Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
com/
DESPRE SINUCIDERE
Arthur Schopenhauer
Din cite cunosc, nimeni, in afara adeptilor religiilor monoteiste, cum am
spune, ai religiei Judaice, nu priveste suicidul drept o crima. Acest lucru este
cu atit mai surprinzator, intrucit nici in Noul Testament, nici in Vechiul
Testament, nu poate fi gasita o interdictie sau o dezaprobare precisa care sa
fie exprimata asupra lui; astfel incit, profesorii de religie, se vad pusi in
postura ingrata de-a fundamenta condamnarea suicidului pe baza propriilor
conceptii filosofice. Acest lucru este cu atit mai rau, cu cit scriitori de acest
gen sint siliti sa compenseze fragilitatea argumentelor prin folosirea
termenilor cei mai de forta, cu ajutorul carora se straduiesc sa exprime
aversiunea lor fata de astfel de practici; cu alte cuvinte, sa se declare
impotriva lui. Ei nu contenesc sa repete ca suicidul este cel mai mare act de
lasitate; ca este un act propriu doar unui nebun; si alte lucruri insipide de
acelasi gen; sau altfel, tot asa cum mai obisnuiesc sa faca remarca lipsita de
orice fel de sens, potrivit careia suicidul este un lucru _rau_; in vreme ce este
cit se poate de evident, ca nu exista nimic in aceasta lume fata de care
cineva sa poata avea un drept mai incontestabil si mai natural decit aceasta
libertate de-a decide asupra propriei persoane si vieti.
Sinuciderea, asa cum am spus, este asimilata unei crime; si o crima care,
in special in situatia de intoleranta brutala ce domneste in Anglia, este urmata
de o inmormintare umilitoare si de confiscarea proprietatii; tocmai din acest
motiv, in cazul unui suicid, juriul se va pronunta cel mai adesea in favoarea
unui verdict de nebunie. Sa-l lasam acum pe cititor, ca pe baza propriilor
simtaminte morale, sa decida daca suicidul este sau nu, un act criminal.
Ginditi-va asupra impresiei ce a lasat-o asupra voastra o stire, in care cineva
cunoscut a comis o crima, sa spunem, un asasinat, sau a fost gasit vinovat
de un act de cruzime ori inselatorie, sau o tilharie si comparati acest
sentiment cu cel pe care l-ati avut atunci cind ati auzit ca un prieten, a plecat
de buna voie din aceasta lume. In timp ce primul caz, va stirni un sentiment
profund de indignare si un resentiment extrem, insotite de o puternica dorinta
de pedepsire sau de razbunare, in celalalt caz, veti fi miscati de simtaminte
de durere si compasiune; iar gindurile tale se vor pierde intr-un noian de
sentimente, din care la un moment dat, va rasari o admiratie pentru curajul
sau, ce este mult mai de asteptat decit o dezaprobare morala, ce insoteste de
regula un act nelegiuit. Cine nu a avut cunostinte, prieteni, rude, care din
propria lor vointa sa fi ales sa parseasca aceasta lume; si am fost oare
vreodata tentati sa judecam acest gest extrem al lor, gindindu-ne la ei cu
aceeasi oroare ce ne-o inspira un act criminal? _Nego ac pernego_! (Nu! in
cel mai accentuat mod cu putinta). Mai degraba sint de parere ca acei clerici
ar trebui sa fie somati sa explice cu ce drept au sa intre in amvon, sau sa ia
pana lor si sa scrie, punand sub semnul unei _crime_ o actiune pe care au
comis-o foarte multi dintre oamenii pe care in vremea vietii lor, i-au tinut in
favoruri, cinstindu-i asa cum meritau, cu cele mai alese sentimente de
onoare; pentru ca acum sa le refuze o inmormintare demna acestor oameni,
ce-au renuntat din libera lor vointa la aceasta lume. Nu se bucura de niciun
fel de autoritate Biblica, care sa le poata in vreun fel justifica aceasta actiune
de condamnare --ca un act de _crima_ ce ar fi comisa in cazul unui suicid;
mai mult decit atit, ei n-au nici macar vreun fel de argumente filosofice care
sa fie valabile la toate; si acestea sint acele _temeiuri_ pe care le solicitam;
simplele vorbe goale, sau acele fraze pompoase pline de exagerari, nu le mai
putem accepta. Daca legile penale interzic suicidul, acesta nu este un temei
pentru a detine autoritatea asupra binelui inchisa in biserici; mai mult decit
atit, este un gest extrem de ridicol, caci de ce pedeapsa ar putea fi oare
inspaimintati aceia care singuri isi cauta moartea? Cind un om este pedepsit
pentru ca a incercat sa se sinucida, este un act lipsit de tact, sortit de-a
dreptul esecului, ce-l reprezinta insasi pedeapsa.
Anticii erau deasemenea, foarte departe de un asemenea mod de-a privi
subiectul in aceasta lumina. Plinus spunea: "_Vitam quidem non adeo
expetendam censemus, ut quoque modo trahenda sit. Quisquis es talis,
aeque moriere, etiam cum obscoenus vixeris, aut nefandus. Quapropter hoc
primum quisque in remediis animi sui habeat: ex omnibus bonis, quae homini
tribuit natura, nullum melius esse tempestiva morte: idque in ea optimum,
quod illam sibi quisque praestare poterit_." Deasemenea, el mai spunea ca:
"_Ne Deum quidem posse omnia. Namque nec sibi potest mortem
consciscere, si velit, quod homini dedit optimum in taniis vitae poenis_," etc.
("Viata nu este un lucru care sa merite sa fie dorit intr-atit, pentru a fi cu
orice pret aparat. Indiferent de cine ai fi, este un lucru sigur doar acela ca intro buna zi vei muri, chiar daca viata ta a fost in intregime plina doar de
atrocitati si de crime. Sursa principala a tuturor remediilor ce pot exista pentru
o minte tulburata, este acel sentiment, ca printre toate aceste binecuvintari pe
care Natura le-a lasat omului, nu exista aici niciunul mai mare, decit aceasta
oportunitate a mortii; iar cel mai mare bine dintre toate, este ca fiecare se
poate sluji la un anumit moment dat de ea." [1] Iar in alta parte, acelasi
scriitor, declara: "Nici chiar pentru Dumnezeu nu sint toate lucrurile posibile;
pentru ca el nu si-a putut cuprinde in aceasta intreaga creatie a sa propria
moarte, in cazul in care si-ar fi dorit sa moara cindva, si cu toate acestea, in
ciuda tuturor mizerilor ce le cuprinde viata omului aici pe pamint, moartea
reprezinta darul cel mai minunat ce i-a fost facut." [2].)
In colonia Massalia si pe insula Ceos era oferita de catre magistrati o cupa
de cucuta celor care puteau oferi motive intemeiate pentru a parasi aceasta
lume; toate acestea se intimplau in public. [3] Si citi dintre eroii si inteleptii
antichitatii nu si-au incheiat socotelile cu viata prin acceptarea de buna voie a
mortii! Este adevarat ca Aristotel [4] a declarat ca: "Sinuciderea este un rau
indreptat impotriva Statului, chiar daca la prima vedere, el este indreptat
impotriva persoanei; Iar in expunerea filosofiei sale peripatetice, Stobaeus, a
facut urmatoarea remarca: " _Un om bun ar trebui sa paraseasca viata atunci
cind nenorocirile sale devin de nesuportat; un om rau ar trebui sa urmeze
aceeasi cale atunci cind intilneste in viata un succes orbitor_". Si similar: "
_Astfel ca el se va casatori, va da nastere la copii si va lua parte la afacerile
Tr. -CasCarino-