Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
! o întîmplare
la fel cu celelalte
(puţin mai absurdă)
e si moartea noastră
pe care-o acceptăm
în cele din urmă
pentru că altfel viaţa
nu ne-o putem închipui:
şi morţii doriţi într-atîta
cu mîna absenţei
celei mai pure
îşi încing în jurul frunţii
atributul imortalităţii:
vecinic dornic
să-şi oglindească faţa
sufletul nostru
cere moartea
în fiece noapte !
Publicat de clara arustei la 10:39 1 comentarii Linkuri de întoarcere către această
postare
Etichete: Agamemnon (Zile), Cezar Ivănescu, Rod
vineri, 21 mai 2010
Rosarium (Stella Maris)
! mă rog ţie, Sfîntă Fecioară,
îmi sînt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !
Treapta întîi
Logodna
Treapta a doua
Taina nunţii
Treapta a treia
Misterul
Fiule, nu mă lăsa,
să pun blestemu-nainte,
tu, cuminte-adu-mi aminte:
îl lăsarăm, Pharaon
într-un trai de rai pe tron
cu mult Sfinţii Lucrători
cei văzînd nevăzători,
templele cu hierodule
tari în şalele de mule
aţintind cu inima
inima ţărînii, grea,
să n-abată către ură
viclenita ei măsură !
! şi struniţi, copii-copile
strînşi în jurul Marii Zile
prefăcuţi ziceau din luth
ca şi cum n-ar fi ştiut
că-i de aur tot, subt lut,
(ca pînda balaurului)
sănătatea aurului
ei i-o descîntau, nu zici,
strai regesc că-i fac din muzici !
! nu mă osîndi-nainte,
Maică, rogu-mă şi rog,
cată-i cele oseminte,
mi-i destul atît noroc,
şi-mpreună-i iar trupşorul
şi dă-i inima ta, mamă,
dă-ne patul şi pridvorul
şi-apoi de-s greşită, ia-mă
şi omoară-mă la sînul
tău cel copt frumos ca grîul!
! înconjoar-o cu văpaie
ca Mireasa-ntr-o odaie
vîr-o-n matca sîngiurilor
blînda soră-a îngerilor !
! şi pe mine plimbă-mă
ca pămîntul lingă-mă
ca un cîine şi-o căţea
vineţiţi de varga mea !
! mămăle – tătăle
berbecele mare
parte-i la frigare
parte-i în căldare !
! mămăle – tătăle
dă-mi oasele să le
mînurile spele...
Frăţioare – surioare
Soare, Soare, Soare
Soare Soare Soare Soare
al Nostru !
sîngele ca apa
seacă subt blestem
îmi îngheaţă gura
cum să te mai chem?
şi prin întuneric
roşietic, ud,
cum îmi măsuri viaţa
inima-ţi aud,
În propoziţii sacre
îţi amintesc de toamnă,
îţi amintesc de toamna
căci toamna-s fericit.
Tu în mijlocul toamnei
ai stat fără greşală
ca sîngele ce-l spală
în lacrimi inima.
Şi mi-ai vorbit de toamnă
plimbîndu-ne în toamnă
pierduţi în toamna care
de-acum ne întomna.
Balsam şi voluptate
vii din singurătate
şi creşti ca moartea-n carne
ca moartea-n carnea mea.
Femeie care-alături
mă însoţeşti în toamnă,
te bucură de toamnă,
perechea sfîntă-a ta.
„Tu ochilor mei astru
şi firii mele soare
angelica mea soră
şi pasiunea mea!“
Cădelniţează crînguri
din stinsele potire
parfum de peste fire
de sfîntă dezbrăca-
Veşnică despuiare
de-a cărnii întristare
sieţi redîndu-ţi veşnic
suflet care nu moa-
Căci reînvietoare
în carnea ta, nu moare
legenda cărnii, floare
de amarant şi nea.
Rosarium (Pietate)
închinătoarea, scriitoarea sa –
ca o Mireasă plină e de lacră-
de lacrămi că doar nu din vina sa
sufăr cît nici nu spun, Fiinţă Sacră,
sufăr atît că nu mai am deloc
iubire pentru tine carnea-mi tandră,
făcut din suferinţă-s cum din foc
începătoarea Lumii salamandră !
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
ca Sufletul meu să se încînte cu Moarte !
! ca Sufletul meu
să îl mănînce Moartea,
ca Sufletu-mi, Doamne, Moartea să-l beie !
! şi mă purtară, Demenţă,
cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară
cu vîsle de smoală !
! cu vîsle de smoală
amarele gîndului
în Centrul Pămîntului !
! în Miezul Pămîntului
mă copleşiră, mă îndemnară,
mă îngenuncheară, mă îndemnară !
! mă purtară, mă purtară
mai aproape de Căpetenia Amară
cu ţeastă de omenime, cu Cuget de Fiară !
! cu o Barcă Neagră
printre morţi mă purtară !
! sîngele va picura
sfinţilor pe gură
îndrăgind durerea mea
face-s-or făptură !
! nu te mîntui de păcat
decît prin păcatul,
părul lung i-am desfăcut,
părul lung cît patul !
! Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève
Sainte-Geneviève de mai
Sainte-Geneviève,
Sainte-Geneviève de mai
am vreun gust pe limbă
gustul Limbii tale-l am
el prin ţări mă plimbă !
! dacă nu şi nu şi nu
hrana mea şi rana
mi le mîntui adormind
somn ca mierea: prana !
! dacă nu şi nu şi nu
Timpul bat cu geana –
visul meu aci-ncepu
Ţara lui: Nirvana !
! Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
Te caut cu sîngerare
ca sîngele inima,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia,
şi trupul meu cum va sîngerare
cînd mă vor înjunghia!
! Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Te caut cu desperare
şi Groaza e-n urma mea,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta,
Trimişii Beznei or să mă-omoare,
nu te-oi mai căuta!
! De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci,
De Nepătruns, Neaflatul,
De Negăsitul în veci
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci,
plîngă-Şi Trimisul, Reîncarnatul
cu mînurile-i reci!
! de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa,
ca un Foc Mare în Noaptea Mare
arzînd din Sinea Sa!
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
de-acuma cu desperare,
Doamne, mă vei căuta,
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla
şi Îţi va face durere mare
că nu mă vei afla!
! mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla,
mă cauţi cu desperare
şi nu mă mai poţi afla
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza,
decît pe Cruce de Te-ai urcare
şi Te-ai stigmatiza!
! la Casa Doinei
şi-a lui Sorinul
vin cu luminul
din faţa mea
născut pe şase
de dimineaţă,
Schimbat la Faţă
Domnul stătea
să urc pe Cruce
precum se duce
Mire-Mireasă
Mire-Mirea,
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce
Lumină Dulce,
La Casa Ta
! mă tot loviră,
mă răstigniră,
plină de rane
e carnea mea,
mă potopiră
sîngiuri şi seve
ca trupul Evei
cînd se spărgea,
ţipai de groază
ca să mă vază
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,
! încă o dată,
şi-ncă o dată,
Tatăl din Ceriuri
mă schingiuiră,
cînd a urlare
am strigat tare,
Tatăl în Ceriuri
mă părăsea,
numa zdrobire
şi amuţire
numa sfîrşire,
mi-i inima!
limba-mi înghite
vorbe sfîrşite,
şi-mi linge gura,
cu rana sa,
Pe Cruce stărui
ca să îmi nărui
haina de carne
ce te-ar uita
cum pot eu, Tată,
încă o dată,
să îţi văd Faţa
şi dragostea
un galbăn nufăr,
plătesc şi sufăr
că pot uitarea
Fiinţa Ta,
cît e Vecie
tot o să ţie
Tatăl pe Fiul
în mîna sa,
Fiul în rugă
precum o slugă,
plecînd genunchii
va genunchea,
nu e plînsoare
mai luminoare
Tatăl plîngîndu-şi
odrasla Sa
Tatăl rupîndu-şi
Fiul din Sine
rupîndu-l bine
să-l răstignea-
nu e plînsoare
mai luminoare
Fiul urlîndu-şi
ruperea Sa,
o adiere la
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina,
o adiere
la Înviere,
Dulcea Lumină
I-o lumina!
vin de pe Cruce,
Lumină Dulce,
Lumină Dulce,
La Casa Ta!
Cezar Ivănescu, aprilie 2008, Iaşi, poezie publicată postum in revista Timpul,
include viziunea lui Nifon din Chivotele La Casa Doinei şi-a lui Sorin, poezie postuma
! sfinţească-se Împărăţia Ta
în care trupul meu ca trandafiru-i,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsorea mea te-mbrac şi mirui,
te spăl cu sufletul ca lacrima
şi în plînsoarea mea te-mbrac şi mirui !
Lecţii de dans
În acest timp
în care unii oameni
au ars alţi oameni,
onoarea speţei umane
e grav batjocorită:
suferinţa mea e nimica
pe lîngă cît sînt gata să sufar
pentru a avea dreptul
să ridic iar în faţa voastră
flamura Onoarei!
! oasele-ţi le dezgropară
şi-mi le arătară mie
ca de-acum să nu-mi mai pară
Maica mea că eşti tot vie,
într-un hîrb te adunară
să mai spele-o dată mortul
ca să nu-mi mai pari Fecioară
să ştiu că-ai murit cu totul !
! închisoare, închisoare
te-au crescut ca pe o floare
Muica şi surorile
lacrimi şi sudorile,
Muica şi surorile,
lacrimi şi sudorile !
! închisoare, închisoare
te-am crescut ca pe o floare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare,
bucură-te, Fată Mare
că m-ai scos din închisoare !
Doina (Luminaţi lumini cereşti)
Doina (Gnoză)
! nu vin să vă judec,
nu vin să vă schimb,
numa limba-n gură
în tăcere-o plimb !
! Bucovină de lumină,
Basarabie şi tu,
lina mea Moldovă lină
mai alină-mă acu !
Rosarium (Pietate)
! roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus,
nimeni în oraş nu ştie
de ce-a fost luat şi dus,
roagă-te-n genunchi, Marie,
pentru pruncul tău Iisus !
! eu de niciundelea venit,
în trupul tău tu m-ai primit,
Ave Maria, Ave Maria,
cu trupul tău m-ai încălzit,
cu trupul tău tu m-ai hrănit,
Ave Maria !
! eu de niciundelea venit,
un venitic ce-i pămîntit
nu îţi las ţiia, nu îţi las ţiia
decît calvarul nesfîrşit,
Hristos prin sine-adeverit
eşti tu, Maria !
Publicat de clara arustei la 11:34 0 comentarii Linkuri de întoarcere către această
postare
Etichete: Cezar Ivanescu, Rosarium (Ave Maria)
Rosarium
! mi-i bolnavă carnea. Tronul dimineţii
mă aşează-n legea suferinţii
ca şi Petru îmi văd faţa morţii
în oglindă. Şi căzuţi mi-s dinţii.
c-am voit să-ţi port gloria morţii
iată-n ziuă că arăt ca mort!
unde sînteţi, voi, pămînturi ale tainei
trupuşorul să mi-l port?
trup al meu frumos şi gol de-acuma
nimăruia drag cu plînsu-n el,
chiar de-ai vrea să mi-l săruţi, Regină,
morţii toţi, Regină, sînt la fel !
! da Frumseţea nu să vinde,
da Frumseţea nu să vinde,
nici cu noi nu se deprinde,
nici cu noi nu se deprinde,
ochilor multă prihană!
La Baaad
! La Baaad să nu mă cauţi
printre acei care mănîncă
urinează şi înşeală
printre cei vii să nu mă cauţi
vreau să spun adică
de-ar fi aşa mi-ar fi uşor
să mă găsesc eu însumi
şi-apoi tentat de împlinirea
acestei perfecte socratice-aspiraţii
spre-a n-o lăsa în tihnă
să degenereze m-aş ştrangula :
să nu mă cauţi la Baaad
nici printre cei ce-n taină
se răsucesc în groapă
spre a-şi întoarce bucile
spre crucea de deasupra
îţi zic, să nu mă cauţi
nici printre morţi
că-atunci te-ai dovedi
un putrefact prieten
şi trupu-mi sfînt
e pentru tine doar
un vas ce-i poţi
deschide-ncet capacul
să-l vezi de face viermi,
de s-a stricat. or
cînd nici o speranţă
nu-ţi mai pui în viaţă
şi nici speranţa morţii
pe buză n-o mai simţi,
mă vei găsi la Baaad,
fără speranţă
zvîrlit precum
sămînţa lui Onan !
Cezar Ivănescu, La Baaad (La Baaad să nu mă cauţi),
La Baaad, Editura Eminescu,1996, Bucureşti
Publicat de clara arustei la 23:10 0 comentarii Linkuri de întoarcere către această
postare
vineri, 17 octombrie 2008
Către discipoli (CXCIII)
! când te-am văzut păreai a fi femeia-aceea
pe care o aştept şi care-i doar femeia,
cu negru păr, negru pămînt
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea,
cu negru păr, negru pămînt,
bătut de soare şi de vînt,
pămînt din Tahiti, pămînt din Eubeea !