TEORIA LUI CARL GUSTAV JUNG

Psihologia analitică se focalizează pe stabilirea relațiilor dintre procesele conștiente și cele

inconștiente și pe îmbunătățirea schimbului dinamic dintre acestea. Jung și-a dezvoltat propria școală de
gândire cunoscută sub numele de psihologie analitică. Jung a fost un scriitor prolific preocupat de o arie largă
de domenii, cum ar fi religiile orientale, mitologia sau alchimia, pe care le-a considerat esențiale pentru
înțelegerea funcționării inconștientului.

STRUCTURA PSIHICA
Ca fenomen natura si obiectiv, psihicul si realitatea exterioara nu sunt separati prin bariere fixe ci
constituie o unitate fundamentala definita de Jung ca unus mundus. Aceleasi legi intervin in microcosmosul
psihic si in macrocosmosul realitatii, mai mult, aceeasi infinita complexitate (Minulescu 2001).
Pornind de la necesara idee a unitatii functionale a psihicului, ceea ce exista sunt in primul rand structurile
sale obiective, matriceale sau in termeni jungieni “colective” in masura in care se regasesc la omul generic,
omul dintotdeauna si de pretutindeni. Din aceasta matrice care reprezinta virtualitatea dezvoltarii structurilor si
functiilor psihismului individual, se desprinde psihismul subiectiv si se modeleaza in relatia cu evenimentele
vietii si realitatea exterioara. Dualitatea dintre subiectiv si cognoscibil si obiectiv si incognoscibil in esenta, dar
cognoscibil partial prin manifestari si constientizare, guverneaza ecuatia acestei unitati. Jung insista asupra
considerarii realitatii psihicului, care are strutcura sa proprie, legile sale de formare, dezvoltare si functionare,
dar care fac parte din realitatea unitara a lumii. (Minulescu 2001).
Relatia dintre cele doua structuri, psihismul obiectiv si psihismul subiectiv, dintre constiinta si
inconstient este de tip complementar: „...procesele inconstientului au o legatura de tip compensator cu
constiinta. In mod expres am folosit cuvantul <<compensator>> si nu <<opus>> constiintei, pentru ca
incosntientul si constiinta nu sunt cu necesitate in opozitie ci complementare pentru a forma o totalitate care
este sinele.” (Jung apud. Minulescu 2001).
Psihismul constient are o realitate imediata pentru individ si se constituie in cursul ontogenezei provenind
„din psihicul inconstient, care este mai vechi decat el si care functioneaza impreuna cu el, sau chiar in pofida
sa”. (Jung)
O imagine relevanta pentru structura personalitatii ar fi o sfera. Suprafata vizibila a sferei, constiinta este
aspectul psihicului despre care individul poate exprima evaluari, iar interiorul sferei, incosntientul, reprezinta
necunoscutul, obscurul, tot mai imposibil de cunoscut pe masura ce ne apropiem de centru. In imediata
apropriere a suprafetei, in interiorul ei, se constituie ceea ce se numeste inconstientul personal, in masura in
care acesta se formeaza tot pe parcursul vietii individului, ontogenetic inainte si o data cu continuturile
constiente si este relativ accesibil unei cunoasteri si integrari in constiinta. Inspre interior, vorbim in
continuare, mergand spre un centru ipotetic, de inconștientul colectiv, initial o virtualitate care cuprinde in
germene dezvoltarilr posibile si care, in relatie cu formatiunile ontogenetice ale psihicului, poate suporta
transformari semnificative (Minulescu 2001).
 Centrul insusi poate fi imaginat ca punctul de apartenenta la acea indisolubilitate a lumii, unus mundus ca
realitate unitare. Celor trei niveluri ale psihicului, li se adauga in ecuatia mare a functionarii individului un al
patrulea nivel, relatia sferei cu lumea exterioara a constiintei colective, ca realitate culturala a valorilor si
formelor cunoscute de omenire. Acest model topografic include ca structuri generale arhetipurile si ca
structuri particulare complexele.

1. Inconștientul colectiv
Jung considera că așa cum ne naștem cu o moștenire biologică, existp și una psihologică, ambele fiind
determinanți importanți ai comportamentului și experienței. ”La fel cum corpul uman reprezintă un muzeu de
organe, fiecare având o perioadă de evoluție în spate, ne putem aștepta să găsim mintea organizată în mod
similar. Mintea nu poate fi un produs fără istorie la fel cum este și corpul în care ea există” (Jung, 1964, apud.
Frager și Fadiman 1984).
Inconștientul colectiv sau transpersonal include conținuturi care nu provin din experiența personală. Jung
afirma că mintea unui copil posedă deja o structura care modelează și canalizează toată dezvoltarea ulterioară
și interacțiunile cu mediul. Această structură de bază este aceeași pentru toți copiii. Deși fiecare se dezvoltă
diferit și devine unic, inconștientul colectiv este comun tuturor oamenilor și, de aceea, este unul (Jung 1951, cf.
Frager și Fadiman 1984).
”Inconștientul colectiv conține întreaga moștenire spirituală a evoluției umane, care se naște din nou în
structura creierului fiecărui individ. Mintea sa conștientă este un fenomen efemer care realizează toate
adaptările și orientările provizorii...Inconștientul, pe de altă parte, este sursa forțelor instinctuale ale
psihicului...cele mai puternice idei din istorie sunt adunate în arhetipuri” (Jung 1971, apud. Frager și Fadiman
1984).

2. Arhetipurile și imaginile arhetipale

Arhetipurile sunt structuri fundamentale ale psihicului obiectiv; sunt forme fără conținut propriu care
servesc la organizarea și canalizarea materialului psihic. Arhetipurile formează infrastructura psihicului.
”Paternurile arhetipale seamănă cu paternurile găsite în formarea cristalelor. Nu există doi fulgi de zăpadă
exact la fel; totuși fiecare fulg de zăpadă are o structură de bază în șase puncte.” (Frager și Fadiman 1984).
Conținuturile și experiențele fiecărui psihic individual sunt unice, dar paternurile generale de acumulare a
acestor experiențe sunt determinate de parametrii universali și de principiile generatoare numite de Jung
arhetipuri.
Arhetipurile nu pot fi observate direct, dar care isi exercita influenta asupra continuturilor vizibile ale
imaginilor arhetipale si complexelor, deci asupra comportamentelui si constiintei. „Arhetipul ca atare este un
model ipotetic si nereprezentabil, ceva asemenea <<modelului de comportament>> din biologie”. Astfel incat,
Jung face distinctia intre arhetipul in sine si imaginea arhetipala (Minulescu 2001).
 Cu alte cuvinte, evenimentele mentale recurente traite de fiecare individ sunt determinate nu numai de
istoria sa personala ci si de istoria colectiva a speciei ca intreg encodata in inconstientul colectiv. Daca
arhetipul per se este doar un postulat, efectele arhetipale au o existenta la fel de reala ca realitate concreta,
exterioara. „Forma lumii in care este omul nascut este deja innascuta in el, spune Jung, ca o imagine virtuala.
Astfel ca, parintii, sotia, copiii, nasterea si moartea sunt innascute in om ca imagini virtuale, ca aptitudini
psihologice, categorii a priori care au un caracter colectiv, imagini ale parintilor, sotiei, copiilor in general si nu
predestinari individuale. Acestor imagini le lipseste contiutul solid. Ele pot doar dobandi soliditate si eventual
constiinta in intalnirea cu faptele empirice care ating aptitudinile inconstiente si le grabesc spre viata”. Jung
compara arhetipurile cu depozitele tuturor experientelor ancenstrale ale omului. Inafara acestor depozite pot
exista amintiri mostenite care sunt determinate individiual (Minulescu 2001).
Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale, profunde, formate prin actiunea arhetipurilor asupra
experientei acumulate de individul concret. Ele au specific faptul ca intelesul lor este universal si generalizabil
si exercita un efect afectiv de tip numinos, de sacralitate, respect, atractie. Manifestarea lor a condus omenirea
spre mitologeme, exprimarea simbolica a acestor figuri la nivelul marilor creatii colective – religiile, miturile,
legendele, si, nu in ultimul rand, basmele si ritualurile popoarelor de pretutindeni. Miturile reprezinta expresia
nemijlocita a inconstientului colectiv. In plan individual, expresia unor imagini arhetipale poate lua forma unor
simboluri specifice in vise sau reverii in conditii de normalitate a functionarii psihice. In conditia de dereglare
psihologica, se manifesta adesea direct in continuturile fantasmatice ale bolnavului (Minulescu 2001).
”Conținuturile unui arhetip pot fi integrate în conștiință, dar arhetipurile însele, nu. Arhetipurile rămân
sursa pentru canalizarea energiilor psihice de-a lungul întregii vieți și în mod continuu trebuie manageriate”
(Jung, 1951 apud. Frager și Fadiman 1984).
Fiecare structura majoră a personalității este arhetip. Pentru intelegerea dinamicii interactiunilor dintre
nivelele psihismului asa cum au fost descrise se opereaza o distinctie intre structurile identitatii propriu-zise,
eul si umbra, si structurile relationale, persona si anima/animus (Minulescu 2001).
Constiinta este unul dintre cele mai dificile subiecte ale psihologiei. Pentru Jung, constiinta si
inconstientul sunt o pereche de complementare care au nevoie una de cealalta, fiecare avand sens doar in
prezenta perechii. Constiinta si inconstientul sunt intr-un schimb continuu. Constiinta se contituie astfel ca o
conditie transcendenta pentru lume, pentru cunoastere – preconditia lumii este propria contiinta a omului. In
acelasi timp, ca ultim produs al evolutiei, constiinta este centru al cunoasterii, localizare a resposabilitatii si a
luarii deciziilor vitale pentru individ (Minulescu 2001).
 Egoul este centrul conștiinței și un arhetip major al personalității. Egoul oferă un sentiment al
consistenței și direcției vieții conștiente. El tinde să se opună la tot ce amenință consistența fragilă a conștienței
și, de asemenea, tinde să planifice și să organizeze experiența omului. Centrul constiintei, a carui functie
principala este de coordonare a continuturilor constiente, a ceea ce pot stii despre mine si pot directiona si
controla, este Egoul. Egoul este singurul complex partial constient, complex a carui constituire treptata este
pusa in miscare de la inceput prin arhetipul centralitatii, Sinele. Mai mult, odata cu constituirea acestui
complex si functionarea sa cvasi-independenta ca punct central de coerenta si raportare a tuturor sensurilor pe
care le diferentiaza contiinta, pot interveni diferite blocari, distorsiuni, regresii, slabiciuni si incoerente care
tulbura relatia primordiala dintre eu si sine, respectiv functionarea axei eu-sine (Minulescu 2001). ”Egoul vrea
explicații întotdeauna pentru a-și afirma existența” (Jung, 1973 apud. Frager și Fadiman 1984). La nivelul
Egoului există doar aspecte conștiente derivate din propria experiență.
In procesul natural al diferentierii psihice apare ca o prima necesitate constituirea complexului Eului prin
care individul sa se constituie ca realitate de sine statatoare, care relationeaza cu alte persoane, cu realitatea
exterioara si cu constiinta colectiva a lumii..Intr-o perrioada ulterioara, ca expresie a punerii in joc a
contrariului, intervine necesitatea opusa, aceea de a relationa cu propria lume interioara, obiectiva, cu fortele si
sensurile arhetipale ale inconstientului matriceal (Minulescu 2001).
 Persona, ca a doua structura relationala, reprezinta acea interfata inconștienta sau semiconstienta,
un sistem complex de interrelatii constituit intre constiinta individuala si societate cu dublul rol de a realiza o
impresie definita asupra altora si de a se adapta (Minulescu 2001).
Persona este aparența omului în lume, este rolul pe care fiecare om și-l asumă și prin care interacționează
cu ceilalți. Persona include rolurile sociale, tipurile de haine purtate și stilul individual de exprimare. Jung
numea Persona ”arhetipul conformității”.
Fiecare cultura construieste un sistem de valori si roluri recunoscute in planul societatii respective. In
general, roluri sociale, precum cel de tata, mama, sot, sotie, copil, profesor, preot, etc contin moduri de
comportament expectate si acceptabile in plan social. Comportamentul inseamna atitudini, conduite,
expresivitate verbala si nonverbala, imbracaminte. Eul in formare se izbeste de aceste comportamente
desfasurate prin relatiile cu ceilalti si prin amendarile celor din jur fata de propriile conduite. Alege diferite
roluri integrandu-le mai mult sau mai putin in identitatea acceptata. In masura in care acestea i se potrivesc,
deci reflecta abilitatile si calitatile Eului, ele vor facilita intr-adevar o relatie sociala normala (Minulescu 2001).
Astfel, Persona, în polul său pozitiv, servește la protecția Egoului și s psihicului de forțele sociale și, de
asemenea, este un important instrument de comunicare.
Persona are ca prim sens tocmai capacitatea de a diferentia intre rolurile sociale si adecvarea eului la
acestea pentru a intermedia o comunicare sociala in care cei doi poli, eul si celalalt, sunt recunoscuti si traiti ca
diferiti. Exista insa situatii de proasta functionare a personei datorate fie unei excesive dezvoltari a acesteia, fie
unei dezvoltari inadecvate, insuficiente, fie datorita identificarii cu persona pana la a pune semnul egalitatii
intre imaginea de sine si rolul social principal al individului (Minulescu 2001). Astfel, în polul său negativ,
Persona poate determina individul să trăiască la nivel de fațadă și de roluri sociale superficiale.
Simbolurile utilizate pentru Persona includ obiectele de accesoriu, simboluri ale rolului ocupațional,
simboluri de statut.
 Umbra. In procesul de diferentiere si constituire a eului se formeaza si alter-egoul, ca parti
rejectate ale identitatii personale. Acest complex inconstient este numit Umbra si continua sa poarte un sens al
identitatii personale, partea neacceptata si inacceptabila a acesteia, de obicei asociindu-se cu un sentiment de
vinovatie (Minulescu 2001).
Umbra este o formă arhetipală care servește ca focus pentru materialul care a fost reprimat din conștiință;
include toate tendințele, dorințele, amintirile și experiențele respinse de individ ca fiind incompatibile cu
persona și contrare standardelor și idealurilor sociale. Umbra este un fel de ”sine negativ”. Cu cât este mai
puternică Persona și individul se identifică cu ea, cu atât el își neagă alet părți ale personalității sale.
Multe dintre aspectele umbrei disociate in copilarie sunt necesare pentru functionarea sanatoasa a
adultului. Astfel, de exemplu, agresivitatea si impulsurile sexuale sunt cel mai adesea disociate si raman astfel
la un stadiu primitiv de expresie, fara sa aiba sansa de a fi dezvoltate si diferentiate prin constientizare. In
umbra pot fi blocate si alte aspecte reprimate educational, de exemplu, chiar expresia directa a inteligentei
spontane a copilului, devalorizarea atributelor fizice, etc., dinamica care se insoteste de regula de sentimente de
inadecvare, inferioritate (Minulescu 2001).
În vise Umbra poate apărea sub forma unui animal întunecat, primitiv, ostil.
Cu cât conținuturile umbrei sunt mai conștiente, cu atât mai puțin domină personalitatea individului.
Umbra este o parte integrantă a naturii umane și nu poate fi pur și simpul eliminată. Fiecare porțiune reprimată
a Umbrei reprezintă o parte a personalității; în măsura în care aceste conținuturi rămân inconștiente, omul se
limitează pe sine însuși. Umbra nu este doar forța negativă a psihicului; este depozitarul energiei sexuale, a
spontaneității și vitalității, precum și sursa majoră a energiilor creative.
 Complementar fata de sexul definit si asumat la nivelul eului, se constituie, pe directionarea
oferita de arhetipul contrasexual, complexele anima, repreyentand feminitatea interioara si interiorizata la
barbat, si animus, respectiv complementaritatea masculinitatii la femeie (Minulescu 2001). Această structură
psihică de bază canalizează toate conținuturile psihologice care nu se potrivesc imaginii de sine conștiente
masculine, respectiv feminine.
Formarea complexului contrasexual anima este prilejuita de existenta in psihicul colectiv al imaginii
colective a femeii, imagine „mostenita care exista in inconstientul barbatului, cu ajutorul careia intelege natura
feminina” (Jung). De-a lungul dezvoltarii, prin reprimarea unor calitati, trasaturi feminine sau inclinatii
naturale, care sunt definite cultural ca inacceptabile pentru identitatea sexuala a eului si acre astfel sunt excluse
si din umbra, aceste continuturi tind sa se grupeze in jurul imaginii feminine arhetipale. La aceste fatete mai
contribuie experientle prilejuite de contactele reale pe care barbatul le-a trait cu feminitatea in toate ipostazele
ei, in timpul vietii sale. Dintre aceste din urma, desigur, semnificativa este relatia subiectiva cu propria mama.
Aceleasi aspecte sunt valabile si in ceea ce priveste originea si sursele complexului animus la femeie
(Minulescu 2001).
Complexul contrasexual este destul de dificil de adus in constiinta in primul rand pentru ca „este practic
imposibil sa faci pe un barbat caruia ii este frica de propria feminitate sa inteleaga ce inseamna anima” (Jung).
Modul obisnuit prin care anima sau animus sunt experimentate, traite este prin proiectarea acestora pe o
persoana de sex opus. Proiectarea poarta si o calitate fascinatorie fata de persoana purtator a proiectiei. Aceasta
numinozitate este prilejuita de faptul ca arhetipul contrasexual este si cel care este cel mai apropiat de
centralitatea sinelui si, de fapt, ascunde puternicul arhetip al batranului intelept. Constelearea imaginii anima
sau animus aduce dupa sine aceasta puternica calitate supra-individuala, deschide relationarea cu sinele
(Minulescu 2001).
 Sinele este arhetipul central reglator, coordonator pentru unitatea intregului. Sinele reprezinta
psihismul ca totalitate functionala unitara. Sinele ca arhetip central al ordinii. Sinele ca baza arhetipala pentru
eul individual. Perceperea sinelui la nivelul eului ia forma simbolica si numinoasa a unor valori de nivel
superior precum creatorul, soarele ca centru al sistemului solar, regele ca centru al lumii, etc, regasibile in toate
miturile si legendele lumii. In situatiile cand eul este instabil, iar lipsa de forta si coerenta ameninta sa
destabilizeze sistemul ca atare, apar frecvent la nivelul individului reprezentari simbolice de tipul mandalei
(Minulescu 2001). După Jung, ”conștientul și inconștientul nu sunt neapărat în opoziție unul cu celălalt, ci sunt
complementare pentru a forma o totalitate, care este Sinele” (1928, apud. Frager și Fadiman 1984).
Dezvoltarea Sinelui nu înseamnă dizolvarea Egoului. Egoul rămâne centrul conștiinței dar devine legat de Sine
ca rezultat al procesului îndelungat de înțelegere și acceptare a proceselor inconștiente.

3. Complexele sunt grupari de imagini care sunt in interrelatie si care se formeaza in jurul unui miez de
inteles comun in esenta sa arhetipal. Ele au un ton afectiv comun. Din momentul primelor trairi psihice
individuale, virtualitatile arhetipale se umplu cu experienta concreta, conform cu specificul „temei”
respective”. Complexele constituie substanta bazala a inconstientului personal. Complexul poate fi definit ca
sistem relativ inchis, o totalitate, care consta dintr-o multitudine de aspecte psihice/trairi, unite printr-un ton
emotional puternic, identic pentru toate aceste componente (Minulescu 2001).
Complexele ilustreaza dispozitia unei persoane, cat si relatiile si emotiile legate de aceste relatii, repcum si
modelel de comportament stereotipe traite in copilarie si mai tarziu in viata. Inteles in perspectiva formarii sale
pe baza tendintelor arhetipale, de exemplu, pe baza tendintei arhetipale de a avea o mama, trairile personale
ocazionate de relatia propri-zisa cu mama sau substitutul matern, se vor grupa de la inceput in jurul acestui
miez de sens comun, constituind in timp „complexul matern”, care exista in fiecare dintre noi. Astfel se
constituie in psihicul inconstient „imagoul parental” care este doar partial o replica a relatiilor cu parintele
respectiv (influente parentale), pentru ca, in cea mai mare masura e compus din reactiile specifice ale copilului.
Prin mecanismele proiectiei persoana se va confrunta cu acestea in „emergente cvasi-cotidiene” (Minulescu
2001).
Din punct de vedere psihologic, complexul apare partial ca un continut autonom al psihicului care nu a
fost pe deplin integrat. O serie de complexe, cum ar fi umbra, persona sau anima/animus s-au constituit si ca
urmare a mecanismelor de refulare sau reprimare (Minulescu 2001).

4. In acest sens, putem spune ca inconștientul personal apatine individului fiind format si din impulsuri
si dorinte infantile refulate, perceptii subliminale, o multitudine de trairi uitate. Aceste fatete ale complexelor
care in general nu se gasesc sub controlul vointei eului, in momentul in care controlul exercitat de eu slabeste,
se pot manifesta in simbolistica viselor, sau in asociatiile intamplatoare, sau pot fi activate de o stare de soc, iar
uneori revin din proprie initiativa in campul constiintei (Minulescu 2001).
In masura in care complexele sunt inconștiente, sau chiar daca sunt partial constientizate, ele se pot
comporta relativ autonom, respectiv independent de dorintele, controlul sau vointa eului. Ideile si afectele
provocate de complexul respectiv intra si ies din campul constiintei incontrolabile, se impun acesteia, apar in
comportamentul persoanei fara ca aceasta sa le poata stapani, sunt acompaniate de puternice trairi afective
(Minulescu 2001).
Insa inconstientul nu este o reflectare reactiva la manifestarile constiintei. Inconstientul este „o activitate
independenta, productiva, este o lume care se auto-contine, isi are propria realitate, despre care putem spune ca
ne afecteaza pe noi la fel cum noi o afectam pe ea”...”daca obiectele materiale sunt elementele constituite ale
acestei lumi (exterioare n.n.), factorii psihici constuie obiectele acestei alte lumi.” (Jung).

DINAMICA PSIHICĂ
1. Autoreglarea psihicului
Jung concepe psihismul ca pe un sistem unitar cu autoreglare. In cadrul acestui model intervin in principal
3 legi ale dinamicii, cu sorgintea in termodinamica clasica.
 Complexul sistem psihic structurat pe mai multe nivele si constituidu-se pe matricea unor
tendinte functionale este intr-o continua miscare, o continua dinamica si transformare la nivelul energiei
psihice, energie denumita de Jung cu termenul general de libido. Pentru psihologia analitica, libidoul este
analog energiei fizice si functioneaza in ecuatia generala a relatiei dintre contrarii. Cu cat tensiunea dintre
perechea de contrarii este mai mare, cu atat energia este mai ridicata. In lipsa contrariilor nu se manifesta nici
un libidou. Contrariile complementare se regasesc la diferite nivele de analiza ale sistemului incepand cu
componentele sale esentiale, constiinta si inconstientul (sau introversia si extraversia) (Minulescu 2001).
 Libidoul are o dubla miscare, spre inainte, sau progresiva, si inapoi, de retragere sau
regresiva, ca expresie a dublei necesitati care guverneaza functionarea normala a psihicului, legatura cu lumea
exterioara si legatura cu lumea interioara, transformarea adaptativa in corelatie cu ambele realitati. Legea
generala care coreleaza cele doua opuse este enantiodromia, transformarea necesara in contrariu. In acest sens,
regresia este un mecanism normal in masura in care libidoul functioneaza fara blocaje, in sensul intoarcerii
temporare si necesare la o stare de visare dupa o activitate mentala intensa si directionata (Minulescu 2001).
 Intoarcerea se poate manifesta si in sensul unei temporare reveniri la un stadiu anterior de
dezvoltare, ca o compensare pentru un efort de transformare adaptativa crescut. Regresia este astfe inteleasa ca
un stadiu de restaurare. Regresia poate avea un sens patologic in cazul in care, eul, insuficient consolidat, lipsit
de coerenta sau sarac si deosebit de inchistat intr-o atitudine rigida, functioneaza puternic represiv, prilejuid
astfel disocieri si/sau multiple identificari inconstiente cu fatete ale unor complexe. Inflatia apare atunci cand
eul se identifica cu un arhetip (Minulescu 2001).

2. Procesul de individuare
După Jung fiecare om posedă o tendință către individuare sau auto-dezvoltare. ”Individuarea înseamnă
a deveni o ființă omogenă, singulară...înseamnă a deveni ceea ce ești. De aceea putem traduce individuarea ca
procesul devenirii sinelui sau realizarea de sine” (Jung apud. Frager și Fadiman 1984).
Individuarea este procesul de a dezvolta întregul și astfel mișcarea către o libertate mai mare. Acest
lucru înseamnă dezvoltarea unei relații dinamice între Ego și Sine, integrarea părților variate ale psihicului:
Egoul, Persona, umbra, Anima, Animus și alte arhetipuri inconștiente. Din punctul de vedere al Egoului,
creșterea și dezvoltarea constau din integrarea conținuturilor noi la nivelul conștiinței; așadar creșterea
înseamnă expansiunea conștiinței. Procesul de individuare este dezvoltarea Sinelui, iar din punctul de vedere al
Sinelui, scopul este unificarea conștientului cu inconștientul. ”Individuarea înseamnă împlinirea mai bună și
mai completă a calităților colective ale ființei umane” (Jung, 1928 apud. Frager și Fadiman 1984).
Frager și Fadiman (1984) sintetizează principalele etape ale procesului de individuare:
a. Descoperirea Personei. Deși Persona are importante funcții protective, ea este și o mască care
ascunde Sinele și inconștientul. ”În mod fundamental Persona nu este nimic real; este un compromis între
individ și societate despre cum trebuie să fie omul.” (Jung, 1928).
b. Confruntarea Umbrei. Omul devine liber de influența Umbrei în măsura în care acceptă realitatea
acestei părți întunecate și realizează simultan că este mai mult decât Umbra sa.
c. Confruntarea Animei/Animusului. Individul devine conștient că figurile Animei /Animusului dispun
de o autonomie considerabilă și pot influența sau domina pe cei care le ignoră sau le acceptă imaginile și
proiecțiile ca fiind producții personale.
d. Dezvoltarea Sinelui. Scopul final al procesului de individuare este dezvoltarea Sinelui. Sinele va
înlocui Egoul ca centru al psihicului. Conștiența Sinelui aduce unitate psihicului și ajută la integrarea
materialului conștient și a celui inconștient. Egoul va rămâne centrul conștiinței dar nu mai este nucleul întregii
personalități.
Procesul de individuare poate fi reprezentat ca o spirală în care omul se confruntă cu aceleași aspecte, dar de
fiecare dată într-o formă mai rafinată.

TIPOLOGIA PSIHOLOGICĂ
Prin functie psihologica Jung intelegea „o forma anumita de activitate a psihicului, care in conditii
schimbate, ramane in principiu egala cu ea insasi” (apud. Minulescu 2001). Energetic, este o forma de
manifestare a libidoului.
 Jung a identificat 4 functii psihologice fundamentale, care sunt autonome si care pot fi clasificate
grupandu-le in doua rationale: gandirea și afectivitatea, si doua irationale: senzorialitatea si intuitia. „Aceste
doua functii fac posibila manifestarea in forme specifice lor a capacitatii de fantazare.” (Minulescu 2001).
Minulescu (2001) descrie sintetic aceste functii si mecanismele lor de functionare. Astfel, in procesul de
diferentiere psihica una dintre ele este predilect utilizata de Eul in formare, ca principal mijloc de relationare
cu lumea, devine din ce in ce mai diferentiata ceea ce va permite informatii tot mai diferentiate sub aspectul
respectiv. Este imposibil, sustine Jung, ca toate functiile psihologice sa se dezvolte la fel. Exigentele existentei
fac ca una dintre ele sa fie tot mai utilizata pentru adaptare. In afara functie dominante, individul de obicei
utilizeaza si o a doua functie, secundara, pentru ca-si suplini informatii de cealalta natura (daca functia
dominanta este rationala, secundara va fi una de tip irational). Dinamica psihica va face inevitabil ca aceasta a
doua functie sa fie si ea, mai mult sau mai putin, utilizata constient si diferentiata. Functionarea acesteia devine
constientizabila.
Jung considera ca cel mai adesea, cel putin in prima parte a vietii persoana ajunge sa se identifice cu
functia dominanta si unilateralitatea acestui proces va intarzia dezvoltarea celorlalte. Functiile mai putin
diferentiate, mai putin dezvolatate pot fi considerate „primitive”, eul fiind mai putin capabil sa evolueze
nuantat in functie de tipul respectiv de prezentare sau procesare a informatiei. Aceste functii inferioare vor
ramane nu numai insuficient evoluate sub raportul diferentierii functionarii lor, dar si mai putin accesibile
constiintei. Dintre cele patru functii, cea care are sansele sa ramana cel mai putin accesibila constiintei este
functia complementara celei constiente. „Ea se comporta ca numeroase continuturirefulate sau insuficient luate
in seama, care pe de o parte sunt si pot fi constiente, pe de alta, intervin adeseori inconstient in comportament,
aducand la suprafata si continuturi mai putin clare pentru eu.”.(Jung 1971, apud. Minulescu 2001).
In cazuri normale functia inferioara ramane constienta macar din perspectiva efectelor ei, in conditia
nevrotica, va ramane incosntienta.
Din perspectiva functionala, orice functie naturala are o energie care ii vine natural, fiind „un sistem viu,
solid organizat, care nu poate fi nicidecum deposedat cu totul de energia sa”. Conditia de unilateralitate face ca
libidoul sa fie constant antrenat de functia dominanta; in acest caz functiile inferioare vor evolua regresiv, in
sensul reintoarcerii la stadiile arhaice preliminare ceea ce le va face sa devina incompatibile cu functia
dominanta. Trecerea in inconstient a functiei inferioare va aduce acestuia acel rest de energie purtata de aceasta
functie, energizand in consecinta in plus psihismul inconstientului personal. Acest lucru se va manifesta psihic
prin aparitia unor fantezii legata de functia devenita arhaica, fantezii cu atat mai primitive cu cat functia este
mai putin accesata si accesibila eului. M.L. von Frnaz si Hillman (1975 cf. Minulescu 2001) analizeaza
dinamica si semnificatia functiei inferioare care este complementara dominantei, cea mai greu de adus in
constiinta si capabila sa poarte continuturile cele mai profunde: „O extraordinara incarcatura energetica este in
general legata de procesele ei...si, imediat ce intri in taramul esi, devii foarte usor coplesit de emotionalitate”.
In completitudinea vietii fiecare dintre functii aduce un plus de informatii si posibilitatea de a prelucra
aceste informatii in beneficiul eului. In ordinea dezvoltarii ontogenetice, una dintre functii este natural asumata
de complexul Eului ca principala posibilitate de a discerne, de a diferentia realitatea. Treptat, insuficienta
adaptarii printr-o singura modalitate de cunoastere va duce la asimilarea in constiinta ca instrument al eului a
celei de-a doua functii, care face parte din perechea de complementare opusa, si care devine functia auxiliara.
De-a lungul vietii, constiinta poate asimila treptat si o a treia functie, de obicei complemantara auxiliarei. In
continuare, nu mai urmeaza propriu-zis o asimilare a celei de-a patra, respectiv complementara dominantei,
pentru ca ceea ce se petrece virtual odata cu accesul eului la aceasta functie este unificarea, individuarea.
Functiile irationale se refera la modalitatile preferate de receptare a informatiei si se manifesta prin:
functia senzoriala, care informeaza despre aspecte ale realului fara a face inferente sau atribuiri, si opusa ei,
functia intuitiei, ce aduce informatii ce nu sunt rezultatul unor inferente, dar nici al unei cunoasteri senzoriale;
functia intuitiei intervine mai ales prin aportul procesualitatii inconstiente. Daca functia senzoriala se
focalizeaza pe experienta directa, perceperea detaliilor, fapte concrete, intuitia este o modalitate de procesare a
informatiilor in termenii experientelor trecute, obiectivelor viitoare si proceselor inconstiente (implicatiile
experientei – in sensul posibilitatilor sau probabilitatilor – sunt mai importante decat experienta actuala in sine.
In cadrul intuitiei, continutul emerge ca un intreg, fara ca persoana sa inteleaga cum s-a constituit aceasta
informatie.
Gandirea si afectivitatea sunt modalitati alternative de a forma judecati si lua decizii (functii rationale).
Cele doua functii rationale sunt opuse: gandirea este functia care atribuie, iar afectivitatea (simtirea, in termeni
jungieni) este functia care da valoare. Gandirea este centrata pe adevarul obiectiv, formand rationamente
derivate din criterii logice si impersonale. Principiile abstracte si de consistenta sunt inalt valorizate. Simtirea
inseamna a lua decizii in acord cu valorile personale a ceea ce inseamna, de exempluj, bine/rau,
corect/incorect, agreabil/dezagreabil. Persoanele cu aceasta functie predominanta sunt orientate spre aspectele
emotionale ale experientei.
Fiecare functie poate fi experimentata intr-o maniera introverta sau extraverta, in functie de cum se
orienteaza libidoul in raport cu lumea exterioara sau interioara. Jung este primul care defineste introversia ca o
forta centripeta, in care libidoul se orienteaza catre centrul persoanei.
Extraversia semnifica forta centrifugala; libidoul curge spre exterior, interesul subiectiv deplasandu-se
spre mediu: individul gandeste, simte, actioneaza in raport cu un obiect. Introversia reprezinta orientarea spre
interior a libidoului. Interesul subiectului se retrage dinspre obiect, revenind spre subiect. Persoana gandeste,
simte, actioneaza in primul rand spre el insusi, obiectul are o valoare secundara.
Jung compara cele doua procese cu bataile inimii – exista o alternare ritmica intre ciclul contractiei
(introversia) si ciclul expansiunii (extravesia). Fiecare individ tinde sa favorizeze una dintre atitudini si sa
opereze adesea in termenii atitudinii preferate.
Pentru individ, combinarea celor patru functii rezulta intr-o abordare integrata a lumii. „Pentru a fi capabili
sa ne orientam, trebuie sa avem o functie care ne spune ca ceva exista in realitate (senzorialitatea); o a doua
functie care stabileste ce este acel ceva (gandirea); o a treia functie care ne spune ce ni se potriveste sau nu, ce
dorim sa acceptam sau nu din realitate (afectivitatea) si a patra functie care ne indica de unde vine si incotro se
indreapta acel aspect al realitatii (intuitia)” (Jung, 1942 cf. Frager si Fadiman, 1984).
Tipul psihologic este definit de Jung ca model caracteristic al unei atitudini generale, ce se manifesta
in numeroase forme individuale. Atitudinile orientate in functie de cele patru functii psihologice fundamantale
definesc tipurile rationale, gandire si simtire si tipurile irationale, intuitie si senzorialitate. In functie de sensul
miscarii libidoului cele patru tipuri devin opt, respectiv, gandire extraverta si gandire introverta, simtire
extraverta si simtire introverta, etc. Operand diferentierea dintre miscarea complementara a libidoului la
nivelul constiintei si la nivelul inconstientului, alaturi de diferentierea dintre functia dominanta si cea
secundara, putem deosebi intre 16 modele caracteristice de functionare a tipului.
Instrumente construite pentru evaluarea tipului psihologic pornind de la teoria lui Jung.
a. Chestionarul tipologic Wheelrights construit incepand cu 1941 de patru analisti: H. Gray, jane si
Joseph Wheelright si, ulterior J. Buchler.
b. Indicatorul tipologic Myers-Briggs construit de Isabel Briggs Myers
c. Inventarul de personalitate Singer-Loomis construit de June si Mary Loomis.
d. Indexul stilurilor de personalitate Millon (1994)

Jung poate fi considerat un precursor al umanismului prin conceptul de individuare. De asemenea teoria
sa legată de tipurile psihologice a condus la construirea unor instrumente de psihodiagnostic al personalității.
Jung a fost adesea criticat pentru sistemul său de gândire lipsit de coerență și de o organizare clară. De
asemenea, toate criticile adresate lui Freud cu privire la datele folosite și metoda de cercetare aleasă (studiul
de caz) au fost adresate si lui Jung.