Particularităţi de creştere şi dezvoltare ale copiilor preșcolari și școlari mici

În activitatea de performanţă, în funcţie de specificitatea efortului, se disting

diferite tipologii de sportivi, cu anumite particularităţi bio-psiho-motrice care
favorizează efectuarea cu eficienţă cât mai crescută a probei de concurs şi implicit
atingerea succesului în competiţiile de înalt nivel.
În vederea obţinerii şi valorificării unui model somatic, biologic şi motric
care ar asigura rezultate superioare în competiţie, specialiştii sunt interesaţi încă de
la selecţie de anumite particularităţi ale copiilor pentru a îi accepta în procesul de
pregătire. În continuare, prin antrenament, sportivul se transformă şi se apropie cât
mai mult de modelul ideal al performerului dintr-un anumit sport sau probă,
pornind de la premisele favorabile identificate la selecţie. Programele de
antrenament sunt concepute în sensul dezvoltării plurifactoriale a capacităţii de
performanţă, speculând punctele forte ale potenţialului copilului şi recuperând pe
cât este posibil, punctele slabe.
Creșterea și dezvoltarea sunt procese ce produc modificări cantitative și
calitative în organismul copilului, aferente etapelor de dezvoltare, care afectează
într-o măsură mai mare sau mai mică performanțele sportive. Cu toate acestea,
particularităţile de creştere şi dezvoltare ale copiilor sunt supuse unor fenomene
biologice mai puţin controlabile și pot influenţa evoluţia capacităţii de performanţă
a tuturor indivizilor intraţi în pregătire.

De reţinut:

Deși, etapele de dezvoltare sunt previzibile și afectează toți copiii, este

imposibil să se prevadă când un copil va înregistra un puseu de creștere și
care va fi durata acestuia. Nivelul de dezvoltare al unui copil poate să întârzie
sau să fie în avans cu doi ani sau mai mult, față de vârsta sa cronologică, fapt
care se repercutează asupra dinamicii instruirii.

Predicţia performanţei la vârstele mici este dificil de realizat deoarece nu pot

fi identificate de timpuriu toate posibilităţile funcţionale ale acestuia şi nici nu pot
fi anticipate toate direcţiile de evoluţie a capacităţii de performanţă, în condițiile în
care dezvoltarea motrică nu are întotdeauna același ritm cu dezvoltarea fizică.
Copiii care cresc repede au de multe ori probleme în executarea unei mișcări,
deoarece abilitățile lor motrice sunt insuficient dezvoltate. Antrenorii și părinții
trebuie să recunoască faptul că în ceea ce privește creșterea în înălțime ar putea
apărea diferențe de 10, până la 13 centimetri, la copiii de aceeași vârstă.

1
 De reţinut:

În timpul creșterii, nivelurile hormonale, mușchii, oasele, articulațiile,

sistemul energetic și sistemul cardiovascular al copiilor suportă modificări.
Acestor aspecte li se adaugă factorii de natură psiho-socială care vor
influenţa în permanenţă procesul de antrenament deoarece copiii nu se dezvoltă
numai fizic, ci și emoțional și intelectual. Capacitatea lor de interpretare, analiză
și reflecție se îmbunătățește. Când ajung la vârsta școlară, copiii acordă un plus
de atenție persoanelor cu care interacționează și încep să înțeleagă munca în
echipă și relațiile cu ceilalți membrii ai grupului.

Un antrenor bun va ține seama de dezvoltarea fizică, cognitivă, mentală și

socială a copilului angrenat într-un proces de pregătire sportivă și își va baza
activitățile pe exersarea în grup, pe jocul în echipă, pe abilitățile de cooperare și pe
sportivitate.
În aceste condiții, ritmul cel mai eficient pentru procesul modelării copiilor
spre înalta performanţă este greu de stabilit, având în vedere dinamica dezvoltării
normal fiziologice a acestora. Se observă dorinţa antrenorilor de a demonstra că
deţin strategii eficiente de antrenament care conduc la forţarea copiilor în pregătire,
în diferite etape de creştere şi dezvoltare, în care potenţialul biologic al acestora îi
împiedică să ofere răspunsul preconizat la solicitare. Astfel, creşte riscul
accidentărilor copiilor şi epuizării timpurii a rezervelor lor pentru performanţă.
Pentru diminuarea acestui risc, se impune cunoaşterea amănunţită a
particularităţilor de creştere şi dezvoltare a copiilor şi juniorilor care urmează un
proces de antrenament.
În funcţie de sport, copiii încep pregătirea la vârsta preşcolară sau şcolară
mică (gimnastică, tenis, schi ș.a.), existând şi ramuri sportive în care selecţia are
loc mult mai târziu, cum ar fi exemplul canotajului. În ultimele decenii, specialiştii
remarcă o scădere a vârstei la care copiii încep activitatea de performanţă, în
majoritatea ramurilor sportive, ca urmare a evoluţiei performanţelor la nivel
mondial. Mai mult decât atât, dinamica proceselor de creştere şi dezvoltare a
copiilor s-a schimbat, putându-se remarca instalarea timpurie a semnelor pubertăţii
şi adolescenţei („secular trend”).
În cele ce urmează vor fi evidenţiate anumite particularităţi de creştere şi
dezvoltare ale copilului aflat la vârsta preşcolarului, şcolarului mic şi pubertăţii,
relevante pentru antrenamentul sportiv la categoriile inferioare de clasificare
sportivă (copii, juniori III/mici).

2
 Preşcolarii pot fi înscrişi în grupele de iniţiere pentru sportul de
performanţă, fără a avea garanţia că aceştia vor rămâne în activitate pe termen lung
şi că vor confirma prin prisma rezultatelor de mai târziu. Aplicarea stimulilor de
antrenament se va face ţinând cont că ritmul de creştere şi dezvoltare este diferit de
la un copil la altul.
Din punct de vedere somatic, greutatea şi înălţimea trebuie să se situeze în
limitele normosomilor, fără să fie elocvent parametrul somatic la această vârstă. În
această etapă, copiii cresc în greutate cam cu 2 kg pe an şi cu 4 – 5 cm în înălţime.
La 4 – 5 ani, greutatea fetelor este între 12.9 kg şi 20 kg, iar la băieţi între
13.1 kg şi 19.9 kg. Statura fetelor poate varia între 94 şi 108 cm, iar a băieţilor între
95 cm şi 110cm (OMS, 2017).
Aspectul somatic se modifică, de la cel de “păpuşă” din etapa anterioară
(antepreşcolară), la acela în care proporţia extremităţi-trunchi se schimbă.
Din punct de vedere funcţional, capacitatea de efort a copiilor preşcolari este
redusă, motiv pentru care se recomandă exersarea intercalată cu pauze. Datorită
particularităţilor psihologice, respectiv a faptului că se plictisesc repede şi că nu au
răbdare în exersare, nu poate fi aplicat un număr mare de repetări ale aceluiaşi
exerciţiu.
Din punct de vedere cognitiv, Piaget afirmă că gândirea preşcolarului este
pre-operaţională, nesistematizată, ilogică şi egocentrică, cu tendinţa de a vedea
lucrurile doar din propria perspectivă. Limbajul este în plină dezvoltare, iar
comunicarea se face fără dificultăţi atât în mediul familial, cât şi în cel educaţional.
În ceea ce privește deprinderile motrice, acestea încep să aibă o mai mare
eficiență pe fondul dezvoltării controlului mișcării, a echilibrului, a coordonării
musculaturii agoniste și antagoniste, dar şi a coordonării membrelor superioare cu
cele inferioare.
După vârsta de 4 ani, copilul înregistrează un progres vizibil în alergare,
reușind să controleze plecarea de pe loc, oprirea și schimbările de direcție, ceea ce
va permite includerea acestei deprinderi în cadrul jocurilor dinamice.
Între 5 și 12 ani, viteza de deplasare a băieților este superioară celei
înregistrate de fete, aceasta situându-se în jurul a 4m/s la 5 ani și în jurul a 6m/s la
12 ani. Bineînțeles că viteza de alergare va fi influențată de creșterea în înălțime și
de dezvoltarea forței.
În ceea ce privește săritura în lungime de pe loc, la 4 ani, performanța
copilului se situează la nivelul a 20-25cm, urmând să atingă aproximativ 90cm, la
5 ani, cu un ritm de creștere în jurul a 10cm/an, ca la 12 ani să se situeze în jurul
valorilor de 140-180cm (Seefeldt, 1989)1. În cazul săriturii în lungime cu elan, care

1
Seefeld, V., 1986. Physical Activity and Well Being, Retson, AAHPERD

3
necesită mai multă forță și coordonare neuromusculară, performanțele se situează
la nivelul a 60-70cm, la 4 ani și 100-110cm, la 6 ani.
Aruncarea este o deprindere motrică a cărei execuție depinde de existența
unei coordonări crescute între diferite părți ale corpului (brațe, trunchi și picioare)
și un bun nivel al echilibrului dinamic, motiv pentru care învățarea ei este mai
dificilă și parcurge patru etape, în funcție de vârstă:
- la 3 ani, copilul aruncă mingea prin mișcarea brațelor și a trunchiului în plan
antero-posterior, picioarele rămânând fixate pe sol;
- la 4-5 ani, picioarele rămân fixate pe sol, dar apare o rotație a trunchiului în
faza de pregătire a aruncării;
- între 5 și 6 ani, copilul face un pas înainte pentru a pregăti aruncarea,
simultan cu rotarea trunchiului;
- la 6-7 ani reușeşte execuția aruncării cu transferul greutății de pe un picior
pe altul, imprimând astfel o accelerare mișcării brațului.
În aceste condiții, la 6 ani, copilul aruncă mingea la o distanță de 6-12m, urmând
ca la 12ani, performanța să crească la 18-32m (Seefeldt, 1986). Modificările
biologice care au loc în continuare în organismul copilului se reflectă nemijlocit
asupra capacităţii de performanţă şi asupra manifestării potenţialului motric.

De reţinut:

Preşcolarii manifestă o nevoie crescută de mişcare şi de joacă, pe

fondul unei disponibilităţi evidente de a învăţa lucruri noi.
Preferă activităţile ludice în care îşi asumă diverse roluri şi interpretează
personaje, explorează universul înconjurător prin intermediul deprinderilor
motrice fundamentale şi nu conştientizează pericolul anumitor acţiuni motrice.

Cel mai rapid învaţă în situaţia predării conţinuturilor printr-un limbaj

metaforic, adaptat ariei cunoaşterii lor şi transpunerii lor într-o lume imaginară.
Spontaneitatea, lipsa de inhibiţii şi energia care îi caracterizează favorizează
iniţierea într-o ramură de sport, cu menţiunea că au dificultăţi în respectarea
regulilor şi în formarea unei discipline sportive. Copiii se angrenează cu uşurinţă în
activităţi motrice cu scopul de a cuceri mediul înconjurător şi pentru a-şi descoperi
“puterile”, respectiv aptitudinile. Este foarte important pentru ei să reuşească să
execute singuri, diferite deprinderi motrice şi să demonstreze adulţilor din viaţa lor
că sunt capabili să efectueze anumite mişcări. Capătă încredere în propriile
posibilităţi, în baza mulţumirii celor din jur cu privire la execuţia acţiunilor lor. La

4
această vârstă, sunt foarte puternice dorinţa de a îi face mândri pe ceilalţi şi teama
de a nu dezamăgi.
Potrivit Asociaţiei antrenorilor din Canada, capacitatea copiilor de a se
compara între ei se manifestă în jurul vârstei de 6 – 7 ani, apreciind drept dificile
sarcinile motrice pe care le pot executa numai câţiva copii din grupă.
În sporturile în care grupele de iniţiere se constituie din copiii preşcolari, în
prima etapă de instruire, trebuie speculate nevoia de mişcare şi curiozitatea
acestora, trecându-i treptat de la deprinderile motrice fundamentale, la cele
specifice. Psihologii recomandă să nu fie inoculată prea de timpuriu dorinţa de a
câştiga, ci să fie cultivată motivaţia de a demonstra ce ştie, de a face sport cu
plăcere. Chiar dacă copilul intră într-un proces de antrenament sistematizat şi
regulat, educaţia motrică realizată la această vârstă nu garantează atingerea
performanţei. Conţinuturile trebuie să vizeze dezvoltarea motricităţii generale şi a
psihomotricităţii, valorizând deprinderile fundamentale ca suport pentru învăţarea
deprinderilor specifice.
Tonusul muscular este redus, iar mobilitatea articulară este crescută.
Capacităţile coordinative se dezvoltă, fiind etapa în care are loc manifestarea
predominanţei uneia dintre cele două emisfere cerebrale, putând fi identificată cu
lejeritate manualitatea copilului (Bota, A. 2007)2.
În sinteză, prezentăm tabelul de mai jos care cuprinde particularităţile de
creştere şi dezvoltare ale preşcolarului şi implicaţiile acestora în procesul de
antrenament.

Tabel 1. Caracteristicile dezvoltării somato-funcționale, motrice, cognitive și

afective, la copilul de 5-6 ani (Rigal, R., 2007)3

De reţinut:
Vârsta: 5 – 6 ani
CARACTERISTICI Consecințe
pentru
antrenament
Somato- Motrice Cognitive Socio-
funcționale afective
Înălțimea și Se îmbunătățește Este stadiul Sunt egoiști, Învățarea este
greutate echilibrul static și gândirii dar sensibili condiționată de
cresc în dinamic în preoperatorii. Se la părerile motricitatea
mod deprinderile de manifestă celorlalți; globală cu
constant. locomoție și de curiozitatea și timizi dar perioadele ei
2
Bota, A., 2007. Kinesiologie. Ed. Didactică și Pedagogică, București
3
Rigal, R., 2007. Motricite Humaine. Foundaments et applications pedagogiques, presses de l’Universite du Quebec

5
Frecvența manipulare. creativitatea. dornici de de stagnare,
respiratorie Timpul de latență Crește capacitatea cunoaștere; fiind favorizată
și cardiacă este mare. de menținere a Este vârsta de:
prezintă Se îmbunătățește atenției. Copilul jocului, prin -coordonarea
valori coordonarea recunoaște părțile excelență. oculo-manuală
crescute. oculo-manuală, corpului (dreaptă Se joacă în manipularea
favorizând fazele și stângă) în singuri, dar și obiectelor,
inițiale ale termenii în grup. variind viteza
aruncării mingii și organizării Acceptă și distanța;
lovirii acesteia cu spațiale. diferențele -activitatea
piciorul. Organizarea individuale. perceptiv-
Se dezvoltă gustul temporală este Se formează motrică;
pentru activități tributară spațiului autonomia și -respectarea
ritmice și de și sarcinii independența. ritmului
expresie. Suplețea motrice. Învățarea Au gust individual de
prezintă valori conceptelor este pronunțat învățare;
crescute. favorizată de pentru -angrenarea
Se dezvoltă forța acțiunile motrice. activități noi. celor două
și rezistența Imaginația este Caută să-și părți ale
musculară. debordantă. cunoască corpului;
Percepțiile sunt limitele. -creativitate,
înaintea rațiunii. Încep să jocuri cu reguli
Este vârsta De diferențieze simple;
ce-ului? și a binele de rău. -activitate
comentariilor. exploratorie și
autonomie;
-stima de sine;
-întărirea
încrederii în
propriile forțe;
-abordarea
nondirectivă a
învățării;
-familiarizarea
cu conceptele
specifice prin
acțiuni
motrice.

6
 Şcolarul mic are un comportament puternic influenţat de începerea
activităţii de şcolarizare. Încadrată de către specialiști între 6(7) și 10 (11) ani,
etapa școlarului mic este apreciată ca fiind cea mai fericită perioadă din viață.

De reţinut:

Etapa 6 – 10 ani este privită drept vârsta de aur a învățării.

În aceste condiţii, pentru antrenamentul sportiv, se constituie într-o perioadă
propice învăţării tehnicii specifice.

Creşterea şi dezvoltarea morfo-funcţională a copiilor în această perioadă

antepubertară sunt accelerate şi uniforme. Se observă alungirea membrelor
inferioare, precum şi faptul că sistemul osos sporește în duritate și permite o
rezistență crescută a segmentelor. Deocamdată nu se semnalează diferenţe între
băieţi şi fete, din punct de vedere somatic.

Tabel 2. Valorile medii ale creşterii în înălţime şi greutate (OMS, 2017)4

Vârsta Statura / înălțime Greutate

Fete Băieți Fete Băieți
6ani 107 - 123 107 - 123 16.3 – 26.8 16.5 – 26.7
7 ani 112 - 131 113 - 130 17.9 – 30.8 18.5 – 30.8
8 ani 118 - 138 119 - 138 19.9 – 35.8 20.4 – 34.9
9 ani 123 - 144 124 - 144 21.8 – 40.8 22.4 – 39.9
10 ani 127 - 149 128 - 149 24.9 – 47.4 25.4 – 45.5

Antrenamentul desfășurat sistematic exercită influențe pozitive asupra

greutății corporale, în sensul diminuării țesutului adipos și creșterii procentului de
țesut muscular și implicit, asupra metabolismului energetic.
La nivel cortical, specialiştii semnalează un dezechilibru între procesele
corticale fundamentale, existând o predominanță a proceselor de excitație, în
defavoarea celor de inhibiție. De asemenea, se remarcă o perfecționare a
analizatorilor kinestezic, vestibular și vizual, cu efecte directe asupra efectuării
sarcinilor motrice din antrenamentul sportiv.
Dragnea A. și Bota A. (1999)5 fac trimitere la dezvoltarea musculaturii
copilului, care la 6 ani, reprezintă 21,7% din greutatea corpului și înregistrează un
4
https://www.suntparinte.ro/inaltime-si-greutate-copii
5
Dragnea, A., Bota, A., 1999. Teoria activităților motrice. EDP, București

7
ritm lent, dar un tonus crescut. Fibrele musculare, la copiii de vârstă antepubertară,
sunt relativ mai lungi în comparație cu adultul, cu porțiuni tendinoase mai scurte.
Aceste aspecte asigură realizarea de mișcări de amplitudine crescută, fără
încărcături externe.
Fiziologii ne atrag atenţia că inima copilului funcționează neeconomic în
timpul efortului, cu o frecvența cardiacă crescută în repaus, motiv pentru care
solicitările din antrenament trebuie să nu fie epuizante.
Dacă în etapa anterioară de vârstă copilul făcea parte dintr-un grup al cărei
principală activitate era jocul, la școală, acesta este inclus într-un colectiv al cărei
preocupare principală devine învățarea (Golu, P., Verza, E, Zlate, M., 1993) 6.
Păstrat în continuare ca mijloc esențial în instruirea copilului, jocul are o pondere
care diminuează progresiv, din toate activităţi copilului, pe măsură ce acesta se
apropie de pubertate. În antrenamentul sportiv, conţinuturile ludice din etapa
anterioară vor fi înlocuite treptat cu sarcini motrice specifice, fără a renunţa în
totalitate la mijloacele cu caracter distractiv. În situaţia în care selecţia are loc în
acest stadiu şcolar, jocul va deţine în continuare o pondere importantă, pentru a
atrage copilul spre activitatea sportivă respectivă.
În antrenamentul sportiv, copilul trebuie stimulat permanent pentru a învăţa
deprinderi tehnice noi, fără a trece însă prea repede de la o mişcare la alta, având în
vedere faptul că aceste achiziţii, în funcţie de gradul de complexitate, necesită
perioade de timp diferite pentru fixare şi stabilizare în bagajul motric.
Potrivit unor studii de specialitate, copilul are capacitatea de a subordona
mecanismul și rolul cognitiv al gândirii, percepțiilor sale. Acestea sunt mai bine
organizate, sistematizate și influențate de observație. Psihologii subliniază că la
această vârstă percepțiile, prin exersare, ajung să fie mai eficiente. De asemenea,
este evidențiată creșterea sensibilității discriminative și a pragurilor perceptive,
aspecte care se reflectă direct în acuitatea analizatorilor şi în însuşirea tehnicii.
În ceea ce privește bagajul de deprinderi motrice al copilului, Bota A.
(2007)7, evidențiază faptul că, prin repetare, se poate ajunge la consolidarea și
perfecționarea achizițiilor, în primul rând atunci când este vorba despre deprinderi
fundamentale.

De reţinut:

Repertoriul psihomotric al copiilor intraţi în activitatea de performanţă,

la această etapă de vârstă, trebuie să cuprindă (Durand, M., 2011)8:

6
Golu, P., Verza, E, Zlate, M., 1993. Psihologia copilului, EDP, București
7
Bota, A., 2007. Kinesiologie. Ed. Didactică și Pedagogică, București
8
Durand, M., 2011. L’enfant et le sport. PUF, Paris

8
 - viteză de reacţie;
- orientare spaţio-temporală;
- aptitudinea de a combina şi organiza diferite elemente senzoriale aparent
disparate, într-o formă coerentă;
- viteză perceptivă sau aptitudinea de a emite o judecată rapid şi fără eroare,
privind asemănările şi diferenţele între două mişcări;
- aptitudinea de a identifica şi de a localiza o configuraţie perceptivă
cunoscută într-un ansamblu mai vast care are şi elemente necunoscute;
- aptitudinea de a opera cu imagini mentale şi de a anticipa traiectoria sau
poziţia viitoare a unui obiect;
- aptitudinea de a selecţiona rapid un răspuns adaptat unui stimul vizual;
- distributivitatea atenţiei;
- atenţie selectivă;
- capacitate de anticipare;
- precizia controlului motor;
- dexteritate manuală în condiţiile manevrării unor obiecte de diferite
dimensiuni;
- stabilitate în menţinerea prelungită a unor poziţii ale braţelor şi mâinilor;
- coordonare intersegmentară;
- coordonare generală;
- echilibru global al corpului.

În ceea ce priveşte pregătirea fizică din antrenamentul copiilor, numeroase

studii de specialitate atrag atenția asupra manierei de exersare pentru dezvoltarea
forței, pentru a nu periclita creşterea şi dezvoltarea acestora (Dragnea, A.,
Teodorescu S., 2002)9. Chiar dacă dezvoltarea progresivă a musculaturii permite
efectuarea exerciţiilor de forţă, nu sunt recomandate încărcăturile externe,
contracţiile statice și solicitările formei maximale.
Obiectivele legate de dezvoltarea vitezei pot fi atinse în antrenamentul
sportiv, în limitele cunoaşterii vârstei optime de îmbunătăţire a acesteia. Pentru
etapa antepubertară, copilul are resurse de a-şi dezvolta reacţia motrică şi
capacitatea de deplasare pe distanţe scurte (Teodorescu, S., 2007)10.
Rezistenţa generală a copilului la efort aerob este una bună, această calitate
motrică putând fi dezvoltată cu succes în etapa antepubertară, în situaţia dozării
corespunzătoare a efortului fizic. Statisticile arată că, în cazul alergării continue,

9
Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002. Teoria Sportului. Ed. FEST, București
10
Teodorescu, S., 2007. Antrenament și competiție. Ed. Moroșan, București

9
şcolarul mic rezistă 7 minute la 6-7 ani, iar mai târziu, la 10 – 11 ani, 15 minute,
băieții și 12 minute, fetele.
Capacitățile coordinative reprezintă o componentă a procesului de instruire
care are o evoluție diferită a componentelor sale. Orientarea spaţio-temporală a
copilului este deficitară la 6-7 ani, dar se ameliorează spre finalul etapei. Precizia
este mai bună în cazul băieţilor, comparativ cu fetele, şi stagnează ca evoluţie pe
durata ciclului primar (Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002)11.
Mobilitatea este favorizată de procesele de creştere şi dezvoltare, care încă
nu s-au încheiat. Din acest motiv, se poate exersa pentru îmbunătățirea amplitudinii
mișcărilor în articulațiile coloanei vertebrale, umărului, coxo-femurală.
Indiferent de sport, şcolarii mici intraţi în activitatea de performanţă vor fi
instruiţi în vederea participării la concursuri. Majoritatea federaţiilor sportive de
specialitate organizează competiţii naţionale oficiale pentru copii cu vârste
cuprinse între 8 şi 10 ani. Conţinutul specific probei de concurs va fi abordat în
cadrul pregătirii tehnice şi tactice, fără a renunţa în totalitate la mijloacele cu
caracter general. În ceea ce priveşte gestionarea emoţiilor şi a motivaţiei pentru
întrecere, Ken Shields recomandă ca micuţii sportivi să fie învăţaţi să celebreze
propria realizare din concurs, chiar dacă nu se regăsesc în situaţia de câştigători.
Acceptarea înfrângerii la această vârstă şi păstrarea motivaţiei pentru a
continua activitatea devin două repere importante pentru pregătirea în perspectivă a
copiilor. Asociaţia antrenorilor din Canada promovează o strategie de instruire
bazată pe limitarea criticilor şi diminuarea readucerii aminte a rezultatului din
concurs în timpul pregătirii. Specialiştii propun recompensarea eforturilor şi
interpretarea performanţei din competiţie ca pe o lecţie de viaţă, ca pe un feed-back
faţă de procesul de antrenament.
Durand M. (2011)12 subliniază că la vârsta de 8 – 9 ani, apare un interes
crescut al copilului pentru reguli şi o manifestare vehementă împotriva trişărilor, în
toate formele de interacţiune ludică. Această tendinţă se manifestă şi în activităţile
motrice, chiar dacă, în acelaşi timp, copiii sunt în permanentă căutare de soluţii
care să le eficientizeze efortul. Treptat, copiii se focalizează pe raportul dintre efort
şi pe rezultat, încercând, pe măsură ce avansează în vârstă, să obţină succesul cu un
minimum de efort. Precizăm că, la vârstele mici, sportivii nu au posibilitatea de a
distinge situaţiile în care un rezultat superior se bazează pe talent sau pe un efort
suplimentar.

11
Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002. Teoria Sportului. Ed. FEST, București
12
Durand, M., 2011. L’enfant et le sport. PUF, Paris

10
 În sinteză, prezentăm tabelul de mai jos care cuprinde particularităţile de
creştere şi dezvoltare ale şcolarului mic şi implicaţiile acestora în procesul de
antrenament.

Tabel 3. Caracteristicile dezvoltării somato-funcționale, motrice, cognitive și

afective, la copilul de 6-9 ani ( R. Rigal, 2007)13

De reţinut:
Vârsta: 6 – 9 ani
CARACTERISTICI Consecințe
pentru
antrenament
Somato- Motrice Cognitive Socio-afective
funcționale
Înălțimea și Se Se trece la Conștientizează Învățarea este
greutatea îmbunătățește stadiul gândirii caracteristicile favorizată de:
cresc în mod echilibrul operatorii. de gen. -practicarea
constant. static și Crește atenția Acceptă regulată a
Frecvența dinamic în distributivă. sancțiuni exercițiilor fizice;
respiratorie deprinderile Copilul individuale și de -dezvoltarea
și cardiacă de locomoție recunoaște grup. echilibrului și a
prezintă și manipulare. părțile corpului Manifestă coordonării
valori Copilul persoanei aflate sensibilitate la motrice;
crescute. aruncă în fața sa. Are o drepturi și -cooperarea cu
mingea de bună organizare responsabilități. alții;
deasupra spațială. Este important -modificarea sau
umărului, Învăță noțiuni ca pentru ei să fie crearea de noi
poate dribla forță, gravitație, împreună cu reguli;
mingea cu rezistență ș.a. prietenii în -angrenarea în
schimbarea echipă sau să fie activități ritmice
direcției și a lideri. și de expresie;
ritmului. Acceptă uneori -învățarea
Scade timpul eșecul sau regulilor de
de latență și înfrângerea. securitate;
13
Rigal, R., 2007. Motricite Humaine. Foundaments et applications pedagogiques, presses de l’Universite du
Quebec

11
se Sunt -imparțialitate în
îmbunătățește conștiincioși. acordarea recom-
net Împart mai greu penselor sau a
coordonarea jucăriile. pedepselor;
oculo- -atenție
manuală. îndreptată spre
Mișcările corectitudinea
simple pot fi mișcării și asupra
înlănțuite. performanței;
Se dezvoltă -respect pentru
gustul pentru posibilitățile
activități motrice
ritmice și de individuale;
expresie. -învățarea și
Suplețea este consolidarea
mai redusă. conceptelor
Se dezvoltă aferente
forța și acțiunilor
rezistența motrice.
musculară.

12