Atenția

1. Conceptul de atenție
2. Formele atenției
3. Caracteristicile atenției
4. Tipuri individuale după atenție

1. Conceptul de atenție
Atenția este un fenomen care face parte integrantă din viața noastră conștientă. Referirile la ea sunt
cotidiene: „n-am fost atent”, „n-am acordat suficientă atenție acestei probleme”, „am greșit din
neatenție”, „am reușit să fiu atent și să nu fac greșeli în rezolvarea problemei date” etc.
Atenția se definește astfel ca funcție sau mecanism de orientare, focalizare și fixare a
conștiinței asupra unui obiect, sarcini, întrebări, probleme etc. Ea se manifestă numai pe
fondul stării de veghe; nu se poate vorbi de atenție în starea de somn.
Pe de altă parte, atenția nu există ca fenomen în sine, ea nu posedă o individualitate informațional-
reflectorie proprie. Modul ei de existență este acela de premisă, condiție și factor facilitator,
optimizator al proceselor de cunoaștere, a activității de învățare, a activității de muncă, a jocurilor
sportive și intelectuale, etc.
Metaforic, atenția ar putea fi asemănată cu un proiector mobil care aruncă fasciculul de lumină
când asupra unui punct, când asupra altuia, permițând scoaterea pregnantă în evidență a obiectului,
a detaliilor, altminteri scufundate în întuneric.
Mecanismul atenției îndeplinește simultan două roluri: de filtrare-selectare și de activare
focalizată (crearea de dominantă funcțională corticală). Baza fiziologică nemijlocită a atenției o
constituie reflexul de orientare, care se produce la acțiunea stimulilor noi, a variațiilor în
ambianță, în starea obișnuită a lucrurilor.
Starea de atenție a unui om se poate constata după expresia feței, poziția corpului și gesturi.
Uneori, actul de atenție este o întoarcere a privirii conștiente spre interior, ca să ne observăm o
durere sau o bucurie, un act de memorie sau de imaginație, un senitment sau o pasiune. Aceasta
este o atenție interioară.
2. Formele atenției
După mecanismul și dezvoltarea sa, atenția prezintă următoarele forme:
a) Atenția involuntară. Ea înseamnă actul neintenționat, nedeliberat de întoarcere a Eului
către stimulii externi. Astfel, atunci când se produce brusc un zgomot, ne întoarcem în mod
reflex spre acel loc pentru a vedea ce s-a întâmplat. Din acest motiv, atenția involuntară se
mai numește pasivă. Ea este provocată de: intensități mari ale stimulilor (vizuali,
auditivi, olfactivi), noutatea stimulilor, contrastul dintre stimuli sau însușirile lor,
apariția și oprirea bruscă a stimulilor, mișcarea stimulilor în câmpul perceptiv. Atenția
involuntară este insuficientă pentru a asigura desfășurarea optimă a activității, fiind de
scurtă durată și oscilantă.
 b) Atenția voluntară. Când copilul începe să aibă amintiri, el acordă atenție specială
persoanelor și obiectelor cunoscute. Acum el examinează de bunăvoie, din inițiativă
proprie, un obiect și cercetează un tablou. Momentul apariției atenției voluntare stabile este
semn că copilul este apt pentru școală. Denumirea de voluntară presupune introducerea în
mecanismul intern al atenției a adeciziei și hotărârii, a efortului și reglajului voluntar, a
scopului, a comenzilor verbale („să fiu atent”, „să mă concentrez”, „să mă mobilizez” etc.).
Atenția voluntară ne permite să ne angajăm în rezolvarea unor sarcini și activități
complexe, presărate cu diverse obstacole, pentru care este nevoie de efort și concentrare de
lungă durată.
c) Atenția postvoluntară. Exersarea mai îndelungată într-un anumit domeniu – citit,
rezolvare de probleme matematice, audierea cursurilor, efectuarea unor acțiuni motorii etc.
– duce la automatizare, la reducerea treptată a efortului pentru concentrare și stabilitate.
Atenția se menține la nivel optim prin autoreglaj intern, ea trecând din stadiul de voluntară
în cel de postvoluntară. Aceasta este, în fond, forma cea mai eficientă și consolidantă. De
aceea, trebuie să tindem, în activitățile pe care le desfășurăm, să ajungem la o atenție
postvoluntară.

3. Caracteristicile atenției
Distingem următoarele însușiri ale atenției:
- Volumul, care reprezintă sfera de cuprindere a atenției, el fiind evaluat după numărul de
elemente pe care le putem percepe, reprezenta sau gândi în același timp. Datele
experimentale au stabilit că acest număr se cuprinde între 5 și 9. Un factor care contribuie
la extinderea volumului atenției este exercițiul, antrenamentul: în domeniul profesional
propriu, volumul atenției este mai întins decât în altele.
- Concentrarea exprimă gradul de claritate și intensitate a atenției și îngrădirea ei de
influențele perturbatoare colaterale. Concentrarea reflectă cel mai fidel esența atenției de
mecanism activator și optimizator al activității psihice specifice. Între ea și eficiența
percepției, memoriei și gândirii este o corelație pozitivă semnificativă.
În afară de particularitățile individuale (forța și echilibrul proceselor nervoase
fundamentale, de pildă), concentrarea depinde și de alți factori precum: gradul de
semnificație și importanță al sarcinii, interesul actual pentru activitatea desfășurată, gradul
de organizare și structurare a activității, antrenamentul special de rezistență la factorii
perturbatori.
- Stabilitatea reprezintă durata de menținere a concentrării la nivel optim. Nu este suficient
ca nivelul concentrării să fie ridicat în anumite momente singulare de timp, ci este
indispensabil ca el să și dureze cât timp ține rezolvarea sarcinii sau finalizarea activității.
Stabilitatea, ca și concentrrea, se dezvoltă odată cu vârsta. Astfel, dacă la preșcolari durata
stabilității este de 10-15 minute, la adulți ea ajunge la 45-60 de minute.
- Distributivitatea este acea calitate a atenției de a se concentra simultan asupra a două sau
mai multor activități. Se cere ca măcar o parte din aceste activități să fie automatizate.
Atenția distributivă este solicitată într-un grad foarte înalt în activitățile de inspecție și
supraveghere, în conducerea automobilului, în jocul de șah etc.
- Mobilitatea este proprietatea atenției de a urma dinamica și ritmul activității,
concentrându-se succesiv de la un obiect la altul, de la o verigă la alta. De pildă, în
perceperea obiectelor în mișcare, atenția trebuie să se comute cu suficientă rapiditate,
pentru a nu omite și a nu confunda ceva. Opusul mobilității este fixitatea sau rigiditatea,
 care este cauza multor erori de tipul omisiunilor în activitatea cu variații rapide ale
elementelor.

4. Tipuri individuale după atenție

După formele pe care atenția voluntară le prezintă, oamenii se deosebesc între ei constituind
diferite tipuri:
Distratul. Este persoana care se caracterizează prin incapacitatea de a-și fixa atenția, de a se
concentra, ideile fugind repede una de alta. Distragerea semnificativă a atenției poate avea la
bază o oboseală accentuată sau o emoție violentă. Distrații se întâlnesc mai mult printre copii,
deoarece cauzele de sustragere a atenției sunt mai numeroase la copii.
Concentratul. Este opusul distratului. Este persoana absorbită de o carte, de o idee, de o
problemă sau de o lucrare în așa măsură, încât ea nu mai percepe zgomotele, vocile și nimic
din ceea ce se petrece în jur.
Extravertitul și introvertitul. După lumea către care se îndreaptă atenția, oamenii se împart
în extravertiți și introvertiți. Primii au atenția orientată către lumea externă, ei simțind
permanent nevoia de stimuli și impresii din afară. Introvertitul își orientează și-și concentrează
atenția asupra lumii interioare, manifestând predilecție pentru reflexiune și meditație.