Suport de curs modulul I

LOGOPED VALERIA BALABAN

Logopedia este o ramură a psihopedagogiei speciale, care este cel mai bine
constituită atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

Logopedia se defineşte ca fiind ştiinţa care studiază vocea, vorbirea şi

comunicarea/limbajul (oral, scris/citit şi de calcul), precum şi prevenţia/terapia
tulburărilor acestora la subiectul uman, prin care se asigură şanse egale
copiilor şi adulţilor cu nevoi speciale, având un rol fundamental în recuperarea
şi integrarea şcolară, profesională şi socială a acestora.

Logopedia are prin tipul de abordare un caracter logic, cu o puternică

aplicabilitate practică.

Metodele ei, descoperite încă din perioada antică sunt esența tehnicilor folosite
și în prezent cu mult succes. Rezultatele folosirii metodelor logopedice sunt
vizibile, rapide și de cele mai multe ori definitive.

Clasificarea tulburarilor de limbaj

- tulburare de voce (fonastenie, disfonie, afonie, rinofonie, post-

laringectomie parţială/totală);
-tulburare de pronunţie (dislalii, dislalii polimorfe) tulburare de articulare
(afazii, disartrii);
- tulburare de ritm şi fluenţă ( tahilalie, bradilalie, balbism, logonevroză);
- tulburări ale limbajului oral (retard) ;
- tulburări ale limbajului scris (agrafie, disgrafie, disortografie;
- tulburări ale limbajului citit (alexie, dislexie);
- tulburare de comunicare (mutism senzorial, mutism electiv,mutism
psihogen, mutism social);
- tulburări ale limbajului de calcul (acalculie, discalculie);
- tulburare de dezvoltare(autism, ADD, ADHD, Down, retard general în
dezvoltare);
-tulburare secundară deficitului senzorial (hipoacuzii, cecitate) sau cerebral
(debilităţi mentale, oligofrenii);
-tulburare determinată de malformaţii congenitale (palatoschizis,
cheiloschizisul, cheilopalatoschizis, anomalii oro-maxilo-faciale),
- tulburare multifactorială (alalia, mutismul, deglutiţia);
ISTORIC
Termenul de logopedie a fost prima dată utilizat în știință de Socrate,
secolele 5-4 î.Ch.. Alte personalități de referință sunt Plutarh, Herodot, Heraclit,
Platon, Aristotel, au făcut referiri asupra tulburărilor de vorbire, valabile până
astăzi.
Pentru grecii antici vorbirea corectă avea o foarte mare însemnătate, ei putând
urca pe scara ierarhică, datorită oratoriei.
Subiectul logopediei a existat din cele mai vechi timpuri (o victimă celebră a
dificultăților de vorbire a fost legendarul Demostene. Acesta a ajuns prin
eforturi proprii de terapie cvasi-empirică un veritabil orator).
Problemele pe care le-a avut Demostene prezentau o manifestare
asemănătoare bâlbâielii (logonevrozei). El a parcurs 3 etape în procesul de
corectare:
Pornește de la ideea că nu poate vorbi suficient de bine pentru că limba nu are o
mobilitate suficientă, astfel că decide să pună pietricele și hârtie sub limbă,
încercând să vorbească cu ele în acest mod, cu limba îngreunată (Plutarh).
Ține discursuri verbale pe malul mării, unde zgomotul valurilor îl împiedică să
se audă, și astfel capătă o mai mare capacitate de exprimare verbală sonoră.
Se plasează într-o cameră înconjurată de oglinzi ținând discursuri, vorbește în
timp ce studiază și adaptează mișcările din toate unghiurile.
Aceste elemente sunt surprinse într-o celebră producție cinematografică
My Fair Lady (1964), cu rădăcini tot în scrierile antice, Pigmalion al lui Ovidiu.
Un alt film de referință este King`s speech (2010). De asemenea, ele sunt
metode de intervenție prezente în logopedie, chiar și în logopedia din prezent.
Cu toate acestea, noi vorbim despre logopedie ca fiind o știință tânără. De
exemplu, în S.U.A, la New York în 1825 s-a înființat primul institut terapeutic
pentru tratarea balbismului.
În Italia, 1827, Luca Stulli publică lucrarea „Despre bâlbâială”.În ţara noastră, o
cronică din 1835 vorbeşte de „vindecarea gângăviei”, dar practica logopedică
s-a legalizat mult mai târziu, în 1949 şi apoi a fost întărită printr-o nouă
legiferare, în 1957.
Mai întâi, iau fiinţă cabinete logopedice în policlinici şi în unele spitale de
neurochirurgie, iar apoi sunt organizate centre logopedice interşcolare şi
cabinete logopedice pe lângă unele grădiniţe şi unităţile de învățământ special.
Inceputurile logopediei in tara noastra sunt legate de nevoile practice de a
rezolva problemele vocii in profesia de actor si interpret de opera, dar si ale
familiilor cu copii cu probleme senzoriale; terapeutii erau persoane mai mult cu
bunavointa decat cu pregatire profesionala. La 1828, la Dumbraveni, cu
particulari, si la Focsani, din 1865 cu primul asezamant organizat pentru
senzoriali, Romania se inscrie in cursul vremii pe linia logopediei aplicate.
Dupa 1918, se infiinteaza la universitatile de litere-filosofie cate o catedra de
specialitate. Incepand cu 1924 se organizeaza invatamantul special pentru
senzoriali, intai sub forma unor clase speciale in scolile de masa, apoi ca scoli
separate.
In 1934, la Cluj, se pune pentru prima data problem a infiintarii unei
catedre de logopedie, in cadrul facultatii de medicina, cu scopul de a se pregati
specialisti care sa se ocupe de patologia vocii, vorbirii si comunicarii la copii si
adulti.
Cluj, în anii 1948-1950, când s-a introdus în programa facultăţii de psihologie
cursul Еlemenete de defectologie. Autorul cursului şi a manualului de logopedie
a fost prof. G. Gutu.În anul 1949, ministrul sănătătii , doamna Florica Bagdasar
a înfiintat la Bucuresti Centrul de igienă mintală cu sediul în str. Vasile Lascăr
14, cu un program după un proiect american şi a cerut decanului facultătii de
psihologie, prof. dr. M. Ralea, trei studenţi pentru a face practică în domeniul
logopediei. Unul din cei trei studenti a fost D.Margareta Tomescu.Aceata a
infiintat ALR .
Institutul a fost repede desfiinţat, sub acuzaţia că a introdus în ţară documente
ştiintifice americane. Ca urmare, facultatea de psihologie este integrată în
istorie- filosofie, şi abia după 11 ani se reînfiinţează după vechea programă, ca
psihopedagogie specială.În 1957 s-a înfiinţat un cabinet de practică logopedică
pentru cazurile copiilor cu malformaţii congenitale labio-maxilo-palatale la
Spitalul Colţea, precum şi un curs despre funcţiile fonetice ale vorbirii şi
limbajului specifice rhinolalie la facultatea de stomatologie.In 1960-1961 au luat
fiinţă prin ordinul nr.3450/1960 al ministrului învăţământului primele cabinete
logopedice interscolare în Bucuresti şi în unele centre regionale, care funcţionau
pe langă şcoli generale, şcoli medii şi grădinite.
În 1964 se înfiinţează din initiaţive personale clasa pentru copii alalici,
condusă de d-na Stanică Cornelia, la centrul experimental de logopedie de pe
langă şcoala bulgară din Bucuresti, condusă de prof. dr. C. Păunescu. Acest
centru avea în schemă specialişti din domenii conexe logopediei, care asigurau
examinarea şi terapia complexă şi completă a copilului logopat.
De asemeni a început să funcţioneze în cadrul spitalului de neuropsihiatrie la
secţia pentru copii cabinetul de logopedie condus de dr. psih. Sen Alexandru.
Deşi exista un Institut de Ştiinţe Pedagogice şi se înregistrau cercetări de
logopedie, pedagogie şi defectologie, locul şi rolul logopedului practician nu se
clarificau, domeniul fiind revendicat atât de Ministerul Sănătătii cât şi de
Ministerul Învătământului.
 În iunie 1990 a luat fiinţă Asociaţia Logopezilor din România, care prin
relaţiile personale cu specialişti din străinătate, cu asociaţii din domenii
adiacente au ridicat nivelul de pregatire al logopedului.
Mutaţi dintr-o structură în alta, cu posturile desfiinţate în clinicile de
neurochirurgie şi neurologie, cu, conducerea sau subordonarea schimbate de trei
ori până acum în unitătile de învătământ, logopezii au o ocupaţie, dar nu o
profesie.
• În contextul unicității persoanei, individualității fiecărui caz în parte, s-
au adaptat și îmbinat tehnicile mai multor domenii:
• psihologie
• lingvistică
• psiholingvistică
• Medicină

• neurologie
• psihopatologie
• audiologie

Practica profesionala in Europa

4 Terapeutii-logopezi din Europa pot practica in diferite sectoare, in functie
de anumite conditii socio-economice in propria lor tara:
4 - in sectorul sanatatii, in special in: spitale, centre terapeutice si de
reabilitare medicale speciale;
4 - in institutiile de invatamant;
 4 - centre speciale pentru copii cu dizabilitati (surzi si deficienti de auz,
persoane cu dizabilitati motorii, nevazatori si cu dizabilitati de invatare;
 Practica privata are loc de asemeni in sectorul educatiei, in unitati
speciale, in domeniul prevenirii (servicii speciale de prevenire si de
screening pentru probleme sociale si de sanatate) si in zona de combatere
a analfabetismului.
Logopedia este recunoscuta ca stiinta, recunoscuta ca profesie si practica
liberala, reglementata la nivel universitar si juridic, terapeutii-logopezi fiind
organizati in asociatii profesionale, atat pe plan european, cat si international.
 Procesul acesta continua si pe plan mondial, deoarece se cristalizeaza in
puternice organizatii continentale (Europa, America de Nord, America de
Sud, Africa de Sud-Est, Australia, Japonia), dar si la nivel planetar –
Asociatia Internationala a Logopezilor si Foniatrilor.
 Pentru Europa, organizatia reunita a acestora este CPLOL.-ESLA
 Tarile membre si denumirea profesiunii de logoped in CPLOL
 Austria - diplomierter/e, logopade/in
 Belgia - logoped/logopedist
 Bulgaria - logoped/logopedist
 Cipru - logopathologon/logotherapeuton
 Danemarca - talepaedagog/logopaed/audiologopaed
 Elvetia - logopedist/diplomierter/e logoppade/in
 Estonia - logopeed
 Finlanda - puheterapeutti/talterapeut
 Franta - orthophonisteGermania - logopade/in
 Grecia - logopedikos/logopathologos/logotherapeftis
 Italia - logopedista
 Irlanda - speech and language therapist
 Letonia - skolotais logopeds and audiologopeds
 Lituania - logopedica
 Luxemburg - orthophoniste
 Malta - speech-language pathologist/speech therapist
 Norvegia - logoped
 Tarile de Jos - logopedist
 Polonia - logoped
 Portugalia - terapeuta da fala
 Republica Ceha - logoped
 Regatul Unit al Marii Britanii - speech and language therapist
  Slovacia - logoped
 Slovenia - profesor defektolog za osebe z motnjami sluha in
govora
 Spania - logopeda
 Suedia - logoped
Elemente de neurologia limbajului
Vorbirea este un proces neuro-psiho-motor, un act complex la care participă
mai multe zone de pe scoarța creierului.
Lanțul comunicării are următoarele segmente/verigi
• percepția auditivă și percepția vizuală a mesajului (copilul aude și vede
cine lansează mesajul);
• înregistrarea mesajului (ce aude și ce vede copilul);
• recunoașterea mesajului (cunoaște ori nu sunetele, sensul
cuvintelor/gesturilor adresate);
• decizia copilului de a răspunde (răspunde dacă este ascultat);
• alegerea formei de răspuns (conform posibilităților copilului: arată prin
semne, gesturi, vorbește etc.);
• punerea în ordine a simbolurilor ce exprimă răspunsul (alege semnele,
sunetele, cuvintele etc.);
• răspunsul propriu-zis (în formă non-verbală: demonstrează gestul, semnul,
scrie, desenează etc., ori în formă verbală: copilul aude mesajul care-l
transmite și îl corectează.
•
Lobii frontali
- reprezintă o treime din masa emisferelor cerebrale şi sunt localizaţi anterior de
scizura Ronaldo şi deasupra scizurii Sylvius.
Consecinte ale lezarii lobului frontal
✓ Nu pot invata deloc sau invata foarte greu;
✓ Nu pot utiliza experienta trecutului pentru rezolvarea unor probleme
actuale;
✓ Pierd capacitatea de a programa activitati;
✓ Nu pot selecta date din trecut pentru a rezolva o sarcina;
✓ Sunt prezente tulburari de memorie;
✓ Tulburari de evocare a unor experiente afective si intelectuale;
✓ Tulburari de atentie;
✓ Confabulare;
✓ Dezorientare in spatiu si timp;
✓ Modificari de camp vizual
✓ Indiferenta;
✓ Euforie - treceri de la o stare la alta-cand plange ,cand rade;
✓ Traire in prezent;
✓ Nu are imboldul de a se implica in actiuni;
✓ Nu sunt curiosi sa afle ce se intampla in jurul lor;
✓ Profund afectata activitatea de anticipare si planificare a activitatii-nu
vede rezultatul viitoarei sale actiuni;
✓ Reducere semnificativa a IQ-ului;
✓ Dficultati de relationare
 ✓ Dezorganizare a intregii personalitati;
Lobii parietali.
Aici sunt prelucrate informatiile tactil kinestezie-notiunile legate de duritate ,
asperitate , forma , marime, volum, greutate;
Consecinte ale lezarii lobului frontal:
✓ Gnozii tactile;
✓ Reducerea gradului de constientizare al durerii;
✓ In parietalul stang-agnozii digitale, lipsa diferentierii stanga-dreapta
✓ Acalculie cu agrafie puraneasociata cu alexia;
✓ Agnozia digitala-nu diferentiaza,nu indica,nu numeste degetele,atat la el
cat si la altii;
✓ Deteriorari ale logicii serialitatii numerice;
✓ Citesc cu dificultate cifrele
✓ Nu le pot scrie dupa dictare;
✓ Sau citesc 5,2,5 in loc de 525
✓ Nu pot ordona dupa marime un grup de numere
✓ Nu inteleg semnificatia simbolurilor matematice
Lobii occipitali
✓ Aici sunt prelucrate informatiile vizuale;
✓ Leziuni partiale duc la ingustara campului vizual;
✓ Tulburari de discriminare si recunoastere a culorilor;
✓ Tulburari de diferentiere a luminii si a intensitatii acestea;
✓ Agnozii vizuale
✓ Recunosc literele si cifrele separat,dar nu reusesc sa citeasca cuvantul si
nici sa.l scrie;
✓ Ex:imaginea unui caine—aha,o coada,...un picioar,...o ureche, cred ca-i un
animal;
✓ Nu pot realiza exercitii de tipul discriminare forma- fond;
Lobii temporali
✓ Sunt impartiti in 5 zone-acest lucru indica faptul ca leziunile din acest
lob vor da comportamente diferite;
✓ Tulburari auditive in functie de zona si intindere;
✓ Surditatea centrala daca sunt afectati ambii lobi-subiectul ramane
indiferent la toti stimulii auditivi –rar intalnita;
✓ Mai intalnite sunt hipoacuziile de natura centrala;
✓ Dificultati de identificare a sunetelor perechi:-p-b; d-t , f-v, s-z, m-n;
✓ Dificultati de procesare a cuvintelor, propozitiilor;
 ✓ Afazia senzoriala are la baza destramarea schemelor functionale ale
auzului fonematic
✓ Aici sunt tulburari de natura semantica a limbajului;
✓ Dificultati de realizare a analizei acustice a cuvantului, propozitiei;
✓ Dificultati in repetarea cuvintelor
✓ Substituiri de sunete, silabe, cuvinte;
✓ Salata verbala
Neuroplasticitatea și intervenția timpurie în copilărie
Neuroplasticitatea reprezintă una dintre capacitățile creierului, determinată
de reorganizarea neuronilor în așa mod, încât are loc formarea de noi conexiuni
neuronale, care sunt benefice în vederea promovării funcțiilor creierului, cum
este învățarea și acumularea unor cunoștințe noi.
Din punct de vedere științific, s-a dovedit că neuroplasticitatea creierului
ajută la dezvoltarea unor noi legături neuronale, care duc la acoperirea parțială
sau totala a anumitor funcții afectate.Reorganizarea circuitelor neuronale poate
fi posibilă prin aplicarea unor terapii specifice, precum kinetoterapia în paralizie
cerebrală, psihoterapia prin învățare în cazul retardului mintal etc.
În perioada prenatală se dezvoltă aproape 80% din arhitectonica cerebrală a
individului.
În primii trei ani de viață se formează 60% din structurile mintale ale unui
adult, dintre care 50% se dezvoltă înainte de naștere.
Creierul unui copil cu vârsta de 6 ani conține două treimi din creierul unui
adult, iar numărul de conexiuni interneuronale este de 5-7 ori mai mare decât
creierul unui copil de 1,5 ani sau al unui adult.
Procesele de neuroplasticitate ale creierului unui copil de 6-7 ani
determină o capacitate intensă de formare a conexiunilor dendritice
interneuronale, proces, ce se finalizează în jurul vârstei de 10-11 ani. În acest
timp copilul pierde sub 80% din numărul de conexiuni neuronale, iar neuronii și
conexiunile lor, care nu sunt utilizați, ulterior, nu se dezvoltă și sunt pierduți ca
și capacitate.

Organele vorbirii
Impulsul necesar pentru formarea sunetelor vorbirii este curentul de aer
care, venind din plămâni prin bronhii şi trahee, trecând prin laringe (prin glotă),
prin cavitatea faringală, bucală şi nazală este expulzat în exterior.
Astfel, aparatul vorbirii omului se aseamănă cu un instrument de suflat dar mult
mai complex decât orice instrument.
 Aparatul vorbirii poate fi împărţit în trei părţi:cavităţile sublaringale;
laringele; cavităţile supralaringale.
Organele pasive: sunt dinţii (inferiori, superiori), palatul dur (partea anterioară a
palatului), alveolele, palatul mediu (partea mediană a palatului).
Organele active: maxilarul inferior, palatul posterior sau vălul palatin (palatul
moale), uvulă (omuşor, luetă), limba, buzele (inferioare, superioare).
Limba are cinci părţi: apex (vârful limbii), partea anterioară, partea posterioară,
partea mediană, radix.
Poziţia limbii în cavitatea bucală este determinantă pentru caracterul sunetului
produs.
Despre dezvoltarea limbajului
Gânguritul, prima parte a limbajului care se dezvoltă între 3-6 luni și se
manifestă prin o emisie de sunete confuze și neorganizate; Treptat, în gângurit
se pot observa reacții nuanțate de bucurie, neliniște, foame, protest.Lalațiunea
este emisia vocală de silabe pe care copilul le repetă cu plăcere de la vârsta de
5 luni.Imitația și auto-imitația, care duc la rostirea unor silabe la vârsta de 9
luni și a cuvintelor simple la 10 luni; La sugar limbajul începe prin plâns, după
care urmează gânguritul, lalalizarea, iar apoi cuvintele bisilabice precum: ma-ma, ta-
ta, pa-pa și denumirea obiectelor preferate. Sugarul care are o dezvoltare neuropsihică
normală, poate pronunța 2 – 3 cuvinte bisilabice (ma-ma, ta-ta, pa-pa etc.). De
asemenea, el poate combina cuvinte simple în propoziții pentru a-și exprima ceea ce își
dorește, chiar dacă pronunția nu va fi tocmai coerentă.
La sfârșitul primului an de viață, majoritatea copiilor pronunță câteva cuvinte care
au un înțeles, unele dintre acestea fiind regăsite în vocabularul propriu sau în limbajul
propriu. La această vârstă, copilul deja cunoaște valoarea socială a limbajului și faptul
că prin intermediul limbajului el poate obține satisfacerea unor necesități.La 18 luni,
vocabularul copilului este alcătuit deja din 18–20 de cuvinte. Între 18-20 de luni,
copilul poate asimila cam 10 cuvinte pe zi.
În jurul vârstei de 2 ani, copilul folosește limbajul ca mijloc de comunicare curentă. Pe
măsura creșterii, copilul va deveni din ce în ce mai capabil, înțelegând ce i se spune,
fiind în stare să-și exprime dorințele și nevoile. Vocabularul lui se îmbogățește
considerabil, iar propozițiile cunosc noi sensuri, conținând de la 8 până la 20 de
cuvinte, pline de conținut emoțional. În timpul jocului copilul repetă un cuvânt sau o
frază.
La vârsta de 2 ani, ritmul și fluența vorbirii sunt încă slabe, iar limbajul are o
dezvoltare explozivă. Copilul formulează propoziții, din care lipsește de cele mai multe
ori verbul.
La 3 ani, copilul înțelege mai multe cuvinte decât poate să reproducă. Numărul de
cuvinte din vocabularul unui copil la 3 ani sporește. La 3 ani, aproape majoritatea
 conținutului exprimat de el este înțeles. Copilul înțelege întrebări simple ce au legătură
cu mediul sau cu activitățile sale. Limbajul se dezvoltă în același timp cu gândirea și
copilul poate să reproducă aproximativ toate cuvintele pe care le cunoaște.
La vârsta de preșcolar mic, copilul participă activ la toate conversațiile și este înțeles de
toți. Vocabularul lui este format din aproximativ 1.500 de cuvinte înțelese și/sau
pronunțate; pronunță numele, vârsta și sexul, adresa unde locuiește; poate scrie câteva
litere; denumește părțile corpului, animalele, câteva culori; înțe- lege sensul lucrurilor
de contrast („mai lung”, „mai mare”); repetă foarte multe cuvinte și cifre.
Nu trebuie să uităm, însă, că fiecare copil își are ritmul său de dezvoltare și
caracteristicile sale individuale. Totodată, orice copil, care în jurul vârstei de un an
poate arăta persoanele din familie sau aduce un obiect cerut, are un parcurs normal
de dezvoltare.
Dezvoltarea limbajului comprehensiv şi expresiv de la 3 la 6 ani
Experienţa în continuă îmbogăţire, dezvoltarea gândirii, nevoia imensă de
comunicare, dar mai ales a solicitării şi stimulării din partea anturajului,
determină progrese deosebite ale limbii.

copilul poate:

✓ să-şi exprime limpede dorinţele şi gândurile,

✓ să relateze destul de fidel cele văzute şi auzite
✓ să relateze destul de fidel cele văzute şi auzite
intelege:
✓ substantivele abstracte şi adjectivele de dimensiune;
✓ noţiunile gramaticale comparative: „mai mare ca“ etc.;
✓ întrebările „unde?“, „pentru cine?“;
✓ termenii relativi legaţi de spaţiu: înainte, înapoi, înainte, dedesubt,
deasupra;
✓ termenii relativi legaţi de timp: ieri, în seara asta, imediat, mâine.
✓ întrebările: când?, cum? şi termenii între, în mijlocul, în jurul.
✓ cunoaşte toate părţile corpului ;
✓ are noţiunea de lipsă şi diferenţă;
✓ se interesează de sensul cuvintelor, nuanţând întrebările;
✓ discriminează sunetele apropiate;
✓ încearcă să citească
Cabinetul logopedic și trusele de lucru
Cel mai important bun material al logopedului este cabinetul în sine. Este
recomandat ca logopedul să lucreze singur în cabinet, pentru că activităţile
teraputice necesită concentrare, efort şi personalizare.
Logopedul are nevoie de :
✓ oglindă, pupitru la nivelul oglinzii, poziţionat astfel încât copilul să se
poată privi (alături de logoped),
✓ alfabet (din carton, magnetic, din lemn, etc),
✓ cărţi cu imagini specifice sau seturi de imagini organizate pe domenii
(fructe, legume, animale domestice, sălbatice, culori,forme geometrice,
✓ obiecte din casă, din curte,
✓ îmbrăcăminte,
✓ părţile corpului,
✓ obiecte de igienă
✓ figurine din plastic (animale, legume, fructe),
✓ diverse jucării din pluş (zgomotoase de preferinţă),
✓ mingii diverse dimenisuni,
✓ caiete pentru scris,
✓ coli pentru desen,
✓ creioane-carioci-acuarele,
✓ cărţi sau fişe de colorat,
✓ fişe pregrafice, joc curi
✓ instrumente muzicale (fluier, clopoţel, tobă, muzicuţă, etc), păpuşi,
îmbrăcăminte pentru păpuşi,
✓ jocuri tip puzzle,
✓ cuburi, cifre (carton, lemn, magnetice, etc),
✓ ceas de jucărie, lego, jocuri de asamblare, jocuri pentru abilităţi manuale
(decupaje, cusut, completat, îmbinat etc),
✓ foarfecă, hârtie colorată, joc memory, etc.
✓ Pentru cei care au în dotarea cabinetelor computer, există programe de
logopedie care pot fi instalate şi folosite (exemplu: Software Educational
Tara), sau pot folosi imagini, scriere, scurte filmuleţe cu animale, desene
pe calculator

✓ Prezinta jocurile walld

 ✓ Trusa logopedică: adică obiecte care ajută la diversele exerciţii, : paie de
suflat, baloane de cauciuc şi de săpun, lumânări parfumate, chibrituri,
beţişoare de lemn (de unică folosinţă) pentru indicarea poziţiei limbii sau
buzelor, panou logopedic (cu buzunare pentru fiecare literă in care vor sta
imagini sau cartonaşe pentru sunetul respectiv),
✓ sticluţe cu diferite mirosuri,
✓ cartonaşe cu figuri umane având diferite expresii,
✓ pahare de plastic (din care puteţi exersa sorbituri sau suflat de diferite
intensităţi),
✓ fluiere, şerveţele
✓ igienice sau pentru dezinfectat.
Deprinderi necesare logopedului:
✓ de a face depistarea de teren corect și complet;
✓ de a examina logopatul/dosarul medical și de a interpreta anamneza;
✓ de a intervieva ș i de a consilia aparținătorii pe parcursul terapiei
logopedice;
✓ de a folosi un limbaj adecvat în comunicarea cu logopatul/aparținătorul;
✓ de a alege probele adecvate examinării frontale/individuale;
✓ de a examina aparatul fono-articulator;
✓ identifică simptomatologia pentru toate tipurile de logopatii;
✓ de a identifica etiologia de caz;
✓ de a evalua și diagnostica eficient logopatia;
✓ de a face diagnosticul diferenț iat și prognoza probabilă pe caz;
✓ de a identifica sursele de informare privind activitățile,
adresele, informațiile, instituțiile și specialiștii de care are
nevoie în caz;
✓ de a se orienta în organizarea sistemului de servicii profesionale și
sociale apte de a fi implicate în caz pentru optimizarea rezolvării
acestuia;
✓ de a organiza ș i planifica activitățile necesare desfășurării terapiei
logopedice;
✓ de elaborare, adaptare și completarea documentelor, adreselor, tipizatelor;
✓ de a interpreta corect rezultatele trimiterilor, scrisorilor medicale,
investigațiilor de specialitate solicitate;
✓ de a elabora programul de intervenție personalizată și de a-l adapta
evoluției cazului;
✓ de a alege/adapta/confecționa materiale de suport adecvate cazului;
✓ de a alege optim momentul evaluării secvențiale;
 ✓ de realiza corect procedurile și tehnicile legate de exercițiile de
respirație, de miogimnastică, emitere a sunetelor, articulare a lor, de
formare a memoriei auditive și a vocii, a vocii esofagiene, de
adaptare la aparatele protetice;
✓ de a cunoaș te tehnologia și operarea cu aceasta în cazurile de
protezare/implantare auditivă și protezare ortodontică;
de a aplica protocoalele de lucru pentru toate tipurile de logopatii;
✓ de a aplica tehnicile specific copilului/adultului;
✓ de a face demonstrațiile tehnicilor de lucru cu acuratețe;
✓ de a cupla programul terapiei logopedice cu celelalte programe pe care
logopatul le urmează;

Efectuarea examinării logopedice complexe, a istoricului cazului și

operarea în fișa logopedică.
O bună terapie este direct dependentă de stabilirea etiologiei
logopatiei. Logopedul nu tratează simptome, efecte – ci cauze. De aceea
examenele de specialitate sunt necesare, acolo unde este cazul pentru a
clarifica etiologia logopatiei și includerea informațiilor obținute în ansamblul
informațiilor colectate. Cele mai frecvente solicitări sunt la ORL pentru
rinolalii, și pentru orice caz de respirație mixtă sau orală, la audiogramă
pentru suspiciuni de disfuncții auditive, la ortodonție pentru orice abatere de
la arhitectura dentală corectă, inclusiv mușcăturile oblice, la neurologie
pentru retardul mental, retard în dezvoltarea generală, alalie, etc, la ortopedie
pentru posturi incorecte evidente, la oftalmologie pentru indicii de tulburări
de vedere, la endocrinologie infantilă pentru obezitate/subponderabilitate/,
semne de pubertate precoce, (sindrom cu care se confruntă o parte din ce în
ce mai mare dintre copiii de 6-8 ani, și despre care nu se discută public), la
psiholog dacă avem suspiciuni de autism sau constatăm și tulburări de
comportament.
Stabilirea diagnosticului logopedic prezumtiv are ca principală func ție
aceea de a permite logopedului să aibă timpul necesar pentru a strânge toate
datele necesare în vederea stabilirii cauzelor logopatiei și a evalua gradul de
cooperare atât al copilului cât și al aparținătorului. Abia după aceea se poate
pune diagnosticul definitiv și se poate elabora programul terapeutic
individualizat. În logopatiile asociate diagnosticul primar este pus de
medic/neuropsihiatru/psiholog. Probele din examinarea logopedică complexă
sunt compuse atât din cele exprimate prin itemii fișei logopedice, cât ș i prin
observarea reac țiilor aparț inătorului și copilului/adultului, a interacției
dintre ei, a fiecăruia cu logopedul și față de cerinț ele terapiei. Eu mai
folosesc întotdeauna și patru probe non-verbale, pentru a înțelege mai bine
logopatul și contextul său de viață: omulețul, casa, copacul și familia/și
familia vrăjită. Aceste probe mi-au fost de ajutor pentru a mă orienta mai
bine în caz. Există și situații în care trebuie făcut un diagnostic diferențial.
Cele mai grave erori pe care le-am întâlnit în acest aspect al muncii
logopedului a fost confundarea retardului în dezvoltare, hipoacuzicuziei
neidentificate, a comportamentului compulsiv-obsesiv, al ADD-ului și al
coreei cu autismul; al alaliei cu retardul general în dezvoltare; a dislaliei
polimorfe cu dislexia. Și lista poate continua. Luarea în evidență se face
numai după ce aparț inătorul logopatului s-a decis, în cunoștință de cauză, să
urmeze terapia logopedică. Atunci se convin orarul, programul, mijloacele de
comunicare, colaboratorii din familie sau din grupurile de care aparț ine
logopatul, documentele și materialele ce se vor folosi și completa. Atunci se
poate face și o prognoză, pe baza experienț ei terapeutului și a datelor
colectate de acesta până în acest moment.Dacă avem logopatii asociate, iar
logopatia este secundară unei probleme de altă natură, atunci colaborarea cu
specialistul de care aparține este obligatorie.
 Intarzieriile in dezvoltarea limbajului

Disfazii

Lipsa Rinolalii
stimularii

Întârzieri sau
dificultăţi apărute în
achiziţia şi/sau în
Mutatii dezvoltarea Deficientii
genetice limbajului de intelect

bilingvism Autism

✓ Dificultăţile apar în achiziţionarea formei, uzului şi conţinutului limbajului.

✓ Majoritatea dificultăţilor apar în limbajul expresiv,mai ales la nivel semantic
şi fonologic.
✓ Retardul în dezvoltarea limbajului este omogen în toate componentele sistem
:semantică, fonologie, morfo-sintaxă, pragmatică.
✓ Achiziţia lb.oral se produce mai târziu cu 1-2 ani faţă de perioada normală
✓ În ciuda retardului temporal se poate evidenţia o evoluţie paralelă a
trăsăturilor caracteristice ale fiecăreia dintre etape.
✓ Copiii cu întârziere în dezv.lb. formează un grup de risc pentru tulburări de
înv.ale lb.citit-scris şi pt.eşec şcolar.
✓ Tulburările vorbirii și limbajului au o evoluție continuă, progresivă, deseori
ireversibilă și se caracterizează prin următoarele:
✓ apar la oricare etapă de vârstă (0-3 ani);
✓ manifestările somatice, neurologice, psihologice sunt progresive;
✓ determină o anumită dizabilitate;
✓ limitează copilul în domeniile socializării, comunicării și învățării.
✓ Pornind de la legea compensării, constatăm că:
✓ orice tulburare de vorbire și limbaj duce la tulburări secundare și terțiare;

Disfazie de dezvoltare

O tulburare de limbaj cu substrat neurologic, o tulburare care apare în urma

unei leziuni cerebrale, cu manifestare complexă.

APAR TULBURARI DE TIPUL:

✓ tulburări la nivel de receptare a limbajului oral

✓ tulburări la nivel de receptare a limbajului scris
✓ tulburări la nivel de exprimare verbală
✓ tulburări de exprimare verbală scrisă
✓ tulburări de calcul matematic
✓ tulburări motorii generalizate, tulburări praxice
✓ tulburări de natură psihică (de la manifestări emoţionale necontrolate,
nevrotice până la psihoze şi alte forme de afectare a vieţii psihice, cu
grade de severitate diferite).

Dizartria
Etiologie - Lezarea neurologica cauzata de distrugeri in sistemul nervos
central periferic poate provoca slabiciune, paralizie sau o tulburare de
coordonare a sistemului motor de limbaj conducand la disartrie.

Nervii cranieni care controleaza muschii care sunt importanti in disartrie

includ: nervul motor trigemen (V), nervul facial (VII), nervul glosofaringian
(IX), nervul vag (X) si nervul hipoglos (XII).
Termenul provine din greaca veche - δυσ- dys, “greu, dificil" and
ἄρθρωσις “articulare".
Dizartria este tulburarea functiei motorii care face ca, cuvintele
formulate si exprimate sa fie convertite in sunete adecvate vorbirii articulate.
Dizartria este deci o tulburare de articulatie. Ea poate fi datorita unor tulburari
in functia neuronului motor periferic, a neuronului motor central sau a unei
tulburari a neuronului motor extrapiramidal sau cerebelos.
 Dizartria nu este o tulburare de vorbire, ci numai de rostire. Ea, deci,
nu afecteaza vorbirea in general, ci numai vorbirea rostita, si anume latura ei
instrumentala, la un nivel intermediar, intre organul periferic de executie si
centrul cortical de elaborare si comanda.

Dizartria se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica,

cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu
pronuntarea neclara. La dizartrici apar si o serie de complicatii psihice ce se
produc in sfera afectiva, senzoriala, mintala, psiho-sociala si motrica. Data
fiind originea sa, dizartria se mai numeste si dislalie centrala. Din punct de
vedere simptomatologic, fenomenele sunt asemanatoare dislaliei obisnuite, dar
mult mai grave.

Toate aceste dificultati nu sunt legate de dificultati de intelegere a

limbajului. Pot fi afectate subsisteme precum respiratie, fonatie, rezonanta,
articulare astfel incat limbajul devine greu inteligibil, este afectata claritatea,
naturaletea si eficienta comunicarii verbale.
Disartria care progreseaza la o pierdere totala a limbajului se numeste
Anartrie.
Pentru a ne da seama de tulburarile articulatorii este nevoie ca bolnavul
sa produca un sir mai lung de cuvinte, eventual fraze mai mult sau mai putin
inchegate care ne vor arata si felul si gradul tulburarilor lui de formulare
verbala. Pentru aceasta se examineaza urmatoarele aspect ale vorbirii:

- Vorbirea repetata- poate imbraca grade diferite de complexitate, de la

repetarea unor cuvinte la repetarea de fraze scurte semiautomate (cum
sunt proverbele), de fraze obisnuite sau de fraze neuzuale, complicate
sau cuvinte greu de pronuntat.
- Vorbirea automata – se cere pacientului sa numere, sa insire zilele
saptamanii, lunile anului, sa recite o poezie simpla, sa continue
proverbele incepute de examinator.
- Vorbirea dialogata – se pun intrebari despre viata pacientului, despre
familie, profesie, etc.
- Vorbirea narativa sau descriptiva – se cere pacientului sa povesteasca
istoricul bolii, al vietii, sa descrie carti citite sau filme vazute, etc. In
cursul vorbirii narrative putem nota urmatoarele: articularea, felul
formularii verbale, fluenta, cadenta si ritmul limbajului (formand ceea
ce s-a numit prozodia (dex: pronunțare ritmică a cuvintelor) limbajului
articulat), omisiunea de cuvinte sau de silabe.
 Fluenta limbajului se testeaza cerand bolnavului sa gaseasca cuvinte cu
aceeasi litera initiala; sa spuna cuvinte care se pot insoti cu cuvantul “la” : la
cinema, la munca, la pravalie … sau “in”: in curte, in casa: sa spuna cuvinte
rimate: graiu-plaiu, casa-masa.
Fluenta vorbirii se mai testeaza cerand pacientului sa descrie o scena dintr-
un tablou, sa vorbeasca liber la o tema data. Debitul verbal este de 100-185
cuvinte pe minut.
Disartria poate fi intalnita in:
- Tumori cerebrale
- Paralizie cerebrala
- Sindrom Guillain-Barré
- Traume craniene
- Hipotermie
- Maladia Lyme
- Scleroza multipla
- Parkinson
- Maladia Wilson
- Hipertensiune intracraniana
- Maladia Tay-Sachs
- Medicamente antipsihotice, alcool, opioide, halucinogene,
benzodiazepine
- Maladia Gerstmann-Sträussler-Scheinker
Clasificare
A. Unele persoane afectate de disartrie pot experimenta tulburari in:
- Coordonare; Calitate vocala; Intonatie; Volumul vocii; Controlul
respiratiei; Claritate; Forta; Constanta; Ton
B. Tipuri:
- Spastica; Flasca; Ataxica; Unilaterala; Hiperkinetica; Mixta
Alte tipuri:
1) dizartria bulbara si pseudobulbara (in care sunt tulburati
neuronii motori de la nivelul bulbului) . Comporta diminuarea
fortei de articulare si o deperditie nazala care reduce suflul;
2) dizartria distonica si de incoordonare (produse prin leziuni
profunde ale creierului si ale trunchiului cerebral in partea sa
superioara). Se instaleaza un debit trunchiat, o tensiune globala si
excesiva a muschilor organelor fonoarticulatorii cu dificultatea de a
intrerupe miscarea inceputa.
3) dizartria cerebeloasa (in care tulburarile apar la nivelul cailor
cerebeloase). Se caracterizeaza prin bruschetea, scandarea si
caracterul exploziv al vorbirii, dizartricul pierzand controlul
respiratiei, al pozitiei limbii si buzelor in timpul articularii.
La copil terapia logopedică are rezultate foarte bune;
- la adult terapia medicală o precede/o însoțe ște pe cea logopedică.
Diagnosticul diferențial:
- cu alalia; am întâlnit cazuri în care copilul fusese diagnosticat cu dizartrie
și de fapt avea alalie, și invers; aceasta se întâmplă când cel care face terapia
logopedică nu a înțeles că alalicul nu are vorbire, deci nu are cum să
pronunțe defectuos cuvintele; nevorbind, alalicul nu are vocabular – în timp
ce dizartricul are vorbirea, dar nu reușe ște să pronunțe corect toate
cuvintele;
- cu apraxia verbală; la dizartric, dificulatea de a articula cuvintele corect
este permanentă, și nu se răsfrânge asupra organizării ideației în construcția
discursului, ceea ce se întămplă în apraxia verbal a legat chiar de același
enunț.
Terapie:

Elaborarea programului de intervenție personalizată are de urmărit următoarele

sarcini:
- pregătirea aparatului fono-articulator pentru a fi apt de a realiza sarcini
motrice individuale și simultane ;
- stabilirea grupului de colaboratori ;
- stabilirea formei, conţinutului și timpilor pentru fiecare parte implicată în
proiect;
- stabilirea etapelor cu obiectivele mari de realizat ;
- planificarea propriu-zisă.
Stabilirea strategiilor de colaborare:
-cu neuropsihiatrul, atunci când etiologia este neurologică;
-cu ORL-istul,atunci când etiologia are și elemente de natură ORL;
-cu ortodontul, atunci când etiologia implică și elemente de modificări maxilo-
dentale;
- stabilirea mijloacelor concrete de intermediere;

- importanta aprecierii și respectării termenelor de

parcurgere a fiecărei etape.

- Stabilirea strategiilor de colaborare cu aparținătorul:

- pentru a se asigura logopedul că aparținătorul a înțeles natura cauzelor și

caracterisiticile terapiei logopedice, importanța exercițiilor zilnice, regulate și
a respectării celorlalte condiționalități în vederea controlării disartriei;
- pentru ca aparținătorul /logopatul să înțeleagă că acest diagnostic este greu de
ameliorat/corectat, și cu cât se lucrează mai intens și mai devreme, cu atât
rezultatele sunt mai bune.
- fixarea fonemelor
- articularea graduală a fonemelor, de la cuvintele monosilabice la
cele mai complexe; - construcția de propoziții de la simplu la
complex;
- vorbirea reflectată;
- povestirea pe o imagine, două și mai multe;
- verificarea, formarea și activarea operatorilor cognitivi conform
vârstei: schemă corporală, lateralitatea corporală, extensia lateralităț
ii, transferul lateralității, culorile, mărimile, cantitățile, textura
lucrurilor, poziția lucrurilor, forma lucrurilor;
- formarea și dezvoltarea orientării spațiale, a recunoaș terii și numirii
relațiilor spațiale;
- formarea și dezvoltarea orientării temporale (momentele zilei,
zilele săptămânii, anotimpurile, luni le anului, ceasul, ora fixă,
jumătățile și sferturile de oră, minutele).
pentru școlari:se adaugă la itemii anteriori, cei corespunzători
activităților școlare:
- consolidarea raportului fonem/grafem;
- activități pentru însușirea cititului: analiză și sinteză fonematică;
- activități pentru însușirea scrisului: recunoașterea și reproducerea
grafemelor, copierea, dictarea și autodictarea, despărțirea cuvintelor
în silabe, folosirea ortogramelor, folosirea punctuației, folosirea
diacriticelor.
O atenție deosebită trebuie acordată cauzelor fizio-anatomice
ale tulburărilor de pronunție și articulare, mai ales distoniilor
musculaturii fono-articulatorii sau hiperactivităţii lor, ambele
deficiențe fiind foarte greu de compensat prin miogimnastică și
antrenament specific, dar fără de care nu se poate realiza
rezolvarea/ameliorarea logopatiei.
RINOLALIA
Definitie -grecescul rhinos = nas şi lalie = vorbire -tulburarea rezonanţei
sunetelor şi a vocii, cu caracter predominant nazal
cauze organice
✓ afecţiunile congenitale labio-maxilo-palatine
✓ afecţiunile dobândite ale palatului dur, ale vălului moale (fisuri postraumatice
sau postvirale, pareze, hemipareze ale vălului şi ale luetei).
cauze fiziologice:

✓ insuficienţa funcţională a mişcărilor vălului şi a limbii (hipotonie velară,

linguală, cât şi lipsa de contact a vălului cu peretele posterior al faringelui)

Mai sunt inventariate cauze embriopatice epigenetice - ca

agresiuni infecțioase, toxice, sautraumatice în primele luni de sarcină,
fie defecte mezenchimale de tipul displaziilor ce ar afecta structurile
cranio-faciale. Se pare că există o creștere a incidenței despicăturilor
odată cu creșterea vârstei tatălui. Factorii ereditari sunt astăzi unanim
admiși în producerea despicăturilor. Ei au fost studiați prin cercetarea
familiilor unde s-au găsit malformații identice transmisibile la urmași
în diverse grade, de obicei mai severe. Astfel, factorii fizici ai
dezvoltării, strangulările ombilicale, bridele amniotice, aderențele,
sunt incriminați în producerea malformațiilor: tulburările nutriționale
sau endocrine ale mamei, precum și tulburările psihice ale acesteia, ar
crește incidența malformațiilor. Dintre factorii epigenetici indubitabili
ce ar acționa asupra embrionului producând malformații, se situează
noxe ce afectează embrionul în primele luni de sarcină; rubeola, gripa,
rujeola – ca infecții virale; noxele chimice, reprezentate în special de
diverse medicamente pe care mama le folosește în primele luni de
sarcină cum tranchilizante, neuroleptice, antibiotice, sulfamide ar da
sporadic malformații. Hipo și hipervitaminoza A ar duce de asemenea
la malformații. Agenții fizici și, în special, iradierea, ar fi incriminați
și ei în producerea despicăturilor. Putem adăuga, fără să greșim,
modificarea genetică a alimentelor, adaosul de produse de sinteză în
alimentația noastră, a băuturilor de sinteză, poluarea aerului și apei,
reducerea stratului de ozon, îmbrăcămintea plastică, folosirea
recipienților din plastic pentru băuturi și mâncare, etc.
Tulburările funcționale.
Pe lângă tulburările fizionomice pe care copilul le prezintă,
există o serie întreagă de tulburări funcționale, care perturbă
dezvoltarea normală ulterioară.
- Dificultatea în hrănirea acestor copii: incapacitatea copilului de a
suge la sân, refluarea alimentelor pe nas, masticația mai târziu, când ar
trebui să se diversifice alimentația. Riscuri: alimentare insuficientă,
pierderea în greutate, subnutriția îngreunează dezvoltarea psiho
motrică , clauzarea copilului și chiar a familiei.
- Datorită comunicărilor largi buco-nazale se produce o accentuată
tulburare în vorbire. Limbajul este cel mai adesea neinteligibil,
nazonant, datorită deperdiției aeriene nazale, realizând ceea ce se
cheamă "rinolalia aperta". Fonemele palatale, dentale, labiale, nu se
pot emite corect. În efortul de a pronunța anumite cuvinte și de a se
face înț eles, copilul face grimase dizgrațioase, ceea ce mărește
izolarea sa socială. Există și o serie întreagă de anomalii dento-
alveolare, reprezentate în principal de îngustarea arcadelor cu
retrognație superioară și malpoziții dentare multiple, cu rotări în ax
ale dinților sau dedublarea incisivului lateral din vecinătatea
despicăturii.
Terapia
✓ Tratamentul chirurgical
✓ Terapie ortodontica
✓ Terapia logopedica
Terapia logopedica
-se inițiază de la început, asigurând consilierea privind
deglutiția corectă, pentru a se evita accidentele din
timpul hrănirii sugarului;
- se monitorizează buna dezvoltare a motricităț ii generale și se
stimulează antrenarea musculaturii fono-articulatorii;
- se stimulează dezvoltarea generală și cognitivă a copilului pentru a
se evita acumularea întârzierilor pe diferite componente, se urmărește
ca evoluția copilului să fie cât mai aproape de evoluția copilului
sănătos clinic, chiar dacă numai la nivelul limbajului receptiv;
- se stimulează și se încurajează gânguritul, lalația și formarea
primelor cuvintelor, chiar dacă ele nu sunt emise și articulate corect;
- se încurajează formarea deprinderilor de autonomie și autoservire;
- este important ca relația familie-societate să se desfășoare în condiții
de normalitate (familia să nu
se izoleze, copilul să nu fie ascuns), atât pentru socializarea copilului
cât și pentru propriul său confort;
 - grupul familial să nu-și schimbe viața cotidiană decât atât cât este
necesar pentru a face loc în program îngrijirii speciale necesitată de
nevoile copilului pe planul alimentarii;
-după începerea intervențiilor chirurgicale, în funcție de fiecare etapă:
- primul pas este al exersării mirosului, pentru a se fixa inspirul nazal;
- se începe exersarea respirației, până se obține un ciclu corect al
inspirului nazal și expirului oral;
- se asigură buna dezvoltare a operatorilor cognitivi, pe limbaj
receptiv și expresiv, indiferent de acuratețea pronunției;
- se inițiază miogimnastica, antrenarea și dezvoltarea mobilității
componentelor fono-articulatorii implicate în emiterea și
articularea fiecărui sunet;
- stabilirea ordinii de abordare a fonemelor, funcțiede abilitățile de
emitere ale logopatului;
- stabilirea instrumentelor și materialelor ce vor fi folosite.
Familiarizarea logopatului/aparținătorului cu tehnicile de
emitere, învățare, consolidare, automatizare și impostare a sunetelor:
- exemplificarea exercițiilor de miogimnastică de către logoped și
efectuarea lor de către logopat sub supravegherea logopedului;
- reluarea lor de către logopat cu aparținătorul sub supravegherea
logopedului ;
- exemplificarea exercițiilor de respirație și realizarea lor
sub supravegherea logopedului;
- reluarea lor de către logopat cu aparținătorul sub
supravegherea logopedului;
- inițierea, exersarea și automatizarea logatomilor simpli;
- inițierea, exersarea și automatizarea
logatomilor dubli;
- introducerea fonemului în cuvinte în poziție inițială, mediană, și
finală asociat cu vocale;
- introducerea fonemului în cuvinte în asociere cu consoane în
poziție inițială, mediană și finală;
- exersarea fonemului învățat în cuvinte și propoziții;
- corectarea permanentă a fonemului în vorbirea cotidiană.
Formarea și activarea operatorilor cognitivi corespunzători vârstei
logopatului:
- autoservirea;
- recunoaș terea, indicarea, numirea obiectelor, spațiilor, acțiunilor,
persoanelor familiare;
- schema corporală;
- lateralitatea corporală, extensia lateralității, transferul lateralității;
- culorile;
- mărimile;
- asemănările și deosebirile, comparația;
- opușii;
- finitatea și forma lucrurilor, formele geometrice;
- poziția lucrurilor;
- fenomenele naturii;
- textura lucrurilor, alte însușiri ale lor;
- dezvoltarea dexterităților motrice, formarea pensei digitale;
- inserția activităților pre grafice și grafice;
- formarea și dezvoltarea coordonării oculo-motorii;
- formarea numerației;
- parte-întreg.
Dezvoltarea vocabularului, categorii
- povestirea pe o imagine, două și mai multe;
- formarea și dezvoltarea orientării temporale (momentele zilei,
zilele săptămânii, anotimpurile, lunile anului, ceasul, ora fixă,
jumătățile și sferturile de oră, minutele);
- recitarea, intonația și
expresivitatea; rolurile;
- dialogul și povestirea;
- compunerea.
Evaluarea și intervenția pe analiza și sinteza fonematică atunci
când logopatul ajunge în perioada de pregătire pentru școală.
Pentru școlari se adaugă la itemii anteriori, cei corespunzători
activităților școlare:
- consolidarea raportului fonem/grafem;
- activități pentru însușirea cititului: analiză și sinteza fonematică a
cuvântului și a propoziției;
- activități pentru însușirea scrisului: recunoașterea și reproducerea
grafemelor, copierea, dictarea și autodictarea, despărțirea cuvintelor
în silabe, folosirea ortogramelor, folosirea punctuației, folosirea
diacriticelor.
Este indicata colaborarea cu:
- medicul de caz (chirurg, ortodont, medic de familie) pentru a se
corela terapia logopedică cu evoluția corecției somatice;
- cadrele didactice (educatoare, învățător, profesori) pentru a se asigura
un climat suportiv din partea membrilor grupului în care este integrat
copilul, deoarece malformația fiind extrem de expusă, atrage atenția
de multe ori în forme nedorite și dureroase pentru copil;
În cadrul terapiei logopedice, strategia de colaborare trebuie să
precizeze următoarele elemente:
- cine intermediază relația;
- modalitatea de intermediere;
- importanta aprecierii și respectării termenelor de parcurgere a
fiecărei etape;
-integrarea cât mai devreme posibil în colectivitatea de copii, cu
aranjamentele protective necesare.
Caracteristicile limbajului si gandirii la copilul cu retard mental

✓ fragilitatea si labilitatea conduitei verbale(descrisa de E. Verza )-constă în

neputința copilului de a exprima logico-gramatical conținutul situațiilor
semnificative
✓ vâscozitatea genetica este o caracteristică specifică a gândirii copilului cu
deficiență mintală descrisă de B. Inhelder
✓ copilul nu poate atinge stadiul gandirii formale,nu poate transpune ce a
invatat in alte contexte
✓ inconsecvenţa în gândire
✓ au o mare problemă cu generalizarea informațiilor, pe care nu sunt capabili
să le folosească de la situație potențială la alta
✓ inerţie: la întreruperea activităţii, greutăţi la schimbarea criteriului de
activitate.
✓ cuvântul fixat greşit este greu de schimbat (se menţine şi greşeala alături de
cuvântul corect).
✓ nevoie de mult mai multe repetări, iar conţinutul de învăţat trebuie atent
împărţit în secvenţe
Ce nu pot face?
✓ Nu pot abstractiza, analiza si generaliza;
✓ Nu pot preîntâmpina situatii noi;
 ✓ Nu pot elabora decizii optimale;
✓ Nu pot controla comportamentele (în desfasurarea lor);
✓ Nu pot gasi modele practice de interventie în anumite situatii;
✓ Nu pot gasi mijloace adecvate scopurilor;
✓ Nu pot crea si anticipa ;
✓ Nu pot opera cu simboluri si semnale;
✓ Nu pot sesiza absurditatea;
✓ Nu pot reactiona adecvat la sensul direct si la cel figurativ;
✓ Nu pot reactiona adecvat cu privire la laturile diferite ale acelorasi relatii;
✓ Nu pot folosi erorile ca surse de informatii
✓ nesurprinderea unitatii fonetice si grafice a sunetelor si literelor, a
cuvintelor;
✓ nediferentierea sunetelor în cadrul cuvintelor;
✓ insuficienta dezvoltare a mecanismelor transmiterii din limbaj interior în
cel exterior ( dificultatea în trecerea din vocabularul pasiv în cel activ);
✓ nerecunoasterea semnificatiei multiple pe care o au cuvintele;:
✓ neîntrebuintarea cuvintelor cu un grad mai mare de abstractizare;
✓ capacitatea redusa de formulare a propozitiilor, frazele au lungime redusa,
nu e folosita fraza formata prin subordonare;
✓ folosirea incorecta a singularului si pluralului
✓ greutati în asimilarea formelor flexionate ale pronumelui;

Etiologia este multifactorială:

- genetică: deleţii cromozomiale, translocaţii cromozomiale (o genă
este situată într-un loc neobişnuit pe cromozom sau localizată pe un
alt cromozom decât în mod obişnuit); defecte cromozomiale
moştenite (de exemplu sindromul X fragil, sindromul Angelman,
sindromul Prader-Willi); număr anormal de cromozomi (sindromul
Down, sindrom Klinefelter).
- Dacă unul din părinți este cu retard mintal, riscul primului copil de a
se naște cu retard este de 20% și crește până la 40% când ambii
părinți sunt afectați; acest factor de risc crește până la 75% o dată cu
creșterea numărului de antecesori în linia parentală care prezintă
retard mental, și asta se explică prin tendința de agregare familială
prin mariaj asortativ.
- perigenetică, atât în viața intrauterină cât și perinatală, postnatală:
infecția congenitală cu citomegalovirus; infecția congenitală cu
rubeolă; infecția congenitală cu toxoplasma; encefalita; infecția
HIV; rujeola; meningita; tusea convulsivă, etc.
- alimentația în primii cinci ani de viață (subnutriția, malnutriția), etc.
- imaturitatea/disfuncții ale sistemului nervos central; în acest
diagnostic, caracteristicile structurilor cerebrale nu permit învățarea și
memorarea; procesele neurologice de învățare fiind afectate,
organizarea cerebrală nu se poate realiza prin intermediul limbajului.
-lipsa de stimulare, etc.

Formele retardului mental:

OMS propunea în 1994 următoarea clasificare pentru a codifica
retardarea mintală:
- întârzierea mintală ușoară, coeficientul IQ 50-69; în funcție de
manifestări, se clasifică în trei subgrupe: arierație mintală ușoară,
debilitate mintală și deficiență mintală ușoară;
- întârzierea mintală moderată, cu IQ în plaja 35-49 percentile,
corespunzând imbecilității superioare din vechea clasificare;
- întârzierea mintală severă, cu QI în plaja 20-34 percentile,
corespunzând imbecilității inferioare;
- întârzierea mintală profundă, cu QI sub 20 percentile; practic, viața
psihică nu se mai manifestă, ci doar viața vegetativă.
Peste percentila 70 IQ, diagnosticul este de intelect de limită: odată cu
încărcarea programelor
ș colare, s-a stabilit că subiecții din plaja 70-85 percentile IQ intră în
această categorie, care la rândul său se sub împarte în:
- înapoiere mintală (care poate să fie aparentă, determinată de lipsa de
stimulare)
- intelect de limită autentic, exprimat în EEG;
- deficiență mintală.
-
Terapia logopedică este principala terapie de stimulare și recuperare
în retardul mental, dar asigurarea efectelor benefice ale terapiei
trebuie susținută de un tratament medicamentos – colaborarea cu
neurologul de caz este esențială. Cu cât se începe mai devreme, cu
atât este mai mare recuperarea ș i efectele mai bune pe termen lung.
Programul de terapie se individualizează, și trebuie să înceapă de la
achizițiile pe care le are copilul în momentul în care a intrat în
terapie, urmând să i se stimuleze și formeze operatorii deficitari,
astfel -încât în timp să se apropie de operatorii vârstei cronologice.
Recomandarea mea pentru logoped: la începerea terapiei este
absolut necesară stabilirea IQ de către psiholog, și se va face această
evaluare din 6 în șase luni, ca să se marcheze nivelul de la care se
începe și a se evalua ritmul în care recuperează retardul. Acest lucru
este important atât pentru terapeut, cât ș i pentru aparținător, ca suport
motivațional
- în colaborarea cu logopedul.
Cel mai mare beneficiu în terapia retardului mental îl aduce
Instrumentul de Stimulare Mentală Feuerstein, pe care vă recomand
să vi-l însuși ți dacă vi se oferă ocazia. Aplicat cu pricepere, un
deficit de intelect scăzut ajunge să fie adus la intelectul de limită, iar
cel de limită poate fi adus în plaja medie a intervalului mediu. Acesta
poate fi aplicat, modulele I-IV, după propria mea experiență, de la
cinci ani jumate- șase ani, dacă copilul a achiziționat principalii
operatori mentali prin care se realizează înț elegerea următoarelor
proprietăți ale lucrurilor: forma, poziția acestora, cantitatea,
organizarea spațială, mărimea.
Programul de intervenție logopedică se diferențiază în funcție de
vârsta copilului, dacă este preșcolar sau școlar.
- pentru preșcolari: formarea și activarea operatorilor cognitivi
conform vârstei: autoservirea, recunoaș terea indicarea și numirea
obiectelor, lucrurilor, spațiilor și activităților cotidiene ; schema
corporală și lateralitatea corporală; diferențierea ființe/obiecte; familia
și gradele de rudenie; culorile; mărimea; poziția lucrurilor; finitatea
lucrurilor, forma lucrurilor, formele geometrice; formarea și
dezvoltarea orientării spațiale, a recunoașterii și numirii relațiilor
spațiale; textura lucrurilor, alte însușiri ale lor; extensia lateralității;
transferul lateralității; fenomenele naturii; povestirea pe o imagine,
două și mai multe; formarea reprezentărilor cantitative (mai mult, mai
puțin, egal; grămadă/mulțime, element
- numerație; am adăugat/adunat, am luat/scăzut); dezvoltarea
dexterităț ilor motrice; inserția activităților pregrafice și grafice;
formarea și dezvoltarea coordonării oculo-motorii; formarea și
dezvoltarea auzului fonematic (diferențierea între zgomot și sunet,
singularul și pluralul, identificarea sunetului în cuvânt, identificarea
silabei în cuvânt, discriminarea sunet-silabă, identificarea cuvântului
în propoziție, propoziția interogativă/negativă/afirmativă); formarea și
dezvoltarea orientării temporale (momentele zilei, zilele săptămânii,
anotimpurile, lunile anului, ceasul, ora fixă, jumătățile și sferturile de
oră); povestirea după o imagine, două, trei, patru. Dialogul. Recitarea.
- pentru școlari se adaugă itemii corespunzători activităților școlare:
formarea și consolidarea raportului fonem/grafem; activități pentru
însușirea cititului: analiza și sinteza fonematică a cuvântului și a
propoziției; activități pentru însușirea scrisului: recunoașterea și
reproducerea grafemelor, copierea, dictarea și autodictarea,
despărțirea cuvintelor în silabe, folosirea ortogramelor, folosirea
punctuației, folosirea diacriticelor; lecturarea și povestirea textului;
activități pentru calcul: folosirea diagramelor Euler pentru
vizualizarea problemelor și exercițiilor, însușirea limbajului tehnic
matematic pentru a permite înțelegerea cerințelor din textele de
matematică.
Recuperarea copilului cu Sindrom Down
Descriere.
Sindromul Down poartă numele medicului britanic John Langdon Down în
1959, se descoperă existența unei anomalii congenitale, care, în aproximativ
93% din cazuri, apare din cromozomul suplimentar 21. În cazul persoanelor cu
acest sindrom, în loc de 23 de perechi sau 46 de cromozomi în fiecare celulă, s-
au descoperit 47 de cromozomi, deci, vor fi 3 cromozomi de tip 21 într-o celula
în loc de 2. Maladia se numeste și Trisomia 21.
Este o modificare constitutivă, ce se manifestă pe toată perioada vie ții.
Fiecare copil cu sindrom Down este unic în felul său, la fel ca toți ceilalți copii.
Abilitățile, caracteristicile și interesele copilului cu sindrom Down variază
foarte mult de la o persoană la alta, multe dintre aceste persoane duc o viață
semi-independentă și împlinită.Sindromul Down se manifestă prin diverse
dizabilități și probleme medicale asociate. Nu există evidențe statistice precise
asupra numărului de persoane cu sindrom Down care trăiesc în întreaga lume,
dar în baza unor calcule științifice se estimează a fi în jur de 4.7 milioane de
persoane.
Screening-ul intrauterin al Sindromului Down.

▪ Test screening neinvaziv, cum ar fi triplul test și ecografia fetală;

▪ metode de diagnostic invaziv, ca amniocenteza și biopsia vilozităților
coriale.
▪ Diagnosticul definitiv al unui copil cu sindrom Down se stabilește în baza
manifestărilor clinice, confirmate obligatoriu prin metode de diagnostic
citogenetice postnatale (cariotipare, metode molecular-genetice ).
▪ Nașterea unui copil cu dismorfii/anomalii congenitale este pentru părinți un
șoc, o dramă.

Trasaturi specifice
✓ Craniul este mic și rotund (brahicefalic), cu calotă aplatizată și fontanelele
largi care se vor închide cu întârziere.
✓ Fața este rotundă, profilul facial este plat datorită dezvoltării incomplete a
oaselor nasului, iar fruntea este bombată.
✓ Fantele pleoapei sunt orientate oblic, în sus și în afară
✓ Statură mică: de obicei, copilul are un ritm de creștere mai lent, iar la vârsta
de adult, înălțimea este mai mică decât media;
✓ Tonus muscular scăzut (hipotonie): un copil poate avea mai puțină forță
musculară de
✓ - cât alți copii de aceeași vârstă; tonusul scăzut al musculaturii abdominale
determină, de asemenea, protruzia stomacului; în mod normal, la copil
musculatura gastrică se tonifică progresiv până în jurul vârstei de 2 ani;
✓ Gât scurt, gros, cu țesut adipos și piele în exces: de obicei, aceasta trasatura
devine mai putin evidentă, pe măsură ce copilul crește;
✓ Brațe și picioare scurte și îndesate: unii copii pot prezenta un spațiu mai larg
între de- getul mare și degetul al doilea de la picior;
✓ Un singur pliu la nivelul părții centrale a palmei: acesta este numit pliu
palmar trans versal sau linia simiană.
✓ Dismorfii faciale, maxilar hipoplazic, facies rotund; dezvoltarea craniului
numai în diametrul lateral, rămânând turtit în diametrul antero-posterior.
✓ Urechi de formă modificată: de obicei mici (mai puțin de 3,2 cm la nou-
născuți) și jos înserate;
✓ Gura și limba anormal constituite: buzele sunt groase, uscate și fisurate;
✓ limba este mare, brăzdată de șanțuri (limbă plicaturată, scrotală), iar palatul
dur poate fi foarte arcuit și îngust;
✓ Punte nazală aplatizată: porțiunea aplatizată a nasului, situata între cei doi
ochi este frecvent înfundată;
✓ Dinți atipici și încovoiați: dinții copilului pot să apară mai târziu și în ordine
neNivel de inteligență sub normal, care afectează aproape fiecare copil cu
Sindrom Down, dar, de obicei, este doar ușor până la moderat;

✓ Afecțiuni ale inimii: aproximativ 50% dintre copiii cu Sindrom Down se nasc
cu afecți- uni ale inimii;
✓ Boli precum: hipotiroidism, boala celiacă și afecțiuni oculare (cataractă
congenitală, alte anomalii oculare);
✓ Susceptibilitate pentru alte probleme medicale, cum ar fi infecții respiratorii,
afectarea auzului și probleme dentare.
Abilități cognitive
✓ Copiii cu sindromul Down au o întârziere în dezvoltarea cognitivă cu deficite
specifice ale vorbirii și ale memoriei auditive pe termen scurt.
✓ Memoria de scurtă durată nu se va dezvolta la fel de rapid ca restul
abilităţilor cognitive
✓ folosirea indicilor emoționali ai altor persoane: dificultăți în recunoașterea
emoțiilor și/sau în utilizarea acestor informații pentru a ghida propriul lor
comportament (în special în recunoașterea fricii, nedumeririi și furiei);
✓ perceperea vizuală: copiii cu sindromul Down își fixează atenția asupra unui
singur stimul și evită configurațiile complicate. Această caracteristică se păs
trează de-a lungul întregii vieți.
✓ Deficitul vizual și pierderea auzului sunt frecvente la persoanele cu sindrom
Down, indiferent de grupul de vârstă.
✓ Cele mai multe dintre aceste pierderi de auz sunt datorate unor otite
prelungite .
✓ Deficiențele vizuale corelează cu gradul dizabilități intelectuale.
✓ deficiențe de auz la 50-60% din copiii cu sindrom Down.
✓ cercetări au raportat erori semnificative de refracție la circa 50% din copiii cu
sindrom Down către vârsta școlară.
✓ Alte leziuni frecvent semnalate au fost: strabismul, acuitatea vizuală scăzută,
nistagmusul în timp ce cataracta și glaucomul au fost mai puțin frecvente.

Dezvoltarea limbajului
✓ Dereglările în dezvoltare încep să se manifeste chiar din primele luni de viață
✓ Inițial se manifestă prin pasivitate, reținere în dezvoltarea funcțiilor motorii,
care are drept consecință stagnarea în dezvoltare a tuturor proceselor psiho-
logice.
✓ vorbirea apare târziu și este slab dezvoltată, trăsătură, ce se menține pe tot
parcursul vieții;
✓ capacitatea de înțelegere a cuvintelor este redusă;
✓ Vocabularul este sărac, frecvent este prezentă dizartria.
✓ Către vârsta de 3-4 ani, acești copii devin mai activi, deoarece încep să
meargă.
✓ La această etapă se formează articulația cuvintelor. Totuși, vorbirea, chiar și
la această etapă, se dezvoltă încet.
✓ Dereglările de vorbire au ca cauză nu doar dizabilitatea intelectuală, dar și
dereglările de auz, care au o frecvență înaltă.
✓ Ca efect, scade posibilitatea de a percepe sunetele, de a asculta și de a-și fixa
atenția asupra lor, iar în unele cazuri apare imposibilitatea de a recunoaște
anumite sunete.
✓ Un alt factor, care participă la dezvoltarea vorbirii, este simțul tactil la nivelul
cavității bucale,
✓ iar acești copii prezintă, frecvent, greutăți în a-și recunoaște propriile
senzații
✓ nu-și pot imagina unde se află limba și cum trebuie s-o poziționeze, pentru a
reda un anumit sunet sau pentru a articula un anumit cuvânt.
✓ Capacitatea de a vorbi se dezvoltă, de regulă, mai târziu decât posibilitatea
de a percepe cuvintele.
✓ Copiilor cu sindromul Down le este specifică dificultatea de a organiza
propoziția atât din punct de vedere gramatical, cât și semantic
✓ Ei diferențiază cu greu sunetele, au dificultăți în memorarea cuvintelor noi și
a asocierilor de cuvinte.
✓ Nu există tratament pentru această disfuncție genetică (nu se poate interveni
la nivel genetic, încă).
✓ Dar trebuiesc luate măsuri imediate și permanente pentru:
✓ îngrijirea medicală preventivă; controale cardiologice;
✓ terapii specializate: kinetoterapie pentru stimularea motorie;
✓ terapie logopedică;
✓ uneori este necesară și terapia psihologică, deoarece din punct de vedere
emoțional mulți dintre Down prezintă comportamente dificile de interacție cu
adulții și atât copilul cât și familia au nevoie de sprijin;
✓ în unele cazuri este necesar ș i tratamentul medicamentos pentru atenție,
concentrare și memorie;
✓ educație incluzivă, în instituțiile de învățământ de masă;
✓ incluziune socială, în ateliere protejate sau în servicii comerciale publice;
✓ speranța de viață a unei persoane cu sindrom Down este acum cuprinsă între
65-70 de ani, unii depășind această vârstă

Terapia logopedică se instituie imediat ce copilul a împlinit trei luni,

ca și la malformațiile genetice, în colaborare cu medicul de familie,
kinetoterapeutul și cardiologul, și se asigură asistență până la intrarea
în viața independentă; în unele cazuri chiar și după începerea vieții de
adult. Logopedul răspunde de toate atributele legate de voce, vorbire,
limbaj, comunicare, pregătirea pentru grădiniță, pregătirea pentru
școală. Aici am de făcut o observație: logopedul este ales de copil, în
sensul că nu orice logoped poate lucra cu el, mai ales dacă
colaborarea nu a început din perioada de sugar. El are tendința de a se
proteja de efort, iar procedurile logopedice necesită efort din partea
lui, de aceea dacă nu-l place pe logoped, va refuza să lucreze.
O altă problemă cu care poț i să te întâlnești frecvent într-o
astfel de terapie este încăpățânarea copilului, încăpățânare care ridică
gradul de dificultate în a lucra cu el. Colaborarea cu medicul
cardiolog este necesară deoarece până la maturizarea organismului,
pot oricând să apară probleme cardiologice; acesta trebuie să
urmărească copilul încă din momentul naș terii și să fie luat în
evidență și terapie. Nutriționistul are un rol important, deoarece până
la vârstă de 6-7 ani sunt multe probleme de alimentare ș i este
necesar să fie controlată și completată hrană ce i se dă.
Kinetoterapeutul și fizioterapeutul trebuie să fie activi, deoarece
sistemul osos și muscular se maturează lent ș i este necesar să fie
stimulate și fortifiate.
Neuropsihiatrul are rolul de a susține medicamentos maturarea
sistemului nervos central, pentru ca astfel să fie poten țată
capabilitatea copilului de a reț ine și utiliza informația oferită
sistematic de cei care lucrează cu el;
 Psihologul va evalua dezvoltarea copilului periodic, pentru a
consilia familia sub aspectul moduluiîn care copilul este integrat în
familie și în instituțiile de învățământ pe care le poate accede, în
funcție de nivelul de competențe pe care le poate dobândi; un rol
important are de asemeni în a modela com portamentul emoțional al
copilului cu Down, având în vedere că o majoritate semnificativă
dintre ei pre zintă opoziț ie pasivă/activă la cerințe și
solicitări,preferințe/respingeri afective puternice în relațiile cu adulții
și persoanele străine, trăsături de caracter care-l fac un partener dificil
(încăpățânat, tenace în negativism, etc); Desigur pot interveni și alți
specialiști dacă copilul mai prezintă și alte probleme medicale sau de
dezvoltare.
Elaborarea programului de intervenție personalizată în acest
diagnostic este una dintre cele mai evidente din domeniul terapiei
logopedice, pentru că, așa cum nu seamănă un autist cu altul, la fel și
Down-ii nu seamănă unul cu altul, variația factorilor personali fiind
foarte mare.
Ca schemă generală, se vor urmări: realizarea cu succes a
procesului de alimentare/ hrănire corectă până se reușe ște obținerea
unei alimentații corecte, variate, realizată independent, cu un
comportament alimentar conștient și voluntar. Se monitorizează buna
dezvoltare a motricității generale: ridicarea capului, rostogolirea,
prinderea obiectelor din jur, manipularea lor, mersul târât, ridicarea în
picioare, mersul în picioare sprijinit și mersul independent, apoi pe
măsură ce se fortifică se trece la învățarea mersului cu tricicletă,
trotinetă, bicicletă, etc. Se urmărește și se stimulează antrenarea
musculaturii fine, coordonarea oculo-motorie și a musculaturii fono-
articulatorii; mulți dintre acești copii au o mare flexibilitate a
articulațiilor, și pot fi orienta ți către activită ți artistice, unde să
socializeze și să se simtă bine ; autoservirea, ca mijloc de asi gurare a
independenț ei în mediul apropiat, de interacțiune conștientă și
voluntară cu acesta. Autoservirea trebuie implementată cu fermitate și
perseverență, deoarece copilul Down are tendința, din cauza
moliciunii musculaturii, să aștepte/să pretindă să fie servit.
 Ca schemă generală, se vor urmări: realizarea cu succes a
procesului de alimentare/ hrănire corectă până se reușește obținerea
unei alimentații corecte, variate, realizată independent, cu un
comportament alimentar conștient și voluntar. Se monitorizează buna
dezvoltare a motricității generale: ridicarea capului, rostogolirea,
prinderea obiectelor din jur, manipularea lor, mersul târât, ridicarea în
picioare, mersul în picioare sprijinit și mersul independent, apoi pe
măsură ce se fortifică se trece la învățarea mersului cu tricicletă,
trotinetă, bicicletă, etc. Se urmărește și se stimulează antrenarea
musculaturii fine, coordonarea oculo-motorie și a musculaturii fono-
articulatorii; mulți dintre acești copii au o mare flexibilitate a
articulațiilor, și pot fi orienta ți către activită ți artistice, unde să
socializeze și să se simtă bine ; autoservirea, ca mijloc de asi gurare a
independenț ei în mediul apropiat, de interacțiune conștientă și
voluntară cu acesta. Autoservirea trebuie implementată cu fermitate și
perseverență, deoarece copilul Down are tendința, din cauza
moliciunii musculaturii, să aștepte/să pretindă să fie servit.
Stimulează dezvoltării generale și cognitive trebuie urmărită
după parametrii dezvoltării standard, pentru a se evita acumularea
întârzierilor pe diferite componente, chiar dacă numai la nivelul
limbajului receptiv.
Ca la orice logopatie severă, exersarea respirației, până se obține un
ciclu corect al inspirului nazal și expirului oral și miogimnastica,
antrenarea și dezvoltarea mobilită ții componentelor fono-
articulatorii implicate în emiterea și articularea fiecărui sunet sunt
activită ți de primă importanță. Stabilirea ordinii de abordare a
fonemelor este direct dependentă de abilităț ile de emitere pe care
copilul le-a dobândit. Procedurile și tehnicile de lucru sunt comune
cu ale dislalicilor. Prezența aparținătorului, exersarea de către acesta
a ceea ce logopedul a demonstrat pentru a continua și acasă este
obligatorie.
Operatorii cognitivi se abordează conform vârstei la care se află
copilul:
- legate de propria persoană și de cei din jur: schema corporală;
lateralitatea corporală, extensia lateralităț ii, transferul lateralității;
pronumele personale; familiarizarea cu obiectele din mediul ambiant:
obiectele din locuință, mobilierul, obiecte de igienă personală,
obiecte principale specifice fiecărei camere dintr-o locuință (ex:
dormitor - pat); cunoașterea și identificarea membrilor familiei,
definirea unor grade de rudenie (părinți, frate – soră, bunic - bunică,
unchi - mătuș ă, veriș or – verișoară);
- recunoașterea, indicarea, numirea obiectelor, spațiilor, acțiunilor,
persoanelor familiare; recunoașterea ș i denumirea obiectelor de
îmbrăcăminte și încălțăminte; identificarea/ ordonarea obiectelor de
îmbrăcăminte, în raport de ordinea de îmbrăcare și dezbrăcare;
identificarea obiectelorde îmbrăcăminte/ încălță minte în funcție de
sex, anotimpul de folosire și adecvarea la diferite situații; recunoaș
terea și folosirea corectă a denumirii legumelor și fructelor;
identificarea, recunoaşterea și folosirea corectă a denumirii
principalelor alimente (pâine, lapte, ouă, brânză, carne, mezeluri,
zahăr, ulei, sare, etc); exemple de mâncăruri simple; identificarea,
recunoașterea și folosirea corectă a denumirii unor dulciuri și
băuturi răcoritoare (bomboane, ciocolată, prăjitură, înghețată, tort,
cozonac, plăcintă; apă, suc, compot);
- autoservirea și controlul sfincterian;
- însușirea unor cunoștințe generale de igienă alimentară și corporală;
- proprietățile lucrurilor: culorile, mărimile, finitatea, forma, poziția,
cantitatea, grosimea, textura, parte-întreg, etc;
-operatori mentali: formele geometrice, asemănările și deosebirile,
comparația, opușii, la fel, diferit, identic; diferenț ierea ființ
ă/obiect; diferențierea lucru/însușire a lucrului; sortări și
clasificări;
-relațiile spațiale și orientarea în spațiu, familiarizarea cu unele
reguli de circulație;
- fenomenele naturii și orientarea temporal ă(momentele zilei,
zilele săptămânii, anotimpurile, lunile anului, ceasul, ora fixă,
jumătățile și sferturile de oră);
- achiziții necesare inserției pre și școlare: dezvoltarea dexterităților
motrice, formarea pensei digitale; inserția activităților pre grafice și
grafice; formarea și dezvoltarea coordonării oculo-motorii;
- formarea vorbirii și limbajului, dezvoltarea vocabularului, categorii,
dezvoltarea capacității de comunicare a logopatului; cunoașterea și
denumirea animalelor/păsărilor domestice și sălbatice;
identificarea/denumirea principalelor jucării (păpușă, mașinuță,
trenuleț, etc.) identificarea/denumirea principalelor mijloace de
transport (mașină, tren, avion, vapor, etc); recunoașterea și
denumirea unor flori cunoscute (ghiocei, viorele, narcise, lăcrămioare,
lalele, liliac, trandafiri, garoafe etc); identificarea în 2D și 3D a
anotimpurilor anului și a activităților specifice pe care le fac oamenii;
recunoașterea/denumirea după imagini a unor meserii/ocupații
(învățător, profesor, medic, bucătar, croitor, zidar, zugrav, tâmplar,
șofer, etc); povestirea pe o imagine, două și mai multe; recitarea,
intonația și expresivitatea; rolurile; dialogul și povestirea.
-formarea reprezentărilor cantitative și a numerației de la 0-10;
- educarea atenției;
Când logopatul ajunge în perioada de pregătire pentru școală și de
debut în școală se vor urmări:
-formarea și dezvoltarea auzului fonematic;
-antrenarea aptitudinilor pregrafice și grafice pentru a asigura
condiția fizică în învățarea scrisului:
- exersarea și formarea dexterităților manuale;
- activități/jocuri de dezvoltare a coordonării oculo-motorii;
- activități/jocuri de creștere a susținerii efortului fizic/motric;
Antrenarea pentru învățarea cititului a școlarului mic:
-analiza fonematică cu toate etapele sale;
- realizarea corespondenței fonem - grafem;
- citirea corectă a literelor mici și mari, de tipar și de mână;
- diferenț ierea sunet-silabă-cuvânt-propoziție;
- sinteza literelor în cuvinte mono-bi-tri-silabice;
- compunerea/ descompunerea și citirea cuvintelor mono- bi -tri-
silabice;
- completarea cuvintelor lacunare de sub ilustrații cu litera, silaba sau
grupul de litere învățate în vederea fixării lor;
- realizarea unor exerciții variate de citire: citire cu și fără model,
citirea coloanelor/rândurilor de cuvinte din abecedar, despărțite în
silabe sau integral; citirea în lanț a cuvintelor; citirea cuvintelor sau
combinațiilor scrise pe tablă/planșe, sub formă de joc;
- sortarea și clasificarea obiectelor după criterii simple considerate
separat: mărime, culoare, formă;
- numărarea obiectelor/elementelor din grupările date;
- reprezentarea prin dese ne a unor modele și grupări date;
- reprezentarea grupurilor de obiecte sau desene prin numere potrivite
în intervalul 0-10;
- compararea grupurilor de obiecte pe baza intuitiv-acțională, prin
diferite procedee;
- formarea șirului numerelor naturale; determinarea locului fiecărui
număr în șirul numeric dat;
- utilizarea în situații concrete a simbolurilor matematice: “+”, “-“,
“=”;
- exerciții de verbalizare a acțiunilor concrete de manipulare a
obiectelor/ elementelor în vederea familiarizării cu terminologia
matematică: “termen”, “sumă”, “diferență”, etc; formarea
numerației;
- manipularea și compararea grupelor de obiecte date prin punerea în
perechi;
- manipularea materialelor concrete pentru formarea raționamentelor
matematice: adăugăm, punem la un loc, mai mult cu, micșorare, mai
puțin.
Atenție la:
- însușirea poziției corecte pentru scris;
- exerciții variate pentru exersarea musculaturii fine a mâinilor;
- cunoaș terea ș i utilizarea diferitelor tipuri de liniaturi a caietului și a
instrumentelor de scris;
- diferenț ierea poziț iilor (verticală/ orizontală/oblică) și a direcțiilor
(stânga- dreapta, sus - jos) în pagină;

 BIBLIOGRAFIE:

 Albu, A.; Albu, C. (1999) „Psihomotricitatea la vârsta de creştere şi dezvoltare”, Iaşi, Editura
Spiru Haret;

 Albu, C.; Albu, A.; Vlad, T.L.; Iacob, I. (2006) „Psihomotricitatea.Metodologia educării şi
reeducării psihomotrice”, Iaşi, Institutul European;

 Boşcaiu, E. „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în grădiniţele de copii”,

Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;

 Burlea, G. (2007) „Tulburările limbajului scris-citit”, Iaşi, Editura Polirom;

 Burlea, G.; Burlea M. (2004) „Dicţionar explicativ de logopedie”, Iaşi, Editura Sedcom
Libris;
 Bâlbâie,V.,şi Pricop.M., Culegere de material metodic pentru corectarea dislaliilor Ed. Did. şi
pedagogică, Bucureşti, 1979.

 Bâlbâie,V., Semiologia dislexiei și terapia ei Editura PIM Iași 2010

 Bâlbâie,V., O interesantă cazuistică logopedică și terapia ei ed.Pim Iași 2008

 Chomscky, Noam, (1996) Cunoaşterea limbajului, Bucureşti, Editura Ştiinţifică.

 Constantin Paunescu, Limbaj si intelect Editura Stiintifica, 1973

 Cornelia Stanica, Ecaterina Vrasmas, Terapia tulburarilor de limbaj Editura Didactica si

Pedagogica, 1997

 Guţu, M. (1974). Logopedia. U.B.B., Cluj-Napoca.

 Guţu, M. (1993). Note de curs. U.B.B., Cluj-Napoca.

 Ioan Dorin Radu/Gheorghe Ulici Evaluarea și educarea psihomotricitătii Ed. Fundatiei

Humanitas /Bucuresti 2003

 J.DE Ajuriaguerra-Scrisul copilului volumul 1 Editura Didactică și pedagogică București

1980

 J.DE Ajuriaguerra-Scrisul copilului volumul 2 Editura Didactică și pedagogică București

1980

 Jurcău, E., Jurcău, N. (1989). Cum vorbesc copiii noştri. Editura Dacia, Cluj-Napoca.

 Jurcău, E., Jurcău, N. (1999). Să învăţăm să vorbim corect. Cluj Napoca: Editura Printek

 Păunescu, C. (1976) Introducere în logopedie. E.D.P., Bucureşti

 Popovici, D.V.; Matei, R.S. (2005) „Terapie ocupaţională pentru persoane cu deficienţe”,
Constanţa, Editura Muntenia;

 Preda, V. (1995) „Elemente de psihopedagogia intervenţiei precoce”, Cluj-Napoca,

Universitatea Babeş-Bolyai, Colecţia Psihoped-info;

 Verza, E. (1997) Dislalia şi terapia ei, E.D.P., Bucureşti.

 Verza, E TRATAT de logopedie volumul 1 Editura fundației Humanitas,Bucuresti

 Verza, E TRATAT de logopedie volumul 2 Editura fundației Humanitas,Bucuresti

 Verza, E Conduita Verbala a Scolarilor E.D.P., Bucureşti 1973

 Verza, E Disgrafia şi terapia ei, E.D.P., Bucureşti.1983

 Vrăsmaş, E., Stănică, C. (1997) Terapia tulburărilor de limbaj – intervenţii logopedice, E.D.P.,
Bucureşti.

 Vrăşmaş, E. (1998) „Învăţarea scrisului”, Bucureşti, Editura Pro Humanitate;