Întârzierea în dezvoltarea limbajului

1. Caracteristici
Întârzierea în dezvoltarea limbajului sau retardul verbal se caracterizează printr-un decalaj al
achiziției limbajului receptiv și expresiv în raport cu media vârstei.
Copiii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului pot manifesta dificultăți și la nivelul
laturii receptive a limbajului, adică întâmpină dificultăți de înțelegere a limbajului celorlalte persoane,
mai ales a mesajelor mai complexe. Cele mai frecvente sunt însă situațiile în care copilul poate înțelege
în cea mai mare parte vorbirea interlocutorului, poate realiza sarcini simple (“adu pantofii lui tata de pe
hol!”, “pune cana pe masă!”, “arată-mi burtica!”, “arată-mi creionul roșu” etc) în schimb prezintă mari
dificultăți la nivel expresiv: Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului nu reușesc să atingă nivelul de
evoluție potrivit vârstei cronologice. Există încă de la început un decalaj față de cei normali, ei
lalalizează puțin, apoi evoluția fono-articulatorie este stagnată. Chiar dacă monosilabele dublate apar la
timp, urmează o lungă perioadă de latență. Cuvintele apar după 2-3 ani, simplificate, fonemele dificile
lipsesc sau sunt înlocuite cu altele simple, finalele se pierd, grupurile consonantice sunt reduse la
consoanele mai ușor de pronunțat.
La acești copii se menține un retard al limbajului și la vârsta școlară, pe trei trepte: articular,
vocabular, construcții de ansambluri verbale. Examenul motric pune în evidență greutatea realizării
mișcărilor fine ale degetelor, buzelor, limbii, și mai rar ale motricității generale. Intelectul, în unele
cazuri, este normal. Alteori se asociază cu un deficit de intelect care cu timpul se va confirma ca un
intelect liminar sau ca o debilitate mentală. La preșcolari, întârzierea în dezvoltarea intelectuală poate fi
o consecință a întârzierii în dezvoltarea vorbirii.

2. Etiologia tulburărilor de dezvoltare a limbajului

Cuprinde patru mari grupe de cauze: factori neurogeni, somatogeni, psihogeni și constituționali.
a. Factorii neurogeni pot acționa în timpul sarcinii, la naștere cât și după naștere. Unii factori
determină leziuni (micro sau macrosechelare). Bolile gravidei, care pot provoca asfixia fătului,
traumatismele obstetricale, cât și bolile din copilărie sunt factori care „ating” creierul copilului și sunt o
cauză serioasă a sindromului de nedezvoltare și întârziere a limbajului. Cea mai mare pondere în
determinarea întârzierii o au tulburările hipoxice, cu hemoragii difuze care se manifestă clinic prin
microsechele neurologice (strabism, debilitate mentală, instabilitate psihomotorie). Cercetările atestă o
frecvență mai mare a sindromului la băieți. Când procesul patologic interesează numai elementele
periferice, structurile limbajului prezintă întârzieri simple cu mari șanse de rezolvare.
b. Factorii somatogeni determină întârzierea globală a dezvoltării (boli cronice ale copilăriei,
boli infecțioase, mai ales repetate). Cei mai importanți factori somatogeni implicați sunt rahitismul,
tuberculoza, rujeola, varicela. Repetarea maladiilor într-un interval scurt de timp epuizează organismul
și determină un tablou caracteristic: copii hipotrofici, hipodinamici, apatici, palizi, cu dezvoltare
psihomotorie lentă. Nu sunt deloc neglijabile bronhopneumoniile, otitele și dispepsiile cu mare răsunet
cerebral și somatic.
c. Factorii psihogeni sunt cei care conduc la refuzul copilului de a comunica. În această
categorie sunt incriminate: abandonul, mediu familial traumatizant, metode greșite în educarea copiilor,

1
slaba stimulare a dezvoltării vorbirii, încurajarea în folosirea unui limbaj incorect (stâlcit în primii ani)
pentru amuzament. Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont că suprasolicitarea copilului prin bilingvism
introdus la vârsta ante-preșcolară, înainte de constituirea limbajului în limba maternă sub toate aspectele
lui (fonetic, lexic, gramatical) poate fi un factor important în apariția și întreținerea unei tulburări de
dezvoltare a limbajului.
d. Factorii constituționali se referă la o particularitate înnăscută, ca structură fizică și
neurologică, cu o influență mare, pe durată lungă asupra limbajului oral și scris. Dizabilitățile de limbaj
apărute ca urmare a factorilor constituționali ereditari sunt în general încadrate în disfazie: slab impuls
imitativ, chiar teamă de vorbire, mai frecvent la băieți.

3. Simptomatologie
Cuprinde următoarele manifestări:
a. fonetice: vocalele sunt prezente, consoanele sunt înlocuite, altele sunt omise în cuvânt, deși
izolat pot fi articulate, grupurile consonantice sunt înlocuite cu o consoană mai ușor de pronunțat,
diftongii sunt reduși la o vocală, silabele sunt eludate, mai ales cele aflate la sfârșitul cuvântului.
b. semantice: cuvintele apar după vârsta de 2 ani sau 2 ani și jumătate, iar vocabularul cuprinde
în jur de 20-30 de cuvinte.
Structura gramaticală este grav afectată: în cele mai multe cazuri cuvântul are rol de propoziție.
Atunci când folosesc propoziții, remarcăm:
- lipsa pronumelui și a legăturilor gramaticale,
- folosirea incorectă a singularului și pluralului,
- sărăcia adverbelor și adjectivelor utilizate în vorbire,
- apariția unor cuvinte parazitare,
- tulburări de pronunție atât la nivel de sunet, cât și la nivel de cuvânt și de propoziție,
- nu poate pronunța izolat unele sunete,
- poate pronunța izolat alte sunete (“n”), dar nu le poate pronunța în silabe, cuvânt sau
propoziții (“na, ne, ni, nu, no, nă, nî”, “an, on, en, in, un, ăn, în”, “nas, cana, con”, “Pune cana pe
masă”),
- adesea este afectată pronunția unui număr mare de sunete, nu doar consoane, ci și vocale și
diftongi,
- copilul comunică mai mult prin gesturi, câteva sunete, silabe și un număr mic de cuvinte.
Se constată și forme de dispraxie verbală: dificultăți de coordonare, planificare și secvențiere a
mișcărilor componentelor aparatului fonoarticulator (limbă, buze, maxilar, realizarea suflului) în vederea
pronunției cuvântului ca întreg; copilul poate spune pe silabe cuvântul, dar nu poate realiza sinteza
cuvântului atunci când sunt prezente consoane diferite (“cana”, “cada”), vocale diferite (“coca”,
“buba”), când cuvântul este polisilabic (“portocală”, “caramele”), iar în cazurile grave nu poate articula
nici cuvintele din silabe identice (“mama”, “tata”, “pipi”, “papa”, “baba”, “bebe”, “caca”); adesea repetă
doar una-două silabe, începutul sau sfârșitul cuvântului, dar și acestea pot fi la rândul lor deformate ca și
pronunție.
Vocabularul este foarte sărac în raport cu vârsta, fiind alcătuit mai mult din substantive; lipsesc
aproape în totalitate verbele, adjectivele și cuvintele de legătură.

2
 Se remarcă dificultăți majore de construire, de organizare logico-gramaticală a propoziției și de
susținere a unei conversații.
Poate apărea și refuzul de a vorbi, ca rezultat al eșecului de articulare a cuvintelor; trebuie însă
diferențiată întârzierea în dezvoltarea limbajului de mutismul psihogen, voluntar sau electiv; în cazul
retardului de limbaj, recuperarea nu se produce fără o intervenție de specialitate intensivă, dublată și de
sprijinul primit în familie sub coordonarea logopedului. În cazul mutismului psihogen, copilul poate
vorbi destul de bine, dar refuză să o facă în anumite contexte, în relația cu anumite persoane etc și se
recomandă psihoterapie prin joc pentru depășirea dificultăților emoționale și logopedie pentru corectarea
tulburărilor de limbaj datorate lipsei de exercițiu pe fondul refuzului de a vorbi.

4. Dezvoltarea normală a limbajului la copii

Limbajul vorbit este, de fapt, doar o parte a comunicării pe care o folosim zilnic. Chiar dacă nu
vorbesc, și sugarii au modalități de a-și comunica nevoile, prin gesturi, arătat cu degetul, mimică, plâns,
gângurit, privire. De aceea, atunci când privim dezvoltarea normală a limbajului, vom evalua
întotdeauna comunicarea în ansamblu, atât partea de emisie (limbaj expresiv), cât și de recepție (limbaj
receptiv).
Repere în dezvoltarea limbajului:
La 1 an:
• Caută și identifică sursa unui sunet, zgomot, muzică
• Răspund la nume în majoritatea ocaziilor când sunt strigați
• Se uită unde li se indică cu degetul
• Gânguresc cu intonație, răspund prin gângureală la conversația adultului
• Arată cu degetul către un obiect dorit la care nu pot ajunge
• Majoritatea vor spune primul cuvânt (mama, tata, apa)
Între 1 și 2 ani:
• Ascultă și îndeplinesc sarcini simple (“stai”, “dă-mi” – referitor la un obiect din mână,
aduc obiecte uzuale din casă)
• Arată către obiecte uzuale și imagini când sunt numite
• Numesc câteva obiecte, persoane și imagini (ex animale, activități)
• Învață circa 1 cuvânt nou în fiecare săptămână, după 1 an jumătate
La 2 ani:
• Arată cu degetul părțile corpului, obiecte, imagini
• Cunosc 50-100 cuvinte
• Spun propoziții de 2 cuvinte (“vreau apa”)
• Îndeplinesc sarcini cu 2 indicații înșiruite (“ia sticla de pe masă și pune-o pe pat”)
• Articulează unele cuvinte bine, astfel încât familia îi înțelege jumătate din timp;
continuă gânguritul și vorbirea “de bebeluș”
La 3 ani:
• Cunoaște circa 200-250 cuvinte
• Vorbește în propoziții de 3-4 cuvinte
• Se face înțeles 75% din timp
3
 • Își spune la cerere numele și uneori și vârsta

5. Cauze
Nu se cunosc în totalitate cauzele pentru care unii copii nu vorbesc, vorbesc târziu sau au
probleme în comunicarea eficientă. Factorii genetici au fost identificați prin studiile familiale și pe
gemeni mono și dizigoți. Factorii de risc pentru întârzierea în limbaj includ:
- Un părinte care a avut întârziere în achiziția limbajului
- Sexul masculin – transmiterea pare fi mai frecventă din tată în fiu
- Substimulare – copilului nu i s-a vorbit, citit suficient timp
- Probleme de auz, inclusiv pentru anumite frecvențe
- Otite repetate
- Tulburări de neurodezvoltare
- Tulburări neurologice și genetice
- Anchiloglosia (frenul lingual scurt) nu este o cauză de întârziere a limbajului, dar poate
crea dificultăți cu articularea sunetelor (pronunție).

6. Semne de alarmă pentru părinți

Nu este obligatoriu ca toți copiii să bifeze toate punctele-cheie în dezvoltare la o vârstă exactă,
este posibil ca alte arii ale dezvoltării (motor, cognitiv) să fie mai avansate și limbajul puțin în urmă.
Totuși, există situații de alarmă care necesită o consultație:
- La 1 an nu răspunde la nume, nu pare interesat de sunete, muzică sau de unde vin
- Nu arată cu degetul la 18 luni și/ sau nu urmărește ce i se arată
- Nu are niciun cuvânt achiziționat la 18 luni
- Nu efectuează sarcini simple, nu cunoaște obiecte familiare la 18 luni
- La 3 ani: nu formează propoziții de 3 cuvinte, nu este inteligibil în afara familiei sau
utiliează limbajul fără scop de comunicare (ex. repetă cuvinte, propoziții aparent fără motiv)
- La 4 ani: are un vocabular sărac (zeci de cuvinte în loc de sute), nu formează
propoziții
- La 5 ani: are probleme majore de articulare a sunetelor, care îl fac neinteligibil în
afara familiei.

Chiar dacă pare ca o delimitare strictă, evaluarea medicală este foarte importantă imediat cum
observați oricare dintre aceste semne, deoarece întârzierile de limbaj pot fi “benigne” sau de sine
stătătoare, dar se pot și asocia cu alte probleme mai severe:
- Probleme de auz sau ale aparatului fonoarticulator
- Întârzieri globale în dezvoltare
- Tulburări de spectru autist
- Sindroame genetice
- Probleme neurologice
- Diagnostic

4
 Întârzierile în limbaj se diagnostichează și de către medicul de psihiatrie pediatrică. Acesta va
evalua copilul, dezvoltarea sa fizică, mentală și mediul familial, educațional din care face parte. Primele
investigații vor fi întotdeauna cele care țin de dezvoltarea fizică, a aparatului auditiv și fonoarticulator,
pentru a exclude pierderea de auz, problemele de mișcare ale gurii și limbii. Dacă există modificări la
examenul clinic, se pot recomanda consultații suplimentare, de exemplu de ORL, neurologie pediatrică,
genetică medicală.
Se evaluează dezvoltarea globală a copilului, pentru a vedea dacă întârzierea de limbaj face
parte dintr-o întârziere globală a achizițiilor conform vârstei, sau este singurul domeniu afectat. Când se
suspectează o întârziere globală, se poate solicita și testarea psihologică pentru stabilirea unui coeficient
intelectual sau de dezvoltare mentală. Evaluarea logopedică este un pas important pentru stabilirea
deficitelor punctuale, mai ales atunci când copilul este mai mare.
Comunicarea se evaluează apoi ca un întreg, vizând atât latura receptivă (ce înțelege copilul),
cât și cea expresivă (cum comunică, verbal și non-verbal). Se evaluează orice comportamente
neobișnuite – de exemplu, mișcări repetitive, lipsa de interes pentru cei din jur, jocul izolat și repetitiv.
Dacă toate investigațiile sunt normale, se încadrează întârzierea de limbaj în unul dintre
cele două subtipuri:
• Întârziere a limbajului expresiv – în care abilitatea de a se exprima verbal este sub nivelul
intelectual, dar înțelegerea este normală;
• Întârziere a limbajului receptiv – în care înțelegerea limbajului este sub nivelul intelectual și
de obicei, și limbajul expresiv este afectat
În practică, cele mai multe cazuri sunt întârzieri în achiziția limbajului expresiv sau mai simplu
spus “copilul nu vorbește”. Deși părinții sau alți adulți se grăbesc uneori să spună “lasă că va vorbi el”,
oferim câteva argumente pentru a nu amâna o consultație.
Așa cum ați văzut mai sus, întârzierile de limbaj pot să fie însoțite sau parte a unei alte
probleme care necesită atenție medicală.
Când copilul nu vorbește, există un grad limitat în care poate compensa prin gesturi și mimică.
Acest lucru, mai ales după 2 ani, poate duce la multe frustrări, crize de furie. Cine nu ar fi frustrat când
are nevoi și dorințe și nu le poate comunica?
Potențialul copilului este limitat de absența limbajului. Odată cu încadrarea în colectivitate,
limbajul se poate îmbunătăți spontan. Dar dacă deficitele persistă, abilitatea de a-și face prieteni și de a
participa la activități de învățare sau joc sunt limitate.

7. Când trebuie să vă adresați unui logoped pentru recuperare?

Copilul poate lucra cu un specialist în cabinetul de logopedie începând cu vârsta de 2 ani și
jumătate. Se poate aștepta până la 3 ani. Dar dacă și la această vârstă copilul prezintă un vocabular foarte
sărac (uneori nu mai mult de 10-20 cuvinte) și cuvintele pe care copilul le pronunță sunt greu
inteligibile, alți factori precum mersul la grădiniță, trecerea timpului, procesul de natural de creștere nu
vor contribui hotărâtor la depășirea întârzierii și este important să vă adresați unui specialist. Perioada
senzitivă de dezvoltare a limbajului este între 2-7 ani. Astfel, dacă nu există o stimulare verbală
intensivă în această perioadă, retardul de limbaj nu va mai putea fi recuperat în totalitate.

5
 7.1. Terapia logopedică pentru recuperarea întârzierii în dezvoltarea limbajului
Intervenția logopedică se desfășoară în mare parte sub formă de joc, fiind vorba de copii de
vârstă mică (între 2 ani și jumătate și 4 ani).
Primele 2-3 ședințe sunt de acomodare și construire a relației cu logopedul. Copiii vor accepta
mai ușor să vorbească, să repete silabe și cuvinte după logoped dacă se vor simți în siguranță, acceptați,
dacă vor constata că nu sunt forțați să vorbească și dacă se vor simți atrași de jocurile din cabinet.
Se fac exerciții de gimnastică fonoarticulatorie și exerciții de emitere a vocalelor și silabelor. Se
realizează un inventar al sunetelor pe care copilul le poate pronunța. La începutul terapiei logopedice se
lucrează doar cu aceste sunete. Este stimulată pronunția cuvintelor scurte, cu structura CVCV (consoană
– vocală- consoană -vocală) și CVC (consoană – vocală – consoană). De exemplu, dacă un copil poate
pronunța consoanele “m”, “n”, “p”, “b”, “d”, “c”, se vor exersa cuvinte precum: “cana”, “cada”, “nuca”,
“pune”, “pana”, “pod”, “pom”, “pupă”, “papa”, “baba”, “bebe”, “bec”, “mic”.
Unii copii pot avea nevoie să repete pe silabe cuvintele timp de 1-2 luni până când vor putea
pronunța întreg cuvântul. Ulterior capacitatea de a învăța noi cuvinte va crește exponențial, datorită
formării de noi conexiuni în creier. Se recomandă indicarea silabelor pe degete sau pe două obiecte
neutre (două cuburi, două biluțe). Adultul spune prima silabă indicând primul cub, copilul repetă silaba,
apoi adultul spune a doua silabă indicând al doilea cub, iar copilul repetă. Se realizează de 2-3 ori
exercițiul cu fiecare cuvânt. Apoi adultul spune doar prima silabă, iar copilul spune ambele silabe
indicând cuburile. Indicarea silabelor pe degete sau cuburi, îl ajută pe copil să devină conștient de
structura cuvântului, de ordinea silabelor în cuvânt, el devine capabil să se coordoneze și să planifice
pronunția silabelor în succesiunea corectă.
Se recomandă utilizarea unor jucării și imagini care ilustrează același obiect în variante diferite,
de exemplu pentru cuvântul “cană”, îi vor fi arătate copilului imagini cu căni de dimensiuni și culori
diferite pentru a-i distrage atenția copilului de la faptul că el repetă același cuvânt și pentru a evita astfel
momentele de frustrare și de conștientizare a neputinței de a zice cuvântul întreg.
După această etapă, se lucrează și la corectarea pronunției celorlalte sunete, precum și la
însușirea cuvintelor polisilabice. În cazul cuvintelor polisilabice, se recomandă o grupare a silabelor
pentru a obține mai ușor sinteza întregului cuvânt. De exemplu, în loc de exersarea silabă cu silabă “por-
to-ca-lă”, se poate exersa “porto-cală”.
Sunetele se corectează în ordinea în care sunt ele învățate în mod natural de copii. Primele
sunete sunt vocalele, urmează consoanele labiale m, b, p, apoi t, d, n. Celelalte sunete presupun o mai
bună capacitate de coordonare a mișcărilor limbii, buzelor, maxilarelor si de reglare a suflului. Ultimul
sunet corectat este R.
Recuperarea limbajului se realizează atât în funcție de structura cuvintelor, de nivelul de
dificultate ca și pronunție al unui cuvânt, cât și pe categorii de obiecte (mobilă, alimente, fructe, legume,
culori, forme, jucării, meserii, animale etc) și pe părți ale vorbirii: substantive (categorii de obiecte),
verbe (acțiuni specifice vârstei), adjective (antonime, culori), prepoziții (poziții spațiale etc).

7.2. Cât durează recuperarea?

În medie, copiii reușesc să vorbească normal în raport cu vârsta biologică, adică să recupereze
complet întârzierea după un interval de 1 an și jumătate. Asta înseamnă că unii copii au nevoie de 1 an,

6
alții de doi, dar cei mai mulți depășesc întârzierea în aproximativ 1 an și jumătate de muncă intensivă în
cabinetul de logopedie și acasă.
De reținut că în primele 1-2 luni de logopedie, progresele sunt foarte lente, aparent prea mici, iar
copilul poate spune doar pe silabe cele mai multe cuvinte. Este important ca părinții să aibă răbdare și
încredere în procesul de recuperare. Atunci când nu sunt asociate alte tulburări (deficiență de auz,
autism, ADHD, deficiență mintala etc) după această perioadă de 1-2 luni, copiii încep să facă progrese
exponențiale. Ajung să învețe un număr foarte mare de cuvinte într-o săptămână și pe multe dintre ele le
vor putea spune direct, fără silabisirea de care au avut nevoie la începutul terapiei logopedice.

7.3. Care este atitudinea optimă a părinților cu copii cu întârziere în dezvoltarea

limbajului?
Când un copil cu vârsta între 2 ani și jumătate și 3 ani spune un număr foarte mic de cuvinte,
părinții au adesea una dintre următoarele atitudini:

a. Merg pe principiul “este mic, are el timp să vorbească”.

Din păcate, părinții “foarte relaxați” nu îl stimulează suficient pe copil în cadrul familial, nu îi
cer copilului să repete cuvintele după ei pentru a-i ajuta să le pronunțe corect, se amuză de pronunția
“stâlcită” a copilului. Astfel de părinți nu cer sfatul unui specialist, se bazează adesea pe experiențele
altor părinți, iar consecințele sunt trăite de copil:
- crize de tantrum, frustrări din incapacitatea de a-și comunica nevoile în relația cu alți
copii și cu adulții;
- unii dintre ei se confrunta cu atitudinile răutăcioase ale altor copii dezvoltați normal;
- întârziere în dezvoltarea globală: a gândirii, memoriei, a funcțiilor executive și al
autocontrolului, pentru toate acestea limbajul fiind un important instrument.

b. Părinții care se îngrijorează excesiv

Aceștia merg la foarte mulți specialiști și cer foarte multe opinii. O a doua opinie și
investigațiile medicale complexe sunt benefice, pot liniști părinții și pot exclude alte cauze biologice,
cum ar fi deficiența de auz. În schimb, o consecință negativă poate fi presiunea mare pusă pe copil.
Copilul va simți îngrijorarea excesivă a părinților și poate deveni puțin anxios.

c. Atitudinea optimă este una echilibrată.

Nu este minimaliză condiția unui copil care la 3 ani nu poate comunica verbal și care nu are o
vorbire inteligibilă cel puțin 50%. Nu se intră în panică fără consultul unei echipe de specialiști (medic
pediatru, ORL, psiholog specializat in logopedie) pentru un diagnostic acurat. Ulterior părinții se pot
implica cu calm, răbdare și încredere în procesul de stimulare a copilului după indicațiile logopedului.
Întârzierea în dezvoltarea limbajului care nu se asociază cu alte tulburări se recuperează 100% dacă se
intervine la timp, cu seriozitate, chiar dacă primii pași se fac mai lent.

8. Ce pot face părinții pentru a-și ajuta copiii să își dezvolte limbajul în viața de zi cu zi?
• să le citească povești și să îi încurajeze și pe copii să povestească poveștile deja
cunoscute; se recomandă textele scurte și ușor de urmărit la vârste mici;
7
 • să comunice cât mai mult cu copilul, să-l implice în activități casnice și să vorbească
despre fiecare acțiune în parte: “udăm mai întâi periuța, punem pastă pe periuță, acum speli bine
dințișorii, te clătești”, “mai întâi spargem oul, îl punem în tigaie, aruncăm coaja la coș, oul se prăjește în
tigaie” etc;
• să se joace jocuri educative (jocuri cu forme, incastre cu animale, mijloace de
transport, fructe; puzzle-uri cu antonime, jocuri cu numere, puzzle cu alfabetul, jocuri cu emoții), jocuri
de rol (jocuri de gătit, jocuri cu marionete sau figurine care dialoghează, de-a doctorul, la cumpărături
etc);
• să îl învețe diferite onomatopee: cum fac animalele, cum face trenul etc;
• să parcurgă cu el caiete cu activități specifice vârstei (asocieri obiecte, mers pe traseu,
numărat, colorat, observarea diferențelor dintre imagini, desenarea formelor geometrice etc);
• în cazul în care un copil mai mic de 3 ani spune un număr foarte mic de cuvinte și
preferă să comunice mai mult prin gesturi, prin indicarea obiectelor dorite și chiar refuză să încerce să se
exprime verbal, se recomandă ca părintele să îi ceară copilului de 2-3 ori să spună cuvântul
corespunzător obiectului cerut de copil (cană, păpușă, mașină etc), pentru a-l sprijini pe copil să
conștientizeze importanța vorbirii; este contraindicată amenințarea copilului că dacă nu zice cuvântul, nu
va primi obiectul dorit, iar părintele nu trebuie să manifeste supărare, dezamăgire atunci când copilul nu
încearcă să vorbească nici după a treia solicitare, ci este important să îi dea obiectul și să îi spună cu
căldură “mai încercăm”, “va ieși cuvântul acesta năzdrăvan” etc; în timp, această metodă, dar mai ales
jocul liber, timpul de calitate petrecut împreună și comunicarea verbală constantă vor da rezultate;
• să limiteze timpul petrecut de copil la televizor, pe tabletă sau telefon;
• dacă îl duc pe copil la ședințe de logopedie, este important ca părinții să continue
exercițiile acasă, pentru consolidarea achizițiilor dobândite în cadrul ședințelor de logopedie; adesea,
copiii cu întârziere în dezvoltarea limbajului au nevoie de multe exerciții pentru o recuperare completă
înainte de a începe școala; 2-3 ședințe de logopedie pe săptămână nu pot suplini lipsa stimulării în
familie.

8
Anexe:
• Exemple onomatopee
• Cuvinte monosilabice, bisilabice, trisilabice
• Formarea de propoziții simple/dezvoltate – acțiuni
• Formarea/dezvoltarea abilității de a povesti pe bază de imagini

Exemple onomatopee
cârrr-cârrr…………………………………strigăt cu care se alungă unele păsări
chiț-chiț………………………………….. șoricel
cioc-cioc ………………………………….ciocănitoare/ciocan
cip-cip-cirip ………………………………vrăbiuța
clic-clic-clic ……………………………....cum face mouse-ul
cli-clin-cling……………………………... sunetul clopoțelului
cot-cot-cot-codac………………………… găina
cri-cri-cri………………………………… greier
crrra-crrra………………………………... cioara
cu-cu……………………………………... cucul
cucuriguuu……………………………….. cocoșul
cuțu-cuțu…………………………………. chemăm cățelușul
dârrr-dârrr………………………………… când e frig
diii-diii…………………………………... mânam caii
ding-dang………………………………… clopot
ding-dong………………………………… clopot
fâl-fâl-fâl…………………………………. fluturele
pasărea în zbor…………………………… fâşşşş-fâşşşş
vânt uşor…………………………………. fff-fff
ga-ga-ga………………………………….. gâsca
glu-glu-glu……………………………… curcanul
groh-groh……………………………….. porcul
gru-gru-gru……………………………… porumbelul
guiț-guiț…………………………………. porcul
ha-ha…………………………………….. când râdem
ham-ham…………………………………. câinele
hapciu!....................................................... strănutul
hârrr-hârrr………………………………. mârâitul câinelui
hâşşş-hâșșș……………………………… sacul
i-ha-i-ha………………………………… măgarul
mac-mac………………………………… raţa
mârrr-mârrr……………………………… mârâitul câinelui
miauuu-miauuu…………………………. pisica
morrr-morrr……………………………… ursul

9
 muuu-muuu……………………………… vaca
oac-oac…………………………………. broscuţa
of-of-of………………………………….. oftatul
piu-piu-piu……………………………….. puiul
tam-tam……………………………… tobe
ţârrr………………………………….. telefonul
ta-ta-ta……………………………….. trompeta
tic-tac-tic-tac…………………………. ceasul
ţop-ţop……………………………….. iepuraşul
trop-trop……………………………… căluţul
trosc-trosc……………………………. creanga
trrr-trrr………………………………... greier
ţup-ţup……………………………….. iepuraşul

10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
Bibliografie:
http://www.omfal.ro/materiale-didactice/dezvoltare-verbala/imagini/cuvinte-monosilabice---nivel-i-
481005.html

https://www.psihipedi.ro/tulburari/dezvoltare/intarzierea-de-limbaj

Profesor logoped: Iftime Mădălina

23