Comunicarea in invatamantul prescolar

Importanţa comunicării în învăţământul preşcolar

I.DEFINITII ALE COMUNICARII

Etimologic, termenul „comunicare” provine din latinescul „communius” (comun),

care a dat naştere verbului „communico”, ceea ce înseamnă „a fi împreună, a face în
comun, a pune în comun” informaţii, cunoştinţe, mesaje, reflecţii, idei, confesiuni,
impresii, păreri, opinii, atitudini etc. Comunicarea este un„comportament de schimb”
(Wiener), de transferuri, intenţionate sau nu, între indivizi, din dorinţa de informare şi din
nevoia firească a oamenilor de a fi în legătură permanentă unii cu alţii; comunicarea se
defineşte, astfel, ca factor explicativ fundamental al vieţii sociale. Ea constituie un liant
social, îi uneşte pe oameni şi îi angajează în acţiune, contribuie la fiinţarea şi dezvoltarea
comunităţii, la dezvoltarea şi întreţinerea relaţiilor sociale.
A comunica cu ceilalţi, nu înseamnă doar a emite o informaţie ci şi a o prelucra,
iar a comunica eficient, presupune: să convingem şi să obţinem adeziunea auditoriului; să
dezvoltăm gândirea, personalitatea receptorilor; să sesizăm şi să conştientizăm reacţiile,
atitudinile şi modificările comportamentale ale celor cu care ne aflam in relatie de
comunicare.
„Profesorul este bun dacă are relaţii corecte cu elevii, părinţii, foştii elevi, colegii
săi, alte persoane influente (…); îi respectă pe toţi elevii; are atitudine pozitivă faţă de
toţi; acceptă erorile fără să ridiculizeze; îşi personalizează intervenţiile; este exigent şi
drept; este exigent cu el; este competent şi interesant; reformulează, felicită şi
încurajează; este creativ şi inventiv; stie să facă glume de actualitate; este informat; are
stagii de cercetare şi producţie în ţară şi în străinătate (practică în alte domenii), are cărţi,
expoziţii (...) vede spectacole, citeşte(…); caută probleme; spune când ştie, şi când nu,
când îi este teamă, când este sau a fost complexat; degajă energie şi o comunică bucuros
altora; creează un climat foarte bun; nu este străin de alte discipline şi le respectă; lasă
timp pentru formulări, dar impune ritm alert de lucru; este mândru, demn, dar cultivă şi
respectă aceste calităţi şi la alţii”.- Laurenţiu Şoitu
Comunicarea didactică priveşte direct relaţia educator-educat şi de eficienţa ei
depinde scopul final al educaţiei. În învăţământul preşcolar educatoare stabileşte relaţii la
grupă formal şi informal Ţinând cont de vârsta copiilor care este critică pentru formarea
unui cetăţean al societăţii,relaţiile educatoarei trebuie să fie optim pozitive .
Comunicarea se face în orice moment al zilei începând cu venirea la
grădiniţă,dezbrăcatul,îmbrăcatul,masa şi plecarea.

II.MODALITATI DE REALIZARE A COMUNICARII IN GRADINITA

Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare, noţiuni. Pe lângă metodele care
contribuie în mod expres la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la
îmbogăţirea vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de comunicare.
 Anumite activităţi sunt folosite pentru ​dezvoltarea vorbirii ş​ i ​îmbogăţirea
limbajului​: ​activităţile pe bază de ilustraţii, jocurile didactice, convorbirile
memorizante, povestirile create de copii.
De asemenea sunt anumite jocuri didactice care contribuie la dezvoltarea
vorbirii: ,,Şti să spui la fel ca mine?”, ,,Ce este şi cum este?”, ,,Bate vântul”,
,,Povesteşte cum ţi-ai petrecut vacanţa”, ,,Ce a uitat pictorul să deseneze?”.
Convorbirile după imagini ​aduc o contribuţie însemnată la fixarea şi
precizarea cunştinţelor copiilor, în activizarea vocabularului şi în formarea unei exprimări
orale corecte şi coerente:”Cum avem grija de flori?” .Prin convorbiri se realizează
verificarea cunoştinţelor, sistematizarea lor, perfecţionarea exprimării într-o formă
gramaticală corectă .
Povestirea ​– Copilul poate dobândi informaţii din întâmplări veridice sau
verosimile prezentate în povestiri, poveşti, basme sau balade.
La grupa mică se utilizează o ​povestire simplă​, ​neîncărcată de comentarii, fără multe
episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Copilul trebuie să cunoască toate
cuvintele şi expresiile folosite în povestire sau să i se explice cuvintele necunoscute pe
parcursul povestirii,altfel existând riscul de a memora cuvinte al căror sens nu îl cunoaşte
şi de a le atribui semnificaţii eronate.
Prin povestire se realizează îmbogăţirea vocabularului copiilor cu unele expresii
literare, cu expresii din folclor.
​Jocurile didactice pot fi folosite pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru
îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.
Aceste metode se utilizează în grădiniţă şi ca activităţi de sine stătătoare cu un tipic de
desfăşurare adecvat fiecăreia .
​În procesul instructiv-educativ din grădiniţă vorbim mai puţin despre dialog, dar mai
mult ​despre conversaţie​, ​utilizată în cadrul convorbirii.
În grădiniţă, dialogul întrebărilor şi răspunsurilor poate fi realizat sub formă de
exerciţiu ludic, prin intermediul unor personaje, prin intermediul unor simulări.
Copiii sunt puşi astfel în situaţia ​,,jocurilor de rol’’​, ca ​mijloace de educare a
limbajului ​spontan​. Nu trebuie neglijată contribuţia convorbirilor la formarea
deprinderilor de comunicare socială, la dialog respectuos între parteneri, la schimbul
reciproc de mesaje. Jocurile de rol sunt jocuri de simulare în care copiii devin actori ai
vieţii sociale, sunt jocuri ale replicilor după un scenariu propus, dar cu efecte lingvistice
evidente din punct de vedere al dialogului între ,,micii actori’’.
Un aspect particular al jocurilor de rol este dramatizarea.​ Ea are un caracter
activizant, preluând o parte din efectele spectaculoase ale scenei.​ Se poate organiza pe
replici exacte, textuale, pe baza unor replici creatoare sau pe stimularea spontaneităţii
,,actorilor’’. Dispunem de texte care se pretează la interpretări ,,artistice’’ :​ ,,Ursul
păcălit de vulpe’’, ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Ridichea uriaşă’’, precum şi alte texte cu
dialog asumat sau improvizabil.
​ a grădiniţă , copilul preşcolar întâlneşte diferite
​De mic, copilul este atras de imagini. L
tipuri de imagini prezentate sub formă de jetoane, tablouri, desene realizate de copii şi
adulţi, albume, diafilme. ​Fondul de reprezentări format în urma activităţilor de
observare şi lecturi după imagini trebuie valorificat. ​După prezentarea materialului
vizual în activităţile dirijate urmează o muncă de prelucrare, sistematizare, consolidare a
cunoştinţelor receptate. Prin dialog euristic, educatoarea cunoaşte nivelul la care copiii au
receptat conţinutul imaginilor utilizate.
După o scurtă convorbire cu tema:»Cum este toamna?» pe baza de imagini , preşcolarii
sunt lăsaţi să povestească sau să facă comentarii libere în legătură cu cele văzute:aspecte
caracteristice acestui anotimp, denumirea fructelor si a legumelor de toamna, munci
specifice acestui anotimp. Pot fi încurajaţi să adreseze întrebări pentru a-şi clarifica unele
neînţelegeri, ceea ce conduce la întărirea operaţiilor de analiză, sinteză, comparaţie şi
interpretare şi la stimularea productivităţii gândirii.
O întrebare adresată de către un copil nu este semnul necunoaşterii, ci al interesului,
al curiozităţii, fapt pentru care , mai mult timp adresează întrebarea care i-a reţinut
atenţia.
​Uneori, datorită sărăciei vocabularului, copilul preşcolar nu se poate situa pe punctul
de vedere al interlocutorului dacă acesta este adultul.
​În relaţiile cu ceilalţi copii, preşcolarul poate coopera, poate dialoga ca partener egal
având drept consecinţă socializarea inteligenţei şi a limbajului, înţelegerea utilităţii
schimbului de idei.​ ​Pentru a stimula conversaţia dintre copii trebuie să creăm condiţii
care să permită reuniunea liberă a copiilor în grupuri, să antrenăm copiii la activităţi care
stimulează interesul pentru dialog.

III.CONCLUZII:
Copilul comunică în permanenţă cu educatoarea şi invers,îmbogăţindu-şi
vocabularul, devenind mai rafinat în exprimare şi în comunicare de aceea consider ca
educatoarea trebuie sa lucreaze interdisciplinar de fiecare dată pentru realizarea acestui
obiectiv - comunicare.
Importante in realizarea sarcinilor şi a obiectivelor învăţământului preşcolar sunt
calitaţile şi competenţele educatoarei. Prin tot ce înteprinde , prin personalitatea sa ,
educatoarea reperzintă un model pentru copil , un sprijin pentru familie , un factor de
cultură îi comunitate .Pentru a-şi îndeplini rolul cât mai potrivit partenerilor de dialog ,
educatoarea trebuie să comunice.
O adevărată educatoare trebuie să aibă o vorbire expresivă, gestică potrivită
situaţiei respective,capacitatea de demonstra logic şi să folosească un vocabular
accesibil copiilor,să aibă capacitatea de a antrena copiii într-un dialog ori de câte ori
este nevoie.
Educatoarea trebuie să aibă o atitudine pozitivă faţă de întreaga grupă,să accepte
greşelile, fără a-i ironiza pe copii,să fie creativă,să fie corectă,să-i felicite pe copii ,să-i
încurajeze şi să-i recompenseze aşa încât să realizeze o bună cooperare în comunicare.
În creşterea calitǎţii actului educaţional o mare importanţǎ revine modului în care
dascǎlul reuşeşte sǎ comunice cu copii, modului cum acesta faciliteazǎ comunicarea între
copii.
Comunicarea didactică are rol hotărâtor în derularea şi eficientizarea actului
educaţional. Constituie o premisă a reuşitei actelor pedagogice, dar şi o finalitate a
acestora, deoarece, un obiectiv general al învăţământului îl constituie formarea şi
dezvoltarea competenţei comunicative a preşcolarilor.

IV.BIBLIOGRAFIE :
 ​ ect.dr. Maria Savu-Cristescu,Lect.dr. Merima Petrovici-​Comunicarea
L
educationala​-suport de curs
​Revista pentru învăţământul preşcolar 2006/2008-​Pedagogie preşcolară
* * * -​Programa activitatilor instructiv-educative în gradinita de copii''​,Bucuresti,
2005.
​Cerghit, I. , Radu, T. I., Popescu,E., Vlasceanu, I., ​Didactica,​ 1998, E.D.P., Bucuresti