EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

Unitatea de învăţare 5.
PROIECTAREA INTERDISCIPLINARĂ / INTEGRATĂ PENTRU EFICIENTIZAREA
PROCESULUI DE EDUCAȚIE PLASTICĂ

5.1. DESCHIDEREA SPRE INTERDISCIPLINARITATE A ACTIVITĂŢILOR PLASTICE

Interdisciplinaritatea se impune ca una dintre direcţiile principale ale renovării

activităţii din învăţământ, în mod deosebit conţinutul acestuia şi strategiile de lucru
aplicate. Tendinţa de organizare interdisciplinară a conţinuturilor învăţării reprezintă o
constantă a politicii curriculare din ultimele decenii. Promovarea interdisciplinarităţii
constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii. Astăzi disciplinele sunt invadate de un
gigantism care le înăbuşă, le abate de la rolul lor simplificator şi le închide în impasul hiperspecializării.
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care se realizează în
principal respectând logica ştiinţelor respective, adaptate particularităţilor legii didactice şi-ş ajută pe
elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare. Interdisciplinaritatea
se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă schimbărilor, acumulărilor cognitive în diferite
domenii ale cunoaşterii. în perioada contemporană reforma conţinuturilor învăţământului românesc a
creat cadrul unor transformări la nivelul curriculumului, între care se distinge perspectiva
interdisciplinară. Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta,
transfer cu grade diferite de implicare/finalizare. Aceasta reprezintă o modalitate de organizare a
conţinuturilor învăţării, cu implicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o
imagine unitară asupra fenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ
şi care facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite.
În procesul de învăţământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilor minimale
obligatorii, sugerate chiar de planul de învăţământ sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare.
În înfăptuirea unui învăţământ modem, formativ, considerăm predarea - învăţarea interdisciplinară o
condiţie importantă. Corelarea cunoştinţelor de la diferitele obiecte de învăţământ contribuie substanţial
la realizarea educaţiei elevilor, la formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii, a capacităţii lor de a aplica
cunoştinţele în practică; corelarea cunoştinţelor fixează şi sistematizează mai bine cunoştinţele, o
disciplină o ajută pe cealaltă să fie mai bine însuşită. Posibilităţile de corelare a cunoştinţelor dintre
diferitele obiecte de învăţământ sunt nelimitate. Important este ca predarea - învăţarea să fie văzută ca
o modalitate modernă de realizare a eficienţei lecţiilor, iar învăţătorul, pentru a-şi atinge obiectivele
propuse trebuie să se pregătească din timp şi să apeleze la capacitatea sa creatoare. Predarea -
învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecţii, care activează pe elevi, le
stimulează creativitatea şi contribuie la unitatea procesului instructiv-educativ, la formarea unui om cu o
cultură vastă. Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, obiectivelor, dar se
creează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu liber
sentimentelor, să lucreze în echipă sau individual. Analiza programei şcolare relevă un număr de
obiective de referinţă şi activităţii de învăţare ce permit abordarea interdisciplinară, însă cele mai
interesante conexiuni pentru copii se realizează la nivelul conţinuturilor. Un conţinut şcolar structurat în
mod integrat/interdisciplinar este mai adecvat realităţii descrise şi asigură o percepere unitară, coerentă
fenomenelor. Avantajele interdisciplinarităţii sunt:
1. permite copilului să acumuleze informaţii despre obiecte, procese, fenomene care vor fi aprofundate
în anii următori ai şcolarităţii;
2. clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
3. creează ocazii de a corela limbajele tuturor disciplinelor; permite aplicarea cunoştinţelor în diferite
domenii;
4. constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoştinţe şi
volumul de învăţare.

37
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării copilului:
intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică. Interdisciplinaritatea asigură formarea sistematică şi
progresivă a unei culturi comunicative necesară elevului în învăţare, pentru interrelaţionarea cu semenii,
pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învăţare, pentru învăţarea permanentă. Deşi
învăţarea se desfăşoară secvenţial, pe lecţii, pe capitole şi discipline diferite, interdisciplinaritatea
asigură integrarea acestor secvenţe într-o configuraţie sistematică, unitară. Modalităţile de organizare
se delimitează după criteriul naturii transferurilor operate între discipline:
1. interdisciplinaritatea unor domenii învecinate (istorie-literatură, educaţie muzicală-educaţie plastică);
2. interdisciplinaritatea problemelor abordate;
3. transferul de metode sau strategii de cunoaştere/ de investigare ştiinţifică;
4. transfer de concepte.
Necesitatea interdisciplinarităţii în învăţământul, românesc este motivată de următoarele
aspecte: volumul mare de cunoştinţe, informaţii pe care copiii le primesc pe diferite căi şi din diferite
forme de activitate, volum care se impune a fi perceput, selectat, prelucrat şi apoi valorificat. Toate
acestea necesită interdisciplinaritatea ca principiu didactic, alături de celelalte principii cunoscute ale
pedagogiei.
Tratarea interdisciplinară a problemelor favorizează corelarea dintre discipline, stimulează
interesul copiilor pentru cunoaştere, familiarizează copilul cu arsenalul tehnicilor de cercetare ştiinţifică
şi reprezintă garanţia integrării unui alt principiu - acela al educaţiei permanente, al autoeducaţiei. În
viziunea unui cadru didactic interdisciplinar, copiii ar putea să dobândească o privire de ansamblu
asupra vieţii şi universului, să asimileze mai temeinic valorile fundamentale şi să distingă mai uşor
scopurile de mijloace. Educaţia nu este un proces limitat spaţial şi temporal, cu incidenţa determinată
asupra biografiei personale.
Modelul interdisciplinarităţii orientează activitatea de învăţare a elevului în direcţia dobândirii
simultane a unor cunoştinţe, capacităţi, atitudini comune sau complementare mai multor discipline
şcolare, cât şi rezolvarea situaţiilor didactice în funcţie de corelaţiile existente între diferitele discipline
şcolare. Încă din perioada preşcolară este bine ca instruirea să se efectueze din perspectiva
recunoaşterii faptului că nici o disciplină nu constituie un domeniu închis, precum şi a cerinţei de a
extinde şi adânci legăturile dintre discipline. Acest lucru se poate realiza prin corelarea interdisciplinară
a activităţilor desfăşurate în grădiniţă şi în şcoală, conferindu-le un plus de eficienţă. Corelarea
cunoştinţelor dobândite la diferite discipline de învăţământ, constituie o legătură a cunoştinţelor
specifice diferitelor domenii, al căror scop conduce la un sistem unitar de cunoaştere, la concepţia
generală asupra lumii.
Selectarea conţinutului învăţământului este o problemă de mare responsabilitate didactică.
Trebuie să se opereze în aşa fel încât să acopere în întregime volumul, structura şi natura valorilor
ştiinţifice, morale, estetice şi fizice care fac obiectul informării şi formării copiilor în funcţie de
posibilităţile lor psihofizice. Aceasta se realizează la nivel preşcolar prin: activităţi comune (dirijate),
jocuri şi activităţi alese (la grădiniţele cu program normal) precum şi activităţi recreative, de relaxare, de
dezvoltare şi exersare a aptitudinilor individuale şi activităţi recuperatorii (pentru grădiniţele cu program
prelungit).
Formele fundamentale de organizare a programului în grădiniţă sunt jocul, învăţarea şi munca.
Jocul este predominant, favorizând dezvoltarea posibilităţilor de învăţare sistematică şi a celor de
muncă. Activităţile alese preced programul comun şi se desfăşoară pe grupuri mici sau individual, pe
centre de interes. Acestea pot îmbrăca şi forma jocului. Specifice sunt jocurile spontane (de construcţie,
de exersare, de creaţie sau simbolice) şi sunt organizate în spaţii specifice distribuite în sala de clasă
(colţul “Arte”, “Construcţii”, “Casa”, “Biblioteca”) ca şi activităţile alese. Sunt supravegheate de
educatoare şi se desfăşoară în linişte. Programul comun cuprinde activităţi cu toată grupa, acoperind
următoarele domenii: educarea limbajului, matematica şi cunoaşterea mediului, educaţie pentru
societate, activităţi practice şi casnice, educaţie muzicală şi plastică, educaţie fizică. În cadrul acestui
segment de activitate se realizează învăţarea prin însuşirea cunoştinţelor, operaţiilor de prelucrare a

38
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

acestora, deprinderea şi priceperea de aplicare în practică. Activităţile dirijate sunt predominant

rezolvate prin jocuri cu reguli, desfăşurate cu toţi copiii, ce pot relua jocuri învăţate la activităţile
comune.
La nivel primar activităţile se desfăşoară prin program obligatoriu, comun sub forma lecţiilor, unde
elevii au de parcurs un program obligatoriu, comun, alcătuit din următoarele „arii curriculare”: limbă şi
comunicare, matematica şi ştiinţele naturii, om şi societate, arte, educaţie fizică şi tehnologie. Referindu-
ne la clasele pregătitoare - II, detaliind aceste domenii precizăm că disciplinele de studiu sunt: citire şi
scriere, matematică, cunoaşterea mediului, religie, educaţie muzicală, plastică şi fizică, abilităţi practice.
Orarul zilnic la clasele pregătitoare - II este de 3-4 ore la clasa a III-a de 4 ore, iar la clasa a IV-a 4-5
ore.
La ambele etape există posibilitatea parcurgerii programelor formale-obligatorii dar şi a celor
(opţionale) - extracurriculare alese în funcţie de pregătirea cadrului didactic, interesul familiei şi
aptitudinile copiilor. Pentru categoria de vârstă 3-4 ani activităţile sunt orientate spre socializarea
copilului prin integrarea în grup, pentru categoria 5-6 ani sunt orientate din perspectiva pregătirii pentru
şcoală, iar pentru categoria 7-9 ani vizează adaptarea copilului pentru efort intelectual şi activităţile
specifice învăţării.
Un aspect deosebit îl prezintă desfăşurarea învăţământului simultan, atât la nivel preşcolar cât şi
la nivel primar. Activităţile de educaţie plastică oferă o alternativă specială, aceea de a fi desfăşurate cu
toţi copii, dar cu diferenţierile specifice fiecărei grupe sau clase. A doua posibilitate este aceea de a fi
combinate cu activităţi ce implică muncă independentă, şi anume: abilităţi practice, educaţie plastică,
scriere. Această alegere trebuie să ofere posibilitatea de alternare a muncii independente (în scris, în
gând, practic) cu cea colectivă, orală. Structura fiecăruia dintre cele două tipuri de activităţi depinde de
conexiunile pe care educatoarea sau învăţătorul trebuie să le detecteze eficient în combinarea
momentelor de activitate directă cu momentele de muncă independentă. Lucrul alternativ cu două grupe
distincte ca vârstă şi obiect oferă şi posibilităţi interdisciplinare de abordare, introducând sarcini ca:
desenarea unor scene sugerate de muzică, copierea textului (la clasele pregătitoare - II), reprezentarea
grafică, prin diferite simboluri ale melodiei, ritmului (la clasele III-IV).
Activităţile obligatorii de educaţie plastică, dat fiind numărul lor restrâns săptămânal (doar una),
nu pot asigura întotdeauna însuşirea temeinică a limbajului şi deprinderilor, nu ajută suficient la
dezvoltarea aptitudinilor plastice. De aceea, la grădiniţă, pentru a fi consolidate, pot fi reluate în
programul jocurilor şi activităţilor liber alese, la jocurile complementare, cu prilejul plimbărilor şi jocurilor
în aer liber. Se pot realiza în programul de după-amiază al grădiniţelor cu program prelungit. Valabil,
pentru ambele etape educaţionale, este alegerea unei activităţi opţionale disciplinare (plastică –pictură
sau modelaj) sau interdisciplinare (teatru, folclorul copiilor, euritmie, dans, gimnastică ritmică), cu o
programă distinctă. Pentru activitatea plastică cele mai indicate sunt cele axate pe formarea
deprinderilor manual-grafice, oferind posibilitatea lucrului individual, diferenţiat sau pe subgrupe.
Dar, dacă este introdusă ca principiu didactic, interdisciplinaritatea, prin modalitatea de gândire şi
acţiune, vizând eficienţa şi direcţiile prin care acţionează, ca fiind dependentă de conţinutul şi
caracteristicile fiecărui obiect de studiu, va oferi posibilităţi concrete, în direcţia corelării şi integrării
cunoştinţelor dobândite la diferite discipline de învăţământ. Această corelaţie poate fi gândită în două
sensuri.
Utilizarea unor informaţii din alte domenii în beneficiul unui subiect-problemă dintr-o disciplină
particulară reprezintă interdisciplinaritate asociată; Această abordare constă în derularea unei
activităţi (educaţia plastică) prin folosirea unor cunoştinţe obţinute la limba română
– poezii, poveşti, cuvinte şi expresii, matematică – cifre, numărători, educaţie fizică – paşi de marş,
alergare, mers lateral, mişcări de braţe, cunoaşterea mediului – comportamentul animalelor şi
păsărilor, aspecte ale anotimpurilor, educaţie muzicală, care ajută la conştientizarea şi memorarea
unor texte ale cântecelor, adăugarea elementelor de mişcare la jocurile muzicale.
Cultivarea unor obiective interdisciplinare prin intermediul specificităţii unor obiecte de învăţământ
intracurriculare sau intercurriculare reprezintă interdisciplinaritate integrată. Ea se realizează prin

39
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

conceperea şi desfăşurarea activităţilor cu participarea mai multor discipline: în prima parte are loc
activitatea de comunicare, ştiinţe, abilităţi practice sau educaţie muzicală, după care se continuă cu alt
domeniu – educaţie plastică, dar cu un conţinut în concordanţă cu tema însuşită în prima etapă a lecţiei.
În acest context ne propunem să determinăm obiective şi conţinuturi comune între disciplinele ce se
studiază în învăţământul preşcolar şi primar, din această perspectivă interdisciplinară.
Activităţile din domeniul limbă şi comunicare (povestire, memorizare, dramatizare, citire, scriere,
învăţarea unei limbi străine) necesită exersarea dicţiei, silabisirea ritmică a versurilor unei poezii,
imitarea glasului personajelor întâlnite în poveşti, exerciţii pentru corectarea deficienţelor de vorbire (s,
ş, r, z, l), exprimarea cursivă, îmbogăţirea vocabularului. Acestea pot fi realizate cu intonaţie muzicală şi
prin repetarea unor cântece cu text sau conţinut comun (poveşti, poezii, sau lectură după imagini) care
apoi vor fi puse în imagini plastice. Limbile străine beneficiază de un repertoriu tematic bogat, ce poate
fi abordat în ajutorul îmbogăţirii vocabularului şi a pronunţiei specifice limbii studiate. Modelul
comunicativ – funcţional presupune dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare
orală dar şi a capacităţilor de receptare şi exprimare a mesajului scris, iar perioada preabecedară poate
fi stimulată şi prin audiţii care pot asigura un confort ambiental expresiv.
Disciplinele din aria curriculară ştiinţe urmăresc stimularea şi dezvoltarea proceselor psihice de
cunoaştere (analiza, sinteza, abstractizarea, atenţia voluntară), educarea unor calităţi ale gândirii
(independenţa, rapiditatea, flexibilitatea, originalitatea, observarea), folosirea adecvată a limbajului
specific. Activităţile matematice trebuie concepute integrator şi interactiv, individualizate pe grupe de
copii, să dezvolte capacităţile de calcul matematic, de reprezentare a unor experienţe sau idei, să ducă
la dezvoltarea unor raţionamente logice de înţelegere a timpului şi a spaţiului, să mărească interesul şi
motivaţia pentru studiul şi aplicarea acestei discipline în contexte variate. Multe cântece au în textul lor
noţiuni matematice (mulţime, grupă, cifre, numărători crescătoare sau descrescătoare) sau elemente de
cunoaşterea mediului (plante, animale, insecte, fenomene meteorologice, anotimpuri, corpuri
cosmice). Intonate la aceste lecţii cu un conţinut abstract, relaxează atmosfera şi dau bună dispoziţie şi
contribuie la nevoia de informare a copilului, de dezvoltare a capacităţilor de observare, elaborare,
înţelegere a mediului înconjurător şi de formare a unei atitudini pozitive faţă de mediu. Utilizarea fişelor
de lucru dezvoltă abilităţile vizual plastice.
Pentru activităţile specifice educaţiei pentru societate (moral-civice şi religioase) există un
repertoriu de cântece şi jocuri ce conţin în text elemente de istorie, religie, geografie, comportament
social, grija pentru sănătate şi igienă. Prin specificul acestora se urmăreşte formarea unor
comportamente pozitive, cunoaşterea trecutului istoric, să preţuiască şi să respecte poporul român,
familia, comunitatea, bunurile personale şi colective, religia şi sărbătorile. Vizualizarea acestor
conţinuturi pot oferi sugestii pentru temele de la educaţie plastică.
Abilităţile practice şi casnice pregătesc copilul pentru muncă prin formarea unui întreg complex
de deprinderi manuale de lucru. Prin acestea se dezvoltă simţul tactil-kinestezic, se însuşesc tehnici
diferite de lucru utilizabile şi la alte activităţi, se realizează cu materiale diverse colaje, ornamente, cu
teme comune preluate de la celelalte discipline, se formează spiritul de cooperare, se însuşesc norme
de muncă, simţul practic, gospodăresc, estetic. Muzica şi desenul pot influenţa pozitiv, prin crearea unei
atmosfere plăcute, stimulative, în vederea educării voinţei de a finaliza lucrul început; se recomandă ca
la finele activităţii să se repete un cântec învăţat anterior, legat de activitatea desfăşurată, sau când
trebuie realizată o activitate de muncă independentă, audiţiile pot stimula stări de spirit pozitive.
Educaţia muzicală ajută copiii să găsească relaţia dintre imagine şi sunet. Pentru stimularea
imaginaţiei, pentru o temă dată, pot fi intonate cântece cu acel conţinut, sau se poate lucra pe un fond
muzical adecvat (desen pictură, modelaj). Audiţia măreşte gradul de impresionabilitate şi motivează
conceperea lucrărilor. Conexiunea inversă poate fi realizată la orele de educaţie muzicală, în care copiii
sunt solicitaţi să imagineze prin forme şi culori ceea ce audiază. La această disciplină se dezvoltă
percepţia vizuală concomitent cu însuşirea noţiunilor specifice despre forma plană, spaţială, culoare –
nonculoare şi rezolvarea practică în desen, pictură, modelaj. Compoziţiile plastice, imaginative, vor
dezvolta comunicarea prin limbajul artistic stimulând sensibilitatea, gustul pentru frumos.

40
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

Educaţia fizică este necesară pentru dezvoltarea fizică armonioasă, formând autocontrolul
asupra ţinutei corpului, forţei, voinţei, caracterului, vigorii şi rezistenţei organismului la efort. Prin
informaţiile sportive copiii vor fi motivaţi spre activităţi practice – sportive după propriile posibilităţi fizice.
Jocurile muzicale cu mişcare pot fi valorificate din plin, ca suport pentru realizarea: elementelor de
gimnastică, orientarea corectă în spaţiu, conştientizarea schemei corporale proprii, exerciţiilor de
respiraţie. Astfel de elemente le regăsim şi în cântece, dar putem recurge şi la audiţii muzicale (marşuri,
dansuri populare, valsuri)care apoi vor fi transpuse în lucrări plastice.
Jocurile şi activităţile libere au rezervate un număr destul de mare de ore în programul zilnic al
preşcolarilor (la începutul şi la sfârşitul acestuia). La aceste activităţi există posibilitatea de a lucra cu
copiii mai puţin dotaţi artistic. Există posibilitatea de a lucra diferenţiat. Un moment potrivit îl oferă
aceste lecţii şi pentru audiţii, care pot crea o atmosferă plăcută şi stimulativă. Dacă în prima parte a
programului zilnic există posibilitatea organizării interdisciplinare, în ultima parte se pot organiza
activităţi de jocuri cu suport muzical sau pregătirea unui repertoriu special pentru diferite manifestări
artistice (cor, grup vocal, formaţie vocal-instrumentală de jocuri muzicale, recitări, scenete, dansuri), în
cadrul unor activităţi opţionale.
Teatrul contribuie la dezvoltarea simţului artistic, a memoriei, a plasticităţii intonaţionale,
gestuale. Dramatizările poveştilor şi basmelor solicită implicarea afectivă a copiilor în interpretarea
personajelor. Recitarea poeziilor antrenează memoria prin rima şi ritmul versurilor. Concretizate prin
scenete sau scurte colaje muzical-poetice, acestea se pot desfăşura pe fond muzical sau pot avea
intercalate fragmente cântate creând legătura dintre cuvânt şi sunet, toate acestea putând apoi fi
transpuse în imagini plastice.
Dansurile populare sau moderne, euritmia, impun calităţi fizice, muzical-ritmice şi au nevoie de
suport muzical. Acestea necesită transpunerea în mişcare a muzicii, o plasticitate inspirată de aceasta,
mimarea personajelor, acţiunilor, reprezentând imagini din domenii diferite. De asemenea, gimnastica
artistică se bazează pe ritmul muzicii, care organizează mişcarea şi solicită calităţile muzicale pentru
exprimarea corporală. Aceste activităţi ce demonstrează legătura dintre mişcare, sunet şi ritm,
contribuie la creşterea acuităţii vizuale, auditive, tactile şi kinestezice, perfecţionează percepţia spaţio-
temporală şi senzorio-motrică, dezvoltă memoria motrică, spiritul de observare, orientare, concentrare,
cooperare, atenţia distributivă.
Folclorul copiilor este un fenomen accentuat sincretic deoarece îmbină în grade diferite textul
poetic cu melodia, gestul, mişcarea şi jocul, are un puternic caracter colectiv şi se manifestă în mediul
unei anumite categorii de vârstă. Are la bază o serie de norme tradiţionale existente în formă latentă în
memoria pasivă a copilului, care se concretizează cu fiecare interpretare; aceasta nu exclude procesul
legat de evoluţie, deşi elementele fundamentale proprii genului prezintă o mare stabilitate. Prin
conţinutul şi funcţia sa, folclorul copiilor are un rol deosebit de important în educaţie. Viaţa în
colectivitate, stimulentul continuu de dezvoltare a aptitudinilor sale, de pregătire pentru viaţa de mai
târziu, constituie şi un bun mijloc de integrare a copilului în spiritualitatea poporului din care face parte.
Copiii sunt creativi atât în plan muzical, cât şi în plan lexical, verbal sau plastic. Unele mijloace de
expresie preferate de copii se întâlnesc şi în repertoriul adulţilor, dar cu o frecvenţă redusă, aceste
elemente reprezentând într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, o parte din zestrea artistică a
maturilor.
Libertatea de acţiune şi iniţiativă din cadrul programelor prezentate în serbări, spectacole,
concursuri, oferă copiilor posibilitatea de a-şi pune în valoare aptitudinile, găsind teren favorabil de
afirmare şi realizare a aspiraţiilor. De aceea trebuie acordată o mare atenţie alegerii repertoriului şi
implicării tuturor copiilor în aceste programe. Într-un sens mai larg, interdisciplinaritatea, oferă
colaborarea cu toate disciplinele pentru rezolvarea unor probleme de interes comun. Deci raportul dintre
discipline se modifică în aşa fel încât, în jurul uneia gravitează celelalte cu care se află în corelaţie. Arta
are rol deosebit în formarea proceselor de cunoaştere şi a perfecţionării funcţionale a analizatorilor,
contribuie la dezvoltarea percepţiilor, la lărgirea orizontului de cunoaştere, la perceperea mai completă
a realităţii. Emoţiile şi sentimentele faţă de frumosul din jur ajută la cunoaşterea mai largă şi completă a

41
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

realităţii.
Asocierea cu exemplele studiate la limbaj (proverbe, ghicitori, poezii, poveşti) poate constitui
element pregătitor – stimulator pentru activitatea propriu-zisă. La acelaşi moment al lecţiei putem
introduce cunoştinţe însuşite la matematică, cunoaşterea mediului, educaţie moral – civică sau educaţie
muzicală. Amplificarea bagajului de noţiuni se poate realiza prin textele cântecelor şi jocurilor muzicale.
Etapa învăţării se sprijină pe aceste cunoştinţe pentru conştientizarea ideilor şi reprezentarea lor vizual-
plastică. Aprofundarea se concretizează prin realizarea şi finalizarea lucrărilor.
Pentru celelalte discipline, în aceleaşi etape ale activităţilor, putem integra elementul vizual.
Materialul stimul-pregătitor pentru predarea propriu-zisă poate fi constituit dintr-un exemplu muzical
(intonat de propunător sau de către copii) ce conţine în text noţiuni învăţate sau anticipative pentru
domeniul respectiv. Etapa de consolidare poate fi completată printr-o audiţie adecvată temei sau prin
repetarea unui cântec sau joc muzical. Activităţile de educaţie fizică includ realizarea unor complexe de
exerciţii ce pot avea suport muzical (prin audiţie sau cântarea copiilor). Activităţile liber-alese, pe centre
de interes, de abilităţi practice sau educaţie plastică pot a se desfăşura pe fond muzical; recomandabil
este ca audiţia să fie din repertoriul instrumental, cu caracter liric, liniştit, pentru a întreţine atmosfera de
concentrare şi lucru. La clasele mici, adaptarea copilului în primul an de şcoală, se face cu dificultate.
De aceea este necesară crearea de momente relaxante prin cântece şi jocuri cu mişcări, interpretate de
copii, adăugate la conţinuturile diferitelor discipline, iar activităţile de muncă independentă vor fi mult
mai uşor şi eficient de realizat dacă beneficiază de un suport muzical-auditiv sau vizual-plastic.
Din perspectivă interdisciplinar-integrată precizăm că abordarea conţine aspecte complexe ce
impun o bună stăpânire a tehnicilor de lucru şi constă în organizarea activităţilor prin combinarea a două
discipline într-o lecţie. Un element de legătură care creează confort îl reprezintă fondul muzical discret
prin audiţie pasivă, ce înseamnă receptare şi exteriorizare a trăirilor, ideilor, sentimentelor, înţelegerea
mesajului artistic ce poate fi exprimat prin lucrări plastice. Importanţa devine şi mai mare, întrucât se
recomandă ca activităţile pe discipline să dureze 30 de minute, iar 15-20 minute să fie completate cu
jocuri. Prin alternarea tipurilor de activitate se realizează un echilibru între activităţile centrate pe sarcini
instructive cu cele de relaxare, mişcare, joc de rol, pentru crearea condiţiilor continuării activităţilor de
învăţare. Se va recurge la vizualizarea impresiilor sonore, copiii fiind puşi în situaţia de a desena imagini
sugerate de muzică; la clasa a II- a, elevii pot descrie în cuvinte muzica audiată, fiind alfabetizaţi;
elementele de mişcare reprezintă un alt mod de exteriorizare a gradului în care este perceput mesajul
sonor. Sunt posibile activităţi centrate pe educaţia plastică cu interferenţe în alte domenii, ca şi activităţi
nemuzicale, cu interferenţe în planul sonor-estetic. Sugestii sunt în cursul de Educaţie muzicală.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-integrate in perioada preşcolară

2. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-asociate in perioada preşcolară
3. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-integrate in perioada primară
4. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-asociate in perioada primară
5. Concepeţi o activitate de educaţie plastică extracurriculară pentru perioada preşcolară

5.2. MODALITĂŢI DE OPTIMIZARE A DEMERSULUI DIDACTICO-PLASTIC

Introducerea în activitatea artistică

Libertatea de exprimare este ceva de dorit în munca artistică, dar cunoştinţele de bază despre
cum să folosească şi să aibă grijă de materialele folosite sunt, de asemenea, importante. Pentru a le
uşura copiilor învăţarea, cel mai bine este să introduceţi materialele în mod gradat. În artă, ca şi în alte
activităţi, suprastimularea naşte haos. Chiar după ce copiii stăpânesc deprinderile de bază în activităţile
artistice, tot nu trebuie să li se prezinte simultan prea multe posibilităţi de alegere.

42
 EDUCAŢIE PLASTICĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI PLASTICE

Activităţile artistice ar putea începe cu creion şi hârtie, pastă de lipit (lipici) şi foarfece. Puţin câte
puţin puteţi adăuga pictura cu pensula ori modelajul cu argilă sau plastilină. Când copiii se obişnuiesc
cu aceste materiale, este momentul să vă utilizaţi imaginaţia pentru a le oferi experienţe artistice
stimulatoare. Amintiţi-vă să schimbaţi des uneltele, fondul pe care se lucrează, precum şi formele
acestui fond. De exemplu, nu scrie nicăieri că un copil trebuie să picteze în fiecare zi pe o foaie de
hârtie. Adunaţi cartoane mari pe care să le daţi copiilor pentru a picta pe ele. Mai târziu ei pot decupa în
interior aceste cartoane, ori lipi pe ele ferestre şi uşi, ori le pot lega în şir ca pe nişte vagoane, să stea
pe ele, jucându-se de-a trenul. În acest fel se poate iniţia şi un joc dramatic. De câte ori aveţi
posibilitatea, desfăşuraţi activităţi artistice în afara clasei. În cadrul lor, copiii pot desena pe trotuar cu
creta; ori pot "picta", turnând apa dintr-o cană şi făcând astfel diferite figuri; priviţi apoi împreună cum
dispar imaginile pe măsură ce soarele face apa să se evapore.
Modelajul şi sculptura se pot face cu argilă ori plastilină dar, de asemenea, şi cu rumeguş. Ori
puteţi utiliza zăpada şi chiar să o pictaţi! Parte din succesul unei activităţi artistice depinde de modul în
care amenajaţi spaţiul, dar în mare măsură reuşita activităţii se datorează calităţii materialelor folosite.
Este de dorit ca întotdeauna să încercaţi dumneavoastră însevă materialele, înainte de a le da copiilor
să le utilizeze. Pensulele sa fie curate, foarfecele să nu fie tocite. Pasta de lipit să fie proaspătă şi de
bună calitate. Dacă lucraţi în lemn, ferăstrăul de traforaj să fie ascuţit, iar cuiele să fie drepte şi solide.
Este exasperant să loveşti eu ciocanul într-un cui îndoit.
Verificaţi din când în când acuarelele - să nu fie prea uscate şi sfărâmate. Când a sosit timpul de
a strânge, fiecare copil trebuie să ajute ca lucrurile să fie puse la foc. Copiii trebuie să găsească apoi
săpunul şi prosoapele la locurile lor, lângă sursa de apă. Nu trebuie să renunţaţi la o activitate doar
pentru că vă gândiţi că se va face mizerie. Fiecare activitate are scopul său şi eficienţa specifică. Dar
înainte de a începe aveţi grijă ca cei mici să aibă mânecile suflecate şi un şorţuleţ peste haine. Şorţurile
pot fi confecţionate din saci de plastic ori din cămăşi vechi ale adulţilor, cu rol de halate. Copiii trebuie
să-şi păstreze şorţul ori halatul şi în timpul activităţii de curăţare a locului şi strângere a materialului. Se
întâmplă uneori ca, având cea mai mare grijă să-şi protejeze hainele în timpul lucrului, câte un copil să
uite să o mai facă şi în timpul curăţirii locului.

Comentarii încurajatoare
Comentariile pe care le faceţi privind lucrarea unui copil pot avea un impact mai mare decât v-aţi
putea da seama pe moment. Încercaţi să fiţi atenți şi să nu criticaţi ori sa faceţi remarci care ar putea
opri activitatea copilului ori ar încuraja uniformitatea. Daţi copilului şansa să experimenteze, să-şi
încerce propriile idei. Se întâmplă că unii copii pur şi simplu s-au distrat în însuşi procesul creaţiei, fără
a avea un scop precis în minte. Copiii au mult discernământ. Remarci asupra structurii, culorii ori formei
pot fi utile, la fel şi comentariile privind modul în care lucrează copilul: "Ce culori frumoase ai ales!" "Văd
că lucrezi foarte grijuliu. Lucrarea ta este foarte curată!" Ce se întâmplă când un copil întâmpină
dificultăţi? Dacă se luptă eu mânuirea foarfecei, îi puteţi face o ofertă: "Vrei să ţin eu hârtia, ca tu să tai
mai bine?" Dacă un altul are probleme, încercând să reprezinte cât mai corect un lucru, îl puteţi ajuta
cel mai bine nu lucrând în locul său ori sugerându-i să facă ceva mai uşor, ci călăuzindu-l cu întrebări,
de exemplu: dacă el doreşte să deseneze un elefant, dar nu îşi mai aminteşte exact cum arată, puteţi
întreba "Elefantul este gras sau slab? Are coadă? Ce fel de 'nas' are elefantul? Are urechi mici ca tine şi
ca mine?" întrebări, de acest fel îl ajută pe copil să-şi reprezinte corect elefantul pe care vrea să-i
deseneze.
Amenajaţi un spaţiu pentru plasarea lucrărilor terminate; foile de hârtie pot fi agăţate pe o sfoară
să se usuce, ori prinse în pioneze pe suporturi speciale. Obiectele modelate din plastilină sau argilă,
cele făcute din lemn, vor necesita un spaţiu mai mare. Pe fiecare lucrare găsiţi un loc pentru a scrie
numele copilului şi data la care au fost executate. Dacă îşi poate scrie singur numele, încurajaţi-i să-şi
"semneze" opera. Expuneţi lucrările tuturor copiilor din grupă, chiar dacă acestea nu vă plac. Este
important pentru copii să vadă că îi preţuiţi.

43
ANA-MARIA APROTOSOAIE-IFTIMI

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Prezentaţi tipurile de activităţi specifice educaţiei plastice în perioada preşcolară

2. Prezentaţi tipurile de activităţi specifice educaţiei plastice în perioada primară
3. Concepeţi o activitate de educaţie plastică extracurriculară pentru perioada primară
4. Concepeţi o programă pentru C.D.Ş. interdisciplinar artistică

Bibliografie obligatorie

Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle:
http://da.psih.uaic.ro/login/index.php
Referințe suplimentare:
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în învățământul
primar simultan, Iași: Editura Artes, 2009
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi
 Șușală Ion N., Curs de desen; culoare; modelaj; compoziție și didactică, București: Editura Fundației
România de Mâine, 1999

IMPORTANT !

Materiale didactice:
 xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
 xxx 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucureşti
 Trusă de desen (bloc de desen A3, A4, tempera, culori, materiale textile, cerneală, pic, ceară,
sugativă, lut, plastilină, pastă de hârtie, lipici, hârtie colorată, materiale din natură și reciclabile)

44