Aplicație practică:

1. Reflectați asupra citatului de mai jos, privit din perspectiva comunicării didactice:
„nu tot ce intenționăm reușim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude
se şi înțelege, se înțelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înțelege nu depinde de noi ce
devine”
( L. Şoitu, Pedagogia comunicării).
Citatul dat spre analiză aparţinând lui Laurenţiu Şoitu prezintă câteva situaţii de comunicare
ineficiente.
În primul rând, „nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem”. De multe ori ni se întâmplă să dorim
să spunem ceva, însă, pe parcurs, apar anumite impedimente, anumite restricţii care ne opresc; aceste
impedimente pot viza emiţătorul şi relaţia lui cu receptorul sau contextul comunicării. Acest fapt se poate
datora factorilor de natură fiziologică: deficienţe verbale, lipsă de concentrare, emoţii (emoţia puternică
este răspunzătoare de blocarea aproape completă a comunicării). Pe de altă parte, atunci când emiţătorul
observă reacţia receptorului vis-a-vis de mesaj, atitudine de respingere, oboseală, acesta, emiţătorul, poate
decide să nu spună tot ce şi-a propus. De exemplu, la ultima oră de curs, elevii îşi pierd răbdarea,
concentrarea pentru cele transmise de profesor; acesta din urmă poate observa starea lor şi poate fi mai
„indulgent”, nepredând tot ce şi-a propus pentru acea oră, recuperând data următoare.
În al doilea rând, „nu tot ce spunem se aude”. În acest caz, pot interveni factorii fizici: poluarea
fonică, distanţa mare dintre emiţător şi receptor, emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede.
De asemenea, pot interveni şi barierele de concepţie: lipsa atenției, receptorul nu aude, adică nu ascultă,
ce-i transmite emiţătorul din cauza prejudecăţilor, rutinei, lipsei de interes (de exemplu, Ana m-a bârfit
acum un an, deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea sau nu mai ascult).
În al treilea rând, „nu tot ce se aude se şi înţelege”. Printre factorii care conduc la această situaţie,
pot fi bariere de înțelegere: efectele de statut, problemele semantice, distorsiunile perceptive etc. Uneori
persoanele cu statut mai ridicat au tendinţa de a se exprima într-un mod mai sofisticat, (jargon
profesional) greu de înţeles pentru persoane cu un nivel de şcolarizare scăzut. De exemplu în cazul
persoanelor provenite din medii culturale și de valori diferite, nu tot ce se aude se şi înţelege.
În comunicarea didactică apar neînțelegeri atunci când:
 emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis;
 mesajul nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat;
 nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru
comunicare; emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală,
nonverbală, vizuală);
  mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;
 mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală;
comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate;
 elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice;
 eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală,
nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.);
 elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate
temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.
Prima parte, „Nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem. Nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se
aude se şi înţelege.”, scoate în evidenţă raportul dintre intenţie şi realitate. Comunicarea poate fi
obstrucţionată sau perturbată de o serie de factori care se suprapun între semnificaţia intenţionată şi cea
percepută. Aceşti factori pot fi diverşi: fizici, lingvistici, de natură psihologică, de statut, de concepţie.
A doua parte a citatului, „Se înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înțelege nu depinde de noi
ce devine.” Se referă la a doua etapă a procesului de comunicare: după ce mesajul a fost recepţionat de
către receptor, acesta nu oferă feed-back, nu asigură emiţătorul de reuşita transmiterii mesajului său. În
lipsa feed-back-ului, emiţătorul nu poate fi sigur că receptorul a primit corect informaţia, deci nu o mai
repetă, iar receptorul o transmite mai departe greșit, eronat. Telefonul stricat

Reflecții:

Omul emite mesaje atunci când vorbeşte, scrie, gesticulează, când indică un obiect cu degetul, ca
şi atunci când zâmbeşte, se încruntă, se îmbracă elegant sau răspândeşte un miros. Când ascultă, citeşte,
priveşte, miroase, pipăie sau bâjbâie prin întuneric, el recepţionează mesaje.
Comunicarea umană este un proces tranzacţional, prin care oamenii transferă energii, emoţii,
sentimente şi schimbă semnificaţii. Ea are întotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor să simtă,
să gândească sau să se comporte într-un anumit fel. Scopul există şi atunci când partenerii de comunicare
nu îl conştientizează. Stimulii aşteaptă răspuns. Pentru ca o situaţie de comunicare să fie eficientă, trebuie
să se ţină cont de o serie de elemente: contextul, relaţia emiţător-receptor, codul, mesajul, canalul şi
zgomotul sau barierele în comunicare.