FLORENTINA-MANUELA MIRON

Unitatea de învăţare 10.

IGIENA ACTIVITĂŢII ŞCOLARE

La copii şi adolescenţi randamentul la proba de lucru, ca şi latenţa reacţiilor motorii şi capacitatea

de diferenţiere a stimulilor reflectă o perioadă de randament maxim în primele ore ale dimineţii şi de
scădere la amiază în jurul orei 13-14. Capacitatea de lucru creşte din nou după amiază până la orele
16-17, după care se observă scăderea randamentului foarte evidentă după ora 20.
Cercetări mai recente au arătat că în cursul unei săptămâni capacitatea de lucru a elevilor este
mai redusă în prima şi ultima zi a săptămânii, creşte treptat de luni până miercuri şi începe să scadă de
joi până sâmbătă. În zilele cu o mai redusă capacitate de lucru este necesar ca solicitările şcolare să fie
mai mici. S-au observat de asemenea reduceri importante ale capacităţii de lucru la sfârşitul
trimestrelor, la sfârşitul anului şcolar şi după perioade de lucrări de control sau de examene.

10.1. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CAPACITATEA DE LUCRU A ELEVILOR

Vârsta şi sexul
Pentru aceeaşi intensitate şi durată a efortului fizic sau intelectual, modificările fiziologice sunt
mai intense la copiii şi adolescenţii de vârstă mai mică. Aceasta depinde de o crescândă capacitate de
adaptare la efort la vârstele mai mari determinate nu numai de perfecţionarea progresivă a organelor
efectoare, ci şi de o mai bună coordonare a funcţiilor vitale interesate în efort. Forţa musculară
reprezintă la 6 ani cea 20% din cea a adultului, la 10 ani cea 40%, la 14 ani cea 50-60%, iar la 18 ani
90%. De la 18 la 25 de ani forţa musculară mai creşte la băieţi cu circa încă 10% din cea a adultului.
Pentru fete, forţa musculară creşte de la 7-18 ani de 3 ori iar pentru băieţi de 4 ori.

IMPORTANT
În raport cu vârsta se perfecţionează de asemenea procesele de elaborare şi fixare a unor
stereotipuri dinamice importante în procesele de învăţare.
Antrenarea creşte de la 6 la 25 ani cu 100%.
Dexteritatea manuală se dezvoltă continuu până la 20 ani pentru băieţi şi până la 22 ani pentru
fete.
Posibilităţile de efort maxime sunt atinse o dată cu terminarea creşterii, în jurul vârstei de 22-24
ani la băieţi şi 20 ani pentru fete.
Aceste fenomene sunt condiţionate nu numai de creşterea cu vârsta a posibilităţilor adaptative
ale sistemului nervos şi ale aparatelor senzoriale şi neuromusculare, ci şi de dezvoltarea capacităţii
funcţionale a cordului (creşterea volumului bătaie şi a volumului sanguin pe unitatea de timp) şi a
pulmonului (creşterea capacităţii vitale).
Creşte de asemenea, cu vârsta, şi volumul total de sânge şi hemoglobina totală, ceea ce
favorizează posibilităţile sângelui de transport de oxigen în organism.

Capacitatea de lucru este diferită la fete în comparaţie cu băieţii. Forţa musculară a fetelor este
mai redusă decât a băieţilor încă de la 8-10 ani, reprezentând după pubertate circa 2/3 din aceasta.
Acest fenomen este determinat de masa musculară redusă a fetelor şi probabil de structura şi fiziologia
fibrei musculare diferite la cele două sexe, precum şi de proporţia mai mare a ţesutului adipos şi de
membrele relativ mai scurte la fete. După pubertate deosebirile dintre sexe se accentuează şi în ceea
ce priveşte capacitatea de adaptare la efort a aparatului cadio-vascular, respirator şi în privinţa
volumului total sanguin şi a hemoglobinei totale mai reduse la fete decât la băieţi.

378
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

IMPORTANT
Trebuie subliniat că dacă fetele au o capacitate mai redusă de adaptare la efortul de intensitate şi
durată crescută.
Ele au posibilităţi satisfăcătoare pentru efectuarea unor activităţi în care se cere fineţe motrice,
rezistenţa la monotonie, precizie şi rapiditate în operaţie.
Fetele au aptitudini verbale, dexteritate manuală, posibilităţi de observaţie rapidă, memorie
imediată şi o rapiditate a scrierii mai crescute decât ale băieţilor.

Dezvoltarea fizică
Schlessinger a formulat părerea că adolescenţii cu dezvoltare mai accentuată în grosime au şi o
forţă de contracţie musculară mai mare. în cercetări asupra capacităţii de efort fizic la preadolescenţii şi
adolescenţii de 11-18 ani s-a putut arăta o mai bună adaptare la efortul dozat în funcţie de înălţime şi
greutate. Astfel, dacă la băieţii mai înalţi frecvenţa cardiacă creşte faţă de repaus cu cea 33% pentru
efortul de 300 kgm/minut, la cei cu înălţime mai mică creşterea frecvenţei cardiace ajunge la 46-61%.
Observaţii similare au fost făcute şi în legătură cu greutatea corporală, cu circumferinţa toracică,
circumferinţa braţului şi a coapsei. Pentru capacitatea de adaptarea a copiilor şi adolescenţilor la efortul
fizic, se pare că, cea mai mare importanţă este masa corporală, activă, adică proporţia din masa
corpului reprezentată de musculatură.
Neconcordanţa dintre înălţimea meselor de lucru şi cea a elevilor determină o dificilă adaptare la
efortul fizic a organismului adolescenţilor, un randament mai scăzut la lucru, reacţii cardiovasculare mai
intense şi un mai mare consum de oxigen. După pubertate fetele nu numai că au înălţimea şi masa
corporală mai reduse decât băieţii de aceeaşi vârstă, dar au şi lungimea membrelor inferioare relativ
mai redusă faţă de lungimea trunchiului. Este evident că fetele pot să fie supuse la condiţii de intensă
solicitare dacă sunt obligate să lucreze la maşini şi cu unelte construite, având în vedere dimensiunile şi
proporţiile corporale ale bărbatului adult.
Pentru adolescenţi ar fi indicat ca mişcările cele mai obositoare să fie făcute cu membrele
inferioare şi mai puţin cu braţele.

Intensitatea, durata şi caracterul solicitărilor

S-a apreciat că pentru a efectua un efort fizic care durează mai multe ore, intensitatea solicitărilor
trebuie să nu depăşească 15-20% din efortul maximal. Copiii şi adolescenţii nu se pot adapta la eforturi
intense şi de durată, din pricina creşterii frecvenţei cardiace necesare pentru agumentarea minut-
volumului cardiac. Aceasta determină o stare de suferinţă respiratorie a muşchiului cardiac. Organismul
în creştere se adaptează mai satisfăcător la solicitările de intensitate crescută însă de scurtă durată.
Efortul static determină mai uşor oboseala decât cel dinamic datorită unei stimulări neurogene
mai reduse, a restrângerii ventilaţiei pulmonare, a reducerii circulaţiei locale la nivelul muşchilor în
activitate şi datorită preponderenţei metabolismului anaerob. Aceste fenomene sunt mai restrânse dacă
efortul static este mai mic de 1/5 din forţa maximă de contracţie a grupei musculare respective.
Un efort dinamic care reprezintă 50% din capacitatea de efort maximal produce o oboseală ce
poate fi îndepărtată de o pauză care egalează timpul de lucru. Un efort static de aceeaşi intensitate
impune o pauză de 10 ori mai mare decât timpul efectiv de lucru. Munca efectuată în poziţii care solicită
la efort static grupe musculare importante este mai obositoare decât aceea care oferă posibilitatea
reducerii importante a acestui efort

379
FLORENTINA-MANUELA MIRON

IMPORTANT
Organismul copiilor şi adolescenţilor se adaptează mai uşor la activităţile musculare dinamice
decât la cea statică, la activitatea care permite pauze scurte, la activităţile variate şi interesate,
activităţile care corespund aptitudinilor.
Starea fiziologică a organismului condiţionează de asemenea capacitatea de lucru. Starea de
antrenament facilitează randamentul în activitate. În perioada de început a dimineţii (înainte de ora 8), la
amiază (orele 14-15) şi noaptea între orele 20-7, capacitatea de lucru a copiilor şi adolescenţilor este
mai redusă.
În perioada de incubaţie a unor boli uşoare, chiar răceli banale, şi în convalescenţă după diverse
îmbolnăviri, scade capacitatea de lucru fizic şi intelectual.
Mai intens şi mai durabil este afectată capacitatea de lucru în cursul unor boli cu evoluţia cronică,
cum sunt reumatismul, boli şi tulburări endocrine.
De asemenea, s-a constatat că tulburările de nutriţie prin carenţe alimentare, în special proteinice
şi vitaminice, ca şi obezitatea, reduc capacitatea organismului tânăr la adaptare la efortul intelectual şi
fizic.
Hipofuncţia şi hiperfuncţia tiroidiană, hipofuncţia suprarenalei ca şi alte tulburări endocrine
(hipofiză) pot să influenţeze negativ capacitatea de lucru a copiilor şi adolescenţilor.
Starea emoţională afectivă (tristeţea, teama, neliniştea, contrazicerea, constrângerea,
dezinteresul) sunt stări psihice care de asemenea pot să reducă în mod substanţial capacitatea de lucru
a copiilor şi adolescenţilor.

Oboseala
Cercetările au arătat că starea de oboseală a copiilor şi adolescenţilor se manifestă prin: senzaţia
de oboseală, semnalată de elevii mai mari şi reducerea capacităţii de înţelegere a problemelor mai
abstracte şi restrângerea posibilităţilor de generalizare, comparare, de diferenţiere şi de efectuare a
unor operaţiuni de însumare, asociere, memorare, tulburări de atenţie.
Apariţia acestor dificultăţi produce un dezechilibru între dificultatea sarcinii de îndeplinit şi efortul
voluntar necesar pentru aceasta, ceea ce duce la supaîncordarea funcţiilor interesate şi restructurarea
mecanismelor de adaptare la efort, şi ca urmare, la fenomene psihofiziologice subiective şi obiective:
sentiment de insuficienţă personală, depresiuni, iritabilitate, nelinişte, apatie, schimbarea atitudinii faţă
de muncă, modificarea comportamentului în clasă şi în familie, somn neliniştit sau insomnie.
Reducerea capacităţii funcţionale a analizorilor vizuali, auditivi, kinestezic-motor şi cutanat face
ca reacţiile la stimuli auditivi şi vizuali să aibă o latenţă mai lungă, diferenţierea intensităţii stimulilor mai
deficitară, mişcările mai lente şi mai puţin precise.
În oboseala mai intensă datorită unor fenomene de compensare funcţională şi unor tulburări de
coordonare funcţională, apar tulburări variate la nivelul unor organe: cefalee, palpitaţii, dureri
precordiale, hipertensiune trecătoare, senzaţii de sufocaţii, dureri abdominale, anorexie şi flatulenţă,
crize colice, creşterea de volum a tiroidei cu semne de hipertiroidie, hipofuncţie suprarenală, anemie,
dureri musculare, creşterea în mod trecător a temperaturii corpului.

IMPORTANT
Cauzele cele mai importante ale oboselii sunt:
 intensitatea şi durata prea mare a efortului;
 recreaţie şi odihnă redusă;
 lipsa de activitatea de mişcare;
 activitatea extraşcolară prelungită;

380
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

 reducerea orelor de somn;

 starea de sănătate deficitară;
 condiţii de lucru şi de viaţă în familie necorespunzătoare.

Fenomenele de oboseală fiziologică dispar după odihnă. Ele se accentuează la sfârşitul

săptămânii, la sfârşitul trimestrelor, în perioada examenelor şi lucrărilor de control, la sfârşitul anului
şcolar. Dacă odihna nu reuşeşte să înlăture toate fenomenele oboselii se realizează cu timpul o
însumare care duce la oboseala cronică, sau surmenajul care necesită întreruperea lucrului pentru mai
multă vreme şi tratament medical.

Odihna
Oboseala este înlăturată prin odihnă, iar aceasta este un factor care condiţionează menţinerea
capacităţii de lucru. Nevoia de odihnă este resimţită subiectiv ca mijloc pentru îndepărtarea senzaţiei de
oboseală. Prin odihnă se realizează încetarea activităţii care a determinat oboseala şi se favorizează
procesele trofotrope de refacerea capacităţii celulare, a organelor sau sistemelor care au fost interesate
în activitate.
Organismul se odihneşte în timpul pauzelor scurte spontane din timpul lucrului, în timpul unor
pauze organizate de durată variabilă 5-15 minute ca recreaţiile, pauzele în atelier şi după terminarea
programului de muncă. Introducerea unor pauze de 20 minute după 2 ore de lucru reduce numărul de
întreruperi spontane ale lucrului şi durata unor operaţiuni şi îmbunătăţirea indicatorilor funcţionali
neurofiziologici (Sapejnieev).
Odihna este eficace numai dacă reuşeşte să îndepărteze efectele care au dus la oboseală,
refacerea capacităţii sistemului nervos, a aparatelor neurosenzoriale şi neuromotorii, a aparatelor
cardiovascular şi respirator precum şi reechilibrarea metabolică a organismului prin recuperarea
energiei cheltui-te şi neutralizarea efectelor metaboliţilor generaţi de efort.
Odihna în vacanţă dă posibilitatea refacerii capacităţii de lucru după perioade de solicitare
intensă a elevilor şi studenţilor (trimestre sau semestre). Schimbarea climatului în timpul odihnei de vară
are un efect de stimulare a proceselor de refacere.

ÎNTREBARE
Care sunt recomandările în ceea ce privește tandemul odihnă-oboseală la vârsta școlarității mici?

10.2. PROBLEME DE IGIENĂ LEGATE DE ÎNCEPEREA ŞCOLII LA VÂRSTA DE 6 ANI

În prezent se observă în toate ţările dezvoltate din punct de vedere economic o scurtare a
copilăriei biologice.
Indicaţia de începere a şcolii la 7 ani îşi are originea în antichitate (Atena). Ca şi astăzi se
recomanda de către unii, şcolarizarea la 6 ani (Sparta). Aristotel în "Politica" recomandă ca până la
vârsta de 5 ani copiii să nu fie supuşi la eforturi pentru a nu se tulbura creşterea; de la 5 la 7 ani ei
trebuie "să asiste ca spectatori la exerciţiile pe care le vor învăţa în perioada următoare". Vârsta de 7
ani pentru începerea şcolii corespunde concepţiei celor care "împart perioadele vieţii prin numere
septenare". În multe ţări dezvoltate şcoala începe la 6 ani. În ţări în care până în prezent începerea
şcolii era fixată la 7 ani, se caută alungirea duratei şcolii generale şi prin coborârea vârstei de
şcolarizare de la 7 ani la 6 ani. Se semnalează astfel că în S.U.A. există state în care începerea şcolii
este preconizată la 4 ani, în altele de la 5-6 ani sau în altele la 7 şi chiar 8 ani. În Germania începerea
şcolii se face pentru toţi copiii care au împlinit 6-61/2 ani. În Anglia şcoala începe la 5 ani, în schimb în

381
FLORENTINA-MANUELA MIRON

Suedia la 7 ani. În Elveţia la 6 sau 7 ani. Procentul de copii neşcolarizabili variază şi în funcţie de
criteriile utilizate pentru aprecierea posibilităţilor acestora, în general între 10-30%, iar în unele ţări chiar
mai mult.
Părerea că vârsta cea mai potrivită pentru începerea şcolii este la împlinirea a 7 ani şi nu mai
devreme pare mai răspândită şi mai ales susţinută de medici. Pedagogii, din contră, cred că trebuie să
se ţină seama de perioadele de dezvoltare caracterizate printr-o mare receptivitate în procesul de
instruire şi pentru începerea şcolii ar fi suficientă împlinirea vârstei de 6 ani.

Norme pentru durata activităţii în clasă

Studii mai sistematice au fost efectuate pentru stabilirea normelor fiziologice privind durata
activităţii în clasă şi durata unei lecţii (Sikorsky, Frederich, Burgerstein, Ebbinghaus, Laser, Dankworth,
Kemsies, Toljatink, Baade, Nussbaum, Rivlina ş.a.).
Lungimea lecţiilor este indicat să nu depăşească 30 minute pentru clasele I-II şi 40-50 minute
pentru clasele mari.

IMPORTANT
Cercetările psihofiziologice au arătat că după 4 ore de activitate, la şcolarii de la clasele I-IV şi de
5 ore pentru elevii mai mari (clasele V-XI) scade intens capacitatea de lucru reflectată în următoarele
manifestări:
 se reduce latenţa reacţiilor motorii la stimuli senzoriali şi verbali,
 scade capacitatea de diferenţiere a calităţii stimulilor,
 se tulbură raportul de adecvenţă dintre intensitatea stimulilor şi a reacţiilor,
 se reduce posibilitatea de păstrare în memorie a cuvintelor sau simbolurilor,
 scade capacitatea de diferenţiere a unor categorii gramaticale (morfologice) în favoarea
diferenţierilor după sensul semantic al cuvintelor.

Capacitatea cea mai bună de lucru se găseşte dimineaţa între orele 9-11 pentru elevii mici, între
9-12 ani pentru elevii din clasele mari, iar după amiaza, între orele 15-18. Cea mai redusă capacitate de
lucru se observă între orele 13-15. Oboseala de la sfârşitul programului la clasa a IV-a se face simţită
chiar şi după 4 ore de lucru în ultimele 2-3 zile ale săptămânii.
Capacitatea de lucru a elevilor din clasa I scade rapid la ora a patra cu 1,6 ori faţă de ora întâia.
Fenomene asemănătoare se constată şi la adolescenţi, fie că era vorba de activitatea teoretică, fie că
era vorba de activitatea practică.
Aceste fapte arată că activitatea şcolarilor din clasa I în ora a patra, a celor din clasele II-IV Ia ora
a cincea şi a celor mai mari în ora a şasea, are un randament slab şi nu oferă condiţii favorabile
desfăşurării normale a procesului instructiv-educativ. Durata activităţii zilnice şi săptămânale de clasă în
şcolile noastre este apropiată în general de normele fiziologice.
Timpul prelungit pentru pregătirea lecţiilor este luat de elevi mai ales din timpul lor pentru odihnă
activă sau somn. Cauza principală a acestui fenomen este volumul mare de teme ce se dau elevilor
pentru pregătirea acasă: teme de scris, teme de învăţat.
Din observaţiile specialiştilor factorii care determină acest volum însemnat de teme de pregătit
acasă sunt: deficienţe ale modului de repartizare a temelor de către cadrele didactice; se dau elevilor să
pregătească teme numeroase, dificil de rezolvat, fără ca fiecare profesor să aprecieze şi să dozeze
ponderea sarcinilor elevilor de la toate disciplinele zilei respective; volumul mare de materiale prevăzut
de programele de învăţământ şi de manualele didactice.
Programele de învăţământ trebuie astfel dozate ca volum de cunoştinţe încât să permită
respectarea normelor fiziologice pentru activitatea de clasă şi de studiu individual al elevilor.

382
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

Norme pentru somnul de noapte

Nevoile de odihnă pentru somn sunt mai mari pentru copii şi adolescenţi decât pentru adulţi.
Normele pentru durata somnului şcolarilor au fost stabilite de pediatri şi igienişti la valori cuprinse între
11-12 ore la 7 ani şi 9 ore la 18 ani. Holzer dă norme mai mari cu 1 1/2-2 ore pentru vârste de şcolari
mici şi mijlocii (7-14 ani). Dar anchete efectuate arată în general că durata somnului este în realitate,
atât în oraşe cât şi în mediul rural, mai mică decât normele menţionate cu cea 1-2 ore pentru unele
vârste.
În studiul lui R. Mathevon, s-a arătat o legătură între durata şi calitatea somnului şi randamentul
şcolar şi comportamentul elevilor. Somnul este neodihnitor pentru 6% din elevii claselor mici şi 50% din
cei ai ultimelor clase. De asemenea, s-a notat un procent important de elevi cu somn agitat şi cu
dificultăţi de adormire.
Este evident că, în cazurile în care durata zilnică a activităţilor şcolare depăşeşte normele
fiziologice, se scurtează timpul pentru odihnă prin somn. Pentru aceleaşi motive, foarte puţini copii
semnalează că au o perioadă de somn la amiază. În ceea ce priveşte calitatea somnului studiul francez
menţionat arată că în 40% din cazurile studiate, radioul şi televizorul funcţionează după culcarea
copilului, iar în 18% din cazuri emisiunile se pot auzi din camera în care s-a culcat elevul.
Cercetări efectuate la noi arată că durata somnului este mai ales redusă din cauza unei
defectuoase organizări a regimului zilnic.

10.3. ASPECTE CARACTERISTICE ALE IGIENEI ACTIVITĂŢII PRACTICE A ELEVILOR

Fiziologia efortului fizic la şcolari
Activitatea fizică musculară este nedespărţită de manifestări funcţionale corespunzătoare extrem
de complexe în centrii nervoşi care controlează munca fizică. Activitatea musculară determină multiple
modificări funcţionale, cardiovasculare, respiratorii, nervoase, neurohormonale şi umorale. Adaptarea
organismului la efortul muscular se face pe cale reflexă. La nivele diferite de solicitare musculară
organismul răspunde cu modificări funcţionale a căror amploare depinde de intensitatea efortului şi de
durata acestuia.
Atâta vreme cât efortul nu depăşeşte capacitatea de adaptare fiziologică a organismului,
răspunsul funcţional se menţine în starea de echilibru (Steady-state) până în momentul când nevoile
adaptative se schimbă ca urmare, fie a intensificării solicitărilor, fie a reducerii capacităţii de muncă.
Activitatea musculară se însoţeşte de mărirea metabolismului, ceea ce duce la creşterea
producerii de căldură care poate să depăşească la un efort muscular foarte intens, până la de 10 ori pe
cea din repaus. Proporţional cu intensificarea efortului muscular creşte consumul de oxigen şi
eliminarea de bioxid de carbon. În funcţie de consumul de oxigen se apreciază intensitatea efortului
fizic. Consumul de oxigen creşte în primele 2-3 minute după începerea activităţii musculare şi se
menţine la un nivel relativ constant dacă efortul nu depăşeşte capacitatea de adaptare. Câteva minute
după încetarea lucrului consumul de oxigen rămâne însă crescut, apoi scade rapid, la nivelul de repaus.
Se apreciază că după încetarea lucrului muscular consumul de oxigen crescut este necesar acoperirii
datoriei de oxigen contractate de organism la începutul lucrului, când activitatea musculară s-a
desfăşurat pentru un timp limitat în bună parte pe seama unor procese de anaerobioză.
Intensitatea efortului fizic a fost apreciată şi în funcţie de numărul de kcal cheltuite pe unitatea de
timp ca indicator al modificărilor metabolice din organism şi în special pe baza consumului de oxigen
determinat de muncă. Aceasta s-a obţinut prin calcularea echivalentului caloric al volumului de 02
consumat ştiindu-se că la 1 litru oxigen corespunde la 4,85 calorii.
Cheltuiala de energie depinde şi de masa musculară angajată în lucru - fiind mai redusă în
munca manuală 0,9-1,2 kcal/minut şi mai mare în munca în care sunt utilizate grupe de muşchi mari
(6,0-8,5 kcal/minut).
Ca urmare a nevoilor crescute de oxigen în timpul activităţii musculare, creşte frecvenţa pulsului
linear cu intensitatea efortului muscular dinamic până la frecvenţa de 160/minut.

383
FLORENTINA-MANUELA MIRON

Pentru efortul fizic maximal, frecvenţa pulsului poate să atingă 180-210/minut şi să depăşească
această cifră. Frecvenţa pulsului este cu atât mai mare pentru o aceeaşi încărcare cu efort muscular cu
cât dezvoltarea fizică este mai nesatisfăcătoare, vârsta este mai mică şi condiţiile de lucru mai
deficitare: temperaturi ridicate, zgomot, poziţie incomodă în timpul lucrului.
Frecvenţa pulsului creşte în primele 1-2 minute după începerea lucrului şi se menţine la nivelul
atins câtă vreme capacitatea de efort a organismului nu este depăşită. Dacă posibilităţile de adaptare la
efort au fost întrecute, frecvenţa pulsului creşte continuu până la epuizare. După încetarea lucrului
frecvenţa pulsului revine la nivelul de repaus în 1-10 minute cu atât mai repede cu cât efortul a fost mai
uşor sau cu cât capacitatea de , adaptare este mai bună.
Pentru un acelaşi efort, copiii de 9 ani reacţionează cu o creştere a frecvenţei pulsului de 2-3 ori
mai mare decât tinerii de 19 ani. În timpul muncii fizice creşte şi frecvenţa respiraţiilor şi amplitudinea
mişcărilor respiratorii. Ca urmare, se măreşte ventilaţia pulmonară până la 10-12 ori valoarea ventilaţiei
de repaus.
Frecvenţa respiratorie pentru efortul maximal este cu atât mai redusă cu cât vârsta este mai mare
şi anume: 70 resp./min la 4-6 ani; 54 resp./min la 12-13 ani; 46 resp./min la băieţii de 16 ani şi 51
resp./min la fetele de aceeaşi vârstă. Căldura crescută produsă în organism de efortul fizic se reflectă în
creşterea t° centrale şi a t° cutanate şi intensificarea fenomenelor de termoliză prin vasodilataţie
periferică.

ÎNTREBĂRI
1. Care sunt etapele dezvoltării fizice a copiilor de vârstă școlară mică?
2. Ce aspecte principale vizează respectarea igienei la școlarul mic?
3. Precizați aspectele principale ale fiziologiei efortului fizic la școlari?

Referinţe bibliografice
 Anca I. (red.), Urgenţe în pediatrie; Ed. Medicală, Bucureşti 1996.
 Ciofu Carmen, Sepsis şi şoc neonatal. Med modernă 1996.
 Ciofu Carmen, Examenul clinic în pediatrie. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti 1986.
 Ciofu Carmen, Ciofu E.P., Dicţionar de pediatrie Ed. Univers Enciclopedic 1995.
 Geormăneanu M., Moldovan Zoica, Puericultură și Pediatrie; Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1994.
 Gâdei R., Sănătatea copilului meu, Ed. ALL 2010.

Bibliografie obligatorie pentru cursanţi

Referinţe principale
 Miron Manuela, 2013, Puericultura și Igiena copilului, Manual pentru Învăţământul la distanţă, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Referinţe suplimentare
 Bucur E., Popescu O., 2005, Educaţia pentru sănătate în familie şi în şcoală. Editura Fiat lux, ediţia
a3-a, carte adăugată şi revizuită.
 Mănescu Sergiu et. al.: Igiena .Ed. Medicală 1996.

384
 PUERICULTURA ŞI IGIENA COPILULUI

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Neconcordanța dintre înălțimea meselor (băncilor) și cea a elevilor poate determina:
a. dificilă adaptare la efortul fizic
b. randament mai scăzut la lucru
c. reacţii cardiovasculare mai intense
d. pubertate precoce
e. un mai mare consum de oxigen
2. Care sunt manifestările scăderii capacității de lucru a elevilor mici?
a. se reduce latenţa reacţiilor motorii la stimuli senzoriali şi verbali
b. crește capacitatea de diferenţiere a calităţii stimulilor
c. se tulbură raportul de adecvenţă dintre intensitatea stimulilor şi a reacţiilor
d. se reduce posibilitatea de păstrare în memorie a cuvintelor sau simbolurilor
3. Cauzele cele mai importante ale oboselii la școlarii mici sunt:
a. intensitatea şi durata prea mare a efortului
b. lipsa de activitatea de mişcare
c. activitatea extraşcolară prelungită
d. creșterea numărului orelor de somn
e. starea de sănătate deficitară
f. condiţii de lucru şi de viaţă în familie necorespunzătoare

TEMĂ DE CONTROL OBLIGATORIE

Redactați o programă pentru o disciplină opţională subsumată/ asociată domeniului igienei, programă
care să implice abordarea creativă a acestui domeniu în învăţământul primar/ preșcolar, urmărind
câteva repere:
 asigurarea educării populației școlare pentru un stil de viață sănătos;
 facilitarea accesului la o informare corectă, avizată atât în mediul urban cât și în mediul rural;
 realizarea în mod indirect și a educației adulților;
 diminuarea numărului de îmbolnăviri și reducerea comportamentelor cu risc;
 contribuirea într-o oarecare măsură la creșterea calității actului medical.

385