Sunteți pe pagina 1din 7

Psihologie cognitiva – Note de curs

Tema 1

Stiintele cognitive s-au bazat pe rezultatele logicii matematice, in sfera


demonstratiilor pe calculator a teoremelor logicii formale (B.Russell si A.N.Whitehead, vol.
“Principia matematica”, 1915).
A.M.Turing indica modalitatea operativa de stabilire a inteligentei unui sistem
artificial (1936, masina Turing = masina teoretica cu computabilitate universala). Acesta a mai
lucrat si la “spargerea” codurilor germane in cel de-al doilea razboi mondial. Turing a elaborat
si testul ce-i poarta numele. El afirma ca “un sistem artificial este inteligent daca da unui
observator uman raspunsurile pe care le-ar fi dat si un subiect uman”.
Primele teorii matematice ale informatiei au fost elaborate de catre Shannon iar
primele masini de prelucrare a informatiei au apartinut lui von Newman.
In 1967, U.Neisser, in urma studierii fenomenelor psihice in functie de prelucrarile
informatiei intre input-ul senzorial si output-ul motor, a consacrat termenul de “psihologie
cognitiva” in volumul “Cognitive Psychology”.
Cercetatori din mai multe domenii s-au ocupat de studiul stiintelor cognitive, dupa
cel de-al doilea razboi mondial. H.Gardiner afirma in 1987 ca exista un grup de cercetatori, de
varste si specialitati diferite ce au alcatuit un “colegiu invizibil”, din care s-au nascut stiintele
cognitive. Acesti oameni de stiinta erau: psihologi (U.Neisser, G.Miller, K.Pribrann), logicieni
(Church, Godel, McCollough&Pitts), filosofi (H.Putnam, J.Fodor), antropologi (C.L.Strauss,
Roy D’Andrade), lingvisti (N.Chomsky), neurobiologi (K.Lashley, D.Hebb), specialisti in
inteligenta artificiala (M.Minsky, J.McCarthy, A.Newell).
In anul 1956 existau doua grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare a
informatiei: MIT (Massachusetts Institute of Technology) si Carnegie – Mellon.
MIT a oragnizat in 10-12 sept.1956 un simpozion despre teoria informatiei, in cadrul
acestuia fiind prezentate trei lucrari de baza in Psihologia cognitiva:
- “Masina logica teoretica” (H.A.Simon si A.Newell);
- “Trei modele ale limbajului” (N.Chomsky);
- “Magicul numar sapte, plus sau minus doi: cateva limite ale capacitatii noastre de
procesare a informatiei”(G.Miller).
La mijlocul anilor ’70, fundatia Alfred P.Sloan a stimulat dezvoltarea stiintelor
cognitive, alocand sume importante cercetarilor in domeniu. Astfel ia nastere societatea
internationala Cognitive Science Society (1977).
Aceasta societate inainteaza primul raport fundatiei Sloan in anul 1978 (SOAP –
State of The Art Paper). In cadrul acestuia se arata ca obiectul de studiu al stiintelor cognitive
este sistemul cognitiv (natural si artificial), Psihologia cognitiva ocupandu-se de sistemul
cognitiv uman.
H.H.Kelley (1992) afirma ca psihologia contemporana realizeaza o analiza molara a
proceselor cognitive, iar psihologia cognitiva, o analiza moleculara.
Se exercitau asupra psihologiei cognitive doua presiuni: din partea specialistilor in
inteligenta artificiala si din partea neurostiintelor.
Experimentul + modelarea, formalizarea, simularea pe calculator = axa metodologica
a psihologiei cognitive. Rolurile acesteia, in randul stiintelor psihologice, se manifesta in
psihologia clinica, psihologia industriala si organizationala, psihologia educationala etc. Este
importanta pentru obtinerea de performante profesionale, deschizand totodata noi directii de
specializare in interiorul acestor ramuri ale psihologiei.
Definirea Psihologiei cognitive este foarte complexa, relevandu-se diferite aspecte
esentiale ale acesteia, in cadrul definitiilor. Astfel, despre aceasta se afirma ca:
- studiaza mecanismele de prelucrare a informatiei si impactul acestora asupra
personalitatii;
- studiaza procesarile informatiei, de la input-ul senzorial la output-ul motor sau
comportamental;
- abordeaza fenomenele psihice si comportamentale d.p.d.v. al mecanismelor
informationale ce le deservesc.
Omul, fiind un sistem informational, este obiect de studiu al Psihologiei cognitive.
Caracterul integrationist si cumulativ al acesteia este dat de curentele psihologice
anterioare: asociationismul, behaviorismul, introspectionismul, gestaltismul, etc.)
Psihologia cognitiva dispune de un limbaj propriu si de o metodologie specifica.
Teoriile si modelele acesteia trebuie sa se conformeze cerintelor psihologiei generale; astfel ea
trebuie sa ofere modele formaliste implementabile pe calculator precum si sa construiasca
modele valide si relevante ale comportamentului uman. De aici rezulta caracterul bicefal al
psihologiei cognitive.
Caracterul bipolar al acesteia este dat de faptul ca este o disciplina specifica a
stiintelor cognitive si, in acelasi timp, o ramura a psihologiei.
Sistemul cognitiv = sistem fizic ce detine proprietati de reprezentare si calcul.
Acesta este format, ca si orice sistem, din materie, informatie si energie.
Reprezentarea lui este similara sistemelor problematice, fiind reflectarea interna a realitatii
externe. Este necesara stabilirea unei relatii sistematice intre cele doua medii, intern si extern.
Reprezentarile utilizate in sistemul cognitiv pot fi:
- simbolice (imagini, continuturi semantice), pentru care avem reguli de operare
specifice;
- subsimbolice (patternuri de activare = modele, exemple de activare ale retelelor
neuronale), pentru care avem reguli de modificare a valorilor de activare.
Calculul = manipularea reperezentarilor in virtutea unor reguli, norme.
In stiintele cognitive avem doua tipuri de modelari:
- clasic – simbolice;
- neuromimetice.
Stiintele cognitive pot fi punct de plecare in cercetarea oricarei forme de inteligenta
(naturala sau artificiala, terestra sau extraterestra), fiind considerate, din aceasta cauza, stiinte
de intalnire.
In cadrul sistemului cognitiv avem 4 niveluri de analiza:
1. Nivelul cunostintelor;
2. Nivelul computational;
3. Nivelul reprezentational – algoritmic;
4. Nivelul implementational.
Nivelul cunostintelor stipuleaza faptul ca mecanismele psihice si comportamentele
individului se modifica in functie de cunostintele acestuia (sunt cognitiv – penetrabile). Daca
nu sunt influentate de cunostintele sau intentiile subiectului, atunci sunt cognitiv –
impenetrabile. Cunostintele duc la propunerea de scopuri, iar acestea impun anumite
comportamente.
Terapia cognitiva = modificarea schemelor cognitive ale subiectului (A.T.Beck,
1976) sau a convingerilor sale eronate (A.Ellis, 1962).
Prelucrarea stimulilor, de catre sistemul cognitiv, se face incepand de la caracterele
fizice, de suprafata (contur, culoare, dimensiuni, deplasare etc.) spre caracteristicile semantice
sau functionale (semnificatie, functie indeplinita, categoria din care face parte etc.). Aceasta
caracteristica a sistemului cognitiv se numeste analiza ascendenta a stimulului (bottom – up
analysis). Aceasta analiza contine atat caracteristicile stimulului cat si proprietatile modulelor
cognitive periferice. Prelucrarile sistemului cognitiv, de la cunostintele subiectului spre
proprietatile fizice ale stimulului constituie analiza descendenta (top – down analysis).
Nivelul computational reflecta prelucrarile necesare transformarilor input-ului in
output sau functia input – output. Acesta denota stabilirea exhaustiva a procesarilor la care sunt
supuse datele problemei (input-ul) pentru obtinerea solutiei (output-ul).
Constrangerile naturale = proprietati fizice ale mediului si ale sistemului fizic in care
se realizeaza procesarea stimulului ce exprima regularitati statistice. Sistemul cognitiv uman s-
a dezvoltat in interactiune cu un anumit mediu fizic, procesarile lui fiind dependente de
constrangerile naturale.
Avem doua modalitati de prelucrare:
- modulare (sunt cognitiv impenetrabile);
- nonmodulare (sunt cognitiv penetrabile).
Nivelul reprezentational – algoritmic analizeaza problema algoritmului de realizare a
functiei input – output si a modalitatii de reprezentare a acesteia. Reprezentarile si algoritmii
isi impun uneori constrangeri reciproce.
Nivelul implementational analizeza structura materiala (neurobiologica sau
artificiala) ce realizeaza procesarea informatiei. Astfel, se poate realiza o analogie intre
elementele celor doua tipuri de structuri, la om si la calculator:
- la om: a) cunostinte si intentii;
b) cerintele si prelucrarile pana la solutionarea problemei;
c) reprezentarea si realizarea sarcinii;
d) procesele neurobiologice ce au loc in cadrul rezolvarii sarcinii.
- la calculator: a) informatia stocata in calculator;
b) functiile input si output de care dispune:
c) modul de realizare (algoritmul) si reprezentare (limbajul de
programare) a acestor functii;
d) procesele la nivel de hardware in timpul executarii sarcinii.
Neurostiintele au in sfera preocuparilor investigarea nivelului implementational.
Neurostiintele cognitive studiaza modul in care structurile neurobiologice realizeaza
o anumita procesare a informatiei.
Analiza multinivelara a sistemelor de procesare a informatiei readuce in prim – plan
o teza din logica, anume ca explicatia nu este tranzitiva. Aceasta analiza multinivelara este
ceruta de organizarea ierarhica a informatiei.
Fenomenul cognitiv, analizat la cele patru niveluri, este in functie de mecanismul
supus analizei si de metodologia folosita. D.Marr, initiator al abordarii multinivelare, a trecut,
de la viziunea asupra independentei nivelurilor de analiza, la interactiunea acestora.
Analiza multinivelara ofera explicatii cu privire la posibilitatea ca un sistem fizic sa
opereze cu cunostinte abstracte, creierul operand cu reprezentari (simbolice sau subsimbolice)
a informatiilor externe.
Paradigmele psihologiei cognitive, in functie de tipul reprezentarilor, sunt:
1. Paradigma clasic – simbolica
2. Paradigma neoconexionista
Aceste paradigme au aplicatii in inteligenta artificiala si neurostiintele cognitive.
Paradigma clasic – simbolica isi are originile in filosofie (rationalismul – Leibnitz,
Descartes, si empirismul – J.Locke, Th.Hobbes, D.Hume). Aceasta are la baza afirmatia ca atat
cunostintele cat si starile de lucruri corespunzatoare sunt reprezentate in sfera sistemului
cognitiv prin simboluri sau structuri simbolice. Reprezentari simbolice sunt imaginile,
conceptele, judecatile.
In primele decenii ale sec. al XX-lea apare ideea manipularii simbolurilor in gandire,
baza fiind reprezentata de formalizarea logicii (Russell, Carnap, Wittgenstein), gramaticile
generative (N.Chomsky) si lingvistica teoretica.
Operarea cu simboluri se realizeaza prin reguli abstracte (compunere, deductie,
inductie), rezultand teoreme bazate pe axiome. Sistemul cognitiv uman si calculatorul sunt
sisteme fizico – simbolice (A.Newell, H.A.Simon).
Modelele simbolice sunt intr-o permanenta transformare, fapt demonstrat prin
aplicarea paradigmei clasic – simbolice la procesele cognitive centrale (gandirea), in cadrul
rezolvarii de probleme.
Paradigma neoconexionista (a procesarilor paralele sau modelarea neuromimetica)
are la baza ideea ca activitatea cognitiva poate fi explicata prin modele neuronale
(McCullogh&Pitts, 1943). Acestia au modelat activitatea neuronala cu ajutorul algebrei
booleene, aratand ca retelele neuromimetice pot desfasura calcule logice.
F.Rosenblatt construieste perceptronul = retea neuromimetica, pe doua niveluri, ce
poate discrimina doua impulsuri senzoriale diferite. M.Minsky&S.Papert i-au infirmat teoria
acestuia prin demonstrarea incapacitatii unor retele neuromimetice de a calcula functii logice
simple (1969).
La inceputul anilor ’90, D.E.Rumelhart si J.L.McClelland reconsidera ideea
construirii de modele cognitive neuromimetice prin constituirea grupului de cercetare PDP
Research Group (cerceta procesarile paralele distribuite). Cercetarile acestui grup au fost
publicate in doua volume considerate ca fiind baza neoconexionismului:
- Procesarile paralele distribuite: Studierea aprofundata a microstructurii
cunoasterii (1986);
- Modele psihologice si biologice (1987).
Retelele neuromimetice = informatii sub forma unor valori si patternuri de activare
ale unor unitati simple (neuromimi), care circula intre centri de procesare, sub forma de scalari,
nu de simboluri. De aceea aceste retele sunt semantic – opace. Regulile de functionare a
acestor retele sunt de modificare si propagare a valorilor si patternurilor de activare. Algoritmii
nu opereaza cu simboluri, ci cu aceste valori si patternuri.
Partile componente ale retelelor neuromimetice sunt:
a) ansamblul de unitati;
b) starea de activare;
c) regula de activare;
d) functia output;
e) un pattern de conexiuni intre unitati;
f) reguli de invatare;
g) mediul de operare a retelei.
Unitatile (neuromimi, noduri, neuroni formali, unitati cognitive) se caracterizeaza
prin valori de activare si se grupeaza in retele prin sinapse; nu sunt interpretabile semantic. Li
se atribuie o valoare numerica in intervalul [-1,+1]. Exista unitati input (cu valoare de intrare)
si unitati output (care propaga outputul in retea); acestea sunt unitatile vizibile.
Retelele binivelare (perceptronul) contin doar unitati vizibile.
Retelele multinivelare contin si unitati ascunse care moduleaza valorile transmise
intre unitatile vizibile.
Poate exista si o interpretare externa, d.p.d.v. al celui care analizeaza proprietatile
retelei. Astfel avem retele localizationiste (in care unitatile sunt concepte sau ipoteze) si retele
distributive (in care informatia e distribuita pe interactiuni de unitati).
Starea de activare indica nivelul de activare a unitatilor, la un moment dat. Acestea
pot varia continuu sau discontinuu, in functie de preferintele celui care studiaza reteaua.
Valoarea de activare scade in timp sau datorita modificarilor conexiunilor (prin inhibitia
laterala), constituind totodata si restul de activare de la nivelul fiecarei unitati (rata a degradarii
– “decay rate”).
Regula de activare este functia de modificare a valorii de activare a unitatilor din
retea.
Netinput-ul (suma inputuri-lor receptionate de o unitate) este masura modificarii
starii de activare; rezulta ca este suma ponderata a valorilor de activare receptionate. Input-ul
este ponderat cu taria legaturilor dintre unitatile input si unitatile receptoare.
Restul de activare + netinput = modificarea valorii de activare
Functia output refelecta relatia dintre valoarea de activare a unei unitati si output-ul
transmis de aceasta in retea. Output-ul poate fi “0” cand valoarea de activare nu atinge un
anumit prag, sau poate avea valoarea starii de activare.
Conexiunile dintre unitati sunt elementele cele mai importante in retea. Din acest
punct de vedere avem retele unidirectionale sau unidimensionale (informatia se propaga numai
de la unitatile input spre cele output) si retele bidirectionale sau bidimensionale (informatia se
propaga in ambele sensuri, interactiunile fiind reciproce => retea interactiva). Conexiunile pot
fi excitative (cu pondere pozitiva) si inhibitive (cu pondere negativa).
Regulile de invatare sunt algoritmi de modulare a ponderii conexiunilor din retea.
Principalele reguli de invatare sunt: regula lui Hebb, regula delta (Widrow – Hoff) si regula
retropropagarii erorii (regula delta generalizata).
Mediul sau ambianta retelei desemneaza retele cu structuri mai generale si complexe
la care sunt conectate retelele conexioniste neuronale. Influenta acestor retele generale se face
simtita sub forma unor inputuri cu valori fixe (biasi, sg. bias), care sunt independenti de
activarile din retea.
Structurile cognitive sunt sisteme cu o arhitectura neomogena. D.A.Norman
(neoconexionist) arata in 1986 ca relatiile dintre modelarile conexioniste (subsimbolice) sunt
orientate pe verticala. Micro- si macrostructura cognitiva au valoare predictiva, oferind
descriptii valide la un anumit nivel de analiza.

Intrebari

1. Care sunt lucrarile fundamentale in psihologia cognitiva, anii aparitiilor si autorii


acestora ?
2. Ce desemneaza termenul de “colegiu invizibil”?
3. Care au fost initial grupurile de cercetare a mecanismelor de procesare a
informatiei?
4. Care sunt orientarile de studiu in psihologia cognitiva?
5. Ce cuprinde axa metodologica a psihologiei cognitive?
6. Care sunt cele trei caracteristici de baza ale psihologiei cognitive?
7. Ce desemneaza sistemul cognitiv?
8. Care este structura sistemului cognitiv?
9. Ce tipuri de reprezentari utilizeaza sistemul cognitiv?
10. Ce tipuri de modelari avem in stiintele cognitive?
11. Care sunt nivelurile de analiza in sfera sistemului cognitiv?
12. Definiti nivelurile de analiza ale sistemului cognitiv.
13. Ce este “terapia cognitiva”?
14. Ce sunt “constrangerile naturale”?
15. Definiti paradigmele psihologiei cognitive.
16. Care sunt reprezentantii fiecarei paradigme.
17. Care sunt lucrarile de baza ale paradigmelor psihologiei cognitive, anii aparitiilor
si autorii acestora?
18. Ce este “perceptronul”?
19. Ce sunt “retelele neuromimetice”?
20. Care este structura retelelor neuromimetice?
21. Definiti elementele structurale ale retelelor neuromimetice.
22. Ce tipuri de unitati si retele neuromimetice corespunzatoare putem avea?
23. Ce tipuri de retele avem, d.p.d.v. al celui care analizeaza proprietatile retelei?
24. Ce este “netimputul” si “rata degradarii”?
25. Ce tipuri de conexiuni putem avea intre unitatile retelei neuromimetice?
26. Cum pot fi clasificate retelele neuromimetice in functie de tipurile de conexiuni
dintre unitatile acestora?
27. Care sunt regulile de invatare intr-o retea neuromimetica?
28. Definiti structurile cognitive.