Modulul 1

PROBLEMATICA DEZVOLTĂRII. RELAŢIA EREDITATE-MEDIU

explice conceptul de dezvoltare,

analizeze controversele existente la nivel teoretic în domeniu: ereditate-mediu, continuitate-discontinuitate,
deficit-diferenţă,
caracterizeze design-urile de cercetare utilizate în psihologia dezvoltării,
descrie şi să compare procedeele şi tehnicile de investigare,
cunoască particularităţile mediului, mecanismele ereditare şistrategiile de investigare ale acestora.

A. PROBLEMATICA DEZVOLTĂRII
1. Conceptul de dezvoltare
- modificările secvenţiale ce apar într-un organism pe măsură ce acesta parcurge traseul de la concepţie la
moarte:
1. procese programate biologic
2. procese datorate interacţiunii cu mediul.
- dezvoltarea fizică ce reuneşte: modificările în lungime, greutate; modificările structurii şi funcţiei
creierului, inimii, altor organe interne;

- dezvoltarea cognitivă, care cuprinde modificările ce apar la nivelul prelucrării informaţionale - de ex.,
percepţie, învăţare, memorie, raţionament, limbaj

- dezvoltarea psihosocială, cuprinzând modificările ce apar în personalitate, emoţii, relaţiile individului cu

ceilalţi

CREŞTEREA
– se referă la modificările în mărime, care apar ca o
consecinţă a creşterii numărului de celule şi a
dezvoltării ţesuturilor, şi care se datorează proceselor
metabolice.

MATURAREA
– implică dezvoltarea potenţialităţilor biologice
(prescrise genetic), conform unei secvenţe
ireversibile; prin acest proces organele interne,
membrele, creierul devin funcţionale, ceea ce se
manifestă în patternuri de comportament fixe,
neinfluenţate de mediu. De exemplu, reflexele noului
născut, achiziţia deprinderilor motrice (poziţia şezând,
mersul), declanşarea ovulaţiei şi a producerii de
spermă la pubertate sunt consecinţe –şi manifestări-
ale maturării.

ÎNVĂŢAREA
– este modificarea comportamentului prin experienţă.
Depinde de creştere şi maturare, deoarece acestea
permit organismului să “fie gata” pentru anumite
tipuri de activitate. Învăţarea este cea care îi conferă
1
 unui organism flexibilitatea comportamentală şi
cognitivă, permiţându-i să se adapteze la condiţii
diferite de mediu.

2.Controverse în psihologia dezvoltării

Relaţia ereditate-mediu

-teorii care accentuează în mod univoc importanţa mediului, afirmând că noi suntem ceea ce face mediul din
noi: Behaviorismul lui Watson, care se bazează pe mecanismele condiţionării clasice, ca şi cel al lui Skinner,
care impune condiţionarea operantă, precum şi teoria învăţării sociale a lui Bandura
- teorii care pun accent pe interacţiunea dintre organism, sau mai bine zis zestrea sa genetică, şi mediu ex
Teoria piagetiană

-teorii care pun accent pe predispoziţiile genetice pentru anumite comportamente, care sunt activate de
stimuli specifici ex teoriile etologice

- Continuitate versus discontinuitate în dezvoltare

adepţii continuităţii consideră că dezvoltarea este rezultanta unor schimbări graduale, lente,
neîntrerupte, unii autori făcând o analogie cu creşterea în mărime a unei frunze. punctul de vedere
behaviorist, care consideră învăţarea ca fiind cumulativă.

avocaţii discontinuităţii vorbesc despre existenţa unor stadii distincte, clar, aproape “brutal” definite,
care implică modificări nu doar cantitative ci şi calitative de la o vârstă la alta/ analogia se face cu
metamorfoza insectelor (de exemplu, transformarea din omidă în pupă şi apoi în future

Deficit versus diferenţă. Metoda clasică de stabilire a “baremului” de dezvoltare caracteristic fiecărei
vârste a fost cea a calculării unei medii, pentru fiecare variabilă aleasă în scopul descrierii comportamentului.
Scalele de dezvoltare se bazează tocmai pe utilizarea unor astfel de “norme” stabilite statistic.

Tendinţa actuală este aceea de a recunoaşte mai degrabă unicitatea fiecărui copil – şi implicit a fiecărei
familii sau a fiecărei culturi

3. Etape de dezvoltare

Perioada prenatală (din momentul concepţiei până la naştere) Se formează structura fundamentală a
corpului şi organele sale.

Perioada de nou născut şi sugar (0-1 an) creştere rapidă şi o dezvoltare accelerată a abilităţilor motorii.
Capacitatea de învăţare şi de memorare este funcţională din primele săptămâni de viaţă. La sfârşitul primului
an se dezvoltă ataşamentul faţă de părinţi şi de celelalte persoane semnificative.

Copilăria timpurie (1-3 ani) prinde contur conştiinţa propriei persoane. Limbajul comprehensiv şi limbajul
expresiv se dezvoltă în ritm alert. Sporeşte şi interesul faţă de ceilalţi copii

Vârsta preşcolară (3-6 ani) Sporeşte forţa fizică a copilului, se îmbunătăţesc abilităţile sale motorii fine şi
grosiere. Independenţa şi autocontrolul se amplificău Jocul, creativitatea şi imaginaţia sunt din ce în ce mai
elaborate.
2
Vârsta şcolară mică (6/7-10/11 ani) Prietenii devin cei mai importanţi, încep să gândească logic, chiar dacă
în mare măsură gândirea lor este concretă. Egocentrismul lor se diminuează. Abilităţile lingvistice si
metamemorie se perfecţionează. Conceptul de sine capătă noi dimensiuni, afectând stima de sine. Creşterea
fizică este încetinită.

Preadolescenţa-pubertatea (10/11-14/15 ani) modificări de ordin fizic ample, rapide şi profunde maturitatea
reproductive “furtună hormonală”.

Adolescenţa (14/15-20 ani) Căutarea propriei identităţi devine nucleul preocupărilor persoanei se dezvoltă
capacitatea de a gândi abstract şi de a utiliza raţionamente ştiinţifice. Grupul de prieteni ajută la dezvoltarea
şi testarea conceptului de sine. Relaţiile cu părinţii sunt puse în unele cazuri la încercare.

Vârsta adultă tânără (20-40 ani) Sunt luate decizii în legătură cu viaţa intimă a persoanei. Majoritatea
indivizilor se căsătoresc şi au copii/ decizii legate de viaţa profesională/ Conştiinţa propriei identităţi
continuă să se dezvolte

Vârsta “de mijloc” (40-65 ani) Devine esenţială căutarea sensului propriei vieţi. Sănătatea fizică începe să
se deterioreze şi apar din nou importante modificări hormonale. “Înţelepciunea” şi abilităţile de rezolvare a
problemelor practice sunt optime; generaţia “sandwich prinsa intre grijile pt proprii copii si parintii batrani;
Orientarea temporală se modifică, fiind focalizată pe “cât timp a mai rămas de trait

Vârsta adultă târzie – bătrâneţea (începând cu 65 ani)

sunt încă sănătoase şi active, deşi apare un declin al abilităţilor fizice În ciuda deteriorării memoriei şi a
inteligenţei, în majoritatea cazurilor se dezvoltă strategii compensatorii.

4. Dezvoltarea dincolo de copilărie şi adolescent

Modelele tradiţionale sunt cele care se rezumă la luarea în considerare a momentelor de început ale vieţii.
ignoră orice schimbare posibilă după vârsta adolescenţei(exemple modele: S. Freud sau elaborările ulterioare
aparţinând Annei Freud, sau în psihanaliza franceză lui Françoise Dolto - fie axate pe dezvoltarea cognitivă,
ca şi în cazul teoriei lui Jean Piaget). Adica, viaţa individului este decisă în primele perioade de vârstă

Începând cu mijlocul anilor `60 apare însă tendinţa de a impune o psihologie a “cursului vieţii” (Elder) sau a
“dezvoltării de-a lungul întregii vieţi
a.) au început să apară rezultate ale unor studii longitudinale derulate pe parcursul mai multor decenii, cum
ar fi cele ale cercetărilor de la University of California – Oakland Growth Study (început în 1920-1921)
Modelele bazate pe copilărie şi adolescenţă se dovedeau incapabile să explice dezvoltarea adultă şi procesele
legate de îmbătrânire, iar simpla corelaţie a performanţelor înregistrate în două momente separate în timp
(copilărie-bătrâneţe) nu oferea nici un indiciu legat de transformările suferite pe parcurs, rămase într-o
aceeaşi “cutie neagră”.
nu se lua în considerare semnificaţia socială a fiecărei vârste sau existenţa în timp istoric, care poate da
caracteristici specifice indivizilor aparţinând unei “cohorte” anume.
Rezula aparitia conceptului “cursul vieţii” (Elder, 1996): o secvenţă de EVENIMENTE, definite social şi
gradate temporal, şi de ROLURI pe care le joacă individul în interiorul acestor evenimente.

b.) În al doilea rând, noua paradigmă a dezvoltării a fost impusă şi de avântul şi maturizarea ştiinţelor
cognitive/ funcţionarea adultă nu poate să fie înţeleasă complet fără o perspectivă asupra dezvoltării.

3
Dacă acceptăm această nouă paradigmă a dezvoltării care se întinde pe tot cursul vieţii, automat dezvoltarea
nu mai poate fi echivalată cu creşterea biologică

Paul Baltes şi colaboratorii săi consideră că există câteva asumpţii fundamentale ale acestei noi paradigme:
1) Dezvoltarea este rezultanta unui lung proces adaptativ, care se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi,
nefiind completă la vârsta adultă. Unele etape sunt cumulative şi continue, altele inovative şi discontinue.
2) Această ontogeneză prelungită nu presupune niciodată costuri absolute sau câştiguri absolute. Nu există
perioade exclusiv de achiziţii şi nici perioade de pur regres.
3) Biologicul influenţează dezvoltarea mai ales în copilărie / adolescenţă şi la vârsta a treia. Perioada adultă
(între 20 şi 60-65 ani) este influenţată de factorul istoric şi cultural.
4) Resursele biologice al individului scad pe parcursul vieţii, cele culturale dimpotrivă se îmbogăţesc.
5) Dezvoltarea implică: SELECŢIE – a scopurilor

OPTIMIZARE – a mijloacelor de atingere a scopurilor

COMPENSARE – în lipsa abilităţilor corespunzătoare de atingere a scopurilor (sau la
pierderea acestora), folosirea altor mijloace pentru a atinge scopul la un nivel dezirabil

5. Arhitectura dezvoltării umane ontogeneză desfăşurată pe parcursul întregii noastre existenţe se află
deci la intersecţia biologicului cu culturalul: definiţia propusă de Baltes, cultura este reprezentată de
totalitatea resurselor psihologice, sociale, materiale şi simbolice (cunoştinţe) care au fost dezvoltate
de umanitate şi transmise de la o generaţie la alta.

Legi care dirijează această interacţiune continuă a celor doi factori.

1) Odată cu vârsta scad beneficiile datorate selecţiei naturale. materialul genetic, mecanismele genetice
asociate şi expresiile genetice devin mai puţin eficiente şi capabile să genereze sau să menţină niveluri înalte
de funcţionare.

2) Odată cu vârsta creşte nevoia de cultură : odată cu slăbirea biologică, nevoia de cultură este sporită
pentru a-i putea permite individului să funcţioneze la nivelul de performanţă atins anterior

3) Odată cu vârsta, scade eficacitatea culturii./ pentru a obţine acelaşi rezultat este nevoie de mai mult
timp, mai multă practică şi mai mult suport cognitiv.

***alocarea diferenţiată a resurselor pe parcursul dezvoltării: destinate CREŞTERII MENŢINERII – deci

conservării unui nivel de funcţionare/ REGLĂRII PIERDERILOR

Funcţionarea cognitivă de-a lungul vieţii : operăm cu două componente:

1- MECANICA fluidă a cogniţiei (hard) = expresia arhitecturii noastre neurofiziologice( filogenetic si
octognetic ; expresia proprietăţilor funcţionale ale sistemului nervos. 3 constructe de bază – deşi
controversate – care cunosc o dinamică ascendentă în copilărie şi descendentă la vârsta a treia: rata de
procesare a informaţiei(timpul de reacţie – cognitive), memoria de lucru şi inhibiţia /interferenţa.

2- PRAGMATICA cristalizată (soft)= acele corpusuri de cunoştinţe care sunt disponibile prin şi mediate de
către cultură. totalitatea cunoştinţelor declarative şi procedurale care sunt puse la dispoziţia indivizilor pe
parcursul socializării. Ele:
- se transmit prin învăţământ formal, mentorat sau se dobândesc prin expertiză,
4
- pot fi reprezentate atât intern – prin reţele semantice – cât şi extern – în cărţi sau alte

6. Design-uri de cercetare
longitudinal, care presupune efectuarea unor măsurători repetate pe aceiaşi subiecţi, pe o perioadă de
timp mai îndelungată. În acest fel, informaţiile culese la o anumită vârstă a subiecţilor pot fi comparate cu
cele obţinute la o altă vârstă, permiţând în acest fel surprinderea dimensiunilor care s-au modificat în
timp.
Avantajele acestui tip de design sunt următoarele:
• Permite studiul extins al unor stadii sau secvenţe de dezvoltare;
• Permite studiul relaţiilor dinamice dintre diferite domenii de dezvoltare;
• Permite investigarea unor relaţii cauză-efect între experienţele timpurii şi rezultatele ulterioare
transversal, care presupune testarea unor grupe de copii de vârste diferite, mai mult sau mai puţin
simultan, pentru a vedea dacă, şi în ce măsură, structura şi funcţia variază în funcţie de vârsta copiilor
testaţi.
Avantaje:
Efectele repetiţiei pot fi evitate - fiecare copil fiind testat o singură dată;
• Nu se pierd subiecţi.

Dezavantajele:
• nu sunt transparente procesele care apar în dezvoltare, sau fluctuaţiile acesteia;
• Dacă rezultatele diferă, ele sunt puse exclusiv pe seama vârstei, deci a dezvoltării, pornind de la
presupunerea că nu există alte diferenţe între subiecţi.

trans-secvenţial sau design longitudinal accelerat care combină cele două tipuri clasice, studiind care sunt
diferenţele ce apar în timp între 2 sau mai multe grupe de subiecţi de vârste diferite.
identificarea contribuţiei factorilor genetici, respectivi ai celor datoraţi experienţei, l

7. Proceduri şi tehnici de cercetare pag23

= a infera modul de funcţionare psihică a unui individ pe baza unor fapte de comportament/ în cazul copiilor
de vârste foarte mici, care sunt lipsiţi de limbaj şi de abilităţi motrice, inferenţele care se pot face pornind de
la aceste comportamente imature sunt destul de problematice

a) Biografia şi studiul de caz = observatia naturala

personalităţi precum Charles Darwin, care în 1877 publica notele sale pe marginea propriului fiu William
Erasmus “Doddy”, şi un secol mai târziu datorită lui Jean Piaget, care şi-a construit de fapt întreaga viziune
teoretică pornind de la observarea celor trei copii ai săi.

b) Observaţia sistematică
sunt preferate de obicei situaţiile standardizate, care selectează un singur aspect de comportament care
urmează să fie studiat. Kagan şi colaboratorii (1989) au studiat răspunsul copiilor (doar) la stimuli ce
provoacă frica, pentru a putea să îi clasifice în subiecţi inhibaţi, respectiv dezinhibaţi.
c) Situaţiile test structurate preferinţe naturale faţă de anumiţi stimuli.
d) Măsurători psihofiziologice :
evalueaza structura şi funcţiile sistemului nervos central / evaluat de obicei fie la nivel
neuroanatomic, fie la cel al activităţii electrice grosiere.

5
 respectiv ale celui autonomy / reflexele de orientare, rata respiratorie şi cea cardiaca

B. RELAŢIA EREDITATE – MEDIU - datul ereditar şi influenţa mediului

1. Perspective actuale
• preformaţioniştii secolului al XVII –lea considerau că în celula primordială (ovul, respectiv
spermatozoid) era prefigurată întreaga fiinţă umană, ca un fel de omuleţ minuscule/ există un “plan” sau un
“tipar” al stării finale la care se va ajunge prin dezvoltare – teorie respinsa de contemporani dar care totusi
persista/ a inlocuit “omuleţul” cu genele (Oyama, 1985
primatul eredităţii este evident siin cercetarile contemporane/ Gerald M. Edelman, „Darwinismului
neuronal” toate sinapsele care vor servi la dobândirea de reprezentări pe parcursul vieţii sunt deja prefigurate
în creier, rolul mediului fiind doar acela de a “desfiinţa” sinapsele care nu au nici un rost şi de a le susţine pe
celelalte.
teoriile empiriste – susţinute în psihologie de behaviorişti – conform cărora mediul şi numai mediul
determină cursul şi rezultatul dezvoltării
perspectiva conexionistă au propus, în mod similar, teza conform căreia mintea unui copil este
produsul regularităţilor statistice preexistente în mediu. Toate reprezentările, întreaga viaţă cognitivă a fiinţei
umane, nu ar fi, în ultimă instanţă, decât un rezultat al învăţării acestor regularităţi, neexistând nimic
prespecificat în structurile noastre biologice / psihologice.
constructivism – marcat de Jean Piaget: structurile biologice şi psihologice sunt produsul emergent al
interacţiunilor complexe şi dinamice dintre gene şi mediu.
Exista maimulte niveluri de interactiune:
1.nivel molecular şi la nivel celular genele interacţionează cu mediul intern al organismului. Aşa
încât factorul “înnăscut”, care în mod tradiţional se considera că este echivalent cu factorul “genetic”, e deja
un produs al interacţiunilor care au loc în interiorul organismului – deci el nu reprezintă exclusiv efectul
activităţii genelor (Johnson & Morton, 1991).
2.mediul extern şi organismul în ansamblul său:
2.1 cele comune pentru toţi membrii unei specii, datorate mediului specific speciei (cum ar fi
lumina, gravitaţia, etc.) şi
2.2.cele specifice unui individ, sau unui grup restrâns de membri ai speciei, datorate mediului
specific individului.

2. Mecanismele ereditare
A. Tendinţe specifice speciei
Acestea sunt caracteristice oricărui individ uman./ reprezintă obiectul de studiu al etologiei, geneticii
evoluţioniste, geneticii moleculare

B. Tendinţe intra-specifice – moştenite /eritabile = caracteristici proprii unui individ, care îl diferenţiază de
toţi ceilalţi. Sunt studiate de genetica comportamentală sau cantitativă.

Eritabilitatea (Loehlin, 1993) reprezintă acea proporţie din varianţa unei trăsături care poate fi pusă pe seama
factorilor genetic

în sens restrâns, reprezintă doar acea parte din varianţa unei trăsături care se transmite de la o generaţie la
alta;

în sens larg, este proporţia totală din varianţa unei trăsături care se datorează genelor

3. Mediul

6
a) comun – care este acelaşi pentru toţi oamenii (de ex., influenţa soarelui, caracteristicile climaterice, etc.)
b) specific – care este diferit de la un individ la altul (de ex., cantitatea de conversaţie cu părinţii

induce variaţii nesistematice (accidente sau boli)

sistematice (diferenţe de sex, ordinea naşterii, tratamente diferite în familie

4. Provocări în disputa ereditate – mediu

1. Fenotipul extins

2. Efectul de contrast

3. Efectele mediului prenatal

4. Epigeneza aleatoare

5. Abordări recente în genetica comportamentului

principiile acestei noi genetici:
Genele sunt variabile – îşi pot modifica atât comportamentul cât şi structura datorită interacţiunii cu alte
gene sau datorită condiţiilor de mediu.

Genele nu sunt unităţi independente de informaţie – nici o genă nu operează singură, de aceea în cazul
patologiei nu există decât foarte rar boli monogenice, caracterizate printr-o corespondenţă de 1:1 între genă şi
boală. Din acest motiv aceeaşi genă poate avea efecte diferite la indivizi diferiţi, sau diferite gene /patternuri
de gene pot duce la aceeaşi boală.
Există cinci aspecte esenţiale, analizate de Plomin şi Rutter (1999), care definesc această diferenţă:
1) Comportamentele atipice sunt produse nu de o mutaţie aberantă, ci de o variantă normală a unei gene
normale, care însă induce un risc crescut de dezvoltare a patologiei.
2) Efectele genetice determină indirect apariţia unei boli.

3)Trăsăturile care induc un risc crescut sunt dimensionale – se pot manifesta într-o măsură variabilă.

4) Mai multe gene diferite interacţionează, determinând o trăsătură particulară.

5) Acţiunea genelor este probabilistă – ele cresc şansele de apariţie a unui comportament sau a unei boli, dar
nu acţionează în mod direct ca şi cauze.

Modulul 2
PRINCIPALELE ABORDĂRI TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII COGNITIVE

Modulul 3
ETAPA PRENATALĂ ŞI PRIMUL AN DE VIAŢĂ

A. PERIOADA PRENATALĂ
Dezvoltarea prenatală se întinde din momentul concepţiei şi până la naştere (aproximativ 266 zile – 280 zile
de la ultima menstruaţie).

1. Concepţia
7
 Constă în penetrarea ovulului de către spermatozoid, urmată de o reacţie chimică specială ce determină
impenetrabilitatea ovulului la orice altă celulă spermatică/ formarea celulei-ou sau a zigotului.
Concepţia are loc în mod obişnuit în trompele uterine – ducturi ce fac legătura între ovare şi uter –
unde spermatozoidul urcă şi întâlneşte ovulul eliberat prin ovulaţie.
vârsta mamei joaca un rol important. şansele de a rămâne însărcinată sunt 73% pentru o femeie sub 25
ani,74% între 26-30 ani, 61% între 31 şi 35 ani, 54% la femeile de peste 35 ani.
GEMENII
Există două tipuri de gemeni:
MONOZIGOŢI – rezultaţi din diviziunea unei celule-ou; de aceea gemenii monozigoţi vor avea
întotdeauna acelaşi sex
DIZIGOŢI – în cazul în care sunt eliberate două ovule, care vor fi fertilizate de către doi spermatozoizi

2. Stadiile dezvoltării prenatale

Dezvoltarea prenatală cuprinde trei mari etape:
• perioada germinală – de la concepţie până în săptămâna a doua
• perioada embrionară – de la sfârşitul săptămânii a doua până la 8-12 săptămâni
• perioada fetală – de la 8-12 săptămâni pînă la naştere

I. Stadiul germinal (0-2 săptămâni)

Diviziunea celulară = blastocist.

Diferenţiere celulară
Embrionul la rândul său se diferenţiază în:
a. Ectoderm, din care se vor forma unghiile, părul, dinţii, organele senzoriale, epiderma şi sistemul nervos (creierul
măduva spinării),
b. Endoderm, din care se dezvoltă aparatul digestiv, ficatul, pancreasul, glandele salivare, aparatul respirator, celule
gonadale
c. Mezoderm – acest strat intermediar se formează aproximativ la 3 săptămâni şi duce la dezvoltarea aparatului circulator,
celui excretor, a sistemului muscular şi a sistemului osos.
Implantare: blastocistul se implantează în peretele uterin în a 6-a până în a 11 a zi de viaţă
prenatală.

II. Stadiul embrionar (2 – 8/12 săptămâni) favoriza organogeneza sau formarea organelor vitale.
avorturi nu sunt total accidentale, sau datorate unor factori psihologici, ci:
- fie se asociază cu anomalii cromozomiale
- fie sunt produse de defecte ale ovulului/spermatozoidului
-fie sunt cauzate de ataşarea într-o locaţie nefavorabilă a embrionului
- fie sunt cauzate de lipsa de oxigen.
- organe protectoare: placenta, o masă de ţesut uterin şi de trofoblast, care permite schimbul de oxigen,
substanţe nutritive şi produşi de catabolism cu corpul mamei;
-cordonul ombilical care leagă placenta de embrion.
- Sacul amniotic este o pungă de fluid care înconjoară embrionul şi care are rolul de a absorbi şocurile
mecanice.

III. Stadiul fetal (8/12 săptămâni - naştere)

-creştere rapidă şi o rafinare a structurilor organismului
-apariţia unghiilor la degete în luna a patra, a genelor şi sprâncenelor în luna a cincea, sau
coborârea testiculelor în scrot în luna a şaptea
- la12 săptămâni fătul îşi mişcă braţele şi picioarele, înghite, „respiră” - lichid amniotic.
8
 3 Sensibilitatea fetală
a. Sensibilitatea cutanată
receptori tactili: a 7-a săptămână în regiunea peribucală
a 20-a săptămână ei sunt prezenţi la capătul corpului
32 săptămâni toate regiunile corpului
săptămâna a-14-a, când majoritatea receptorilor tactili sunt funcţionali, apar şi
mişcări ale întregului corp.

b. Sensibilitatea termică
Dacă este pusă apă la temperatura de 4 grade pe faţa fătului, acesta îşi modifică ritmul cardiac.

c. Sensibilitatea dureroasă dezvoltate deja intrauterine

d. Sensibilitatea vizuală a-25-a săptămână de viaţă intrauterine

e. Sensibilitatea chimică
-olfactivă Din săptămâna a 5-a prenatal există receptori olfactivi/ devin functionali din sap 25

gustativă Mugurii gustativi se dezvoltă deja în săptămâna a 7-a – a 9-a intrauterine

f. Sensibilitatea auditivă

B. NAŞTEREA
1. Fazele naşterii

a. Dilatarea
Durează între 12 şi 24 h. Contracţiile fac ca cervixul să îşi mărească diametrul, până când poate trece capul copilulu
Contracţiile se înmulţesc (de la contracţii la 8-10 minute la contracţii la fiecare 2 minute) şi îşi cresc durata (de la 30 s la 60-8
s).
b. Naşterea propriu-zisă
Durează în medie 1 ½ h. Capul copilului trece din cervix în vagin şi apoi „iese la lumină”, urmat de restul corpulu
Musculatura abdominală împinge copilul înafară.
c. Eliminarea restului de cordon ombilical şi a placentei. Durează cateva min

2. Schimbări pe care le presupune trecerea de la mediul matern la mediul extern

MEDIU lichid amniotic aer

TEMPERATURĂ ≅ constantă fluctuează
STIMULARE minimală toate simţurile
NUTRIŢIE dependentă de sângele dependentă de
matern alimentaţia externă şi de
funcţionarea aparatului
digestiv
APORT DE OXIGEN de la mamă prin prin plămânii proprii
placentă
9
 ELIMINARE prin placentă prin piele, rinichi,
METABOLICĂ plămâni, tract
gastrointestinal

3. Scorul Apgar
acesta este o măsură a condiţiei noului-născut, care derivă dintr-o scală care evaluează o serie de funcţii esenţiale
(Schaffer, 2005).
1,Rata cardiacă (număr de bătăi/ 2,Culoarea pielii / 3,Respiraţie / 4,Tonus muscular / 5,Grimasă
(iritabilitate reflexă) însumarea tuturor valorilor acordate pentru fiecare din cele 5 dimensiuni de mai sus.
Un scor mai mic de 7 este considerat ca un semn al pericolului

4. Caracteristicile fizice ale noului născut

În primele zile nou născuţii pierd până la 10% din greutate, prin eliminarea fluidelor
Capul le este lung şi „turtit” temporal, datorită faptului că încă nu sunt sudate oasele craniene
(fontanelele sunt acoperite de o membrană subţire,
Corpul este acoperit cu un strat uleios - vernix caseosa - cu rol protector împotriva infecţiilor
descărcări ale glandelor mamare atât la fete cât şi la băieţi, sau descărcări vaginale (sângerări) la
fetiţe. Se consideră că aceste fenomene sunt normale şi se datorează unui nivel crescut de estrogeni secretaţi
de placentă înainte de naştere
Respiraţia este vitală pentru noul născut: dacă este întreruptă mai mult de 5 minute, atunci se
instalează anoxi

5. Prematuritatea creşte şansele de handicap neurologic, de anomalii fizice, de probleme pulmonare

şi de mortalitate infantilă.

C. PRIMUL AN DE VIAŢĂ
1. Dezvoltarea fizică la cinci luni copiii îşi dublează greutatea, la 1 an şi-o triplează. De asemenea, copiii
cresc în lungime cu 50%.
a. Stările nou-născutului

Starea 1 SOMN CALM / copilul nu poate fi trezit,

Starea 2 SOMN ACTIV/ sunetul sau lumina puternică declanşează grimase sau zâmbete în timpul somnului
Starea 3 VEGHE CALMĂ copiii zâmbesc sau răspund prin supt la stimuli
Starea 4 VEGHE ACTIVĂ/ este iniţiată sau menţinută de un mediu interesant
Starea 5 PLÂNS / stimuli neplăcuţi - frig, foame, durere,

Tipuri de somn. 50 % somn activ sau REM

Plânsul: de foame/ de sparare/ de durere

b. Dezvoltarea motoriei
• Reflexele noului născut =reacţie automata la un anumit stimul/ au rol de supravieţuire sau oferă protective
- care dispar: Moro, „rooting”, darwinian sau de prindere, Babinski, de mers, de înot

- Care persista toata viata: Clipitul , Strănutatul/tuşitul , Respiraţia , Reflexul pupilar

-
10
Motricitatea voluntară Controlul poziţiei capului Rostogolirea corpului Poziţia şezândă (5-8 luni)
Poziţia vertical Mersul în patru labe Mersul Prinderea obiectelor Urcatul scărilor săritură pe

2. Dezvoltarea senzorială
Sensibilitatea tactilă şi dureroasă
Sensibilitatea gustativă
Sensibilitatea olfactivă
Sensibilitatea auditivă
Sensibilitatea vizuală
Acuitatea vizuală – capacitatea de a distinge detaliile

3. Dezvoltarea perceptivă şi cognitive

Percepţia
Percepţia tridimensionalităţii
Percepţia intermodală (integrarea senzorială

• Memoria : Habituarea Recunoaşterea Imitaţia Învăţarea conjugate

Memoria expectanţelor vizuale rezulta ca există memorie încă de timpuriu

Nelson (1995) a propus existenţa unor sisteme mnezice:

Memoria expectanţelor vizuale
Condiţionarea
Memoria preexplicită
Memoria explicită propriu-zisă

memoria de lucru (cortexul dorso-lateral prefrontal – aria 46) – care se manifestă când nu mai există eroarea
A non B, după 12 – 18 luni

Perioada preverbală două categorii de abilităţi : fonologice(sunele) /

Communicative = schimbul de intenţii şi semnificaţii cu “interlocutorii

-Dezvoltarea fonologică de la naştere există o preferinţă pentru limbaj,

-lateralizare a percepţiei sunetelor (percepţia cuvintelor în emisfera stângă, iar a muzicii în
emisfera dreaptă).
stil de limbaj, cel adresat de obicei copiilor: motherese (vorbire adult-către-copil) care are
structuri sintactice mai simple, pauze lungi, ritm lent, tonalitate ridicată a vocii.
-La 4 luni, copiii preferă succesiuni de sunete, chiar fără sens
-capacitate de a categoriza sunetele ( B şi P),
-Capacitatea de clasificare a stimulilor echivalenţi din punct de vedere fonologic este deja
prezentă la 6 luni. Un “pa”, indiferent cum şi de cine e pronunţat, înseamnă acelaşi lucru

 Producerea limbajului perioada de 4 – 6 luni este cea decisivă, pentru că acum apare
lalaţia.

-apare la aceeaşi vârstă indiferent de loc, cultură etc., la toţi copiii

Dezvoltarea abilităţilor communicative

11
 din primele luni copiii pot trimite şi primi mesaje (de ex., modularea plânsului la 2 luni şi reacţia
la mesajul părinţilor)
Comunicarea intenţională apare abia către un an şi are două părţi:
- protoimperativă – copiii folosesc un anumit gest pentru a obţine ce vor
-protodeclarativă – nu numai solicită, ci oferă şi un comentariu despre ceva ce le-a atras atenţia şi
despre care doresc să-şi împărtăşească impresia

b. Perioada verbal

 Perioada cuvintelor izolate

la 10 – 13 luni, numărul cuvintelor înţelese fiind, se presupune, mai mare decât cel al cuvintelor
produse.
Urmează o explozie lingvistică, la 14 luni copilul achiziţionând 44 de cuvinte pe săptămână
Primele cuvinte ale copiilor se caracterizează prin două tipuri de erori:

1. Suprageneralizare

2. Subgeneralizare
“invenţia de cuvinte”, care nu e caracteristică doar pentru limbajul oral, ci şi pentru cel al semnelor –
Iniţial copiii folosesc limbajul pentru exprimarea sentimentelor şi dorinţelor, dar apare un decalaj între
exprimarea verbală şi expresivitatea emoţională
- Emisfera STANGA emotii POZITIVE
- Emisfera DREAPTA emotii NEGATIVE

4. Dezvoltarea socială
- Se consideră că nou născutul este dotat deja cu abilităţi sociale:
-  capacitatea de a-şi semnaliza propriile nevoi (psihologice şi fiziologice) astfel încât cei din
jur să le poată percepe şi să răspundă la ele;
- detectarea contingenţelor dintre propriul comportament şi consecinţele acestuia;
- detectarea stimulilor sociali;
- acordarea la comportamentele adulţilor.
a. EMOŢIILE
b. la naştere copilul are deja capacitatea de a-şi manifesta interesul, distresul, dezgustul.
c. La nou născut există şi un zâmbetul spontan, reflex, care abia la 3 – 6 săptămâni se transformă în zâmbet social
d. În jurul vârstei de 2 – 4 luni se consideră că ar apărea şi mânia, surpriza, tristeţea

b. ATAŞAMENTUL = relaţia afectivă preferenţială

Ipoteza biologică – fiecare individ se naşte cu capacitatea de a se ataşa de o persoană de referinţă,

Alte studii … atasamentul poate lua forme diferite, în funcţie de contextul dezvoltării
Bowlby şi Ainsworth au găsit 3 categorii de ataşament
1. Ataşament sigur, securizant – majoritatea copiilor
2.Ataşament anxios, evitativ -explorare independentă a mediului (se rupe uşor de părinte, se
ataşează de străini, nu are probleme când e părăsit de persoana familiară
3.Ataşament anxios, rezistent

12
explorare redusă a mediului şi teama de obiecte sau situaţii noi – dificultatea restabilirii interacţiunii cu
adultul când acesta se întoarce (nu-l ignoră, dar când acesta caută contactul este “pedepsit” pentru faptul de
a-l fi părăsit pe copil).
4.Ataşamentul dezorganizat (dezorientat)

c. TEMPERAMENTUL constă în diferenţe care apar în răspunsul emoţional al copiilor şi care par
a reflecta trăsături stabile, persistente, “de personalitate
1,Nivelul de activitate (nivelul de arousal
transparent comportamental).
Ritmicitatea (regularitatea ritmurilor
2. biologice – somn – hrănire).

Tendinţa de apropiere versus evitare a

3. stimulilor noi

Adaptabilitatea (iniţial motorie, apoi şi a

4. structurilor cognitive).

Pragul de răspuns la stimulare

5.

Intensitatea reacţiei (amplitudinea

6. răspunsului produs).

Calitatea dispoziţiei emoţionale

7. (preponderenţa emoţiilor negative versus
pozitive).
Distractibilitatea (măsura în care
8. reacţionează la stimuli irelevanţi, care
interferează cu cei importanţi la un anumit
moment).
Persistenţa / perseverenţa (măsura în
9. care apare consecvenţa în continuarea
activităţii, în ciuda obstacolelor).

 temperamentul uşor, care nu creează probleme;

• temperament dificil, iritabil, neritmic, cu o intensitate mare a reacţiei;
• temperament lent, cu timpi de reacţie mari şi în declanşarea reacţiilor şi în adaptarea la noi situaţii /
stimuli.

Modulul 4
ETAPA 1-3 ANI ŞI ETAPA PREŞCOLARĂ

1. Principalele modificări fizice

-conformaţiei corpului,
-Dezvoltarea e în principal pe verticală, câştigându-se în jur de 7 cm înălţime şi 2 kg pe an
-Se conturează diferenţe între cele două sexe

13
 -creştere în înălţime şi în greutate e extrem de importantă, pentru că în reprezentarea copiilor
ea este asociată cu dezvoltarea cognitivă (inteligenţa)
-maturizare cerebrală : la 5 ani creierul copilului cântăreşte 90 % din creierul adult (în
principal datorită procesului de mielinizare),
-4 ani putem vorbi despre o veritabilă integrare senzoriomotorie.
-7 ani se consideră că are loc maturizarea ariilor ce răspund de abilităţile atenţionale.
Apar modificări şi la nivelul organelor interne:
- Se lungeşte traheea (scade frecvenţa infecţiilor respiratorii)
- Creşte volumul vezicii urinare, concomitent apare un control sporit al micţiunii şi dispariţia
treptată a enurezisului nocturn.
- Creşte volumul intestinelor.
- Are loc fortificarea sistemului imunitar.
- Se reglează temperatura corpului: media scade de la 37,6°C cât era la un an, la 37°C la şapte a

Abilităţile motorii:
-5 ani copiii merg cu multă uşurinţă, se caţără, patinează, merg pe bicicletă.
- Se dezvoltă abilităţi motorii grosiere de exemplu, aleargă fără să se împiedice.
-abilităţi motorii fine (însuşite de la adulţi,
-toarnă sucul în pahar, mănâncă folosind furculiţa

Nivelul de activitate: -maxim în jurul vârstei de 2-3 ani

2. Dezvoltarea cognitivă
Din punctul de vedere al teoriei piagetiene, copiii se află în stadiul preoperator, caracterizat prin:

Concreteţe - raportare doar la obiecte concrete, prezente fizic.

Ireversibilitate – incapacitate de a parcurge pe plan mental acţiunile şi în sens invers.

Egocentrism - convingerea că oricine vede lumea prin ochii săi, şi oricine o experienţiază în mod similar.

Centrare – atenţie acordată unei singure dimensiuni la un moment dat.

Focalizare pe stare, nu pe transformare - concentrare pe felul în care se prezintă perceptiv lucrurile, şi nu pe

transformările care au dus la aceste stări.

Gândirea transductivă- dacă A cauzează pe B, atunci şi B cauzează pe A.

 Atenţia selectivă este mai puţin eficientă decât la copiii mai mari;

Memoria este şi ea mai puţin performantă decât mai târziu. Recunoaşterea este totuşi mai bună decât
reactualizarea.

Limbajul se rafinează din punct de vedere sintactic şi semantic, dar şi pragmatic

Capacitatea sporită de a combina performanţa la sarcini dificile cu comunicarea eficientă pare să

se datoreze unui număr sporit de scenarii cognitive pe care copiii le posedă la această vârstă.
14
 Cunoştinţele acumulate se organizează treptat şi în naraţiuni, categorii, teorii.
Un capitol important al dezvoltării cognitive la această vârstă îl reprezintă cogniţia socială.

a. Organizarea cunoştinţelor la preşcolari

Scenariile cognitive -codarea unor evenimente repetitive
Funcţiile scenariilor cognitive

- dau stabilitate şi structură vieţii copilului – îi “dictează” ce trebuie să facă într-un anumit moment şi
îi structurează experienţa; dacă scenariul (succesiunea) e modificat, apare o reacţie de « perplexitate » a celui mic

- permit schimburile de informaţii şi stabilirea unor interacţiuni sociale veritabile:

există studii care sugerează că reprezentarea informaţiilor sub forma scenariilor cognitive e mai uşoară decât reprezenta
categorii taxonomice, tocmai pentru că informaţiile sunt organizate spaţio-temporal şi cauzal

 Naraţiunile-povestiri
Unii autori consideră că poveştile sunt singurele ce pot cuprinde întregul existenţei umane pentru că înglobează un trecut,
un viitor şi complexitatea relaţiilor sociale în care suntem prinşi.
Naraţiunile conţin în plus faţă de scenariile cognitive:
• o anumită temă
• personaje, iar fiecare din aceste personaje poate fi descris în termeni de intenţii, scopuri, motivaţii,
convingeri, stări afective, valori.

Naraţiunile cele mai studiate au fost cele pentru copii şi astfel s-a ajuns la formularea unor “story grammars”
(Mandler & Johnson), care specifică elementele componente ale unei naraţiuni:
• expoziţiunea, care cuprinde prezentarea protagoniştilor, informaţii despre timp şi loc etc.
• înlănţuire de episoade care construiesc acţiunea – fiecare episod are o intrigă, adică există un scop pe care
unul sau mai mulţi vor să-l atingă, dar există şi obstacole, iar succesul sau eşecul demersului duce povestirea
la ...
• sfârşit
Reprezentările spaţiale
La 3 ani copiii sunt capabili să-şi reprezinte spaţiul delimitându-l în unităţi semnificative.

Concepte şi categorii Funcţiile conceptelor

- organizarea eficientă a informaţiilor
- identificarea entităţilor noi
- rezolvarea de probleme
- formularea analogiilor
- elaborarea unor inferenţe “dincolo” de ceea ce e cunoscut
- dezvoltarea şi răspândirea de credinţe ideologice
15
- crearea unor imagini figurativ-metaforice
Teorii recente:
• Conceptele copiilor nu sunt uniforme, ci sunt – specifice unui domeniu

- dependente de context
• Şi la copii şi la adulţi conceptele sunt organizate în sisteme ierarhice care includ şi concepte abstracte şi
concepte specifice

DEPENDENŢA CONCEPTELOR DE DOMENIUL DE CUNOŞTINŢE

Vârsta la care se produce saltul de la un tip de concept la celălalt nu este aceeaşi pentru toate domeniile de
cunoştinţe. Unii indivizi sunt, de exemplu, în stare să dobândească mai curând concepte abstracte pentru noţiuni
morale (minciună), decât pentru termeni relaţionali (unchi, văr).

DEPENDENŢA DE CONTEXT
Copiii pot face clasificări complexe, dar poate acestea nu li se par la fel de relevante ca şi adulţilor, şi de
aceea nu le folosesc spontan.

NIVELURI DE ORGANIZARE ŞI TIPURI DE CONCEPTE

Există diferite nivele de organizare a conceptelor

1. nivelul de bază (câine, pisică)

2. nivelul supraordonat (animale)
3. nivelul subordonat (labrador, birmaneză)
Din punct de vedere statistic, şi copiii şi adulţii lucrează cu aceste 3

existenţa unor tipuri diferite de concepte:

 NATURALE : animale plante minerale

-NOMINALE : definite prin convenţie; nu au referent real: cerc, număr iraţional, insulă, unchi, prinţesă
ARTEFACTE: obiecte create de om (de mâna omului): cană, masă, maşini, computere

INFERENŢE CATEGORIALE
Aşadar copiii sunt în stare să facă inferenţe categoriale, eliberându-se de biasările perceptuale, şi reuşesc
acest lucru chiar pe baza unor categorii abstracte, non-perceptive, atât categorii naturale cât şi de artefacte.

Există însă şi limite ale capacităţii inferenţiale a copiilor, evidente în erorile copiilor, de genul generalizărilor
excesive din limbaj. Aceeaşi tendinţă de generalizare există şi în categorizare. Dacă li se spune copiilor că
“un iepuraş are omentum” (cuvânt inexistent), şi sunt întrebaţi dacă toţi iepuraşii (animalele) au omentum, ei
răspund afirmativ. Faptul că nu sunt în măsură să se oprească din generalizare atestă că aceste abilităţi DE
INFERENŢĂ nu sunt 100% adulte.
În concluzie, nu putem vorbi de lipsă totală de logică la copii şi de un sistem cognitiv exclusiv perceptual la
vârste mici, ci ei pot să aibă clase sau categorii similare cu cele ale adultului, care sunt dependente de context
şi de domeniul de cunoştinţe

16
Microteorii specific =înglobează structuri de cunoştinţe.
“FIZICA NAIVĂ” (a simţului comun) cuprinde acele cunoştinţe elementare, implicite, pe care le are copilul
asupra deplasării, timpului, gravitaţiei

“BIOLOGIA NAIVĂ” sau “teoria lumii vii” cuprinde cunoştinţe despre:

creştere Ș Copilul are noţiunea de creştere biologică, care e supusă unor legi predictive, e ireversibilă şi nu
se aplică numai organismelor întregi, ci şi organelor interne. Copiii:
• înţeleg că această creştere e diferită de umflarea unui balon sau de dospirea pâinii;
• acceptă cu seninătate faptul că vor creşte;
• înţeleg că creşterea biologică duce la îmbătrânire, dar nu şi că îmbătrânirea duce la moarte;
• au dificultăţi în a înţelege creşterea unei fiinţe foarte mici (viermişori, microbi etc.).

moştenire ereditară
mişcare

“PSIHOLOGIA NAIVĂ” cuprinde teoria comportamentului şi a funcţionării mentale.

ar avea la bază 5 postulate şi se dezvoltă prin asimilarea treptată a acestora.

1. PSIHICUL – “MINTEA” există

Simplul fapt că bebeluşul diferenţiază fiinţele de obiecte şi îşi dă seama că le poate influenţa pe primele, dar
nu şi pe cele din urmă, dovedeşte că el face deja diferenţa între persoanele care au psihic şi obiectele care nu
au aşa ceva.

2. PSIHICUL are conexiuni cu lumea fizică

Există un circuit stimuli externi → stări mentale → comportamente externe, deci stările mentale sunt
consecinţa acţiunii unor stimuli externi.

3.PSIHICUL este distinct de lumea fizică Copiii de trei ani încep să înţeleagă că o imagine din mintea lor nu
poate fi accesibilă (văzută) dinafară, atinsă, mirosită, etc
4. PSIHICUL reprezintă obiecte şi evenimente cu sau fără acurateţe
În momentul în care copiii înţeleg că stare mentală = reprezentare ei pot trece treptat şi la realizarea
distincţiei între aparenţă şi realitate
5.Acest postulat e asimilat în jurul vârstei de 4-6 ani şi poate fi verificat prin aşa-numitul “False Belief Test”
– testul credinţelor false (a se vedea bibliografia).
6. PSIHICUL mediază activ interpretarea realităţii şi a emoţiilor trăite

Pe la 5-6 ani copilul înţelege că poate prelua din realitate doar anumite informaţii, poate face decupaje în
funcţie de ceea ce îl interesează. Acest postulat reprezintă o nuanţare mult mai fină a primului postulat.

b. Raţionamentul şi rezolvarea de probleme = au un scop şi presupun inferenţă, considerată în sens larg

capacitatea de a merge mai departe de ceea ce este dat (până la un scop pe care vrei să-l atingi).

Raţionamentul
Relaţii de tip analogic
Din punctul de vedere al psihologiei tradiţionale, nu pot exista analogii înainte de stadiul operaţiilor formale.
Dar mai recent, există ipoteza că şi copiii pot face raţionamente analogice în domenii de cunoştinţe ce le sunt
familiare şi pentru situaţii ce au semnificaţie din punctul lor de vedere.

17
Goswami a arătat că şi cei mici pot face analogii clasice, de genul “A:B::C:x”, adică: dacă relaţia dintre A şi
B este identică cu relaţia dintre C şi x, iar noi cunoaştem B, trebuie aflat x. Atâta doar că raţionamentul nu
funcţionează pentru toate clasele de obiecte, nici pentru variabile abstracte.

S-a încercat să se determine de ce fel de informaţii profită copiii când fac astfel de raţionamente. Acestea ar
putea fi:
• similaritatea superficială;
• familiaritatea – li se cerea să ordoneze vase cu mâncare în ordinea temperaturii; dacă se punea ordonarea
într-o poveste cu trei ursuleţi de mărimi diferite, se realizează mai uşor transferul;
• sugestiile directe (atragerea atenţiei asupra scopurilor sau rezolvării din poveste; stimularea reflecţiei asupra
cunoştinţelor, extragerea moralei povestirii).
analogia reprezintă extragerea relaţiilor dintre obiecte familiare şi extinderea lor la obiecte nefamiliare
sau abstracte.

Rezolvarea de problem
Orice problemă presupune existenţa unuia sau mai multor scopuri şi a unor obstacole în atingerea scopurilor.
Rezolvarea de probleme presupune strategii de depăşire a obstacolelor şi de evaluare a rezultatelor. Privit
astfel, şi comportamentul bebeluşilor cuprinde rezolvări de probleme – de exemplu atunci când trag de un
mâner pentru a auzi un sunet plăcut. Iar la 18 luni există deja capacitatea de a alege între mai multe strategii
rezolutive.

Dezvoltarea STRATEGIILOR
În general, există strategii generale şi strategii specifice. Printre strategiile generale folosite de copii se află
strategia de tip încercare şi eroare, analiza mijloace-scopuri şi strategia de tip “hill climbing”.
1. Analiza mijloace-scopuri presupune calcularea distanţei între starea iniţială şi scop, şi reducerea
acestei distanţe. este solicitantă pentru sistemul cognitiv pentru că presupune generarea, ordonarea şi
reamintirea subscopurilor.
2. Strategia “hill climbing” ( „urcarea dealului” - “puţin câte puţin”) este preferata copiilor. Chiar dacă
nu ajung unde vrem noi (la rezolvare
 Dezvoltarea bazei de CUNOŞTINŢE şi REPREZENTĂRI - e dependentă şi de factori culturali. De
exemplu sistemul numeric din chineză, în care 12 este de tipul 10-2, sau 24 este 2-10-4, îi ajută pe copiii de 5
ani să numere până la 100, în timp ce copiii de 6 ani vorbitori de engleză ajung să numere doar până la 49

 Dezvoltarea capacităţilor de PLANIFICARE şi AUTOMONITORIZARE a performanţelor

nu planifică pentru că planificarea reprezintă într-un fel întârzierea acţiunii;

- planificarea presupune renunţarea la nişte proceduri mai activate la un moment dat şi apelarea la unele mai
puţin activate;
- planificarea nu oferă garanţia succesului, deci e acelaşi lucru dacă o faci sau nu;
- există o asumpţie tacită că în majoritatea cazurilor adulţii le vor purta de grijă.
Un rol foarte important în dezvoltarea capacităţii de autocontrol îl reprezintă limbajul, în special vorbirea cu
sine, care însoţeşte activitatea de rezolvare de probleme şi care va deveni ulterior limbaj interior.

CONTEXTUL SOCIAL
există anumite “ajutoare culturale”, cum este sistemul de numeraţie la chinezi.
În Japonia, ei sunt puşi să se confrunte cu probleme de interrelaţionare socială (deci şi conflicte) de la vârste
mult mai mici decât în alte culturi. Pe la 5-6 ani, problemele prezentate copiilor au mai multă legătură cu
învăţământul formal în ţări ca Japonia şi Taiwan, aceştia fiind net avantajaţi când încep şcoala.
18
c. Atenţia
O caracteristică a abilităţilor atenţionale la vârsta preşcolară o reprezintă scanarea nesistematică. Când au de
scanat mai mulţi stimuli în vederea luării unei decizii, copiii apelează la strategii nesistemat
Când scanează o imagine, cei mai mici de 6 ani pornesc din centrul imaginii şi coboară cu privirea. Cei mai
mari de 6 ani pornesc de sus şi încearcă să acopere tot câmpul vizual, asemenea adulţilor.

d. Memoria
S-a crezut iniţial că există un deficit la nivelul memoriei de lucru a copiilor preşcolari. Mai recent însă s-a
arătat că pentru materiale „potrivite” copilului – adică bazei sale de cunoştinţe - capacitatea memoriei de
lucru creşte, atingând nivelul adult
Copiii au dovedit deci o logică a căutării, chiar dacă nu toţi au avut aceleaşi performanţe.
Concluzia este că există metamemorie, dar e limitată la situaţii familiare, contexte specifice şi e folosită
totuşi inconsistent de către cei mai mici de 6 ani.

e. Limbaj
• Emisii de două cuvinte (de la 18 luni)

Aceasta este “perioada limbajului telegrafic” – lipsesc articolele, conjuncţiile, prepoziţiile şi verbele

Din punct de vedere sintactic, începe să înţeleagă că ordinea cuvintelor implică sensuri diferite (în engleză, în
română ordinea e mai puţin stric

Limbajul la 3 – 4 ani - În această perioadă apar progrese la nivelul sintaxei /

apare capacitatea de legare a propoziţiilor între ele

Progrese la nivel semantic /

îşi dau seama că prin combinarea cuvintelor în propoziţii se poate obţine un sens nou)
/ În general, părinţii nu corectează eroarea gramaticală, ci eroarea de adevăr, sensul.

Progrese la nivel pragmatic:

• reuşesc să-şi menţină atenţia pe un anumit subiect de conversaţie
• încep tot mai mult să-şi exprime stările psihice (“îmi pare rău”), dar şi implicarea în acţiuni viitoare
(“promit că”)
• încep să realizeze că semnificaţiile cuvintelor pot fi diferite de ceea ce se spune realmente (ceea ce copiii cu
autism nu pot să facă)
• sunt în stare să infereze şi ce nu e formulat la

3. Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii

Principalele achiziţii social-emoţionale ale acestei vârste sunt:
 Sociabilitate crescută - manifestată prin tolerarea mai bună a necunoscuţilor, distres mai puţin evident
când persoana semnificativă pleacă, scăderea nevoii de apropiere fizică adult-copil, dar amplificarea nevoii
contactului psihologic, la distanţă, prin limbaj, privire, zâmbet, indici non-verbali.

19
Amplificarea dorinţei de împărtăşire a emoţiilor – apare în paralel cu dezvoltarea limbajului şi implică emoţii
ca empatia, ruşinea, vina, gelozia, mândria, timiditatea, dispreţul.

Referenţierea socială – folosirea expresiilor emoţionale ale altora ca indicatori pe baza cărora se interpretează
o situaţie nouă. De exemplu, în cazul interacţiunii cu un străin, dacă mama încurajează apropierea, copilul
abordează într-un final persoana.

Primele abilităţi de interacţiune cu alţi copii (15–24 luni) – apar schimburi de expresii faciale, verbale, sau de
jucării.

Dobândirea conştiinţei de sine :

• conştientizarea propriei autonomii (“eu sunt cel care poate face ceva”)
• recunoaşterea de sine (se recunoaşte în oglindă)
• referirea verbală la propria persoană – apar pronumele personal “eu” şi pronumele posesiv “meu” în
vocabular

Conştientizarea celorlalţi – copiii realizează că acţiunile lor pot fi diferite de ale celorlalţi şi că pot să-şi
asume roluri diferite, independente de rolurile ce

Capacitatea de reglare afectivă – apare controlul impulsurilor (când este nemulţumit copilul nu mai recurge
atât de des la violenţă fizică, ci la cea verbală).

Au loc schimbări dramatice în comportamentul social şi emoţional.

 Conceptul de sine suferă modificări la rândul său. Copiii încep să se perceapă nu doar ca simpli actori
ai propriilor acţiuni, ci şi ca “regizori” ai acestor

 Un alt aspect al conceptului de sine care se dezvoltă la această vârstă îl reprezintă identitatea de gen.
Conceptul de gen se exprimă atât în adoptarea unor comportamente specifice sexului căruia îi
aparţine şi în înţelegerea semnificaţiei faptului de a fi băiat sau fată = reprezintă asumarea mentală a
sexului. Se presupune că formarea acestui concept se face în mai multe etape:
1) Adoptarea comportamentelor şi atitudinilor specifice genului căruia îi aparţine;
2) Apariţia conceptului de gen ca atare, adică înţelegerea în termeni cognitivi a ceea ce înseamnă să fii bărbat sau
femeie;
3) Apariţia angajamentul emoţional faţă de un gen particular (care se întinde până în adolescenţă).

Progrese semnificative apar şi în capacitatea de autoreglare şi autocontrol. Preşcolarii pot să îşi inhibe acţiunile
mult mai bine, să accepte amânarea recompenselor şi să tolereze frustrările. Sunt capabili să interiorizeze regulile
şi să se supună acestora chiar şi atunci când adulţii nu sunt de faţă. De asemenea, reuşesc să îşi automonitorizeze
comportamentul în funcţie de context.

Diferenţele temperamentale sunt tot mai evidente.

conceptul de inhibiţie se referă la reprimarea unor comportamente,

persoanele „inhibate” pot fi intimidate mai uşor de un adult (examinator

20
Se dezvoltă relaţiile cu prietenii

alegerea prietenilor pe considerente de sex, vârstă şi tendinţe comportamentale.

Exerciţii de fixare a materialului parcurs
1. Egocentrismul este o caracteristică a __________ din perspectivă ____________.
2. Testul credinţelor false este :
a. un test pentru evaluarea caracterului
b. o metodă a psihologiei sociale
c. o tehnică pentru investigarea teoriei funcţionării psihice

3. Copiii şi adulţii adesea îşi reamintesc evenimente sau obiecte prin încorporarea lor în cunoştinţele despre
evenimente tipice numite:
a. scenarii
b. metafore
c. concepte
d. domenii.

4. Copiii care au comportamente specifice celuilalt sex:

a. sunt recompensaţi de părinţi şi prietenii sau colegii de grădiniţă
b. sunt recompensaţi de colegii de grădiniţă, dar ignoraţi de părinţi
c. sunt pedepsiţi de colegii de grădiniţă, dar recompensaţi de către părinţi
d. sunt sancţionaţi de către colegii sau prietenii de grădiniţă şi de către părinţi
Răspunsuri corecte: 1-stadiului preoperator /piagetiană; 2-c; 3-a; 4-d.

Modulul 5

ETAPA ŞCOLARĂ MICĂ

argumenteze în ce constă ajustarea la mediul şcolar,
prezinte caracteristicile de bază ale dezvoltării fizice în acest interval,
caracterizeze dezvoltarea cognitivă a copiilor şcolari,
redea elementele dezvoltării competenţelor cantitative – matematice şi ale achiziţiei scrisului şi cititului,
caracterizeze dezvoltarea personalităţii şi dezvoltarea socială la vârsta şcolară.

1. Cerinţele ajustării la mediul şcolar

două sarcini esenţiale: să stea „cuminte” în clasă, în bancă, şi să dobândească de acum înainte cunoştinţe
formale.

2. Dezvoltarea fizică
Ritmul dezvoltării fizice este mult mai lent decât în etapele anterioare. Există o mare variabilitate
interindividuală în ceea ce priveşte înălţimea şi greutatea. Nu sunt diferenţe semnificative între
băieţi şi fete până în momentul “exploziei în creştere”, care apare la fete în jur de 10 ani şi la băieţi
în jur de 12 ani.

21
 Nu există diferenţe de ordin fizic între sexe la nivelul abilităţilor motorii, ci mai degrabă
expectanţe diferite şi o participare diferenţiată – deşi nejustificată - a fetelor comparativ cu băieţii
la anumite activităţi.
Se dezvoltă şi mai mult abilităţile motorii, mai ales cele fine.
Există o variabilitate foarte mare în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică.
Copiii devin conştienţi de felul în care se reflectă în ochii celorlalţi, iar evaluarea de ordin fizic se
integrează în imaginea de sine şi influenţează stima de sine.
Prieteniile se fac pe criterii de ordin fizic iar “atipicii” sunt adesea respinşi.

2. Dezvoltarea cognitive

conservarea, mai întâi a numărului, în jur de 5-6 ani, fiind urmată de conservarea greutăţii (7-8 ani) şi apoi de
conservarea volumului (11 ani). capacitatea de clasificare şi seriere, şi în particular este înţeles principiul
incluziunii claselor.

Egocentrismul considerat de Piaget ca fiind tipic pentru copilul din stadiul preoperator este înlocuit cu
capacitatea de a coordona propria perspectivă cu cea a altora, şi deci de a înţelege că există o
multitudine de puncte de vedere asupra aceleiaşi realităţi concrete. Acest lucru este evident în
adoptarea diferitelor roluri sociale, precum şi în gândirea morală.

Memoria se îmbunătăţeşte, atât datorită creşterii capacităţii sale, cât şi datorită utilizării unor
strategii precum repetiţia, organizarea, elaborarea şi folosirea ajutoarelor externe. Se dezvoltă de
asemenea în această perioadă şi metamemoria – cunoştinţele legate de funcţionarea memoriei
proprii.

Atât înţelegerea structurilor sintactice, cât şi metacomunicarea – cunoştinţele legate de

înţelegerea procesului comunicării – se dezvoltă rapid, permiţându-le copiilor să se facă mai bine
înţeleşi.

A. Dezvoltarea memoriei
 Dezvoltarea STRATEGIILOR MNEZICE
a. Strategii de CODARE
S-au studiat strategii specifice cum ar fi: REPETIŢIA
ORGANIZAREA
ELABORAREA
b. Strategii de REACTUALIZARE

 ALOCAREA DE RESURSE COGNITIVE

 Dezvoltarea unei BAZE DE CUNOŞTINŢE
 Dezvoltarea METAMEMORIEI

 Cunoştinţe declarative
 Cunoştinţe legate de persoană
Cunoştinţe despre propria memorie:
Cunoştinţe legate de tipul de sarcină
Cunoştinţe legate de strategii
Cunoştinţe procedurale
Se referă la ceea ce copilul ştie că trebuie să facă în funcţie de:
- distanţa faţă de scop (automonitorizare);
22
 - planificarea şi direcţionarea propriului comportament pentru a ajunge la scop (cât va mai trebui să înveţe
până va şti lecţia)

B. Dezvoltarea atenţiei
În primul rând, creşte capacitatea de expandare sau de constricţie a câmpului atenţional. În al doilea rând,
creşte viteza de comutare a atenţiei. În al treilea rând creşte capacitatea de “desprindere” a atenţiei de
distractori.

C. Dezvoltarea rezolvării de problem

datorită şcolii creşte numărul de interacţiuni - cu mai multe persoane - iar fiecare zi este în sine sau aduce o nouă
problemă. Aria de probleme se lărgeşte şi prin creşterea numărului de experienţe specifice cu care se întâlneşte
copilul. În plus, şcoala aduce un nou set de instrumente rezolutive (strategii), iar copiii ajung în posesia unor
cunoştinţe specifice ce sunt relevante pentru domenii particulare.

PLANIFICAREA
AUTOMONITORIZAREA

D. Competenţele matematice (cantitative)

nu putem vorbi despre abilităţi matematice până la dezvoltarea conceptului de număr şi apariţia
conservării numărului, care se înregistrează abia în jurul vârstei de 5-6 ani. Acest concept de număr este
înţeles pe baza clasificării şi serierii.

I. CONCEPTUL DE NUMĂR
1. Cunoştinţe SIMBOLICE
2. Cunoştinţe ALGORITMICE

3. Cunoştinţe CONCEPTUALE

23