UNIVERSITATEA DE VEST

„VASILE GOLDIS’’ ARAD

MANAGEMENT EDUCATIONAL-ANUL II

MASTERAND: DRILA OVIDIU ALEXANDRU

LEADERSHIP SI COMUNICARE MANAGERIALA

REFERAT
 Bariere şi blocaje frecvente în comunicarea organizaţională
Scopul oricărei forme de comunicare este de a promova o înţelegere completă a mesajului.
Dar bariere în comunicare pot interveni oricând. Managerii trebuie să înţeleagă şi să elimine
obstacolele obişnuite ce împiedică comunicarea efectivă. Unele cauze ale barierelor în
comunicarea organizaţională includ: aşteptări şi perspective diferite; selectivitatea (tendinţa
indivizilor de a reţine doar ce vor atunci când primesc un mesaj de la o altă persoană); şi
elementele de distragere a atenţiei (cum ar fi sunetul telefonului, întâlniri programate şi
rapoarte neterminate).
Bineînţeles, barierele în comunicare sunt multiple şi includ chiar şi posibilitatea de a
recunoaşte că asemenea bariere există cu adevărat. Oamenii tind să perceapă abilităţile de
comunicare drept abilitatea de a comunica cu alţii, cu toate că ar fi mai important să se asigure
că alţii sunt capabili să comunice cu ei. Aceasta deoarece, chiar într-o comunicare dintre două
persoane, durata medie a timpului pe care îl petrecem vorbind şi ascultând va trebui să fie
distribuită în mod egal. Atunci când oamenii se organizează în grupuri, durata timpului pe
care fiecare persoană îl va avea pentru comunicare va fi în concordanţă cu mărimea grupului
respectiv. Adesea, indivizii nu ascultă în mod activ, dintr-o varietate de motive, dar întregul
proces al comunicării va fi întrerupt dacă receptorii nu primesc mesajele.
Potenţiale bariere în comunicare includ faptul de a recunoaşte oameni timizi sau intimidaţi de
anturaj, cum ar fi din punct de vedere fizic sau din cauza prezenţei altor oameni, cum este
cazul întâlnirilor de afaceri. Adesea când managerii spun ceva, ei nu reuşesc să se concentreze
asupra răspunsurilor lor. De-a lungul timpului, nevoia de a dezvolta abilităţi de comunicare a
fost neglijată, şi totuşi este dificil să identificăm un domeniu în care există o mai mare nevoie
de comunicare şi efortul investit în cei ce sunt pregătiţi să încerce şi să facă ajustările necesare
în comportamentul lor.
De asemenea, diferite ţări au diferite culturi şi subculturi. Unele diferenţe sunt evidente – cum
este de exemplu limba. Altele pot fi mai mult o „capcană” deoarece sunt mai puţin vizibile.
Factori precum clima, istoria, politica şi religia pot avea un puternic impact asupra tradiţiilor
şi valorilor dintr-o anumită cultură. Aceasta poate afecta caracterul deschis de exprimare ce
este considerat ca fiind general acceptat. Dacă există o puternică tradiţie privind politeţea şi
evitarea criticilor deschise sau conflictului, se poate solicita o răbdare considerabilă pentru a
primi răspunsuri precise. Unele culturi pot încuraja exagerarea declaraţilor date, altele pot
susţine afirmaţiile modeste. Atitudinea autorităţilor, a bătrânilor înţelepţi şi a străinilor poate
fi foarte importantă. Lista variaţiilor potenţială este lungă, dar principala problemă este nevoia
de a încerca şi de a înţelege diferenţa dintre respectiva cultură şi propria cultură şi de a face
ajustările necesare. Chiar dacă se fac greşeli, se acordă atenţie faptului că se încearcă
acomodarea la cerinţele respectivei culturi.
Comunicarea este un proces deosebit de complex şi important, de care depinde structura
reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Indiferent de modul de abordare (ca act, sistem,
cod sau mijloc) comunicarea stă la baza organizării şi evoluţiei sociale, influenţând raporturile
pe orizontală şi pe verticală între oameni, fiind considerată drept cea mai importantă
competenţă socială cu implicaţii în manifestarea şi dezvoltarea celorlalte. Formarea
competenţelor comunicative constituie un obiectiv major în cunoaşterea realităţii. Una dintre
căile principale de antrenare a comunicării constă în identificarea blocajelor care reduc
semnificativ fidelitatea sau eficienţa transferului de mesaj. Blocajele comunicării pot avea o
asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe
vizibile.
Există două tipuri principale de bruiaje:
- bruiajul mecanic (sau al canalului);
- bruiajul semantic.
Bruiajul mecanic este de ordin fizic, cum ar fi interferenţele statice la radio, rânduri lipsă într-
un articol de ziar, zumzăitul enervant al tuburilor fluorescente dintr-o încăpere sau chiar şi
tusea în timpul unui discurs.
Tehnologia modernă, acustica mai bună, sistemele mai bune de adresare către public au ajutat
mult la atenuarea efectelor acestui tip de bruiaj. De obicei, deşi nu întotdeauna, mesajul este
clar, ajunge la public în condiţii optime şi, ca atare, poate fi auzit sau citit.
Pe de altă parte, bruiajul semantic se insinuează în tăcere, fără a fi auzit sau văzut. Ce este
bruiajul semantic? Reprezintă gradul de înţelegere deformată care intervine între emiţător şi
receptor. Este partea confuză a unui mesaj. Poate conduce la lipsa comunicării sau la
disfuncţiuni de comunicare (comunicarea eronată). Nu este un bruiaj în sensul general al
cuvântului (zgomote care interferează într-o comunicare). Este mai degrabă un fel de
dezarmonizare semantică (de sens) – fie în procesul de codificare, decodificare, fie în ambele
etape.
Bruiajul semantic este omniprezent şi aproape inevitabil. Invadează chiar şi mesajele celor
mai experimentaţi emiţători, în special în cazul mesajelor complexe. Se dezvoltă mai ales în
cazul abstracţiunilor. Este prezent în concepte cum ar fi „libertatea presei”, „patriotism” sau
„responsabilitate”; nu poate fi depăşit sau eliminat în totalitate; totuşi bruiajul semantic este
subtil şi ne va însoţi întotdeauna, pretutindeni. În cazul unor buni emiţători de mesaje şi al
unor buni receptori, acest tip de bruiaj poate fi recunoscut şi izolat de aceştia, fiind posibilă
reducerea lui la minim.
Perturbaţiile pot fi de natură internă – fiziologice, perceptive, semantice, interpersonale sau
intrapersonale – şi de natură externă – apărute în mediul fizic în care are loc comunicarea
(poluare fonică puternică, întreruperi succesive ale procesului de comunicare etc.).
Înainte de a ne referi la modalităţile de depăşire a blocajelor de comunicare, vom prezenta
câteva taxonomii ce fac trimitere la personalitate în ansamblul ei.
În raporturile interumane sunt identificate patru tipuri de blocaje personale care blochează
comunicarea:
- Blocaje cauzate de contextul sociocultural. Se referă la condiţiile de trai ale individului
într-un tip de societate sau mediu nesatisfăcător pentru el.
o Conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă apare atunci când persoanele
nu pot admite şi adera la scările de valori, la ideologiile societăţii în care trăiesc,
deoarece nu se pot regăsi pe sine.
o Condiţionarea şi manipularea prin mass-media apare dacă indivizii nu dau
dovadă de spirit critic şi de luciditate faţă de informaţiile propuse de mass-media.
- Blocajele comunicării
o Prejudecăţile sau ideile gata confecţionate sînt raportate la tradiţiile ce îşi au
rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Adoptarea unei
atitudini nonconformiste faţă de norme şi prejudecăţi conduce, deseori, la o
comunicare neeficientă.
o Diferenţele culturale. O cultură diferită de cea în care a fost crescută persoana
constituie o viziune diferită asupra lumii, un sistem diferit de valori şi ideologii,
ceea ce face dificilă comunicarea.
- Blocaje cauzate de frica endemică. Se referă la teama pe care o încearcă anumiţi
membri ai societăţii, de regulă, cei mai vulnerabili, cei care au unele sensibilităţi
personale.
o Înfruntarea poate provoca unor indivizi reacţii de teamă, adesea imprevizibile.
Aceştia au tendinţa de a considera interlocutorul un judecător, un om cu atitudine
critică, ceea ce conduce la timiditate. Respectiva situaţie determină persoanele să
fie retrase, închise şi mereu gata să se apere.
o Agresivitatea face ca o comunicare să se transforme într-o stare conflictuală.
o Principiul competiţiei poate fi o barieră în comunicare dacă vizează în special
dominarea, învingerea şi mai puţin progresul ca atare. În cazul când competiţia
este corectă, constructivă, bazată pe valori autentice, ea este stimulativă,
condiţionând afirmarea şi valorizarea interlocutorilor.
o Rezistenţa la schimbare apare deoarece orice modificare provoacă teamă,
anxietate, implicând necunoscutul şi asumarea de riscuri.
o Lipsa încrederii în sine se manifestă datorită falsei idei despre sine şi despre
interlocutor.
- Blocaje cauzate de atitudinile individualiste. Sunt specifice indivizilor care pun
accentul pe propria persoană.
o Comportamentul egocentric face ca individul să fie nereceptiv la ceea ce se
petrece în jurul lui, dialogul devenind astfel greoi, uneori chiar imposibil.
o Necunoaşterea propriei persoane favorizează o imagine deformată, chiar
eronată despre sine, fapt ce determină lipsa autocontrolului reacţiilor şi
comportamentelor în procesul de comunicare.
o Sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă înseamnă tendinţa de a nega
sistematic valoarea propriilor capacităţi în raport cu cele ale altor persoane. Acest
sentiment de inferioritate se manifestă prin jenă, sfială, stângăcie, autocritică
exagerată, tăcere nejustificată, dificultate în exprimare.
o Lipsa de obiectivitate şi realism apare atunci când percepţia realităţii are loc prin
prisma sentimentelor personale şi a experienţei anterioare. Un astfel de blocaj
generează o comunicare deformată, falsificată sau deturnată în mod voit.
 o Pasivitatea excesivă duce la inerţie, indolenţă şi dezinteres, precum şi la
neimplicarea în diverse situaţii de comunicare.
- Blocaje referitoare la relaţiile individ-grup:
o Marginalizarea. Comunicarea cu persoane subapreciate, neglijate de societate
este foarte dificilă, acestora fiindu-le caracteristic un comportament deviat,
nerespectarea promisiunilor şi a legilor.
o Lipsa de autenticitate este incapacitatea de a se exprima în conformitate cu ceea
ce simt şi îşi doresc în mod real. Asemenea oameni sînt nişte „actori”, asumându-
şi roluri pe care nu le acceptă.
o Izolarea se manifestă prin afişarea unui comportament individualist, teamă faţă
de alţii şi de ridicol, neimplicare, lipsă de iniţiativă. Izolarea poate fi atât blocaj al
comunicării cât şi consecinţa unei comunicări neeficiente.
In procesul de comunicare pot interveni:
Bariere de limbaj:
– aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
– cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienţă;
– starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude;
– ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea;
– dificultăţi de exprimare;
– utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Bariere de mediu:
– climat de muncă necorespunzător
– folosirea de suporturi informaţionale neadecvate.
Poziţia emiţătorului şi receptorului în comunicare poate constitui o barieră datorită:
– imaginii pe care o are emiţătorul sau receptorul despre sine şi despre interlocutor;
– caracterizării diferite de către emiţător şi receptor a situaţiei în care are loc
comunicarea;
– sentimentelor şi intenţiilor cu care interlocutorii participă la comunicare.
Bariere de concepţie:
– existenţa presupunerilor;
– exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător;
– concluzii pripite asupra mesajului;
– lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj;
 – rutina în procesul de comunicare.
Se identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea procesului de
comunicare.
Blocaje de ordin emoţional:
– teama de a nu comite greşeli, de a nu părea extravagant;
– teama de a fi în minoritate;
– neîncrederea faţă de superiori, colegi, colaboratori;
– dificultatea de a schimba modelul de gândire;
– dependenţa excesivă de opiniile altora;
– lipsa capacităţii de a depune un efort susţinut în rezolvarea unei probleme: de la
identificarea ei până la soluţionare.
Blocaje de ordin cultural:
– dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţă;
– „conformism” la ideile vechi, dar şi la cele noi;
– slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile.
Blocaje de ordin perceptiv:
– incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;
– incapacitatea de a distinge între cauză şi efect;
– dificultatea de a determina o problemă sau declinarea capacităţii, refuzul de a
sesiza, de a releva;
– incapacitatea de a defini lucrurile;
– îngustarea excesivă a punctului de vedere.
Zgomotul (semantic, mecanic şi de mediu) este considerat, de asemenea, o barieră în
transmiterea mesajului. Deşi îmbracă forme diferite, constituind reale perturbaţii ale
comunicării, barierele nu sînt de neevitat. Pentru înlăturarea lor se vor lua în consideraţie mai
multe aspecte:
• Se atacă problema, şi nu persoana. Trebuie evitată tendinţa de a judeca. Convingerea unor
persoane că cei din jurul lor îşi vor îmbunătăţi comportamentul doar dacă sînt criticaţi
constituie o barieră în calea unei comunicări eficiente. În loc de: „Tu eşti vinovat pentru
această situaţie...”, se spune: „Să vedem cum putem rezolva problema...”.
• Se vorbeşte la concret, şi nu la general. Nu se permite folosirea etichetelor în
caracterizarea unei persoane care a greşit sau a avut un comportament neadecvat. Urmează să
precizăm locul, timpul şi condiţiile în care a greşit. Se spune: „M-aţi întrerupt de trei ori în
timpul şedinţei şi aceasta m-a deranjat, deoarece, pe de o parte, a afectat continuitatea
argumentării, iar, pe de alta, s-ar fi putut crea impresia că nu mă ascultaţi”, în loc de
„Întotdeauna încercaţi să atrageţi atenţia asupra dvs., să vă remarcaţi în detrimentul altora”.
• Ascultarea suportivă înseamnă recepţionarea mesajelor prin modul de ascultare şi prin
reacţiile de feedback. Felul în care ascultăm trebuie să-i sugereze interlocutorului că suntem
interesaţi de persoana sa, că îi atestăm contribuţia la comunicare, că îi respectăm sentimentele,
emoţiile, gândurile şi, chiar dacă nu împărtăşim punctul său de vedere, avem convingerea că
acesta este important şi valid pentru el.
Există şi alte modalităţi de a surmonta barierele de comunicare, de a evita declanşarea şi
menţinerea situaţiei conflictuale: planificarea comunicării; determinarea scopului fiecărei
comunicări; alegerea momentului potrivit pentru comunicare; clasificarea ideilor înaintea
comunicării; folosirea unui limbaj adecvat.
Pentru o comunicare optimă este necesară prevenirea reacţiilor defensive (frecvent întâlnite în
relaţiile interumane) provocate de mesajele care atacă persoana şi care, desigur, trebuie
evitate. Prezentăm mai jos tipuri de mesaje ce duc la declanşarea reacţiilor defensive şi
modalităţi de prevenire a acestora.

Bibliografie

1. Cristian Maduta, Comunicarea manageriala. Principii, teorii, practici, Editura

Vasile Goldis University Press, Arad, 2014
2. Cândea, R., Cândea, D., Comunicarea managerială, concepte, deprinderi,
strategie, Editura Expert, Bucureşti, 1996.
3. Bărăian, M., Arghir, G., Stiluri de conducere și strategii de comunicare la
nivel de organizații, Știință și Inginerie, vol. 19, Editura AGIR, București, 2011.