Sunteți atât de bravo că ați căutat și găsit aceste materiale/informații și mai ales penrtu că le-ați

oferit și colegilor dvs! admir acest gest și vă mulțumesc (scris de vikmocanu)

BARIERE ÎN COMUNICAREA
EDUCAȚIONALĂ

Argument: Pentru o eficientizare a procesului de comunicare este necesară înlăturarea tuturor

factorilor care ar putea produce o perturbare în transmiterea și captarea informației. Acești factori nu
pot fi însă înlăturați dacă nu sunt mai întâi cunoscuți. Barierele de comunicarea pot apărea
deopotrivă din partea transmițătorului, a receptorului, a mediului sau a contextului în care are loc
comunicarea. Pot exista o întreagă serie de obstacole care pot modifica mesajul sau pot orpi
recepționarea acestuia.
Lucrarea de față își propune să prezinte barierele care pot apărea în procesul de comunicare, cu
precădere în comunicarea educațională și metodele prin care aceste bariere pot fi înlăturate astfel
încât procesul de comunicare să fie eficient.
Cuvinte cheie: comunicare, informație, mediu, barieră, elev, profesor.

I. INTRODUCERE

Comunicarea este singura modalitate prin care oamenii interacționează între ei. Evident,
comunicarea nu este specifică doar omului. Și animalele interacționează între ele, prin urmare și ele
comunică. Există diferite modalități de a comunica însă orice formă de comunicare are la bază
transmiterea unui semnal, a unei informații.
,,Lumea exterioară, natura în varietatea ei, ca și nenumărații indivizi, semeni ai noștri, și uneori
noi înșine, cu toții emitem semnale, în afară sau spre propria noastră persoană. Ni se întâmplă, apoi,

1
să adunăm, să primim sau să captăm aceste semnale, pentru a le da, grație raportării lor la experiențe
sau construcții anterioare, valoare de semne: devenim, prin urmare, receptori ai unor informații pe
care le-am interceptat din întâmplare, chiar dacă nu ne erau direct destinate.” (de Peretti, Legrand,
Boniface, 2001, p.7)
Indiferent de modul de abordare (ca act, sistem, cod sau mijloc) comunicarea stă la baza
organizării şi evoluţiei sociale, influenţând raporturile, pe orizontală şi pe verticală între oameni,
fiind considerată drept cea mai importantă competenţă socială cu implicaţii în manifestarea şi
dezvoltarea celorlalte.
Spre deosebire de animale, comunicarea interumană este axată, în primul rând, pe o relaţie între
parteneri, în context social. Comunicarea „interumană se bazează pe un ansamblu de procese
psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit de important revine componentei
conştiente, gândirii”.(P. Popescu-Neveanu, 1978). Noţiunea de comunicare implică o anumită
reciprocitate, fiind mai generală şi mai completă decât informarea, aceasta fiind doar o ipostază a
comunicării. Comunicarea presupune o procesualitate circulară care se înscrie într-o anumită
temporalitate de care ţine cont şi care la rândul ei o modelează.
Pentru că lucrarea de față face referire la barierele ce apar în comunicarea educațională
consider că este necesar să explic mai întâi la ce se referă acest tip de comunicare. Așadar,
comunicarea educațională sau didactică se referă la transmisia și schimbul de informații dintre
educator și elev și invers, la schimbul de impresii, trăiri afective, judecăți de valoare, comenzi, cu
scopul de a îmbogăți sfera cunoștințelor, pentru a determina modificări comportamentale. Ea
vizează în principal înțelegerea, prin asigurarea căreia educatorul (învățătorul sau profesorul) are un
rol activ, în sensul că el acționează ca un filtru ce selectează, organizează și personalizează
informația.  
Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să convingem, să explicăm, să influenţăm, să
educăm sau să îndeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare urmărim
întotdeauna câteva scopuri principale: să fim receptaţi(auziţi sau citiţi), să fim înţeleşi, să fim
acceptaţi, să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau atitudine).
Atunci când nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste obiective, înseamnă că ceva în
derularea comunicării nu funcţionează corespunzător, adică ceva a interferat în transmiterea
mesajelor. Orice interferează cu procesul de comunicare poartă denumirea de barieră în calea
comunicării.

2
 II. BARIERE ÎN CALEA UNEI BUNE COMUNICĂRI

Comunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen și protejat, ci, dimpotrivă, într-un mediu
încărcat de influențe dintre cele mai diverse: de la influențele naturale la cele sociale și culturale, de
la cele individuale la cele de grup și de masă, de la cele tehnice și organizatorice la cele logice și
lingvistice, de la cele obiective la cele subiective, etc. Aceste influanțe se regăsesc începând de la
simpla întârziere sau cosmetizare a informației, până la completa denaturare a acesteia.
Unii autori din domeniul științelor comunicării grupează factorii care influențează negativ
comunicarea sub denumirea de ,,bariere de comunicare” (Samuel C. Certo, Niki Staton), alții sub
denumirea de ,,zgomot” (Denis McQuail).
Studiind literatura de specialitate, Ioan-Ovidiu Pânișoară împarte factorii care influențează
negativ comunicarea în două mari categorii: bariere care țin de sistem și bariere care țin de proces.
În prima categorie sunt identificate aspecte comune atât receptorului, cât și emițătorului. Autorul
(Pânișoară, p. 47) enumeră câteva posibilități ce duc la apariția unor astfel de bariere care țin de
sistem: deficiențele de transmisie și de recepționare a informației, conceptualizarea mesajului în
funcție de situație și de scop, statutul social al comunicatorilor, limbajul și normele grupului. Aceste
bariere se pot datora unor factori fizici permanenți sau situaționali cum ar fi: deficiențe înăscute ale
comunicatorilor, o acustică defectuasă a încăperii unde are loc comunicarea, zgomote sau anumite
interferențe. În ceea ce privește a doua categorie de factori, aceștia sunt mai greu de surprins în
ipostaza de bariere de comunicare: unii autori vorbesc despre surse ale comunicării ineficiente, alții
despre repere ale comunicării eficiente.
Referindu-se la totalitatea barierelor care apar în comunicare, Torrington și Hall (Pânișoară, p.
51) ne oferă un util tabel în care identifică cinci tipuri de bariere:
- Bariere în trimiterea mesajului care apar doar la nivelul emițătorului;
- Bariere la nivelul receptării ce aparțin în egală măsură celui care primește mesajul și
mediului;

3
 - Bariere de înșelegere ce se situează atât la nivelul emițătorului (semnatică și jargon, abilități
de comunicare, durata comunicării și canalul acesteia) cât și la nivelul receptorului
(probleme semantice, concentrarea, abilitățile de ascultare, cunoștințe despre mesaj,
prejudecăți, receptivitatea la idei noi);
- Barierele acceptării acționează la nivelul tuturor indicatorilor implicați (emițător, receptor
și mediu)
- Barierele acțiunii se constituie atât la nivelul emițătorului cât și receptorului;
O altă clasificare a barierelor ce intervin în procesul de comunicare este făcută de A. Leonard
Saules. Acesta enumeră: bariere de limbaj (dificultăți de exprimare, idei preconcepute, starea
emoțională a receptorului ce poate deforma ceea ce aude, utilizarea unor cuvinte sau expresii
confuze), bariere de mediu (folosirea de suporturi informaționale neadecvate, poziția emițătorului și
receptorului), bariere de concepție (existența presupunerilor, exprimarea cu stângăcie a mesajului
către emițător).

B. Sidney Shore identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea
procesului de comunicare și anume: blocaje de ordin emoțional (teama de a nu comie greșeli, teama
de a fi în minoritate, neîncrederea față de superiori, colegi colaboratori, dificultatea de a schimba
modelul de gândire, dependența excesivă de opiniile altora, lipsa capacității de a depune un efort
susținut în rezolvarea unei probleme: de la identificarea ei până la soluționare), blocaje de ordin
cultural (dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență, conformism la idei
vechi dar și la cele noi, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile), blocaje de ordin
perceptiv (incapacitatea de a se interoga asupra evidentului, incapacitatea de a distinge între cauză și
efect, dificultatea de a determina o problemă sau declinarea capacității, refuzul de a sesiza, de a
releva).

Revenind la Pânișoară, acesta mai face o clasificare a barierelor de comunicare după analizele
făcute de Steers (p. 52) și anume: distorsiunea, omisiunea, supraîncărcarea, sincronizarea și
acceptanța. Distorsiunea se referă la faptul că mesajul suferă o alterare, cuprinzând: diferențe de
repertoriu între emițător și receptor, imprecizia limbajului, interpretarea eronată în receptarea
mesajului, necesitatea condensării informațiilordatorită scdopurilor transmiterii, distanța socialăsau
barierele de status între emițător și receptor.

4
 Omisiunea apare atunci când emițătorul filtrează intenționat mesajul sau când nu este capabil să
cuprindă întregul mesaj, iar atunci când îl transmite o face utilizând informații incomplete.
Supraîncărcarea se referă la faptul că, de multe ori, receptorul trebuie să facă față unei abundențe
informaționale extreme.

Trăgând o concluzie asupra celor prezentate mai sus, se poate spune că bariera în comunicare
este orice lucru, fenomen sau stare ce reduce eficiența și fidelitatea transmiterii mesajelor. Barierele
de comunicare pot fi determinate de: defecte fizice/psihice ale participanților, modele culturale
diferite, experiențe anterioare diferite sau contrare, prejudecăți, atitudini, percepții false,
neîncredere, lipsă de credibilitate, negativism în atitudini și comportament, încărcarea emoțională a
mesajului, particularutățile mediului.

III. BLOCAJE ȘI BARIERE ÎN COMUNICAREA EDUCAȚIONALĂ

Procesul de comunicare educațional, făcând parte din procesul de comunicare în sine, se lovește
de aceleași bariere ce pot interveni și modifica, perturba sau chiar bloca orice proces de comunicare.
O analiză extinsă a perturbărilor în comunicarea didactică și o sistematizare a lor ne este oferită de
Dorina Sălăvăstru. Aceasta clasifică blocajele astfel:

- blocaje determinate de caracteristicile persoaneo angajate în comunicarea didactică

(profesorul pe de o parte, elevul pe de alta);

- blocaje determinate de relațiile social-valorice existente între participanții la relația de

comunicare didactică;

- blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea

didactică (Sălăvăstru, 2004)

La nivelul relației comunicaționale specific educativă apar ți alte bariere. De la comunicatorul-

sursă la cel receptor se poate produce o pierdere smnifiativă în raport cu atitudinea inițială.
Pierderile din procesul de comunicare educativ se datorează mai multor diferențieri între emițător și
receptor: diferențe de sistem de cunoștințe, diferențe de cunoștințe, de rol, de stare afectivă, de statut

5
social, trăsături de personalitate. Aceste diferențe, dacă nu sunt luate în calcul de către educator, se
pot transforma și ele în bariere ce pot duce la perturbări serioase ale comunicării educaționale.

Laurențiu Șoitu (1997, p. 57) împarte obstacolele în comunicarea educațională în obstacole ale
educatorului/profesorului și obstacole ale elevilor. Prima categorie de obstacole pot fi generate de
mai multe grupe de factori:

- elemente obiective, determinate de contextul și scopul urmărit;

- elemente specifice personalității profesorului, care vor lăsa amprente adânci în maniera de
prezentare, scoțând în evidență deprinderi depășite, prejudecățile de orice natură,
experinețele, opiniile, stereotipurile și ticurile sale;

- elemente psihosociologice, între care statutul social și rorul pe care și-l asumă, climatul
dialogului instituit, limbajul și normele grupului la care aparține;

Privite dinspre aceștia, dinspre clasă, obstacolele elevilor devin simetrice acelora existente la
emițător. În acest caz se pot distinge:

- elemente psihologice: atmosfera generală, starea conflictuală, de rumoare;

- elemente ale personalității pentru care orice dovadă devine relativă, orice mesaj poate suferi
modificări și interpretări conform propriilor cunoștințe, informații și interese;

- elemente obiective, date de inteligența și competența intelectuală a fiecăruia. În acest cadru

poate fi situat și fenomenul de saturație determinat de starea de oboseală a fiecăruia saui de
interferența mai multor mesaje convergente când, din punctul de vedere al elevilor, toți spun
același lucru.

O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă

măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline şcolare: matematică, fizică,
biologie, filozofie etc, situaţie în care pentru a înţelege este necesar ca elevii să înţeleagă
cuvintele de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie posesorii unor competenţe
cognitive (pentru a înţelege informaţiile ştiinţifice) dar şi a unei competenţe lingvistice (să
cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă conţinutul de idei specializat). Evident că
elevii trebuie să înveţe treptat limbajele respective, iar profesorii să folosească termenii pe care

6
 elevii îi cunosc, respectând astfel regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să
folosească acelaşi limbaj.

IV. REMEDIERI ALE COMUNICĂRII

Pentru o eficientizare a procesului de comunicare și pentru evitarea blocajelor și barierelor ce

pot apărea pe parcurs este necesar să se respecte o serie de reguli cum ar fi: să se utilizeze mesaje
adresate la persoana I focalizate pe ceea ce simte emiţătorul şi pe comportamentul interlocutorului,
prevenind relaţiile defensive în comunicare, să fim spontani în exprimarea opiniilor personale, să nu
ne impunem punctul de vedere. Manipularea este şi ea o formă de comunicare însă transmite un
mesaj de nonacceptare şi neîncredere în deciziile luate.
Alte reguli necesare pentru o comunicare eficientă pot fi:
-să ascultăm cu atenţie, căci ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi a răspunde, care
duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor în comunicare. Comunicarea
empatică conţine mesaje de înţelegere, compasiune şi afecţiune faţă de interlocutor.
-să evităm stereotipurile şi prejudecăţile deoarece duc la opinii negative despre ceilalţi, sunt
cauze ce duc la discriminare şi chiar la violenţă.
-să utilizăm mesaje care să ajute interlocutorul în găsirea de alternative, posibilităţi noi de
rezolvare a unei situaţii. Uneori sfatul este perceput de cealaltă persoană ca o insultă la inteligenţa
sa, ca o lipsă de încredere în capacitatea sa de a-şi rezolva singură problema.
-să nu criticăm interlocutorul. Critica nu duce neapărat la schimbarea celeilalte persoane.
-să evităm ameninţările şi pedepsele. Insistând în aplicarea unei pedepse pentru rezolvarea
unei probleme ori situaţii, se vor genera sentimente negative;
-să nu fim moralizatori deoarece aceasta cauzează sentimente de nelinişte, stimulează
resentimentele şi blochează exprimarea sinceră a celeilalte persoane;
-să ţinem cont de factorii sentimentali, să încercăm să convingem prin argumentare logică,
fără a duce la frustrare, pentru a nu bloca comunicarea;

7
 Pentru eficientizarea procesului e comunicare educațională Laurențiu Șoitu recomandă o
serie de remedieri atât la nivelul clasei cât și pentru elev și profesor. Remedierile recomandate
profesorilor se împart în trei categorii
1. remedieri în plan obiectiv. Acestea se pot realiza dovedind precizie în gândire, făcând
economie de cuvinte, ferind limbajul de exprimări redundante și de excese de
neologisme, pritr-o structură argumentativă bine construită și riguros elaborată anterior.

2. în plan personal se cere: mult respect pentru informația utilizată în elaborarea mesajului,
fidelitate față de sursa folosită, capacitatea de a elabora sau prezenta și o altă idee,
viziune, demonstrație, argumentată despre subiectul lansat.

3. în plan psihologic, remedierile obstacolelor la nivelul profesorilor se pot obține prin

cunoașterea exactă a rolului și obiectivelor urmărite, cunoșteea așteptărilor grupului de
elevi, cunoașterea particularităților psihologice și a gradului de cultură dobândită.

În ceea ce privește remedierile la nivelul clasei și al elevului, acestea pot fi: să fie disponibil să
primească mesajul, să știe să recepționeze acest mesaj, să înțeleagă esmnele și simbolurile folosite,
să știe să întrebe, să pună probleme, să fie explicit și convingător în exprimarea și precizarea ideilor
și intențiilor.

V. CONCLUZII

Din prezentarea barierelor de comunicare rezultă o mare interferență a acestora. De altfel,

comunicarea are loc într-un mediu comunicațional complex, în care factorii favorizanți și cei
defavorizanți coexistă şi îşi modifică permanent locul şi importanţa. Se poate vorbi, în termenii
utilizaţi de specialistii în antropologia comunicarii, de un ,,sistem global de comunicare”. Acest
sistem este gândit ca ,,o constructie comună, în complementaritate, opoziții, contradicții, în
ambiguitati de orice fel”, rod al unei ,,ordini negociate” între actori si mediul social. Prin urmare,
comunicarea nu are loc doar într-un mediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constituire
asemnificațiilor, astfel încât nu poate fi neglijat nici intenţionalitatea şi sensurile date mesajului de

8
actorii comunicării, dar nici influenţa exercitată asupra acestora de mediul social, ca mediu
producător de cultură.

În ceea ce privește comunicarea educațională contează foarte mult crearea unui mediu și o
ambianță plăcută pentru acomodarea și pentru depășirea barierelor apărute în calea comunicării. Un
cadru didactic este apreciat, respectat, ascultat şi iubit chiar, doar dacă ştie să realizeze, prin
conversaţie, un climat propice studiului, în cadrul colectivului pe care îl conduce.

O comunicare eficientă presupune identificarea şi depăşirea blocajelor ce pot interveni în cadrul

acesteia la un anumit moment dat, prin asigurarea alternativelor de eficientizare. Realizarea acestui
deziderat presupune dezvoltarea unor deprinderi şi abilităţi comunicative interlocutorilor. Lipsa
deprinderilor sociale sau insuficienta lor dezvoltare sunt asociate cu probleme emoţionale şi
comportamentale, cu dificultăţi de adaptare socială. Dificultăţile de stabilire şi menţinere a relaţiilor
interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare, ceea ce atrage scăderea
performanţelor şcolare. Rolul comunicării este acela de a favoriza experienţele de învăţare şi
totodată de a asigura o protecţie faţă de comportamentele de risc, de a preveni stările de afectivitate
negativă (timiditate, pierderea stimei de sine etc.).

BIBLIOGRAFIE

1. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iași, 2002;

2. Baban, A., Consiliere educațională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;

3. Pânișoară, I.O., Comunicarea eficientă, Metode de interacțiune educațională, Editura

Polirom, Iași, 2003;

4. Peretti, A. de, Legrand, J.A., Boniface, J., Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iași,
2001;

5. Sălăvăstru, D., Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004;

6. Șoitu, L., Pedagogia comunicării, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997;

9
10