DEFICIENŢELE DE LIMBAJ

Structura lecţiei
Generalităţi;
Etiologia tulburărilor de limbaj;
Clasificarea şi caracteristicile tulburărilor de limbaj;
Terapia tulburărilor de limbaj (logopedică).
 Generalităţi
 Logopedia – ştiinţă psihopedagogică teoretică şi practică a
limbajului: logos – cuvînt; paideia – educaţie.
 Realitatea demonstrează că atît la copiii normali, cît şi la
diverse categorii de deficienţi sunt constatate diverse tulburări
de limbaj care împiedică înţelegerea, recepţionarea şi
transmiterea mesajului verbal.
 În sens restrîns logopedia se ocupă de educarea vorbirii, dar în
sens extins ea se ocupă de dezvoltarea limbajului la orice
vîrstă, de prevenirea tulburărilor de limbaj (mai ales în
perioada preşcolară şi şcolară) cît şi de corectarea tulburărilor
ce s-au instalat datorită unei foarte diverse etiologii.
Etiologia tulburărilor de limbaj
În procesul de ontogeneză limbajul este o funcţie calitativ
nouă a activităţii nervoase superioare. Tocmai pentru că limbajul
este un proces atît de fragil şi mai nou din punct de vedere
filogenetic, el este supus diverselor deteriorări, datorită unor
multiple cauze, cunoscute şi mai puţin cunoscute.
Necesitatea cunoaşterii factorilor nocivi, care acţionează
negativ asupra limbajului este stringentă, atît pentru prevenirea lor,
cît şi pentru stabilirea diagnosticului şi a modalităţii terapeutice a
deficientului. Nu întotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzale
care au provocat deficienţa de limbaj, mai ales că de foarte multe
ori, la baza unei dereglări se află un complex de cauze.
 Factorii etiologici pot fi prenatali, perinatali şi postnatali
Factori prenatali sunt: administrarea în perioada sarcinii a preparatelor
medicamentoase, hormonale, alcoolul, fumatul şi tranchilizantele. Vîrsta
părinţilor: prea tineri sau peste 45 ani, emoţiile puternice.
Factorii perinatali – conflict Rh, travaliul prelungit, traumatismele şi
hipoxia cere pot condiţiona lezări ale aparatului periferic şi central ale
vorbirii.
Factorii postnatali:
Cauze organice – pot fi de natură periferică, anomaliile dento-maxilo-
faciale, ce dereglează articularea vorbirii şi centrală unde sunt lezate
organic zonele vorbirii ca consecinţă a unor aşa maladii ca encefalitele,
meningitele, scarlatina, rujeola, pojarul etc.
Cauzele de natură funcţională. Pot apărea dereglări în expiraţie, fonaţie,
articulare a aparatului vorbitor. Toate aceste cauze sunt dificil de
evidenţiat, de aceea este necesară investigarea clinică.
 Cauze psiho-neurologice – sunt cele care afectează mai
ales pe acei subiecţi care congenital au o construcţie anatomo-
fiziologică cu patologii. Aceste cauze se întîlnesc la deficienţii
mintali, de auz, de văz, care prezintă şi tulburări de limbaj.
Cauze psiho-sociale – au o frecvenţă relativ mare. Printre
aceste cauze pot fi numite metode greşite de educaţie în familie:
ameninţări, cicăleli, pedepse corporale etc. Se întâlnesc uneori şi
metode didactice greşite. Toate acestea pot provoaca în cele din
urmă stări depresive, modificări ale excitaţiei şi inhibiţiei, fobii,
anxietate, însoţite deseori de tulburări de limbaj. Slaba stimulare
a vorbirii copilului, încurajarea copilului mic în vorbirea
incorectă pentru amuzamentul adulţilor, la fel poate contribui la
obişnuinţe deficitare. Formele de bilingvism, prin obligarea
copilului a învăţa o limbă străină înainte de a-şi forma
deprinderea corectă a limbii materne, la fel pot provoca tulburări
de limbaj.
 Clasificarea tulburărilor de limbaj
Tulburările de limbaj pot apărea atît pe fondul intelectual normal, cît
şi la deficienţii mintali sau senzoriali, cu deosebirea că la cei din urmă ele
sunt mai pronunţate şi mai frecvente.
Tulburările de limbaj pot fi clasificate după mai multe criterii. E.
Verza face o clasificare a tulburărilor de limbaj luînd în consideraţie
criteriile: anatomo-fiziologice, etiologice, lingvistice şi psihologice. Astfel
sunt identificate următoarele categorii de tulburări:
1. Tulburări de pronunţie;
2. Tulburări de ritm şi coerenţă a vorbirii;
3. Tulburări de voce;
4. Tulburări ale limbajului citit;
5. Tulburări ale limbajului scris;
6. Tulburări polimorfe;
7. Tulburări de dezvoltare a limbajului.
 1. Tulburările de pronunţie
(dislalia, rinolalia, disartria)
Dislaliile reprezintă dificultatea sau imposibilitatea pronunţării,
manifestându-se în mod predilect pentru: anumite sunete, silabe, cuvinte. Dislaliile
pot apărea atât pe fondul limitelor normalului, cât şi preponderent la deficienţii
mintali şi senzoriali, cu deosebirea că la cei din urmă ele sunt mai pronunţate şi mai
frecvente. În funcţie de diverşi factori distingem mai multe clasificări:
După complexitatea afectării aparatului logomotor, distingem:
 dislalia organică datorată anomaliilor organelor periferice ale vorbirii. Se manifestă
în cazul surzeniei periferice, al anomaliilor de maxilare, dinţi, limbă etc.;
 dislalia funcţională datorată funcţionării defectuoase a aparatului logomotor. Apare
în cazul atrofiei sau neexersării muşchilor limbii, buzelor, vălului palatin, al traseului
greşit pe care-l ia curentul de aer expirat, insuficienţei în dezvoltarea atenţiei auditive
etc. În multe cazuri dislalia funcţională este condiţionată de astenie psihică şi fizică
în urma suportării diferitelor boli infecţioase sau endocrine, limbajul incorect al
adulţilor din anturajul copilului, surmenaj, audiţie dificilă.
După gradul de extindere a dislaliei (numărul de sunete alterate), există:
 dislalie simplă sau parţială, când este afectat un sunet;
 dislalie complexă, când sunt afectate mai multe sunete.
 După modalitatea de afectare a sunetului, se evidenţiază:
 dislalia sunetelor în cadrul căreia pot exista următoarele forme de
tulburare a pronunţiei lor:
- dislalia prin omisiune de sunete – la pronunţare sunetul afectat
lipseşte;
- dislalia prin alterare,leziune – la pronunţie sunetul deficitar este
alterat;
- dislalia prin înlocuire de sunete (paralalia);
 dislalia silabelor ce cuprinde tulburările la nivelul pronunţiei unor
silabe;
 dislalia cuvintelor ce reprezintă dificultatea sau imposibilitatea
pronunţării anumitor cuvinte.
 În funcţie de sunetul afectat, mai frecvent se întâlnesc următoarele tipuri
de dislalii:
Rotacismul – defecte în pronunţarea sunetului “r”. Această formă
dislalică constă în deformarea, omisiunea şi înlocuirea sunetului “r”.
Emisiunea corectă a lui “r” presupune o anumită dezvoltare a aparatului
logomotor şi mişcări fine de sincronizare. Din aceste motive, la majoritatea
copiilor antepreşcolari mici, se produce afectarea sunetului “r” sau se
înlocuieşte cu “l” şi mai rar cu “d, h, v”. Se disting:
 rotacism palatal – când “r” se produce cu vârful limbii situat mult înapoi şi
vălul palatin vibrează;
 rotacism graseiat – este produs de numai vibrarea vălului palatin;
 rotacism nazal – apare ca un “r” hârâit (aerul iese pe nas);
 rotacismul bucal – se produce prin vibrarea obrajilor;
 rotacismul bilabial – este produs de vibrarea buzelor, sunetul semănând cu
sforăitul calului “prrr”;
 rotacismul interdental – este produs prin vibraţia limbii aşezată între dinţi.
La baza producerii rotacismului stau anomaliile anatomice şi
funcţionale ale limbii, leziuni ale nervului hipoglos, deficienţele de auz,
imitaţiile deficitare ale pronunţiei celor din anturajul copilului, existenţa unor
factori negativi de natură psihosocială şi culturală etc.
 Sigmatismul – sunetele şi silabele afectate sunt cele sigmatice “s, ş, z, ţ,
j, ci, ce, gi, ge”. Apare aşa-numita sâsâială. Se disting mai multe forme de
sigmatism:
 sigmatism interdental – când pronunţia sigmaticelor se face cu limba între dinţi şi
coloana de aer este emisă prin spaţiul dintre vârful limbii şi incisivi, mai ales în
perioada schimbării dinţilor;
 sigmatism nazal – când sunetele sunt pronunţate nazal;
 sigmatism predentar – marginea anterioară a limbii închide spaţiul dintre incisivi,
ceea ce provoacă dificultăţi în expulzarea jetului de aer;
 sigmatism siflant – vârful limbii este puţin retras de la dinţi, ceea ce determină un
sunet şuierător, moale;
 sigmatism labiodentar – la articularea sunetului, în afară de limbă participă şi buza
inferioară, care se apropie de incisivii superiori.
Sigmatismul poate să apară şi în cazurile, când organele aparatului
vorbitor au o structură şi funcţie normală, fiind o manifestare a nedezvoltării
generale a limbajului. Adesea sigmatismul este condiţionat de anomaliile
structurale şi funcţionale ale organelor vorbitoare, în special ale dinţilor,
macroglosia, mobilitatea insuficientă a limbii.
Activitate
Prezentaţi elementele unui program de terapie pentru un elev din clasa I cu
sigmatism, folosind materialele din anexa 6, compendiu.
 Lambdacismul – tulburare de pronunţie a consoanei “l”. Se deosebeşte:
 lambdacism lacunar – în care sunetul este omis;
 lambdacism semimuiat, când aerul se scurge pe părţile laterale şi sunetul îşi pierde
sonoritatea;
 lambdacism nazal, când aerul trece în cea mai mare parte pe cale nazală;
 lambdacism bilabial, când sunetul este pronunţat cu limba între buze.
Deşi cu o frecvenţă mai mică, se pot produce tulburări şi a celorlalte sunete:
 Betacism – când este afectat sunetul “b”;
 Capacism – când este afectat sunetul “c”;
 Gamacism – când este afectat sunetul “g”;
 Deltacism – când este afectat sunetul “d”;
 Fitacism – când este afectat sunetul “f”;
 Mutacism – când este afectat sunetul “m”;
 Nutacism – când este afectat sunetul “n”;
 Hamacism – când este afectat sunetul “h”.
Vocalele sunt mai rar afectate, iar atunci când se întâlnesc asemenea situaţii pot
fi un indiciu al unei patologii grave. De obicei, se întâlnesc deficienţe în pronunţarea
vocalelor a, e, u.
Întrebare
Care sunt diferenţele dintre o tulburare a expresiei verbale de natură organică şi una de
natură funcţională? Argumentaţi răspunsul.
 Rinolalia (vorbirea pe nas) – se prezintă prin 2
forme - deschisă și închisă:
- rinolalia deschisă se caracterizează prin pronunția
alterată a consoanelor explozive (P, B, T, D) cu o nuanță
particulară vibrantă a sunetelor respective. Este cauzată de
paralizia vălului palatin, de perforații palatine.
- rinolalia închisă se caracterizează prin voce surdă, cu
alterarea pronunției consoanelor și diftongilor nazali (M,
N, AN, ON). Se explică prin schimbarea rezonanței
nazale, întîlnită la îngustatea canalelor nazale, prezența
adenoizilor pe pereții cavității nazale, îngroșarea vălului
palatin.
 Disartria (din limba greacă “dys” - greu şi “arthria” - articulaţia)
este o tulburare complexă de vorbire (vorbire neclară, confuză, disritmică,
disfonică, cu rezonanţă nazală, monotonă). Această dereglare de pronunție
este condiționată de insuficiența inervației aparatului vorbitor periferic.
Afecțiunile pot fi depistate în limitele SNC sau periferic. Există dizartrie
bulbară (afectați nervii cranieni IX, X, XII), subcorticală sau
extrapiramidală, cerebeloasă și spinală.
Disproporţia dintre vorbirea impresivă, păstrată integral sau in mare
măsură, şi cea expresivă, care este denaturată, uneori foarte grav incat
afectează inţelegerea celor pronunţate, constituite una din caracteristicile
specifice ale acestei tulburări.
Copilul disartric este, de cele mai multe ori, conştient de dificultăţile
pe care le intampină in realizarea unor mişcări fonoarticulatorii. Deşi ştie ce
mişcări trebuie să realizeze pentru a produce prin imitaţie un anumit sunet, el
nu le poate reuşi. Efortul voluntar contribuie adeseori doar la accentuarea
dificultăţilor in desfăşurarea mişcărilor respective, pe care uneori le poate
realiza in condiţiile unei vorbiri in ritm mai incetinit decat cel impus de
fluenţa vorbirii normale.
 2. Tulburări de ritm şi coerenţă a vorbirii
Principalele tulburări din această categorie sunt: balbismul, tahilalia, bradilalia şi
aftongia.
Balbismul este o tulburare mai complexă nu numai prin formele de manifestare, ci
mai cu seamă prin efectele negative ce le are asupra personalităţii şi comportamentului
persoanei. Repetarea silabelor se produce, în primul rând pentru cele care necesită un efort
mai mare în emisie (pl, bl, cr, sâ) sau pentru sunetele ce apar mai târziu în ontogeneză (z, s, ş,
r). La unele persoane apar sunete sau silabe parazitare ce sunt intercalate în vorbire. În funcţie
de diverşi factori, distingem mai multe clasificări.
După complexitatea afectării musculaturii fonatorii şi respiratorii ale aparatului
logomotor, distingem:
– Balbismul clonic, care se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul sau
mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor. Au
loc contracţii alternative ale diferitelor grupe de muşchi ale aparatului fonoarticulator.
– Balbismul tonic ce se manifestă prin apariţia spasmelor care sunt puternice, iar subiectul nu
poate pronunţa primul sunet, silabă sau cuvânt. Spasmele de la nivelul aparatului
fonoarticulator sunt însoţite de mişcări uşoare ale buzelor, grimase, încordări ale feţei şi chiar
ale întregului corp, gesticulaţie de prisos sau, dimpotrivă, o rigiditate exagerată, o inhibiţie a
întregului organism. Vorbirea nu este ritmică şi cursivă. Apare o contracţie tonică a întregii
musculaturi a aparatului fonoarticulator.
– Balbismul mixt – când bâlbâiala se manifestă atât prin prima formă, cât şi prin a doua.
 După vârsta apariţiei afectării, distingem:
– balbismul primar, care apare în jur de 2 - 2,5 ani;
– balbismul secundar, ce apare după o perioadă de vorbire normală.
Deseori balbismul are un impact negativ, provocând unele modificări
psihice, cum ar fi: dezorganizare în activitate; stare de încordare şi nelinişte
permanentă în legătură cu activitatea de vorbire; nevoia de a fi ocrotit;
negativism; astenie; înstrăinare şi izolare socială; emotivitate crescută şi labilă
manifestată prin anxietate, nesiguranţă; tulburări de concentrare a atenţiei,
datorate supraâncordării permanente şi a dominantei în legătură cu vorbirea
etc.
Balbismul influenţează cititul, dar şi în scris pot apărea confuzii sau
repetări. În citire deficientul de limbaj repetă silabe sau cuvinte, face pauze
după cuvinte, iar uneori sare cuvintele dificile sau le modifică după
posibilităţile de pronunţare. Balbismul, de obicei, se agravează odată cu
înaintarea în vârstă, iar conştientizarea defectului din perioada pubertăţii
complică foarte mult tabloul simptomatologic. Balbismul se transformă în
logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic, cauzat de
deficienţa dată, şi trăirea acesteia ca pe o dramă. Logonevroza include pe lângă
simptomele de repetare a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, modificarea
atitudinii faţă de vorbire şi mediul înconjurător în general, prezenţa
spasmelor, a grimaselor, a încordării şi a anxietăţii, determinate de teama că va
greşi în timpul vorbirii.
 Unul dintre mecanismele balbismului constă în faptul că în această
tulburare se creează o lipsă de coordonare între ceea ce gândeşte şi ceea ce spune
persoana. Acest impas se datorează apariţiei unor focare de inhibiţie în scoarţă. Ele
determină spasme musculare de articulare, fonaţie şi respiraţie care pot ţine de la 3
până la 90 secunde, inhibând pronunţarea normală a fonemelor, silabelor şi
cuvintelor.
În ceea ce priveşte etiopatogenia balbismului există o diversitate de păreri.
După Lafon, balbismul este o nevroză comportamentală manifestată prin mânie,
agresivitate, indisciplină, ostilitate, inhibiţie, inadaptabilitate. Stein explică balbismul
ca pe o tulburare a evoluţiei limbajului, interpretându-l fie ca pe o oprire într-un
stadiu infantil, fie ca pe o reântoarcere la o formă arhaică de vorbire a copilului.
Teoriile bazate pe reflexe (Marinescu) consideră balbismul ca o „tulburare de
condiţionare”. Alte teorii consideră balbismul o nevroză mai mult sau mai puţin
amplă care condiţionează modificarea personalităţii. Adler, Freud consideră
balbismul un simptom nevrotic cu valoare de apărare împotriva anxietăţii. Ea apare
ca un compromis între dorinţa de a spune ceva şi frânele care se opun acestei
realizări. Există opinii că balbismul este preponderent de natură organică, leziunea
localizându-se la nivelurile scoarţei cerebrale, sistemului piramidal şi striopalidar.
Nici una dintre aceste teorii, luate în parte, nu explică originea şi mecanismul
complet al balbismului.
Activitate
Analizaţi particularităţile psihologice principale ale unui adolescent cu balbism şi
elaboraţi portretul lui psihologic.
 Tahilalia – vorbire exagerat de rapidă. Se întîlnește de
obicei în leziunile sistemului strio-palidar. Poate fi depistată la
persoanele cu instabilitate nervoasă, cu hiperexcitabilitate.
Bradilalia – vorbire lentă, monotonă. Este un simptom al
afectării nucleului palid. Se evidențiază mai ales la deficienții de
intelect.
Aftongia – este pierderea capacității de a vorbi articulat,
cauzată de leziuni la nivelul nucleului hipoglos și facial. Aftongia
se produce atunci cînd în mușchii limbii are loc un spasm tonic
de lungă durată. Cel mai frecvent aftongia însoțește balbismul.
 3. Tulburările de voce
Tulburările vocii cuprind distorsiunile spectrului sonor,
care se referă la intensitatea, înălțimea, timbrul și rezonanța
sunetului. Etiopatogenia este foarte variată.
Cauzele organice sunt reprezentate de malformațiile
organelor fonatoare (deformații, polipi, noduli, tumori).
Cauzele funcționale sunt manifestate prin paralizii ale
mușchilor laringelui, hipotonie a palatului moale, forțarea vocii
în intensitate și înalțime, ca fenomen secundar în hipoacuzii
grave.
Cauzele psihogene: stresul psihic, șocul emotiv, tracul,
unele boli psihice și stări reactive.
 Formele tulburărilor de voce
Afonia – este un defect organic care se manifestă prin pierderea vocii în
urma lezării laringelui.
Fonastenia – este o tulburare funcțională care se manifestă prin slăbirea
sau dispariția temporară a vocii. Apare la folosirea incorectă și abuzivă a vocii (la
cîntăreți, profesori, oratori) cît și în cazurile de emotivitate exagerată. În
majoritatea cazurilor fonastenia este însoțită de o serie de dereglări de ordin
psihic (frustrare, nesiguranță, teamă, frică), care o mențin și chiar o accentuează.
Disfonia – vocea este falsă, monotonă, tușită, nazală, timbrul inegal,
scăzută în intensitate etc. Este o tulburare a mușchilor laringelui (tonus slab),
poate apărea în șocuri, emoții. Se depistează instabilitatea vocii, caracterul șters,
nediferențiat sau chiar șoptit.
Vocea răgușită – se manifestă prin îngroșirea și slăbirea fonației,
datorită inflamării laringelui, poate fi cauzată de răceală sau alte maladii
respiratorii, dar și de forțarea coardelor vocale.
Vocea nazală – alterează claritatea vorbirii și constă în refluierea pe nas
a aerului expirat în timpul vorbirii. Cauza deficienței constă în închiderea
cavității bucale prin coborîrea exagerată a palatului moale. Apare frecvent în
cazul polipilor nazali.
 4. Tulburările limbajului citit
Principalele tulburări ale limbajului citit sunt alexia şi dislexia.
Alexia reprezintă lipsa sau pierderea capacităților de a citi.
Dislexia este definită ca dificultatea de a citi, manifestată prin tulburări
preponderent la nivelul percepției auditive, optice şi a celei kinestezice.
Dificultățile în însușirea citirii se referă atît la corectitudine, cît și la modul
conștient, fluent și expresiv pe care trebuie sa-l realizeze cititul. Există mai
multe tipuri de dislexie:
- dislexia fonematică, unde copiii nu pot face corect analiza și sinteza
auditivă a cuvintelor și propozițiilor. Percepțiile auditive sunt fie deformate,
fie incomplete;
- dislexia optică, caracterizată prin nerecunoașterea literelor ca semne grafice
ale fonemelor respective;
- dislexia verbală, manifestată prin incapacitatea copilului de a efectua
operații de analiză și sinteză literală sau silabială a cuvîntului. Această formă
este foarte des întîlnită la elevi.
 5.Tulburările limbajului scris
Scrisul copilului are propria sa devenire și evoluție.
Învățarea lui, ca proces complex și de durată, este destul de
dificilă. Principalele tulburări ale scrisului sunt agrafia şi
disgrafia.
 Agrafia – este incapacitatea relativ totală a învățării actului
grafic; se întîlnește rar la copii.
 Disgrafia – incapacitatea copilului cu limbaj, auz şi dezvoltare
mintală normală de a învăța corect și de a utiliza constant
scrisul în condițiile de școlarizare normală. Principalele tipuri
de disgrafie sunt:
-disortografiile - dificultăţi în însusirea ortografiei;
-disfonografiile - dificultăţi în scrierea cuvintelor vorbite;
-discaligrafiile - dificultăţi în însusirea caligrafiei.
 6. Tulburările polimorfe (alalia şi afazia)
Alalia şi afazia reprezintă ansamblul tulburărilor înţelegerii şi exprimării
limbajului oral şi scris provocat de o leziune cerebrală. Se depistează tulburări nu
numai în comunicare, dar și în evoluția psihică a logopaților.
 Alalia – afecțiune organică a vorbirii de caracter central, ce se manifestă prin
nedezvoltare totală sau parțială a limbajului. Această nedezvoltare a centrilor vorbirii
poate fi congenitală sau dobîndită în perioada formării vorbirii în primii 3 ani de
viață. Există alalie motorie, senzorială și în cazuri mai rare – globală (mixtă):
- alalia motorie – copiii în genere nu pot vorbi.
- alalia senzorială – copiii nu înțeleg vorbirea, în cazurile grave vorbirea lipsește sau
există numai gîngurit. În cazurile mai simple copiii pot vorbi, dar au un vocabular
sărac, plin de agramatisme, astfel de copii însușesc cu greu scrisul și cititul.
 Afazia – afectarea și dispariția vorbirii după dobîndirea comportamentului verbal.
Ea apare în cazul unor leziuni cortico-cerebrale ale centrilor limbajului. Sunt
asociate tulburări de natură intelectuală privind elaborarea gândirii abstracte sau
sintetice de diferite grade şi intensităţi. Afaziile pot fi:
- afazia motorie Broca - este o tulburare de expresie motorie a limbajului, cu
conservarea înţelegerii vorbirii, a scrisului şi a cititului.
- afazia senzorială (Wemicke) afectează identificarea şi înţelegerea simbolurilor
verbale sau scrise;
- afazia globală constă în disoluţia limbajului în totalitatea sa, atât în ceea ce priveşte
înţelegerea, cât şi expresia vorbirii.
 7. Tulburările de dezvoltare a limbajului
Mutismul psihogen (voluntar) – constă în refuzul parțial sau
total, din partea copilului de a comunica cu unele persoane, iar în
forme grave, acest refuz se extinde asupra întregului mediu
înconjurător. Cauzele pot fi: stresurile, eșecurile, emoțiile, șocul.
La acești copii se evidențiază tulburări comportamentale ca
încăpățânarea, timiditatea, brutalitatea etc. Copii cu mutism
voluntar înțeleg vorbirea, însă lipsa comunicării le afectează
vocabularul, exprimarea logico-gramaticală.
Întîrzierile în dezvoltarea generală a limbajului se
depistează la subiecții care nu reușesc să atingă nivelul de
evoluție a limbajului conform vîrstei. Aceste dereglări pot fi
determinate de afecțiunile SNC provocate de hemoragii
cerebrale în timpul nașterii, de eventuale boli grave, de lipsa
de stimulare a comunicării în perioada primei copilării.
Terapia tulburărilor de limbaj (logopedică)
Etapele terapiei logopedice:

 Terapia cu caracter general

1. educarea miscarilor articulatorii
2. educarea respiratiei
3. dezvoltarea auzului fonematic

 Terapia specifica
1. emiterea sunetului
2. consolidarea sunetului
3. automatizarea sunetului
 Exemple de exerciţii pentru educarea miscărilor
articulatorii
1. Pentru dezvoltarea mobilitatii maxilarelor si muschilor faringelui: cascatul, tusea,
deglutitia, gargara, imitarea rumegatului animalelor, muscatura, prinderea buzei de sus
cu dintii de jos si invers (joc: un mos fara dinti sus si fara dinti jos), miscare dreapta-
stanga a mandibulei

2. Pentru dezvoltarea mobilitatii linguale: scoaterea si retragerea limbii, limba in forma de

sageata, de lopata, de jgheab, miscarea limbii in sus si in jos, ghemuirea ei, stergerea
buzelor si a dintilor cu limba, atingerea dintilor de sus si de jos, vibrarea limbii,
“Pisicuta bea lapte”, “Tropaitul calului”, “Maseaua umflata”,”Dopul de
sampanie”,”Atinge nasul”,”Atinge amigdalele”

3. Pentru dezvoltarea mobilitatii obrajilor: umflarea si retragerea simultana si alternativa a

obrajilor, trecerea aerului dintr/o parte in alta (se pot lovi usor obrajii pentru
expulzarea aerului), suptul obrajilor

4. Pentru dezvoltarea mobilitatii buzelor: imitarea surasului, vibrarea buzelor, miscari care
imita suptul, alternarea tuguirii buzelor cu zambetul, suflarea usoara a unor bucatele de
hartie, fulgi, vata etc.
 Jucării pentru terapia dislaliei
Obiecte pentru educarea respiraţiei
(instrumente si jucării muzicale de suflat):

- muzicuţă
- fluier
- nai de jucărie
- moriscă
- trompete de plastic
- suflători hartie
- baloane cu supapă, diferite forme,
culori, mărimi, modelabile
- lumânări de diverse forme, marimi,
culori
- joc cu ţeavă si bile
- vas cu apă si pai de suflat in apă, sau
bărcuţe
- fulgi de păsări
 Exerciţii si mijloace didactice pentru dezvoltarea
auzului fonematic si a atenţiei auditive
1. Elevii sunt antrenati sa raspunda la diverse semnale sonore:
fluierat, clinchet de clopotel, batai din palme, imitari de
animale, etc. prin anumite miscari convenite de comun acord
(miscari ale picioarelor/bratelor, alegeri de obiecte, jucarii,
imagini, etc.)

2. Recunoasterea diverselor obiecte cunoscute prin lovirea lor

cu un creion sau la caderea lor

3. Diferentierea sunetelor fizice si identificarea sursei lor

sonore in spatiu (toba, fluier, fosnet de hartie, sticla, lemn,  Jucarii, figurine de plus, animale
metal). La clasa se pot folosi jocurile: “baba-oarba” si  Papusi care vorbesc, de diverse
“telefonul fara fir” marimi
 Telefoane de jucarie
4. Repetarea ritmului bataii din palme / in toba sau a bataii  Masinute mici cu sunete
palmei pe masa a terapeutului (ritmuri simple ale unor cantece Mijloace de transport diverse
familiare sau necunoscute). Determinarea numarului acestor care scot sunetele caracteristice
batai.  Jucarii muzicale
 Reportofon
5. Folosirea instrumentelor muzicale si folosirea  Radio, Casetofon
reportofonului pentru a isi auzi vocea si modul de articulare a
sunetelor
 Exercitii care se folosesc si la terapia specifica (in functie de sunetul afectat):
1. Jocul silabelor:se pronunţă serii de silabe paronime în ritmul bătăilor din palmă
pa, po, pu, pe,pi. ta, to, tu, te, ti ba, bo, bu,be, bi. da, do ,du , di.
ga, go, gu, ghe, ghi. fa, fo, fu, fi. ca, co , cu ,che, chi. va, vo, vu,vi.
2. Exerciţii pentru diferenţierea consoanelor surde de cele sonore în cuvinte paronime:
P-B T-D C-G F-V S-Z
paie-baie tata-data cară-gară fată –vată sare-zare
papa-baba tare-dare caz-gaz far - var sac-zac
parcă-barcă tună-dună coală-goală file-vile seamă-zeamă
pară-bară tac-dac coarnă-goarnă fii-vii oase-oaze
poală-boală toamnă-doamnă cocoşi-gogoşi foi-voi oase-oaze
pere-bere trepte-drepte cât-gât fin-vin rase-raze
pir-bir topor-dobor când-gând fază-vază sar-zar
pile-bile tuş-duş cură-gură facă-vacă sărit-zărit
pun-bun lată-ladă crai-grai fulg-vulg
prună-brună pot-pod creier-greier fină-vină
alpine-albine roată-roade nucă-nugă
pază-bază spate-spade luncă-lungă
pufni-bufni pături-păduri stâncă-stângă
pată-bată vatră-vadră fac-fag
3. Exercitii pentru diferentierea sunetelor si cuvintelor cu punct de articulare apropiat. Cu ce
sunet incepe cuvantul?, cu ce sunet se termina cuvantul?
4. Completarea unor cuvinte lacunare sau transformarea cuvintelor prin inlocuiri de sunete /silabe
5. Jocuri hazlii: “Pe cap un capac , pe capac un ac”
 Proiect de terapie logopedica
DATA:
GRUPA:
TULBURAREA DE LIMBAJ: Dislalie polimorfa
DURATA: 45 min
TEMA ACTIVITATII: Diferenţierea sunetelor „s” şi „z”
TIPUL ACTIVITATII: corectiv-terapeutica
OBIECTIV GENERAL: Diferenţierea sunetelor “s” şi “z” în emitere independentă, în silabe directe şi
indirecte, cuvinte care conţin sunetele “s” şi “z”, cuvinte paronime, propoziţii cu aceste cuvinte.
OBIECTIVE OPERATIONALE:
O1: Să pronunţe corect sunetele „s” şi „z”;
O2: Să recunoască auditiv cele două sunete în silabe, cuvinte, propoziţii;
O3: Să articuleze corect cuvintele date;
O4: Să descopere diferenţele dintre cuvinte din imaginile date;
O5: Să diferenţieze cuvintele paronime prin pronunţie şi sens;
OBIECTIVE FORMATIV-TERAPEUTICE:
Pe parcursul activităţii se va urmării:
a)elevii să-si dezvolte deprinderile de pronunţie corecta a sunetelor “s” şi „z”, în toate cazurile
date;
b) elevii să interacţioneze cu ceilalţi colegi in povestirea după imagini;
c) să se creeze un climat afectiv pozitiv care să-i stimuleze pe copii.
METODE SI PROCEDEE DIDACTICE: Conversaţia, Demonstraţia articulatorie, Explicaţia, Exerciţiul,
Comparaţia, Jocul didactic
MIJLOACE DIDACTICE: oglinda logopedica, imagini cu diverse obiecte a căror denumire conţin sunetele
“s” şi „z”, material verbal, stimulente
BIBLIOGRAFIE:
- Verza, E. (2003), Tratat de logopedie, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, vol I
- Stănica, C., Vrăsmaş, E. (1994), Terapia tulburărilor de limbaj, Editata de S.S.H., Bucureşti
Nr. MOMENTELE TIMP DESFASURAREA ACTIVITATII OB. METODE SI EVALUA
ord ACTIVITATII PROCEDEE RE
DIDACTICE

1 PREGATIREA 2’ Pregătirea materialului didactic, aerisirea sălii,

ACTIVITATII dezinfectarea oglinzilor logopedice cu spirt, sosirea
copiilor si aşezarea la locurile lor.

2 REACTUALIZAREA 10’ Realizarea câtorva exerciţii de “încălzire” a aparatului Conversaţia Initiala

ARTICULĂRII fonoarticulator. Demonstratia Frontala
CORECTE A Realizarea de exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic. articulatorie
SUNETELOR „S” ŞI
Exerciţii de pronunţie cu cuvinte care conţin suntele „s” şi Exercitiul
„Z”
„z”

3 DIRIJAREA 20’ Se pronunţă sunetul „s”, apoi sunetul „z” având grijă ca O1 Demonstraţia
ACTIVITATII subiectul să realizeze corect diferenţa de articulare şi articulatorie individual
TERAPEUTICE conştientizarea diferenţelor prin palparea laringelui în a
timpul emiterii sunetelor.
Conversatia
Vom pronunţa silabe cu „s” şi „z” în toate poziţiile, iar Explicatia
subiectul va trebui să le reproducă. (ex. sa-za, asa-aza, as- O2
az) Comparatia
Se vor repeta prin vorbire reflectată cuvinte ce conţin
sunetele „s” şi „z”
(ex. sac, soare, casă, las, zeu, oază, iaz) Conversatia
Pentru recunoaşterea sunetelor „s” şi „z” se vor da exemple O3 Explicatia
de imagini, iar apoi copii vor trebui să spună în care cuvânt Comparatia
se aude „s” şi în care „z”
Se realizeaza propozitii dupa imagini, recunoscandu-se Joc didactic
O4
cuvintele care include literele “s” si “z”
Se cere aranjarea unor cartonaze cu cuvinte ce contin “s” si
“z” pe doua coloane separate
4. CONSOLIDAREA 6’ Se repetă serii de cuvinte paronime, corect, O5 Explicaţia individuala
ACTIVITATII şi se cere explicare înţelesului fiecărui
cuvânt, după care alcătuire de propoziţii cu
aceste cuvinte.

5. EVALUARE 2’ Copiii care au fost cuminţi, atenţi, care au Conversatia finala

răspuns corect, vor primi cate un evaluativa
stimulent.

Cartonase: