TULBURRILE (DEFICIENELE) DE LIMBAJ

Deficienele de limbaj reprezint rezultatul interveniei unor afeciuni de natura organica,

functionala, psihologica sau educationala care actioneaza asupra copilului mic in perioada
aparitiei i dezvoltarii limbajului cu consecine n receptionarea, nelegerea, elaborarea i
realizarea comunicrii scrise i orale.
Datorit importantei limbajului n structurarea i desfasurarea proceselor cognitive, orice
afectare a acestuia ar putea avea efecte i asupra calitii operatiilor gandirii, relatiilor cu ceilalti
i structurarii personalitatii copilului. Din acest motiv, cunoasterea i identificarea tulburrilor de
limbaj reprezinta o prioritate a specialistilor in probleme de psihopedagogie, precizia i
precocitatea diagnosticului acestor tulburri garantand reuita programului terapeutic i
recuperator al copilului cu tulburri de limbaj.
Tulburrile de limbaj pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
a). E. Verza face o clasificare a tulburrilor de limbaj prin raportare simultana la criteriile
anatomo-fiziologice, etiologice lingvistice i psihologice. Astfel sunt identificate
urmatoarele categorii de tulburri :
1. Tulburri de pronuntie :
dizartria .

dislalia ;

rinolalia ;

2. Tulburri de ritm i fluenta a vorbirii :

balbaiala ;
bradilalia ;
logonevroza ;
baza de coree.

aftongia ;

3. Tulburri de voce :
fonostenia.

afonia ;

4.

dislexia, alexia ;

Tulburri ale limbajuluui citit-scris :

5. Tulburri polimorfe :
6.

b).

tahilalia ;

afazia ;

tulburri pe
disfonia ;
disgrafia, agrafia.
alalia.

Tulburri de dezvoltare a limbajului :

mutism psihogen, electiv sau voluntar;
ntarziere in dezvolatarea generala a vorbirii.
C. Paunescu identifica trei categorii de sindroame raspunzatoare de tulburri ale
limbajului :
sindromul dismaturativ conditionat fie de un ritm propriu de dezvoltare, fie de o
incetinire a ritmului obisnuit de dezvoltare a vorbirii cauzata de factorii somatici, afectivi
sau sociali, manisfestat prin intarzierea simpla in aparitia i dezvoltarea vorbirii, dislalia
de evoluie, balbaiala fiziologica, dislexia disgrafia de evoluie.

 sindroame extrinseci limbajului (malformatii periferice structurale, leziuni periferice

motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale). Formele de manifestare sunt dislalia,
disartria (balbaiala, tahilalia, bradilalia).
sindroame intrinseci limbajului i vorbirii caracterizate printr-o simptomatologie de tip
afazic, din cauza unor leziuni la nivelul structurilor cortico-subcorticale ale elaborarii
ideationale ale limbajului. In aceste condiii, limbajul i vorbirea sunt de tip disfazic
(sindromul disintegrativ) sau afazic (sindromul dezintegrativ).
Cunoasterea specificului de manifestare clinic a principalelor tulburri de limbaj este o
condiie fundamentala in stabilirea unui diagnostic diferenial, absolut necesar conturarii
programului terapeutic precum i in prognosticul tulburrii fiecarui copil in parte etiologia
tulburrilor de limbaj la randul ei este o mare diversitate i cunoasterea cauzelor care determina
tulburarea este o alta conditie de baza in stabilirea programului terapeutic i a strategiei de lucru
cu copilul deficient.
Analiza cauzelor a putut stabili urmatoarele categorii etiologice:
1. Cauze care actioneaza in perioada prenatala :
boli infectioase ;
incompatibilitatea RH dintre mam i ft;
intoxicatii ;
traume mecanice (care lezeaza fizic organismul fatului) sau psihice (stress
spaima, emotii intense resimtite de mama) ;
carente nutritive ;

etc.

2. Cauze care actioneaza in timpul nasterii :

traumatisme obstetricale ;
nasteri prelungite care duc la asfixii i leziuni ale sistemului nervos central.
3.

Cauze care actioneaza in perioada postanatala :

3.1. Cauze de natura centrala sau periferica :

leziuni ale sistemului nervos central provocate de unele traumatisme mecanice
afectiuni ale aparatului auditiv i fonoarticular care impiedica receptia i emiterea
sunetelor (perforarea timpanului, anomalii ale buzelor, limbii, valului palatin,
maxilarelor) ;
boli infectioase ale copilariei (encefalita, meningita, scarlatina, tuberculoza, rujeola,
pojar, etc) ;
intoxicatii cu substante chimice, medicamente, alcool care pot afecta organic sau
functional mecanismele neurofiziologice ale libajului.
3.2. Cauze functionale privesc sfera senzoriala (receptoare) i motorie (efectoare)
tulburarea proceselor de excitatie i inhibitie la nivelul cortexului ;
insuficiente functionale ale sistemului nervos central ;
insuficiente motorii la nivelul aparatului fonoarticulator (spasticitate sau tonus scazut al
musculaturii, afectiuni pe traiectul nervului motor, etc.) ;

 deficiene ale auzului fonematic (hipoacuzii, discriminare senzoriala redusa etc)

3.3. Cauze psihopedagogice determina in special tulburri de ritm i fluenta a vorbirii:
deficienele mintale ;
tulburri ale memoriei, atentiei, reprezentarilor vizuale i acustice ;
tulburri in sfera personalitatii (neincredere in sine, timiditate, supraaprecierea imaginii
de sine, etc.).
3.4. Cauze psihosociopedagogice :
slaba stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie ;
carentele pedagogice (stimulare deformata a vorbirii, imitarea unor modele cu vorbire
deficitara, necorectarea la timp a tulburrilor de vorbire) ;
suprasolicitare, stari conflictuare, oboseala, fenomenul de bilingvism (obligarea
copilului de a nva o limba straina inainte de a-i forma deprinderile necesare
in limba materna, etc.).
Pornind de la tipologia i aspectele etiologice ale tulburrilor de limbaj, pot fi facute
urmatoarele consideratii psihopedagogice cu privire la persoana i personalitatea unui subiect
logopat :
fragilitate i instabilitate la nivelul unor trasaturi ale personalitatii datorita interveniei unor
factori perturbatori in relatiile cu stimulii externi care determina inertie in comunicare,
teama de a pronunta cuvinte, manifestari comportamentale anormale
rigiditate, izolare, etc. ;
in funcie de particularitatile temperamentale, varsta, educaia i dezvoltarea mintal a
logopatului, tulburrile de limbaj pot provoca i stari de excitatie psihomotorie, manifestate
prin agitatii permanente; in alte situaii, putem ntlni tulburri afectiv-emotionale i volitive
care pot culmina cu stari de depresie prelungite.
la persoanele cu tulburri de vorbire se pot constata contradictii in rezolvarea problemelor
i in studierea modalitilor de actiune mintal i practica, cnd aceste stari se prelungesc
i devin cronice, apar stari conflictuale interne care influeneaza negativ formarea
caracterului i dezvoltarea normala a proceselor psihice.
tulburrile de limbaj pot constitui un factor stressant atunci cnd deficientul nu gaseste
nelegerea necesara fa de situatia sa la cei din jur sau cnd nu intrevede perspectiva
corectarii i recuperarii acestor tulburri; in asemenea situaii, subiectul traieste stari de
disconfort, nesiguranta in vorbire sau alte activiti, surmenaj fizic i intelectual, pe fondul
carora se pot instala complexe de inferioritate, anxietate, izolare de cei din jur, reactii
nevrotice ;
in cazul deficientilor de intelect, tulburrile de limbaj pot determina accentuarea tulburrilor
psihice i de comportament ca urmare a deficitului funciilor de cunoastere i de
exprimare, a imaturitatii afective, a cresterii sugestibilitatii, impulsivitatii i rigiditatii
psihomotorii, impiedicnd semnificativ aprecierea corecta i adecvata a situaiilor de viaa,
cu efecte imediate in comportamentele adaptative la stimulii din ambianta;

 atunci cnd tulburrile de limbaj apar pe fondul altor deficiene, precum cele senzoriale
sau fizice, tulburrile personalitatii, deja existente, se accentueaza in mai toate cazurile;
la deficientii de auz i de vedere, tulburrile de vorbire creeaza probleme suplimentare in
procesul de integrare sociala, datorita absentei sau slabei nelegeri a vorbirii (in cazul
deficientilor de auz) sau rolul compensator al cuvntului in structura reprezentarilor (la
deficiene de vedere), in ambele situaii existand riscul reducerii relatiilor sociale datorita
dificultilor de comunicare i nelegere a mesajului intre interlocutori ;
in situaiile obinuite de viaa, fiecare persoana foloseste un stil propriu de exprimare orala
i scrisa, cu anumite particularitati strans legate de nivelul i gradul sau de cultura; la
persoanele cu tulburri de limbaj, chiar i atunci cnd poseda un nivel de cultura avansat,
se observa o anumita reinere in a-i prezenta ideile, gandurile in raport cu posibilitatile pe
care le au, un argument in plus pentru prevenirea i corectarea acestor tipuri de
tulburri.
A. Tul b u r r i l e d e p r o n u n i e
A1.
D i s l a l i a . Dintre tulburrile de pronuntie dislalia are frecventa cea mai mare.
Ea poate exista atat la normali din punct de vedere psihic, cat i la cei cu deficiene de intelect
i senzoriale. Dislalia, ca tulburare de articulatie sau pronuntie, se manifesta prin deformarea,
omiterea, substituirea, inlocuirea i inversarea sunetelor. Exista i o dislalie a silabelor care
denota agravarea tulburrii de pronunie.
Dislalia este provocata de o serie de factori: imitarea unei persoane cu o pronuntie deficitara,
existenta mediului educativ nfavorabil care nu faciliteaza stimularea vorbirii, incurajarea copilului
precolar de catre adult in pronuntarea peltica, ceea ce duce la stabilizarea deprinderii greite,
diferitele anomalii ale aparatului bucal, deficiene cerebrale, insuficiente ale dezvoltarii psihice.
Dislaliile grave se considera simptoame pentru leziuni corticale.
Corectarea limbajului se face rareori inainte de 3-4 ani i trebuie precedata de un
psihodiagnostic complet ca i de o examinare medicala (otorinolaringologica). In multe cazuri
de dislalie sunt afectate doar anumite sunete: r = rotacism; s = sigmatism; b = betacism; etc.
Cele mai frecvente dislalii :
stigmatismul i parasigmatismul deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si
suieratoare: sz, sj, t, ceci , geci;
rotacismul i pararotacismul deformarea, omisiunea, inversiunea i inlocuirea sunetului
r, uneori se inlocuieste cu l, mai rar cu d, h, v (lou, hou, vou). Dar majoritatea
sunetelor sunt inlocuite cu sunetul t (telism). Uneori se pronunta corect sunetul separat
dar nu se reuseste in combinatii de sunete sau in propozitii. In aceste cazuri se vorbeste
de dislalie simpla sau monomorfa. In cazul in care este afectata pronuntia mai multor
sunete se vorbeste de dislalie polimorfa. Exista i o dislalie totala, in cazul in care intrega
vorbire este afectata.
Este necesar s amintim c de problemele dislaliei i terapia lor s-au ocupat : E. Verza, M.
Gutu, E. Boscaiu.

Cu frecventa mai mica ntlnim :

lambdacism i paralambdacism

( este afectat sunetul l ) ;

betacism i parabetacism

( sunetul b ) ;

capacism i paracapacism

( sunetul c ) ;

gamacism i paragamacism

( sunetul g ) ;

deltacism i paradeltacism

( sunetul s ) ;

fitacism i parafitacism
nutacism i paranutacism

( sunetul f ) ;
( sunetul n ) .

Dupa modul de afectare a aparatului verbo-motor distingem :

dislalia organica datorata anomaliilor periferice ale vorbirii in cazul surzeniei periferice,
al anomaliilor de maxilare (dinti, limba i bolta palatina) ;
dislalie functionala datorate functionarii defectuoase a aparatului verbo-articular (in
cazul atrofiei sau neexersarii muschilor limbii, buzelor, valului palatin, al traseului
greit pe care-l ia curentului de aer expirat i al neindemanarii sau insuficientei in
dezvoltarea atentiei auditive).
Ter api a disla li ilor . Pentru ca vorbirea sa fie corecta, trebuie sa existe o serie de condiii :
sistemul nervos central (SNC) sa fie sanatos organic i functional ;
organele periferice ale vorbirii, neuromusculare i osoase cartilaginoase sa fie
sanatoase ;
vorbirea celor din jur sa fie corecta ;
legaturile i relatiile cu cei din jur sa fie normale .
Acolo unde vorbirea copilului se mentine dislalica dupa vrsta de 4,5 - 5 ani se vor incepe
primele exercitii logopedice. La inceput, prin observatii facute colectiv sau individual, se va
urmari constientizarea pronuntiei deficitare i se vor da indicatii pentru o pronuntie corecta
spontana, aratandu-li-se cum sa ii organizeze miscarile organelor vorbirii pentru a pronunta
corect sunetul respectiv: poziia limbii, buzelor, obrajilor, deschiderea gurii, actul respirator,
intensitatea vocii. Daca e colar, sunetul respectiv se va lega de litera. Cu cei care nu ii pot
corecta astfel vorbirea se vor face exercitii speciale :
exercitii de gimnastica i miscrogimnastica a corpului in scopul imbunatatirii motricitatii
ritmicitatii generale, exercitii de gimnastica a organelor care participa la realizarea
pronuntiei, pentru educarea miscarii articulatorii ;
exercitii de gimnastica respiratorie pentru dezvoltarea capacitilor pulmonare a
echilibrului dintre inspiratie i expiratie i a unei bune sincronizari intre actul respirator i
vorbire ;
exercitii pentru educarea auzului fonematic, a atentiei auditive pentru a putea identifica i
diferenia sunetele pentru a cunoaste locul i rolul sunetelor in cuvnt ;
educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fa de vorbire i a unei eventuale
tulburri de comportament.

Se va urmari redarea increderii in propriile posibilitati, crearea convingerii ca e o tulburare

pasagera i a increderii in logopedie, un rol deosebit revenind psihoterapiei.
Psihoterapia se va face in funcie de etiologie i simptomatologie, de varsta, de
particularitatile personalitatii, de nivelul de dezvoltare intelectuala i va trebui extinsa i la
persoanele care se ocupa de educaia dislalicului pentru ca acestea, sa aiba atitudine corecta,
sa fie receptive sa contribuie la activitatea de corectare a lor.
Dupa ce aceste exercitii cu caracter general selectate i adaptate specificului fiecarei
tulburri au fost efectuate, se trece la a doua categorie de procedee i metode pentru formarea
deprinderilor de a articula corect. Daca e nevoie, unele exercitii vor fi reluate. Se va incerca
emiterea corecta a sunetelor pe baza de onomatopee sau coarticulare. Daca nu se reuseste, se
fac exercitii specifice in fa oglinzii. Logopedul demonstreaza poziia corecta a fiecarui organ
implicat, i prin imitatie, copilul va incerca sa realizeze articularea corecta a sunetelor. Dupa ce
acestea s-au realizat se trece la pronuntia lui incepand cu cele surde i apoi cu cele sonore.
Sunetul corect pronuntat se introduce apoi in silabe directe, apoi indirecte, intre vocale apoi in
cuvinte, propozitii urmarindu-se consolidarea i automatizarea lor in vorbire. Se vor memora
versuri, se vor folosi povestiri.
Urmeaza etapa de verificare a sunetelor i a gradului de automatizare in vorbirea curenta.
Ultima etapa este introducerea (impostarea) sunetelor in texte obisnuite in vorbirea curenta. La
nevoie se revine.
A2.
D i z a r t r i a . Este cea mai mai grava dintre tulburrile de pronuntie i este
cauzata de afectiunea cailor centrale i ale nucleilor nervilor care participa la articulare. Ea se
caracterizeaza printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, rezonante nazala i pronuntie
neclara. Dizartria se mai numeste i dislalie centrala i este foarte frecventa la cei cu handicap
de intelect. Majoritatea dizartricilor sunt constienti de dificultile prin care trec, dar incercarile
de a le evita fac i mai dificila vorbirea. La dizartrici mai pot aparea i alte tulburri in acest
context: tulburri de motricitate, de afectivitate, senzoriale, de gandire i psihosociale.
For me i t ipur i de di za r t r ie dupa sistemul motric afectat :
1.

Di zar t r ia cort ica la determinata de deficiene ale scoartei cerebrale care participa la
motricitatea vorbirii. Este relativ mai usoara, cu o reversibilitate mai rapida care are
simptome: tulburri articulatorii manifestate in special prin imprecizii, tulburri de ritm i
funcie, un ritm prea accelerat sau prea incetinit.

2. Di zar t r ia subcor t ica la determinata de lezari ale sistemelor extrapiramidale care

determina tulburri grave ale funciei musculare prin modificari ale tonusului musculaturii.
La acestia, tulburrile fonetice sunt foarte variate: intarzieri in dezvoltarea vorbirii (dupa 4-5
ani apare vorbirea, articulare incorecta, repeta parti din cuvnt, vorbire foarte accelerata,
sau foarte incetinita, adinamica, monotona, tulburri de voce, fonaie scurta, trebuind sa
inspire foarte des. Mimica i gestica saraca, neexpresiva la cei cu hipoacuzie a sistemului
extrapiramidal sau, o dinamizare a miscarilor, organelor de vorbire, cu neconcordante in
miscari, vorbire foarte accelerata la cei cu hiperfuncie a sistemelor extrapiramidale.

3. D i zar t r ia cer ebe loasa este determinata de leziuni ale cerebelului. La acestia
pronuntia este sacadata, vorbesc prea incet sau prea tare, neclar, adeseori cu strigate la
sfaritul cuvintelor, greutati in pronuntia silabelor sia lor ee.
4. Di zar t r ia bulbar a este determinata de leziuni ale unor nervi cranieni : facialul, glosa,
faringianul, ripoglosul.
Paralizia neuronilor motorii inferiori le tulbura vorbirea fie in mod direct (prin scoaterea din
funcie a muschilor care participa la producerea sunetelor), fie indirect (prin modificari
fizionomatice), vorbirea fiind insotita de gesturi dezagreabile, aceastea provocnd deseori
inhibitii psihice.
Diagnosticul disartriei este uneori greu de pus, disartria putand sa apara sub forma unor
dislalii care cedeaza greu la corectare
I ndicat i i t er apeut ice :
dezvoltarea motricitatii generale i a aparatului feno-articular ;
educarea miscarilor motrico-articulatorii pentru ca organele vorbirii sa devina capabile
de o funcie normala ;
formarea respiratiei verbale care este superficiala la disartrici ;
exercitii pentru educarea auzului fonematic i pentru dezvoltarea motricitatii generale a
aparatului fonoarticular i a pronuntiei;
pentru corectarea tulburrilor articulatorii se folosesc, in general aceleai metode ca i
la dislalie.
A3.
R i n o l a l i a . Se produce ca urmare a unor malformatii ce sunt localizate la
nivelul valului palatin sau insuficientele dezvoltarii ale acesteia, determinate de unele boli
infectioase, de vegetatiile adenoide, de polipi, de atonia sau paralizia valului palatin, de
despicaturile labio-maxilo-palatine, de hipoacuzie.
Rinolalia se clasifica in: aperta (deschisa), clausa ( inchisa) i mixta.
1. Rino lal ia deschisa cnd suflul aerului necesar articularii sunetelor se scurge pe cale
nazala.
2. R inola lia inchisa cnd unda respiratorie necesara pronuntarii sunetelor nazale se
scurge pe traiectul bucal.
3. R ionol ali a mixt a cnd unda respiratorie se scurge alternativ pe cale bucala nazala
fara sa aiba in vedere caracteristicile articularii sunetelor.
I ndicat i i t er apeut ice :
terapia este complexa i necesita colaborarea chirurgiilor, psihologilor, logopedului i a
familiei.
in rinolalia organica terapia va incepe dupa interventia chirurgicala care va inlatura cauza
tulburrilor de vorbire.

 terapia va incepe cu observarea functionalitatii buzelor, a muschilor fetei, a obrajilor, a

muscaturii i asezarii dintilor pe arcade, a limbii, a functionalitatii valului, a suflului bucal i
a puterii de emersie vocalica, a respiratiei.
se trece la examinarea vorbirii sub toate aspectele, stabilindu-se forma i felul rinolaliei,
gradul ei, daca sunt prezente i alte tulburri.
in terapia rinolaliei aperta se va urmari formarea expirului bucal, dezvlotarea auzului
fonematic, corectarea pronuntiei sunetelor i inlaturarea nazalizarii, realizarea fortei
necesare in articularea sunetelor.
pentru formarea expirului bucal vor trebui antrenati toti muschii palatului i faringelui pentru
ca acestia sa poata nchide sfincterul palato-faringian. Trebuie reglata poziia limbii,
dezvoltarea mobilitatii valului palatin. Sunt indicate exercitii de suflat, fluierat, sforait,
bazait, supt, cascat.
daca relaxeaza sfincterul inainte de a relaxa buzele (aerul luind calea nazala), se va
urmarii formarea unei coordonari corecte intre muschii valului palatin i cei folositi pentru
articulare i sincronizarea miscarii acestora in timpul pronuntiei
sunetelor.
corectarea sunetelor se face prin procedee speciale: la inceput cu nasul inchis, apoi
deschis, prin imitatii in fa oglinzii antrenandu-se toti analizatorii. Paralel se va urmari i
cresterea vocabularului, exprimarea corecta in propozitii i fraze cu un debit normal,
eliminandu-se sentimentul de inferioritate i jena.
durata i rezultatul terapiei depind de rezultatul anatomic al operatiei, acuitatea auditiva,
dezvoltarea mentala, varsta la care incepe terapia, gradul de stabilizare a defectului,
personalitatea copilului i de mediu.
in rinolalia inchisa se recomanda interventia chirurgicala (chiar de mai multe ori) pentru
rezolvarea problemei, apoi se nva pronuntia corecta a lui m i n i a altor sunete
daca e nevoie.
B.

Tul b u r r i l e x i c o g r a f i c e

B1.
Di sgr af i a repreprezinta o tulburare a scrisului in care apar omisiuni de
sunete, silabe ori cuvinte, sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme sau deformari,
adaosuri sau inlocuiri, distorsiuni, disfonografii, nesiguranta a scrierii. Constituie o incapacitate
paradoxala in forma deprinderilor de scris, n nvarea scrisului, in mod independent de nivelul
mintal i de colaritatea anterioara a subiectului. Copilul cu disgrafie are dificulti in ceea ce
priveste scrierea dupa dictare, compunere i chiar copierea unui text.
Disgrafia se datoreaza adeseori doar unei contractii musculare exagerate, legate de tulburri
de origine emotionala. Scrisul devine necitet i incoerent.
De cele mai multe ori se asociaza cu dislexia (incapacitatea de diferentiere a unor sunete
apropiate ca pronuntie m,n,c,g. In incercarile de dictare, elevul scrie literele fara vreun raport
cu sunetele auzite.
Disgrafia este frecvent i mai grav la deficientii de intelect i senzoriali.

For me de disgr af ie :
1. D isgr af ie specif ica sau dis gr af i e pr op iu- zis a - se caracterizeaza prin faptul ca
subiectul nu poate sa se exprime prin scris, deoarece nu se realizeaza legatura intre
sistemul simbolic i grafemele care reprezinta sunete sau cuvinte, din care motiv textele
devin lipsite de logica si sens ( disgr a mot axia ).
2. D isgr af ie mot r ica , motricitatea este in mod particular lezata fara ca ca sistemul simbolic
sa fie afectat (scrisul este ilizibil).
3. D isgr af ie de evolu ie , de de zv olt ar e sau st r uct ur ala in care exista o paleta larga
si extinsa a tulburrilor.
4. D isgr af ie spa io- t empor a la in care este afectata mai ales componenta spaiala.
Disgrafia se difereniaza de disortografie care este un ansamblu de dificulti in nvarea
ortografiei si care reprezinta un simptom al tulburrii de scris.
Ca u ze ale disgr af ie i :
Factori care tin de procesul instructiv educativ neadecvat ;
Stangacia si lateralizarea incrucisata ;
Tulburri ale limbajului oral ce se transpun in scris;
Leziuni ale creierului ;
Tulburri spaio-temporale ;
Tulburri de motricitate .
Disgrafia se amelioreaz i chiar poate dispare complet prin utilizarea unor metode
logopedice specifice prin grafoterapie i terapie de sustinere care stimuleaza copilul
organizandu-I miscarile, fapt ce reda acestuia increderea in sine.
B2.
D i s l e x i a este o tulburare a nelegerii simbolurilor grafice caracterizata prin
incapacitatea formarii abilitatilor de citit i in genere ca un deficit special cu aspect intermitent al
nelegerii verbale (dislexicul nelege primele cuvinte ale frazei dupa care celelalte componente
ii pierd sensul). La copii dislexia se manifesta prin dificulti de simbolistica a orientarii
spaiale verbale.
De cele mai multe ori sunt evidente urmatoarele caracteristici:
I nver siun i de silabe ( ra in loc de ar ) ;
Co nf u zi i de litere simetrice ( d i b sau p i q, etc.) ;
Co nf u zi i de foneme apropiate ( v i f, c i g, etc.) ;
O m isiun i de sunete i litere.
Frecvena dislexiei este de 10% la subiectii sanatoi, fr deficien senzorial (miopie,
surditate, etc.) sau motorie i intelect normal.

Opinii referitoare la cauze:

organizarea cerebrala (o predominanta a emisferei drepte) ;
lipsa motivatiei de a nva citirea ;
absenta curiozitatii intelectuale ;
o slaba stimulare educativa ;
leziuni ale creierului.
n realitate este un fenomen al carui cauze sunt complexe in parte ereditare, in parte
afective i chiar pedagogice.
Ter a p i e : Unele cazuri se amelioreaz spontan spre 8/9 ani, altele lasa seriosa sechele.
Reeducarea se poate face indiferent de varsta.
Scop ul : modificarea sistemului de gandire a colarului (nu o noua nvare a cititului).
Trebuie nvat sa ii organizeze spaiul i timpul prin exercitii adecvate, in plus e esentiala
participarea afectiva a celor din jur, (parinti, educatori), redusa teama de anxietate, reabilitat,
incurajat.
De preferat, este evitarea punerii copilului sa citeasca prematur (inainte de 6 ani), daca apar
tulburri se intervine reeducativ din primul moment.
B3.
A l e x i a . Este pierderea capacitii de a nelege limbajul citit, deoarece a
evitat sensul cuvintelor scrise. Nu trebuie confundata cu dislexia.
n funcie de gradul tulburrii gnozice, alexia vizeaza nelegerea frazelor sau a propozitiilor,
cuvintelor, silabelor sau literelor, traducndu-se in plan clinic prin:
alexi a fr a ze lor care consta in nerecunoasterea legaturilor dintre cuvinte i a
semnificatiei acestora in contextul frazei, subiectii avand posibilitatea lecturii cuvintelor
luate izolat ;
al exia ver bala , ce exprima imposibilitatea nelegerii cuvintelor ;
al exia si labica , ilustrata prin imposibilitatea nelegerii silabelor ;
al exia l it er a la , tradusa prin dificultatea sau imposibilitatea recunoasterii literelor
al exia cif r elor ce consta in discriminarea cifrelor .
Aceast afeciune se datoreaz leziunii cerebrale situata la nivelul ariilor parastriate care
inconjoara scizura calcarina.
B4.
A g r a f i a reprezint pierderea capacitii de a scrie, independenta de orice
tulburare motorie, pierdere care survine la o persoana care inainte a scris normal.
Grafismul se pstreaz, subiectul poate in general s copieze cuvinte, litera cu litera. Agrafia,
ca incapacitate de a se exprima in scris, corespunde unei amnezii specifice, i este datorata
unor leziuni cerebrale situata la nivelului pliului curburii al lobului parietal stang.
C.

Tul b u r r i l e d e r i t m i f l u e n

C1.
B l b i a l a este o tulburare de vorbire ce se manifest ca o incapacitate de a
vorbi cursiv prin repetarea unor sunete sau silabe la inceputul i mijlocul cuvntului, cu
prezentarea unor pauze intre acestea sau prin repetarea cuvintelor intregi ori prin aparitia
spasmelor la nivelul aparatului fonoarticular care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice i
cursive. In primul caz, se numeste clonica, iar in cel de-al doilea tonica, uneori
manifestandu-se combinat, i se numeste mixta, sau clonotonica i tonoclonica in funcie de
aspectul care predomina.
Tulburrile principale ale balbaielii apar in respiratie, miscarile palatului, laringelui, valului
palatin, buzelor, in tonalitate, fiind insotite de sinkinezii i modificari psihice. Mai evidente sunt
tulburrile respiratorii spastice, care tulbura ritmul respiratiei. Adeseori pierd mult inainte sa
inceapa sa vorbeasca, ramanandu-le foarte putin aer in plaman care sa fie utilizat in vorbire.
De aceea simt nevoia de a respira foarte des.
Etiologia blbielii
Originea acestei tulburri nu este pe deplin cunoscuta; de obicei cauzele ei sunt multiple i
sunt conditionate de diveri factori ai mediului extern. Au fost mai multe incercari de grupare a
diferitelor cauze, unii autori atribuind factorului somato-fiziologic rolul predominant, altii factorilor
psiho-sociali. Primii iau in consideratie criteriile anatomice, observatiile clinice i anumite
consideratii asupra ereditatii, dominanta cerebrala, actiunile neuroendocrine, intarzierea psihofizica generala i intarzierile in dezvoltarea vorbirii.
In privinta factorilor ereditari, specialistii sustin ca, dei balbaiala in sine nu are caracter
ereditar, se pot transmite anumite caractere care predispun copilul spre balbaiala. Alte cauze
posibile ar fi: dominanta cerebrala, microleziunile cerebrale, epilepsia, afectiunile endocrine,
intarzierile in maturizarea sistemelor functionale neuromotorii, retardarile in dezvoltarea
funciilor psihice.
Autorii care atribuie factorilor psihosociali rolul predominant in etiologia balbaielii, se opresc
asupra starilor de nevroza considerand ca balbaiala este un simptom al perturbarilor emotive,
care impiedica adaptarea normala, fara sa existe un substrat organic, sau considera ca este
simptomul unui sindrom nevrotic in care personalitatea e perturbata de existenta unor conflicte
interne.
Alti specialisti considera ca s-ar datora greselilor de educaie (aprecieri asupra vorbirii
copilului, pedepsele pentru ezitarile din vorbirea acestora, supraprotectia si atitudinea
hiperdominanta a parintilor, pretentiile exagerate, etc.) care duc la aparitia unor stari de
anxietate.
Indicatii terapeutice:
exerciii pentru consolidarea deprinderilor noi de vorbire ;
reducerea intensitatii factorilor conflictuali care intretin balbaiala ;
ntrirea (clirea) psihofiziologica a copilului pentru a-i creste pragul de rezistenta la
afectiunea factorilor stressanti i exersarea vorbirii fluente ;

 obiectivele trebuie urmarite atat in familie cat i in gradinite, logopedulu revenindu-I

obligatia de a da indrumarile necesare i de a supraveghea evolutia
lor ( i respectarea lor) ;
schimbarea atitudinii prinilor fa de blbial, asanarea conflictelor i starilor de
incordare nervoasa, evitarea oricaror i starii de incordare nervoas, evitarea oricaror
observatii demobilizatoare, creearea unui climat relaxant, plin de afectivitate.
Exist o serie de e x e r c i i i s p e c i f i c e :
exercitii de antrenare a laturii motrice i auditive a limbajului (daca blbitul prezinta i o
dislalie sau nedezvoltare a vorbirii) ;
exercitii de gimnastica respiratorie, pentru realizarea unei respiratii toracice, echilibrate, o
inspiratie profunda, o expiratie cat mai inceat ;
exercitii pentru realizarea unor miscari corecte ale fetei sau ale maxilarelor, pentru
relaxarea musculaturii buzelor i a buccinatorilor i pentru relaxarea musculara a gtului ;
exercitii de antrenare a discernamantului auditiv .
Daca blbaiala persista se vor face exercitii speciale, de 3-4 ori pe saptamana. Se incepe cu
vorbirea asociata, apoi reflectata i in cele din urma libera, spontana. Se vor pronunta cuvinte,
propozitii simple, dezvoltate, se va povesti i in final se va conversa.
C2.
L o g o n e v r o z a este strns legata de balbaiala; blbiala se transforma n
logonevroza atunci cnd exista sau apare un fond nevrotic, ca urmare a contientizrii
handicapului, i a tririi acestuia ca o dram, ca un moment de frustare a posibilitilor pe care
le are individul. Logonevroza presupune i modificarea atitudiinii fa de vorbire i de mediul
inconjurator in general, prezenta spasmelor, a grimaselor, a incordarii i anxietii, determinate
de teama ca va grei in timpul vorbirii.
C3.
Tah i l a l i a se caracterizeaza prin debit verbal foarte rapid cu sau fr
modificri acustice ale sunetelor i ale propozitiilor. Vorbirea accelerata apare in special la copii
nervoi, excitati, fiind insoit de micri ale minilor, picioarelor, ntregului corp. La unele
persoane, pe langa ritmul accelerat, apar i alte defecte: deformarea sunetelor, omiterea sau
inlocuirea consoanelor, eliminarea prepozitiilor, vorbire agramaticala. Au o atentie foarte
instabila, nu pot urmari vorbirea altora i nici a lor.
C a u ze : Se presupune ca vorbirea accelerata s-ar datora unor dizarmonii intre activitatea
scoartei cerebrale, care organizeaza gandirea i capacitatea organelor fonatoare de a o
transmite prin vorbire, fiind un conflict permanent intre expresia gandita i cea vorbit.
I n d i c a t i i t er a p e u t i c e : Metodele folosite in corectarea tahilaliei sunt in linii mari aceleai
cu cele folosite in corectarea blbielii.
Pentru ca tahilalicii au un sistem nervos mai fragil, se va actiona la inceput asupra
sistemului nervos, prin tratament medicamentos. Se va educa puterea de stapanire i
control, nlturndu-se neastmprul. Paralel va trebui sa se lucreze asupra formarii unei
vorbiri calme, linistite, fluente.

 Tahilalicii trebuie permanent urmariti i prin exemplu i exercitii sa fie obisnuiti sa-i
regleze ritmul. Sunt indicate pentru inceput, introducerea ritmului marcat de bataia
metronomului, minii sau a piciorului, micrile ritmice, cntul, in general tot ce cultiva i
ordoneaza miscarile. Se vor foloi de asemenea citirea, recitarea, povestirea, in ritm
moderat i accelerat, urmarind pronuntarea corecta a sunetelor. Vocea va fi variata in
intensitate, terminand cu voce puternica. Mult timp se va folosi vorbirea reflectat.
Deoarece la majoritatea tahilalicilor este tulburat i ritmul gandirii, se va urmari i
dezvoltarea gandirii logice.
Vorbirea accelerata este foarte persistenta i trebuie determinat copilul sa se
implice el insui puternic in corectarea propriului defect.
C4.
B r a d i l a l i a - opus tahilaliei, se manifesta prin vorbire rar, ncetinit, cu
exagerari maxime a acestor caracteristici in handicapurile accentuate de intelect. Bradilalia
apare, in special la copii extenuati din cauza unor boli, a tulburrii glandelor de secretie interna,
sau subnutritie. In general, bradilalia este insoit i de bradipsihie
procesele gandirii fiind i ele foarte incetinite.
I n d i c a t i i t er a p e u t i c e : Pentru inceput este nevoie de un tratament medicamentos, care
sa intareasca i sa stimuleze sistemul nervos. Se va explica bradilalicului in ce consta
tulburarea vorbirii lui i, prin diferite exercitii, se va urmari accelerarea ritmului i realizarea
unei articularii clare, precise cu forta i durata necesara. E necesara educarea vointei,
atentiei, gandirii, memoriei.
Zilnic vor trebui efectuate urmatoarele tipuri de exercitii :
exercitii de gimnastica respiratorie pentru fortificarea musculaturii aparatului fono
respirator, exercitii specifice fiecarui sunet defect ;
exercitii de impartire a cuvintelor in silabe, cu pronuntarea clara, corecta a fiecarei silabe ;
exercitii de citire cu ritm variat ;
exercitii de antrenare a efortului aparatului fenoarticular prin citirea cuvintelor cu grad
ridicat de dificultate, pentru tonifierea aparatului fonoarticular.
C5.
A f t o n g i a . In timpul vorbirii sau a incercarilor de a vorbi, in muschiul limbii
apare un spasm de lunga durata, limba incordata sprijnindu-se pe o parte sau alta a cavitatii
bucale, sau in afara gurii, vorbirea devenind astfel imposibila. C 4 .
Pentru ca a
fost observata in special odat cu blbiala, e considerat ca fiind un simptom al balbaielii dar
poate aparea i in afara acesteia.
Se recomanda exercitii de gimnastica a limbii i de educare a vorbirii, dar, in general,
cedeaza foarte greu.
C6.
T u l b u r r i l e c o r e i c e . La persoanele care prezinta astfel de tulburri se
produc opriri in vorbire, analoage cu ale blbielii. Vorbirea este adeseori insotita de ticuri
nervoase sau coreice ale muschilor mimici i articulatorii.

D.

Tul b u r r i l e p o l i m o r f e

D1.
A f a z i a const n perturbarea capacitii de utilizare a regulilor prin care se
produc i se neleg mesajele verbale (nu pierderea vorbirii). Poate survenii in urma unor
leziuni cerebrale (localizate in emisfera stanga la dreptaci) i la subiecti cu o inteligena normala
i care nu prezinta nici tulburri de afectivitate nici deficiene ale funciilor perceptive i motorii.
n literatura de specialitate sunt descrise numeroase forme de afazie, dar clasificarea
acestora este nc incerta din cauza dificultilor de stabilire a cauzelor i leziunilor corticale ce
stau la baza. Dintre formele cele mai cunoscute de afazie fac parte:
1.

Af a zia Wernicke (senzoriala) este o tulburare acustico-gnostica a vorbirii, provocata

de leziuni ale zonelor verbale in segmentul posterior al regiunii temporale. Exista doua
forme de afazie senzoriala i anume:
in prima predomina tulburrile de nelegere auditiva i este denumita surditate verbala,
iar in cea de a doua predomina tulburrile de nelegere a scrisului i este denumita
cecitate verbala;

In general simptomele sunt in funcie de localizare, dar in toate cazurile este tulburat auzul
fonematic ceea ce duce la tulburarea diferentierilor fonetice, nesesizand fonemele i sensul
cuvintelor. Nu neleg vorbirea celor din jur, vorbirea lor expresiva este foarte limitata,
deformata dar nu sunt constienti de acest lucru i n-o controleaza.
La inceputul bolii se observa denaturari ale cuvintelor datorita confundarii sunetelor
asemanatoare din punct de vedere acustic, intercalari sau omisiuni ale acestora. Sensurile
cuvintelor lipsesc sau sunt instabile, tulburand rdcina cuvntului, raportarea la obiect,
intelesul lui, de aceea de multe ori, raspunsurile la intrebari nu au nici o legatura cu intrebarea
ce i se adreseaza. Acest inteles neclar al cuvintelor se manifesta in ambele forme ale vorbirii
(impresive si expresive). Vorbirea interioara nu dispare, afazicii sesizeaza sensul general al
cuvintelor, dar apare o contradictie intre vorbirea orala i cea interioara. Spun cu totul altceva
decat ceea ce gandesc i ce fac, sunt constienti de acest lucru i se enerveaza.
Car act er ist ici gener a le : In funcie de gradul i localizarea leziunii, tulburrile vorbirii sunt
extrem de variate :
nu reactioneaza deloc la vorbire, percepand-o ca pe un zgomot ;
nu deosebesc vorbirea de alte sunete ;
percep vorbirea ca ca vorbire dar n-o neleg ;
neleg cuvntul daca de fa este i obiectul ;
neleg un cuvnt auzit daca este in legatura cu un cuvnt apropiat ca sens.
La unii nceteaz i receptivitatea pentru excitantii auditivi puternici, nerecunoscnd nici
macar sunetele nelegate de vorbire. Uneori nu recunosc nici limbajul gesturilor. Citirea i
scrierea este tulburata dar se pot mentine unele aptitudini matematice. Memoria este tulburata
in toate formele de afazie, in special in stadiile initiale. Deseori nu-i pot aminti un sunet, un

cuvnt, o propozitie intreaga, nume proprii, substantive, verbe, adjective, recurgnd la descrieri
pentru a se face ntelei. Sunt constienti de acest lucru i-i deranjeaz, au stri de deprimare,
plng.
Deci, i in faza senzoriala se tulbura intreg psihicul.
2.

Af a zia lui Br oca (motorie) reprezinta o tulburare a aparatului motor sau kinestezic
in care vorbirea impresiva este normala, dar vorbirea expresiva articulata este imposibila
sau foarte limitata. De asemenea persoana nu reuseste sa se exprime spontan prin scris.

Dei aude, stpnete functia motoare elementara a organelor vorbirii si nelege vorbirea,
subiectul nu poate vorbi pentru c nu mai are posibilitatea de a articula (nu apar imaginile
motoare corespunzatoare ale sunetelor, cuvintelor - nu i le poate aminti). Chiar daca reuseste
sa spuna cateva cuvinte, vorbirea este dizartrica, parafazica (inlocuieste o silaba, un cuvnt, cu
altele), agramata. Apar cuvinte impotmolite, care se repeta in mod stereotip. Se mentin cele
mai familiare cuvinte i propozitii scurte. Unii ii exprima necesitatile, starile prin aceleai
cuvinte absurde, raspund la toate intrebarile cu aceleai cuvinte i nu sunt constienti de
aceasta.
La afazicii motori este foarte frecventa embolofrazia (folosirea unor cuvinte fara nelegerea
lor suficienta). Se pastreaza mai bine cuvintele de provenienta afectiva i in special cuvintele
de ocara, seriile verbale (zilele sptmnii), vorbirea in procesul cntului, numratul.
Ritmul este incetinit, cu pauze intre cuvinte sau in interiorul lor. Pronuntarea este incordata,
datorita desfasurarii reflexe, automate a miscarilor verbale sau inhibarii impulsului.
C a r a c t e r i s t i c i g e n e r a l e : Datorita acestor dificulti i imprecizii ale sunetelor i
cuvintelor, vorbirea afazicului motor este nesigura, oscilanta, dizartrica, confunda sunetele, in
special cele cu articulatie apropiata (parafazie literara), confunda cuvintele (parafazie
verbala), apar frecvente deplasari i repetari ale sunetelor i silabelor), tendina de a nlocui
mbinrile grele i necunoscute, prin cunoscute.
In afazia motoare eferenta dispar stereotipurile dinamice ale seriilor de miscari succesive,
afazicul nu mai poate executa o serie de miscari (nu mai poate scoate sau indoi varful limbii, nu
poate rotunji buzele) ajutandu-se cu limba.
Fiind tulburate stereotipurile generalizate ale articulatiilor, pierde forma de articulatie i e
nevoit sa o caute, sprijinindu-se pe pipait, vedere. Deoarece gaseste cu greutate articulatia,
micrile nu sunt corelate, pronuntia este dificila, incetinita, confunda sunete ( l, n, d, t ), are
mari greutati in pronuntare imbinarilor noi de sunete. Datorita acestora, face in scris multe
greseli literale, iar fara o rostire cu voce tare, de cele mai multe ori, nici nu poate scrie, citirea e
tulburata, chiar cea cu voce tare, aparand paralexii.
nelege de obicei cuvintele cu coninut legat de viaa cotidiana, dar nu i propozitiile mai
complicate din punct de vedere structural i semantic. Spre deosebire de afazicii senzoriali,
mentin forma substantivala a vorbirii i partile exprimate prin substantive.
La afazicul motor se slabeste intreaga funcie superioara a encefalului i de aceea se
adapteaza foarte greu la condiiile vietii, indeplineste greu i actiunile obisnuite. Apare o
emotivitate crescuta, explozii afective, emotii puternice, ideea chinuitoare a neputintei, care duc

la fatigabilitate crescuta, irascibilitate permanenta, dificulti in concentrare i alte fenomene

neurastenice.
3.

A f a zi a e x p r e s i v a consta in tulburri ale expresiei orale i grafice, ale vocii, debit

verbal diminuat, stil telegrafic in vorbire.

4.

A f a zi a r e c e p t i v a in care predomina tulburrile de nelegere a cuvntului oral i scris,

afectarea decodarii limbajului i amnezia verbala;

5.

A f a zi a a m n e s t i c a ce se manifesta prin tulburri de evocare a cuvintelor, uitarea

vocabularului i prin prezenta fenomenelor dizartrice in pronuntare.

C a u ze a l e a f a zi i l o r :

Afaziile sunt consecutive unor :

accidente vasculare cerebrale ;

traumatisme craniene ;
encefalite ;
tumori cerebrale ;
apar tranzitoriu pe parcursul anumitor maladii (diabet) sau intoxicatii .
Tentativele terapeutice ale afaziei sunt deceptionante. Pot fi ajutati printr-o reeducare bine
condusa.
I n d i c a i i t e r a p e u t i c e Munca de restabilire a vorbirii, se incepe dupa ce fenome nele
acute ale bolii care au provocat afazia au incetat i bolnavul este linistit.
Se recomanda:
exercitii pentru evitarea oboselii i a eventualelor complicatii ale creierului ;
exercitii de vocabular i de structura gramaticala ;
psihoterapie educarea atitudinii calme fa de vorbire, incredere in inlaturarea tulburrii;
logopedie - corectarea sunetelor, insuirea cuvintelori pronuntarea lor corecta,
deprinderea alcatuirii propozitiilor cu folosirea predicatelor, inlaturarea agrama tismelor,
inceperea scrisului (copiere, dictare i citit), dezvoltarea vorbirii generale (povestiri,
compuneri, dialoguri), exercitii de citire-scriere cu voce tare i in gand.
D2.

A l a l i a provine din grecescul alales = fr vorbire, muenie. Const n

incapacitatea subiectului de ai insui i folosi vorbirea ca mijloc de comunicare, iar in
cazurile uoare pot fi emise unele sunete i cuvinte simple.

Este afectat nu numai latura expresivs a vorbirii ci i cea impresiv. Ca urmare a

nefolosirii limbajului, se produce o intarziere i in plan mental dar fr s fie vorba de o
deficiena de tip oligofrenic.
Diagnosticul diferenial se realizeaz cu dificultate deorece, exista posibilitatea confundarii
alalicilor cu cei ce au dificulti majore in comunicarea verbala ca urmare a deficitului grav de
intelect sau de auz.

Este conditionata de deficiene ce tin de slaba dezvoltare, sau de intarziere in dezvoltare

cum ar fi:
un deficit in auzul fonematic (din cauza cruia nu se sesizeaz i nu se difereniaz bine
sunetele vorbirii) ;
un deficit n perceptia vizuala.
Caracteristici:
nu pot imita miscarile articulatorii ale buzelor ;
nu recunosc obiectele i imaginile ;
nu deosebesc culorile, formele ;
au un deficit in functia de generalizare i abstractizare ;
au un deficit emotional ;
prezinta inertie ;
orientare emotiva lenta ;
atentie i vointa slaba ;
tulburri neuromotorii - ntarziere i neindemnare motorie in general tradata prin: mers
tardiv, greoi i defectuos; nvare tardiv a alergrii; repulsie pentru mobilizarea
segmentelor corpului i organelor fonatorii ; etc.
Cazurile de alalie sunt relativ rare.

E. Verza clasifica alal ii ile n:

a l a l i i m o t o r i i - nu se pot pronunta de cele mai multe ori nici cuvinte, nici sunete simple,
dei se nelege vorbirea .
a l a l i i s e n zo r i a l e - se pot repeta-pronunta cuvinte dar nu se nelege sensul lor.
a l a l i i m i x t e - forma cea mai grava, este destructurata i afectata att latura expresiv
ct i cea impresiv a limbajului.
De altfel, alalia, poate fi confundata cu mutitatea. Prognosticul n reeducarea i recuperarea
alalicilor este pozitiv.
Ter a p i a depinde de :
gradul deficitului neurologic;
varsta la care se incepe terapia logopedica;
interesul i cooperarea pacientului;
aspectele incipiente in dezvoltarea i nelegerea vorbirii;
gradul de intarziere al vorbirii;
colaborarea cu ceilalti factori implicati in educarea copilului
competenta logopedului.
De acesti factori depinde obtinerea posibilitatilor de comunicare.
Terapia logopedica se incepe la varsta de 4-5 ani i urmareste elaborarea, organi zarea i
dezvoltarea limbajului; restructurarea pe aceasta baza a intregii personalitati.
Terapia este de lunga durata i foarte complexa (urmareste intreaga dezvoltare psihica).
nvarea limbajului se realizaza treptat, in timp (parcurge mai multe etape in funcie de

posibilitatile fiecarui copil), i depindede cooperarea i interesul copilului, varsta, gradul

deficitului, etc. Se actioneaza in paralel: nvarea limbajului oral fr de care nu se dezvolta
limbajul scris.
E.

Tul b u r r i l e d e v o c e

E1.

Afonia.

E2.

Disfonia.

E3.

Fonastenia.

F.

Tul b u r r i d e d e z v o l t a r e a l i m b a j u l u i
- mutism psihogen, electiv sau voluntar
- retard sau ntrziere n dezvoltarea general a vorbirii

Acestea exista ca fenomene secundare in mai toate handicapurile: srcia vocabularului,

neputinta de a se exprima coerent, logic,in propozitii i fraze.
Se poate descrie un mutism acut (dupa momente de groaza sau panica, socuri emotive sau
traumatisme fizice,etc) i unul cronic, general sau selectiv, fa de anumite persoane (cadre
didactice, straini, etc.). A fost considerat, alaturi de blbial, o tulburare psihogena de
vorbire, adica o nevroz pur funcional, trecndu-se din nou peste faptul ca nevroza apare pe
un organ, aparat sau sistem care au compensat un deficit functional-consecutive unei leziuni
sau dupa o suprasolicitare, afectand functia, in anumite condiii, ca o leziune.
Dupa C. Punescu electroencefalograma unui astfel de subiect semnaleaz un aspect de
sechele de encefalopatie infantila cu leziuni predominante pe hemisferul stng. Hiperpneea
pune in evidenta descarcari de tip comiial cu focar temporo-central stang cu mare interesare
subcorticala, ceea ce atest organicitatea sindromului; exista o relatie intre focarele temporocentrale stangi i tulburrile de limbaj. In acest studiu de caz, copilul prezenta o srcie
verbal evident i un oarecare grad de disabilitate, tinnd ai ales de o precar orientare in
spaiu i de o mediocr posibilitate combinatorie (manifestat mai ales la incercarile de
reconstituire a basmului din bucatele). Aceste elemente de afazie i apractonozie pun
mutismul psihogen intr-o lumina deosebit. Apraxia ideo-motorie corespunde cel mai frecvent
leziunilor creierului stng, sindromul afazic net pe care l-ar conditiona asemena leziuni este
aproape in intregime compensat prin plasticitate i compensare.
G.

Tulburri ale limbajului bazat pe disfunciile psihice :

dislalii, ecolalii, jargonofazii, bradipsihii

Aceasta categorie are in componenta o serie de tulburri relativ asemanatoare prin forma de
manifestare i prin efectele negative in exprimarea coninutului ideativ. Caracteristic pentru
toate sunt dereglarile generale in formulare, expresie verbala deficitara i reducerea cantitativa

a nelegerii comunicarii. Fenomenele de logoree i de exprimare incoerenta sunt foarte

frecvente la aceste categorii de tulburri.
In concluzie, t er apia tulburrilor de limbaj se realizeaza cu ajutorul a doua metode:
1. M et ode i pr ocedee cu car act er gener a l :
-educarea respiratiei i a echilibrului dintre expiratie i inspiratie;
-dezvoltarea auzului fonematic;
-dezvoltarea motricitatii generale i a miscarilor fonoarticulatorii;
-educarea personalitatii i inlaturarea negativismului;
2. M et ode i pr ocedee cu car act er specif ic f iecr ei gr upe de tulb ur r i :
STRUCTURA I DINAMICA ACTULUI FONO-ARTICULATOR*
A.Anatomie
Organele care participa la fonaie sunt integrate in aparatul fonorespirator, avand o structura
anatomica deosebit de complexa alcatuita din:
Caile respiratorii superioare:
Nasul- este constituit din doua cavitati paralele, fosele nazale, separate prin septul nazal,
comunica cu exteriorul prin narine i cu epifaringele prin orificiile coanale.
In vecinatatea foselor nazale i in stransa legatura anatomica i functionala cu ele se afla
sinusurile paranazale anexe: maxilare, etmoidale interioare i posterioare, frontale i sfenoidal.Patologia
acestora este strans legata de cea a foselor nazale reactionand solidar la procesele inflamatorii, alergige
etc.In modificarile de permeabilitate a foselor nazale gasim deseori explicatiile rinofoniillor (inchise,
deschise, mixte). De asemena, patologia foselor nazale poate influenta direct permebilitatea trompei lui
Eustache( al carui orificiu faringian se afla situat in vecinatatea cozii cornetului interior ) i in acest mod
poate determina hipoacuzii temporare sau definitive, uneori greu de influentat terapeutic . Cavitatea
bucala este alcatuita din arcadele dentare, regiunea palatina i limba; este limitata anterior de buze i
posterior de istmul faringian prin care stabileste legatura cu buco-faringele. Vom discuta pe pe scurt
elementele anatomice care au importanta in fonaie, incepand cu buzele, care sunt alcatuite dintr-un strat
interior -mucoasa-, un strat muscular ( orbicular al buzelor), tesut grasos i piele. Integritatea acestora
-anatomica i functionala- are o mare importanta in actul fonator.
Limba este formata din numeroi muschi,cu functiuni complexe, care permit o mare diversitate
de miscari, in toate sensurile, de o importanta majora in funciile masticatiei, deglutitiei i, indeosebi,
articulatiei fonetice.
Regiunea palatinala ( alcatuita din : palatul dur, fix i palatul moale sau valul palatului, mobil)
constituie peretele superior al cavitatii bucale i planseul foselor nazale in acelai timp, despartind in
acest fel doua cavitati cu o importanta deosebita in actul fonaiei. Starea anatomo - histologica i
functionala a regiunii palatinale are o importanta deosebita in emisiunea vocala i in miscarea palatului
moale- care prin ridicarea sa in anumite momente separa naso-faringele de buco-faringe; este

** capitol facultativ

indispensabila pentru emiterea unor anumite foneme. Parezele sau paraliziile acestu explica ( de
asemenea) frecvente rinofonii deschise ca i solutiile de continuitate din palatul osos,.
Arcadele dentare despart ( in condiiile gurii inchise) vestibulul bucal de de cavitatea bucala
propriu-zisa. Primul este delimitat anterior de mucoasa regiunii labiale i posterior de mucoasa gingivala
i coroanele dentare.
Cavitatea bucala (virtuala in repaus, ca i vestibul bucal) este delimitata, superior, de regiunea
palatinala, inferior de catre limba, anterior de mucoasa regiunii labiale i posterior de mucoasa gingivala
i coroanele dentare.; Posterior , cavitatea bucala se continua cu buco-faringele, de care este virtual
delimitat prin istmul faringian (regiunea palatoamigdaliana). Este inutil sa reamintim rolul deosebit al
acestor formatiuni in articulatia fonetica; integritatea anatomica a aparatului dento-bucal este determinata
i indispensabila in modelarea articulatiei unor fenomene.
Faringele-conduct fibro-muscular- constituie continuarea caii aero-digestive i este situat
anatomo-topografic posterior fa de fosele nazale, cavitatea bucala i coroana laringiana i este
constituit din laringo-faringe (hipofaringe).Planurile de separare orizontala , intre aceste segmente, sunt
virtuale in stare de repaus. In fonaie i deglutitie insa, valul palatului delimiteaza in mod real primele doua
etaje, i aceasta separare este indispensabila, atat in fonaie , cat i in deglutitie.Contractia muschilor
tensori i ridicatori ai valului determina o miscare ascensionala a acestuia , in sinergie cu peristafilinii
interni i externi, care ii asigura tensiunea necesara. In acelai timp, constrictorul superior asigura o
inaintare a peretelui posterior al faringelui, care tinde sa se atinga cu valul palatului, devenit orizontal,
i relativ rigid. In acest moment calea digestiva este deschisa numai inferior , iar cea aeriana este
inchisa , prin planul orizontal astfel creat.
Dereglarea acestui mecanism (inflamatii acute sau cronice, tumori , malformatii, pareze , paralizii)
produce modificari uneori grave in deglutitie, respiratie i, mai ales , in fonaie. Planul anterior de
separare al celor trei etaje faringiene este, de asemenea, virtual (peretele cavitar al faringelui) i
priveste pe la spate fosele nazale, cavitatea gurii, baza limbii i laringele (D. Berceanu). Un plan
orizontal, care trece prin vertrebra a sasea cervicala, i altul inferior, situat la nivelul bazei gatului,
delimiteaza in continuare o noua regiune a tubului serodigestiv cu doua coloane separate:laringotraheala i faringo-esofagiana. Prima , cuprinzand laringele ( element complex i difereniat pentru fonaie
i , partial, traheea va constitui obiectul preocuparii noastre principale.
Laringele este constituit dintr-un schelet cartilaginos,muschi, ligamente i membrane, vase i
nervi. Dei este fixat, superior de osul hioid i baza limbii, inferior, de primul inel traheal i posterior de
farigele cervical, prin structuri anatomo-histologice foarte complexe, laringele are totui posibilitatea unei
mobilitati proprii, activa in sens vertical i anter-posterior (in deglutitie i fonaie), pasiva in sens
lateral.scheletul cartilaginos este constituit de epiglota, cartilajul tiroid, cartilajul cricoid i doua cartilaje
artenoide (cartilaje corniarticulate Santorini i Wrisberg sunt inconstante i putin importante). Fiecare
dintre aceste cartilaje sunt unite intre ele prin articulatii , deosebit de importante in fiziologia organului i
membrane (cricotiroidiana, tirohioidiana). Ligamentele, extrem de complexe i numeroase ii asigura
stabilitatea functionala. Musculatura intrinseca a laringelui, constituita din patru muschi perechi i unul
impar, contributie la fonaie i respiratie. Miscarile laringelui , ca organ sunt asigurate de musculatura
extrinseca, cu un punct de insertie pe laringe i altul pe un organ vecin.
Din prima categorie, muschii cricotiroidieni aproape cartilajul tiroid i producnd tensiunea corzii
vocale. Muschii crico-aritenoidieni:cel posterior este dilatatorul glotei , iar cel lateral este constrictor al

glotei. Muschiul interaritenoidian apropie , spre linia mediana , cei doi aritenoizi, iar muschii
tiroaritenoidieni interiori (sau muschiul coardei vocale) au o funcie importanta, capitala, in emisiunea
vocala. Structura sa anatomica i histologica a constituit obiectul unor importante studii in ultimii ani, cu
repercursiuni majore asupra cunostintelor fiziologiei fonaiei.
Traheea Este constituita dintr-un schelet fibrocartilaginos, se bifurca in bronhiile principale (cate
una pentru fiecare plaman) la nivelul unui plan orizontal care trece prin vertebra a IV-a dorsala. Dupa
bifurcare, bronhiile mari se divid in numeroase ramuri, pana la broanhiole care asigura legatura cu
alveolele pulmonare. Unitatea anatomica a plamanului , lobul pulmonar, este centrata de bronhia lobulara
care se divide progresiv, pana la bronhiolele acinoase. Arborele bronhic asigura ventilatia pulmonara
pana la canalele alveolare i alveole pumonare, raspunzatoare de schimbarile respiratorii; datorita
complexitatii anatomo-histologice, suprafata respiratoire a plamanului uman este considerabila, dei
volumul ocupat de ea este relativ restrans

Curs nr. 8

LIMB AJ, PERSON ALITATE, COMPORTAMENT

n analiza relaiei limbaj personalitate comportament este necesar s lum in
consideratie, pe de o parte, elementele ce tin de normalitatea sau disarmonia celor trei structuri,
iar pe de alta parte, cele ce privesc manifestarea i evoluia lor in diferite perioade de
dezvoltare maturizare a subiectului.
Pentru aceasta vom face referiri la contribuia psihologiei genetice, psihologiei vrstelor,
psihologiei limbajului i personalitii ce organizeaz i se materializeaza in comportamentele
individului.

I.

R olu l i func ii le lim ba jul ui

De obicei in abordarea relaiei limbaj-personalitate-comportament se porneste de la faptul

incontestabil ca datorit limbajului devine posibila cooperarea in activitatea oamenilor :
ii pot comunica experiena de viaa,
ii pot insui achizitiile social-istorice,
ii formeaza i dezvolta contiina individuala i sociala.
Ca forma superioara de exprimare a individualitatii, limbajul faciliteaza in acelai timp:

 afirmarea personalitii in plan social,

ii permite indeplinirea unui anumit rol i i creeaza un anumit statut prin care ii valorifica
capacitile sale psiho-fizice.
Importana limbajului pentru om i pentru activitatea sa rezulta i din funcia pe care o
indeplineste acesta in reglarea proceselor psihice i a comportamentelor umane.
Att comunicarea (limbajul expresiv) ct i recepionarea (limbajul impresiv) fac parte din
manifestarile comportamentului specific uman i se consttituie ca fiind formele cele mai inalte
ale acestuia. De aici conceperea limbajului ca o conduita cu multiple implicatii in personalitatea
individului.

II.

R e l a i a l i m b a j c om p o r t a m e n t

Conduita verbala (orala sau scris) este strans legata de comportamentul general pe care il
influeneaza i este influentata de acesta.
La adolescent rolul decisiv il are conduita verbala care subordoneaza, organizeaz,
ierarhizeaza i directioneaza toate celelalte comportamente umane.
Comportamentele generale pot fi socotite i ele ca modaliti de comunicare, deoarece prin
intermediul lor transpar atitudini fa de cei din jur, fa de activitate i fa de propria persoana,
se exprima trairile emotional-afective, o anumita stare motivaionala i voliional. Dar oricat de
complexa ar fi aceasta exprimare prin comportamentele generale ea nu este atat de variata, de
nuanat i de bogat ca in conduita verbala. Unii autori, printre care Arthur Staats ( nvare,
limbaj i cognitie), explic comportamentele umane prin comportamentul lingvistic ce este
centrat pe latura semantica a comunicarii. Din toate modalitile de manifestare a limbajului
vorbirea ne apare ca fiind cea mai intima i mai frecventa forma prin care se exprima comporta
mentul uman (realizarea verbala a procesului de comunicare).
Conduita verbala realizata prin vorbire este dependenta, la randul su, de calitile
psihoindividuale ale celui ce comunica, caliti ce pot fi cunoscute i apreciate de auditor. G.A.
Miller noteaza ca pentru producerea conduitei verbale, in plan ideativ au loc combinri i
sistematizri de stereotipuri elaborate in raport de activitile omului care pun in valoare
structurile sale psihice.
Prin experimentele efectuate pe subiecti normali i cu nevoi speciale s-au constatat
modificri calitative i cantitative ale conduitei verbale in funcie de:
dezvoltarea psihica,
educative,
particularitatile de varsta,
motivatia
starea emotional-afectiva

achizitiile cultural sex,

implicata in procesul de insuire a limbajului.

Dintre aceste caracteristici, relatia cea mai pertinent s-a evidentiat intre conduita verbala i
dezvoltarea psihica, pe de o parte, intre conduita verbala i nivelul de normalitate ori de
deteriorare a limbajului pe de alta parte.

Astfel, deficiena de intelect nu numai ca nfrneaz achizitia limbajului prin autocontrol

deficitar, dar i manifestarea conduitei verbale este afectata prin simplificarea mijloacelor
lingvistice i schematizarea - uneori pana la reductie a operarii cu idei in plan mintal.
La randul lor tulburrile de limbaj nu permit subiectului logopat s se manifeste la
posibilitatile sale i adopta de cele mai multe ori o atitudine negativa fa de comunicare. Nici
mijloacele auxiliare (mimica, pantomimica, gest) la care apeleaza frecvent persoanele cu
tulburri de limbaj nu reusesc s suplineasca i s completeze suficient latura semantica pe
care incearca s o vehiculeze subiectul.
n acelasi timp, exprimarea prin intermediul conduitei verbale este la adolescenti dependenta
i de acuitatea senzoriala, de starea de vigilitate momentana, de tensiunea asteptarii i de
educaia observatiei care fac posibila o participare mai intensa la actul comunicarii i nelegerii.
Perceperea comunicarii nu prezinta aceeai sensibilitate la ambele urechi i la toate
frecventele. Sunetele grave i foarte ascutite au un prag de audibilitate foarte ridicat i un prag
la durere coborat. In schimb, sunetele medii sunt cel mai usor percepute.
Referitor la sensibilitatea diferita a celor doua urechi s-a realizat i un experiment edificator.
S-au fost transmis dou fragmente diferite, fiecare la cte o ureche solicitand subiectului s fie
atent numai la una. Astfel s-a constatat ca ceea ce s-a transmis la urechea neatent nu a fost
stocat, dect fragmentar, atunci cnd se pronunta numele persoanei care asculta. Este acesta
i un argument ca memoria de scurta durata reine informaii i mesaje foarte diferite.

III.

Relaia limbaj personalitate

n general, prin limbaj se pun in evidenta structurile de personalitate ale unei persoane. n
copilrie asemenea manifestari nu sunt deosebit de edificatoare pentru a emite aprecieri ferme
asupra personalitii subiectului, dei au valoare de diagnoza. Transpar mai cu seama
aspectele legate de educaie, de instructie, de cultura verbala i dezvoltare psihica. Adoptarea
unui stil propriu cu o anumita coloratur in desfaurarea conduitei verbale ce evidentiaza
structura personalitii devine evidenta spre sfaritul perioadei pubertare i mai cu seama in
adolescenta. Desigur, perioada adolescentei coincide i cu stabilizarea structurilor de
personalitate i incheierea principalelor caracteristici, iar evoluia limbajului atinge un asemenea
stadiu incat permite redarea in mod organizat, original i creator. Odata cu evoluia
comportamentelor are loc o permanenta mbogire i diversificare a exprimarii prin conduita
verbala. Semnificaia celor exprimate prin conduita verbala poarta amprenta trasturilor de
personalitate.
Paralel cu dezvoltarea psihica i sub intermediul mass-mediei se produce fenomenul de
culturalizare a conduitei verbale ce pune in evidenta manifestarea subtila, rafinata a trairilor
interioare i organizarea planurilor intelectuale.
Dificulti apar atunci cnd exista tulburri de limbaj care estompeaza posibilitatile psihice ale
tanarului i deregleaza unitatea comportamentelor in exprimare, fapt de care devine constient la
varsta adolescentei accentuandu-i caracterul de disarmonie a personalitii.

1.

L i m b a j c o n t i i n . Spre deosebire de alte forme ale comportamentului uman,

comportamentul lingvistic se desfasoara sub influenta unui control riguros al constiintei. n
raport cu calitile acesteia, de claritatea i puterea de concentrare, de stabilitatea i
mobilitatea ei, conduita verbala devine mai subtila i mai variata in cuprinderea
evenimentelor la care se refera, in exprimarea intentiilor, a atitudinilor fa de mediul
inconjurator. Odata exprimate aceste raporturi, efectul este circular, conduita verbala
determina reorientari i restructurari in planul constiintei.

2.

L i m b a j m e d i u i n c o n j u r a t o r. n acest raport de mare subtilitate activitatea

omului i mediul social in care traieste exercita fie o influenta stimulatorie, fie una inhibitorie.
Acestea actioneaza pe fondul predispozitiilor individuale, al aptitudinilor pentru limbaj care
nuanteaza i difereniaza de la tanar la tanar efectele activitii i ale procesului educativ.
Adolescenta este perioada cnd sunt exprimate maximal influenele acumulate inca din
copilaria timpurie i cnd se structureaza identitati variate in relatia constiintei-conduita
verbala ce vor circumscrie specificul comportamentelor i a personalitii.

3.

L i m b a j o p e r a i i m i n t a l e . Valoarea reglatorie a conduitei verbale este

dependenta i de calitatea informatiei in care se includ aspectele semantice i pragmatice.
Datorit acumularilor unei cantitati semantice i pragmatice de informaii semnificative,
capacitatea rezolutiv reglatorie a conduitei verbale capata in adolescenta valoare
instrumentala ce faciliteaza operatii mintale tot mai ridicate.

Indiferent de varsta subiectului, in condiiile de perturbare a funciilor de receptie i expresie

a limbajului are loc o influenta negativa asupra celor automatizate ca urmare a dificultilor ce
intervin in desfasurarea operatiilor de analiza i sinteza. O asemenea situatie deregleaza
efectul de control al constiintei asupra comportamentelor, iar personalitatea se realizeaza la un
nivel redus in activitate. De aici necesitatea de a corecta orice dereglare a limbajului pentru a
crea condiii favorabile in manifestarea comportamentelor i afirmarea personalitii.
4.

L i m b a j u l s c r i s i p e r s o n a l i t a t e a . Legatura strans dintre personalitate i limbaj

se manifesta in toate formele acestuia, dar cea mai evidenta se realizeaza in limbajul scris.
Dovada acestei afirmatii o constituie faptul ca progresul su regresul de la nivelul
personalitii determina efecte corespunzatoare in manifestarea scrisului i invers,
deteriorarea actelor grafice, influeneaza negativ structurile interioare ale subiectului.

n mod deosebit in scris se evidentiaza structurile temperamentale i caracteriale. Aa de

pilda, pentru cunoasterea insuirilor temperamentale trebuie luate in conside raie o serie
aspecte ce in de :
viteza scrisului,
grafeme i cuvinte,
nclinarea grafemelor,

legatura dintre
ordonarea lor in spaiul paginii,

Pentru surprinderea trasturilor caracteriale devin dominante elemente ce tin de :

 forma grafemelor,
ordinea in spaiul paginii,

directia i

marimea grafemelor,
dintre grafeme,
grija pentru acuratetea paginii,

pastrarea distantei
fermitatea in trasarea

grafemelor,
felul cum sunt trasate contururile i ngroarea anumitor pri.
De la aceste temeiuri s-a constituit grafologia ca disciplina de granita in cadrul stiintelor
pihologice i care trebuie s se implice mai mult in situatia experimentala pentru a putea
deveni veridica in studiul proieciei personalitii n scris.
Aprecierea personalitii in raport de actele grafice i in special de scris trebuie s se faca
tinand seama i de varsta subiectului, de nivelul sau de instructie i formarea deprinderilor
respective, de diferentele posibile in evoluia abilitatilor grafice ce le imprima sexul subiectului i
asa-numitul ef ect Pyg ma lio n (influenta atitudinii pozitive sau negative a profesorului asupra
evoluiei rezultatelor colare ale elevului) efect deosebit de activ in perioada micii colaritati,
dar care ii mentine caracteristicile i in etapele ulterioare de varsta.
Pe aceste considerente se pot evidentia, pe de o parte, implicatiile psihopedagogice i
semnificatiile defectologice rezultate din nvarea scrisului (i cititului) iar pe de alta parte,
relatia dintre particularitatile scrisului i cele de personalitate in care componentele
motivationale, afective, voliionale, temperamentale determina directia comportamentelor
elaborate.
ntr-un studiu de cercetare psihologic s-a urmarit rolul jucat de atitudinile cadrului didactic in
modelarea comportamentului grafic al subiectului i in ce masura efectul Pygmalion stimuleaz
sau frneaza elaborarea unor astfel de comportamente i evoluia personalitii. S-a confirmat,
in acest fel, rolul factorilor de personalitate in dezvoltarea abilitatilor grafice care ii pun
amprenta pe elaborarea unui stil propriu, specific i individual al actului grafic.
n aceeai masura reuita comportamentelor grafo-lexice este dependenta de relatia dintre
aptitudini i atitudini, de exisistenta sau neexistenta unei motivatii conturate pentru activitate i
pentru afirmarea personalitii in plan social. Atitudinea pozitiva a cadrelor didactice i
exprimarea ncrederii in posibilitatile subiectilor mobilizeaza eforturile acestora pe linia
personalitii i determina o motivatie cu mare incarcatura afectiva pentru intrega activitate.
La varsta micii colariti, n efectul Pygmalion expectatia pozitiv a cadrelor didactice
modific fundamental comportamentul grafic al elevului.
n pubertate fenomenul se mentine, iar in adolescenta acest fenomen capt o extincie in
sensul ca subiectul devine sensibil nu numai la aprecierile adultilor, dar i la cele ale colegilor.
Exprimarea unor astfel de atitudini pozitive creeaza un confort psihic in raport cu activitatea
desfasurata i il determina pe individ s-i mobilizeze toate fortele pentru reuita ei.
5.

L i m b a j i i n t e r r e l a i o n a r e . n ceea ce priveste comunicarea (proces ce

presupune doua realitati, un emitator i un receptor), aceasta se realizeaza ca o relationare
i un schimb didactic intre lumea prin fortele ei (intre care educaia) i persoana cu fortele

sinelui sau. Cele doua realitati ii schimba mereu poziia de replica. Lumea schimba poziia
de replica a omului, iar acesta schimba lumea, exercitandu-i fortele care se inmagazineaza
in timpul istoriei- al societatii i al su - constituind ceea ce se numeste progres. Generaii
dup generatii participa la acest proces.
Nu exista conduita umana care s nu fie comunicare. Exista o mare acoperire de sens intre
ceea ce ce se nelege prin comunicare i ceea ce se nelege prin interrelationare.
Din optica psihologica societatea se exprima, comunica, prin cerine i solicitari i prin
intregul ei sistem de organizare. Se solicita gesturi, cutume, ceremoniale i replici verbale. Ele
se intuiesc i se formeaza prin adaptare, educaie i instruire (instituionalizata prin coala mai
ales). La aceasta se adauga interrelationarea dimensionata prin statute i roluri sociale.
Replicile ca i comunicarile persoanei concrete se adeseaza unor interlocutori individualizati,
dar i societatii, grupurilor de apartenenta i au un coeficient de subiectivizare dependent de
caracteristicile particulare ale personalitii.

IV.

Clasificarea formelor comunicrii

Comunicarea poate fi clasificata in : - comunicare gestica (primara) ;
-

comunicare verbala ;
- comunicare actionala i comportamental.

1. G e s t i c a este replica spontana mereu controlata de nivelurile rationale ale contiinei.

Gestica poate fi ins uneori greu stpnit - in cazuri de situaii extreme i de catre
persoanele cu temperamente colerice. La tineri gestica este mai dens decat la persoanele
adulte (exceptand prezenta acesteia in anumite profesii). Gestica poate fi atenuata in funcie
de situatie, dispozitie sau poate fi simulata in funcie de conformisme accentuate.
2.

C o m u n i c a r e a p r i n l i m b a j contine un text, un context i un subtext i se

incadreaza situational in caracterul interrelatiilor concrete, in care reglementator esential este
:

statutul celor doi interlocutori ;

psihologice dintre ei ;

distantele

forta personalitii fiecaruia in parte ;

atitudinala;

angajarea afectiva i

desigur inteligena celor doi interlocutori ;

structurile motivaionale.

i comunicarea verbala cuprinde relatri, reproduceripovestiri, conversatii, discutii de

adeziune sau nu la o opinie, decizie sau proiect. Discursul verbal poate contine i compasiuni,
infatuari, dar i indignare, teama, strategii de eludare a raspunsurilor, precautiuni, afectiune,
respect, admiratie.
3.

C o m u n i c a r e a a c i o n a l se exprima n situaiile de munca i creatie i este

alimentata de:
- competenta,

- talent,
- aptitudini,

- harnicie,
- temperament,

- spirit de raspundere,

- grad de socializare, care creeaza comunicatie intre om i societate.

Comunicarea comportamentala este un produs al socializarii i educaiei (culturii). Se
manifesta in politete i reactii comportamentale adecvate in situaii cat mai variate. Ea se
formeaza mai ales sub presiunea incarcaturii emotionale a mediului i se exprima prin
deprinderi i obiceiuri (condensri de conduite ce creeaza un confort energetic i psihic, precum
i o organizare rationala a calitii vietii).
Comunicarea este proiectiva sub toate formele ei, adica exprima caracteristici ale
personalitii i ale dezvoltarii aptitudinilor i idealurilor.
Adolescentul este extrem de receptiv la influenele pozitive i are o tendinta continua spre
perfectionare i autoperfecionare. Profitnd de aceste caracteristici i de marile posibilitati ale
copiilor i adolescentilor de a asimila cunostinte, informaii din domenii largi, cultivarea limbajului
trebuie s devina modalitatea fundamental pentru reglarea actelor comportamentale,
dezvoltarea personalitii i integrarea in activitate i viaa.