Universitatea Spiru Haret Brasov

Facultatea de Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

An universitar 2021-2022

Evaluare I
la disciplina
Didactica domeniului om si societate (invatamant prescolar)

STUDENT:
Ratoi (Georgescu) Raluca Alexandra

PIPP AN III SEM. II

 Concepte-cheie specifice didacticii domeniului Om și societate
(învățământ preșcolar)

1. Educația
– este procesul (acţiunea) prin care se realizează formarea şi dezvoltarea
personalităţii umane;
– are caracter organizat, sistematizat, instituţionalizat;
– constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate;
– este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei sociale
a omului;
– asigură un mediu securizant fizic şi afectiv, stimulativ din punct de
vedere cognitiv şi social pentru toţi copiii indiferent de sex, etnie, mediu
de provenienţă, apartenenţă religioasă;
– este un fenomen social specific, un atribut al societăţii, o condiţie a
perpetuării şi progresului acesteia;
– se raportează, în acelaşi timp, la societate şi la individ;
– copilului începe de la naştere.

2. Educația timpurie
– este o prima treaptă de pregătire pentru educația formală;
– asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu, prin
formarea capacității de a învața;
– se referă la educaţia copilului în primele stadii ale copilăriei şi le oferă
condiţii specifice pentru dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea
individuală şi de vârstă a acestora;
– porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar
pentru reuşita educaţională a copilului, e necesar să fie antrenaţi toţi
actorii cu care acesta interacţionează, începând cu membrii familiei,
personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi terminând cu
comunitatea;
– cuprinde educaţia copilului în intervalul de vârstă de la naștere până la
intrarea acestuia la școală;
– este un tip de educaţie global şi funcţional, adaptat nevoilor şi
caracteristicilor individuale ale copilului, o pedagogie a acţiunii şi a
comunicării, centrată pe copil, ca autor al propriei deveniri.

3. Programa
– organizează o activitate potrivit unui program;
– fixează si stabileste un program conform căruia urmează să se
desfășoare o activitate;
– cuprinde pe cineva sau ceva într-un program de activitate;
– este un document care stabilește volumul cunoștințelor și sistemul lor
de predare pentru o anumită grupă de preșcolari ori pentru un an de studiu
și la un anumit obiect, în cursul unui an de învățământ;
– nouă a accentuat ideea de folosire a contextului ludic si a invățării
active  în  stimularea rutei individuale a învățării, fapt pentru care a
propus o abordare educațională diferită;
– cuprinde toate activităţile existente în interiorul structurii
organizaţionale a grădiniţei de copii, destinate sa promoveze şi să
stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi fizică a fiecărui
copil în parte şi are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale
educaţiei timpurii (de la naştere la 6/7 ani).

4. Curriculum
– pentru învăţământul preşcolar are la bază conceptul de educaţie
timpurie şi se încadrează în paradigma pedagogică a curriculumului
centrat pe copil, situând în centrul atenţiei copilul cu particularităţile sale
de vârstă şi individuale;
– desemnează totalitatea experienţelor de predare- învăţare- evaluare
(obiective, conţinuturi, material didactic, activităţi de predare- învăţare-
evaluare) planificate şi oferite de grădiniţă, ca instituţie educaţională, dar
şi de alte instituţii, în vederea atingerii obiectivelor stabilite;
– în sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative şi al
experienţelor de învăţare prin care trece preşcolarul pe parcursul traseului
său de formare;
– în sens restrâns, acesta reprezintă ansamblul documentelor de tip
reglator în care sunt consemnate date esenţiale referitoare la procesele
educative şi experienţele de învăţare pe care le oferă grădiniţa
preşcolarilor (plan de învăţământ, programa, ghiduri de aplicare a
programei, auxiliare, etc.);
– pentru învăţământul preşcolar abordează în mod explicit pe de o parte,
nevoia înţelegerii în complexitatea lor a tuturor experienţelor de viaţă şi
de învăţare ale copilului în intervalul primilor ani de viaţă, precum şi
locul/rolul cadrului didactic care dezvoltă o educaţie integrată cu aceşti
copii;
– nou nu mai operează cu orar şi schemă orară, ci există un program
zilnic de activitate;
– presupune următoarele procese adaptative:
a) combinaţie tematică şi transpunerea acesteia într-un proiect care să
dezvolte o  structură coerentă;
b) flexibilitatea orarului şi a strategiilor de organizare si desfăşurare a
predării;
c) identificarea şi integrarea a noi surse de informaţii şi selecţie a
conţinuturilor;
– extensie – angrenează preşcolarii, prin experienţe de învăţare, în cât mai
multe domenii experienţiale (Domeniul lingvistic şi literar, Domeniul
ştiinţelor, Domeniul socio-uman, Domeniul psiho-motric, Domeniul
estetic şi creativ), din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de
rezultate de învăţare;
– echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experienţial atât în
relaţie cu celelalte, cât şi cu curriculum-ul ca întreg;
– relevanţă – este adecvat atât nevoilor prezente, cât şi celor de
perspectivă ale copiilor preşcolari, contribuind la optimizarea înţelegerii
de către aceştia a lumii în care trăiesc şi a propriei persoane, la ridicarea
competenţei în controlul evenimentelor şi în confruntarea cu o largă
varietate de cerinţe şi aşteptări, la echiparea lor progresivă cu concepte,
cunoştinţe atitudini şi abilităţi necesare în viaţă;
– diferenţiere – permite dezvoltarea şi manifestarea unor caracteristici
individuale, chiar la copii preşcolari de aceeaşi vârstă (vezi ponderea
jocurilor şi a activităţilor alese şi a activităţilor de dezvoltare personală);
– progresie şi continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel de
studiu la altul şi de la un ciclu de învăţământ la altul sau de la o instituţie
de învăţământ la alta (consistenţa concepţiei generale, asigurarea
suportului individual pentru copii etc.);
– oferă mai multă libertate atât cadrului didactic, cât şi copilului.

5. Transdisciplinaritatea
– este o formă de întrepătrundere a mai multor discipline şi de coordonare
a cercetărilor, astfel încât să poată conduce, în timp, prin specializare, la
apariţia unui nou areal de cunoaştere. În contextul învăţării şcolare,
abordarea transdisciplinară se face cel mai adesea din perspectiva unei
noi teme de studiu;
– vizează studierea, explorarea proceselor şi fenomenelor complexe,
conducând la intensificarea relaţiilor dintre discipline şi descoperirea unor
noi orizonturi ale cunoaşterii. Finalitatea sa este înţelegerea lumii
prezente.
– presupune întrepătrunderea mai multor domenii astfel încât să conducă
la descoperirea unui alt spaţiu de cercetare;
– se referă la ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntru
lor, şi dincolo de orice disciplină;
– fundamentează învăţarea prin realitate, favorizează viziunea globală,
transferul de cunoştinţe în contexte diverse, dar introdusă excesiv prezintă
pericolul acumulării de lacune, al lipsei de rigoare şi de profunzime în
cunoaştere;
– in invatamantul prescolar se impune cu necesitate, deoarece aici este
veriga primară a sistemului nostru educaţional, iar modernizarea
învăţământului se impune atât pe plan orizontal, în cadrul aceluiaşi ciclu,
cât şi pe plan vertical, pentru a asigura continuitatea între treptele de
învăţământ;
– prin activităţile transdisciplinare abordează o temă generală din
perspectiva mai multor arii curriculare, construind o imagine cât mai
completă a temei respective;
– este o formă de întrepătrundere a mai multor discipline şi de coordonare
a cercetărilor, astfel încât să poată conduce, în timp, prin specializare la
apariţia unui nou areal de cunoaştere;
– fundamentează învăţarea  pe realitate, favorizează viziunea globală,
transferul cunoştiinţelor în contexte diverse, dar introdusă în mod
excesiv, prezintă pericolul acumulării de lacune, al lipsei de rigoare şi de
profunzime în cunoaştere;
– exprimă nevoia unei evadări dincolo de disciplinele studiate la
grădiniţă;
– elimină barierele artificiale dintre domeniile cunoaşterii, datorită
transferului de cunoştinţe, de metode şi mijloace, dând posibilitatea
corelării, combinării cunoştinţelor însuşite pe parcurs, iar prin
trandisciplinaritate, procesul educaţional capata un profund caracter
formativ;
– reprezintă gradul cel mai elevat de integrare al curriculumului;
– este tipul de activitate unde cunoştintele şi capacităţile sunt transferate
de la o arie curriculară la alta. Prin intermediul acestor activităţi se
urmăreşte atingerea obiectivelor tuturor ariilor curriculare într-un context
integrat.

6. Integrarea  curriculară
– este descrisă drept o modalitate inovatoare de proiectare a
curriculumului care
presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din
domenii diferite ale cunoaşterii, astfel încât să se asigure achiziţia de către
prescolari a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală;
– are două dimensiuni: orizontală (care reuneşte într-un ansamblu coerent
două sau mai multe obiecte de studiu aparţinând unor domenii curriculare
diferite) şi verticală;
– este produsul educaţiei centrate pe copil, în care accentul este pus pe
importanţa necesităţilor, intereselor copilului şi a stilului propriu de
învăţare si are nenumarate avantaje;
– necesită utilizarea în manieră holistă, integratoare, a abilităţilor şi
competenţelor celor educaţi, iar accentul educaţiei ar trebui să se pună pe
capacitatea de a rezolva probleme şi de a le aplica în contexte reale;
– sugerează în primul rând corelarea conţinuturilor, însă acest demers
necesită o abordare curriculară, în care punctul de pornire  este cel mai
adesea finalitatea urmărită în funcţie de care sunt alese toate celelalte
componente ale procesului instructiv-formativ;
– trebuie înteleasă în dublu sens: integrarea longitudinală şi integrarea
transversală.

7. Domenii experienţiale
– sunt instrumentele pedagogice cu ajutorul cărora se realizează
individualizarea educaţiei si invatarii;
– dau posibilitatea educatoarei să identifice atât aptitudinile, cat şi
dificultăţile fiecărui copil în parte;
– sunt activitati integrate sau pe discipline, desfasurate cu copiii in cadrul
unor proiecte planificate, in functie de temele mari propuse de
Curriculum,  precum si de nivelul de varsta, de nevoile si interesele
copiilor din grupa;
– sunt activitati integrate sau pe discipline, desfasurate cu copiii in cadrul
unor proiecte planificate, in functie de temele mari propuse de
Curriculum, precum si de nivelul de varsta, de nevoile si interesele
copiilor din grupa; conţinuturile acestora trebuie legate de realitatea
inconjuratoare si de experienta copilului, combinandu-se contexte ale mai
multor componente curriculare; sunt urmatoarele:
1.Domeniul limba si comunicare
2.Domeniul stiinte
3.Domeniul om si societate
4.Domeniul estetic si creativ
5.Domeniul psihomotric
8.competente de comunicare
– este necesar ca însuşi copilul să vorbească cȃt mai mult şi cât mai
corect;
– creează o atmosfera stimulativa pentru comunicarea verbală (mai ales
interindividuală) si este de natură să favorizeze atât cunoaşterea de către
educatoare a exprimării naturale, neformalizate dintre copii, cȃt şi
cooperarea dintre ei;
– se desfăşoară plurimodal: frontal, pe grupe sau individual (cu un copil);
– cu cei din jur, copiii trebuie sa o dobandeasca inca de la varsta
prescolara;
– reprezinta nivelul de preformanta care asigura eficienta transmiterii si
receptarii mesajului;
– presupune exprimarea emoţiilor, exprimarea nevoilor celuilalt,
presupune cunoaştere şi stimă de sine, dar presupune si ascultarea activă;
– vor avea un climat creat de educatoare si este esenţial în această
privinţă.

9. Jocul
– este activitatea care dă specific preşcolarităţii;
– este o formă de activitate atractivă şi accesibilă care îmbină elementele
distractive cu cele de muncă, de învăţare, fiind un mijloc eficient pentru
activizarea vocabularului copiilor, corectarea pronunţiei şi însuşirea unor
construcţii gramaticale;
– rezolva prin continutul sau o mare parte din problemele educatiei
intelectuale;
– îşi găseşte motivaţia şi împlinirea în sine însuşi, spre deosebire de
învăţare, nu ţinteşte în mod explicit obţinerea de noi cunoştinţe sau alte
produse ale învăţării iar în comparaţie cu munca;
– nu are ca finalitate obţinerea unor bunuri materiale;
– didactic are rolul şi importanţa de a facilita procesul de asimilare,
fixare, consolidare şi verificare a cunoştinţelor, iar, datorită caracterului
său formativ, influenţează dezvoltarea personalităţii copilului;
– este modalitatea de exprimare a eului, de socializare, învățare, educare,
dezvoltare;
– este esența copilăriei – “modus vivendi” pentru copii şi mijloc
pedagogic de formare a unor abilități, competențe, atitudini,
comportamente;
– il învaţă copilul cu plăcere si devine interesat de activitatea care se
desfăşoară; prescolarii timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi,
mai curajoşi şi primesc mai multă încredere în propriile capacităţi, mai
multă siguranţă şi rapiditate în răspunsurile pe care le elaborează
– este o metodă activă de învăţare;
– didactic trebuie să aibă un conţinut şi o structură bine organizate,
subordonate particularităţilor de vârstă şi sarcinii didactice, să se
desfăşoare după anumite reguli sub directa supraveghere a educatoarei,
rol important căpătând latura instructivă, elementele de distracţie nefiind
decât mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare;
– asigură premisele afectiv-motivaţionale pentru suprimarea stărilor de
încordare şi neîncredere resimţite de unii dintre copii faţă de cerinţa de a
lucra independent şi de a „crea”;
– solicita in mare masura activitatea gandirii, ele reclamand intotdeauna
rezolvarea, in mod individual, a unor probleme.

10. Rezolvarea de probleme

– inseamna pentru cei mai multi copii activitatile matematice, iar acestea
cer actiuni de estimare;
– constituie apogeul cunoştinţelor matematice pentru nivelul preşcolar şi
este fundamentul pe care se clădeşte întregul sistem al cunoştinţelor
matematice din clasa pregatitoare si din clasa I;
– la grupa mare se recomandă compunerea problemelor în următoarele
forme şi succesiune graduală:
1.Probleme acţiune sau cu punere în scenă
2.Compunerea de probleme după tablouri şi imagini
3.Compunerea unei probleme după modelul unei probleme rezolvată
anterior     4.Compunerea de probleme cu indicarea operaţiilor aritmetice
5.Crearea liberă de probleme.
– această formă este accesibilă copiilor şi este însușită cu plăcere,
deoarece acțiunea se desfășoară în prezența lor;
– copiii ajung să înțeleagă faptul că reunind două grupuri de obiecte
(mulțimi) obțin un nou grup (mulțime) și observă că suma este rezultatul
unei adunări, rezolvând
concret problemele;
– înseamnă să faci anumite legături între datele problemei, ei vor înțelege
că de fapt, acele legături se notează cu anumite semne;
– ţine pe de-o parte de capacitatea copilului de a face comparatii, dar mai
ales de reprezentarile cantitative, spatiale, temporale pe care le au, si de
gradul de stapanire a conceptului de numar;
– se realizeaza la copii de varsta prescolara, logica fiind imperfecta,
acestia vor aborda problemele matematice si vor cauta solutii in maniera
incercare-eroare;
– si activitatile matematice “sunt in fapt finalitati  ale dezvoltarii
cognitive si ele trebuie urmarite pe tot parcursul programelor
educationale cu prescolarii, indiferent de aria curriculară abordată.

Bibliografie:
1. M.E.C.T. Curriculum pentru învãţãmântul preşcolar – (3-6/7 ani),
2008;
2. Dima, Silvia  Metoda proiectelor la vârste timpurii” ed. Miron, 2005;
3. Bocoş, M., Didactica disciplinelor pedagogice– un cadru constructivist,
Editura Paralela 45, 2008.
4. Borţeanu, S., Brănişteanu, R., Breban, S.,  Fulga, M., Grama, F.,…
“Curriculum pentru învăţământ  preşcolar”, Editura Diactica, Bucureşti,
2009;
5. Băjenaru, Lenuţa, Contribuţia jocurilor didactice la dezvoltarea
limbajului, în “Revista Învăţământului Preşcolar”, nr 1-2, 1996.