15.

Definirea si caracterizarea invatari in sens larg si restrins

16.Factorii cognitivi ai invatarii (mecanismele psihice de cunoatere
senzorial i logic, inteligena, rezolvarea de probleme, creativitatea)
17.Factorii noncognitivi ai invatarii (motivaia, voina, atenia,
afectivitatea, structuri de personalitate)
Invatarea este definite ca :
- Schimbare a comportamentului cu caracter relativ stabil datorita
acumularii de experienta;
- Schimbare a asocierilor mintale, de asemenea cu character relative
stabil si datorita experientei;
- P.P. Neveanu Invatarea nu este o simpla o simpla beneficiara
a conditiilor oferite de dezvoltare, ci este generatoare de noi
conditii de dezvoltare. Invatarea rationala trage dupa sine
dezvoltarea, ii largeste posibilitatile si perspectivele, genereaza
astfel structure si procese care fara invatare si educatie nu ar fi
posibile
Idea devenirii prin educatie surprinde legatura de interdependenta :
- Mecanismele invatarii reprezinta fundamentul psihologic al dezvoltarii
cognitive, afective si morale;
- Invatarea, in raport cu procesele psihice, este considerate activitate si
produs;
- Selectarea continuturilor care trebuie assimilate in scoala, se face
prin virtutea particularitatilor psihice specific fiecarui individ;
- Geneza, structurarea si procesualitatea fenomenelor si insusirilor
psihice sunt intrinsic legate de activitatea de invatare;
- Notiunile, normele, teoriile reprezintainfluente stimulative care permit
trecerea din starea de modele externe in achizitii- cunostinte,
capacitate, priceperi, deprinderi, atitudini, convingeri;
- Intelegerea notiunilor complexe, codurilor, implicatiilor,
operationalizarea,, asimilarea, si acomodarea noilor informatii,
structurarea si restructurarea schemelor mentale, strategiile
cognitive, sunt rezultate ale activitatii de invatare, rezultate care
evidentiaza de fapt traseul ascendant al dezvoltarii psihice.

In sens larg, invatarea reprezinta dobandirea de informatii sau

comportamente noi- ca urmare a exersarii-, menite sa satisfaca
adaptarea la mediu.
Invatarea = restructurare a modului de a percepe, de a gandi, de a
actiona sau relationa.
Invatarea are dimensiuni:
- Dimensiune informationala- ansamblul notiunilor teoriilor
- Dimensiune operational- formative, prin intermediul careiaeste
posibila restructurarea schemelor mentale anterioare in vederea
adaptarii la situatii noi
In sens restrains, este folosit termenul de invatare scolara.
Invatarea scolara este un tip de invatare specific uman care se
subordoneaza unor scopuri instructive-formative, explicit formulate.
Se desfasoara in forma institutionalizata, in scoala sub conducerea unui
adult, pregatit special si investit social cu aceasta functie profesorul.
Participantii isi desfasoara activitatea de invatare in accord cu anumite
norme institutionale, orar, clase, evaluari, discipline, in mod planificat,
conform unui model de instruire conceput de professor.
Caractereristici specific invatarii scolare :
- Gradual rezultatele ei se amelioreaza odata cu cresterea timpului
alocat exercitiului, a acumularii practicii si a experientei ( curba
invatarii).
- Secvential invatarea scolara are o desfasurare procesuala,
strabatand trepte si faze, prin modele si programe. Fiecare faza
reprezinta o serie de aproximari graduale ale raspunsului
- Relational invatarea scolara se desfasoara in cadrul relatiei
professor elev, inteleasa ca relatie de comunicare

16.Factorii cognitivi ai invatarii (mecanismele psihice de cunoatere

senzorial i logic, inteligena, rezolvarea de probleme, creativitatea)
Mecanismele psihoice de cunoastere senzoriala
Pentru o mai buna adaptare la mediu e nevoie de implicarea intregii vieti
psihice.
De ex, sesizarea particularitatilor fizice ale stimulilor, transformarea ac
partic in experinta subiectiva, extragerea semnificatiilor( procesarea inf,
surprinderea relatiilor, judecati, rationamente), implicarea mecanismelor
reglatorii, a celor energizante, a personalitatii.
Cu ajutorul mecanismelor senzoriale (vaz, auz, miros, etc) cunoastem
insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor.
Calitatea prelucrerii inf predate , depinde de calitatea receptarii acestor inf;
receptarea este posibila cu ajutorul mecanismelor senzoriale .
Senzatia= reproduce in creierul uman insusiri simple ale obiectelor si
fenomenelor/ a stimulilor care actioneaza asupra analizatorilor .

Modalitati senzoriale:
Senzatiile- (vizuale, auditive, gustative, cutanate, tactile, termice, olfactive)
capteaza informatii, inregistreaza si prelucreaza inf.
Senzatiile proprioceptive Kinestezice, de postura, ortostatice, mentin
echilibrul
Senzatiile organice- provin de la stimulii organelor interne si au rol in
mentinerea sanatatii
Senzatiile de durere cauzate de stimuli mecanici, fizici sau chimici( sunt
insotite mereu de o tonalitate afectiva negative)
Propietatile senzatiilor
1.Calitate capacitatea lor de a fi auditive, gustative, olfactive, etc avand
importanta in identificarea corecta a obiectelor, persoanelor, dar mai ales in
ghidarea comportamentelor

Ex. Mana pe o plita fierbinte

2. intensitate depinde de pragul absolute minimal ( sub acest prag nu se
mai produce senzatia)si pragul absolut maximal (in cazul in care stimulul
are o intensitate mare, de ex un parfum f puternic, apare senzatia de
greata, sau in cazul in care un zgomot este f puternic apare senzatia de
durere, in acest caz iar nu mai avem senzatia respective)al fiecarui individ
3. Durata - dureaza atata tp cat stimulul actioneaza asupra analizatorului,
in cazul in care introducem mana intrun vas cu gheata, avem senzatia de
rece si putin timp duca ce stimulul nu mai actioneaza asupra analizatorului
4. Tonalitate afectiva- senzatiile sunt insotite si de stari placate sau
neplacute
Integritatea si buna functionare a analizatorilor au un rol foarte important in
invatarea scolara- receptarea mesajului poate fi influentata de scaderea
acuitatii ( vizuale- miopie aici individul poate opera cu imagini incomplete si
rezulta asftel si o invatare deficitara a materialului, sau auditivehipoacuzie)

Legile senzatiei
1 lg contrastului evidentierea reciproca a 2 stimuli cu caracteristici opuse
ex dulceata si cafeaua; in scoala, tonul vocii prof, contrastul succesiv
2. lg adaptarii cresterea/ scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii
repetate a stimulului ex stimuli prea puternici conduc la diminuarea
sensibilitatii, stimuli prea slabi, conduc la cresterea sensibilitatii. In scoala
tonul ridicat folosit constant conduce la adaptare plus oboseala elevului.
3. lg semnificatiei daca un stimul are intensitate mica dar e imp pt individ,
creste sensibilitatea, de ex asteptarea in gara a iubitei/iubitului, in masa de
oameni ne este f usor sa identificam persoana draga
Sinestezia= intermodelara primara informational de ex audierea unei opera
musicale ne poate creea efecte de vedere cromatica

PERCEPTIA

= Procese psihice senzoriale care contin totalitaea inf despre insusirile ob

sau fen in conditiile actiunii directe a stimulului asupra analizatorului
Imbogatirea experientei perceptive depinde de folosirea unui bogat material
intuitiv si realizarea de activitati practice.
Fazele perceptive/ etapele procesului perceptive
1. Detectia sesizarea prezentei stimulului
2. Discriminarea detasarea stimulului de fond, diferentierea de ceilalti
stimuli
3. Identificarea unificarea inf obtinute si recunoastrea ob
4. Interpretarea integrarea verbal si stabilirie semnificatie
De ex o fata pe bicicleta
Legile perceptiei
1. Leg integralitatii perceptive insusirile ob sunt reflecate intrun mod
unitar se surprind toate elementele si cele imp si cele mai putin
imp
2. Leg structuralitatii - pp sesizarea elem imp ( puncete de maxima
concentrare)
Elevii din clasele primare nu tb incarcati cu stimuli in timpul
procesului perceptive, ei au o capacitate mica de operare cu
informatiile in memoria de lucru.
Observarea = perceptive intentionata, organizata si condusa
sistematica, constienta si voluntara
Spiritual de observatie= surprinderea cu usurinta rapiditate si
precizie a ceea ce este slab, ascuns neelocvent ,dar semnificativ.
REPREZENTAREA
= imagine secundara, panoramic, schematic a obiectului. Este
capaciatea de a semnala ceea ce este absent sub forma de imagini
In reprezentare participa limbajul, ceea ce stimuleaza organizarea
reprezentarilor; memoria participa la intiparirea si stocarea inf dar si
la reactualizarea lor.
Reprezentarile faciliteaza formarea notiunilor, a conceptelor, in
intelegerea semnificatiilor cuvintelor noi, in formularea
rationamentelor, dar si in rezolvarea de problem ; astfel ea face
trecerea spre gandine, este numita regina si cenusareasa a gandirii.

In activitatea didactica, de predare invatare, tb sa tinem cont de

preferintele si orientarile senzoriale ale elvilor.

Inteligenta
I. DEFINIRE SI CARACTERIZARE
Dpdv etimologic, termenul de inteligenta poate fi asociat cu doua cuvinte
din limba latina:
Intelligere a relationa, a organiza;
Interlegere a stabili relatii intre relatii;
In literatura de specialitate s-au conturat doua acceptiuni ale inteligentei:
1. Inteligenta ca sistem complex de operatii si abilitati precum:

Adaptarea la situatii noi;

Generalizarea si deductia;
Corelarea si integrarea iintr-un tot a partilor relativ disparate;
Anticiparea deznodamantului si consecintelor;
Compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime;
Rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grade crescande
de dificultate, etc.

Din cele de mai sus rezulta cele 3 caracteristici fundamentale ale

inteligentei:
Capacitatea de a solutiona situatii noi;
Rapiditatea, supletea, mobilitatea, flexibilitatea ei;
Adaptarea adecvata si eficienta la imprejurari;
2. Inteligenta ca aptitudine generala In aceasta ipostaza avem in
vedere implicarea ei cu succes in diferite activitati. Vizam nu atat continutul
si structura ei psihologica, cat finalitatea ei. O asemenea acceptiune e insa
limitata. De ce? Pentru ca asa cum exista o inteligenta generala implicata

in realizarea mai multor activitati, asa exista si forme specializate de

inteligenta (teoretica, practica, sociala, tehnica, stiintifica, etc.). De aceea, e
mai bine sa definim inteliganta ca sistem de operatii.

II. MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE INTELIGENTEI

1. MODELUL PSIHOMETRIC
Din perspectiva acestui model, inteligenta apare ca o colectie de
abilitati, cercetatorii nefiind interesati decat de construirea instrumentului
de diagnoza, decat de definirea ei. Cercetarile lui Alfred Binet asupra
intelectului copilului vizau depistarea copiilor cu intelect normal pt
incadrarea lor in invatamentul de masa. Impreuna cu medicul Th. Simon,
elaboreaza o suita de probe care vizeaza compozitia operatorie a
intelectului (spirit de observatie, memorie, rationament, vocabular,
cunostinte, etc). Mai tarziu, proba elaborata de cei doi s-a numit scara
metrica Binet-Simon.
Pentru Binet, inteligenta este:
Ceea ce masoara testele de inteligenta;
Model de functionare al ansamblului compozit de capacitati psihice.
Terman revizuieste scara lui Binet si o introduce in SUA ca scara StanfordBinet. Cu ajutorul acestei scale se masoara coeficientul de inteligenta, ca
raport intre varsta mentala si cea cronologia.
2. MODELUL FACTORIAL e o continuare si o adancire a modelului
psihometric.
Cu ocazia corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta,
Spearman descopera o serie de factori specifici inteligentei, diferiti ca grad
de generalitate, numar si mod de structurare, ceea ce a dus la elaborarea
modelului factorila al inteligentei.
In interiorul acestui model desprindem 2 tendinte semnificative:
1) Tendinta unitara - Spearman teoria bifactoriala a inteligentei
diferentiaza factorul G (inteligenta generala) si factorii S (specifici) ai
inteligentei , cum ar fi: factorul verbal, factorul numeric, factorul
spatial. Cu ajutorul factorului G oamenii obtin performante in toate

domeniile de activitate, iar cu ajutorul factorilor specifici, ei obtin

performante numai in anumite domenii.
2) Tendinta pluralista Thurstone teoria multifactoriala a
inteligentei el arata ca in spatele factorului G (inteligenta generala)
se afla o serie de factori comuni (abilitati mintale primare):
Comprehensiunea verbala capacitatea de a intelege sensul
cuvintelor;
Fluenta verbala capacitatea de a se exprima rapid, de a rezolva
anagrame, de a gasi rime;
Factorul numeric capacitatea de a socoti, de a lucra cu
numere;
Factorul spatial capacitatea de a sesiza relatiile intre formele
spatiale, de a identifica forme prezentate in pozitii diferite;
Factorul memorie rapiditatea memorarii, trainicia pastrarii si
fidelitatea reproducerii;
Factorul perceptie exprimat in spiritul de observatie, in
sesizarea detaliilor, observarea asemanarilor si deosebirilor;
Factorul rationament capacitatea de a gasi regula generala, de
a formula o idee comuna, etc.
3. MODELUL GENETIC
Psihologia genetica (J.Piaget) abordeaza inteligenta ca forma
superioara de adaptare optima la situatii noi, problematice, prin
restructurarea datelor experientei.
La rindul ei, adaptarea e rezultatul interdependentei a 2 componente:
asimilarea de noi informatii pe baza schemelor operatorii si a
experientei cognitive de care dispune subiectul si
acomodarea , care presupune o restructurare a modelelor de
cunoastere, depasirea starii anterioare prin procese de extensiune,
comprimare, transformare a experientei cognitive.
1. Stadiul inteligentei senzoriomotorii (0-2ani) se caracterizeaza prin
trecerea de la nivelul reflexelor neconditionate ale copilului (ex:
cele de orientare, investigatie, etc) la organizarea unor actiuni
senzoriomotorii coerente, la elaborarea si diferentierea unor
scheme de actiune integrate intr-un ansamblu tot mai organizat.
Reactia circulara presupune o organizare in lant. In forma ei primara,
aceasta presupune ca o reactie sa devina reactie pentru alta reactie
(ex: vederea unei persoane declanseaza din partea copilului o reactie

vocala sau prinderea, apucarea unei jucarii e urmata de agitarea, de

rasucirea ei). Reactiile circulare primare, ce se formeaza in perioada
1-5 luni, cuprind scheme de actiuni, relativ diferentiate, copilul fiind
centrat asupra propriului sau corp. Stadiul reactiilor circulare
secundare, care se constituie dupa luna a 5-a, realizeaza trecerea de
la autocentrism la alocentrism. Prin asimilarea functionala, acum se
fixeaza anumite deprinderi motorii care il ajuta pe copil sa intervina in
ambianta, provocind si prelungind, astfel, impresiile, modificind in
diferite feluri schemele pentru a urmari raspunsul stimulilor la actiuni
(ex: jucaria e scuturata pentru a percepe sunetele pe care le produce).
Acum se iveste un inceput de perceptie a succesiunii si de
orientare dupa criterii de eficienta a preopriilor actiuni, dar nu se
poate vorbi inca de sesizarea naturii obiective a relatiilor cauzale.
Urmatoarele stadii ale dezvoltarii stadiului senzoriomotor se
caracterizeaza prin expansiunea reactiilor circulare, secundare si
tertiare, prin asimilari si acomodari reciproce ale schemelor, forminduse o schema globala mult mai adecvata obiectului sau evenimentului
(ex: conduita de cautare a obiectului pierdut in locul unde fusese initial
permanenta obiectului), dar si prin aplicarea schemelor la situatii
noi, prin tendinta de a inlatura, indeparta obstacolele care bareaza
calea de realizare a actiunii. Orientarea in ambianta devine mai
obiectiva intrucit copilul ajunge sa-si subordoneze mijloacele
scopurilor si sa recurga la noi mijloace. Dupa 1 an, acomodarea
incepe sa se prevaleze asupra asimilarii si sa o comande pe
aceasta, comportamentul copilului fiind orientat spre viitor,
urmarind anumite scopuri prin combinarea variata a schemelor
mobile. Ultimul stadiu al inteligentei senzoriomotorii se plaseaza la
finalul celui de-al doilea an de viata si marchaza trecerea spre etapele
inteligentei sistematice, o data cu stocarea unor reprezentari si
dobindirea unor semne ce pot simboliza obiecte.
2. Stadiul preoperational (2-7ani) - o per. de intensa dezvoltare.
Progresul consta in faptul ca prescolarul se elibereaza partial de
limitele actiunilor motorii concrete, imediate, le poate inlocui in
cadrul jocului prin acte simbolice (de ex. batul reprezinta calul,
papusa poate fi rind pe rind "fetita cea cuminte" sau "bunica").
Obiectele sunt schematizate reprezentativ in desen, iar o data cu
insusirea cuvintelor si structurilor gramaticale, gindirea isi sporeste mult
posibilitatile de intindere si repeziciune, cuvintul si propozitia
constituind mijloace de schematizare si integrare. In acest stadiu
se constituie operatiile de seriere (ordonarea in sir crescator sau

descrescator a elementelor unei multimi, colectii), precum si cele de

clasificare, operatie mult mai complexa deoarece necesita gruparea
elementelor asemanatoare unei alte multimi heterogene de obiecte
dupa diversecriterii (culoare, forma, marime, functii). Desi cunoaste o
perioada de intensa verbalizare di organizare a limbajului, prescolarul
ramine tributar ireversibilitatii perceptive, manifestat ca
imposibilitate de a trece de a trece de aspectele de forma, culoare,
inregistrate pe cale perceptiva, imposibilitatea surprinderii unor
raporturi, fenomene inaccesibile simturilor, cum ar fi permanenta
sau invariatia (ex. copilul apreciaza ca fiind mai mare foita decit
bastonasul obtinut din aceeasi cantitate de plastilina). Rar pot fi intilnite
si cazuri de copii care realizeaza reversibilitati prin compensare sau
semi-reversibilitati.(ex. refacerea bastonasului de plastilina din foita "nimic nu s-a luat, nimic nu s-a adaugat" vor spune unii copii).
Cuvintele copiilor prescolari nu poseda decit semnificatii
semiconceptuale in forma unor reprezentari generale. In finalul per.
preoperatorii apare conceptul de numar.
3. Stadiul operatiilor concrete - 7-12ani - se caracterizeaza prin
structurarea schemei operatiei propriu-zise, cu proprietatile ei de
baza: reversibilitatea (oricarei transformari directe - ex: 3+3=6 ii
corespunde o transformare inversa, care ne readuce la situatia initiala,
ex: 6-3=3); tranzitivitatea (A=B, B=C implica A=C) si asociativitatea
(A+BxC=A+CxB). In acest stadiu insa, operatia se realizeaza ca
atare numai in raport cu obiectele concrete sau cu imaginile lor.
Daca se inlatura acest suport concret din plan extern, caracterul
operatoriu al intelectului se destrama, neputindu-se realiza numai
in plan subiectiv intern.
4. Stadiul operatiilor formale se caracterizeaza prin faptul ca subiectul
nu se limiteza sa actioneze direct asupra obiectelor concrete (operatii
de clasificare, numeratie si calcul, punere in relatii, manipulari spatiotemporale), ci reuseste sa coordoneze propozitiile (judecatile) in
unitati mai mari (fraze, discurs, rationamente complexe). Cea mai
semnificativa constructie intelectuala a acestui stadiu e rationamentul
ipotetico-deductiv. Ipoteza e enuntata verbal si se judeca asupra
consecintelor ei posibile (Daca... atunci...). Printr-o astfel de
coordonare a propozitiilor se trece de la operare asupra realului la
operarea asupra posibilului. Pina pe la 20 ani, aparatul intelectual se
construieste in tot ceea ce are el fundamental.

4. MODELUL TRIARHIC (teoria triarhica) a fost formulata de Sternberg

(1985) si cuprinde 3 subteorii:
Subteoria contextuala, ce se refera la faptul ca inteligenta si
comportamentul inteligent sunt determinate de contextul sociocultural. Sarcinile cu care se confrunta o persoana dintr-o anumita
cultura difara de cele cu care se confrunta o alta, dintr-o alta cultura.
In consecinta, testele care sunt construite intr-o cultura nu pot fi
folosite intr-o alta cultura. De ex, la intrebarea va place fotbalul?
raspunsul pozitiv la un subiect roman inseamna preferinta pentru
jocuri nonagresive, in timp ce pentru un american inseamna
preferinta pentru jocuri agresive.
Subteoria componentiala, care vizeaza mecanismele care sunt
implicate in conduita inteligenta, adica procesele executive, strategiile
si modalitatile de procesare si de utilizare a informatiei pentru
rezolvarea situatiilor problematice. Aceste mecanisme, desi sunt
universale, se prezinta in combinatii si cu ponderi diferite de la un
mediu cultural la altul.
Subteoria celor doua fatete individul se confrunta cu 2 categorii
de sarcini sau de solicitari: unele familiare (cunoscute) si altele
inedite (necunoscute). Pentru cele familiare exista anumite
automatisme, considerate a fi un fel de sisteme locale sau
raspunsuri la conditiila repetitive intr-un mediu familiar. In fata unor
sarcini inedite, insa, nu are elaborate modalitati de raspuns, de
aceea, comportamentul inteligent se manifesta, mai ales, in raport cu
acest gen de solicitari.
5. TEORIA INTELIGENTEI EMOTIONALE elaborata de Goleman
conform acestei teorii, exista 5 competente emotionale si sociale de
baza:
Cunoasterea de sine o evaluare realista a talentelor proprii si o
incredere de sine intemeiata;
Autocontrol starile emotionale trebuie conduse astfel incat sa
favorizeze indeplinirea obiectivelor si nicidecum sa le stanjeneasca
sau sa le blocheze;
Motivarea folosirea preferintelor personale in directionarea catre
atingerea telurilor propuse, care sa ajute persoana sa ia initiativa si
sa persiste in ciuda adversitatii;

 Empatia identificarea starilor emotionale ale celorlalti, capacitatea

de a cultiva relatii neconflictuale cu ceilalti;
Deprinderi sociale capacitatea de a te descurca bine in relatii din
punct de vedere emotional.
Rezolvarea de probleme
Rezolvarea de probleme:
Tipuri de probleme:
- dupa tipul de gandire utilizata: p convergente, p divergente;
- dupa operatiile rezolutive: p de rearanjare a elementelor, p de
structurare, p de transformare;
- dupa gradul de structurare a informatiilor: p bine definite si bine
specificate si , rezolvabile prin demersuri algoritmice si p slab
definite si slab specificate, rezolvabile prin demersuri euristice;
- dupa gradientul problematicului:p reproductive necreative, p
demonstrative, p euristic creative, p inovativ creative si p de de
opimizare.
Etapele rezolvarii de probleme:
- sesizarea si punerea problemei (etapa primara, teoretica, analitica
in care se analizeaza scopul, se identifica datele relevante, relatiile
dintre date, restictiile si posibilitatile), elaborarea ipotezei (etapa
teoretica in care se enticipa solutia, operatiile transformative, se
expermenteaza mintal solutia), construirea modelului rezolutiv
(etapa teoretica, sintetica) rezolvarea propriu zisa (practica, in care
se aplica modelul rezolutiv), verificarea solutiei;
- percepereaproblemei (corecta sau incorecta, completa sai
incomplete), formarea imaginii asupra problemei sau a modelului
intern, reformularea problemei pentru a se identifica tipul de
problema,alegerea si aplicarea problemei (algoritmi sau procedee
euristice), verificarea (Mihai Golu);
- reformularea sau simplificarea, elaborarea ipotezei, testarea
ipotezelor, verificarea (scoala de la Iasi)

 17.Factorii noncognitivi ai invatarii (motivaia, voina, atenia,

afectivitatea, structuri de personalitate
Motivaia
Motivatia reprezinta:
- ansamblul stimulilor interni care il determina pe subiect,
din interior, sa intrprinda anumita actiuni de cautare, apropiere, respingere,
evitare a unor stimuli externi;
- cauza interna a acivitatii, asa cum stimularile externe
constituie cauza exnterna;
- structura psihica (ptr ca presupune mai multe comonente,
interrelationate) care activeaza, orienteaza, determina conduita omului;
- sursa activismului psihic al omului;
- parghie imortanta in atoreglarea la solicitarile exterioare (dar
si la solicitari care actioneaza din interior precum starea afectiva negativa
sau starea relative de rau biologic) contribuind astfel la desfasurarea
eficienta a activitatii si relatiilor noastre;
- prin selectia/filrarea pe care o mijloceste la nivelul
influientelor educative, a cerintelor externe, a valorilor culturale si a a
modelelor comortamentale care i se propun omului, prin declansarea si
susinerea activitatii si a invatarii, forta care propulseaza dezvoltarea;
- factor pentru autodeterminare, pentru relative libertate in
raport cu medil extern.
Pantelimon Golu: motivatia este modelul subiectiv al cauzalitatii
obiective, cauzalitate acumulata in timp, reprodusa psihic, transformata si
retransformata prin invatare si educatie in cauzalitate interna. (solicitarile
constante, repetate care vin din partea mediului fizic si uman si care prin
respectarea lor contribuie la starea psihica de bine, sunt in timp
interiorizate di transformate, subiectiv, in solicitari interne). Aceasta definitie

evidentiaza functiile
internrindiividuale.

motivatiei,

modul

de

formare

si

diferentele

Mihai Golu: motivatia este componenta psihica prin care se reflecta si

se semnalizeaza starile de necessitate innascute sau dobandite, primare si
secundare ale subiectului si care selecteaza si activeaza comportamentele
adecvate de satisfacere a starilor de necesitate; starea de necessitate
reporezinta oscilatia sau tensiunea negativa care apare in echilibrul
biologic si cel psihic al personalitatii. (m imi semnalizeaza deficitul sau
surplusul de substanta nutritive, de informatii, afectiune, etc si imi allege
conduitele adecate prin care voi elimina dezehibrul).
M. Golu defineste precizeaza ca inlaturarea starii de necesitate
reprezinta conditie a echilibrului psihic si a adaptarii motivatia devenind o
lege de baza a organizarii si a integrarii intregii vieti psihice a omului.

FUNCTIILE MOTIVATIEI

1.
Functia de activare interna difuza si de semnalizare a
dezechilibrului (deficit sau surplus) din sistemul organism (ex de substante
nutritive sau de minerale) sau din sistemul de personalitate (ex de
informatie sau de prestigiu); este f prin excelenta a trebuintelor (nevoilor)
dar si a intereselor, convingerilor:
2.
Functia de mobilizare a subiectului ptr desfasurarea actiunilor
reale in vederea eliminarii dezechilibrului (mobil, factor declansator al
actiunii); este specifica motivelor dar o intalnim si la interese, convingere,
ideal de viata;
3.
Functia de sustinere energetica a activitatii in vederea realizarii
obiectivelor propuse;
4.
Functia de autoreglare a conduitei, activitatii, relatiilor.
M. Golu , evidentiind rolul reglator al motivatiei, subordoneaza
reglerarii urmatoarele functii: f de selectare, activare si declansare (pe baza
informatiilor despre starea de necessitate aparuta in sistemul organism sau
in sistemul personalitate), f de orientare-directionare (desfasurata pe baza
analizei informatiilor despre obiectul prin care se poate satisface starea de
necessitate), f de sustinere-potentare energetica (desfasurata pe baza
analizei informatiilor despre caracteristicile situatiei externe, obiective in
care va fi satisfacuta starea de necesitate).

DESCRIEREA STRUCTURILOR MOTIVATIONALE

Motivatia, componenta a SPU deosebit de complexa cunoaste structuri

si forme diferite care au apar si se dezvolta pe parcursul vietii subiectului in
legatura cu celelate achizitii psihice. F putine dintre ele sunt innascute,
formate si dezvoltate in filogeneza; ele se transmit prin mecanisme
genetice (trebuintele primare), altele apar in ontogeneza pe baza dinamicii
solicitarilor externe si in legatura directa cu cele existente deja (trebuintele
secundare, aspiratiile, interesele, convingerile, idealul de viata, conceptia
despre lume si viata).

IMPULSURILE,
PULSIUNILE,
TENDINTELE
sunt
structuri
motivationale simple, de natura biologica, inconstiente, slab organizate.

TREBUINTELE (NEVOI)
structuri motivationale mai complexe, bine organizate,
puternic integrate:
structuri motivationale fundamentale, bazale (desi cele mai simple,
sunt cele mai urgente);
semnalizeaza dezechilibrul (deficitul sau excesul) din sistemul
organism (de substante nutritive, de miscare, etc) sau din sistemul de
personalitate (de afectiune, de prestigiu, de informatie, etc);
efectul probabil al trebuintei este actul apetitiv sau
repulsive;debuteaza cu o stare de alerta interna, continua cu o agitatie
crescanda, ajunge la stari de mare incordare si se finalizeaza prin
satisfacere;
satisfacerea trebuintei conduce la indepartarea dezechilibrului;
subsatisfacerea repetata conduce la diminuarea ei sau la dezvoltarea unei
tendinte opuse (de supracompensare), suprasatisfacerea repetata
genereaza dilatarea trebuintei sau aparitia unei tendinte opuse (de
respingere, repulsie), iar nesatisfacerea ei o perioada indelungata pune in
pericol existenta fizica sau psihica

in functie de geneza si de importanta lor, trebuintele se clasifica in

t. primare (biologice sau organice si fiziologice sau functionale) si t
secundare (materiale-de adapost, de de haine, de unelte, spirituale- de
cunoastere, estetice, de autorealizare si sociale-de comunicare, de anturaj,
de statut, de prestigiu);
ABRAHAM MASLOW clasifica t in functie de complexitate si
importanta si le ierarhizeaza in PIRAMIDA TREBUINTELOR: la baza
piramidei sunt cele primare, comune omului si animalului (la om sunt insa
modelate si instrumentate prin factori socioculturali), spre varf sunt cele
specific umane; cele de la baza asigura integritatea organismului si prin
satisfacerea lor genereaza starea de multumire, sunt urgente dar usor de
satisfacut; cele dinspre varful piramidei sunt mai putin urgente (dar mai
greu de satisfacut), asigura integritatea personalitatii si prin satisfacerea lor
procura fericirea; cele de la baza sunt HOMEOSTAZICE, iar cele dinspre
varf sunt de DE DEZVOLTARE sau DE PROGRES intrucat prin
satisfacerea lor contribuie la dezvoltarea psihica si sociala a omului.
Satisfacerea trebuintelor secundare se realizeaza intr-o anumita ordine.
PIRAMIDA TREBUINTELOR a lui MASLOW include urmatoarele
categorii

T STADIULUI DE CONCORDANTA: c intre gd,simtire, action

T ESTETICE: de ordine, de simetrie, de puritate, de drag de

natura sau de frumos, oroarea de lene;

T COGNITIVE: de inormatie/cunoastere, de a explica de a

explora, de a descoperi;

T DE REALIZARE A SINELUI: de realizare a propriului

potential creative, de a si aduce contributia in domeniul pentru care are
disponibilitati deosebite;

T IN LEGATURA CU EUL: de caunoastere a sinelui, de

respect ptr sine, de apreciere obiectiva, de prestigiu (reputatie buna), de
atentie sociala, de a fi important in cadrul grupului de apartenenta;

T SOCIALE: de apartenenta si adeziune, de identificare

afectiva cu un grup sau categorie sociala;

T DE SECURITATE: de securitate emotionala, de securitate

in munca, de securitate contra deposedarii, de protectie, de oameni (de
relationare);


aer, etc.

T PRIMARE: de hrana, de adihna, de miscare, de sex, de

MOTIVELE:
sturcturi motiv mai complexe decat treb (starea de necessitate
este constientizata + actiunea de indepartare a acestei stari);
motivul =mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza
actiunea;
include un segment energizant si dinamogen si un segment
directional si orientativ, segmente care se sustin reciproc, dezechilibrul
dintre ele fiind daunator pt actiune (energizarea insufficient de bine
directionata sau orientarea insufficient energizanta);
motivul directioneaza actiunea catre un anumit scop dar nu se
identifica cu scopul (m = latura declansatoare a actiunii, s =imaginea
anticipativa a rezultatului actiunii);
omul dispune de multiple si variate motive:motive extrinseci si
motive intrinseci, motive positive (de angajare) si motive negative (de
abtinere, de dezangajare), motive sociale si motive personale, motive
egoiste si motive altruiste, motive inferioare si motive superioare;
omul
actioneaza
sub
imperiul
unei
CONSTELATII
MOTIVATIONALE in cadrul careia pot sa apara relatii de cooperare, de
sustinere energetica (energia este directionata spre acelasi scop) dar si
relatii conflictuale (energia este directionata, in acelasi moment, spre
scopuri diferite);
CONFLICTUL MOTIVATIONAL poate fi prevenit sau eliminate
daca se opteaza pt satisfacerea, in primele momente a celor mai
importante si se amana sau chiar se renunta la satisfacerea celor mai putin
importante, urgente;
Ierarhizarea motivelor, subordonarea lor motivului cel mai
important/ altruist/ social este posibila incepand cu varsta adolescentei.
ASPIRATIILE:
structuri motivationale cu functie de activare proiectiva spre
scopuri care vor fi realizate in viitor;
rol important in autoformare si autodepasire;

subiectul trebuie sa se raporteze correct la posibilitatile personale

din acel moment (care vor fi depasite) si la conditiile externe, obiective;
INTERESELE
structuri motivationale f complexe;
ORIENTARI ACTIVE, SELECTIVE, RELATIV STABILE spre
anumite obiecte sau domenii de activitate REALIZATE DIN PROPRIE
INITIATIVA;
implica ORGANIZARE, CONSTANTA, EFICIENTA;
includ in structura lor elemente cognitive (cunostinte, activism
mintal insotit de atentie, I = ATENTIE IN STARE LATENTA), elemente
afective (emotii integrate, interese intelectuale, estetice, profesionale,
tehnologice, sociale etc I = FORTA EMOTIONALA IN ACTIUNE) si
elemente volitive (efort voluntary organizat, calitati ale vointei activate);
atunci cand apare dezacordul intre elementele cognitive si cele
afective, interesul se dimuneaza si se stinge;
omul dispune de multiple si variate interese, alate la niveluri
diverse de structurare:personale/ generale, positive/ negative, profesionale/
extraprofesionale, stiintifice/ artistice, estetice/ sportive, creative;
sunt componente ale subsistemului de orientare al sistemului de
personalitate.
CONVINGERILE
- idei cu valoare de certitudine subiectiva, adanc implantate
in structura personalitatii, insotite de trairi affective puternice care il imping
pe subiect intr-un anume fel;
structuri motivationale foarte complexe care include in
structural or elemente cognitive (idei, produse ale cunoasterii sociale sau
ale cunoasterii personale), elemente afective (trairi afective intense) si
elemente volitive (efort voluntary necesar apararii sau demonstrarii acestor
idei, caracteristici ale vointei manifestate in comportament, activitate,
interrelatii);
- omul se comporta potrivit convingerilor sale iar atunci cand
ii sunt contrazise si le apara cu putereu uneori pana la pierderea unor
bunuri personale sau la deteriorarea relatiilor;

sunt componente ale subsistemului de orientare al

sistemului de personalitate;
se clasifica in c politice, c stiintifice, c estetice/artistice, c
morale, c religioase sau ateiste, etc.

IDEALURILE
ansamblul de imagini si idei care ghideaza intreaga existenta
umana model de perfectiune morala, valoarea suprema a individului,
steaua calalauzitoare a acestuia; Jean Piaget: sistemul de valori care
orienteaza intreaga viata a individului, scopul final al activitatilor sale;
se formeaza incepand cu adolescent ape baza experientei
personale precum si a experientelor altora (nu copiate ci transfigurate) sip
e parcursul vietii este dezvoltat, imbogatit, transformat, modificat;
include in structura lui:semnificatia vietii, sensul vietii (directia),
scopul vietii (obiectivul final), modelul de viata (ghidulintalnit si urmat);
se poate vorbi de ideal moral, ideal filosofic, ideal estetic, ideal
politic, etc;
componenta importanta a subsistemului de orientare, in cadrul
caruia are o forta spirituala deosebita.
CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA
structura motivationala cognitive-valorica de maxima generalitate
care cuprinde ansamblul opiniilor, ideilor, teoriilor despre om, natura,
societate;
se formeaza prin educatie si autoeducatie, sub influienta culturii,
conditiilor de viata, experientei personale;
are rol de strategie de viata, se exprima si se implineste prin
actiune;
se clasifica in c materialiste si idealiste, cc realiste sau utopice, c
progresiste sau retrograde;
subordoneaza convingerile care ii sunt componente si converge cu
idealul de viata;
componenta a subsistemului de orientare al sistemului de
personalitate.
FORMELE DE MOTIVATIE< CORELATE IN CUPLURI

MOTIVATIA POZITIVA SI MOTIVATIA NEGATIVA

Motivatia pozitiva este produsa de stimulari premiale (lauda,

recompense, incurajare). Are efecte pozitive asupra activitatii persoanei
motivate pozitiv si a relatiilor cu cei care o motiveaza astfel.
Motivatia negativa este produsa de stimulari aversive (amenintare,
blamare, pedepsire) si genereaza efecte de abtinere, evitare, refuz. Este
numita si frustrare controlata. Il ajuta pe individ sa fie mai atent la
indicatiile primate sis a evite raspunsurile incorecte. Daca este utilizata in
exces ii defavorizeaza potentialul de actiune si deterioreaza relatiile cu cel
care il motiveaza negativ, devine daunatoare si autoprivativa.
Productivitatea lor este diferita, depinzand de varsta, temperament,
experienta. INTR- O FORMULA CORECTA SE RECOMANDA APLICAREA
INTERMITENTA A M POZITIVE SI SUPRIMAREA INTERMITENTA A
CELEI NEGATIVE.
Motivatia cognitiva isi are originea in nevoia de cunoastere, izvoraste
din launtrul proceselor cognitive (senzoriale si intelectuale) si stimuleaza
activitatea de cunoastere din aproape in aproape; este o motivatie
intrinseca
cunoasterii.
Se
caracterizeaza
prin
urmatoarele
propietati:selectivitate, directionalitate, stabilitate, activism, eficienta.
Motivatia afectiva izvorasre din launtrul proceselor affective si este
determinate de nevoile afectiva si de a obtine aprobarea.
Cea mai productiva este m cognitiva dar in general intervin varsta,
temperamentul, experienta.
Motivatia extrinseca: activitatea este sugerata sau impusa de alta
persoana sau hotarata de de subiect dar in legatura cu alte nevoi, motive
decat cele legate de act; se numeste si indirecta.
Motivatia intrinseca (directa): sursa generatoare este solidara cu
activitatea respectiva. Se formeaza in ontogeneza prin interiorizarea celei
extinseci. Odata formata dobandeste o mare eficienta si devine o valoare
pt subiect.

OPTIMUM MOTIVATIONAL = acea intensitate a motivatiei care

permite obtinerea performantei:
in cazul activitatilor simle, cu componente automatizate, rutiniere,
cu putine alternative de solutionare, pe masura ce creste intensitatea m,
creste si performanta;
in cazul activitatilor complexe, creative, cu multe alternative de
solutionare, cresterea intensitatii m genereaza pana la un punct cresterea
performantei, dupa care performanta incepe sa scada;
in cazul activitatilor usoare, este necesara o intensitate mica, a
activitatilor cu dificultate medie o intensitate medie iar a activitatilor cu
dificultate mare, o intensitate mare;
este nesesara aprecierea corecta a dificultatii, atat subaprecierea
cat si supraaprecierea dificultatii, datorate necunoasterii propriilor
posibilitati, sunt la fel de ineficiente;
In cazul subaprecierii dificultatii se impune o supramotivare din
exterior (prin inducerea unor stari de neliniste) iar in cazul supraaprecierii
se impune o submotivare din exterior (prin inducerea unor stari de linistire).
LEGEA OPT. MOTIV a lui YERKES si DODSON:

EVALUAND CORECT RELATIILE DINTRE PROPRIILE POSIBILITATI

SI SOLICITARI< SUBIECTUL SE MOBILIZEAZA CORESPUNZATOR
(PROPORTIONAL) CU DIFICULTATEA MEDIE SI DISPROPORTIONAL
CU DIFICULTATEA MICA SAU MARE. IN SITUATIILE PERCEPUTE CA
USOARE TREBUIE SA SE SUPRAMOTIVEZE USOR, IAR IN CELE
PERCEPUTE CA DIFICILE, SA SE SUBMOTIVEZE USOR.