MANAGEMENT EDUCATIONAL AN II

PUIE (MOISA ) FLORENTINA ANCUTA

PERSPECTIVE TEORETICE SI
APLICATIVE ALE INSTRUIRII
SCOLARE

Instruirea( in limba latina , instruo , ere=a construi , a aranja , a mobila , a

prevedea ; instruction , onis=pregatire , oranduire ) este activitatea , procesul si rezultatul de
transmitere , receptare , prelucrare si asimilare a cunostintelor , de formare a priceperilor si
deprinderilor , de construire si modelare a conduitei de cunoastere , a intelectului .

Instruirea este un proces de instruire de pregatire , informare si formare a unui

efectiv de oameni si nu a fiecarui individ in parte . Instruirea este o descoperire
pedagogica ce permite abordarea educativa a unei multimi de copii , deci un acces larg la
educatie . O data cu deschiderea portilor scolii pentru accesul tuturor , standardizarea
metodelor de invatamant devine ceva necesar . Scoala presupune un tip de rigoare ,
raportarea la un curriculum si la standarde de evolutie , la anumite metode de predare-
invatare care se impun copiilor ce vor fi evaluati in functie de capacitatea lor de a se
adapta la acestea .

Instruirea se realizeaza in cadrul unei relatii , dintre cel care transmite si cel si
dintre cel care recepteaza , prelucreaza si asimileaza cunostinte , priceperi , deprinderi , prin
diferite forme de organizare : lectii , cursuri , seminarii , laboratoare , stagii de practica , in
perioade distincte-ore , semestre ,ani de studii .

Organizatorul si realizatorul instruirii- invatatorul , profesorul , maistrul –isi

desfasoara activitatea pe baza anumitor obiective , folosind metode , strategii si procedee
didactice corespunzatoare , transmite cunostinte (notiuni , idei , teorii , principii ) , formeaza si
exerseaza priceperi si deprinderi intr-un domeniu monodisciplinar ( matematica , fizica ,
chimie , psihologie , etc.).
 Activitatea de instruire declanseaza si intretine procesul treptat de insusire a
cunostintelor priceperilor , deprinderilor , de integrare a lor in experienta lor proprie , de
dezvoltare a capacitatilor de cunoastere si a abilitatilor practice . Instruirea ca rezultat
confirma calitatea activitatii celui ce instruieste , receptivitatea , interesul si capacitatile
celui ce instruieste . Astfel ca eficienta instruirii se obiectivieaza in rezultate informative .

Instruirea este procesul de educatie vazut prin lentilele scolii ,,uzina “un proces
stiintific , institutional , de masa , de lunga durata , cu acoperirea oricarui domeniu si nivel
adresat unui elev (ca medie statistica ) si se opune personalizarii procesului de educatie .

Comunicarea permanenta dintre teorie si metodologie atat in domeniul

instruirii , cat si in cel al evaluarii marcheaza posibilitatea dezvoltarii in deceniile
urmatoare a teoriei si metodologiei instruirii , prin stimulare reiproca : progresul metodelor
sa solicite restructurarea teoriei si invers , imprumuturile teoretice sa se materializeze prin
noi procedee si tehnici .

Invatamantul de tip traditional se focalizeaza pe aspectele cognitive ale

elevului , urmarind pregatirea lui secventiala pe discipline scolare .Se ignora astfel
armonizarea laturii cognitive a persoanei cu cea afectiva , atitudinala si cu cea
comportamentala .Intr-un astfel de cadru informational elevul este tratat ca un recipient si
mai putin ca o persoana individuala , cu reactii emotionale determinate de
plurifactorialitatea personalitatii in formare . Scoala risca sa devina un mediu artificial ,
rupt de presiunea vietii reale . Invatamantul modern romanesc trebuie sa aiba ca scop nu
doar absolventii bine pregatiti ci formarea de persoane cu resurse adaptative la solicitarile
sociale si psihologice ale vietii .

Metodele activ-participative sunt proceduri care pornesc de la ideea ca

invatarea este o activitate personala , care nu poate fi inlocuita cu nimic , iar cel care
invata este considerat managerul propriei invatari , al intregului process de invatare .
Aceasta devine o activitate unica si diferita de la o persoana la alta , fiind determinate
de istoria personala a subiectului , de mediul din care provine dar si de relatiile sociale
pe care acesta le dezvolta .

Metodele activ-participative presupun activism , curiozitate intrinseca , dorinta de

a observa , a explica , a explora , a descoperi . Sunt considerate activ-participative acele
metode care mobilizeaza energiile elevului , care il ajuta sa isi concentreze atentia , sa-i
starneasca curiozitatea . Metodele active-participative pun accent pe cunoasterea
operationala , pe invatarea prin actiune , aduc elevii in contact nemijlocit cu situatiile de
viata reala . Aceste metode au caracter educativ , exemplu :lectura independenta , dialogul
euristic , invatarea prin explorare si descoperire , discutiile colective , etc. Prin urmare ,
invatarea este o activitate personala , care apartine individului ; este un act personal care
implica elevul in totalitate .Aceste metode se centreaza exclusiv pe elev si sunt decisive
in formarea personalitatii acestuia .

Privind elevul ca subiect al invatarii , metodele activ-participative considera ca

efectele instructive si cele formative ale invatamantului sunt proportionale cu nivelul de
angajare si participare ale acestuia in activitatea de invatare ; ca in situatia de invatare el
se implica facand apel la aptitudinile intelectuale , care au la baza diferite capacitati de
invatare ; ca fiecare dintre aceste capacitati poate fi analizata din punct de vedere al
proceselor mintale pe care le implica .

Domeniul metodologiei didactice este dinamic si complex , deschis catre

integrarea unor conceptii pedagogice centrate pe actiune si interactiune intre participantii
la procesul didactic . In consecinta , in sfera metodologiei didactice s-au produs in ultimul
timp schimbari de accente , au aparut noutati si posibilitati de construire a unor strategii
de actiune pedagogica care confera subiectilor educatiei , profesorul si elevii , mai multe
posibilitati de optiune.

Prezentam cateva tendinte care s-au afirmat in ultimele decenii in domeniu metodologiei :

 critica sistemului traditional de instruire , in principal , a expunerii didactice ,

considerata emblematica pentru acest sistem ;
 crearea de alternative bazate pe strategii metodologice centrate pe valorizarea mai
eficienta a elevului , prin punerea acestuia in situatia de a actiona si de a
interactiona (o perspectiva pragmatica si psihosociala asupra instruirii ) ;
 redimensionarea sistemului asa - zis traditional , prin deschiderea acestuia catre
filosofia pragmatica si diversele ipostaze ale filosofiei informatiei si a comunicarii .

A dezvolta anumite capacitati presupune a provoca anumite tipuri de procese

intelectuale .Acestea constituie resurse diferite ale fiecarui elev de a se implica in mod
personal in actul invatarii . Sunt cazuri in care unii elevi apeleaza mai mult la memorie ,
la operatii de memorare si de intelegere ; altii la gandire (capacitatea de a pune si de a
rezolva probleme ).In cazul in care apeleaza mai mult la gandire , se dezvolta fie
operatiile de gandire convergenta care presupun cautarea si gasirea unui raspuns simplu si
corect ; fie operatiile de gandire divergenta prin care se ajunge la emiterea unor
raspunsuri posibile , la o situatie cu final deschis ; ori la o gandire evaluatoare ce duce la
anumite judecati in baza unor criteria implicite sau explicite ; deci unii fac apel la
aptitudinile creatoare ce ar presupune capacitatea de a elabora idei ; iar altii la gandirea
critica care are la baza capacitatea de analiza , de interpretare si de explorare .

Prin intermediul metodelor activ-participative profesorul trebuie sa fie capabil

sa creeze situatii in care elevii sa fie obligati sa utilizeze o gama vasta de procese si
operatii mintale , astfel incat acestia sa aiba posibilitatea de a folosi materialul predat
pentru rezolvarea sarcinilor date .
 Vorbim despre operatii cum ar fi : observarea , identificarea , comparatia ,
opunerea , clasificarea , categorizarea , organizarea , calcularea , analiza si sinteza , verificarea ,
explicarea cauzelor , sesizarea esentialului , corectarea , stabilirea de relatii functionale ,
abstractizarea si generalizarea , evaluarea , interpretarea , judecata critica , anticiparea ,
conturarea de imagini , formarea propriei opinii , extragerea de informatii , comunicarea , etc.
In categoria metodelor activ-participative sunt incluse toate aceste metode care provoaca o
stare de invatare activa , o invatare care se bazeaza pe activitatea proprie .Sunt metodele
care duc la formele active ale invatarii , adica invatarea explorativa , invatare prin
rezolvare de probleme , LEARNING BY DOING (invatare prin actiune ), invatare creativa ;
sunt metode care antreneaza elevii in efectuarea unor activitati de studiu independent , de
munca cu cartea , invatare prin cercetare , realizare de lucruri practice , exercitii de creatie
etc.

Teoria si practicile educationale ale secolului XX reflecta atitudinea

contestatara la adresa traditiei pedagogice ; idea de baza este aceea ca activitatea de
invatare nu se realizeaza in mod eficient prin transmitere / asimilare de cunostinte
(conceptia traditionalista ) , ci prin descoperirea si elaborarea acestora de catre elevi , fara
constrangere , prin valorificarea intereselor de cunoastere ale acestora . Metodele didactice
care reflecta aceasta atitudine pun accent pe abordarea cunoasterii ca proces , in care
elevul se implica activ si se dezvolta ca persoana autonoma , capabila sa-si construiasca
un stil de invatare , sa descopere si sa utilizeze algoritmi de lucru , sa analizeze situatii
problematice , sa invete din erori , intr-un ritm personal , si sa descopere solutii .Prezentam
cateva dintre metodele didactice care se inscriu in aceasta abordare a cunoasterii :
algoritmizarea , modelarea didactica , problematizarea , studiul de caz , jocul de rol .

Ultimele decenii ale secolului XX au cunoscut miscari pedagogice de amploare

si de o diversitate necunoscuta in toata istoria pedagogiei . Enumeram , fara a recurge la
sistematizari , doar catva dintre curentele si orientarile pedagogice care atrag atentia
asupra dominantelor ideatice si metodologice ale pedagogiei si educatiei din ultimul
timp .

 curentul personalist, sau umanist , care propune o educatie centrata pe

persoana elevului prin stategii ce se bazeaza pe interactiunea dintre membrii grupului
si tin cont atat de dimensiunea cognitiva a personalitatii elevului cat si de cea
afectiva ;
 curentul tehnologic , care a condus la dezvoltarea unor medii informatizate de
instruire , la individualizarea invatarii si la accentuarea rolului elevului in acest
proces ;
 curentul cognitivist , care valorifica cercetarile de psihologie si epistemologie genetic
si propun un model al invatarii ce are la baza idea de conflict cognitiv ;
 curentul socioconstructivist , care valorifica modelul piagetian , dar si rezultatele
cercetarilor de psihologie sociala , initiate in anii -60 de A. Bandura . Acesta considera
conflictul sociocognitiv drept sursa a invatarii si un element important in construirea
cunoasterii , care este in mod necesar sociala . Confruntarea permite punerea in joc a
unei conceptii democratice asupra cunoasterii , in care fiecare candidat la cunoastere
isi exprima opiniile si le confrunta cu ale celorlalti participanti la actul cognitiv .
Elevul intelege astfel importanta diversitatii ideilor si invata sa-si apere/argumenteze
propriile idei ;
 orientarea sociala si ecosociala asupra educatiei , care accentueaza functia sociala a
educatiei , ofera o viziune globala si o perspectiva a relatiei dintre educatie –persoana-
societate-univers si cultiva utilizarea metodelor active , bazate pe dialog si spirit critic;
 curentul academic , care reprezinta o reafirmare a curentului traditionalist in contextul
exploziei informationale ce a adus la bulversarea schemelor traditionale de
interpretare a realitatii ; acesta promoveaza valori si metode didactice ce contribuie ,la
dezvoltarea unor abilitati precum : gandirea logica , spiritual critic , competente de
comunicare , etc.

Predarea materiei trebuie privita ca o modalitate de stimulare si dezvoltare

a capacitatilor intelectuale dar si a proceselor si operatiilor ce stau la baza acestor
capacitati. Pornind de la aceasta premisa putem spune ca logica interna a disciplinei nu
dezvolta de la sine logica gandirii de ansamblu a elevului .

Rolul profesorului este de a organiza invatarea , de a sustine efortul elevilor

si de a nu lua asupra lui , integral sau partial , aceasta stradanie . Se subintelege ca
metodele activ-participative sunt mai dificil de aplicat in practica si din acest motiv
necesita o munca mai atenta si diferentiata . Astfel promovarea lor necesita o schimbare
de atitudine din partea profesorului , si prin ea , o transformare a conduitei , la proprii sai
elevi .

In ultima instanta , conturarea unei strategii didactice si aplicarea ei cu success

depind de personalitatea profesorului , de stilul sau pedagogic , de experienta si imaginatia
sa pedagogica . Nu exista o metoda ,, mai buna “ decat alta ; succesul unei activitati nu
depinde atat de alegerea unei metode , cat de felul in care este pusa in valoare de cel ce
a facut alegerea . Chiar mult criticata metoda a expunerii , considerata emblematica pentru
sistemul de invatamant traditional , poate deveni ,, activa “daca prin utilizarea ei profesorul
trezeste mintea si deschide sufletul copiilor catre tot ce inseamna valoare autentica .

Pe de alta parte , utilizarea unor metode , considerate prin natura lor ,, mai
active”decat altele , sau a unor mijloace de invatamant nu garanteaza succesul activitatii .

Totul sau aproape totul depinde de arta profesorului de a-si pune in valoare
cuvantul si gestul , de a se pune in valoare pe sine prin tot ceea ce face , prin tot ce
ofera elevilor sai , o arta care nu e in intregime innascuta , ci in mare parte rodul unei
munci pasionate si al vointei de a fi profesor , adica un model .

BIBLIOGRAFIE :
1.Suport de curs-Perspective teoretice si aplicative ale instruirii scolare-lect.univ. dr. Vasile
Pop

2.Neacsu ,I –Metode si tehnici de invatare eficienta , Ed.Militara , Bucuresti , 1990.

3.Ionescu , M - Instructie si educatie ;Ed. V. Goldis , University Presb , Arad .