BARIERELE COMUNICĂRII

INTERCULTURALE I

Comunicarea reprezintă una dintre activităţile umane pe care fiecare dintre noi
o poate recunoaşte, însă puţini o pot defini satisfăcător. Comunicarea este a vorbi cu
cineva, comunicare este şi televiziunea, răspândirea informaţiei, înfăţişarea, critica
literară. Orice comunicare implică semne şi coduri care trebuiesc decodificate de către
receptor pentru a înţelege mesajul. Însă în fiecare act de comunicare apar, din diferite
motive, zgomote (bariere de comunicare) care împiedică receptorul să înţeleagă mesajul
în felul în care a vrut emiţătorul să-l transmită.
Comunicarea umană poate fi definită ca un proces de transmitere de informaţii,
idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Există
comunicare atunci când un sistem influenţează stările sau acţiunile altui sistem, ţinta şi
receptorul alegând dintre semnalele care se exclud pe acelea care, transmise prin canal,
leagă sursa cu receptorul. Principalele elemente ale unui proces de comunicare sunt:
existenţa a cel puţin doi parteneri, codul, mesajul, mijlocul de transmitere a mesajului,
feed-back-ul, canalele de comunicare, mediul comunicării şi barierele de comunicare
(filtrele, zgomotele).
Mulţi oameni ştiu ce înseamnă actul comunicării până în momentul în care
sunt nevoiți să o definească. Comunicarea umană este relaţia dintre oameni şi se bazează
nu doar pe instrumentul specific speciei umane (limbajul), ci este un proces care se
construieşte cu emoţii, sentimente, atitudini şi interese. Comunicarea generează mai
mult comuniune interumană și un ansamblu de relaţii decât o cantitate de informaţii.
Oamenii comunică prin stimuli care poartă mesaje. O dată emis şi recepţionat, mesajul
aparţine, atât celui care a transmis, cât şi celui care a receptat. Comunicarea umană este
un proces tranzacţional, în care se schimbă semnificaţii, idei, dar şi energii, emoţii,
sentimente sau chiar bunuri, fie de la un individ la altul, fie către un grup restrâns, fie
către publicul larg.
Sintagma comunicare interculturală este de dată recentă fiind utilizată pentru
prima oară în anul 1959 de către T. H. Hall în lucrarea The Silent Language.
Comunicarea interculturală ca știință este fundamentată pe alte discipline
precum antropologia, etnologia, istoria culturii, filosofia culturii, sau lingvistică.
La baza oricărui tip de comunicare stă pe de o parte ansamblul de cunoștințe,
credințe,valori, capacitate de percepție și analiză care reprezintă bagajul cultural al
persoanei +limbajul ca instrument de comunicare specific umană (limba maternă, alte
limbi vorbite).
Bagajul cultural personal determină raportarea noastră la realitățile cu care
interacționăm. E foarte ușor să ne formăm concepții eronate față de persoane despre
care nu avem informații suficiente, sau să interpretăm greșit mesajele transmise, sau
gesturile care însoțesc aceste mesaje. Presupunerile legate de persoanele cu care intrăm
în contact își pot avea originea în generalizări care nu au nici o legătură cu persoana pe
care o avem în fața noastră (stereotipuri).Generalizarea/stereotipul reprezintă un
ansamblu de trăsături atribuite membrilor unui grup social, având ca tematică
principală anumite comportamente sau obiceiuri.
Stereotipul se formează inconștient și afectează atât pe cei asupra cărora
aplicăm stereotipul cât și pe noi întrucât ne restricționează gândirea și ne împiedică să
explorăm anumite potențiale ale celor cu care intrăm în contact. În relația cu ceilalți
stereotipul poate atrage un context negativ și depreciativ. Sunt adeseori rezultatul
educației dobândite în școală, al mediului familial sau social mărginit sau sunt modelate
de mass media. În cazul în care generalizările sunt aplicate la nivel personal stereotipul
se transformă în prejudecată.
Prejudecata reprezintă o idee preconcepută și adesea eronată pe care ne-o
formăm fără o cunoaștere profundă a realităților. Prejudecățile au la bază experiențe
trecute, iar în situații noi suntem tentați să utilizăm clișee care ne scutesc de efortul de a
analiza fiecare situație specifică. Prejudecățile determină o rigiditate mentală care ne
face incapabili să reacționăm adecvat la situații concrete. Se pot manifesta prin
discriminare.Fiind mecanisme mentale care ne ajută să interpretăm realitatea, în
momentul în care aceasta nu corespunde prejudecăților noastre e mai simplu să
schimbăm interpretarea realității, decât să renunțăm la prejudecăți.
Factori care condiționează decisiv comunicarea în context intercultural sunt
• Sistemele de valori. •Limba •Religia •Percepția asupra timpului•Stilul de
comunicare
Doctorul Leonard Saules, de la Grand School of Business, Universitatea
Columbia, consideră că în procesul de comunicare pot interveni patru tipuri de bariere :
bariere de limbaj, bariere de mediu, bariere privind poziţia emiţătorului şi receptorului
şi bariere de concepţie.
Apar bariere de limbaj atunci când aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru
diferite personae, când cel ce vorbeşte şi cel care ascultă se pot deosebi ca pregătire şi
experienţă, când starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude,
când ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea, când există dificultăţi de
exprimare sau când utilizarea unor cuvinte sau expresii este confuză.
Barierele de mediu sunt reprezentate de un climat de muncă necorespunzător
(de exemplu poluare fonică ridicată), de folosirea de suporţi informaţionali
necorespunzători sau de climatul locului de muncă care poate determina angajaţii să-şi
ascundă gândurile adevărate pentru că le este frică să spună ceea ce gândesc.
Poziţia emiţătorului şi receptorului poate de asemenea constitui o barieră de
comunicare datorită imaginii pe care o are emiţătorul sau receptorul despre sine şi
despre interlocutor, datorită caracterizării diferite de către emiţător şi receptor a
situaţiei în care are loc comunicarea sau datorită sentimentelor şi intenţiilor cu care
interlocutorii participă la comunicare.
Putem identifica multiple obstacole în calea comunicării interculturale,pornind
de la neînțelegerea limbii, credința în superioritatea propriei culturi și disprețul față de
alte culturi, capacitatea redusă de ascultare, lipsa de sinceritate. Un element care
constituie o barieră importantă în comunicarea interculturală îl reprezintă șocul
cultural fenomen în strânsă legătură cu adaptarea culturală.
Șocul cultural reprezintă incapacitatea de a înțelege sau accepta persoane cu
seturi de valori,standarde și stiluri de viață diferite de ale noastre. E o lipsă de
acceptare, recunoaștere și apreciere a ceea ce indivii aparținând unei alte culturi
consideră ca fiind important.
Teoriile care analizează adaptarea culturală consideră șocul cultural un fenomen
care se întâmplă firesc tuturor indivizilor care încearcă să se adapteze unei culturi și
societăți diferite, evident intensitatea șocului fiind diferită în funcție de capacitatea la
adaptare a fiecăruia.
În mod normal, barierele comunicaţionale apar atunci când indivizii înţeleg
greşit sensul intenţionat într-un mesaj transmis de cineva provenind dintr-o altă cultură.
Scopul studierii comunicării interculturale este de a reduce acele diferenţe care pot
cauza neînţelegeri şi, întrucât mesajele sunt construite de indivizi, folosind cuvinte, un
prim pas l-ar constitui identificarea factorilor care conduc la apariţia neînţelegerilor
amintite mai devreme. Deşi nu există o listă completă a acestor factori, pot fi totuşi
sugerate următoarele domenii care influenţează acurateţea comunicării internaţionale:
Neînţelegerile datorate limbii utilizate - incapacitatea de a interpreta cu acurateţe
mesajul. Aceasta este considerată ca fiind una dintre barierele principale într-o
comunicare defectuoasă. Erorile de traducere, vocabularul, punctuaţia, pronunţia plus
incapacitatea de a comunica în limba respectivă adâncesc diferenţele interculturale.
Şocul cultural - incapacitatea de a înţelege sau accepta oamenii cu seturi diferite de
valori, standarde şi stiluri de viaţă diferite de cele ale noastre. Acesta este la fel de
important ca şi primul factor, mai mult, acesta acţionând chiar în interiorul aceleiaşi
culturi. Este vorba despre lipsa de recunoaştere a ceea ce alţi indivizi consideră ca fiind
important pentru ei. Capacitatea redusă de ascultare - lipsa de concentrare necesară
ascultării critice. Rezultatul îl reprezintă neînţelegerea mesajului sau mesajelor
recepţionate. Oamenii care vorbesc limba engleză ca limbă străina au tendinţa de cele
mai multe ori de a ignora cuvintele pe care nu le înţeleg în cazul în care ascultă pe
cineva care vorbeşte în limba engleză. Ar mai putea fi amintită şi influenţa pe care o are
accentul în cazul utilizării unei limbi străine. Etnocentrismul - credinţa că propria
cultură este superioară celorlalte. Această barieră apare atunci când comunicarea orală
sau scrisă conduce către o atitudine de superioritate. De obicei, oamenilor nu le place să
fie umiliţi sau să simtă că ideile lor sunt interesante, dar greşite. Insensibilitatea - lipsa
de interes faţă de nevoile şi sentimentele celorlalţi. Pentru mulţi dintre receptori,
emiţătorii apar ca insensibili atunci când comunicarea este abruptă şi exprimă o
atitudine agresiva sau egoistă a emiţătorului. Lipsa de deschidere sau sinceritate -
sentimentul existent atunci când climatul este prea formal iar oamenii nu se simt liberi
să îşi exprime deschis opiniile. Acest tip de comunicare determină apariţia neîncrederii,
oamenii putând să creadă chiar că informaţia le este ascunsă. Pentru evitarea sau
depăşirea acestei bariere este necesară crearea unui sentiment de acceptare reciproca
prin asigurarea unui mediu relaxat pentru schimburi interculturale