dar in planul expresiei verbale
vorbirea este nesigura, cu dificultati gramaticale si de pronuntie, in care subiectul este
constient
de acestea. Din aceasta categorie fac parte: afazia Broca (tulburari de articulatie si de
gramatica,
vocabular redus, scris afectat, citire buna); afazia motorie transcorticala (intelegerea buna,
imperfectiuni in exprimare, frazare laconica, dificultati in scris-citit); afazi transcorticala mixta
(mai rara, unde predomina imposibilitatea de a vorbi, citit si scrie); afazia dinamica (se
pastreaza
capacitatea de intelegere, dar vorbirea este nonfluenta); afazia globala (sunt afectate toate
functiile limbajului, ca si intelegerea, scrierea si citirea); afazia mixta (sunt prezente toate
manifestarile vorbirii nonfluente).
Autorii francezi afirma ca intotdeauna cand este vorba de copil putem vorbi de doua tipuri de
afazie: congenitala si dobandita.