Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti

PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

PRACTICA DE CERCETARE ÎN VEDEREA ELABORĂRII LUCRĂRII DE LICENȚĂ – ASPECTE TEORETICE

CREDINŢE PUBLICE DESPRE ROLUL PSIHOLOGULUI ŞI PSIHOTERAPEUTULUI ÎN SOCIETATEA

ROMÂNEASCĂ – UN STUDIU-ANCHETĂ

In România, psihologia a fost introdusă de studenţii lui Wilhelm Wundt, fondatorul psihologiei
experimentale la nivel international (Laboratorul din Leipzig): Florian Ştefănescu-Goangă (la Cluj-
Napoca); Eduard Gruber (la Iaşi) şi Constantin Rădulescu-Motru (la Bucureşti). De la începuturi,
psihologia românească a fost perfect ancorată internaţional, cu cărţi şi articole de referinţă, citite
şi citate în toată lumea. Aceste cărţi/articole de referinţa la nivel internaţional au fost prezentate şi
în limba română, psihologia contribuind astfel la o cultură românească ancorată în modernitatea
internaţională.

Totul s-a degradat odată cu perioada comunistă. Iniţial psihologiei i s-a cerut să devină o ştiinţă
ideologică care să contribuie la formarea omului nou, omul comunist. În consecinţă, ancorarea
internaţională s-a pierdut, psihologia devenind o ştiinţă locală, cu standarde şi personalităţi
validate de partid, nu de comunitatea internaţională. Apoi, psihologia a fost interzisă ca instituţie
de sine stătătoare: în 1977 s-au desfiinţat catedrele de specialitate din universităţi, iar din 1982
institutul de specialitate din Academia Română.

Atât catedrele cât şi institutul s-au reînfiinţat după revoluţia anticomunistă din 1989. Dar
mentalitatea localizaţionistă din perioada comunistă a persista în cea mai mare parte a ştiinţei
psihologice româneşti (în toate centrele universitare). Într-adevăr, accentul s-a pus (ex. în criteriile
CNATDCU de promovare academică) iniţial tot pe cărţi/articole publicate în ţară, adesea fără proces
de recenzie riguroasă, menţinându-se astfel un aparat conceptual şi metodologic vetust, rupt de
ştiinţa psihologică modernă.

Cadrul teoretic generos oferit de modelul reprezentarilor sociale introdus de Moscovici (1976) a
atras atentia multor cercetatori preocupati de imaginea diferitelor grupuri despre profesii. Vom
aminti, in mod special, studiile lui Lorenzi-Cioldi, privind reprezentarile sociale ale profesiilor (1988,
1991) in care sunt discutate aspectele metodologice. Aceasta tema putand fi mereu actualizata
(datorita continuei transformari a reprzentarilor sociale), consideram ca demersul nostru constituie
o incercare necesara in intelegerea si completarea acceptiunii actuale a imaginii psihologului in
societatea noastra.

Cand studiem o reprezentare ar trebui, sa incercam mereu sa descoperim mereu caracteristica

nefamiliara care a motivat-o si pe care a absorbit-o.

În psihologia de limbă română, contribuţii la teoria reprezentărilor sociale şi-au adus: A. Neculau, M.
Curelaru, M. Şleahtiţchi, L. Negură, I. Negură, N. Cojocaru, D. Nastas, B. Balan, A. Holman, F.
Botoşineanu, M. Cristea, L. Iacob, N. Leon, O. Onici ş.a. De-a lungul timpului, interesul cercetărilor
din domeniu s-au axat pe studiul reprezentărilor sociale ale relaţiilor interindividuale şi intergrupale,
instituţiilor economice sau politice, bolii mintale, SIDA, alimentaţiei, inteligenţei, identităţii,
sexualităţii, copilăriei, muncii, mediului înconjurător, corupţiei, vânătorii, ştiinţei ş.a. Mult timp,
Serge Moscovici, părintele psihologiei sociale, a evitat să dea o definiţie exhaustivă pentru conceptul

Page 1 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

de reprezentare socială, motivând că nu doreşte, astfel, să îngrădească dezvoltarea continuă a

acestuia. Oferirea unei definiţii unitare pentru reprezentările sociale constituie, de altfel, un demers
dificil, atât datorită complexităţii fenomenului, cât şi varietăţii de şcoli teoretice din care fac parte
cercetătorii reprezentărilor sociale. Diversitatea mare de definiţii se mai explică şi prin următoarele:
polisemia termenului, varietatea metodelor de abordare şi situarea la intersecţia mai multor ştiinţe.
În literatura de specialitate sunt propuse mai multe definiţii ale reprezentărilor sociale. Conform
definiţiei lui S. Moscovici, reprezentarea socială este un fenomen psihosocial ce implică moduri
specifice de înţelegere şi comunicare, prin care se creează atât realitatea, cât şi simţul comun;
implicit, reprezentările sociale se constituie ca un sistem de valori, noţiuni şi practici, referitoare la
obiectele aparţinând mediului social.

Conceptul de reprezentare sociala-aspecte teoretice

Reprezentarile sociale ar trebui sa constituie una din notiunile cheie ale psihologiei sociale datorita
omniprezentei lor in existenta social-umana. Acest tip de reprezentare constitue un obiect de studiu
dotat cu o realitate proprie, capabil deci sa se constitue intr-un univers solid pe care sa se sprijine
dezvoltarea psihologiei sociale. Toate interactiunile umane, fie ca se consuma intre doi indivizi sau
doua grupuri, presupun astfel de reprezentari. Tocmai acest fapt le face specifice.

Definirea unitara a reprezentarilor sociale este un demers dificil, atat datorita complexitatii
fenomenului, cat si a influentelor pe care conceptiile teoretice generale ale autorilor le exercita
asupra dezvoltarii conceptuale a acestei problematici.

intre diferitele acceptiuni ale conceptului de reprezentare sociala ne atrag atentia

urmatoarele :

 fenomenul psihosocial ce implica moduri specifice de intelegere si comunicare, prin

care se creaza atat realitatea cat si simtul comun ; implicit reprezentarile sociale se
constituie si ca un sistem de valori, notiuni si practici, referitoare la obiectele
apartinand mediului social (S. Moscovici) ;
  forma de cunoastere practica, elaborata social si impartasita, prin care un subiect se
raporteaza la un obiect, concurand astfel la construirea unei realitati comune, unui
ansamblu social (D. Jodelet) ;
  principii generatoare de luari de pozitie legate de insertii specifice intr-un ansamblu
de raporturi sociale, si organizand procesele simbolice ce intervin in aceste raporturi
(W. Doise) ;
 proces de elaborare perceptiva si mentala a realitatii, care transforma obiectele
sociale (lucruri, persoane, situatii, evenimente) in categorii simbolice (valori,
convingeri, ideologii), conferindu-le un statut cognitiv si permitand astfel intelegerea
vietii cotidiene, printr-o reincadrare a comportamentului individual in ansamblul
interactiunilor sociale (G. N. Fischer) ;
  sistem de interpretare a realitatii ce guverneaza relatiile dintre indivizi si mediul lor
fizic si social, determinandu-le comportamentele si practicile ; constructii socio-

Page 2 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

cognitive, constituind si un ghid pentru actiune, in masura in care implica un set de

anticipari si asteptari (J. C. Abric) ;
 modalitate de redare in imagini intuitive si in termenii interactiunii psihosociale a
indivizilor, a unor procese sociale, evenimente, fapte umane, existente sau inchipuite
(Dictionar de Psihologie Sociala, 1981);

Prin continutul lor reprezentarile sociale sunt reproduceri mintale ale socialului : imagini ale
unor comportamente grupale, ale relatiilor indivizilor, ale statusurilor, ale comunicarii si ale
proceselor psihosociale din gruparea data.

Prin reprezentarea sociala se acorda o mai mare importanta realitatii « subiective » (construita
de individ) decat realitatii obiective.

Exemplul fizicii ne demonstreaza ca noi traim intr-o lume de calitati secundare, gusturile si
culorile hranitoare, experienta si actiunile noastre ne sunt referinte practice, tinand de
epistemologia naiva ; totusi aceste calitati nu sunt fundamentale.

Caracteristici si modalitati de formare ale reprezentarilor sociale

Imaginea de sine, ca si reprezentarea persoanei celuilalt formeaza o categorie speciala a

reprezentarilor sociale. Ele se constituie, pe de-o parte, ca ansamblu de informatii, intuitiv
configurate despre propria persoana ori despre celalalt, iar pe de alta parte, ca efecte ale unor
perceptii sociale in care intervine intreaga experienta cognitiva a subiectului. Aceste reprezentari
sociale se realizeaza in procesul intercunoasterii persoanelor, fiind intotdeauna raportate si ajustate
la imaginea grupului despre persoana respectiva.

Aceasta categorie este deosebit de importanta in studiul nostru, deoarece vizeaza si

reprezentarile subiectilor asupra caracteristicilor individuale ale omului-psiholog.

Principalele caracteristici ale reprezentarilor sociale se refera la :

a.                      obiectul lor, constituit nu doar din stimuli ci din situatii sociale complexe si din
fenomene de interactiune umana ;

b.                     structura lor psihosociala, ele fiind o constructie mintala a realului, o expresie

particulara, intuitiva a gandirii sociale din comunitatea data (Cl. Herzlich, 1969) ;

c.                      la caracterul lor colectiv, obiectul lor putand fi relatie interpersonala, norma de
grup, sistem de valori etc.

Reprezentarile sociale au o incontestabila existenta reala, de acelasi ordin cu limbajul, banii,

starile psihice de buna dispozitie sau de suferinta. Ele au o consistenta proprie, ca produse ale
actiunii si comunicarii umane. Constituie o parte imposibil de neglijat a universului individual al

Page 3 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

fiecaruia dintre noi, asa cum a remarcat deja Mauss(1950), reprezentarile sociale existand sub forma
de idei, de concepte, de categorii sau de motive, pentru a realiza o practica traditionala, sub forma
unor sentimente colective si a unor expresii ale emotiilor fixate social.

Reprezentarile sociale sunt cumva autonome fata de constiinta individuala. E adevarat ca

tocmai indivizii sunt cei care le gandesc si le produc, dar aceasta se intampla in cursul schimburilor,
al actelor de cooperare, si nu in mod izolat. In viata grupurilor, reprezentarile sociale se deplaseaza,
se combina, intra in relatie si se resping, unele dispar, altele sunt modificate, elaborate in loc. Fiecare
dintre ele poate fi inteleasa si explicata numai plecand de la o alta reprezentare care i-a dat nastere;
o reprezentare nu poate fi inteleasa in totalitate plecand numai de la studiul comportamentelor, fie
si sociale. Reprezentarile sociale se prezinta intotdeauna sub doua aspecte: acela al imaginii si acela
al semnificatiei, care isi corespund reciproc; facand sa apartina fiecarei imagini un sens si fiecarui
sens o imagine. Ele constitue o forma particulara a gandirii simbolice, fiind in acelasi timp imagini
concrete vizualizate direct si trimiteri la un complex de raporturi sistematice ce dau semnificatii ;
reprezentarile sociale difera deci, pe de o parte, de sistemele teoretice mai elaborate, ca ideologiile
si teoriile stiintifice, si pe de alta parte, de imagini ca produse imediate ale perceptiei.

Moscovici distinge in particular doua procese ale reprezentarilor sociale, obiectivarea si ancorarea.

Obiectivarea concretizeaza ceea ce este abstract, transforma un concept intr-o imagine sau

intr-un nod figurativ (elementul cel mai stabil si mai semnificativ al reprezentarii sociale, avand o
mare densitate de conexiuni structurale si functionale cu restul elementelor constitutive).
Reprezentarile naturalizate devin un fel de patrimoniu comun, in timp ce, in calitate de concepte
stiintifice ele erau tipice unui univers cognitiv specializat si restrans.

Se pare ca societatea face o selectie a conceptelor carora le concede puteri figurative, functie
de credintele si de stocul preexistent de imagini. Toate imaginile pot fi dotate cu realitate si eficienta
incepand si sfarsind prin a fi idolatrizate. Din moment ce ele trebuie sa aiba o realitate, atunci vom
gasi una pentru ele, oricare ar fi aceasta. Astfel, printr-un imperativ logic, imaginile devin elemente
ale realitatii mai curand decat ale gandirii. Gasim incorporate, intr-o maniera anonima, in discursul
nostru, simturile si elementele ambientale, care sunt conservate si stabilite ca material zilnic
obisnuit, ale caror origini sunt obscure sau uitate. Ceea ce traieste este asimilat cu ceea ce este inert,
subiectivul cu obiectivul si psihologicul cu biologicul.

Ancorarea permite sa se incorporeze in reteaua categoriilor pe care le stapanim ceva ce nu

este familiar si care ne creaza probleme, permitandu-ne sa confruntam necunoscutul cu ceea ce
consideram a fi componenta sau un membru tipic al unei categorii familiare. Ancorarea (dupa
Moscovici) este echivalenta cu « a clasifica si a numi ceva si ca atare », deci reprezentarea este in
mod fundamental « un sistem de clasificare, de alocare de categorii si nume ».

A clasifica ceva inseamna a incredinta acel obiect unui set de comportamente si de reguli care
stipuleaza ce este si ce nu este permis in legatura cu toti insii inclusi in clasa respectiva.

A categoriza pe cineva sau ceva inseamna a alege o paradigma dintre cele stocate in memoria
noastra si a stabilii cu ea o relatie negativa sau pozitiva.

Page 4 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

Clasificarea se realizeaza prin generalizare sau particularizare. Prin generalizare reducem distantele,
selectam o trasatura la intamplare si o folosim drept cateforie. Trasatura devine coexistenta tuturor
membrilor acestei categorii. Prin particularizare, mentinem distanta si consideram obiectul aflat sub
investigatie ca divergenta de prototip. Incercam sa detectam ce trasatura, motivatie, sau atitudine il
face sa fie distinct.

A numi un lucru inseamna a precipita (« tot asa cum o solutie chimica precipita », Moscovici), si
exista trei consecinte :

a.                       o anumita persoana sau lucru pot fi descrise si primesc anumite caracteristici,
tendinte ;

b.                      persoana sau lucrul devin distincte de alte persoane si lucruri, prin aceste
caracteristici si tendinte ;

c.                       persoana sau lucrul devin obiectul unei conventii intre cei care o adopta si o
impart.

Numirea este o operatie legata de atitudinea sociala.

Cuvantul "ancorare" are o origine gestaltista: intr-un asemenea sens, el ar putea fi echivalent cu " a
pune un obiect nou intr-un cadru de referinta bine cunoscut pentru a-l putea interpreta".

Ancorarea si obiectificarea sunt cai de a trata memoria. Ancorarea detine obiectivarea in miscare ;
din moment ce este orientata spre interior, introduce si extrage obiecte, persoane si evenimente pe
care le clasifica in functie de tip si le eticheteaza printr-un substantiv. Obiectivarea fiind mai mult sau
mai putin orientata spre altii extrage concepte si imagini din memorie si le reproduce in lumea
exterioara, pentru a transforma « lucrurile-care-sunt-de-cunoscut » (Moscovici), in ceea ce deja este
cunoscut.

Si alte functii sociale sunt caracteristice reprezentarilor sociale, mai ales aceea de a anticipa
derularea raporturilor sociale. In acest sens ele constitue o legatura intre trecut si viitor. S-a vorbit
astfel despre reprezentari ca despre niste profetii ce ar avea particularitatea de a crea, chiar prin
interventia lor, conditii necesare inscrierii lor durabile in realitatea sociala.

Functiile reprezentarilor sociale

Reprezentarile sociale asupra fenomenelor umane sunt mediate de limbaj, motiv pentru care
realizarea adecvata a acestor reprezentari presupune stapanirea corecta a limbii respective. Atat la
nivelul activitatii persoanelor, cat si in viata grupurilor umane reprezentarile sociale indeplinesc
importante functii :

1.                     de dirijare si reglaj a comportamentelor individuale si colective, fara de care nu

este posibila angajarea intr-o actiune sociala a indivizilor ;

2.                     de modalitate si instrument prin care persoanele, ca si grupurile umane invata

ambianta sociala, prin care membrii grupului inteleg fenomenele si isi interiorizeaza
experienta sociala ;

3.                     de proiectare si, respectiv, anticipare a actiunilor comune ;

Page 5 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

4.                     rolul de acceptare sau de rectificare a comportamentelor sociale ;

5.                     de proiectie inspre obiect a universului social al subiectului ;

6.                     functie simbolica, de impregnare a imaginilor cu afectivitate si stari atitudinale,

care permit apoi indivizilor, ca si grupurilor umane, sa anticipeze actiunea
psihosociala in modele optime, in aspiratii superioare, in dorinte, scopuri si idealuri.

Influente ale contextului social asupra formarii reprezentarilor sociale

In reprezentarile sociale nu avem de-a face pur si simplu cu reproducerea fotografica, iconica a
faptelor, ci cu remodelarea lor personala, inseparabila de activitatea simbolica a subiectului si
solidara totodata cu insertia sa in mediul social dat (H. Blumer, 1967). In general, reprezentarile
sociale, departe de a fi simple copii ale faptelor psihosociale, includ procese de valorizare grupala a
realitatilor date, atitudini de acceptare ori respingere colectiva. Ca mod de activitate a gandirii
sociale aceste reprezentari contribuie la definirea grupului de apartenenta a individului, constituind
fondul de imagini comun cu care opereaza membrii grupului, in care se inteleg, pastrand pentru
membii aceluiasi grup aceleasi sensuri.

Sistemele sociale se gasesc intr-o permanenta schimbare, valorile si normele culturale modificandu-
se in timp, mai ales sub impactul marilor evenimente istorice sau tehnologice, acest fapt inducand
mutatii la nivelul mentalitatilor, atitudinilor si comportamentelor sociale. Este evident ca aceste
transformari implica si schimbarea sistemelor de reprezentari aferente sectorului respectiv al vietii si
practicii sociale.

Dupa cum constata si C. Flament procesul de formare al reprezentarilor sociale prezinta etape
proprii :

1.      modificari ale circumstantelor externe ;

2.      modificari aferente practicii sociale, care mediaza relatia dintre circumstantele externe si
prescriptiile interne ale reprezentarilor sociale ;

3.      modificari ale prescriprtiilor realizate sub influenta factorilor externi ai practicilor sociale ;

4.      modificari ale prescriptiilor care fixeaza reperele fundamentale ale reprezentarilor,

atitudinilor si comportamentelor sociale.

Transformarile reprezentarilor sociale pot avea loc gradual sau brutal, in functie de factorii
conditionali, pot afecta in intregime structura si organizarea interna a reprezentarilor sau numai
anumite sectoare ale acestora, dupa cum pot avea caracter temporar sau permanent.

In spaţiul european, cele mai multe studii privind imaginea psihologului s-au bazat pe perspectiva
teoriei reprezentărilor sociale. Unul din cele mai valoroase studii, care a şi dus la fundamentarea
teoretică a conceptului de reprezentare socială, este studiul lui S.Moscovici despre imaginea
psihanalizei în Franţa. Printre studiile care au vizat nemijlocit specificul reprezentărilor sociale despre
profesia de psiholog putem menţiona cercetarea realizată de V.Pomini şi N.Durez în Franţa, în 1995,
care au descris reprezentarea socială privind profesia de psiholog la nivelul a două grupuri
profesionale distincte, dar aflate în raporturi directe cu psihologii: juriştii şi preoţii. Astfel, s-a ajuns la
concluzia că diferenţele observate în reprezentările despre psiholog ţin mai degrabă de diferenţele

Page 6 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

dintre contextele profesionale şi procesele identitare decât de informaţiile disponibile sau de

strategiile comunicaţionale reale adoptate. Un alt studiu relevant este cel realizat de A.Palmonari şi
B.Zani în 1989, privind imaginea psihologului în Italia, grupul-ţintă fiind psihologii italieni. Rezultatele
studiului relevă existenţa a patru tipuri de reprezentări (psihologul – militant politic, psihologul –
specialist interdisciplinar, psihologul – specialist clinician şi psihologul ca şi terapeut)* . Cercetătorii
italieni au propus ca aceste patru tipuri de reprezentări, menţionate mai sus, să fie organizate în
două axe principale: axa vocaţie/profesionalism şi axa intervenţie socială/individuală. Cel din urmă
model a fost verificat şi de B.Bălan, într-un studiu realizat pe populaţia românească şi slovacă, unde
s-a ajuns la concluzia că psihologia este văzută şi drept profesie, şi ca vocaţie . W.Wood şi colab.
consideră că investigarea imaginii sociale a psihologului este esenţială prin faptul că oferă accesul la
semnificaţiile atribuite acestei profesii şi ne ajută să înţelegem cum ar putea fi educată populaţia în
vederea conştientizării importanţei cunoaşterii psihologice în viaţa de zi cu zi. Prin urmare, observă
autorii, studiile ulterioare despre imaginea psihologului trebuie să se axeze mai puţin pe diferenţele
perceptive dintre psihiatru şi psiholog sau pe ce cred oamenii despre psiholog, ci mai mult să
studieze în profunzime care este atitudinea lor faţă de potenţialul domeniului psihologic, ce ştiu ei
despre serviciile psihologice şi de unde se informează în această privinţă. Autorii sunt critici şi în ceea
ce priveşte metodologia adoptată în studiile precedente, menţionând că acestea aveau la bază
întrebări prefabricate de cercetători, fără a avea acces la lumea reală a subiecţilor. Cercetări
calitative, având la bază interviuri în profunzime cu referire la diverse aspecte, ar putea oferi o
imagine mai cuprinzătoare asupra felului în care oamenii gândesc în mod firesc despre psihologie şi
psihologi.

Conceptul de “credinte publice” de reprezentare socială este greu de definit chiar pentru 
Moscovici, care l-a lansat, deoarece el are o poziţie mixtă, se găseşte la o răscruce între psihologie şi
sociologie, pentru că trebuie să cuprindă atât versantul perceptiv, cât şi pe cel intelectual
funcţionând însă colectiv), fenomene psihice, cât şi sociale, organizând gândirea indivizilor într-o
coerenţă. 
Reprezentarea socială este pentru Moscovici „un sistem de valori, de noţiuni şi de practici relative la
obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viaţă
al indivizilor şi grupurilor, dar constituie în mod egal un instrument de orientare a percepţiei situaţiei
şi de elaborare a răspunsurilor”. (Moscovici, 1976,p.43). 
Aşadar, Serge Moscovici inţelege reprezentările sociale ca produse şi procese de elaborare
psihologică a realului. 
Reprezentarea socială nu este o simplă colecţie de reprezentări individuale, ci o imagine asupra
socialului, determinată de social şi constructoare de social. 
Autorii care au scris despre reprezentările sociale s-au inspirat din concepţia teoretică a lui Serge
Moscovici, aducând o serie de precizări şi nuanţări ale ei. „Prin reprezentări noi înţelegem produsul
şi procesul unei activităţi mintale, prin individul sau un grup reconstituie realul cu care este
confruntat şi îi atribuie o semnificaţie specifică” (Abric, 1987, p-64). 
Ipoteza centrală a cercetătorului francez este aceea că nu caracteristicile obiective ale unei situaţii
sunt cele care determină comportamentele subiecţilor aflaţi în interacţiune, ci reprezentarea acelei
situaţii. Comportamentele umane sunt determinate nu atât de stimuli, cât de imaginile şi ideile pe 
care oamenii şi le fac despre stimuli. Natura oarecum duală a reprezentărilor sociale reiese din faptul
că ele sunt considerate a fi forme specifice de cunoaştere, în care se mixează senzorialul şi logicul,
ele fiind forme ale „cunoaşterii de sens comun” dar şi „forme de gândire socială”. 
„Reprezentările sociale sunt modalităţi de gândire practică orientată spre comunicare, înţelegerea şi
stăpânirea mediului social, material şi ideal”. (Denise Jodelet, 1998, p.361). 
Există, de aceea, nenumărate tipuri de reprezentări sociale: ale sănătăţii şi bolii, ale maladiilor
mintale, ale copilăriei, ale vieţii profesionale, etc. (Farr, 1988, p.382). 
Willem Doise, pornind de la realităţile existente între raporturile sociale (considerate nu în

Page 7 of 8
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Bucureşti
PREDESCU (MAINECI) ANDRADA MIHAELA

infrastructura lor, ca raporturi de producţie sau de putere, ci ca raporturi simbolice) şi reprezentările 

sociale, subliniază rolurile acestor raporturi simbolice în definirea reciprocă a oamenilor. Deşi acest
proces de definire umană şi interumană este dependent de multitudinea situaţiilor în care oamenii
acţionează, de dinamica şi mobilitatea situaţiilor, el este dependent şi de o serie de reglări relativ 
stabile, considerate ca un metasistem ce intervine continuu în organizarea cognitivă a omului. Dintr-
o asemenea perspectivă relaţională şi interdisciplinară, cum se exprimă autorul, sunt definite şi
reprezentările sociale. Acestea sunt „principii generatoare de luări de poziţie ce sunt legate de
inserţiile specifice într-un ansamblu de raporturi sociale, şi organizând procesele simbolice
intervenite în aceste raporturi” (Doise, 1990, p.125). 
Aşadar, reprezentările sociale sunt generate de raporturile sociale, iar la rândul lor generează noi
raporturi sociale. Deşi generarea acestor reprezentări este socială, elaborarea lor rămâne
întotdeauna personală. 
În concluzie, reprezentările sociale desemnează un aparat evaluator, o grilă de lectură a realităţii, o
situare în lumea valorilor şi o interpretare proprie dată acestei lumi. Nici gândire obiectivă,
„ştiinţifică” , nici „reflectare” afectivă a realităţii; o refacere, o reconstrucţie a mediului prin prisma
filozofiei de viaţă a individului, o instanţă intermediară între percepţie, informaţie, atitudine şi
imagine. 
Un stil de conduită, un mod de a comunica cu exteriorul, o orientare în lumea obiectelor şi faptelor şi
o operaţie de clasificare a acesteia. O conectare la diferite sisteme explicative, dar şi un instrument
cu ajutorul căruia actorii sociali îşi reglează raporturile reciproce. O articulare a personalităţii la 
contextul social, un mod de a face accesibilă lumea exterioară, de a-i înţelege pe alţii. Un sistem de
credinţe, un model explicativ, un mecanism prin care se construiesc teorii despre mediul social, un
efort de înţelegere şi de stăpânire a acestuia, o modalitate de a gândi practic contextul. Un stil de 
conduită, un mod de comunicare cu exteriorul, un filtru, un ecran între presiunea socialului şi
sistemul personalităţii. O îmbogăţire a realului, o recitire a sa. 

Bibliografie
1. ABRIC, J.-C., Reprezentările sociale: aspecte teoretice, în: Neculau, A., (coord.), Reprezentările
sociale. Psihologia câmpului social, Polirom, Iaşi, 1997, p.107-126. 2. Bălan, B., Reprezentarea
socială a profesiei psihologului: între a fi și a deveni, în: Psihologia socială, Polirom, Iaşi, Nr. 4,
1999. p. 74-88.
2. CURELARU, M. Reprezentări sociale (ed. a II-a rev.). Iaşi: Polirom, 2006. 235, p. ISBN (10) 973-46-
0302-7, ISBN (13) 978-973-46-0302-2
3. REVISTA DE PSIHOLOGIE SOCIALA, Nr. 4, 1999, Editura Polirom, Iasi
4. CRISTEA, D., (2000), Tratat de psihologie sociala, Editura Pro Transilvania
5. DICTIONAR DE PSIHOLOGIE SOCIALA, (1981), Editura Stiintifica si Encilopedica, Bucuresti
6. NECULAU, A. (coord.). Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale (ed. a II-a). Iaşi:
Polirom, 1997. 248 p. ISBN 973-683-016-0
7. BALAN, B. Reprezentarea socială a profesiei de psiholog: între a fi şi a deveni. În: Psihologia
socială. Buletinul Laboratorului „Psihologia câmpului social”. Iaşi: Polirom, 1999, nr.4, p.74-88.
ISSN 1454-5667
8. DOISE, W., Ancorarea în studiul reprezentărilor sociale, în: Neculau, A. (coord.), Reprezentările
sociale. Psihologia câmpului social, Polirom, Iași, 1997, p.155-166.
9. MOSCOVICI, S., Fenomenul reprezentărilor sociale, în: Neculau, A. (ed.), Reprezentările sociale.
10. NECULAU A., Psihologia câmpului social, Polirom, Iași, 1997, Reprezentările sociale, Polirom,
Iași, 1997.
11. DOISE, W.„Definiţia unui concept” în NECULAU, A. „Psihologia câmpului social, reprezentările
sociale”, Iaşi, Polirom,1995; 
12. DOISE, W.; PALMONARI, A. „Caracteristici ale reprezentărilor sociale”, în NECULAU, A.
„Psihologia socială – aspecte contemporane”, Iaşi, Polirom, 1986.

Page 8 of 8