Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău

Caracteristica tulburărilor ușoare de limbaj.

Modalități de prevenire și de corectare a tulburărilor

A elaborat: Studenta grupei 202,PÎP/PP,

Cătălina TRICOLICI
A verificat: Doctor, conferențiar universitar,
Liuba MOCANU
 1. LIntroducere

imbajul este un sistem complex de semne și simboluri folosit de oameni pentru a

comunica, exprimând gânduri, idei, emoții și informații. Acesta poate fi
exprimat în mai multe forme, inclusiv verbală (folosind vorbirea), non-verbală
(prin gesturi, mimici, limbajul corpului) și scrisă (prin litere și simboluri scrise).
Limbajul servește ca mijloc principal de interacțiune socială și transmitere a
culturii și a cunoașterii de la o generație la alta. El este esențial pentru
dezvoltarea și funcționarea societății umane, facilitând colaborarea, înțelegerea
reciprocă și organizarea activităților. Prin intermediul limbajului, oamenii pot
exprima o gamă largă de concepte abstracte, pot comunica despre trecut, prezent
și viitor, pot relata experiențe personale sau pot crea opere de artă și literatură.
Capacitatea de a folosi limbajul este una dintre trăsăturile definitorii ale speciei
umane și este esențială pentru dezvoltarea cognitivă și socială a indivizilor.
La vârsta preşcolară şi şcolară mică, limbajul capătă noi valenţe ce îi permite
copilului să realizeze relaţii complexe cu adulţii şi cu ceilalţi copii, să-şi
organizeze activitatea psihică, să acumuleze informaţii, să însuşească experienţa
socială. Cu ajutorul limbajului se formează şi se organizează sisteme în care sunt
integrate cunoştinţele, ceea ce contribuie şi la formarea personalităţii copilului.
Însuşirea limbajului este o activitate care presupune un efort îndelungat din
partea individului. Aceasta se explică prin faptul că tehnica de recepţionare şi de
exprimare a comunicării este una din cele mai complicate priceperi
omeneşti.Ţinându-se cont de dificultăţile coordonării mişcărilor foarte fine ale
aparatului fonoarticulator, un anumit procent al semenilor noştri nu reuşesc să
stăpânească tehnica vorbirii, de aceea prezintă tulburări de limbaj.
Copii cu tulburări de limbaj au aceeaşi necesitate de bază în creştere şi
dezvoltare, dar totodată au şi anumite necesităţi particulare specifice,
individualizate. Tulburările de limbaj se diferențiază de particularitățile
individuale și de cele psihofiziologice specifice vârstei. Este esențial să se facă o
distincție clară între acestea pentru a identifica și trata eficient tulburările de
limbaj. Primul semn care poate sugera prezența tulburărilor este frecvența mult
mai mare a dificultăților de exprimare față de nivelul mediu pentru vârsta
copilului.
În categoria tulburărilor de limbaj sunt incluse toate deficiențele legate de
înțelegerea și exprimarea orală, de scriere și citire, de mimica și articularea
sunetelor.

2. Definirea tulburărilor de limbaj

Tulburările de limbaj se diferenţiază de particularităţile vorbirii individuale, şi

de particularităţile psihofiziologice de vârstă (unii oameni vorbesc nuanţat,
expresiv, alţii au o vorbire mai puţin inteligibilă, obositoare, prea şoptită).
Alois Ghergu (2005, p. 178) definește tulburările de limbaj ca și disfuncții
intervenite în recepționarea, înțelegerea, elaborarea și realizarea comunicării
scrise și orale din cauza unor afecțiuni de natură organică, funcțională,
psihologică sau educațională, care acționează asupra copilului mic în perioada
apariției și dezvoltării limbajului.
Guțu definea tulburările de limbaj ca fiind toate abaterile de la limbajul normal,
standardizat,de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba
uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât şi al prceperii, începând de la
dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea totală
de comunicare orală sau scrisă (Keleman,2011,p 62).

3. Cauzele apariției tulburărilor de limbaj

Cauze ale aparuiţiei defectelor de limbaj: organice, funcționale, psiho-
neurologice, psihosociale etc. Cele de natură organică pot fi provocate de:
traumatisme mecanice (care pot afecta dezvoltarea sistemului nervos central),
infecții și intoxicații cu medicamente sau altceva, accidente sau îmbolnăviri (din
lipsa de supraveghere a parinților) cum ar fi: căzături în cap ale copilului,
lovituri la tâmple etc.
Majoritatea bolilor infecțioase, contagioase sau virotice declanșate în primul an
de viață al copilului au consecințe asupra apariției și dezvoltării limbajului.
Cauzele de origine funcțională: când există la copil afecțiuni ale zonei senzoriale
și ale zonei motorii cu afectarea oricărei componente a pronunției (inspir-expir,
fonație și articulație), dereglări ale echilibrului dintre excitația și inhibiția
corticală, insuficienta dezvoltare a auzului fonematic.
Cauzele neuro-psihologice apar la copiii cu o construcție anatomo-fiziologică
anormală. Astfel de cazuri sunt persoanele cu deficiență mintală, cu tulburări de
memorie, de atenție, de auz sau de văz.
Cauzele psiho-sociale ale tulburărilor de limbaj sunt multiple: dizarmonie în
cadrul familiei, conflicte intre parinți, violența verbală, neglijarea copilului etc.
Problema cercetării principalelor tulburări de limbaj este fundamentată şi de
faptul că de la 9% până la 30% din copii de vârsta timpurie şi şcolară mică sunt
marcaţi de nedezvoltarea vorbirii. Una din cauzele frecvente ale apariției
tulburarilor de vorbire este și slaba dezvoltare a auzului fonematic. „Tulburările
auzului fonematic pot merge de la incapacitatea de diferențiere a unor sunete
până la incapacitatea perceperii unor sunete și silabelor sau chiar a
cuvintelor„( Jurean E., Jurcan N.). În cadrul activitaților la alegere și obligratorii
se propun diverse obiective privind dezvoltarea capacității copilului de a percepe
și diferenția corect sunetele pe cale auditivă, de a cunoaște locul acestora în
cuvinte, precum și a cuvintelor în propoziție.

4. Clasificarea tulburărilor
Potrivit lui E. Verza, tabloul unor tulburări de limbaj este următorul:
A. Tulburări de pronunție (dislalia, rinolalia etc.)
B. Tulburari de ritm și fluență a vorbirii: (bâlbâiala; tahilalia; bradilalia etc.);
C. Tulburari de voce (afonia, disfonia);
D. Tulburari ale limbajului citit – scris (dislexia - disgrafia; alexia – agrafia)
etc.
Printre cele mai frecvente, caracteristice copiilor prescolari, sunt tulburările de
articulație sau pronunție. Prin existența tulburărilor respective se creează
dificultăți în emiterea cuvintelor, propozițiilor și înțelegerea celor enunțate.
Adeseori, ele se transpun în limbajul scris - citit, ceea ce îngreunează formarea
deprinderilor grafo-lexice. Dintre aceste tulburari semnificative sunt: dislalia;
rinolalia.
Dislalia- Termenul de ”dislalie” a fost oficializat la primul Congres de logopedie
și foniatrie de la Viena din anul 1924 în care se precizează că dislalia este
pronunțarea gresită a unui sunet sau inlocuirea unui sunet prin altul, definiție
sugerata desigur de tratatul de logopedie a lui E. Froschels (Paunescu,1984, p
24) .
Guțu (1975, p. 116) o defineşte ca: o tulburare de vorbire caracterizată prin
incapacitatea totală sau parțială de a emite şi articula corect unul sau mai
multe sunete în combinații fluente ale vorbirii (apud Keleman,2011, p 65).
Emilia Boscaiu ( 1973, p 58) precizează că dislalia reprezintă circa 90% din
totalul tulburarilor de vorbire.
Este important de ştiut că există sunete cu puncte de articulare apropiată care
formează "perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S şi Z", "S şi J", "T şi D" etc.
De multe ori, când copilul nu poate emite unul dintre sunetele unei perechi, îl
înlocuieşte cu celălalt. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul
"R" va spune în loc de "rață" "lață".

Cauzele acestor tulburări pot fi determinate de malformaţii ale organelor care

participa la actul vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi), modelul
verbal greşit al părintelui, educatoarei, pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie.
Încă de bebeluş şi se continuă în copilăria mică, părinţii, bunicii se adresează
folosind multe diminutive şi astfel se ajunge în situaţia în care copilul pronunţă
defectuos pentru a se alinta. Ori cât de drăguţ şi haios, poate părea, nu este bine
să încurajaţi acest comportament verbal.
Exista doua categorii de dislalie:
A) dislalia simplă sau parțială, cand apar deteriorări numai la nivelul anumitor
sunete;
B) dislalia generala sau polimorfa, cand sunt alterate majoritatea sunetelor sau
silabelor.
Cele mai afectate sunt consoanele, iar dintre acestea cele care apar mai tarziu in
vorbirea copiilor si care necesita pentru emitere miscari de mai mare finete a
aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, șuieratoarele s-j,
africatele c-g-t).
În funcție de cauzele determinante, dislaliile se impart în:
a) dislalia organica
b) dislalia funcțională
Dislalia organica este provocata de anumite deficiențe anatomo-fiziologice la
nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator:
 prognatismul si progenia (barbia prea in afara sau prea inauntru)
 amplasarea deficitara a dintilor
  frenul lingual („ata” de sub limba) prea scurt
 despicaturile maxilo-valo-palatine („gura de lup” și „buza de iepure”).
Dislalia functionala este provocata de:
-unele intarzieri in dezvoltarea intelectuala
-metodele instrucționale greșite
-imitarea vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul copilului.

O formă a dislaliei este rinolalia (provine de la grecescul ,,rino"-nas, ,,lalie"-

vorbire), însemnând vorbire pe nas. La baza acesteia stau o serie de modificări
anatomice sau malformații congenitale ale organelor periferice ale vorbirii:
maxilare, buze, limba, palatul dur, palatul moale, care provoaca rezonanța
sunetelor și a vocii.
Bâlbâiala
Boșcaiu(1973, p 82) precizează că această tulburare este una dintre cel mai
grave tulburări de vorbire și apare mai mult la băieți decât la fete, fiind insoțită
mai adesea de tulburări mai adânci emotiv nervoase. Se manifestă prin repetarea
unor silabe, sunete la începutul sau la mijlocul cuvintelor și a propozițiilor, sau
prin repetarea unor cuvinte cu pauze exagerate în desfășurarea vorbirii. La o
serie de autori, tulburările de ritm și fluență ale vorbirii sunt reduse la o singură
formă, la bâlbâială, încercându-se ca toate celelalte să fie subsumate.
Bâlbâiala poate fi definită Legry ( 1934, apud Lăscuş, 2001) prin tulburări
spastice ale ritmului şi fluenței vorbirii ce apar în urma spasmelor musculaturii
organelor de vorbire şi a tulburărilor de natură afectiv-volitivă(apud Keleman,
2011, p. 67).
Pot aparea doua forme de bâlbâială: primară sau clonică și secundară sau
tonică. În cazul in care întâlnim simptome din ambele forme aceasta sugerează o
forma mixtă(Boșcaiu, 1973, p. 82).
Printre explicațiile etio-patologice surprinse de Boșcaiu (1973, pp 89-90)
întalnim :componenta ereditară, imitația, întarzieri în dezvoltarea psiho-fizică
generală, tulburari neuro-endocrine, traumatisme la naștere, boli infecto-
contagioase si mai ales metabolismul calciului
Tahilalia se manifestă ca o vorbire exagerat de rapidă pe fondul unei instabilități
emoționale. Copiii hiperactivi sunt predispuși la această tulburare de vorbire, cei
cu gândire confuză sau cu auz fonematic slab. Copilul trebuie exersat să
vorbească mai rar, mai calm.
Bradilalia-vorbire tărăgănată, este o lentoare ușor de observat în vorbirea cuiva
care este insuficient dezvoltat din punct de vedere intelectual sau care are
probleme de inhibiție la nivelul dinamicii corticale. Aceasta trebuie corectată
atât cât permite starea de sănătate a sistemului nervos al copilului.
Afonia este cea mai gravă tulburare de voce. Ea apare în îmbolnăvirile acute şi
cronice ale laringelui cum sunt parezele muşchilor sau procese inflamatorii.
Vocea, în astfel de situaţii, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă,
din cauza nevibrării coardelor vocale. Iniţial vocea se manifestă prin răguşeală,
scăderea în intensitate, şoptirea, ca în final să dispară complet.
Disfonia – lipsa parţială a vocii. Ea apare în urma tulburărilor parţiale ale
muşchilor laringelui, ai coardelor vocale şi a anomaliilor constituite prin noduli
bucali şi polipi. În această situaţie vocea este falsă, bitonală, monotană, nazală,
tuşită, scăzută în intensitate, timbru inegal etc.
Dintre cele mai răspândite caracteristici ale tulburărilor limbajului citit – scris
sunt: dislexia – disgrafia.
Dislexia – disgrafia constituie o incapacitate parţială sau persistentă a însuşirii
citit – scrisului, o incapacitate de a elabora scheme motorii sau perceptive
suficient de diferenţiate care să permită identificarea grafemelor în citire şi
identitatea grafemelor în scriere. Ea se manifestă prin apariţia unor frecvente
confuzii între grafemele asemănătoare, inversiuni, adăugiri şi substituiri de
cuvinte, deformări de grafeme, plasarea defectuoasă a grafemelor în spaţiul
paginii neînţelegerea completă a celor citite sau scrise, lipsa de coerenţă logică
în scris. Tulburările scrisului sunt mai frecvente şi determină mai multe
dificultăţi decât cele ale cititului.
Printre tulburările de limbaj mai întâlnim afoniasi și disfonia caracterizate
prin lipsa totală sau parțială a vocii ca urmare a vibrației insufuciente sau a
totalei neparticipări a coardelor vocale în vorbire, fonastenia este determinată de
supraefort vocal, care la copii apare mai ales în urma manifestărilor prea
zgomotoase.
Afazia este o tulburare complexă de limbaj caracterizată prin pierderea parțială
sau totală a vorbirii (motorie) sau a capacității de înțelegere a celor din jur
(senzorială) datorată unor leziuni la nivelul scoarței cerebrale; mutismul electiv
se manifestă prin pierderea temporară a vorbirii, uneori şi a auzului ca urmare a
unor factori stresanți foarte puternici; retardul de limbaj este privit de
Păunescu(1984, p 9) o întârziere în apariția şi dezvoltarea vorbirii copilul care
până la vârsta de 3 ani foloseşte un număr redus de cuvinte, aproape totdeauna
alterate ca pronunție, şi care nu formează încă propoziții simple- deşi auzul este
bun, organele fono- articulatorii sunt normal constituite iar dezvoltarea
intelectuală este corespunzătoare vârstei cronologice (apud Keleman,2011, pp
67-69).

5. Modalități de preîntâmpinare şi corectare a unor tulburări ușoare de

limbaj
Dezvoltarea auzului fonematic este deosebit de important în corectarea
tulburărilor de limbaj întrucât cauza principală a acestora o constituie tocmai
slaba dezvoltare a auzului fonematic (M. Dumitrana). În acest sens se efectuează
diverse exerciții, jocuri de reproducere corectă a unor onomatopee în așa fel
alese, încât să cuprindă sunetele pronunțate greșit de copil și să ocupe în cuvânt
poziții variate ( inițial, median, final), asociate cu una sau două consoane. Se pot
propune:
 exerciții specifice consolidării deprinderii de a rosti corect fiecare sunet
în funcție de locul și modul de articulare;
 exerciții ritmice de percepere corectă a pronunției diferențiate, a
cuvintelor în funcție de intensitate, înalțime și timbrul vocii;
 exerciții de imitare a bătăilor diferitelor tipuri de ceasornice prin
aproprierea sau depărtarea de ureche până când au putut fi percepute
bătăile;
 perceperea sunetelor prin vibrarea sau lovirea diferitelor obiecte;
 exerciții de recunoaștere a vocii acelui care il strigă „Cine te-a strigat?
„ „Deschide urechia bine!”
 concursul Cel mai bun recitator de poezii;
 recunoașterea vocii înregistrate pe bandă;
 reproducerea vocii audiate;
 jocuri de tipul : „Telefonul fără fir„, „De-a baba oarbă„, „De-a
ascunselea„, etc;
 exerciţii de repetare a silabelor deschise-închise: pa, pe, pi, ba ,., ap-ep,
ip, op,up..., serii de cuvinte ritmice care se deosebesc printr-un singur
sunet: ac, lac, sac, mac, rac, pac; poc, foc, toc, tac; mere, pere, vere, bere;
ață, rață, ramă, rouă etc.
 Cuvinte pe grupe de sunete: f, v, fată- vată; far-var; p, b, pune-bune; paie-
baie, para-bara-vara, etc. Cuvinte în care a fost schimbat un sunet:-p și d,
 -p și r, p și l: paturi-păduri; poate-roate; pată-lată etc. -c și g: cară-gară;
cât-gât; cocoși-gogoși etc.
 Jocuri de cuvinte cu schimbarea consoanelor din aceeași categorie: -s și
ș: scoală-școală; pestepește; muscă-mușcă;-r și l; ramă-lamă; baron-
balon; var-val;
 Cuvinte la care au fost înlocuite silabele inițiale sau finale:-sare-rare;
sare-mare; sare-tare; covor cocor; mamă-masă;
 Jocuri în care copiii trebuie să ghicească ce sunet sau ce silaba lipsește:
„Răspunde repede și bine„, „ Ghicește ce spun eu„: (pod); (curte); (casa);
(mătură); (pătura) ş.a.m.d.
 Dezvoltarea aparatului articulator. Copiii trebuie să dispună de cunoștințe
elementare despre construcția cavității bucale, despre posibilele mișcări
ale organelor de articilare (limba, arcadele dentare, palatul dur, palatul
moale etc.).

6. Concluzie

Depistarea și prevenirea tulburărilor de limbaj sunt extrem de importante din

mai multe motive:
Dezvoltare adecvată a limbajului- identificarea și intervenția timpurie în
cazul tulburărilor de limbaj permit furnizarea de sprijin și îndrumare adecvată
pentru copii în procesul lor de dezvoltare lingvistică. Aceasta poate ajuta
asigurarea unei progrese normale în dezvoltarea abilităților de comunicare și
înțelegere a limbajului.

Impactul asupra socializării și învățării- tulburările de limbaj pot afecta

capacitatea copiilor de a interacționa cu ceilalți și de a învăța în mediul școlar.
Prin intervenția timpurie și tratamentul adecvat, copiii pot fi sprijiniți în
dezvoltarea abilităților de comunicare și înțelegere, facilitând astfel integrarea
lor în mediul social și academic.
Reducerea impactului pe termen lung- neglijarea tulburărilor de limbaj în
copilărie poate duce la dificultăți persistente în comunicare și învățare în viața
adultă. Identificarea și intervenția timpurie pot contribui la reducerea sau
eliminarea acestor dificultăți pe termen lung.
În concluzie, depistarea și prevenirea tulburărilor de limbaj sunt esențiale
pentru asigurarea unei dezvoltări sănătoase și armonioase a copiilor și adulților.
Prin intervenție timpurie și sprijin adecvat, aceste tulburări pot fi gestionate în
mod eficient, contribuind la îmbunătățirea calității vieții individului și la
facilitarea integrării sale în societate.
 Bibliografie:
1. L. MOCANU: „TEORII ȘI METODOLOGII AVANSATE ÎN
DIDACTICI PARTICULARE”, Chișinău 2020;
2. E.VERZA „TRATAT DE LOGOPEDIE ”, Vol I, Humanitas;
3. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-pitesti/
fundamentele-psihopedagogiei-speciale/tulburarile-de-limbaj-logopedia/
21382722
4. https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/tulburarile-de-limbaj-
partea-i/
5. https://www.octoplay.io/post/cum-putem-identifica-tulbur%C4%83rile-
de-vorbire
 Cuprins

1. Introducere............................................................
2. Definirea tulburărilor de limbaj............................
3. Cauzele apariției
tulburărilor.....................................
4. Clasificarea tulburărilor de
limbaj............................
5. Modalități de prevenire și corectare a
tulburărilor...............................................................
..
6. Concluzie...........................................................