Atentia

Atentia este fenomenul psihic reglator de orientare selectiva si de concentrare a energiei

psihonervoase, in vederea desfasurarii optime a activitatilor psihice.

Atentia se refera la concentrarea ~i focalizarea efortului mental ce genereaza selectivitf-tea reflectarii, bazata pe
: reflexul de orientare declansat spontan, la inceput, dar apoi dirijat voluntar, prin intermediul cuvantului.
Concentrarea atentiei se manifesta printr-o orientare inai stabila a activitatii sihice, printr-o crestere a activitatii
psihice in raport cu obiectul aflat in "campul atentiei" care este reflectat clar i precis.
In plan subiectiv, atentiaeste resimtita ca o stare de cordare ce se observa din manifestarile, din indicii
comportamentali: fixarea privirii asupra persoanei sau asupra obiectului vizat, imobilitatea sau tacerea, scaderea
frecventei respiratiilor etc.
Fenomenul acesta nu are un continut informational specific ateniei un produs propriu, fapt pentru care atentia
este inclusa intre functiile vointei, intre operatiile inteligentei si chiar printre functiile generale ale constiintei.
Perfectionarea mecanismelor atentiei face ca aceasta sa se instaleze u~or, sa fie eficienta, iar toate acestea pot fi
considerate ca "aptitudine de a fi atent". Atentia se poate exterioriza in mimicii, in miscari in raport de obiectul
atentiei.
Intre starile reale de atentie si starile de neatentie, psihologii considera ca exista stari aparente ale lor, fapt ce
determina neconcordanta intre forma externa a atentiei si starea ei reala. Daca se vorbeste despre neatentia unei
persoane, nu inseamna ca aceasta este total neatenta, ci doar ca persoana nu este atenta la obiectul impus de o
anumita situatie. Astfel, daca profesorul ii spune unui elev ca este neatent, acest lucru se intampla numai pentru
simplul fapt ca elevul isi orienteaza atentia in alta directie decat cea solicitata de catre profesor, neputand sa
rezolve sarcinile solicitate. De aici, decurge rolul important pe care il joaca atentia in cadru l activitiitilor
desfasurate.

Modelul fiziologic al atentiei

Premisa neurofiziologicii generala a atentiei este starea De veghe care este asigurata prin influenta activatoare
primara difuza exercitata de sistemul reticulat asupra scoartei cerebrale. Sistemul reticulat actioneaza de la
nivelul trunchiului cerebral si diencefalului, avand functii de activare, filtrare si facilitare a proceselor
psihofiziologice corticale care stau la baza unor mecanisme ale proceselor psihice. Sistemul reticulat se compune
din doua structuri morfofunctionale unitare:
1. Sistemul reticulat activator ascendent, localizat in trunchiul cerebral, bulb, protuberanta si mezencefal. Din
punct de vedere psihologic, formatiunea reticulata mezencefalica detine rolul principal in declansarea si
mentinerea atentiei.
2. Sistemul reticulat difuz de proiectie din diencefal, cu un efect de scurta durata, echivalenta cu stimularea
senzoriala. Detine unrol important in comutarea si mobilitatea atentiei.
Impulsurile nervoase ajung la cortexpe doua trasee:
1.Traseul nespecific, cu rol in.activarea difuza a scoartei cerebrale din zona de proiectie corticala a analizatorilor,
traseu comun oriciirei modalitiiti senzoriale.
2. Traseul specific, care consta in caile neuronale aferente proprii fiecarui analizator. Acestea ajung direct la
cortex, ocolind sistemul reticulat. Orice stimulare senzorialii are insa ca efect atat transmiterea unui influx nervos
specific (senzorial), cat si a unui impuls nespecific spre formatiunea reticulata.

Formele atentiei
Clasificarea formelor atentiei se poate realiza potrivit mai multor criterii, dintre care cele mai importante sunt:
I. Dupa mecanismul si dezvoltarea sa, atentia prezinta urmatoarele forme:
Atentia involuntara este neintentionata, spontana, declansata de stimuli externi (intensitatea deosebita a
unui stimul, noutatea lui, mobilitatea stimulului, aparitia sau disparitia sa brusca, contrastul dintre
stimuli, miscarea stimulilor etc.) si de stimuli interni (interesul pentru activitate, actualizarea unor
motive si trairi afective etc.). Ea reprezinta un reflex de orientare, nefiind provocata de orice modificare
a mediului, deoarece orientarea atentiei spre anumiti stimuli depinde si de dispozitia fiecarei persoane.
Desi este importanta si are avantajul ca nu genereaza oboseala, atentia involuntara este cu totul
insuficienta pentru desfasurarea optima a unei activitati.

Atentia voluntara este forma superioara a atentiei care este declan$atii intentionat, se realizeazii cu
efort voluntar si este autoreglata constient. Ea este superioarii atentiei involuntare, prin mecanismele
 sale de producere si prin efectele ei in activitatea omului. Un rol important, in declan$area ei, revine
mecanismelor verbale prin care se ia decizia de a fi atent, se stimuleaza si se focalizeaza atentia.
Atentia voluntara este favorizata de respectarea unor conditii:
1. stabilirea cat mai clara a scopului si interesul pentru respectiva activitate;
2. evidentierea semnificatiei activitstii si a consecintelor pozitive ale indeplinirii ei si a consecintelor negative ale
nerealizarii ei;
3. analiza prealabila a planului activitatii pentru stabilirea etapelor si a momentelor mai dificile, care reclama o
atentie deosebita;
4. gradul de antrenament al subiectului pentru sarcma desfasurata;
5. realizarea unor conditii ambienta1e sarcinii de lucru;
6. alternarea perioadelor de activitate cu cele de odihna;
7. eliminarea sau diminuarea factorilor perturbatori

Dupa felul in care se fixeaza, atentia voluntara poate fi:

contemplatie,
preocupare,
asteptare,
incordare.

Dupa obiectele la care se refera, atentia voluntara poate fi

senzoriala (se refera la obiecte sau insusiri care intra in sfera de actiune a simturilor)
intelectuala(se refera la idei, amintiri).
Oricat ar fi de bine organizata, atentia voluntara prelungita o perioada prea mare de timp, duce inevitabil
la oboseaai, deoarece se realizeaza cu un consum mare de energie psihonervoasa. De aceea, trebuie rationalizat
timpul de lucru, iar dupa momente de intens efort intelectual trebuie sa urmeze,obligatoriu pauza, odihna,
sornnul etc.

Atentia postvoluntara reprezinta un nivel superior de manifestare a atentiei care rezulta din utilizarea
repetata a atentiei voluntare care se transforma in deprinderea de a fi atent, deoarece exersarea mai
indelungata intr-un anumit domeniu de activitate duce la automatizare, la reducerea treptata a efortului
pentru concentrare si stabilitate.
Atentia se mentine la nivel optim prin autoreglaj intern, ea trecand din stadiul de atentie voluntara la cel de
atentie postvoluntara (forma cea mai eficienta a atentei). In activitatile pe care Ie desfasuram, trebuie sa tindem
sa ajungem la o
atentie postvoluntara.

II. Dupa directia principala de orientare a atentiei exista:

Atentia externa: obiectul atentiei este exterior noua (unnarirea evenimentelor exterioare, a expunerii
facute de catre profesor, a obiectelor din mediul inconjurator, admirarea colegilor sau chiar a miscarilor,
a gesturilor noastre etc.);
Atentia interna: obiectul este interior (o amintire, o idee, analizarea propriilor sentimente, actiuni,
faurirea, in plan mintal, a planului de actiune etc.).
La randul lor, aceste forme ale atentiei pot fi involuntare, voluntare si postvoluntare. Atentia interna si cea extern
a sunt complementare; ele nu pot fi disociate, doar, intr-un moment sau altul, domina una sau alta. Se vorbeste
chiar despre existenta unor tipuri umane: distratul si concentratul.

Insusirile atentiei si educarea lor

Insusirile atentiei sunt formate in ontogeneza, spontan sau dirijat, fiind considerate la nivelul
personalitatii (aptitudini). Ele sunt dependente de insusiri ale sistemului nervos, de varsta, de antrenamentul si
interesele subiectului etc. Insusirile acesteia se dobandesc prin utilizarea atentiei timp indelungat. Odata
dobandite, ele pot facilita desfasurarea atentiei atat de necesara in adaptarea la ambianta si in desfasurarea cu
succes a unei activitati. Cunoasterea lor este necesara in procesul de educatie, in orientarea si selectia
profesionala sau in, imbunatatirea rezultatelor activitatii personale.
Volumul atentiei este cantitatea de elemente care pot fi cuprinse simultan, cu acelasi grad de claritate, in campul
atentiei. Poate fi favorizat de organizarea in structuri cu sens a elementelor, interesul, antrenamentul special,
experienta profesionala, . trasaturile de caracter ale subiectului etc., considerandu-se ca volumul mediu al atentiei
este de 5-7 elemente.

Concentrarea atentiei presupune delimitarea intre o dominanta, un focar de excitatie intensa si zonele apropiate
inhibate. Presupune fixarea asupra unui obiect, a unei sarcini si neglijarea, inhibarea celorlalte. Ea depinde de
importanta si de interesul pentru activitatea desfasurata, de structurarea optima a activitatii, de antrenamentul
special la factori perturbatori etc. Opusul ei este distragerea atentiei de la obiectul sau activitatea semnificativa
la un moment dat.

Stabilitatea atentiei presupune mentinerea neintrerupta a orientarii atentiei asupra aceluiasi obiect sau activitati
timp indelungat, stiut fiind faptul ca prin natura circuitelor nervoase, in fiecare minut pot sa intervina trei scurte
blocaje ale atentiei (daca stimulul este simplu sau neinteresant, aceste blocaje apar la 8-10 secunde). Opusul ei
este instabilitatea, frecventa la prescolari si la scolarii mici, la persoanele obosite sau bolnave. Este conditionata
de complexitatea stimufului, de natura sarcinii, de motivatia pentru activitatea desfasurata etc.

Mobilitatea atentiei (flexibilitatea, comutativitatea presupune deplasarea si reorientarea intentionata a atentiei de

la un obiect
la altul in functie de cerintele activitatii si de intervale1e de timp cerute de desfasurarea ei (pentru un pilot de
supersonic, mobilitatea atentiei trebuie sa fie de 1/6 dintr-o secunda). Mobilitatea atentiei se realizeaza in
intervale de timp care variaza de la o persoana la alta: subiectii la care aceste intervale sunt mai mici au o atentie
mobila ceilalti au atentie o rigida.
10
Distributivitatea atentiei presupune desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu conditia ca unele dintre
ele sa aiba componente automatizate. Aceasta calitate este ceruta mai ales in activitati complexe.
Calitatile atentiei se pot forma sii perfectiona prin antrenament, sau exercitii.
Sunt unele profesii care cer dezvoltarea deosebita a. unor insusiri, iar lipsa lor constituie o contradictie.

Atenia, precum oricare alt proces sau fenomen psihic, cunoate situaii care nu mai in de domeniui
normalului, ci de acela al patologicului. Totui, la limita normalului pot fi amintii disipaii (persoane
incapabile de o atenie mai ndelungat: copiii mici i unii aduli, persoane afective i nestpnite, care nu se
pot concentra asupra situaiilor ce nu i intereseaz) i distraii (persoane foarte preocupate de o problem, dar
din aceast cauz neatente la ceea ce se ntmpl njurul lor).
In ceea ce privete cazurile strict patologice, este de amintit n primul rnd hipertrofia ateniei, care
cunoate numeroase manifestri. Fenomenul apare n ipohondriei ( teama exagerat i obsesiv fa de boli)
care conduce la o continu concentrare a ateniei asupra inimii, stomacului etc., ! la supraevaluarea unor
senzaii altfel minore. Un alt caz tipic nentru hipertrofie sunt ideile fixe (spre exemplu unele persoane simt
mereu nevoia s numere orice sau s urmreasc statornic un anumit fenomen, un tip de obiect etc. dentificnd
semnificaii n apariia sau absena celor ce l ^reocup), la fel cum i anumite emoii pot deveni obsesive
anxietatea, frica de spaii deschise sau nchise etc.). Ideile i fixe, obsesiile nu apar desigur Ia oricine, ci la
persoane cu anumite constituii nevropatice care se plng aproape -ermanent de dureri de cap, nevralgii,
insomnii etc.

Lsnd de o parte formele extreme ale patologiei ateniei, se poate susine c atenia n calitate de
manifestare a contiinei se realizeaz fluctuant, diferit de la o persoan la alta, aa nct este dificil de precizat
situaiile n care intervin alterri ale sale. Atenia este un aspect formal suprapus unor coninuturi variate,
respectiv fixarea pe un singur obiect, fenomen sau idee, fr ns s poat fi vorba de un monoideism absolut, ci
doar de un monoideism relativ, existnd o oscilaie a gndirii njurul acelui obiect.
Lipsa ateniei este trit de altfel de fiecare dintre noi, desigur nu de o manier patologic. Este vorba de
starea de somn (unde intervine i lipsa de contiin), prezent la toate animalele superioare, ca stare de
inactivitate, concomitcnt cu o rupere a contactului cu realitatea. Continu desigur activitatea organelor interne i
chiar n creier continu s existe zone active prin care se mai pstreaz un contact cu realitatea de o intensitate
foarte slab, care au ns rolul de a determina trezirea atunci cnd condiiile exterioare o impun. Chiar mai mult,
aceste puncte de veghe pot avea un caracter selectiv (spre exemplu, o mam obosit va adormi chiar n condiii
care nu sunt prielnice unei astfel de situaii - zgomot puternic - dar se va trezi cu rapiditate atunci cnd copilul
su ncepe s scnceasc), ceea ce ar putea prelungi discuia asupra ateniei dincolo de stricta stare de veghe.
 Vointa
Vointa reprezinta procesul psihic reglator, prin intermediul caruia omul isi mobilizeaza si isi
canalizeaza fortele si capacitatile fizice si spirituale in vederea invingerii obstacolelor care apar pe
traiectoria activitatii.

Voina poate fi neleas ca: modalitate de coordonare a n general (voina aciunii i voina abinerii, rbdrii, a
renunrii), ca proces superior de autoreglaj (de tip contient i mediat verbal) i ca aptitudine de a aciona n vederea
realizrii unui scop contient propus.

Din punet de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica cu nici un obiect sau fenomen al realitatii si
nici cu rezistenta interna resimtita de individ in desfasurarea unei activitati, ci reprezintii o confruntare intre
posibilitatile omului si conditiile obiective ale activitatii.
Natura obstacolului poate fi diferita: exterioara, materiala sau interna (de natura fiziologica,
psihologica). In evaluarea obstacolului poate sa se produca: subaprecierea obstacolului (esec), supraaprecierea
obstacolului (esec) sau reflectarea adecvatii a acestuia. In depasirea obstacolului, omul isi mobilizeaza efortul
voluntar. Efortul voluntar nu este innascut, fiind dependent de modul de apreciere a obstacolului si de nivelul
de dezvoltare a limbajului. El consta dintr-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emotionale, prin
intermediul mecanismelor verbale.
Limbajul are rol reglator in declansarea, organizarea si desfasurareaactiunilor mintale sau motorii.
Astfel, vointa poate sa transforme imperativele externe in comenzi interne (autocomenzi), constituindu-se ca
mecanism psihic de autoreglare, de autoguvernare si de dirijare a conduitei.

Etapele actului voluntar

Voina, n calitate de proces psihic, se realizeaz de-a lungul mai multor etape:
1. Articularea motivaional, prefigurarea inteniei sau Impulsul exprim o tensiune interioar care
tinde s se exteriorizeze i s activeze veriga motorie. Impulsul poate fi interior sau exterior i atunci
cnd intensitatea iui depete un anumit prag, are Ioc contientizarea lui care devine punctul de plecare
al aciunii voluntare. Contientizarea impulsului i raportarea lui Ia un anumit obiect sunt urmate de
formularea scopului i direcionarea aciunii n vederea realizrii lui (starea de vrere" - vreau X").
2. Analiza i lupta motivelor. Motivele odat elaborate intr n raporturi de concordan sau de opoziie,
ceea ce impune aprecierea avantajelor i a dezavantajelor alegerii unuia sau a altuia.
3. Luarea hotrrii, realizat n urma deliberrii, face posibil elaborarea planului de aciune. Ea
presupune alegerea unui motiv i respingerea sau amnarea celorlalte, stabilndu-se, eventual, ordinea
realizrii lor. Acum apare intenia de a aciona care include: motivul ales, scopul urmrit, mijloacele
adecvate de realizare a scopului, planul desfurrii aciunii i posibile consecine ale acesteia.
4. ndeplinirea planului sau faza execuiei este format din operaii concrete (prin care situaia iniial
este supus unor transformri, n plan mintal sau exterior, pentru realizarea scopului stabilit) i, uneori,
operaii automatizate care vor fi integrate controlului contient. Execuia are caracter secvenial, ea
constnd din succesiuni de operaii. Pe parcursul execuiei pot s apar obstacole i aciunea s eueze,
scopul nefiind realizat.
5. Faza de evaluare i de verificare a rezultatelor pariale i transformarea lor n informaie invers,
pentru comanda i efectuarea operaiilor viitoare. Dac rezultatele nu sunt cele scontate, atunci sunt anse
ca aciunea s fie repetat. Rezultatul final, prin conexiune invers, asigur nregistrarea programului
(schemei) aciunii pentru utilizarea ulterioar.

Calittile voinei
Cele mai importante caliti ale voinei sunt:
1. Perseverena const n meninerea timp ndelungat a efortului n direcia realizrii scopului la nivelul de
perfeciune impus de subiectul nsui i ateptat de cei din jur. Ea presupune realizarea efortului voluntar
pe o perioad ndelungat de timp, chiar i n condiiile n care, aparent, n-ar fi posibil continuarea
aciunii. Opusul ei este ncpnarea (nsuire negativ) care presupune urmrirea unui scop chiar i
atunci cnd este clar c mprejurrile nu ofer nici o ans de reuit (este rezultatul lipsei de flexibilitate
n gndire i aciune, al prejudecilor sau al unor carene educaionale).
Fermitatea i tria voinei este capacitatea de a suporta dificultile, opiniile contrare, severitatea
criticii etc., pentru a-i menine hotrrea luat. Opusul ei este slbiciunea voinei (nsuire negativ)
 care nseamn imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut, chiar dac cel n cauz este contient de
importana acestui fapt pentru el sau pentru cei din jur.
2. Independena i iniiativa exprim gradul de autodeterminare i originalitatea liniei proprii de conduit.
Opusul ei este sugestibilitatea (nsuire negativ) care const n adoptarea necritic a influenei or
exterioare.
3. AUTOCONTROLUL presupune contientizarea, aprecierea i adecvarea permanent a tendinelor,
motivelor i proceselor intelectuale, precum i a aciunilor concrete anumitor exigene, principii, idealuri
morale, politice, sociale etc.
4. Promptitudinea deciziei const n rapiditatea cu care omul delibereaz. Opusul ei este nehotrre a sau
tergiversarea (nsuire negativ) care se manifest ca oscilaii ndelungate i nejustificate ntre motive,
scopuri, mijloace etc. cu amnarea deciziei.

Calitatile vointei, integrate in structuri mai complexe, devin trasaturi de caracter .

RAPORTUL DINTRE ACTIVITATEA VOLUNTARA SI ACTIVITATEA INVOLUNTARA

Omul n general este contient de obiectivele pe care le urmrete, de procedeele, de aciunile prin care
aceste obiective pot fi atinse. Datorit acestui fapt, caracterul voluntar, contient, devine o trstur specific,
esenial a omului.
In afar de aciunile voluntare, la om se manifest nsi diferite procese, micri sau aciuni care nu au
caracter voluntar. (...) Amintim cteva dintre acestea: clipitul, strnutul, tuitul, retragerea braului sau a
piciorului la un stimul dureros, ntoarcerea capului ctre un stimul neateptat, oftatul, rsul. Caracter involuntar
pregnant au mai cu seam unele procese vegetative, cum ar fi salivarea, funcionarea inimii, respiraia,
transpiraia etc.
Unele manifestri de conduit apar la copil sub forma unor aciuni involuntare, cum ar fi sugerea, nghiitul,
micrile impulsive ale membrelor i ale trunchiului etc., dar mai trziu acestea se subordoneaz reglrii
voluntare. Alte procese sau manifestri devin reglabile prin voin numai parial. Astfel, de exemplu, putem s
ne reglm voluntar, n anumite limite, respiraia. Putem tui i intenionat, dar n caz c ne chinuie o tuse grav
nu mai putem rezista i tuim n voluntar i rsul sauplnsul (...)
Aciunile voluntare ale omului i pot pierde prin exerciiu caracterul lor voluntar propriu-zis. Aciunile de
acest fel se pot numi aciuni postvoluntare. Astfel, deprinderile, operaiile automatizate pot s se desfoare chiar
sub un control sumar al contiinei. Aciunile automatizate se pot ns subordona reglrii voluntare n orice
moment, dac apar anumite dificulti n calea realizrii lor.
Intre aciunile voluntare i cele involuntare exist relaii multiple. (...) Un criteriu acceptat n general pentru
distingerea aciunilor voluntare de cele involuntare const n reglarea prin sistemul verbal a aciunii. Dac o
aciune poate fi reglata prin cuvnt, prin autocomand, ea poate fi supus reglrii prin voina noastr."