Zgomotul si bariere in comunicare

In functie de canalul si mediul de comunicare, pot intervenii paraziti, zgomote, perturbatii,

dar si alte bariere, care pot contribui in diferite moduri la perturbarea comunicarii. In acest sens, St.
Prutianu considera ca in functie de modul in care este codificat mesajul in semnale sonore sau
vizuale, si parazitii la randul lor vor putea fi de aceeasi natura, uneori chiar foarte banali: o lentila
afumata, o pana de curent, un claxon, sau chiar forme mai evoluate, cum ar fi bruiajul unui telefon.

Fiind influentata de o multitudine de factori, care nu intotdeauna pot fi

evidentiati cu precizie, comunicarea prezinta o mare vulnerabilitate in ceea ce priveste
influentarea ei negativa, identificarea factorilor perturbatori, in vederea inlaturarii lor,
sau a diminuarii efectelor acestora fiind dificila. In acest sens, O.Panisoara, vorbeste
despre doua tipuri de bariere:

bariere care tin de sistem – sunt mai usor identificabile, deoarece tin atat de
emitator/receptor, cat si de canalul de comunicare. Spre exemplu, deficientele
de transmitere si de receptionare a informatiei, conceptualizarea mesajului in
functie de situatie si scop, alegerea mijloacelor de comunicare, statutul social
al comunicatorilor, limbajul si normele grupului sunt dimensiuni
complementare ale unor astfel de bariere. Ele se pot datora unor factori fizici
permanenti sau situationali (in prima categorie se pot incadra anumite
disfunctionalitati ale organelor de simt, iar in cea de-a doua, spre exemplu, o
acustica defectuoasa a salii, sau deficienle temporare – emitatorul poate sa
fie, de pilda, ragusit), dar si unor factori socioculturali (spre exemplu, cineva
care nu-si structureaza adecvat discursul pentru a-1 adapta unui anumit
receptor). Si la nivelul canalului de comunicare intalnim astfel de deficiente
(zgomote, anumite interferente care pot perturba serios comunicarea).

bariere ce tin de proces – care isi au originea in interactiunile din cadrul

comunicarii si sunt mai greu de surprins in ipostaza de bariere in comunicare.
Unii autori se refera la surse ale comunicarii ineficiente, altii, despre repere
ale comunicarii eficiente (implicit, polaritatea acestor repere o reprezinta
barierele de comunicare) etc. Hybels si Weaver (Hybels, Weaver, 1989), citati
de O.Panisoara, iau in consideratie zgomotul ca interferenta care face mesajul
sa nu fie inteles sau bine interpretat. Ei fac distinctie intre: - zgomotele
externe, care reprezinta elemente ce ne parvin din mediu si fac mesajul greu
 de inleles (persoane care discuta in soapta langa dumneavoastra, la o
conferinta),

zgomotele interne, cele care apar in mintea emitatorului, dar si a receptorului

atunci cand aeestia se gandesc la altceva in timpul comunicarii. Uneori insa,
acesta poate avea efect favorizant atunci cand apare feedback-ului intern.

Pentru Altman, Valenzi si Hodgetts (1985), barierele majore in eficienta

comunicarii, ar fi blocajele emotionale, repertoriile comunicationale diferite,
incapacitatea emitatorului de a se exprima adecvat, caracteristicile personale ale unuia
sau altuia dintre comunicatori etc.

In opinia altor autori (Wilcox, Ault, Agee, 1989), se refera la mesaj ca ca element central al
comunicarii, spun ca receptorul poate, spre exemplu, “sa-1 amplifice pe acesta, sa-1 interpreteze in
mod gresit sau sa-1 ignore', operatiuni numite de ei autoselectie si autoperceptie. Barierele care se
desprind direct dintr-o astfel de perspectiva pot include, spre exemplu, urmatoarele elemente :

fonduri experientiale (background) divergente ale participanlilor,

diferente educationale,
diferente de interes privitoare la mesaj,
diferente privind nivelul de inteligenta,
lipsa respectului reciproc,
diferenta de varsta, sex, rasa sau clasa sociala,
diferente in stapanirea limbajului,
lipsa abilitatilor de comunicare, de ascultare, la interlocutori,
inchidere in ceea ce priveste fondul informational, etc.

O alta bariera deloc de neglijat, sunt considerate a fi stereotipurile, definite de

O. Panisoara drept o reactie la faptul ca este dificil si, de altfel, neproductiv sa tratam
fiecare fenomen pe care-1 intalnim drept ceva cu totul nou, tendinta fireasca fiind de a-
1 incadra intr-o categorie mai larga, in functie de anumite caracteristici pe care le are
(procesul de categorisire).

Baron si Byrne (1987), citati de O. Panisoara, ofera mai multe posibile surse ale construirii
stereotipiilor ca bariere intr-o comunicare eficienta :

o prima sursa poate fi aceea ca, de multe ori, avem tendinta de a ignora situatia
si de a aprecia actiunea in sine a unei persoane, fara a o integra in contextul
care a generat-o,

efectul actor-observator presupune ca intr-un fel apreciem comportamentul altei

persoane intr-o situatie (raportand totul direct la persoana in cauza) si in alt
fel acelasi comportament, in exact aceeasi situatie, daca noi suntem cei ce
adopta respectivul comportament,
 prejudecata „autoservita' presupune ea, atunci cand primim un feedback
favorabil din partea celorlalti, tindem sa legam acest lucru de cauze interne
(ca inteligenla noastra, buna judecata, atentia, interesul pentru activitate
etc.), dar cand feedback-ul este nefavorabil, atribuim aceasta unor cauze
externe (dificultatea sarcinii, spre exemplu).

Referindu-se la totalitatea barierelor care apar in comunicare, Torrington si Hall

(1991) ne ofera un util tabel in care identifica cinci astfel de bariere : bariere in
trimiterea mesajului, bariere in receptarea acestuia, bariere ale inlelegerii, bariere ale
acceptarii si bariere ale actiunii.

Barierele in trimiterea mesajului apar, doar la nivelul emitatorului si sunt

concretizate in transmiterea unor mesaje neconstientizate ca atare, in existenta
unor informatii inadecvate in continutul mesajului si in prejudecati in ceea ce
priveste mesajul sau in ceea ce-1 priveste pe receptor,

Barierele la nivelul receptarii apartin in egala masura celui care primeste mesajul si
mediului : in primul caz, avem de-a face cu nevoi, anxietati, credinte, valori,
atitudini, opinii, expectatii, prejudecati, nivelul de atentie oferit stimulului, iar in
cel de-al doilea, cu efectul conjugat al altor stimuli existenti in mediu,

Barierele de inIelegere se situeaza atat la nivelul emilatorului (semantica si jargon,

abilitati de comunicare, durata comunicarii si canalul acesteia), cat si la nivelul
receptorului (probleme semantice, concentrarea, abilitatile de ascultare,
cunostinte despre mesaj, prejudecati, receptivitatea la ideile noi).

Barierele acceptarii sunt singurele vazute de cei doi autori ca actionand la nivelul
tuturor indicatorilor implicati (emi(ator, receptor si mediu) ; astfel, daca la nivelul
emitatorului acestea sunt definite de caracteristicile personale, comportamentele
disonante, atitudini si opinii, credinte si valori, la nivelul receptorului sunt
atitudinile, opiniile si prejudecatile, credintele si valorile, receptivitatea la idei noi,
structura de referinta folosita, caracteristicile personale. In sfarsit, la nivelul
mediului avem conflictul interpersonal, „ciocnirile' emotionale, diferenlele de
status, referentialul grupului, experiente anterioare in interactiuni similare,

Barierele actiunii se constituie, de asemenea, atat la nivelul emilatorului (unde

regasini memoria si nivelul acceptarii), cat si la cel al receptorului (memoria si
atentia, nivelul de acceptare, flexibilitatea pentru schimbarea atitudinilor,
comportamentului etc., caracteristicile personale).

Tot O. Panisoara ia in considerare cinci tipuri de bariere:

Distorsiunea, un alt tip de bariera, se refera la faptul ca mesajul sufera o

alterare, cuprinzand diferente de repertoriu intre emitator si receptor, imprecizia
limbajului, interpretarea eronata in receptarea mesajului, necesitatea condensarii
informatiilor datorata scopurilor transmiterii, distanta sociala sau barierele de status
dintre emitator si receptor.

Omisiunea apare atunci cand emitatorul filtreaza intentionat mesajul sau

cand nu este capabil sa cuprinda intregul mesaj, iar atunci cand il va transmite, o va
-

face utilizand informatii incomplete.

Supranicarcarea se refera la faptul ca, de multe ori, receptorul trebuie sa faca

fata unei abundente informationale extreme, care poate conduce la dezvoltarea unui
refuz fata de activitatile care sunt prevazute de materia respectiva, la confuzionarea
cursantilor si la epuizarea fizica si motivalionala a acestora.

De aceea, O. Panisoara considera necesara dezvoltarea unui concept

de optimum comunicational, iar cuprinderea in aceasta actiune a
barierelor versus elementele ce caracterizeaza eficienta procesului de comunicare
reprezentand o modalitate de lucru adaptata.

Sincronizarea, este un alt factor care presupune gasirea timpului potrivit pentru
fiecare etapa presupusa de activitate pe care dorim sa o desfasuram.

Acceptanta, constituie cea de-a cincia bariera luata in considerare si care se

refera la gradul de complexitate al informatiei si la acceptarea acesteia de care
receptor.

O alta bariera importanta in procesul comunicational este evidentiata si de

conceptul de etica a comunicarii, care se refera la integritatea (onestitatea) sursei
mesajului, diminuarea defensivitatii unui mesaj specific, preconizarea impactului practic
al unui mesaj sau al unui set de mesaje si impartirea responsabilitatii legate de
comunicare si de conflict intre cei care se afla in interactiune.

***

O categorie aparte de bariere in comunicarea manageriala, sunt cele care tin de contextul
cultural al comunicarii, si se manifesta cu precadere in domeniul comunicarii internationale, in cadrul
negocierilor internationale in afaceri, in marketingul international, precum si in intalnirile diplomatice.

Barierele interculturale – pornesc de la realitatile concrete ale unei culturi, iar neintelegerile apar
atunci cand o parte transmite un mesaj in conformitate cu normele specifice culturii sale, in timp ce
cealalta parte decodifica mesajul luand in considerare un alt set de valori, corespunzatoare propriei
culturi, ignorandu-se faptul ca oamenii ce apartin altor culturi difera de noi prin religie, statut, luarea
deciziilor, atitudinea fata de timp, limbaj non-verbal s a.

Cultura, definita ca un sistem impartasit de simboluri, credinte, atitudini, valori si norme de

conduita, care reflecta sub toate aspectele modul de viata al unui grup de oameni, popor,
societate, cuprinde atat mostenirea materiala, cat si cea nemateriala, adica sistemul de valori,
mostenirea sociala (modele invatate de gandire, de perceptie, atitudini si comportamente), precum
si la mostenirea religioasa.

In acest fel, ea isi pune amprenta atat asupra comunicarii verbale, prin intermediul limbii vorbite, cat
si asupra comunicarii non-verbale, deteminand comportamente non-verbale care reprezinta sau
simbolizeaza ganduri, sentimente, stari specifice ale comunicatorului.

La nivel de individ si de subculturi, apar diferente care determina tipuri de comportament ce sunt
inradacinate in fiecare membru si pot duce la perturbatii in comunicare, in special in domeniul
afacerilor internationale. De aceea, un bun manager, pe langa cunostinte, trebuie sa manifeste
toleranta si respect fata de valorile si obiceiurile celor cu care vine in contact si trebuie sa accepte cu
rabdare ambiguitatea sau confuzia. Edward Hali, citat de A. Sonea, sustine ca exista o corelare si o
dependenta reciproca intre cultura si comunicare, facand distinctie intre:

tarile cu context cultural puternic, unde comunicarea este in principal orala, bazandu-se pe
cunoastere personala, incredere, credibilitate, etica celui care comunica, pe imaginea
psiho-sociala a individului in general. Conteaza insa si reputatia organizatiei in cadrul
comunitatii bazata pe modul in care ea face afaceri, crearea relatiei de comunicare
inainte de discutarea afacerilor, indeplinirea unor ritualuri legate de procesul de
cunoastere. Negociatorii, managerii, oamenii de afaceri din aceste tari vor dori sa
cunoasca modul de gandire al partenerilor de discutii si organizatia din care fac parte
acestia. Timpul necesar incheierii unui acord este foarte lung si rabdarea este una din
atitudinile de baza ale managementului in procesul de comunicare. Promisiunile facute se
respecta nu atat de frica legii, cat pentru pastrarea bunei reputatii personale, a familiei si
a firmei;
tarile cu o influenta redusa a contextului cultural, in cadrul carora comunicarea prezinta
caracteristici opuse. Accentul se pune pe comunicarea in scris, pe documentatia scrisa,
pe discutarea amanuntita inca de la inceput a tuturor aspectelor. Conteaza doar ceea ce
se poate dovedi prin scris si prin lege. Falimentul sau insuccesul nu sunt o rusine sau o
intamplare si se acorda mai multe sanse firmelor care incearca si nu reusesc.

Atunci cand doua persoane din culturi diferite (etnii, religii, arii geografice distincte), intra in contact
si negociaza, apare o zona de amestec intercultural, numit “cultura de schimb” (St. Prutianu,
2000).

Cultura de schimb apare ca un spatiu tampon, cu un ansamblu insuficient definit de reguli, conduite,
obiceiuri, traditii, cutume, tabu-uri si tendinte comportamentale specifice unei culturi, pe care nici
una din parti nu le va mai respecta cu exactitate, ceea ce poate duce la un context al comunicarii
confuze si riscante.

Desi in interiorul culturii de schimb, nu exista reguli si norme obligatorii pentru nici una dintre parti,
intelegerea dintre ele poate fi influentata pozitiv sau negativ, prin respectarea sau incalcarea
conduitei specifice fiecareia dintre culturile aflate in contact. Ca regula generala, cei aflati pe un
teritoriu strain, vor respecta legea locului.

In comunicarea de afaceri si negociere, nu trebuie sa adoptam in intregime cultura celuilalt, dar

pentru a avea contracte mai fructuoase, este necesar sa-i apreciem si sa-i respectam cultura,
deoarece nu vom putea abandona complet modul de gandire si comportamentul specific culturii
noastre de origine. Nu vom renunta, deci, la valorile esentiale ale culturii proprii, dar vom cauta sa
intelegem si sa asimilam ceva din traditia culturala a partenerului.
St. Prutianu (2000), identifica douasprezece surse concrete si imediate de neantelegeri si gafe de
comunicare:

1. Tabuurile - se refra la diverse interdictii cu caracter sacru, cuvinte, expresii si gesturi

ofensatoare, altele de la o cultura la alta. In tarile islamice, de pilda, carnea de porc este
tabu.

La japonezi, cadourile sunt firesti, dar nu se impacheteaza in hartie alba, sau cu fundulite
(numai culori pastel) si, nici nu se ofera in numar multiplu de patru, deoarece pronuntia
acestei cifre, se aseamana cu cea a cuvantului moarte.

In Anglia, nu se ofera cravate in dungi; de regula, barbatii poarta cravata clubului.

In Argentina, nu se ofera cutite partenerului de afaceri; ele simbolizeaza dorinta de a
rupe relatia.

In Israel, de Sabat, in casa unor oameni obisnuiti, nu se cere unt, paine si lapte.

Nu vom darui cureluse de piele de vitel unui indian pentru care vaca este simbolul sfant
al mamei. Nu vom fuma in casa unui american. Nu vom cere, sau alcool in tarile
islamului. Nu vom oferi flori albe sau ceasuri, in China, unde culoarea alba si ceasul sunt
simboluri ale doliului si mortii. In treacat fie spus, in China, legea interzice categoric
primirea de cadouri s.a.m.d.

Relatia barbati-femei. Diferentierile dintre barbati si femei rezulta din diferentieri culturale si
pot genera confuzii si situatii penibile. Statutul femeilor in lumea islamica, este altul
decat cel din lumea crestina. Ca regula generala, in Orient, femeia este cea care coboara
privirea, iar in Occident, barbatul. In Est, femeilor li se saruta mana, etc, dar in Nigeria,
acest gest este de mult mai mare intimitate decat sarutul obrazului. In Europa
Occidentala, practic, nu exista diferente de comportament si eticheta in raport cu sexul:
acolo, de exemplu, nu vei saruta mana si nu vei acorda intaietate unei femei, partener
de afaceri, fara sa trezesti suspiciuni. A deschide usa pentru a lasa sa treaca o femeie cu
rang ierarhic inalt, inainte de intrarea intr-o sedinta de consiliu de administratie, poate fi
considerat un gest ofensator, in mediile de afaceri occidentale. In SUA, un barbat risca
daca tintuieste prea mult o femeie cu privirea, putand fi acuzat de hartuire sexuala. In
tarile masculine (Japonia, Austria), valorile dominante sunt afirmarea, posesiade bani si
bunuri si o anumita nepasare fata de ceilalti, pecand in tarile feminine (Suedia, de ex.),
grija fata de ceilalti este o valoare dominanta.
Respectul. Modurile in care se manifesta respectul fata de partener, in aria sa culturala,
poate fi indicat prin daruri, prin tacere, prin respectarea distantei, a orelor de rugaciune
sau siesta, prin gesturi specifice, prin contact vizual, prin postura etc. Respectul se arata
fata de pozitia sociala si ierarhica, varsta, „sexul slab” si este diferit in Germania fata de
Japonia, de exemplu. In Occident, de pilda, daca respecti o femeie de afaceri, nu-i vei
oferi cutii cu bomboane si ciocolata. In Romania, nu e neaparat o problema, dar poate fi,
depinzand de pozitia sociala si in ierarhie si de varsta. Maniera de a saluta poate deveni
o problema, Un exemplu de gafa interculturala, vizibila la TV, a fost cea in care
secretarul de stat al SUA, Madeleine Albright, a ramas cateva secunde bune cu mana
intinsa, in timp ce un demnitar japonez o saluta cu mana la inima.
Eticheta afacerilor. Eticheta afacerilor prezinta suficiente “ciudatenii” si particularitati
culturale. Germanii si japonezii tin in cel mai inalt grad la aspectele formale ale etichetei,
folosirea prenumelui, fiind o raritate. Francezii sunt foarte reticenti in folosirea limbii
 engleze ca limba de afaceri. La arabi, o mare intarziere la intalniri nu semnifica o
incalcare a etichetei, cu atat mai mult cu cat este vorba de o persoana de rang inalt. In
Europa si America, daca esti invitat, este nepoliticos sa te ridici si sa pleci imediat dupa
ce s-a terminat masa. Din contra, in Arabia Saudita si alte tari arabe este nepoliticos sa
nu te ridici si sa nu pleci inainte de a se termina masa. Legat de discutiile de afaceri
europenii si americanii pot incepe chiar dupa primele schimburi de cuvinte, pe cand
in Arabia saudita, asa ceva ar fi o necuviinta; mai intai, este obligatoriu schimbul de
favoruri si daruri, odata cu servitul ceaiului sau cafelei. In general, la arabi, discutiile au
loc inainte de masa, iar la europeni, dupa. Acordurile verbale telefonice pot fi suficiente
pentru americani. Strangerea mainilor este aproape omniprezenta, dar imbratisarile in
public pot fi penibile in China, de exemplu. In Egipt, barbatii pot fi luati de mana, pot
merge de mana pe strada. In general, in cultura asiatica, ritualul si ambianta pot fi mai
importante decat mesajul verbal. Cuvintele nu conteaza; ritualul este important. Totusi,
exprimarea acordului prin semnarea documentatiilor scrise tinde sa devina o regula
transculturala.
Mesajul non-verbal. Gestul de a da din cap poate avea semnificatii contradictorii in tari si
culturi diferite. In Bulgaria, de pilda, a da din cap de sus in jos inseamna NU, iar a clatina
din cap de la dreapta la stanga inseamna DA. La turci, se semnalizeaza “NU” lasand
capul pe spate, cu ochii inchisi. Gestul de a face din ochi poate avea, iarasi, semnificatii
contradictorii, in tari diferite. Multe alte gesturi, precum privitul printre degete, indicarea
cu piciorul (la turci) sau mascarea ochilor cu mana, por fi considerata ofensatoare. Cele
mai obisnuite mesaje non-verbale sunt purtate de gesturi si mimica. Ele au o puternica
amprenta culturala. De pilda, “V”-ul format prin deschiderea degetelor aratator si
mijlociu, folosit de Churchill in al doilea razboi mondial, a devenit semnul victoriei, in
intreaga lume. Cu toate acestea, chiar si in Anglia, acest gest are si semnificatia unei
propuneri indecente, chiar obscene, daca palma este rasucita cu dosul catre partener.
Aratarea bratului drept incordat, cu pumnul inchis, strangand cu cealalta mana
incheietura antebratului, constituie o insulta sexuala, la noi. Acelasi gest, in Austria,
in Tunisia si in tarile scandinave, indica forta masculina, adica este un fel de a omagia si
nu are nimic obscen. In Austria se ureaza succes aratand pumnul. Pumnul strans, cu
degetul mare intre aratator si mijlociu, are la romani, la francezi, greci, turci s.a.
semnificatia unei insulte (“ciuciu”). Pentru portughezi, in acelasi schimb, acelasi gest are
semnificatia unei urari de bine, anume “a fi ferit de tot ceea ce este rau”.
Limba si translatorul. Probleme de acest gen se ridica, inevitabil, in cazul in care nu
cunoastem limba partenerului strain, dar si atunci cand (din ratiuni tactice) nu vrem sa
vorbim in limba lui. In mod firesc, se va formula optiunea pentru o limba vorbita in
comun sau se va apela la translator. Cine propune translatorul ? Eu sau el ? Nu-i mai
sigur sa am translatorul meu, chiar daca exista unul, din oficiu ? Dar daca asta va ofensa
partenerul ? N-ar fi bine sa invat cateva cuvinte in limba partenerului, pentru a-i arata
consideratie si bunavointa ? Sunt doar cateva din intrebarile care apar in astfel de
situatii. Un exemplu semnificativ, este dat de Stallard, J.J, Smith, E.R., Price, S.F.: atunci
cand o delegatie chineza viziteaza America de Nord, la invitatia unui ziar recent, dar de
mare influenta, la banchetul organizat in cinstea acesteia, conducatorul delegatiei
chineze tine o calda acolutiune prin care afirma ca ziarul nu are numai o foarte mare
influenta in America de Nord, ci chiar si in intreaga lume. Traducatoarea, de origina
chineza, dar absolventa de limba engleza, traduce astfel: “Multumesc pentru masa si,
sper ca ziarul dumneavoastra va avea candva succes….”
Imbracamintea. Regula generala, impune o tinuta conservatoare si protocolara in stil
occidental, care pare a fi acceptata in intreaga lume. Tinuta de afaceri este, practic,
obligatorie in mediile de afaceri occidentale si, in special, in cele bancare si de asigurari.
Este respectata si de presa acreditata la diverse intalniri internationale de afaceri si, de
 multe ori, chiar de conservatorii seici arabi. In China si Japonia, culoarea alba este
considerata ca neadecvata, fiind considerata tinuta de doliu. In unele tari islamice este
interzisa purtarea pantalonilor scurti, etc.
Argumentatia si puterea de negociere. Problemele care se ridica, din acest punct de vedere,
privesc gradul de importanta pe care il au factorii subiectivi in comunicarea
interculturala. Intr-o relatie cu un fundamentalist arab, de pilda, nu se va putea trece
usor peste argumentele de ordin religios; a le aduce in discutie, poate fi o greseala
tactica. Comunicarea mai poate fi distorsionata de increderea sau neincrederea atribuita
varstei, sexului, studiilor si calificarii, descendentei aristocratice, partidului politic, etc.
In Germania, de pilda, varsta poate fi un element cu mare forta de convingere, in
special, in mediul functionarilor publici. Aici, salariile si pretentiile cresc semnificativ o
data cu varsta.
Mediul tehnic, politic si religios . Sonda americana Climate Orbiter s-a prabusit pe Marte in
1998, deoarece cele doua echipe de supraveghere a zborurilor, foloseau sisteme metrice
diferite. Americanii masurau in mile, picioare, inci, iar europenii in metri. Alte diferentieri
privesc criteriul politic si religioas. Astfel, ne putem intreba daca anumite grupuri,
separate pe criterii politice sau religioase, pot sau nu sa lucreze impreuna. Aceasta
intrebare priveste nu doar tarile din lumea araba, de exemplu, ci chiar si pe cele
europene. In Germania sau Spania, de pilda, de Paste, nu se fac afaceri decat, ca
exceptie, in micul comert stradal. Asta ca sa nu mai vorbim de sarbatoarea Sabatului, in
cultul mozaic, sau cea a ramadanului, in lumea islamica. In functie de zilele de
sarbatoare in care nu se fac afaceri in tara sa, in functie de orele de rugaciune si de alte
elemente ale mediului politic si religios putem decide ce agenda de lucru sa propunem
partenerului.
Prejudecatile. Problemele care se ridica, din acest punct de vedere, se refera la aceea ca
putem fi nevoiti sa luptam pentru a modifica si corecta parerile pe care alte popoare si
culturi si le-au format, in mod eronat, fata de noi. Occidentalii, de pilda, ne percep pe
noi, romanii, ca fiind nu tocmai loiali si harnici din fire. Ba chiar, uneori ne vad si putintel
barbari. Pur si simplu, ne confunda cu “romanian gipsy” (prescurtarea “rom” din
pasaport favorizeaza acest lucru). Ei si-au format aceasta prejudecata din prima pagina a
ziarelor si din observarea directa a tiganilor romani din Occident. Ca un alt exemplu, est-
europenii nu acorda o importanta speciala asigurarilor de capital si accidente, in folosul
familiei. Occidentalii percep aceasta ca pe o dovada de iresponsabilitate. Noi, romanii,
percepem pe americani ca fiind buni bautori, fumatori, jucatori etc., conform cu imaginea
vanduta in filmele comerciale. In realitate, nu este deloc asa; noua din zece americani
sunt ofensati de fumul de tigara si beau mai putin alcool decat noi.
Comunicarea prin scriere. In principiu, exista corespondenta de afaceri purtata formal, cu
respectarea unor canoane precise, dar exista si o corespondenta informala legata de
afaceri. Exista culturi, cea japoneza de pilda, in care scrierea nu poate avea decat
caracter oficial. Este, intotdeauna, de foarte mare importanta si luata foarte in serios.
Americanii sunt mult mai neconventionali, din acest punct de vedere. Europenii, la fel. In
orice caz, documentarea afacerilor in tari diferite, nu se deosebeste doar in forma de
prezentare, ci si in structura, in ton, stil si grad de detaliere. Documentele germane, de
exemplu, sunt concise, sobre si cu un grad ridicat de detaliere. Cele specifice popoarelor
latine accentueaza stilul politicos si raman la nivelul unor concepte generale, imprecise.
Corespondenta pentru japonezi trebuie pregatita cu mult formalism si rigoare, iar
deschiderile onorifice sunt obligatorii. Formulele finale de politete (de genul: “with our
best regards”) difera mult de la o cultura la alta. In tarile europene, de regula, se
folosesc doua semnaturi, din care una a superiorului. La nord-americani este suficienta
una singura. Francezii sau americanii folosesc repede numele mic, ca semn de prietenie
 si incredere, dar germanii il considera mai curand un semn de dispret. La ei, respectul
inseamna titlul si numele de familie. In plus, toti tin mult la titlul de doctor.
Timpul si spatiul. Problema timpului priveste, in special, punctualitatea si ordinea sosirii la
intruniri de afaceri. Latinii tin mai putin la acest lucru. Germanii si englezii, mai mult.
Problema spatiului priveste, in special, distanta fizica care trebuie respectata intre
partenerii ce apartin unor culturi diferite. Americanii, de pilda, au nevoie de un spatiu
personal mai mare, pe cand asiaticii respecta ritualuri mai complicate. Arabii pot negocia
mult mai bine “nas in nas”. Romanii spre exemplu, discuta la distanta corespunzatoare
incheieturii maini, in timp ce arabii si negrii comunica mai bine la distanta
corespunzatoare cotului