CE ESTE LOGOPEDIA?

CAUZELE TULBURARILOR DE LIMBAJ

ȘI CLASIFICAREA ACESTORA

Prof. logoped, Viorela Bârsan

Etimologic, cuvântul logopedie provine din greaca veche (“lógos” care

înseamnă a vorbi și “paideuein” care înseamnă a educa; împreună: educarea
vorbirii). Logopedia desemnează specialitatea din medicină care se ocupă de
vindecarea vocii și a vorbirii (https://ro.wikipedia.org/wiki/Logopedie ) . În
sens restrâns, logopedia se ocupă cu studierea și dezvoltarea limbajului, cu
prevenirea și corectarea tulburărilor acestuia.

Logopedia a aparut ca stiință, din nevoia de a sintetiza procedeele de

corectare a limbajului. Multe alte științe (psihologia, pedagogia,
psiholingvistica) studiază limbajul, însă doar logopedia oferă și pârghiile
necesare corectării și dezvoltării acestuia. Aceasta se ocupă de problematica
limbajului în general, de tulburările de limbaj și de corctarea acestora.

Logopedia înglobează cunoștințe din mai multe domenii:

- Psihologie (în special psihologia vârstelor și psihopedagogia specială)

- Medicina- fiziologia organismului uman

- Pediatrie- pentru legătura dintre tulburarile de limbaj și sănătatea copilului

- Gramatica- pentru construcțiile formulate, conținutul comunicării

 Terapia logopedică a fost mult timp înțeleasă ca terapia care corectează
pronunția. Practica și evoluția ulterioara au acordat mai mult credit acestui
tip de intervenție și în prezent logopezii se ocupă de învățarea sau corectarea
sunetelor, de stimularea limbajului, de terapia copiilor cu tulburări de citit-
scris, de implementarea și folosirea mijloacelor alternative de comunicare.
Vârstele preșcolară și școlară mică, sunt cele mai favorabile pentru o acțiune

Scopul logopediei este acela de a asigura, prin înlăturarea tulburărilor de

vorbire, dezvoltarea psihică generală normală a persoanelor cu handicap
verbal, formarea și dezvoltarea în funcție de capacitățile lor, stabilirea sau
restabilirea relației corecte cu cei din anturaj.

Link imagine: https://scontent.fsbz1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-

9/95266474_934739480316728_3916118611755794432_n.jpg?_nc_cat=103&_nc_sid=110474&_nc_ohc=6etyPulTjt4AX85EKMC&_nc_
ht=scontent.fsbz1-2.fna&oh=db594ad16eb05279c6bcfa70cbd79c9f&oe=5ED8395B
 CAUZELE TULBURARILOR DE LIMBAJ

În funcție de forma și perioada când apar, cauzele tulburărilor de

limbaj sunt:

1. Cauze care acționează în perioada prenatală (infecții ale gravidei,

tratamente cu antibiotic dar nu numai, toxoplasmoze, rubeola, TBC, radiații,
alimentație precară, traumatisme, incompatibilitate RH, stress, alcoholism,
boli psihice, etc.)

2. Cauze care acționează la naștere ( nașteri dificile, asfixii, traume fizice,

orice alte complicații)

3. Cauze care actionează după naștere:

3.1. Cauze organice (traumatisme mecanice care afectează sistemul nervos,

auzul sau organele fonoarticulatoare, infecții, unele boli ale copilariei)

3.2. Cauze funcționale (tulburări ale proceselor de excitație sau inhibiție,

tulburări de nutriție, deficiențe ale auzului fonematic)

3.3. Cauze psiho-neurologice (tulburări de atenție, memorie, supra și sub-

aprecierea care influențează personalitatea)

3.4. Cauze psiho-sociale (încurajarea vorbirii greșite, pretenții exagerate și

corectarea permanentă a copilului, bilingvsmul, nestimularea copilului,
expunerea la televizor/tabletă/telefon).
 CLASIFICAREA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ

În categoria tulburărilor de limbaj sunt cuprinse toate deficiențele de

înțelegere și exprimare orală, de scriere și citire, de mimică și articulare, sau
orice tulburare, indiferent de forma sa, care se răsfrânge negativ asupra
emisiei ori a percepției limbajului. Clasificarea tulburărilor de limbaj este
extrem de dificilă și mult controversată în literatura de specialitate. Aceasta
deoarece, în primul rând, mecanismele anatomo-fiziologice care stau la baza
formării și dezvoltării limbajului sunt foarte complexe și pot afecta diferite
componente. În al doilea rând, tulburărilor de limbaj se pot cupla la aceeași
persoană. Se pot întâlni împreună, de exemplu, tahilalia cu bâlbâiala sau
dislalia, bâlbâiala și disgrafia. Lipsa unei terminologii unitare pentru denumirea
acestora este de asemenea o problemă.

În încercarea de a clasifica tulburările de limbaj, unii autori au avut în

vedere simptomatologia (Ch. Van Riper) , alții etiologia (M.E. Hvatţev). De
referință pentru logopezii români rămâne clasificarea realizată de E. Verza, o
clasificare realizată după mai multe criterii și specifică limbii române:

1. Tulburări de pronunție sau de articulație

1.1. Dislalie

1.2. Dizartrie

1.3. Rinolalie

2. Tulburări de ritm și fluență a vorbirii:

2.1. Bâlbâiala

2.2. Logonevroza
2.3. Tumultus sermonis

2.4. Tahilalia

2.5. Aftongia

2.6. Bradilalia

2.7. Tulburările coreice

3. Tulburări de voce:

3.1. Disfonie

3.2. Afonie

3.3. Fonastenie

3.4. Pseudofonastenie

4. Tulburări ale limbajului citit-scris:

4.1. Alexie

4.2. Dislexie

4.3. Agrafie

4.4. Disgrafie

5. Tulburări polimorfe:

5.1. Afazia = tulburare dobandită a funcției de elaborare și de integrare

nervoasă superioară a limbajului, de cele mai multe ori în urma unui AVC sau
traumatism grav.

5.2. Alalia = surditate verbală (incapacitatea de a vorbi)

6. Tulburări de dezvoltare a limbajului (retard în dezvoltarea limbajului):

6.1. Retard de limbaj simplu și complex

6.2. Retardul la copiii autiști

6.3. Mutismul psihogen electiv sau voluntar

7. Tulburări de limbaj bazate pe disfuncții psihice:

7.1. Dislogii

7.2. Bradifazii

7.3. Ecolalii

7.4. Jargonafazii (apar pe fondul schizofreniei - un discurs fără sens, încărcat

de jargoane)
Bibliografie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Logopedie;
2. Link imagine ”Logopedia”:
https://scontent.fsbz1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-
9/95266474_934739480316728_3916118611755794432_n.jpg?_nc_ca
t=103&_nc_sid=110474&_nc_ohc=6etyPulTjt4AX85EKMC&_nc_ht=scon
tent.fsbz1-
2.fna&oh=db594ad16eb05279c6bcfa70cbd79c9f&oe=5ED8395B ;
3. Verza E. – ”Tratat de logopedie, vol. I, Ed. Humanitas, București, 2003.