Tema: Bariere ȋn comunicare relevate

de către Ion Ovidiu Pânişoară

Profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară este doctor în Științele Educației, profesor și

coordonator de doctorat la Universitatea din București, precum şi director al Departamentului de
Formare a Profesorilor, expert și key-speaker este implicat în multe proiecte naționale și
internaționale (Comenius, CNC, ARACIS; CNATDCU, CNFP etc.).
În cadrul lucrării „Comunicarea eficientă”, apărută în primă ediţie în anul 2003 la Editura
Polirom din Iaşi, Ion-Ovidiu Pânișoară tratează într-un capitol şi problema barierelor care pot
apărea în procesul complex al comunicării, pe care le abordează din perspectiva cercetărilor
efectuate de către specialişti din întreaga lume.
Autorul relevă faptul că aceste bariere sunt generate de o multitudine de factori
perturbatori care îşi au originea, la modul cel mai general, în trei elemente fundamentale ale
procesului de comunicare: emiţătorul, receptorul şi mediul în care are loc comunicarea. În
funcţie de aceste elemente, problema barierelor poate fi abordată din multiple unghiuri, care
generează diverse clasificări ale acestor bariere, mai mult sau mai puţin complexe.
De la început, autorul atrage atenţia cu privire la existenţa unor „mituri” care stau la baza
barierelor, legate de modul în care este înţeleasă şi aplicată comunicarea la nivelul emiţătorului şi
receptorului.
O primă clasificare relevată de autor este făcută prin delimitarea barierelor de comunicare
în bariere care ţin de sistem şi bariere care ţin de proces, în cea de-a doua categorie fiind amintite
zgomotele, clasificate de către unii cercetători în zgomote externe, legate de mediu, şi zgomote
interne, legate de participanţii la procesul comunicării.
Autorul se referă şi la alţi cercetători care au stabilit următoarele bariere majore în
eficienţa comunicării: blocajele emoţionale, repertoriile comunicaţionale diferite, incapacitatea
emiţătorului de a se exprima adecvat, caracteristicile personale ale unuia sau altuia dintre
comunicatori etc.1
Autorul citează de asemenea cercetători care au luat în considerare mesajul ca fiind
elementul central al comunicării, definind conceptele de autoselecţie şi autopercepţie. În viziunea
acestor cercetători, barierele care se desprind direct dintr-o astfel de perspectivă pot include, spre
exemplu, următoarele elemente:2

1
Ion-Ovidiu Pânișoară, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2003, pag. 110
2
Idem, pag. 111
  fonduri experienţiale (background) divergente ale participanţilor;
 diferenţe educaţionale;
 diferenţe de interes privitoare la mesaj;
 diferenţe privind nivelul de inteligenţă;
 lipsa respectului reciproc;
 diferenţă de vârstă, sex, rasă sau clasă socială;
 diferenţe în stăpânirea limbajului;
 lipsa abilitătilor de comunicare la emiţător;
 lipsa abilitătilor de ascultător/receptor;
 închidere în ceea ce priveşte fondul informaţional.
Sunt tratate şi aşa-numitele „scurtături mentale”, amintite de unii cercetători ca fiind
generatoare de bariere, printre acestea fiind enumerate disponibilitatea euristică, efectul falsului
consens, efectul însufleţirii, teoria perseverenţei şi reprezentativitatea euristică.
Una din cele mai importante bariere ale procesului de comunicare este dată de
stereotipuri, pe care autorul le defineşte ca fiind „o reacţie la faptul că este dificil şi, de altfel,
neproductiv să tratăm fiecare fenomen pe care-l întâlnim drept ceva cu totul nou, tendinţa
firească fiind de a-l încadra într-o categorie mai largă, în funcţie de anumite caracteristici pe care
le are”.3
Este amintită de autor şi o sinteză cuprinzătoare a barierelor în comunicare, acestea fiind
reduse la cinci categorii principale, şi anume: bariere în trimiterea mesajului, bariere în
receptarea acestuia, bariere ale înţelegerii, bariere ale acceptării şi bariere ale acţiunii. Tot în
număr de cinci categorii sunt şi barierele relevate de unii cercetători, aceste categorii find:
distorsiunea, omisiunea, supraîncărcarea, sincronizarea şi acceptanţa.
O problemă importantă în ce priveşte existenţa barierelor de comunicare este subliniată
de autor ca fiind dată de etica în comunicare. În acest sens, autorul citează afirmaţia unui
cercetător, conform căruia o comunicare neetică este guvernată de obligarea oamenilor (1) să
facă alegeri pe care, în mod normal, nu le-ar face şi (2) să nu facă alegeri pe care, în mod normal,
le-ar face.
Din cele arătate mai sus, mi se pare evident că autorul a tratat de o manieră complexă
problema barierelor în comunicare, prezentând numeroase clasificări şi explicări ale acestora,
citând diverşi autori ai acestor clasificări pe baza studiilor şi observaţiilor efectuate de aceştia.
Barierele în comunicare sunt prezentate din mai multe ipostaze, legate de elementele procesului
de comunicare şi de contextul în care aceasta are loc. Capitolul mi se pare astfel foarte bine

3
Ion-Ovidiu Pânișoară, op. cit., pag. 112
documentat, prezentând puncte de vedere diferite, dar care converg către explicarea apariţiei şi
funcţionării acestor piedici ale procesului de comunicare.
Mai mult, atunci când este necesar, autorul apelează la propriile precizări şi exemplificări
în ce privesc noţiunile prezentate, făcându-le astfel mai uşor de înţeles cititorilor care doresc să
înţeleagă acest fenomen de distorsionare a comunicării.
În ce priveşte comunicarea de grup, neînţelegerile şi comunicarea deficitară (aceasta din urmă
fiind cauza primei) sunt, cel mai adesea, generate de faptul că organizaţiile reprezintă adevărate arene
în care grupuri cu interese diferite urmăresc anumite obiective care, deşi suficient de compatibile
pentru a încuraja participarea, sunt şi suficient de divergente pentru a determina şi întreţine stări
conflictuale. În aceste cazuri, comunicarea eficientă poate contribui, într-o anumită măsură, la
atenuarea punctelor de vedere contradictorii, deşi nu poate servi la reconcilierea totală a intereselor.
Consider că, interpretat într-o manieră fundamentalistă, care face abstracţie de
circumstanţe, conceptul de comunicare eficientă este utopic. Scenariul pragmatic şi lucid relevă
faptul că procesul de comunicare dintre indivizi suferă omisiuni, distorsiuni şi supraîncărcări,
tendinţe care sunt exacerbate în context organizaţional.

BIBLIOGRAFIE:
1. Pânișoară Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi, 2003.