Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
11.01.2024
Conf. univ. dr. NOVAC CORNELIU va prezint TEMA 12, planificata pentru ziua de astazi:
În orice activitate, nu numai în cea intelectuală, dar şi în cea fizică, este foarte important
să se lucreze atent. Cu cât este mai complicată activitatea efectuată, cu atât persoana trebuie să se
concentreze mai adânc asupra ei. Atentia se defineste ca mecanismul psihic de orientare,
focalizare si fixare a consdtiintei asupra unui obiect, sarcini, intrebari, probleme.
În cadrul lecţiei, elevul trebuie să fie atent ca să poată urmări explicaţiile şi îndrumările
profesorului, să le înţeleagă şi să le reţină; el trebuie să asculte atent întrebările profesorului şi
răspunsurile colegilor săi, ca să poată interveni la timp, în completarea sau corectarea ideilor
exprimate. Când vrea să examineze un obiect, care se află în faţa lui, el trebuie să-şi încordeze
1
atenţia şi, prin aceasta, percepţia sa se intensifică, devine mai clară şi mai exactă. Dar nu numai
în percepţie este necesară atenţia, ea se referă tot atât de mult la procesul gândirii (în formularea
ideilor, în desfăşurarea judecăţilor şi raţionamentelor etc), la procesele memoriei (în întipărirea,
recunoaşterea şi reproducerea disciplinei însuşite) ale imaginaţiei, precum şi la alte procese
psihice. Putem spune că de cele mai multe ori elevii nu înţeleg disciplina care se predă şi fac
greşeli când execută acţiunile pe care le învaţă sau nu izbutesc să înveţe cu succes, pentru că în
momentul respectiv nu au atenţia concentrată. Cu cât atenţia este îndreptată mai stăruitor asupra
unui lucru, asupra unei activităţi, cu atât pricepem, înţelegem şi reţinem mai bine tot ceea ce este
în legătură cu ele, putem acţiona mai exact şi mai eficace în direcţia cuvenită.
2
pornească din iniţiativa subiectului. În funcţie de această distincţie, atenţia poate fi împărţită în:
atenţie spontană, involuntară (sau pasivă) şi atenţia voluntară (sau activă).
Atenţia voluntară se deosebeşte de cea pasivă prin acel criteriu just că îşi alege obiectul
cu o sforţare vizibilă din partea noastră, în timp ce atenţia pasivă, dimpotrivă, este atrasă de
obiecte.
1) la tot ce e nou pentru noi, dar nu atât de nou încât să fie cu totul necunoscut şi de aceea
de neînţeles; noul trebuie să completeze, să dezvolte sau să contrazică vechiul, într-un cuvânt să
fie interesant şi, de aceea, să poată intra în orice fel de asociaţie cu ceva care e cunoscut mai
dinainte;
3
2) la tot ce trezeşte şi dă satisfacţie unui sentiment. Cu cât elevii devin mai mari, cu atât
interesul interior trebuie să-l elimine pe cel exterior.
Atât orientarea, concentrarea, cât şi stabilirea atenţiei voluntare în direcţia obiectului ales
(elevul îşi propune să examineze o hartă, să citească o carte, să efectueze o analiză gramaticală
etc.), se obţine pe baza unor eforturi, se realizează cu un anumit efort de voinţă desfăşurat în mod
conştient de către subiect (şi din iniţiativa acestuia).
Modalităţile în care stimulii verbali pot activa ca organizatori ai atenţiei voluntare sunt
foarte variate: uneori ei pot acţiona sub forma unor comenzi ("Fiţi atenţi!", "Urmăriţi cu atenţie
ceea ce am să vă arăt!" etc.); sau a unor sarcini formulate verbal; alteori pot acţiona sub forma
unor întrebări succesive care-l călăuzesc pe om în rezolvarea unor probleme (la matematică,
ştiinţele naturale etc.), sau întrebări care trezesc curiozitatea elevilor (crearea de situaţii
problematice) etc.
4
instrucţie: "Să citeşti în gând ceea ce scrie pe această foaie. Să citeşti cu mare atenţie şi să ţii
minte pentru că la sfârşit va trebui să-mi spui ce-ai citit. Să nu asculţi ceea ce se va auzi în
această cască, să fi atent numai la ceea ce citeşti". După ce subiectul termina de citit i se cerea să
reproducă textul, apoi era solicitat să reproducă ceea ce a auzit. Pentru cotarea rezultatelor,
textele au fost împărţite în unităţi cu scene. Când ideea unei unităţi era reprodusă fidel se cota cu
1 punct, iar când era redată doar aproximativ se cota cu 0,5 puncte. S-a constata o sensibilă
inhibare a mesajelor auditive, gradul de rezistenţă faţă de stimulii auditivi variind în raport cu
vârsta şi starea mintală a subiecţilor. Astfel, adulţii au reţinut 9,8 unităţi de sens din textul citit şi
2,3 unităţi de sens din textul auzit. Elevii din clasa a III-a au reţinut 5,9 unităţi din textul citit şi
1,4 din textul auzit. La elevii întârziaţi mintal (din clasele III - VI ), rezistenţa voluntară la
stimuli perturbatori era scăzută (2,1 unităţi reţinute din textul citit, faţă de 2,5 unităţi din textul
auzit).
Din punct de vedere al originii, al derivării, atenţia voluntară a apărut şi s-a dezvoltat din
cea involuntară. Fără aptitudine de a ne orienta şi menţine voluntar atenţia nu este posibilă nici
un fel de activitate şi, cu atât mai puţin, o activitate sistematică şi îndelungată. Activitatea, prin
definiţie, este o activitate orientată spre un scop determinat. Stabilirea şi atingerea acestui scop
include, în mod necesar, orientarea, concentrarea şi stabilitatea atenţiei. Trebuinţele vieţii sociale
formează omul astfel încât, în procesul activităţii, el să se sustragă de la ceea ce nu are
contingenţă cu activitatea respectivă şi în schimb, să-şi impună să se concentreze asupra
realizării acelei activităţi, în ciuda dificultăţilor (interne şi externe) pe care le întâmpină.
Pe baza atenţiei voluntare, elevii se pot ocupa şi îşi impun să înveţe nu numai la ceea ce-i
interesează direct, îi atrage, îi emoţionează, ci şi la ceea ce este lipsit de o atracţie nemijlocită; se
ocupă de ceva nu fiindcă "le place", ci fiindcă "trebuie". Cu cât activitatea atrage mai puţin pe
cineva, cu atât eforturile voluntare depuse pentru menţinerea atenţiei devin mai mari, mai
intense. Înţelegerea însemnătăţii activităţii depuse şi a roadelor scontate, întrevăzute, dorite
stimulează şi susţin orientarea şi concentrarea atenţiei voluntare. De asemenea, un rol însemnat
în această direcţie îl au şi calităţile de voinţă ale persoanei. Cu cât puterea de voinţă a unei
persoane este mai mare cu atât este mai activă şi mai persistentă atenţia sa.
În afară de aceste două forme de atenţie, unii psihologi disting şi o a treia formă de
atenţie: atenţia postvoluntară. Particularitatea acestei forme de atenţie o constituie faptul că
scopul conştient şi intenţia conştientă a persoanei sunt prezente, orientându-i şi mobilizându-i
atenţia, dar în schimb nu mai sunt necesare eforturile pentru menţinere şi în cursul desfăşurării
activităţii. Această formă de atenţie a fost analizată amănunţit de E.B. Titchener. Drept exemplu,
el citează cazul unui elev care îşi pregătea temele pentru acasă, la matematică. Deoarece
problema trebuie rezolvată, elevul îşi impune (de fiecare dată când atenţia îi este distrasă de
altceva) să-si concentreze atenţia asupra căutării soluţiilor, îşi impune să-şi menţină atenţia în
ciuda faptului că nu izbuteşte să găsească rezolvarea dintr-o dată. În această primă etapă se
manifestă clar atenţia voluntară. Dar iată că lucrurile încep să meargă mai bine, elevul întrezărind
o cale adevărată. Rezolvarea problemei începe treptat să se desfăşoare mai uşor şi acum această
5
activitate îl absoarbe aşa de mult pe elev, încât nu numai că nu-l mai distrage excitanţii colaterali,
dar nici nu se mai poate desprinde de activitatea începută, nu se mai "constrânge" să fie atent. În
acest fel apare şi se desfăşoară cea de-a treia formă a atenţiei: "atenţia postvoluntară".
În procesul de învăţământ, aceste forme ale atenţiei se îmbină în mod variat în decursul
lecţiei, preponderenţa relativă a unei anumite forme fiind, adesea, în funcţie de modul în care
cunoştinţele transmise de profesor pot dobândi o anumită semnificaţie pentru elev, de modul cum
orientează profesorul atenţia elevului .
6
realiza odihna necesară. Stabilitatea atenţiei este favorizată de prezenţa interesului faţă de
activitatea depusă, de simţul răspunderii faţă de activitate. O mare importanţă pentru menţinerea
stabilităţii atenţiei elevilor o are asigurarea unui ritm optim al desfăşurării lecţiei.
Orientându-şi atenţia asupra materialului expus de profesor, elevul îşi îndreaptă atenţia,
în acelaşi timp, şi asupra planşelor, schemelor făcute pe tablă, şi asupra notiţelor în care îşi
însemnează cele percepute. Dar atenţia e mai scăzută în acest ultim caz (de aici, caracterul
neglijent, eliptic, al notiţelor).Posibilitatea de distribuire a atenţiei depinde de gradul de
automatizare a acţiunilor corespunzătoare, de o bună dezvoltare a deprinderilor şi priceperilor
respective. Distribuţia atenţiei se explică prin faptul că activitatea automatizată poate fi
dirijată şi controlată de zonele scoarţei care se află într-un anumit grad de inhibiţie.
Una din premisele succesului la învăţătură a elevilor o constituie deosebita lor putere de
concentrare, pe care o folosesc prompt atât în urmărirea diferitelor faze ale lecţiei, în clasă, cât şi
pe parcursul efectuării temelor acasă. Datorită acestei forţe de concentrare, integrarea în
7
activitate se face rapid, randamentul în activitate se măreşte (învaţă mai uşor, mai bine şi
cunoştinţele se fixează mai temeinic), iar timpul necesar pentru pregătirea lecţiilor se scurtează
(pentru că este intensiv folosit). Profesorul trebuie să conteze pe anumite variaţii ale
concentrării atenţiei elevilor şi să asigure, prin diferitele procedee, concentrarea maximă a
atenţiei acestora, mai ales în momentul expunerii aspectelor esenţiale ale materialului predat, al
sintetizării şi tragerea concluziilor generalizatoare.
Voința este "o formă specifică de organizare a activității'' (5, p.28); este ''capacitatea
omului de a-și regla activitatea cu ajutorul proceselor psihice superioare'' (lbid.); este
''capacitatea omului de a-și realiza scopurile prin învingerea obstacolelor'' (5, p.10). ''Voința este
capacitatea omului de a-și planifica, de a-și organiza, de a efectua și de a-și controla activitatea în
8
vederea realizării scopurilor'' (lbid.). ''Psihologia consideră voința ca o capacitate a omului de a-
și propune scopuri și de a realiza aceste scopuri pe calea unor activități, care implică învingerea
anumitor obstacole (durerea, oboseala, primejdia etc.) prin punerea în funcțiune a resurselor sale
psihice și morale'' (lbid.)
''Voința este procesul psihic de reglaj superior prin intermediul mecanismelor verbale,
constând în mobilizarea și concentrarea energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor și
atingerea scopurilor stabilite conștient anterior' '(3, p.174). ''Reglajul voluntar se manifestă și ca
inițiere și susținere a acțiunilor și activităților și ca frână, ca diminuare sau amânare'' (4, p.126).
Stăpânirea de sine în împrejurări dificile, menținerea calmului, stoparea unor porniri impulsive,
oprirea unei exprimări sau reacții necugetate, păstrarea discernământului faptelor și consecințelor
etc., se realizează tot prin forța voinței.
Sensul propriu al voinței, care exprimă manifestarea ei internă, constă în ''efortul psihic"
- '''de învingerea unei dificultăți''. Dificultățile interne sau externe apar de regulă în cadrul
''desfășurării unei activități'', iar efortul psihic presupune ''mobilizarea energiei psihonervoase''.
Desfășurarea activitătii se încheie cu obținerea unor ''rezultate'' care au fost anticipate ca
''scopuri" înainte de desfășurarea activității, având și rolul sau efectul de mobilizare energetică.
Fixarea de scopuri sub formă de ''idei'' sau prin ''reprezentări'' este o funcție a ''intelectului'', care
reglează prin modele informaționale ale activității (cu rol de acceptor și controlor de acțiune)
desfășurarea întregului proces, de la anticiparea scopurilor la evaluarea rezultatelor. Funcțiunea
9
intelectului, pentru proiectarea și reglarea desfășurării unei activități specifice este declanșată
numai întrucât acea activitate este ''acceptată'' ca ''sarcină de lucru'' de către o ''persoană'', pentru
care are o valoare, o semnificație pentru sine, fie că aceasta corespunde și unei trebuințe sau
motivații, fie că este numai interiorizată ca necesitate înțeleasă.
O conduită odată aleasă se impune prin conștiința necesității ei ca ''formă sau model'' de
desfășurare a dinamicii psihice, prin tot ''lanțul de reglări'' amintit, până la efortul de învingerea
greutăților în realizarea scopurilor propuse.
10
oboseală. Efortul voluntar ia naștere în raport cu dificultățile, obstacolele care intervin în calea
realizării scopurilor.
11
Perseverența exprimă durata efortului voluntar, capacitatea de efort voluntar
îndelungat, sau atât cât este necesar pentru finalizarea deplină a activității. Un efort voluntar
intens dar de scurtă durată poate fi insuficient pentru realizarea unei activități care necesită o
durată mai extinsă. Incăpățânarea este opusul perseverenței, însușire negativă care exprimă
fixarea pe o direcție de activitate al cărei scop este evident că nu poate fi atins. Inerția și lipsa de
flexibilitate mintală și nervoasa ca și slăbiciunea voinței predispun la fixarea obstinala pe o
opinie sau acțiune neconcordante cu cerințele judecății sau realității. La copii, fixarea
încăpățânată pe satisfacerea unei dorințe, a unei pretenții absurde, sau negativismul (refuzul
oricărui îndemn și opoziția față de orice) sunt rezultatul unei proaste educații. Copiii obișnuiti să
li se satisfacă toate pretențiile nu-și formează rezistența la frustrarea determinată de
nesatisfacerea lor atunci când acest lucru nu este posibil.
Privite din perspectiva dezvoltarii personale a fiecaruia , aceste calitati ale vointei pot
si trebuie sa fie educate in consens cu dezideratele morale ale societatii.
12
Activitatea 1. Parcurgeți Suportul de curs al Temei 12, după planul
de mai jos :
Plan de discuții și argumentări pentru Tema 12
12.1. Atenția –conditie si factor psihologic optimizator pentru invatare
1. Definirea atenţiei
1.Definiții
BIBLIOGRAFIE
Novac, C.,( 2012), Psihologie educaţională pentru pregătirea profesorilor, Ed. Univ.
Craiova.
Novac C., Mogonea R., (2014 ), Elemente de psihologie a educaţiei, Craiova: Ed. Sitech,
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Creţu, T. (red.) (1987). Psihologie şcolară. Bucureşti:
TUB
Zlate, M.(2000). Psihologia mecanismelor cognitive. Iaşi: Ed. Polirom.
.
ACTIVITATEA 2 Identificaţi şi definiţi principalele concepte şi sintagme
cheie din Tema 12; Memorați definiţiile conceptelor din tema propusă;
13
Atentia constituieo conditie necesara pentru perceperea si insusirea constienta a cunostintelor
scolare. Ea creeaza o stare activa favorabila pentru buna desfasurare a unei activitati intelectuale,
sustinute, organizate, sistematice din partea elevilor, asigura retinerea în memorie a materialului predat.
De aceea, una din cerintele pedagogice – formulate inca de mult, de I.A.Komensky – consta în faptul
catrebuie sa „vorbim” numai pentru cei ce asculta, sa predam numai daca elevii sunt atenti. Prin urmare,
daca profesorul vrea sa introduca ceva în mintea elevilor, el trebuie sa izbuteascasa le indrepte atentia
asupra acelui obiect.Profesorul poate sa-si dea seama daca un elev este atent, dupa unele manifestari
exterioare; dupa privirea concentrata si vioaie, dupa expresia fetei, a mimicii cu care urmareste firul
ideilor la lectie, dupa atitudinea incordata cu care lucreza. Dimpotriva, elevul neatent are o atitudine
neglijenta, se preocupa de altceva în banca, se4 agita, e neatamparat, sau are o atitudine pasiva, privire
absenta sau indiferenta, lipsita de interes.Sunt cazuri, insa, cand infatisarea exterioara poate sa ne inducain
eroare. Astfel, sunt elevi aparent neatenti, care, datorita mobilitatii mari a proceselor nervoase (specifice
temperamentului sanguin), sunt foarte vioi, neastamparati, dinamici, dar, care, totusi, isi mentin atentia
concentrata – în timpul explicatiei profesorului. Dimpotriva sunt alti copii care, judecand dupa expresia
fetei si atitudinea linistita din banca, par sa asculte atent lectia, dar care, în realtate, sunt absenti, gandurile
indreptandu-li-se în alta parte. De aceea, profesorul trebuie sa se calauzeasca în aprecierea gradului de
atentie a elevilor nu numai dupa manifestarile exterioare si „disciplina” elevilor, ci si dupa gradul lor real
de participare pe care il constata prin intrebarile adresate clasei si antrenarea efectiva a elevilor în munca,
în timpul predarii si aplicarii cunostintelor
Profesorul trebuie sa observe la timp cand slabeste atentia elevilor si sa caute sa inlature
cauzele care o provoaca
.În primul rand, trebuie sa inlature cauzele externe, care ar putea sa provoace distragerea atentie
elevilor. Printre aceste cauze se numara: condirtiile neigienice de munca, adica lipsa de aer proaspat,
curat, în clasa, frigul sau caldura excesiva din sala, uscaciunea aerului; zgomotele care se aud din strada
sustrag atentia, ca si rumoarea, agitatia în clasa sau pe coridoare; distrag atentia uneori materiale didactice
(planse, harti, modele) intuitive, care nu au legatura, cu lectia, sau care, devansand momentul oportun al
folosirii la lectie, sunt atarnate pe stative si care trezesc curiozitatea elevilor etc.
În al doilea rand trebuie sa inlaturam cauzele care tin de organizarea lectiei, de conditiile
predarii. Astfel, trebuie sa asiguram o atmosfera prielnica muncii, iar ora sa se desfasoare în conditiile
unei bune discipline, sa localizam si sa inlaturam prmpt cazurile de indisciplina, sa nu incepem lectia intr-
o atmosfera de apatie, de lancezeala, sau dimpotriva, de mare incordare, de tensiune nervoasa.
Atentia elevilor se abate usor si în cazul cand, predarea este lipsita de claritate, de
sistematizare, e saraca în continut, arida. De aceea, profesorul trebuie sa se pregateasca temeinic nu numai
în sensul selectionarii exemplelor si faptelor pe care le va prezenta în clasa, sa-si noteze succesiunea
ideilor si a concluziilor generalizatoare, sa le inchege intr-un sistem bine ordonat, dar sa-si aleaga si
procedeele de expunere, de imbinare a materialului intuitiv cu explicatiile, potrivit cu varsta si nivelul
elevilor. El trebuie sa chibzuiasca asupra madalitatii de a prezenta continutul lectiei sub forma de
problema, la a carei rezolvare sa izbuteasca saantreneze intreaga clasa, sa o faca interesanta pentru elevi.
Un obiect pentru a fii interesant trebuie sa fie în parte cunoscur si tot odata în parte nou pentru elevi; la
fiecare lectie, profesorul trebuie sa obtina „un plus”, sa faca un pas inainte si sa oblige toata clasa sa faca
acest pas.
14
Expunerea libera, claritatea si concizia vorbirii, constructia ei corecta din punct de vedere
logic si gramatical, trebuie sa se imbine cu o expunere interesanta, convingatoare. Vorbirea profesorului
trebuie sa fie suficient de puternica si de clara. Cand profesorul vorbeste cu insufletire, cu modulatie în
voce, subliniind prin mimica vocala elementele esentiale, izbuteste sa retina mai mult timp atentia
elevilor.
Pentru orienterea elevilor si concentrearea atentiei lor este bine ca la inceputul temei noi,
profesorul sa anunte titlul lectiei, sa schiteze pe scurt punctele principale pe care le va trata (planul
lectiei), astfel incat elevii sa-si dea seama de continutul si scopul lectiei, sa le stimuleze gandirea pentru
gasirea raspunsurilor la problemele ridicate. Atentia este stimulata si prin formularea precisa a sarcinilor
date elevilor: sa observe sau sa analizeze un material, sa retina anumite date, sa extraga ideile din textul
citit etc. Expunerea confuza, vorbirea monotona a profesorului, lipsita de intonatie, de varietate, ticurile
verbale si gesticulatia, dezbinarea în idei slabesc atentia elevilor.
O mare importanta o are si ritmul, tempoul, viteza cu care se desfasoara munca scolara.
Un tempo prea lent, imprimat în timpul orei, slabeste activismul elevilor, le distrage atentia. Un ritm prea
rapid ingreuneaza intelegerea, cere o incordare prea mare din partea elevilor, ii oboseste si le slabeste
atentia.Lipa de cursivitate în expunerea profesorului, taraganarea, pauzele prea lungi nejustificate,
prelixitatea, revenirile, limbajul plat, cu expresii stereotipe, micsoreaza atentia elevilor.
Uneori, mai ales elevii capabili nu sunt suficient de atenti, pentru ca isi insusesc cu
usurinta cunostintele si „nu au ce face ” în timpul orei; acestia trebuie sa fie antrenati în analizarea
faptelor, în comentarea si interpretarea lor, în tragera concluziilor, sau sa li se dea probleme mai complexe
de rezolvat, unele sarcini suplimentare, ca sa nu se plictiseasca.
In general, atentia elevilor poate fi concentrata un timp mai indelungat, daca sunt
antrenati efectiv intr-o activitate, adica în loc sa fie simpli auditori, sa actioneze ei insisi; sa intrebe, sa
raspunda, sa efectueze lucrari, experiente, sa rezolve probleme, sa deseneze si sa intocmeasca tabele
cronologice, sa schiteze ideile principale dintr-un text etc. Ideile adresate clasei, corijarile pe care le cere
clasei în raspunsurile diferitilor elevi, cerinta de a face legaturi, asociatii cu cunostintele anterioare
mobilizeaza si mentin treza atentia elevilor.
O a treia categorie de cauze a neatentiei elevilor se refera la starea subiectiva sau la unele
particularitati individuale ale elevilor.Astfel, unii elevi sunt neatenti în clasa, datorita unor cauze
fiziologice temporare,de pilda: datorita unor boli, indispozitie, anemii, datorita oboselii, surmenajului sau
lipsei de somn. Copii cu defecte de vedere (miopi) sau de auz, cei care sufera de dureri de cap (migrene)
intampina, de regula, greutati în mentinerea atentiei. în aceste cazuri trebuie solicitat ajutorul medicului.
Distragerea atentiei se observa si la elevii care invata greu si care, dintr-un motiv sau altul, nu au
incredere în reusita muncii lor scolare. Acesti elevi trebuie incurajati si ajutati sa-si imbunatateasca
situatia la invatatura prin meditatii si munca individuala.
Copii pasivi vor trebui stimulati, dinamizati, prin intrebari, lucrul la tabla etc. Alteori,un elev poate sa fie
distrat la lectie nu pentru ca în general nu este atent, ci pentru ca atentia lui este orientata – momentan –
spre altceva – de exemplu este preocupat de unele griji familiare, este nelinistit de anumite intamplari din
viata sa etc. Distragerea atentiei se poate datora si unor lipsuri în educatia vointei elevului. Lipsa
15
stapanirii de sine, a staruintei în mentinerea efortului de vointa, a nehotararii (sovaielii) fac adeseori ca
atentia elevilor sa se abata mai des, mai ales atunci cand intampina dificultati în rezolvarea temelo
Voința este, după cum s-a arătat, procesul psihic prin care dinamica sistemului spihic
este orientată și organizată în norma unei conduite sau activități umane. Procesul voluntar, care
exprimă cu precădere latura energetică a acestei organizări psihice în forma acțiunii, se
desfășoară în mai multe faze.
Prima fază constă în intenționarea activității în sistemul psihic. Intenționarea este
starea inițială de impulsionare la acțiune care constă în prefigurarea scopului activității pe fondul
necesității de a o face. Necesitatea de a acționa la un moment dat rezultă din reactivarea unor
motivații sau ca efect al conștiinței și înțelegerii unor necesități impuse. Aspectul specific al
voinței constă în impunerea conștientă a necesității care, poate impulsiona acțiunea, fie ca
prelungire sau concomitență intenționala a motivației, fie numai ca intenționare indusă conștient
prin mijloace verbale. Scopul este producerea mintală anticipată, într-o formă
preliminară, a rezultatelor acțiunii, prin intermediul funcțiilor simbolice de reprezentare, gândire,
limbaj, imaginație. Prefigurarea scopului este prima fază de organizare voluntară a activității,
modul în care intervine în reglarea ei energetică, planul rațional - simbolic, conștient, singur sau
aflată pe diferite trepte de conștientizare. Scopul va controla și subordona dinamica întregului
sistem psihic, în sensul activității specifice
A doua fază a procesului voluntar este lupta motivelor in vedera luarii deciziei.
Procesul de intenționare a activității trezește adesea o reacție inversă de opoziție la execuție, care
se manifestă țn plan motivațional-emoțional ca o frîmânatare sufletească numită lupta motivelor.
Astfel, apare tendința renunțării la activitate datorită anticipării unor satisfacții nesigure, trezirea
unor motive colaterale mai atrăgătoare cu satisfacții imediate, îndoieli cu privire la posibilitatea
16
și utilitatea reușitei, ezitare datorată anticipării unor consecințe negative, amânarea pentru o dată
ulterioară etc. In această fază, reglajul voluntar se manifestă în plan intelectual, rațional prin
deliberarea în vederea alegerii variantei optime, pentru întărirea hotărârii și deciziei de a acționa
.Are lor un proces de gândire, de judecată a variantelor și oportunităților, a necesităților și
consecințelor. Efectul rațiunii și conștiinței de necesitate a acțiunii se impune, împotriva unei
relative sau puternice reacții inverse motivațional-afective de ezitare, amânare sau abandonare.
In această fază intenționarea se precizează și se implementează deplin în sitemul psihic.
Acesta patru faze ale procesului voluntar pot fi reduse la două: primele trei faze
constituie prepararea (intenționarea) și ultima execuția (reglarea efortului voluntar) pentru
realizarea acțiunii și atingerea scopurilor ei.
Important :
(! ) Termen :: 18.01.2o24
Succes în activitatea de rezolvare a sarcinilor didactice
18