DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

CURS 9

9.1 Despre limbaj și caracteristicile sale

Ce este limbajul? Oare este totuna cu vorbirea?
Ei bine, luați-vă un minut și gândiți-vă cum comunică persoanele surde. Ați văzut
vreodată acest lucru? Daca da, atunci știți că ele își folosesc mâinile și gesturile pentru a
comunica între ele. Forma lor de comunicare se numește limbaj mimico-gestual, iar mimica feței
este la fel de importantă ca și gesturile mâinilor. Și, cu toate că nu folosesc limbajul verbal pentru
a-și transmite idei, informații sau emoții, forma lor de comunicare este tot un fel de limbaj.
Așadar, limbajul este un sistem arbitrar de simboluri (Brown, 1965 apud Schaffer,
2005). Cuvintele sau gesturile înlocuiesc lucrurile (obiectele, evenimentele, oamenii) și sarcina
copiilor este de a descoperi corespondența dintre simbolul și lucrul la care se referă. În cazul
simbolurilor verbale, copiii își formează, își achiziționează vocabularul prin care să se exprime.
Stimularea și dezvoltarea comunicării și a vorbirii la copiii este unul dintre scopurile cele mai
importante atât în cadrul familiei, cât și în grădiniță și școală.

Caracteristici ale limbajului

Limbajul are patru aspecte diferite, fiecare dintre ele având propriul orar de evoluție.
Acestea sunt:
 fonologia – se referă la modul în care sunt produse sunetele. Dezvoltarea fonologică este
de durată, iar competența fonologică deplină este atinsă abia la vârsta școlară.
 semantica – se referă la înțelesul cuvintelor. La fel ca și fonologia, și semantica are o
evoluție de durată pentru că înțelegerea sensului cuvintelor nu presupune doar cunoașterea
și pronunțarea lor adecvată, ci și gândire abstractă și raționament.
 sintaxa – se referă la gramatica unei limbi, adică la regulile pe baza cărora construim
propoziții și fraze cu sens. Durata de achiziționare a sintaxei este mai îndelungată și se
poate să dureze și pe parcursul întregii vieți a individului. Uneori, însușirea regulilor
gramatica este mai mult implicită decât explicită.

1
  pragmatica – se referă la utilizarea limbajului în context social și reprezintă studiul
regulilor care determină cum anume utilizăm limbajul în scop pragmatic. Limbajul este un
instrument esențial în comunicarea cu ceilalți și trebuie adaptat la persoanele particulare
cu care vorbim, la situația în care ne aflăm și la motivul pentru care spunem ceva. Copiii
trebuie să descopere că mesajul transmis trebuie adaptat persoanei cu care comunicăm, că
tonul vocii poate schimba sensul mesajului transmis, că trebuie să vorbim mai rar atunci
când ne adresăm unui număr mai mare de ascultători etc.

Achiziționarea limbajului presupune competențe în fiecare dintre cele arii și fiecare

acoperă o gamă considerabilă de abilități diferite.

Crezi că ai putea proiecta niște activități pentru dezvoltarea celor patru

arii diferite a limbajului, pentru copiii de grădiniță sau școală? Cum ai
proceda?

9.2. Dezvoltarea limbajului din punct de vedere fonematic

Ca și oricare alt proces psihic, limbajul cunoaște și el o evoluție în etape, primele dintre
ele situându-se în perioada intrauterină. După Sternberg și Williams (2002 apud Bonchiș, 2004),
limbajul prezintă următoarele etape în dezvoltarea ontogenetică:

- răspunsuri prenatale – la auzul vocii mamei, răspunsuri care sun puse în evidență de
reacțiile de mișcare ale fetusului și apoi de preferința bebelușului pentru vocea mamei
imediat după naștere;
- primul țipăt – produs după naștere;
- gânguritul – sunete puțin articulate față de care bebelușul manifestă preferință, utilizând
unele dintre ele și renunțând la altele;
- folosirea unui singur cuvânt – în jurul vârstei de 12-14 luni;
- rostirea a două cuvinte – cu manifestarea unor elemente rudimentare de sintaxă sau
reguli de combinare a cuvintelor;

2
 - vorbirea telegrafică – vorbire simplă și rigidă compusă din 2-3 cuvinte care se manifestă
în perioada 2-3 ani;
- construirea structurii gramaticale – apare după 4-5 ani și se dezvoltă ca urmare a
influenței benefice a activităților educative din grădiniță.

Referitor la răspunsurile prenatale, s-a descoperit că încă din luna a șasea de dezvoltare
intrauterină, copilul este capabil de a produce anumite țipete. Fetusul este stimulat lingvistic prin
intermediul vocilor din exterior, în principal prin vocea mamei. Coloana vertebrală a mamei se
pare că are și un rol de amplificare a vocii mamei, copilul interacționând devreme cu aceasta. Nu
este de mirare că după naștere bebelușul se va liniști cu vocea mamei și o va prefera pe aceasta.

Primele sunete după naștere sunt țipetele, sunt reacții psiho-fiziologice determinate de
situația critică a momentului nașterii. Ulterior, copilul va comunica prin plâns, exprimând
diferitele nevoi pe care le resimte. Treptat, țipetele sunt înlocuite de anumite vocalize sau
prefoneme, adică sunete guturale produse până la 1-2 luni după care apar vocalizele prelungite,
între care pot fi distinse fonemele limbii materne. Cercetătorii spun că la naștere copilul este
capabil să diferențieze fonemele oricărei limbi, dar prin expunere la limba maternă și prin
imitație, copilul va învăța să diferențieze fonemele limbii proprii.

La 2-3 luni, copilul pronunță difuz combinații de sunete articulate, la început vocale
separate și apoi asociate cu consoane. Unele sunete sunt exerciții pentru aparatul vocal în curs de
dezvoltare.

Apare gânguritul în jurul vârstei de 3 lui, care reprezintă o reacție generală la stimulii
exteriori. Se pare că gânguritul este determinat biologic deoarece el apare aproximativ la aceeași
vârstă la toți copiii și apare indiferent de influențele mediului – dacă sunt sau nu încurajați de
părinți în aceste reacții. În plus, se știe că gânguritul se manifestă și la bebelușii surzi, dar acesta
va dispărea ca urmare a lipsei de feed-back auditiv.

Înspre vârsta de 8 luni apar progrese importante, copilul e capabil să imite sunete noi,
apar onomatopeele și tot acum acesta este atent și va reproduce anumite sunete emise și repetate
de anturajul său. Este foarte important ca adultul să petreacă timp jucându-se cu bebelușul,
prezentându-i sunete noi, zâmbind și interacționând pozitiv.

3
 Înspre vârsta de 1 an, copilul manifestă deja preferința în emiterea anumitor sunete și în
preferința pentru anumite forme de comunicare. Tot în această perioadă copilul observă că unele
sunete produse de el provocă zâmbete celor apropiați, mama îl va mângâia și îl va încuraja, ceea
ce va face ca bebelușul să repete acele sunete. În acest mod își va face apariția limbajul de
bebeluș.

Primele cuvinte înțelese de copil sunt întotdeauna aceleași și servesc la recunoașterea

unor situații elementare: ta-ta; ma-ma; pa-pa etc. Stabilirea însă a coincidenței dintre seria de
sunete personale ale bebelușului și cuvintele adultului se realizează lent și se va înfăptui
aproximativ în jurul vârstei de 2 ani. Înțelegerea globală a mesajelor adultului are loc înaintea de
momentul în care copilul începe să vorbească și anume pe la vârsta de 14-16 luni.

Este foarte important de ținut minte că manifestările afective au un rol foarte

important în perioada de pregătire și de însușire a primelor cuvinte. Reacția mamei la țipătul
și plânsul copilului îl învață pe aceasta cum să răspundă verbal, copilul diferențiază și va
manifesta la rândul său intonații diferite, va avea reacții vocale diferite unele marcând de
exemplu cereri, alte exprimând ordine. Și adulții vorbesc diferit cu copiii față de modul în care
vorbesc cu alți adulți. Părinții de bebeluși folosesc propoziții mai scurte, au o voce mai înaltă,
accentuează cuvintele și frazele. Cu ale cuvinte, ei vorbesc pe înțelesul copiilor și este foarte
important să facă acest lucru pentru a facilita învățarea vorbirii.

În perioada 1-3 ani, copiii înregistrează dificultăți în de pronunție cauzate de dezvoltarea

redusă a auzului fonematic și datorită neatingerii parametrilor de funcționare a aparatului fono-
articulator (de pronunție).

În pronunția copiilor apar 2 principii importante, la această vârstă, conform Ursulei

Șchipu (1980 apud Bonchiș, 2004):

- principiul economiei, de contragere a întinderii cuvintelor – cuvintele devin

mai scurte în pronunțare – efortul fiind prea mare pentru copil pentru a putea
pronunța întregul cuvânt;
- principiul rezonanței de pronunție cu efecte repetitive.

Exemple pentru principiul economiei: ige – în loc de minge; icu – în loc de bunicu etc.

4
 Exemple pentru principiul rezonanței de pronunție: topocotan în loc de tobogan; fafea în
loc de cafea; onomatopeizarea cuvintelor – ursulețul mor mor mor. Referitor la onomatopeizare
și la autoimitare, am întâlnit în parc un băiețel extrem de inteligent care în jurul vârstei de 2 ani
spunea raței maca, pornind de la ideea că rața face mac-mac, deci o cheamă maca. La fel, broasca
se numea pentru el oaca!

În perioada preșcolară pronunția copilului cunoaște o îmbunătățire considerabilă. Este

normal ca în această perioadă copilul să manifeste dislalii – pronunția defectuoasă a unor sunete –
iar cele mai frecvente sunt rotacismele (pronunțarea greșită a sunetului r) și sigmatismele
(pronunțarea defectuoasă a sunetului s). Mai pot fi întâlnite și alte forme de tulburări de vorbire,
dar frecvența lor ar trebui să scadă înspre vârsta de 5-6 ani. Implicarea logopedului este foarte
necesară dacă se mai manifestă orice fel de probleme de vorbire de la această vârstă.

Dezvoltarea laturii fonetice a vorbirii se continuă și după perioada preșcolară, mai ales în
direcția fineței discriminării fonemelor în vederea asigurării scris-cititului. Poate apărea problema
raportului dintre perceperea sunetului și pronunțarea lui (Leontiev apud Bonchiș, 2004),
subliniindu-se situațiile în care copilul pronunță corect, dar datorită percepției insuficient
dezvoltate, confundă un sunet cu altul (r cu l; r cu z, j cu z etc.). Este important să se desfășoare
cât mai multe exerciții de dezvoltare a auzului fonematic pentru o bună și corectă însușire a scris-
cititului.

Învățarea ortografiei este facilitată de pronunțarea corectă a sunetelor, silabelor și a

cuvintelor. Deci, auzul fonematic nu înseamnă a auzi bine, ci înseamnă a distinge corect sunetele
auzite, el implică diferențierea și generalizarea sunetelor.

9.3 Dezvoltarea limbajului din punct de vedere lexical

După etapa gânguritului, bebelușul începe să silabisească iar această achiziție apare cam
în același timp în care bebelușul face primii pași ținut de subsiori și în același timp cu apucare
independentă a obiectelor. Toate aceste achiziții pregătesc rostirea cuvintelor, iar apariția
primului cuvânt este raportată de majoritatea specialiștilor în jurul vârstei de 8-10 luni.

Însă, adevăratul început al vorbirii este considerat cel în care copilul rostește primul
cuvânt cu sens, primul cuvânt pe care îl înțelege și pe care îl spune cu un scop, iar acest lucru se
5
întâmplă în jurul vârstei de 1 an. Primele cuvinte pe care le spune copilul sunt nume de persoane,
saluturi, obiecte și sunt cuvinte izolate dar care exprimă mult mai mult.

Primele achiziții verbale pot fi caracterizate prin următoarele:

 sunt legate de satisfacerea trebuințelor primare și fundamentale ale copilului

(hrană, igienă, odihnă);
 au o structură fonetică simplă;
 sunt polisemice – pot semnaliza atât trebuințe cât și obiectul care o satisface.

De exemplu, când un copil de 1 an spune cuvântul „mama”, el poate exprima dorința de

mâncare, de somn sau oricare altă nevoie sau pur și simplu o identifică și îi spune pe nume.
Stadiul de 1 cuvânt este parcurs rapid de copil urmând etapa „perifraza”, alcătuită din 2-3 cuvinte
ordonate în funcție de valoarea lor afectivă. Această etapă apare în jurul vârstei de 18 luni, când
copilul are în vocabular în jur de 20 de cuvinte, rata acumulării crescând rapid astfel încât la 20
de luni folosește 100 de cuvinte, la 24 de luni folosește 300 de cuvinte, iar la trei ani aproximativ
1000 de cuvinte (Osterrieth, 1976 apud Bonchiș. 2004).

Cuvintele folosite de copil la început sunt puține ca și număr, dar sunt extrem de bogate,
având sensuri complexe, fiind polisemantice. Acest fenomen se numește cuvântul-frază, cuvântul
având valoarea unei întregi propoziții sau fraze.

Cercetătorii arată că la început copiii se aseamană foarte mult cu privire la lexicul folosit,
toți copiii mici au aproximativ același volum al vocabularului, alcătuit din nume de persoane,
animale, vehicule, jucării, mâncare sau alte obiecte familiare.

Destul de repede copiii vor folosi cuvinte asemenea adulților atât din dorința de a
comunica mai bine, dar și din descoperirea faptului că fiecare obiect are un nume, iar denumirea
obiectelor va fi însoțită și de numirea unor părți sau ale însușirilor acestora. Astfel se va dezvolta
capacitatea de analiză și chiar începuturi de abstractizare și generalizare.

Substantivele folosite de copil sunt concrete, iar verbele descriu acțiuni întreprinse de
copil sau de persoana care e cu el. Ulterior, copilul folosește clase de cuvinte care includ 2-3
elemente și un cuvânt indicator de genul uite, aceea, asta etc. Este perioada întrebărilor de tipul
Ce-i asta? și dacă este susținut, copilul își va îmbogăți vocabularul foarte mult.

6
 În învățarea numelor obiectelor ar trebui să se procedeze în felul următor: mai întâi izolăm
obiectul, apoi îl numim, îi cerem copilului să-l numească, îl punem să repede, îi cerem să nu-l
arate, îi cerem să îl numească când i-l arătăm.

La 26 de luni, copilul trebuie să fie capabil să numească ceea ce până acum arăta doar,
trebuie să poată identifica majoritate obiectelor. Rata creșterii lexicului este foarte lentă în
intervalul 12-18 luni și foarte rapidă în intervalul 18-36 de luni când se învață numele a
numeroase obiecte. Trebuie să conștientizăm însă faptul că există o disproporție între vocabularul
activ și cel pasiv, copilul înțelege mai multe cuvinte la această vârstă decât este capabil să le
pronunțe. Cu cât cuvintele sunt mai simple, cu atât el le va pronunța mai ușor. Cu cât aude mai
des cuvintele, cu cât sunt asociate cu alte cuvinte pe care le cunoaște, cu atât îi va fi mai ușor să le
spune. Un rol foarte important îl are și „baia de cuvinte”, cât de mult vorbesc adulții cu copilul
mic. Dacă micuțul este stimulat verbal, dacă i se vorbește des, dacă îi este atrasă atenția asupra
cuvintelor, atunci copilul va spune mai repede și mai ușor cuvinte noi. Componenta afectivă,
căldura, încurajarea, atenția, iubirea au un rol foarte important în susținerea dezvoltării limbajului
la copil.

Spre vârsta de 3 ani apare folosirea cuvântului „eu”, apar întrebările de tipul De ce? și
Pentru ce?, iar copilul devine din ce în ce mai vorbăreț. Dezvoltarea limbajului la această vârstă
este demonstrată de:

- faptul că însoțește toate acțiunile copilului, copilul verbalizând ceea ce face

indiferent dacă e ascultat sau nu;
- dorința copilului de a comunica, de a fi ascultat, de a povesti ce a făcut, de a pune
întrebări, de a da ordine și indicații deși nu poate susține o conversație până la 4
ani;
- plăcerea de a se juca cu cuvintele, de a repeta cuvinte noi și ciudate ca sonoritate,
de a pălăvrăgi de dragul de a o face.

Chiar dacă vocabularul este foarte bogat la copilul de 3-4 ani, aceasta are multe dificultăți
de înțelegere, confuzii și lacune, dar cuvintele vor fi din ce în ce mai bine folosite, pe lângă
substantive apar și verbele și prepozițiile. Se pare că la 3 ani vocabularul maxim este de
aproximativ 1000 de cuvinte și cel minim fiind de 400 cuvinte, iar media este de 700 de cuvinte.

7
 În perioada preșcolară, odată cu intrarea în grădiniță apare o dezvoltare spectaculoasă a
vocabularului, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. La 4 ani, copilul deține 1200
cuvinte în vocabular, la 6 ani are 4000 de cuvinte. Cercetări recente ne arată că un preșcolar de 6
ani poate folosi între 8 și 14 mii de cuvinte, iar rata acumulării de cuvinte noi este de 5 cuvinte /
zi.

Din punct de vedere calitativ, crește claritatea, inteligibilitatea, coerența și gradul de

generalitate. Dezvoltarea limbajului din punct de vedere lexical are loc în paralel cu dezvoltarea
gândirii, aflându-ne acum în stadiul preoperațional când se pun o multitudine de întrebări de tipul
Ce ești? De ce? Cum se numește? Pentru ce? Cine a pus luna acolo? etc.

Din punct de vedere gramatical, la vârsta preșcolară se utilizează cel mai des substantive
(61%), apoi verbe (20%), urmate de adjective, adverbe și alte categorii gramaticale. Odată cu
asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor, noțiunile se schimbă,
se îmbogățesc și se perfecționează.

La intrarea în școală, copilul stăpânește toate elementele de bază ale limbii materne în
formă orală, ceea ce implică o mai bună înțelegere a celor din jur dar și o mai bună exprimare a
gândurilor și a sentimentelor în fraze și propoziții.

Din punctul de vedere al numărului de cuvinte, la începutul micii școlarități avem un

vocabular de 2500 de cuvinte dintre care 700-800 alcătuiesc vocabularul activ, iar la finalul micii
școlarități vom avea un vocabular de 4500-5000 de cuvinte dintre care 1500-1600 alcătuiesc
vocabularul activ. Bogăția limbajului se răsfrânge și asupra debitului verbal, acesta crescând pe
măsură ce crește copilul.

În privința categoriilor gramaticale folosite, școlarul folosește cel mai mult substantive –
1/3 din totalul cuvintelor folosite, urmat de conjuncții – din dorința de a exprima relații, legături –
determinând fluență și complexitate în vorbire.

Vârsta școlară mică poate fi considerată ca una dintre cele mai importante perioade din
punctul de vedere al intensității și organizării exprimării verbale, al precizării sensului și
semnificațiilor ce se pot acorda diferitelor cuvinte.

8
 9.4 Dezvoltarea limbajului din punct de vedere gramatical

Nu este clar cunoscut cum se realizează învățarea structurii gramaticale, însă se pare că un
copil realizează un fel de analiză inconștientă a limbii pe care o aude, încearcă diferite structuri
până când le găsește pe cele potrivite și se face înțeles de către adult.

Structura gramaticală este practic inexistentă până la 18 luni, dar începe să apară atunci
odată cu folosirea cuvintelor-frază sau a perifrazelor și mai apoi prin folosirea a de propoziții
alcătuite din 1-2 cuvinte. Se disting mai multe etape în dezvoltarea limbajului din punct de vedere
gramatical. Le luăm pe rând.

Stadiul 1 – vorbirea telegrafică

Copilul folosește propoziții formate din 2-3 cuvinte din care lipsesc articole, prepoziții, nu
apare numărul sau timpul. Copilul folosește acum cuvinte care exprimă nume și verbe de acțiune,
alegând să utilizeze cuvinte cu valoare informativă mare pentru a putea comunica pe măsura
posibilităților pe care le are.

Stadiul 2

Apar acum expresii mai largi de 2 cuvinte, apar propoziții mai complexe, se folosește
articolul, pluralul substantivelor, timpul și forme ale verbelor. Toate acestea nu apar însă deodată
și nici nu implică utilizarea formelor corecte. De exemplu, un copil ar putea spune cănuri în loc
de căni.

Stadiul 3

Acum copiii învață că modifice propoziții simple, creează forme negative sau interogative
sau imperative, ca urmare a dezvoltării cognitive. Spre 2-3 ani apar în vorbirea copilului
interjecții, exclamații, sunete parazitare, gesturi și mimică. Pe lângă toate acestea, Slama-Cazacu
a observat la copii utilizarea blocurilor sintagmatice - care sunt expresii stereotipice utilizate din
dorința de a se exprima asemenea adulților. Exemple de astfel de blocuri sintagmatice: Vai de
capul meu!; Lasă-mă-n pace!; Nu mai spune etc.

9
 Stadiile 4 și 5

Sunt stadii mai complexe, copiii încep să folosească conjuncțiile, clase de subordonare,
practic utilizează mai eficient regulile gramaticale. Sistemul lingvistic al preșcolarului este
complex și flexibil, copilul reflectă acum asupra limbii, creează cuvinte noi dar rămâne tendința
de a alege mijloace gramaticale cât mai concrete. Probleme apar la concordanța timpurilor. Se
poate spune că frazele folosite de preșcolar sunt mai flexibile și mai complexe, începând să aibă
caracterul de argumentare logică.

La sfârșitul perioadei se poate spune că preșcolarul stăpânește practic toate formele și

categoriile gramaticale ale limbii materne, fapt care se reflectă productiv în limbajul contextual,
care a fost precedat de un limbaj mic, primar, de circulație restrânsă și încărcat de onomatopee;
de un limbaj situativ dominat de cerințe și structuri gramaticale și semnificații adecvate, dar
îmbinat de gestică și mimică.

La intrarea în școală copilul are deprinderi de vorbire bine consolidate grație maturizării
nervoase și dezvoltării gândirii, dar și datorită influențelor educative exercitate de părinți și mai
ales de grădiniță. Vorbirea copilului se caracterizează prin coerență și expresivitate. Odată cu
intrarea în școală, limba maternă va deveni obiect de studiu și va fi de acum însușită conștient, pe
baze științifice sub toate aspectele sale: fonetic, lexical și gramatical.

Bibliografie:

 Schaffer, R. (2005). Introducere în psihologia copilului. Cluj-Napoca: Editura ASCR

 Bonchiș, E. (2004). Psihologia copilului. Oradea: Editura Universității din Oradea

10