Copilul nu vorbește?

Întârzierea în
dezvoltarea limbajului
 

Caracteristici

Întârzierea în dezvoltarea limbajului sau retardul verbal se caracterizează printr-un decalaj al

achiziției limbajului receptiv și expresiv în raport cu media vârstei.

Copiii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului pot manifesta dificultăți și la nivelul laturii
receptive a limbajului, adică întâmpină dificultăți de înțelegere a limbajului celorlalte persoane,
mai ales a mesajelor mai complexe. Cele mai frecvente sunt însă situațiile în care copilul poate
înțelege în cea mai mare parte vorbirea interlocutorului, poate realiza sarcini simple (“adu pantofii
lui tata de pe hol!”, “pune cana pe masă!”, “arată-mi burtica!”, “arată-mi creionul roșu” etc) în
schimb prezintă mari dificultăți la nivel expresiv:

 tulburări de pronunție atât la nivel de sunet, cât și la nivel de cuvânt și de propoziție; nu

poate pronunța izolat unele sunete; poate pronunța izolat alte sunete (“n”), dar nu le
poate pronunța în silabe, cuvânt sau propoziții (“na, ne, ni, nu, no, nă, nî”, “an, on, en, in,
un, ăn, în”, “nas, cana, con”, “Pune cana pe masă”);
 adesea este afectată pronunția unui număr mare de sunete, nu doar consoane, ci și
vocale și diftongi;
 copilul comunică mai mult prin gesturi, câteva sunete, silabe și un număr mic de cuvinte;
 dispraxie verbală: dificultăți de coordonare, planificare și secvențiere a mișcărilor
componentelor aparatului fonoarticulator (limbă, buze, maxilar, realizarea suflului) în
vederea pronunției cuvântului ca întreg; copilul poate spune pe silabe cuvântul, dar nu
poate realiza sinteza cuvântului atunci când sunt prezente consoane diferite (“cana”,
“cada”), vocale diferite (“coca”, “buba”), când cuvântul este polisilabic (“portocală”,
“caramele”), iar în cazurile grave nu poate articula nici cuvintele din silabe identice
(“mama”, “tata”, “pipi”, “papa”, “baba”, “bebe”, “caca”); adesea repetă doar una-două
silabe, începutul sau sfârșitul cuvântului, dar și acestea pot fi la rândul lor deformate ca și
pronunție;
 vocabularul este foarte sărac în raport cu vârsta, fiind alcătuit mai mult din substantive;
lipsesc aproape în totalitate verbele, adjectivele și cuvintele de legătură;
 se remarcă dificultăți majore de construire, de organizare logico-gramaticală a propoziției
și de susținere a unei conversații;
 poate apărea și refuzul de a vorbi, ca rezultat al eșecului de articulare a cuvintelor;
trebuie însă diferențiată întârzierea în dezvoltarea limbajului de mutismul psihogen,
voluntar sau electiv; în cazul retardului de limbaj, recuperarea nu se produce fără o
intervenție de specialitate intensivă, dublată și de sprijinul primit în familie sub
coordonarea logopedului. În cazul mutismului psihogen, copilul poate vorbi destul de
bine, dar refuză să o facă în anumite contexte, în relația cu anumite persoane etc și se
recomandă psihoterapie prin joc pentru depășirea dificultăților emoționale și logopedie
pentru corectarea tulburărilor de limbaj datorate lipsei de exercițiu pe fondul refuzului de a
vorbi.

Tulburări asociate și diagnostic diferențial

Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate apărea pe fondul unei dezvoltări intelectuale normale
și în acest caz se poate recupera în totalitate cu multă muncă, mult exercițiu acasă și în cadrul
ședințelor de logopedie, dacă se intervine la timp. Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate să
apară și asociată cu alte tulburări precum autismul, ADHD, mutismul psihogen, deficiența mintală,
deficiența de auz. De aceea este necesară o evaluare de specialitate realizată de psihologul
specializat în logopedie (psihopedagogie specială  sau psihologie clinică) pentru stabilirea
diagnosticului diferențial și alcătuirea unui plan de intervenție în vederea recuperării.

Când trebuie să vă adresați unui logoped pentru recuperare?

Copilul poate lucra cu un specialist în cabinetul de logopedie începând cu vârsta de 2 ani și

jumătate. Se poate aștepta până la 3 ani. Dar dacă și la această vârstă copilul prezintă un
vocabular foarte sărac (uneori nu mai mult de 10-20 cuvinte) și cuvintele pe care copilul le
pronunță sunt greu inteligibile, alți factori precum mersul la grădiniță, trecerea timpului, procesul
de natural de creștere nu vor contribui hotărâtor la depășirea întârzierii și este important să vă
adresați unui specialist. Perioada senzitivă de dezvoltare a limbajului este între 2-7 ani. Astfel,
dacă nu există o stimulare verbală intensivă în această perioadă, retardul de limbaj nu va mai
putea fi recuperat în totalitate.

Terapia logopedică pentru recuperarea întârzierii în dezvoltarea limbajului

Intervenția logopedică se desfășoară în mare parte sub formă de joc, fiind vorba de copii de
vârstă mică (între 2 ani și jumătate și 4 ani).

Primele 2-3 ședințe sunt de acomodare și construire a relației cu logopedul. Copiii vor accepta
mai ușor să vorbească, să repete silabe și cuvinte după logoped dacă se vor simți în siguranță,
acceptați, dacă vor constata că nu sunt forțați să vorbească și dacă se vor simți atrași de jocurile
din cabinet.

Se fac exerciții de gimnastică fonoarticulatorie și exerciții de emitere a vocalelor și silabelor. Se

realizează un inventar al sunetelor pe care copilul le poate pronunța. La începutul terapiei
logopedice se lucrează doar cu aceste sunete. Este stimulată pronunția cuvintelor scurte, cu
structura CVCV (consoană – vocală- consoană -vocală) și CVC (consoană – vocală – 
consoană). De exemplu, dacă un copil poate pronunța consoanele “m”, “n”, “p”, “b”, “d”, “c”,  se
vor exersa cuvinte precum: “cana”, “cada”, “nuca”, “pune”, “pana”, “pod”, “pom”, “pupă”, “papa”,
“baba”, “bebe”, “bec”, “mic”.

Unii copii pot avea nevoie să repete pe silabe cuvintele timp de 1-2 luni până când vor putea
pronunța întreg cuvântul. Ulterior capacitatea de a învăța noi cuvinte va crește exponențial,
datorită formării de noi conexiuni în creier. Se recomandă indicarea silabelor pe degete sau pe
două obiecte neutre (două cuburi, două biluțe). Adultul spune prima silabă indicând primul cub,
copilul repetă silaba, apoi adultul spune a doua silabă indicând al doilea cub, iar copilul repetă.
Se realizează de 2-3 ori exercițiul cu fiecare cuvânt. Apoi adultul spune doar prima silabă, iar
copilul spune ambele silabe indicând cuburile. Indicarea silabelor pe degete sau cuburi, îl ajută
pe copil să devină conștient de structura cuvântului, de ordinea silabelor în cuvânt, el devine
capabil să se coordoneze și să planifice pronunția silabelor în succesiunea corectă.

Se recomandă utilizarea unor jucării și imagini care ilustrează același obiect în variante diferite,
de exemplu pentru cuvântul “cană”, îi vor fi arătate copilului imagini cu căni de dimensiuni și culori
diferite pentru a-i distrage atenția copilului de la faptul că el repetă același cuvânt și pentru a evita
astfel momentele de frustrare și de conștientizare a neputinței de a zice cuvântul întreg.

După această etapă, se lucrează și la corectarea pronunției celorlalte sunete, precum și la

însușirea cuvintelor polisilabice. În cazul cuvintelor polisilabice, se recomandă o grupare a
silabelor pentru a obține mai ușor sinteza întregului cuvânt. De exemplu, în loc de exersarea
silabă cu silabă “por-to-ca-lă”, se poate exersa “porto-cală”.

Sunetele se corectează în ordinea în care sunt ele învățate în mod natural de copii. Primele
sunete sunt vocalele, urmează consoanele labiale m, b, p, apoi t, d, n. Celelalte sunete presupun
o mai bună capacitate de coordonare a mișcărilor limbii, buzelor, maxilarelor si de reglare a
suflului. Ultimul sunet corectat este R.
Recuperarea limbajului se realizează atât în funcție de structura cuvintelor, de nivelul de
dificultate ca și pronunție al unui cuvânt, cât și pe categorii de obiecte (mobilă, alimente, fructe,
legume, culori, forme, jucării, meserii, animale etc) și pe părți ale vorbirii: substantive (categorii de
obiecte), verbe (acțiuni specifice vârstei), adjective (antonime, culori), prepoziții (poziții spațiale
etc).

Cât durează recuperarea?

În medie, copiii reușesc să vorbească normal în raport cu vârsta biologică, adică să recupereze
complet întârzierea după un interval de 1 an și jumatate. Asta înseamnă că unii copii au nevoie
de 1 an, alții de doi, dar cei mai mulți depășesc întârzierea în aproximativ 1 an și jumătate de
muncă intensivă în cabinetul de logopedie și acasă.

De reținut că în primele 1-2 luni de logopedie, progresele sunt foarte lente, aparent prea mici, iar
copilul poate spune doar pe silabe cele mai multe cuvinte. Este important ca părinții să aibă
răbdare și încredere în procesul de recuperare. Atunci cand nu sunt asociate alte tulburări
(deficiență de auz, autism, ADHD, deficiență mintala etc) dupa această perioadă de 1-2 luni,
copiii încep să facă progrese exponențiale. Ajung să învețe un număr foarte mare de cuvinte într-
o săptămână și pe multe dintre ele le vor putea spune direct, fără silabisirea de care au avut
nevoie la începutul terapiei logopedice.

Care este atitudinea optimă a părinților cu copii cu întârziere în dezvoltarea limbajului?

Când un copil cu vârsta între 2 ani și jumătate și 3 ani spune un număr foarte mic de cuvinte,
părinții au adesea una dintre urmatoarele atitudini:

1. Merg pe principiul “este mic, are el timp să vorbească”.

Din păcate, părinții “foarte relaxați” nu îl stimulează suficient pe copil în cadrul familial, nu îi cer
copilului să repete cuvintele după ei pentru a-i ajuta să le pronunțe corect, se amuză de pronunția
“stâlcită” a copilului. Astfel de părinți nu cer sfatul unui specialist, se bazează adesea pe
experiențele altor părinți, iar consecințele sunt trăite de copil:

 crize de tantrum, frustrări din incapacitatea de a-și comunica nevoile în relația cu alți copii
și cu adulții;
 unii dintre ei se confrunta cu atitudinile răutăcioase ale altor copii dezvoltați normal;
 o întârziere în dezvoltarea globală: a gândirii, memoriei, a funcțiilor executive și al
autocontrolului, pentru toate acestea limbajul fiind un important instrument.

2. Părinții care se îngrijorează excesiv

Aceștia merg la foarte mulți specialiști și cer foarte multe opinii. O a doua opinie și investigațiile
medicale complexe sunt benefice, pot liniști părinții și pot exclude alte cauze biologice, cum ar fi
deficiența de auz. În schimb, o consecință negativă poate fi  presiunea mare pusă pe copil.
Copilul va simți îngrijorarea excesivă a părinților și poate deveni puțin anxios.

3. Atitudinea optimă este una echilibrată.

Nu este minimaliză condiția unui copil care la 3 ani nu poate comunica verbal și care nu are o
vorbire inteligibilă cel puțin 50%. Nu se intră în panică fără consultul unei echipe de specialiști
(medic pediatru, ORL, psiholog specializat in logopedie) pentru un diagnostic acurat. Ulterior
părinții se pot implica cu calm, răbdare și încredere în procesul de stimulare a copilului după
indicațiile logopedului. Întârzierea în dezvoltarea limbajului care nu se asociază cu alte tulburări
se recuperează 100% dacă se intervine la timp, cu seriozitate, chiar dacă primii pași se fac mai
lent.
Ce pot face părinții  pentru a-și ajuta copiii să își dezvolte limbajul în viața de zi cu zi?

 să le citească povești și să îi încurajeze și pe copii să povestească poveștile deja

cunoscute; se recomandă textele scurte și ușor de urmărit la vârste mici;
 să comunice cât mai mult cu copilul, să-l implice în activități casnice și să vorbească
despre fiecare acțiune în parte: “udăm mai întâi periuța, punem pastă pe periuță, acum
speli bine dințișorii, te clătești”, “mai întâi spargem oul, îl punem în tigaie, aruncăm coaja
la coș, oul se prăjește în tigaie” etc;
 să se joace jocuri educative (jocuri cu forme, incastre cu animale, mijloace de transport,
fructe; puzzle-uri cu antonime, jocuri cu numere, puzzle cu alfabetul, jocuri cu emoții),
jocuri de rol (jocuri de gătit, jocuri cu marionete sau figurine care dialoghează, de-a
doctorul, la cumpărături etc);
 să îl învețe diferite onomatopee: cum fac animalele, cum face trenul etc;
 să parcurgă cu el caiete cu activități specifice vârstei (asocieri obiecte, mers pe traseu,
numărat, colorat, observarea diferențelor dintre imagini, desenarea formelor geometrice
etc);
 în cazul în care un copil mai mic de 3 ani spune un număr foarte mic de cuvinte și preferă
să comunice mai mult prin gesturi, prin indicarea obiectelor dorite și chiar refuză să
încerce să se exprime verbal, se recomandă ca părintele să îi ceară copilului de 2-3 ori să
spună cuvântul corespunzător obiectului cerut de copil  (cană, păpușă, mașină etc),
pentru a-l sprijini pe copil să conștientizeze importanța vorbirii; este contraindicată
amenințarea copilului că dacă nu zice cuvântul, nu va primi obiectul dorit, iar părintele nu
trebuie să manifeste supărare, dezamăgire atunci când copilul nu încearcă să vorbească
nici după a treia solicitare, ci este important să îi dea obiectul și să îi spună cu căldură
“mai încercăm”, “va ieși cuvântul acesta năzdrăvan” etc; în timp, această metodă, dar mai
ales jocul liber, timpul de calitate petrecut împreună și comunicarea verbală constantă vor
da rezultate;
 să limiteze timpul petrecut de copil la televizor, pe tabletă sau telefon;
 dacă îl duc pe copil la ședințe de logopedie, este important ca părinții să continue
exercițiile acasă, pentru consolidarea achizițiilor dobândite în cadrul ședințelor de
logopedie; adesea, copiii cu întârziere în dezvoltarea limbajului au nevoie de multe
exerciții pentru o recuperare completă înainte de a începe școala; 2-3 ședințe de
logopedie pe săptămână nu pot suplini lipsa stimulării în familie.

                                                                                       Logoped specialist Alexandra Lavinia