STUDIU INDIVIDUAL

REFERAT
„Repere ale creşterii şi dezvoltării anatomofiziologice a
preşcolarului mic de 5-6 ani”
25-29.10.2021

Prof. Zbranca Diana Elena

 Particularități de creștere și dezvoltare ale preșcolarilor
Cunoaşterea particularităţilor anatomo-fiziologice ale copiilor constituie o condiţie
absolut necesară pentru buna desfăşurare a educaţiei fizice în grădiniţa de copii
deoarece o ajută pe educatoare să înţeleagă importanţa educaţiei fizice la vârsta
preşcolară. Pe baza cunoaşterii particularităţilor anatomo-fiziologice ale
preşcolarului de diferite vârste, educatoarea poate folosi în mod judicios
mijloacele, metodele şi procedeele variate ale educaţiei fizice, poate să înţeleagă
mai uşor de ce sunt indicate anumite mişcări de ce sunt contraindicate altele şi
poate să ia măsuri pentru dozarea raţională a eforturilor copiilor în concordanţă cu
posibilităţile de care ei dispun.

De la naştere şi în decursul vieţii, organismul uman este supus modificărilor, se

dezvoltă, se transformă. De asemenea, funcţiile diferitelor organe se perfecţionează
în timp. Dezvoltarea organismului se produce în două direcţii principale:
a) creşterea în înălţime, în greutatea, deci în volum şi în masă a corpului.
b) dezvoltarea funcţiilor diferitelor organe şi sisteme.

În procesul dezvoltării diferitelor organe şi sisteme a dezvoltării organismului, prin

care înţelegem totalitatea schimbărilor sale cantitative şi calitative, se observă
modificări de la an la an. Ţinând seama de acestea, deosebim etape de dezvoltare
fiecare dintre acestea având specificul ei.

Copilul de 3 ani se deosebește de cel de 6 ani nu numai prin forma şi proporţiile

corporale, ci şi prin dorinţele, interesele şi experienţa sa. Cu atât mai mult se
deosebeşte lumea spirituală a preşcolarului de cea a şcolarului.

Procesul de creştere şi dezvoltare are loc într-un ritm cu atât mai intens cu cât
copilul este mai mic. În acest proces, deosebim perioade în care creşterea şi
dezvoltarea se produc într-un ritm relativ lent şi perioade în care acest ritm este
mult mai accelerat (ca de exemplu la vârsta de 5-6 ani, într-un interval de câteva
luni, maxim un an, copilul  creşte cu 5-7 cm, în înălţime şi cu 5-7 kg în greutate).
Aceste perioade de creştere rapidă au fost denumite salturi în dezvoltarea copilului
şi ele sunt legate de modificarea bruscă şi diferenţiată din punct de vedere calitativ
faţă de perioada precedentă.

Procesul dezvoltării nu se desfăşoară în linie dreaptă, uniformă, regulat ascendentă,

ci are un ritm mai lent de desfăşurare (specific perioadelor de acumulare
cantitativă) şi altul rapid (specific perioadelor de salt calitativ). Aşadar, ritmul de
dezvoltare, pe lângă faptul că încetineşte pe măsura înaintării în vârstă, mai
prezintă şi alt aspect – este inegal de la o perioadă la alta. Ritmul de creştere a
diferitelor organe ale corpului, nu este nici el egal. Această inegalitate în ceea ce
priveşte viteza de creştere de dezvoltare, a diferitelor părţi ale corpului aduce cu
sine schimbarea proporţiilor dintre cap, trunchi şi membre. Copilul creşte şi se
dezvoltă sub influenţa educaţiei şi în strânsă legătură de condiţiile mediului
înconjurător, de condiţiile de viaţă pe care le avem (alimentaţia, regimul de
activitate şi de odihnă, condiţiile de familie şi din grădiniţa de copii).

Condiţiile de viaţă în permanentă schimbare obligă organismul copilului la

adaptare, acomodare, faţă de acestea. Între organism şi condiţiile sale de viaţă
există o permanentă unitate şi luptă  a contrariilor, luptă care reprezintă însuşi
stimulul, mobilul procesului de dezvoltare.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât organismul său, din punct de vedere funcţional,
răspunde în mai mică măsură condiţiilor de viaţă. Între organism şi condiţiile de
viaţă, contradicţiile sunt mari: stimuli foarte puternici, ritm al dezvoltării foarte
intens (schimbările anatomo-fiziologice pe care le suferă organismul sunt evidente
chiar la intervale mici de timp). Pe măsură ce organismul devine din ce în ce mai
capabil de a face faţă, de a răspunde condiţiilor variate ale mediului înconjurător,
contradicţiile se atenuează, ritmul dezvoltării scade.

Cunoscând particularităţile de vârstă ale copiilor, educatoarea va căuta să dea

copiilor sarcini accesibile, să-i încadreze în jocuri cu reguli corespunzătoare
nivelului lor de dezvoltare evitând în acest fel posibilitatea confruntării stimulilor
sau suprasolicitarea inhibiţiei cu efecte în general negative.

Bibliografie:
1. Golu, P., Învăţare şl dezvoltare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1985.
2. Ionescu, N., A., Mazilu, V., Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a
corpului, editura Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport.