ATENTIA

Forme ale atentiei

De la starea de veghe la vigilenta

Atentia este procesul psihofiziologic care consta in orientarea si

concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, in
vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvari adecvate ale sarcinilor, a
situatiilor-problema si adaptarii comportamentului sensorio-motor, cognitiv si
afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor
persoanei. Atentia apare ca o conditie primara, de fond, pentru desfasurarea
proceselor de cunoastere, a celor de autoanaliza si autoevaluare, prucum si a
comportamentelor motori

Atentia se manifesta in plan subiectiv ca o stare de incordare, rezultata din

concentrarea activitatilor psihice asupra unui obict, fenomen, proces sau
eveniment, asupra unor idei, actiuni, stari psihice etc. In plan comportamental
(sensorial, motor, intelectual) atentia se obiectiveaza prin selectivitate, orientare si
activare. Subiectul atent raspunde selectiv la diferiti stimuli, sesizeaza, detecteaza
si filtreaza informatii, concentrandu-se asupra celor relevante si neglijandu-le pe
altele nesemnificative pentru o anumita situatie. “Criteriul interior” al selectiei
informatiilor depinde in esenta de motivatie (trebuinte, motive, interese), de
emotiile si sentimentele cognitive.

Controlurile cognitive se intereleaza cu functionalitatea atentiei, permitand

declansarea, organizarea si reglarea unor procese si activitati psihice. In opinia lui
P. I. Galperin, atentia este o functie a controlului psihic. Activitatea de control nu
are, desigur, un produs special. Odata declansata, atentia permite reflectarea unor
elemente din mediu care intra in campul perceptiv al subiectului, precum si
desfasurarea activitatii cognitive prin punerea in functiune si, totodata, prin
controlul realizat asupra proceselor cognitive si conative.

Formele atentiei:

Atentia nu se manifesta in acelasi mod in toate activitatile umane. Atentia

are forme mai simple sau mai complexe, criteriul de diferentiere fiind constituit de
natura reglajului, care poate fi voluntar sau involuntar.
 Atentia involuntara se caracterizeaza prin faptul ca orientarea si
concentrarea se produc spontan, neintentionat si fara efort voluntar. Stimulii care
declanseaza o reactie de orientare si trezesc sau comuta in chip spontan atentia au
fost numiti prosexigeni. Atentia involuntara reprezinta o forma simpla, intalnita si
la animale. Aceasta poate fi determinate de factori interni sau externi. Prinre cei
externi se numara: intensitatea deosebita a stimulilor, noutatea si neobisnuitul
stimulator, aparitia sau disparitia brusca a stimulilor, mobilitatea unor stimuli pe
fondul altor stimuli fixi, gradul de complexitate al stimulilor (un stimul simplu
capteaza atentia pentru circa 1-2 min in timp ce unul complex o capteaza pentru
mai mult timp). Factorii interni tin de interesul pe care il prezina acel obiect
fenomen pentru persoana. Interesul provoaca si mentine un timp indelungat atentia
catre obiectul sau si duce la rezultate foarte bune: receptare cat mai complete, I
ntelegere, retinere foarte buna pentru memorie). Deasemenea, prin actualizarea
unor motive si trairea afectiva pozitiva a relatiei cu obiectele se satisface si se
mentine nivelul energiei si gradul ei de concentrare fara efort, timp indelungat si
fara sa apara oboseala. Constiinta faptului ca o actiune sau o activitate corespunde
foarte bine aptitudinilor pe care subiectul le are déjà poate mobiliza cu usurinta
atentia, asigurand totodata concentrarea si stabilitatea necesara.

Atentia involuntara prezinta mecanisme neurofunctionale specific, asigurand

eficienta unei activitati fara sa apara oboseala. Totusi, ea este insuficienta pentru
buna desfasurare a activitatilor umane.

Atentia voluntara este, spre deosebire de cea involuntara, intentionata si

autoreglata constient. Este superioara atat prin mecanismele de producer, cat si prin
efectele ei pentru activitatea omului. Foarte importante in declansarea atentiei
voluntare sunt mecanismele verbale si lobii frontali. Autoreglajul voluntar spre
exprima in orientarea intentionata spre obiectul atentiei, intensificarea activitatii
psihice, inhibarea voita a altor preocupari colaterale, inhibarea altor factori
excitanti, perturbatori sau limitarea influentei acestora, mentinerea concentrarii
atentiei pe durata necesara indeplinirii acelei activitati.

Acesta forma a atentiei poate fi favorizata de stabilirea cat mai clara a

scopurilor, de scoaterea in evidenta a semnificatiei activitatii, stabilirea
momentelor activitatii si identificarea celor mai dificile dintre ele care vor necesita
sporirea atentiei, crearea unei ambiante favorabile si eliminarea sau diminuarea
factorilor perturbatori.
 Utilizarea repetata a atentiei voluntare genereaza un anumit grad de
automatizare a acesteia, transformandu-o intr-un sistem de deprinderi. Acest sistem
de deprinderi constituie atentia postvoluntara.

Atentia postvoluntara este un nivel superior de organizare a atentiei

deoarece este la fel de bine organizata ca si atentia voluntara, numai ca nu necesita
un efort fizic, o incordare voluntara. Este fenomenul ce intervine cand efectuam
diferite deprinderi senzoriomotorii sau intelectuele. In aceste cazuri atentia se mai
numeste si habitual

O alta semnificatie a atentiei postvoluntare se refera la situatia in care scopul

activitatii si activitatea, sustinute voluntar a inceput, se desfasoara apoi fara nici un
efort voluntar, subiectul fiind puternic angajat afectiv si motivational in efectuarea
unor secvente ale activitatii. O astfel de atentie este denumita atentie postvoluntara.
Aceasta forma a atentiei devenita predominant involuntara, datorita sustinerii ei de
emotii si interese cognitive, trebuie considerata ca o forma aparte, si anume –
atentia atitudinala. Aceasta intrucat ea presupune selectii-orientari-concentrari
dupa vectorii atitudinali proprii unei persoane, in privinta cunoasterii, valorilor
stiintifice, valorilor estetice, activitatile profesionale etc., vectori sustinuti de o
motivatie optima.

Atentia voluntara cat si cea involuntara, respectiv cea postvoluntara nu sunt

strict delimitate in cadrul desfasurarii activitatilor umane, intrucat exista perioade
in care se manifesta diverse grade de trecere de la o forma a atentiei la alta.

De la starea de veghe la vigilenta:

Activitatea emisferelor cerebrale trece periodic prin doua stari functionale

distincte: starea de veghe si starea de somn. Veghea reprezinta starea functionala
cerebrala caracterizata prin cresterea tonusului sistemului reticulat, activator
ascendent, concomitenta cu orientarea constiintei spre o anumita activitate. Veghea
incepe o data cu stabilirea contactului constient cu lumea inconjuratoare sau cu
gandurile proprii si se termina cand acest contact inceteaza.

Termenul de vigilenta a fost denumit prima oara de catre Head ca fiind

starea caracterizata printr-un inalt grad de eficienta fiziologica. Vigilenta nu este
totuna cu starea de veghe, ci este un anumit nivel al starii de veghe, cel caracterizat
printr-o eficienta maximala. Pieron chiar asimileaza termenul de vigilenta cu cel de
atentie. Head adduce precizari, aratand unele conditii in care nivelul vigilentei
poate scadea (anorexie, narcoza, somn) si considera characteristic faptul ca un act
necesita un grad cat mai mare de vigilenta cu cat este mai diferentiat. Stabilirea
unei legaturi directe intre nivelul vigilentei si gradul de finite, de complexitate, de
precizie al unui act are o insemnatate principala pentru urmarirea relatiilor
psihofiziologice atat in trecerea de la somn la veghe, cat si in parcurgerea
diferitelor nivele ale starii de veghe.