Universitatea de Stat Alecu Russodin Bli

Facultatea de psihologie i asisten social

Catedra de psihologie i asisten social

Dromomania
(proiect individual la psihologia devianei)

Elaborat:Ghirisanu Oleg, Grupa PS21Z

Controlat: lector universitar, Inga Baciu

Bli, 2012
1

Cuprins
1.Introducere
3
2.Esenta
dromomaniei
..4
3.Forme de manifestare a
dromomaniei
..4
4.Vagabondajul
4
5.Parasirea
domiciliului
.7
6.Studii de
caz
..8
7.Bibliografie
10

Introducere
Comportamentul desemneaza ansamblul de actiuni materiale sau simbolice prin
intermediul carora un organism aflat intr-o anumita situatie tinde sa-si realizeze propriile
posibilitati si sa reduca la un nivel minim tensiunile psihice care ameninta unitatea acestuia,
mobilizandu-le.
Putem remarca doua acceptiuni pentru comportament in psihopatologie: .
a) un sens psihofiziologic, care sta la baza conceptiei behavioriste, considerand ca orice
comportament reprezinta o succesiune progresi de reflexe conditionate ;
b) incercarea de a defini comportamentul ca fiind un mod de a reactiona al unui subiect in viata
curenta sau in prezenta unor circumstante particulare.
Aspectele psihopatologice ale comportamentului au denumiri diferite, din care se poate deduce
polimorfismul acestui grup de tulburari: "tulburari de comportament", "copilarie neregulata",
"copii caracleriali", "copii dificili", "copii inadaptati" etc.In toate situatiile apar si tulburarile de
caracter asociate. M. Tramer remarca faptul ca in toate situatiile caracterul se infatiseaza ca un
ansamblu de tendinte emotional-afective, ereditare sau dobandite, care regleaza raporturile
individului cu conditiile mediului extern. Din acest motiv, ceea ce intra in discutie in acest caz
sunt problemele de "inadaptare" sau cele de "dezadaptare", care dobandesc o importanta
primordiala.
Comportamentul mai poate fi inteles ca o modalitate de conduita, in sensul de atitudine a unui
subiect cu privire la obligatiile sale morale. La copil, comportamentul este expresia
manifestarilor sale instinctuale, care pot fi influentate prin masuri represive de educatie. Cu
timpul insa, viata domina personalitatea, depasind importanta instinctelor.
Tulburarile de comportament implica un dezechilibru constitutional, pierderea contactului cu
realitatea, slabirea judecatii si a autocriticii. Manifestarile tulburarilor de comportament sunt
multiple si ele variaza in raport cu virsta:
1. La copil, ele sunt legate de intarzierea dezvoltarii intelectuale, tulburarile caracteriale,
perversitati instinctuale (turbulenta, rautate, inafectivitate, opozitie, agresivitate).
2. La adolescenti, tulburarile de comportament traduc o stare de dezechilibru constitutional care
poate fi semnul unui debut al disociatiei schizofrenice (riatii ale dispozitiei afective, lene,
tendinta la izolare etc).
3. La adulti, tulburarile de comportament pot fi semnul unui acces periodic iminent (maniacal
sau depresiv-melancoliform); ele pot anunta organizarea unor stari de tip delirant (ostilitate,
neincredere, gelozie). Se mai noteaza modificari patologice de comportament in fazele de debut
ale PGP, la alcoolicii cronic si toxicomani.
4. La persoanele in virsta, schimbarea comportamentului este legata de slabirea generala a
proceselor intelectuale, de dificultatile de adaptare etc

1.Esenta dromomaniei
Tulburarile de comportament,anomaliile mentale indic, foarte probabil, leziuni corticale
sau subcorticale difuze. n devierile strii mentale se nscriu mai multe anomalii care uneori pot
evolua combinate ntre ele, sau cu alte tulburri nervoase.Din acestea face partea dromomania
care reprezinta starea pacientului de a pleca pe distante mari fara motiv. Apare in nevroze,
psihopatii, epilepsii.
Dromomania este o stare de comportament de tip insil-impulsiv,inrudita cu fuga.Aceasta
reprezinta o dispozitie permanenta si imperioasa a individului de a calatori, de a efectua deplasari
legate de o stare de permanenta insilitate interioara, careia nu-i poate rezista.

2.Forme de manifestare a dromomaniei

Dromomania - este o fuga patologica asociata unor tulburari psihice grave:
oligofrenie,schizofrenie, epilepsie si se caracterizeaza prin impulsiunea morbida de a pleca brusc
si neasteptat, adesea fara nici o tinta, urmata fiind de amnezia asupra episodului si constituie o
manifestare asociata tulburarilor de baza. Navigarea pe internet,parasirea domiciliului fara
motivatie,vagabondajul sunt forme de manifestare a dromomaniei.

3.Vagabondajul
Poate nicaieri in alta parte nu s-ar potrivi mai bine acest proverb: cel ce "se rostogoleste",
care isi schimba vesnic conditia, profesia sau locul, nu va ajunge niciodata sa se integreze in
ritmul vietii sociale. Vagabondul nu este capabil sa consolideze locul de care trebuie sa se lege,
instinctiv prin forta gregara a colectivitatii.
Fara indoiala, acesta este rezultatul unei constitutii somato-psihice cu totul speciale.
Vagabondajul este tot o tulburare de comportament manifestata prin nevoia imperioasa,
permanenta, de deplasare, de a calatori. Ea este legata de o insilitate structurala de tip
constitutional a subiectului. Vagabondajul este o permanenta hoinareala, o continua deplasare
impulsiva a individului fara a putea reveni la un domiciliu fix. Spre deosebire de fuga, care are
un caracter episodic, vagabondajul este o pulsiune morbida permanenta, o "fuga continua" cu
"abandonul impulsiv al domiciliului" .
Din acest punct de vedere, trebuie deosebite inca de la inceput trei mari categorii de vagabonzi.
Mai intai exista vagabondajul constitutional, caracterizat prin instabilitate, debilitate mintala,
chiar imbecilitate. Exista apoi vagabondajul delirant, caracterizat prin fugi mai mult sau mai
putin rationale, ca la cei persecutati, de exemplu. Si exista, in fine, vaga bondajul demential sau
cu totul patologic, caracterizat prin discordanta, inconsistenta, ca in starile de dementa pura, ca la
schizoizi sau altii (L. Valensi).
La baza acestui sindrom social sta substratul organo-fizic: vagabonzii sunt astfel pentru ca nu pot
fi altfel.
In ciuda incurabilitatii unui astfel de sindrom de patologie colectiva, cercetatorii au incercat sa
dea o definitie acestei stari patologice, pentru a putea justifica intr-o oarecare masura o
terapeutica mai mult sau mai putin eficace.
Dupa Baileul, vagabondajul este actiunea sau mai degraba atitudinea sociala a unui om care
rataceste la intamplare, in lipsa unei locuinte unde sa gaseasca adapost cotidian: in majoritatea
cazurilor, la baza sta o infirmitate mentala.
O asemenea definitie nu include vagabondajul dementului sau pe acela al infirmului; din acest
motiv, Joffroy si Dupouy privesc aceasta stare patologica drept "a rataci fara dorinta sau putinta
de a se intoarce la un domiciliu fix", fara a indica totusi caracterul esential de obisnuinta si mai
4

ales de permanenta al vagabondajului.

Conform acestor autori francezi, nu sunt considerati vagabonzi decat cei care nu au posibilitatea
de a avea un domiciliu, ca de exemplu alienatii. Vagabonzii sunt oameni fara o ocupatie: traiesc
ca parazitii, fara sa munceasca, cersetoria, lenea impingandu-i adesea la comiterea unor
infractiuni penale si sociale: vagabondajul este destul de des punctul de plecare al criminalitatii,
nu doar al delincventei.
In astfel de stari de delasare si nepasare, instinctul foamei si al placerii sexuale se afirma mai
mult decat celelalte. Probabil ca, in virtutea legii compensatiei, date fiind abolirea instinctului
gregar, a instinctului sociabilitatii, celelalte instincte ies in evidenta. Prin acest mecanism s-ar
putea interpreta in majoritatea cazurilor asasinatele si violurile.
Printre cauzele vagabondajului, in afara de o constitutie somato-psihica speciala, trebuie
incriminate si diferitele momente psihologice, ca de exemplu plictiseala, care pune stapanire pe
individ si-l determina sa nu mai ramana pe loc, sa devina aventuros, sa plece departe de casa, in
ciuda bogatiei. Indoiala si nehotararea pun stapanire pe sufletul unor astfel de indivizi.
In aceasta stare, un numar considerabil de vagabonzi fura, incendiaza, omoara, fiind foarte
iritabili, impulsivi si total lipsiti de autocontrol critic asupra propriilor acte. Ideea de crima nu
este constienta la acesti vagabonzi si nu stiu cum pot fi considerati, in fond responsabili,
deoarece actele lor chiar si crimele sunt nepremeditate. Intreaga lor atitudine sociala este
rezultatul nu al vointei, ci al inconstientei, produs al psihicului inferior, si nu al psihicului
superior.
Sunt vazuti mereu intr-o stare de regretabila nepasare, hoinarind si mergand fara tel, fara sa
gandeasca, in cautarea unei ocazii sau a unei lovituri pe care s-o dea. Asa se explica faptul ca
uneori, daca nu aproape intotdeauna, fara vreun motiv, li se intampla sa intreprinda adevarate
calatorii. In aceste stari in care toata activitatea psihica este suspendata, vagabonzii par sa fie in
voia sortii, animati de resorturi inconstiente. Multi dintre ei pastreaza o vaga constienta si-si dau
astfel seama de tot ce au facut in timpul peregrinarilor lor, in ciuda rezistentei lor extrem de
reduse, exagerata de lipsa de hrana si mai ales de nesomn.
Vagabondajul poate fi observat foarte de timpuriu la copii, incapabili sa invete o meserie,
incapabili sa se lege de un patron, aceasta infirmitate se poate observa si la adult, incapabil sa-si
satisfaca serviciul militar.
Fuga maladiva de armata, aceasta fuga patologica si care poate deveni absenta ilegala si
dezertare, este consecinta fugilor scolare reiterate, imposibil de stopat.
Fuga militara, in ciuda disciplinei si a vietii in comun bine ordonate, se poate manifesta in cadrul
vagabondajului fie cu intermitenta, la intervale mai mici sau mai mari, sub forma de acces
impulsiv repetat, in general identice unele cu celelalte, fie in mod continuu, atunci cand fugile
sunt aproape permanente.
In cazul din urma, fuga militara e determinata de stari psihopatice foarte diverse si constituie
vagabondajul propriu-zis.
Este deci necesar, ca solutie practica, sa se examineze cu grija fiecare caz, sa se consulte dosarul
psihologic daca acesta exista , sa se analizeze cauzele, caracterele, circumstantele acestor
escapade, sa se aiba in vedere amintirea pe care o pastreaza bolnavul, mobilul actiunii sale,
consecintele pe care aceasta fuga le-a avut, fie in armata, fie la scoala. In prezenta unei asemenea
analize psihologice si in afara oricarei influente patologice, putem avea dreptul sa aplicam
rigorile reglementarilor militare, si mai apoi sanctiunile legii, tuturor acelora care fug.
Numai printr-un examen medico-psihologic se poate aprecia daca este vorba de o fuga voluntara,
5

infaptuita constient, total responsabil de actele sale, sau daca nu este vorba mai degraba de un act
impulsiv, inconstient, "care se datoreaza unui sindrom neuropatic sau psihopatic"(Regis).
In general, se poate deosebi un vagabond constient de un vagabond inconstient, deoarece
vagabonzii au doua soiuri de calatorii: unele infaptuite fara motiv, fara scop, afara de placerea
calatoriei, celelalte infaptuite intr-un scop mai mult sau mai putin determinat, fara a avea un
caracter strict patologic.
Cazurile de vagabondaj sunt frecvente nu doar in mediul rural, ci si in mediile urbane.
La tara, cat si in orase, pot fi intalniti tot felul de hoinari fara ocupatie: peste tot sunt vagabonzi.
La tara ii poti vedea cu un sac peticit in spinare, vagabondand singuri de-a lungul drumurilor,
"muncind putin si cersind mult", ca sa-si satisfaca, sau mai degraba sa-si potoleasca foamea.
Existenta lor trandava le provoaca pofte ciudate si acesti raufacatori, in acelasi timp cersetori si
hoti, sunt o amenintare pentru securitatea drumurilor printr-un fel de rautate ascunsa in saracie.
In orase sunt totusi ceva mai bine imbracati.
De nenumarate ori acesti nefericiti hoinari, ajungand sa urasca societatea, nu au alta dorinta mai
arzatoare decat sa-si satisfaca nevoile in mod impulsiv si devin astfel vagabonzi criminali sau
delincventi.
Numarul vagabonzilor, acesti antisociali, acesti nomazi paraziti ai colectivitatii noastre, experti
in cersetorie si delincventa, s-a marit foarte mult in contact cu populatiile cele mai diverse si
urmare a conditiilor de viata cele mai instabile si cele mai variate. Astfel, delictele de cersetorie
si de vagabondaj apar foarte rar unul fara celalalt: exista incontestabil un raport foarte strans intre
aceste doua delicte.
Cel mai mare numar de vagabonzi si de cersetori este constituit, fara indoiala, din infirmi, din cei
ce apartin unor familii sarace si aflate in mizerie in cea mai neagra mizerie.
Fara indoiala.
In fine, idiotii si dementii, si ei ratacesc inconstient si la intamplare toata viata (Regis), ducandusi astfel intreaga existenta mizera. Aceste fugi patologice, avand un caracter individual, au loc
sub influenta delirului sau a halucinatiilor, rareori sunt impulsive. Vagabondajul, avand un
caracter constitutional si social, se afla sub influenta unei stari degenerative impulsive.
Numai fugile panfobice ale alcoolicilor si ambulomania paraliticilor generalizati pot fi
considerate, cel mai adesea, drept veritabile impulsuri, unele somnambule, subconstiente si
subnezice, altele constiente si instinctive, cu adevarat psiho-motoare.
Vagabondajul impulsiv are mai multe varietati distincte.
La inceput se poate semnala nevoia imperioasa de a merge, de a se deplasa fara incetare,
observata la subiecte care abia daca pot fi numiti bolnavi, dezechilibrati.
Acest grup cuprinde hoinarii simpli, lucratorii ratacitori si toti cei carora le place... sa caute de
lucru.
Fuga degeneratilor, in special cea a psihastenicilor, are loc sub imperiul unei propensiuni mai
mult sau mai putin spontane, de obicei obsesiva, careia subiectii nu-i pot rezista din cauza
slabiciunii vointei lor. Criza aparuta adesea dintr-o cauza reala, dar insignifianta, este
caracteristica pentru tipul constient, iar amintirea ramane total intacta (Regis).
Este desemnata drept impuls constient fuga psihastenica, mai mult sau mai putin dezechilibrata
sau degenerata, in vreme ce fuga cu caracter obsesiv este cunoscuta sub numele de dromomanie.
Aceasta denumire s-ar putea aplica, de asemenea, si cazurilor de vagabondaj caracterizate printro nevoie permanenta de a se deplasa si de a strabate drumurile, asemenea Jidovului Ratacitor,
care, impins de o forta irezistibila, rataceste la nesfarsit, fara a-si putea gasi odihna.
6

Benon si Froissart fac diferenta totusi intre fuga, care este un stadiu accidental, tranzitoriu, cu
acciese, si vagabondaj, stadiul obisnuit al anumitor indivizi.
Dromomania mania de a merge , este un soi de manifestare a constitutiei ciclotimice. Se
poate prezenta sub acelasi aspect ca si vagabondajul: atunci cand se manifesta de timpuriu, la
varste fragede, in copilarie, sub forma de fuga scolara sau militara, cat, de altfel, si la varsta
adulta si chiar si la batranete putem vorbi despre cazurile cele mai tipice descrise de unul dintre
cei mai cunoscuti filozofi, J.J. Rousseau.
Pagnier a clasificat fuga in patru mari forme: 1) fuga veritabila, 2) fuga cu implicarea
constientului, 3) fuga obsesiva, constienta, insa fara implicarea voluntara ca la neurastenici si 4)
vagabondajul veritabil.
Trebuie sa insistam asupra faptului ca multi vagabonzi sunt simulatori de alienari mintale.
Par sa prezinte, in afara de fugi cu caracter ambulatoriu sau dromomaniac, si o mare instabilitate,
iritabilitate si agitatie si uneori idei tipic delirante, orgoliu, debilitate mintala, parasociabilitate,
daca putem spune asa. Marea lor debilitate intelectuala se caracterizeaza printr-o slabire a
memoriei si a judecatii, alaturi de hipertrofia sinelui, caz in care indivizii se cred in sinea lor
spirite superioare, motiv pentru care sunt extrem de orgoliosi si vanitosi, in ciuda slabirii vointei
si absentei sentimentelor afective. Insa lucrul care decurge direct din starea mintala a
vagabonzilor este starea de degenerescenta fizica a lor, care conditioneaza gradul de inferioritate
si minima rezistenta la substantele toxice si mai ales la alcool, pe care acesti indivizi le consuma
in mod constant. Influenta nefasta a substantelor toxice ii duce la delicte si acte criminale.
In sprijinul acestei afirmatii trebuie sa-l dam exemplu pe Vacher, marele bandit si vagabond care
ratacea la nesfarsit, care strabatea regiuni intinse pentru a-si comite abominabilele crime pline de
sadism. Cautarea placerii in actul criminal nu este in ultima instanta decat o varianta a unei stari
maladive care caracterizeaza vagabonzii, orgoliosi, vanitosi, grandomani, care gasesc placerea in
umilire.

4.Parasirea domiciliului
Navigarea pe internet si parasirea domiciliului sunt forme de manifestare a dromomaniei. Plecarea brusca
de acasa a adolescentilor este un semn care nu trebuie trecut cu vederea de parinti, deoarece avertizeaza
asupra existentei unor nereguli in viata tanarului. Daca aceste plecari se fac fara o motivatie anume, sunt
impulsive si instinctive, atunci putem vorbi chiar de posibilitatea manifestarii unei afectiuni de natura
psihica. Afectiunea, cunoscuta sub numele de dromomanie, este un simptom al bolnavilor psihic,
manifestat printr-un impuls irezistibil de a vagabonda. Se mai numeste si manie ambulatorie.
"Dromomania apare in special la tinerii aflati la varsta adolescentei, 16-17 ani, ca rezultat al ineficientei
mecanismului de reglare cerebrala. Cauzele aparitiei acestei afectiuni psihice sunt in primul rand
imaturitatea afectiva si incapacitatea de a realiza consecintele propriilor fapte. Tanarul care sufera de
dromomanie nu se gandeste la nimic, el pleaca sub un impuls irezistibil."Navigatul pe internet este tot o
manifestare a dromomaniei, o boala a carei unica diferenta este manifestarea sa intr-un spatiu virtual.
Adolescentii care abia asteapta sa deschida calculatorul imediat ce se trezesc, sau seara cum ajung de la
scoala, sufera de o forma a dromomaniei, si anume navigatul pe internet fara tinta", a afirmat prof. Florin
Tudose. Afectiunea este considerata un prag al perioadei adolescentei, asociata de cele mai multe ori cu
alte tulburari precum cleptomania. "Este doar o furtuna, o manifestare care dispare fara sa lase urme
asupra psihicului tanarului. Se poate incerca aplicarea unui tratament complex, insa acesta nu este absolut
necesar", a conchis psihiatrul Florin Tudose. 67% din tinerii care fug de acasa ajung sa fie
abuzati Statisticile din Marea Britanie arata ca trei sferturi din copiii care pleaca de acasa ajung sa
doarma in locuri dubioase, sufera de foame si sete. Doar un sfert din acestia recunosc ca s-au simtit
7

singuri si speriati. 67 la suta din cei care fug de acasa ajung sa fie subiectul abuzurilor fizice si psihice, in
timp ce unu din patru trece prin experiente precum furtul, cersitul, vanzare de droguri si prostitutie .
Tinerii care au fugit o data de acasa prezinta o probabilitate mult mai mare de a repeta fuga pe viitor.

5.Studii de caz
De-a lungul istoriei, au existat numeroase episoade in care comportamentele
ciudate ale oamenilor au socat o lume intreaga. Maniile reprezinta un exemplu in
acest sens, iar multe dintre acestea nu au putut fi explicate de catre specialisti .
1.E drept ca multi sunt pasionati de calatorii, insa ceea ce s-a intamplat in Franta,
intre anii 1866 si 1909, poate fi incadrat cu usurinta in categoria turism patologic
sau dromomanie. Nevoia incontrolabila de a calatori a cuprins atunci pe multi, iar
unul dintre acesti calatori, Jean Albert Dadas, a fost "studiat" indeaproape de
medici. Un doctor i-a aflat povestea si a trimis-o unei reviste de medicina, intituland
articolul "Calatorii nebuni".
Barbatul calatorise in est, la Praga, apoi plecase catre Berlin, ajunsese in Moscova,
acolo unde fusese arestat si exilat in Turcia. Consulatul francez reusise sa il
recupereze si il trimisese la Viena. Fenomenul inexplicabil a luat sfarsit in 1909.
Multi au fost cei care au sustinut ca interesul medicilor asupra dromomaniei era
acela ca doreau sa transforme multe afectiuni mintale in manii "discrete".
2. Avea 8 ani abia impliniti, ochii mari si-un fes tras pe frunte. Il chema
Andronache Spiridon Ionel, iar disparitia lui a fost etichetata drept 'plecare
voluntara'. A fost curios sa vada ce-i dincolo de strada lui, de orasul lui si a
plecat de-acasa, acum 19 ani, lasand in urma o mama care l-a cautat prin doua
decenii si-o fotografie alb negru, neclara.

A disparut inainte de Craciun. Pe 7 decembrie 1992. Mama lui muncea ca femeie

de serviciu pe la blocuri. Locuiau in Vulcan, judetul Hunedoara. In acea zi, ea
spala niste scari, iar pe Spiridon l-a trimis sa arunce la gunoi un sac plin de
resturi. Si, din acea clipa, l-a mai revazut abia acum. O vreme, a asteptat ca el
sa se intoarca singur acasa. Pe atunci, chiar politistii te indemnau sa faci asta...
Pe 13 ianurie 1993, femeia a inregistrat la politia din Vulcan disparitia copilului.
Politistii l-au cautat pe baiatul femeii de serviciu fara tragere de inima si fara
spor. Copilul fugit a trait printre boschetari vreme de un de zile, prin trenuri, gari
si autogari. Apoi, a ajuns intr-un centru de minori din Brasov sau din Sinaia, nu-si
mai aminteste astazi exact. Stie doar ca a fugit de acolo, iar in 1994 a fost
internat in Centrul de Minori 'Pinocchio' din cartierul bucurestean 'Damaroaia'.
Pe vremea aceea nu exista o baza de date a politiei cu copii disparuti, insa cei
din centru nici macar nu s-au obosit sa anunte politistii de la Urmariri,
intrebandu-i, de curiozitate, daca nu cumva plange vreun parinte dupa copilul
de 10 ani. Spiridon isi daduse un alt nume, sub care a si fost inregistrat la
'Pinocchio'. A stat acolo un an, apoi a fugit din nou. Ii intrase in sange sindromul
de 'dromoman', de care sufera toti copiii strazi. Voia sa fie liber, pe cont propriu,
fara program impus, si sa nu dea socoteala nimanui. Intr-o zi, mergand cu
8

trenul, Spiridon a fost batut. L-au lovit puternic in cap, iar din acel moment,
spune el, a inceput sa aiba amnezii. A uitat putinul pe care-l mai stia despre
viata si familia lui. Intr-o zi, sustine el, si-a uitat numele, s-atunci a decis sa
spuna, cui l-o intreba, ca se numeste 'Marian'. Si-a ales si un nume de familie, si
cu noua identitate a fost inregistrat intr-un alt centru de minori, din Iasi. In 1996,
copilul a fost transferat la un centru din com. Halaucesti (Iasi). A invatat aici 6
clase, iar cei din centru au avut grija de el, insa, din nou, nimeni nu s-a intrebat
al cui e, cine l-a adus pe lume sau daca il cauta vreun parinte in lumea asta. Ca
sa i se piarda de tot urma, asa cum s-a intamplat cu multi copii disparuti inainte
de 2005, cei din centru au facut demersuri ca Spiridon sa capete un cod numeric
personal. Si-n 1999, prin certificatul de inregistrare a nasterii tardive, copilul a
primit, pe cale judecatoreasca, identitatea pe care si-o alesese el: 'B. Marian'. A
capatat un nou certificat de nastere si-o alta zi de nastere, diferita de cea reala.
Astazi, 'Marian' e mai tanar cu cateva luni decat Spiridon.
Dupa ce-a plecat din casa de copii, s-a angajat in constructii si s-a mutat la
gazda, in Iasi. Abia cand a luat viata in piept s-a dumirit ca e greu sa traiesti
singur printre straini. A inceput sa cotrobaie prin memorie si sa-si aminteasca
franturi din copilarie. Si numele lui real. I-a spus povestea lui femeii la care sta
cu chirie, iar gazda i-a promis ca o sa-l ajute.
Pe 3 iulie 2009, pe site-ul http://copiidisparuti.wordpress.com publicam cazul lui
Andronache Spiridon Ionel. Cateva zile mai tarziu, intr-un comentariu, cineva ne
intreba daca acel copil a fost gasit. Am redirectionat persoana catre site-ul
Politiei Romane. Mai departe, stim povestea din comunicatul de presa emis
astazi de IGPR: 'la data de 3 martie 2011, la Politia Municipiului Vulcan s-a
prezentat un tanar, din Iasi, care a declarat ca are banuiala ca el ar putea fi
persoana disparuta in anul 1993'. Dupa ce si-a recunoscut chipul, lui Spiridon iau trebuit doi ani de ezitari si de nesomn ca sa inoade firul rupt al vietii. Pe 3
februarie 2011, pe acelasi site cu copii disparuti al Jurnalului National, o alta
persoana ne anunta ca 'Andronache Spiridon Ionel sta in Iasi!!! Si-a gasit
parintii'.
In comunicatul IGPR se spune ca 'politistii au audiat-o pe femeia care reclamase
disparitia in anul 1993, aceasta declarand ca are certitudinea ca tanarul este fiul
ei disparut, recunoscandu-l dupa fizionomie, o cicatrice de pe genunchiul stang
si amintirile evocate de tanar referitoare la situatia si structura familiala, la
relatia cu tatal sau, la ocupatia mamei sale, la fratele decedat, la prenumele
bunicului, aspecte care coincid intocmai cu situatia disparutului din 1993'.S-a
dispus efectuarea unei expertize genetice. Raspunsul a venit de la Institutul de
Criminalistica al IGPR pe 4 iunie a.c., iar el concluzioneaza ca mama disparutului
Andronache Spiridon Ionel este mama biologica a numitului 'B. Marian'.
19 ani din viata unui om traiti pe strazi, departe de familie. Un destin mutilat,
incarcat de tarele vietii de homless si-n case de copii. Un tanar care are azi doua
nume, doua CNP-uri, doua zile de nastere. Si nicio mama, pentru ca-i va fi greu
sa se reapropie de cea care i-a fost departe, fara voia ei, doua decenii. Viata lui
9

Spiridon, baiatul femeii de serviciu, ar fi fost poate alta daca cei din centrele prin
care a trecut ar fi incercat sa afle mai multe de la el. Si sa vada in el copilul
cuiva, nu doar 'copilul strazii'. Viata lui Spiridon ar fi fost alta si daca, in ianuarie
1993, politistii l-ar fi cautat cu adevarat.

Bibliografie
1 http://www.esanatos.com/ghid-medical/psihiatrie/psihopatologieclinica/tulburrile-de-comportament41114.php
2 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cersetorie-delincventavagabondaj-5048.html
3 http://stiri.acasa.ro/social-125/de-ce-fug-baietii-de-acasa-96934.html
4 http://www.ziare.com/magazin/ciudat/5-manii-ciudate-care-au-aparutsi-au-disparut-la-fel-de-brusc-si-inexplicabil-1202630
5 http://stiri.acasa.ro/social-125/de-ce-fug-baietii-de-acasa-96934.html

10