Universitatea Pedagogică de Stat ” Ion Creangă”

Facultatea Psihologie și Psihologie Specială

Specialitatea Logopedie

Diagnosticul Psihologic și Logopedic

Referat: ” Alalia / afazia – diagnostic diferențial”

A realizat: Maramura Daniela

anul I, gr. Rom
A verificat: Olărescu Valentina
dr. conf.

Martie, 2020
 CUPRINS:

Alalia. Delimitări conceptuale...............................................................................................................3

Afazia. Delimitări conceptuale...............................................................................................................4
Diagnostic diferențial.............................................................................................................................5
Concluzii................................................................................................................................................6
Bibliografie............................................................................................................................................7
ALALIA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Alalia este o tulburare de vorbire, ce reprezintă lipsa sau nedezvoltarea limbajului ca urmare a
leziunii organice a zonelor neuronale de limbaj la etapa antenatală sau în frageda copilărie. Constă
în incapacitatea subiectului de a-și folosi vorbirea ca mijloc de comunicare, lipsa sau nedezvoltarea
limbajului înregistrându-se la copii cu auz și abilități mintale perfecte. Ca urmare a neutilizării
limbajului, se dezvoltă o formă ușoară de retard mental. În cazurile mai puțin grave, chiar dacă este
afectată și latura expresivă a vorbirii, precum și cea impresivă, bolnavii nu pot emite anumite sunete
sau cuvinte simple.

Se cunosc următoarele forme:

 Alalie motorie – copilul înțelege sensul cuvintelor, dar nu le poate pronunța. Emite sunete
nearticulate și cuvinte mono-bisilabice.
 Alalia senzorială – nu înțelege vorbirea exprimată prin cuvinte, dar poate repeta unele cuvinte
(ecolalie), formulează propoziții prin alăturarea a două cuvinte simple.
 Alalia mixtă – cea mai gravă formă, unde predomină caracteristici multiple.

Cauzele care favorizează apariția alaliei sunt:

 Generale: alcoolismul părinților, ereditatea;

 Psihice: lipsa imboldului în vorbire, nedezvoltarea memorie, tonus psihic scăzut;
 Motorii: întârziere motorie, defecte generale de motricitate;
 Bolile din primii 3 ani de viață.

Alalia a fost cercetată pe larg de autori precum Gutsmann, Libmann, Fresiellss, Traugot,
Orfinskaia, Levina, Melehova, etc, care au evidențiat particularitățile dezvoltării limbajului, structura
defectului în alalie raportat la criteriul fiziologic, clinic, psihologic, lingvistic. Ei au descris detaliat
formele alaliei și metodele de influență logopedică în diferite forme de alalie.
AFAZIA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Afazia reprezntă o tulburare de limbaj cu substrat neurologic, o tulburare care apare în urma
unei leziuni cerebrale cu manifestare complexă ( Voinescu, Gheorghiță, 1978):
1. Tulburări la nivel de receptarea limbajului oral (pot prezenta grade de severitate
diferite, de la tulburări de procesare auditivă, tulburări de percepție auditivă până la
imposibilitatea integrării auditive);
 Tulburări la nivel de receptare a limbajului scris (se pot manifesta în grade de
severitate diferite, astfel că bolnavul afazic poate să aibă dificultăți în decodarea literilor, în
citirea fluentă, în citirea cursivă sau în înțelegerea celor citite);
 Tulburări la nivel de exprimare verbală (se pot manifesta în diferite forme, astfel că
pot să apară dificultăți semnificative articulatorii, de coarticulare, tulburări de ritm și
fluență în producerea verbală, dificultăți de coordonare a grupelor musculare implicate în
actul lingvistic, imposibilitate articulatorie, etc.);
 Tulburări de exprimare verbală scrisă ( tulburări grafo-motorii cu o intensitate și un
grad de severitate variabile, până la imposibilitatea scrierii, din cauza consecințelor
asociate ale leziunilor cerebrale, anume parezele);
 Ttulburări de calcul matematic (se manifestă în variate forme, dezintegrarea funcțiilor
cognitive conducând la abilități matematice limitate, la imposibilitatea în anumite cazuri a
calcului matematic, la dificultăți de grade diferite în rezolvarea problemelor, etc.);
 Tulburări motorii generalizate, tulburări praxice ( presupun o organizare vizual –
spațială deficitară, coordonare musculară disfuncțională, abilități limitate de mișcare
grosieră și fină,etc.);
 Tulburări ale gnoziei ( de identificare, de recunoaștere, cauzare de afectarea zonelor
senzoriale cerebrale sau a căilor nervoase aferente)
 Tulburări de natură psihologică ( de la manifestările emoționale necontrolate,
nevrotice, la psihoze și alte forme de afectare a vieții psihice, cu grade de severitate
diferite).
Factorii etiologici în afazie sunt numeroși, dar toți presupun afecțiuni la nivelul sistemului
nervos central, în ariile cerebrale, în care se realizează procesarea limbajului. Prin urmare, leziunile
care conduc la apariția tabloului afaziei sunt situate cu precădere la nivelul emisferei stângi. Sunt
delimitate și cazuri de afazie încrucișată, ceea ce înseamnă că leziunile cerebrale apar la nivelul
emisferei drepte.
 1. Accidente vasculare cerebrale (AVC) sunt principala cauză a afaziilor, unde infarctul
cerebral ocupă o poziție semnificativă.
2. Ocluzia embolică a unui vas de sânge care irigă o anumită porțiune a zpnei cerebrale a
limbajului conduce la un deficit de circulație sangvină, determinând moartea
neuronală.
3. Hemoragiile cerebrale, care sunt generate de hipertensiunea arterială.
4. Malformațiile congenitale ale vaselor de sânge se pot constitui în cauze care conduc la
ccidente vasculare cerebrale.
5. Traumatismele craniene. În fucție de localizare, extindere, varietate, acestea produc
contuzii, hemoragii intracerebrale, cu consecințe asupra limbajului.
6. Bolile degenerative ( Alzheimer) implică leziuni la nivel de girus hipocampic și
neocortex de asociație, ceea ce implică tulburări de tip anomie și diverse manifestări
afazice. Componenta fonologică a limbajului este afectată, apar parafraziile fonemice,
vorbirea devine neologică, apare jargonul afazic, comprehensiunea se deteriorează.
7. Boala Pick afectează lobii frontali, ceea ce conduce la tulburări de limbaj severe și
precoce, de tipul: nedezvoltarea limbajului, imposibilitatea articulatorie, limbajul
autonom nu se dezvoltă, perseverări, afazie de tip transcortical motor.
8. Boala Huntington se caracterizează prin leziuni la nivelul lobului frontal, demența
fiind însoțită de tulburări grave de limbaj din punct de vedere motor.
9. Tumorile cerebrale pot induce diferite tulburări neurologice și diverse forme de
afazie.
10. Factorii infecțioși și toxici conduc la apariția afecțiunilor afazice, în urma factorilor
precum: monoxidul de carbon, benzodiazepinele, barbituricele, substanțele
betablocante, neurolepticile.
11. Otita purulentă, mastoidita stângă, endocardita sunt însoțite de afazie când procesul
infecțios atinge emisfera stângă.
12. Infecția cu virusul herpetic poate conduce atât la encefalită acută, cât și la
meningoencefalită, implică manifestări neurologice severe.
13. Crizele de epilepsie afectează fluența limbajului și latura articulatorie.
Pentru a contura tabloul clinic al tulburărilor afazice, Rondal, Seron și Anca au realizat
descrierea și problematizarea tulburărilor expresiei orale, tulburărilor de înțelegere a limbajului
vorbit, tulburărilor exprimării scrise și celor ale înțelegerii limbajului scris. Prin aceasta punctează
faptul că tulburările afazice sunt manifestări complexe, pluridirecționate, care se pot materializa la
nivelul tuturor palierelor limbajului, în plan receptiv sau expresiv.
 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
Tulburări de limbaj
Criterii Afazia Alalia
 Zona Broca;  Zona Werniche;
 Zona Werniche;  Leziune bilaterală pe partea
 Girusul angular, uneori leziuni ale superioară a circumvoluțiunii
ariilor prefrontale de partea stângă; superioare temporale;
Localizare
 Sistemele axonale care se  Leziune difuză a emisferei
proiectează pe structurile profunde dominante.
eferente.
 Lobul parietal inferior de partea
stângă;
 Tomografie computerizată;  Testarea auzului – otoscopia,
 Tomografie cu emisie de pozitroni; audiograma, audiograma
 Tomografie cu emisia unui singur vocală, răspunsul auricular
Diagnostic
foton; miogenic, etc.

 Rezonanța magnetică.  Explorări radiologice

 Electroencefalograma
 Studiul genetic
Originea Tulburare dobândită Tulburare congenitală

Cauze  Accidente vasculare cerebrale;  Microleziuni produse pe

 Ocluzia embolică; creierul copilului înainte de
 Hemoragiile cerebrale; apariţia vorbirii;

 Malformațiile congenitale;  Infecţiile gravidei;

 Traumatisme craniene;  Tulburări toxico-chimice şi

 Alzheimer; hormonale;

 Pick;  Traumatisme obstreticale;

 Huntington;  Travaliu prelungit şi

consecutiv;
 Tumorile cerebrale;
 Tulburări asfixice;
 Factorii infecțioși și toxici;
 Sechele encefalitice şi
 Otita purulentă, mastoidita stângă,
meningoencefalitice;
endocardita;
 Tulburările cronice de nutriţie.
 Infecția cu virusul herpetic.
Simptome  Perturbarea funcției de comunicare,
nominalizare, repetare,
comprehensiune auditivă;
 Citirea, scrierea;
 Pierderea memoriei;
 Pareze, hemipareze;
 Dezintegrarea limbajului;
 Există vorbirea automată,
telegrafică, emoțională, repetată.
Terapie  Medicamentoasă;
 Psihoterapia;
 Hipnomedia;
 Kinetoterapia;
 Meloterapia;
 Activități logopedice.
 Nedezvoltarea limbajului
fonematic;
 Vorbirea poartă caracter
fragmentar;
 Absența motivației de
comunicare;
 Vocabularul se îmbogățește
lent;
 Neîndemânare motorie
generală.
 Exerciții motoare însoțite de
limbaj;
 Dezvoltarea atenției auditive;
 Dezvoltarea pronunției și
imitării;
 Dezvoltarea memoriei, etc.
CONCLUZII

În concluzie tind să menționez că diagnosticul diferențial ne permite stabilirea,

în baza unor criterii, a unui diagnostic corect, astfel încât să identificăm metodele
terapeutice individuale pentru persoana care solicită ajutor.
Diagnosticarea logopedică trebuie axată pe metode corelate cu personalitatea
subiectului, nu doar cu tulburările de limbaj propriu – zise. Ea trebuie să includă
obligatoriu, analiza simptomelor evidente și mascate, dar și cauzele evidente și
aparente. Combinarea diagnosticului simptomatologic cu cel etiologic contribuie la
stabilirea diagnosticului diferențial al tulburărilor. Acesta este un aspect extrem de
important pentru alegerea metodelor și procedeelor terapeutice. Diagnosticul
diferențial trebuie stabilit atât în cadrul aceleași tulburări, cât și în raport cu tulburările
similare. În primul rând trebuie diferențiate tulburările dismaturitive de cele
patologice. Deși pot avea mai multe elemente comunce, ele diferă, atât ca etiologie,
cât și ca evoluție.
BIBLIOGRAFIE

1. Carolina Bodea Hațegan ” Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise”,

București, Editura Trei, 2016;
2. Valentina Olărescu, Dorin Ponomari ” Asistența logopedică și psihologică”, Chișinău, 2012;
3. Valentina Olărescu ” Logopedia. Perspectiva diagnosticului logopedic”, Chișinău, 2008.