CARACTERISTICILE ŞCOLARULUI MIC

Perioada şcolară mică ( 6/7-10/11 ani), de la intrarea copilului în şcoală şi

terminarea ciclului elementar, este precizată, de unii autori, ca fiind un fel de sfârşit al
copilăriei în care domină particularităţile de vârstă asemănătoare cu cele preşcolare sau ca
etapă de debut primar a pubertăţii ori chiar distinctă a copilăriei. Specific este că pentru toată
această etapă sunt evidenţiate descrieri centrate pe problemele adaptării şcolare şi ale
învăţării, fără a neglija că unele structuri psihice se dezvoltă ca urmare a faptului că, în prima
copilărie timpurie şi în perioada preşcolară are loc cea mai importantă achiziţie de experienţă
adaptativă şi atitudinală.
Aşadar, în perioada şcolară mică, se dezvoltă caracteristici importante şi se
realizează progrese în activitatea psihică, datorită conştientizării ca atare a procesului
învăţării. Intens solicitată de şcoală, care este obligatorie şi gratuită, învăţarea este tipul
fundamental de activitate. Aceasta înseamnă că activitatea şcolară va solicita intens intelectul
şi are loc un proces gradat de achiziţii, de cunoştinţe prevăzute în programele şcolii şi, în
consecinţă, copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de dezvoltare, i se va conştientiza
rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi de citit-scris şi calcul. Învăţarea tinde să
ocupe un loc major în viaţa de fiecare zi a copilului şcolar. Această condiţie nouă îşi modifică
existenţa şi acţionează profund asupra personalităţii copilului. Ele se constituie în efecte
directe asupra dezvoltării psihice, dar la rândul lor sunt secondate de efecte ale vieţii şcolare.
Prin alfabetizare, copilul câştigă potenţial instrumente operaţionale care facilitează apropierea
competentă de domeniile culturii şi ştiinţei. Şcoala creează capacităţi şi strategii de învăţare
care contribuie la structurarea identităţii şi a capacităţilor proprii: „ intrarea în şcoală este
intrarea în anticamera unei lumi deosebite, o lume inteligibilă pe care adultul a construit-o pe
deasupra lumii sensibile şi care depăşeşte ceea ce se poate vedea şi atinge”, afirma P.
Osterrieth.
Se dezvoltă noi tipuri de relaţii ce au la bază faptul că şcoala, ca instituţie
socială, include în clasele sale, colective egale ca vârstă, tutelate, care parcurg programa de
instruire cu un pronunţat spirit competitiv, iar relaţiile grupale sunt supuse aceloraşi reguli şi
regulamente.
Primii 4 ani de şcoală, chiar dacă au fost pregătiţi prin frecventarea grădiniţei,
modifică regimul, tensiunea şi planul de evenimente ce domină în viaţa copilului.Asimilarea
de cunoştinţe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea faţă de calitatea asimilării lor, situaţie
de colaborare şi competiţie, responsabilitatea şi disciplina faţă de muncă, caracterul evident al
regulilor implicate în viaţa şcolară creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară a
copilului. Procesul de adaptare se intensifică şi se centrează pe atenţia faţă de un nou adult şi
nu se mai limitează la părinţi. Acest adult (învăţătorul sau învăţătoarea) începe să joace un rol
de prim ordin în viaţa copilului. Pentru copil el este reprezentantul marii societăţi, al ţării cu
idealurile şi aspiraţiile sale. El este, în acelaşi timp, cel ce veghează la exercitarea regulilor
societăţii şi şcolii, dar şi cel care antrenează energia psihică, modelează activitatea intelectuală
a copilului şi organizează viaţa şcolară, impune modele de a gândi şi a acţiona.
Deosebit de sensibil devine copilul la o nouă dimensiune a colectivului şi anume
la neutralizarea (egalitatea) afectivă la mediul şcolar, ceea ce îi impune condiţia de a câştiga
independent un statut în activitatea clasei. Se convinge că manifestările de afecţiune şi farmec
pe care le posedă nu mai sunt esenţiale căci recunoaşterea autorităţii incubă o activitate
tenace. Se destramă mitul copilăriei care implică unele stări melancolice şi se dezvoltă
realismul concepţiei despre lume şi viaţă în care acţionează modele sociale noi.
Se dezvoltă noi motivaţii şi se adoptă noi strategii de acţiune, interesele capătă o
orientare mai obiectivă, se reduce egocentrismul şi creşte sociabilitatea, ceea ce permite
copilului să pătrundă într-un nou univers al relaţiilor sociale impuse de şcoală şi de
colectivităţăle de la acest nivel. Pregătirea copilului în familie şi grădiniţă pentru şcoală şi
exigenţele ei este foarte importantă pentru că îl ajută să depăşească mai uşor ceea ce unii
psihologi numesc şocul şcolarizării comparat a fi tot atât de important ca cel al naşterii sau al
pubertăţii. Un asemenea şoc se amplifică şi atunci când colectivul de elevi prezintă unele
distorsiuni cu abateri de la disciplina şcolară, când învăţătoarea sau învăţătorul nu posedă
suficientă experienţă, când copilul manifestă instabilităţi în palierul psihic, când prezintă
instabilităţi în plan somatic, când exigenţele depăşesc capacităţile sale de a le face faţă etc.
Între 6-7 ani, are loc o temperare a procesului de creştere, ca ulterior, să se
intensifice uşor. La aceasta se adaugă o serie de procese implicate în creştere şi dezvoltare,
mai pregnante la începutul perioadei. Dentiţia provizorie începe să fie înlocuită cu dentiţia
permanentă (cresc primii molari), ceea ce creează un oarecare disconfort (durere) şi
modificări temporare ale vorbirii sau chiar dificultăţi în alimentaţie.