Universitatea Pedagogica de Stat „ Ion Creangă ” din Chișinău

Caracteristica tulburărilor ușoare de limbaj.

Modalități de prevenire și de corectare.

Busuioc Adriana, Data

Studenta grupei 202, PÎP-PP 29.02.2024

2024
 Introducere
Limbajul, la vârsta preșcolară, capătă noi valenţe şi îi permite copilului să realizeze
relaţii complexe cu adulţii şi semenii, să-şi organizeze activitatea psihică, să-şi acumuleze
informaţii. La această vârstă se întâlnesc diferenţe însemnate între copii, în ceea ce priveşte
achiziţiile limbajului, ale informaţiilor şi manifestărilor de personalitate. Odată cu vârsta
creşte gradul de conştientizare a folosirii vorbirii. În vorbire încep să fie utilizate tot mai
numeroase substantive, verbe, adjective.
Tulburările de limbaj sunt cunoscute încă din antichitate. Indiscutabil, aceste afecţiuni există
la fel de demult, ca şi cuvîntul uman. Aceasta este o manifestare destul de răspîndită atît la
copii, cît şi la adulţi. Grecii şi romanii, a căror cuvînt public avea un rol social important, iar
învăţarea limbajului cizelat intra în cercul obiectelor de educaţie generală, deja aveau idee
despre multe tulburări de limbaj. Acest lucru s-a reflectat într-un număr mare de termeni,
utilizaţi pentru denumirea lor. Încă la Hipocrate se întîlnesc menţiuni practic despre toate
formele cunoscute ale tulburărilor de limbaj: pierderea vocii, pierderea vorbirii,bîlbîiala,
îngăimarea, gîngăvia şi altele.
Tulburările de limbaj reprezintă afectarea tuturor dimensiunilor actului lingvistic oral sau
scris dar și a modalităților nonverbale de comunicare. În unele cazuri se pot observa dificultăți
atât în ceea ce privește limbajul expresiv, adică modul în care vorbește copilul sau/și cel
receptiv (înțelegerea limbajului).
Limbajul joacă un rol fundamental în dezvoltarea copilului preșcolar din mai multe
perspective esențiale. Prin comunicare și interacțiune socială, contribuie la formarea relațiilor
și colaborarea cu ceilalți. De asemenea, este temelia pentru abilitățile de citire și scriere,
dezvoltarea gândirii și abilităților cognitive, participarea în activități școlare și construirea
identității personale și culturale. Limbajul contribuie, de asemenea, la dezvoltarea abilităților
motorii fine și poate preveni tulburările de limbaj prin stimulare constantă și intervenție
timpurie în caz de necesitate. Dezvoltarea unui limbaj bogat în perioada preșcolară oferă o
bază solidă pentru succesul viitor al copilului în diverse domenii.
 Clasificările de limbaj
Clasificarea tulburărilor de limbaj conform prof. univ. dr. E. Verza înglobează următoarele
categorii ale tulburărilor de limbaj:
 tulburări de pronunție: dislalia, rinolalia, dizartria;
 tulburări de ritm și fluență: bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia;
 tulburări de voce: afonia, disfonia, fonastenia;
 tulburări ale limbajului scris citit: alexia, dislexia, agrafia, disgrafia;
 tulburări polimorfe de limbaj: alalia, afazia;
 tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, întârziere în dezvoltarea
generală a vorbirii;
 tulburări ale limbajului pe baza unei disfuncții psihice: ecolalie, jargonofazie,
bradifazii.
R. E. Levina (1968) clasifică tulburările de limbaj în baza criteriilor psihologo -pedagogici în:
 fonetice,
 fonetico-fonematice,
 bîlbîială
Din punct de vedere pedagogic putem clasifica tulburările de limbaj în cinci categorii:
1. Fonetica și Fonologia: Dificultăți în producerea și înțelegerea sunetelor limbajului.
2. Vocabular și Semantică:Probleme în învățarea și utilizarea cuvintelor, precum și în
înțelegerea semnificațiilor acestora.
3. Gramatică și Morfologie:Dificultăți în utilizarea corectă a structurilor gramaticale și
morfologice ale limbii.
4. Fluență: Dificultăți în fluxul și ritmul vorbirii, inclusiv bâlbâiala sau întreruperile
frecvente ale vorbirii.
5. Pragmatică: Probleme în utilizarea limbajului în contexte sociale și comunicative.
 SIMPTOMATOLOGIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ
1. Tulburări de pronunţie sau de articulaţie
 Prin existenţa tulburărilor respective, se creează dificultăţi în emiterea sunetelor,
cuvintelor, propozitiilor şi în înţelegerea celor enunţate. Ele se transpun şi în
limbajul scris-citit, ceea ce ingreunează formarea deprinderilor grafo-lexice.
Tulburările respective cuprind: dislaliile, rinolaliile şi disartriile, pe o scară de la
simplu la complex.
DISLALIA
• dislalia se manifestă prin deformarea, omiterea, substituirea şi inversarea sunetelor, silabelor
şi chiar al cuvintelor. Se remarcă prin frecvenţa cea mai mare în raport cu toate handicapurile
de limbaj.
!!! La copilul de 0-3-4 ani, dislalia are o natură fiziologica ca urmare a nedezvoltării
suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii.
Dupa modul de afectare a aparatului fonoarticulator, putem vorbi de :
- dislalie organică: se datoreaza unor anomalii ale organelor ce compun aparatul vorbirii cum
ar fi maxilar, dinţi, limbă, bolta palatină;
- dislalie functională: datorată funcţionării defectuoase a aparatului verboarticulator: atrofia
sau neexersarea muschilor limbii, buzelor, vălului palatin, al traseului greşit pe care îl ia
curentul de aer expirat şi al insuficienţei în dezvoltarea atenţiei auditive.

Rinolaliile
Rinolalia (vorbirea pe nas) este o tulburare de pronunţie care apare consecutiv cu fenomenul
de rinofonie ce se produce prin amplificarea/diminuarea rezonanţei sunetului fie prin
obstrucţie nazală, fie prin comunicare buco-nazală defectuoasă.
Clasificări:
Exista mai multe tipuri de tulburari de vorbire nazala. Cele doua tipuri principale de tulburari
de rezonanta sunt rinolalia deschisa si rinolalia inchisa. Mai este a treia categorie, rinolalia
mixta.

In cazul vorbirii pe nas, vorbim de o problema cu circulatia aerului prin nas si gura, si de
cele mai multe ori de un blocaj, care poate fi temporar (cauzat de o raceala, infectii ale
sinusurilor sau alergii) sau permanent.

interventie chirurgicala la nivelul amigdalelor – poate lasa un spatiu prea mare in spatele
gatului prin care trece aer spre nas;

buza de iepure – gura copilului nu se dezvolta corect in timpul sarcinii;

palat scurt – se formeaza prea mult spatiu intre palat si gat prin care trece aer;

sindromul DiGeorgie – o anomalie cromozomiala ce afecteaza dezvoltarea unor sisteme ale

corpului;

leziuni cerebrale sau boli neurologice – traumatisme craniene sau paralizii;

probleme de invatare – copilul nu invata cum sa produca in mod corect sunetele.

 Disatria

Disartria este o tulburare de vorbire cauzată de afectarea musculaturii responsabile pentru

producerea sunetelor.

Caracteristicile includ dificultăți în articulare, slăbiciune musculară și ritm anormal al

vorbirii.

Cauzele pot include accidente vasculare cerebrale, traumatisme, boli neurologice sau
anomalii congenitale.

Tratamentul implică adesea terapie de vorbire și alte intervenții personalizate, cu scopul de

a îmbunătăți comunicarea și calitatea vieții persoanelor afectate.

Tulburări de ritm şi fluenţă ale vorbirii

Din categoria tulburărilor de ritm şi fluenţă fac parte:
 balbâiala,
 logonevroza,
 tahilalia,
 bradilalia,
 aftongia,
 tulburările pe baza de coree s.a
Balbâiala
• Balbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul
cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin
apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedică desfasurarea vorbirii
ritmice si cursive.
• Bîlbâiala este definită ca o tulburare a ritmului şi fluienţei vorbirii în care cursivitatea
exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje sau a unor spasme puternice odată cu
rostirea cuvintelor.
• La băieţi frecvenţa bîlbâelii faţă de fete 3:1
Tipuri de bîlbîială :
 Bîlbâiala clonică (bîlbâeală primară)– simple interaţii sau prelungiri ale unor sunete
(simptomele sunt lipsite de efort şi sunt inconştiente).
 Bîlbâiala tonică (secundară) – apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care
impiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive.
 Bîlbâiala mixtă – combinaţiile celor două caracteristici de mai sus.
!!!! Bîlbâiala apare intre 2-3 /2 ani si, de obicei, poate fi considerată fiziologică – interaţie
fiziologică.
Logonevroza
Logonevroza reprezintă o tulburare a ritmului și fluentei limbajului. Aceasta poate afecta
capacitatea unei persoane de a articula cuvintele, de a menține un ritm adecvat și de a vorbi
fluent.
Cauzele logonevrozei, o tulburare a ritmului și fluentei limbajului, pot include leziuni sau
afecțiuni neurologice, întârzieri în dezvoltarea limbajului la copii, traume fizice sau
emoționale, boli neurodegenerative, factori psihologici și tulburări de dezvoltare a limbajului.
Tahilalia este o tulburare a vorbirii caracterizată prin vorbire excesiv de rapidă. Cauzele pot
include factori neurologici (leziuni cerebrale, boli neurologice), boli psihice, ereditate, traume,
boli degenerative și efectele unor medicamente. Diagnosticul și tratamentul implică adesea
evaluarea unui profesionist medical, cum ar fi neurologul sau terapeutul de vorbire, pentru a
identifica cauzele specifice și pentru a dezvolta un plan de gestionare corespunzător.
Bradilalia este o tulburare a vorbirii caracterizată prin vorbirea lentă. Cauzele pot include
afecțiuni neurologice (Boala Parkinson, scleroza multiplă), leziuni cerebrale, medicamente,
boli degenerative, tulburări mintale și afecțiuni ale mușchilor sau nervilor. Tratamentul
depinde de cauza subiacentă și poate implica terapie de vorbire, tratament medical sau ajustări
ale medicației.
Aftongia
Pierderea capacităţii de a vorbi articulat.
Cauze: leziuni la nivelul nucleului hipoglotic, posibil şi a nervului facial.
Tulburări de vorbire pe bază de coree (tic, boli ale creierului mic), determinate de ticuri
nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticular, ale fizionomiei ce se manifestă
concomitent cu producerea vorbirii.
Tulburări de voce: afonia, disfonia, fonastenia
1. Afonia:
 Definiție: Afonia este pierderea completă sau parțială a vocii.
 Cauze: Pot include inflamații ale corzilor vocale, leziuni ale corzilor vocali sau
disfuncții ale sistemului nervos care controlează vorbirea.
 Simptome: Lipsa totală sau parțială a vocii, șoaptă, dificultate în producerea
sunetelor.
2. Disfonia:
 Definiție: Disfonia este o tulburare a vocii caracterizată prin modificări ale
calității sau sunetului vocii.
 Cauze: Pot include suprasolicitarea vocii, inflamații, noduli vocali, boli ale
corzilor vocali sau afectarea nervilor implicați în vorbire.
 Simptome: Vorbire neclară, schimbări în tonalitatea vocii, raguseală sau
dificultăți în producerea sunetelor.
3. Fonastenia:
 Definiție: Fonastenia se referă la oboseala vocii sau slăbiciunea vocii în timpul
utilizării prelungite.
  Cauze: Suprasolicitarea vocii, utilizarea vocii în mod necorespunzător, sau boli
ale corzilor vocali pot contribui la fonastenie.
 Simptome: Oboseală vocală, slăbiciune a vocii, dificultate în menținerea vocii
la un nivel constant.
Alexia:
Definiție: Alexia este o tulburare a cititului, caracterizată prin dificultatea sau incapacitatea de
a citi, chiar dacă abilitățile de vorbire și limbaj sunt păstrate.
Cauze: Pot include leziuni cerebrale, afecțiuni neurologice sau boli care afectează centrul de
limbaj în creier.
Dislexia:
Definiție: Dislexia este o tulburare specifică a învățării, care afectează abilitățile de citire,
ortografie și decodare a cuvintelor.
Cauze: Cauzele exacte nu sunt cunoscute, dar factori genetici, neurologici și de mediu pot
contribui la dezvoltarea dislexiei.
Simptome: Dificultăți în identificarea corectă a sunetelor cuvintelor, dificultăți în
recunoașterea cuvintelor și înfluențează abilitățile de citire fluentă.
Agrafia:
Definiție: Agrafia este o tulburare a scrisului, caracterizată prin dificultatea de a scrie sau de a
produce scriere clară și coerentă.
Cauze: Pot include leziuni cerebrale, boli neurologice sau traumatisme care afectează
controlul motor al mâinilor și procesele cognitive implicate în scriere.
Disgrafia:
Definiție: Disgrafia este o tulburare a scrisului caracterizată prin dificultăți în dezvoltarea
abilităților de scriere corespunzătoare pentru vârsta copilului.
Cauze: Pot include factori genetici, probleme motorii, deficite cognitive sau lipsa de practică
adecvată în scriere.
Tulburări polimorfe de limbaj: alalia, afazia
Alalia este o tulburare a limbajului observată la copii, caracterizată prin întârzierea
semnificativă sau absența totală a dezvoltării limbajului, fără alte deficite cognitive sau
motorii semnificative. Factorii de apariție ai alaliei, tulburarea limbajului la copii, pot
include predispoziție genetică, anomalii neurologice, mediu de dezvoltare limitat, factori
emoționali, probleme de dezvoltare motorie și starea generală de sănătate a copilului.
Afazia este o tulburare a limbajului cauzată de leziuni cerebrale, afectând vorbirea,
înțelegerea limbajului, cititul și scrierea. Afazia, o tulburare a limbajului, este cauzată de
leziuni cerebrale, adesea asociate cu accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori sau
alte probleme de sănătate ale creierului. Infecțiile cerebrale, tulburările neurodegenerative și
anomalii congenitale pot, de asemenea, contribui la afazie.
Tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, întârziere în dezvoltarea
generală a vorbirii.
 1. Mutism psihogen: Definiție: Incapacitatea de a vorbi în anumite situații fără cauze
organice evidente.Cauze: Factori psihologici, traume, anxietate socială.Tratament:
Terapie cognitiv-comportamentală, terapie de limbaj pentru a aborda aspectele
psihologice.
2. Întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii: Definiție: Întârziere semnificativă în
dobândirea abilităților de limbaj comparativ cu vârsta așteptată. Cauze: Factori
genetici, lipsa de stimulare, deficiențe auditive sau probleme de sănătate.Tratament:
Intervenție timpurie, terapie de limbaj, educație specializată pentru a îmbunătăți
abilitățile de comunicare.
Tulburări ale limbajului pe baza unei disfuncții psihice: ecolalie, jargonofazie,
bradifazii.
1. Ecolalie:
 Definiție: Repetarea automată și neintenționată a cuvintelor sau frazelor auzite
recent.
 Factori: Poate fi asociată cu tulburări de spectru autist, schizofrenie sau alte
condiții psihice.
2. Jargonofazie:
 Definiție: Vorbește combinând cuvinte într-un mod aparent aleatoriu, fără a
forma o comunicare coerentă.
 Factori: Poate fi observată în tulburări de comunicare asociate cu schizofrenia
sau alte tulburări psihice.
3. Bradifazii:
 Definiție: Vorbire lentă și îngreunată.
 Factori: Poate fi legată de tulburări de spectru autist, schizofrenie sau alte
afecțiuni psihice care afectează procesele de gândire și vorbire.

Modalități de prevenire și corectare. Exerciții.

Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire, activitatea corectiv-recuperativă
începe la vârstă preșcolară, deoarece la această vârstă tulburările sunt mai frecvente, iar
transformarea lor în deprinderi greşite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a
personalităţii copiilor: frânează dezvoltarea vorbirii, împiedică însuşirea cunoştinţelor
prevăzute de programă, îi fac timizi.
Depistarea tulburărilor de articulaţie se realizează de către educatoare în mod
individual. Educatoarea poate examina, în măsura în care face obiectul competenței ei, auzul
copilului urmărind: acuitatea auditivă, înţelegerea vorbirii în ansamblu, recunoaşterea şi
reproducerea sunetelor, controlul auditiv al vorbirii, examinarea articulării verbale prin
imitaţie de sunete, silabe, cuvinte dar şi prin vorbirea independentă.
Examinarea poate fi mascată prin jocuri diferite de pronunţie precum extragerea unor jetoane
cu imagini ce vor trebui denumite de către copii, urmărindu-se pronunţia corectă a sunetelor r,
s, g, p, c, j, z, sau prin recitare de poezii sau cântece.
Plasarea copilului cu tulburarea de limbaj într-o anumită categorie va oferi şi perspectiva
măsurilor ce trebuie urmate ulterior pentru ameliorarea defectului de pronunție, dar de care,
după părerea mea, este de competența unui logoped. Cu toate acestea, educatoarea poate
contribui la exersarea vorbirii copilului preșcolar, care prezintă dificultăți de vorbire, prin
exerciţii generale de gimnastică a: braţelor, gâtului, mâinilor, toracelui etc., exerciții de
mobilitate ale aparatului fono-articular: pentru maxilar, limbă, buze şi obraji, exerciţii pentru
respirație şi exerciții de dezvoltarea auzului fonematic.
Exercițiile de gimnastică respiratorie pot avea o durată de 4-5 minute şi reluată de 2-3 ori
consecutiv, şi constau în exerciţii de insiraţie pe nas şi expiraţie pe gură, chiar şi cu oprirea
expiraţiei, mascate sub formă de joc: „Azi e ziua mea!”, „Fulgii zboară!”, „Mirosim florile”,
„Umflăm baloane!” etc.
Exercițiile de gimnastică facială constau în exerciţii pentru gimnastica buzelor şi a obrajilor,
prin sugerea şi umflarea obrajilor, ţuguierea, întinderea, rotunjirea şi rictusul buzelor, ce pot fi
realizate cu emisii de sunete prin jocuri ca: „Peştişorii”, „Piticii râd”, „Calul sforăie”, „Ne
spălăm pe dinţi” etc.
Exercițiile de gimnastică linguală cuprind gimnastica limbii, maxilarelor şi a muşchilor
mimico-articulari. La fel ca şi celelalte exerciţii, şi aceste pot lua formă de jocuri precum:
„Mersul calului”, „Clopoţelul sună”, „Motoreta”, „Rupem crengile”, „Feţe vesele şi feţe
triste”, „La fotograf” etc.
Exerciţiile pentru vălul palatin constau în imitarea căscatului, înghiţitului, tuşitul etc.
Exercițiile de dezvoltare a auzului fonematic se realizează prin: imitarea sunetelor din
natură, pronunțarea de silabe opuse paronime, diferențierea sunetelor cu punct de articulare
apropiat şi sunt utilizate pentru corectarea pentru cele mai des întâlnite sunete care sunt
pronunțate defectuos la preşcolarii de grupă mijlocie: sunetele S-Z – varză-vază, vase-vaze;
sunetele R-L – rac-lac, ramă-lamă; sunetele Ş-S – coş-cos, paste-paşte; sunetele F-V – fată-
vată, far-var; sunetele P-B – pune-bune, pară-bară; sunetele C-T – tare-care, coate-toate.
Jocurile cuprind exerciţii de pronunţie a anumitor sunete, onomatopee şi frământări de limbă
concentrate pe anumite sunete, silabe.
 Jocuri
Se propun o serie de jocuri interactive care, pe lângă corectarea pronunției le oferă copiilor
confort şi libertate.
Obiective urmărite:
• emiterea sunetului S
1. Poza: „Facem o poză! Te rog zâmbeşte!”
2. Chemăm pisica: cu ajutorul unui creion dermatograf se va desena pe degetul arătător o
pisică (urechi, ochi, mustati etc.), iar când copilul va pronunţa „pisss, pisss!” degetul–pisica se
va îndrepta spre el.La început chemarea pisicii se va face în şoaptă, apoi din ce în ce mai tare.

• pronunţia sunetului Ș
Moş, moş Cocoloş
Duce-n coş un cocoş.
- Moş, moş Cocoloş
Ce faci cu acest cocoş?
- Fac supiţă, ciulama
Să mâncăm cu toţi din ea.
• consolidarea sunetelor C, R, în combinaţii
Păsărelele şi maşina
Regula jocului: onomatopeele sunt executate de către copii numai la auzul zgomotului
maşinii.
Material: scăunelele.
Desfăşurarea jocului: copiii sunt aşezaţi pe scaunelele aranjate pe doua rânduri. În faţa
scăunelelor sunt desenate pe sol cercuri, care reprezintă cuiburile.
Educatoarea anunţă jocul- explică modul de desfăşurare. Păsărelele s-au adunat pe marginea
drumului (şoselei).
În copaci ciripesc:-cirip-cirip-cirip; cirip-cirip-cirip;
Un copil sau mai mulţi, având maşini, circulă pe şosea şi emit sunetele:-ttrr-trr-trr; trr-trr-trr;
Păsărelele speriate execută sărituri din cuib în cuib (cercuri) ciripind: cirip-cirip-cirip; cirip-
cirip;
Mişcările se repetă cu alte exerciţii propuse de educatoare, păsărelele imită zborul şi ciripesc.
 Concluzii
În concluzie, tulburările de limbaj la preșcolari reprezintă o preocupare semnificativă în
contextul dezvoltării copilului, având implicații profunde asupra capacității acestora de a
comunica eficient și de a participa activ în mediul lor social și educațional. Este esențial să
recunoaștem importanța identificării timpurii a acestor tulburări, deoarece intervenția promptă
poate face o diferență semnificativă în evoluția limbajului și în adaptarea copilului în mediul
școlar și în viața de zi cu zi.
Prin abordarea complexă a tulburărilor de limbaj, care include evaluarea adecvată, intervenție
specializată și colaborare strânsă între profesioniști, părinți și cadre didactice, putem crea un
mediu de sprijin care să maximizeze potențialul copilului. În plus, promovarea unui mediu
stimulativ acasă și în mediul școlar, împreună cu implicarea activă a părinților și
educatoarelor, poate contribui semnificativ la dezvoltarea limbajului în mod sănătos.
Este important să înțelegem că fiecare copil este unic și, prin urmare, abordarea intervențiilor
ar trebui să fie personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărui preșcolar. Prin
recunoașterea și acceptarea diversității abilităților de limbaj, putem construi un mediu inclusiv
și empatic care să sprijine dezvoltarea optimă a fiecărui copil, pregătindu-i astfel drumul
pentru reușita viitoare în domeniile școlare și sociale.
 Bibliografie
1. https://www.didactic.ro/materiale-didactice/prevenirea-tulburarilor-de-limbaj-si-
corectarea-vorbirii-prescolarilor#google_vignette
2. https://edict.ro/tulburarile-de-vorbire-ale-prescolarului-si-modalitati-de-prevenire-
depistare-si-inlaturare-ale-acestora/
3. file:///C:/Users/2022/OneDrive/Desktop/119757333-tulburari-de-limbaj.pdf
4. https://terramed.md/ro/directii/neurologie-pentru-copii-si-adult/tulburarile-de-limbaj/
5. https://www.scrigroup.com/management/cominicare/Diagnosticarea-si-
clasificarea91817.php
6. https://mamisicopilul.ro/rinolalia/#2
7. https://www.medicover.ro/simptome/disartria/
8. https://www.sanador.ro/disartrie
9. https://ro.scribd.com/document/94221097/Definirea-Tulburarilor-de-Limbaj
10. https://clinicaaproape.ro/logopedia-ce-este-tulburarile-de-limbaj-ce-sunt-cauzele-
acestora-clasificare-si-rolul-logopedului/