Psihanaliza travaliului creator, Didier Anzieu,

„ ... Ceea ce exercită violenţă asupra aparatului psihic e pulsiunea, indiferent de natura ei,
sexuală, agresivă sau autodistructivă, atunci cînd erupe. O dată cu maturizarea pubertară
şi cu încheierea creşterii organice, sursele biologice dau pulsiunilor forţa lor maximă.
Scopurile şi obiectele de care tinerii adulţi caută să se lege pentru a şi le putea descărca
nu sunt decît nişte paliative care îi lasă descoperiţi în faţa excesului izbucnirii raportat la
rezolvările care le sunt oferite.
Pe acest fond pulsional şi relaţional care preschimbă viaţa şi pe celălalt într-o
violenţă iterativă pentru fiecare din noi, se acumulează şi se suprapune diversitatea
violenţelor sociale şi inconştiente: luptă pentru a-ţi face loc, pentru a-ţi apropia parteneri
sexuali, pentru a poseda bunuri de consum sau de prestigiu, sadism, gelozie, rivalitate,
furie relaţională provocată de frustrări etc. Dacă asta înseamnă să fii om, mai bine să
rămîi copil sau să te îmbolnăveşti, să te sinucizi sau să arunci totul în aer: acestea sunt
principalele tentaţii ale tinereţii (omul matur îşi poate permite accesul la o împăcată
viziune tragică despre el însuşi: forţele sale biologice sunt în regres, elanul pulsional
scade, nu violenţa este problema lui, ci moartea care se apropie îl preocupă). Aş dori să
insist însă ceva mai mult. Pentru creatorul juvenil, elaborarea unei opere corespunde
instalării unui dispozitiv traumatic retroactiv. Este vorba de a contracara, după producere,
efectele efracţiei unei violenţe psihic-fizice în unitatea şi integritatea persoanei. La fel ca
visul nocturn studiat încă odată de Freud în 1920 din perspectiva automatismului de
repetiţie în capitolul IV din Dincolo de principiul plăcerii, opera reprezintă o încercare de
a restabili continuitatea, totalitatea, perfecţiunea şi strălucirea învelişului narcisic, o
încercare mai voluntară, o respiraţie mai lungă, chiar dacă tînărul sau tînăra care creează
visează să izbutească la fel ca într-un vis: cu aceeaşi uşurinţă, rapiditate şi intensitate
senzorială. În acelaşi timp însă, a crea, pentru el, pentru ea, apare ca o faptă de vitejie: e
un triumf eroic asupra rănilor sale în continuare deschise.”