UN HOT CINSTIT

Din nsemnarile unui necunoscut

Intr-o dimineata, pe cnd ma pregateam sa ma duc la serviciu, a venit la mine Agra
fena, bucatareasa, spalatoreasa si jupneasa mea, si, spre marea mea mirare, a int
rat n vorba cu mine.
Pna atunci se aratase a fi o femeie att de tacuta si de simpla, nct, n afara de cele
cteva cuvinte rostite n fiecare zi n legatura cu masa de prnz, n-a mai scos aproape
nici o vorba n rastimp de sase ani. Oricum, mie nu mi-a fost dat sa aud nimic alt
ceva din gura ei.
Am venit sa va spun, domnule, ncepu ea tam-nesam, ca ati face bine sa nchiriati ca
maruta.
Care camaruta ?
Ei, care : aia de lnga bucatarie.
De ce ?
De ce ! Pentru ca asa e obiceiul, ca oamenii sa tina chiriasi.
Cine s-o ia cu chirie ?
Cine s-o ia cu chirie ! Un chirias. Parca matale nu stii.
Pai bine, femeie, dar acolo e asa de strmt, ca nici n-ar ncapea un pat. Cine sa st
ea acolo ?
De ce sa stea ? Numai sa aiba unde sa doarma, ca de stat o sa stea pe prichiciul
ferestrei.
Care fereastra ?
Ei, care ; parca matale nu stii! Aia din antreu. O sa stea acolo si o sa coasa,
ori sa faca mai stiu eu ce alta treaba. Poate sa stea si pe scaun. Are scaun, ar
e si masa, are acolo de toate.
Si cine e, ma rog, dumnealui ?
Un om cumsecade, un om umblat. Eu am sa-i gatesc si am sa-i iau pentru casa si m
asa numai trei ruble de argint pe luna...
In cele din urma, dupa ndelungi straduinte, am aflat ca un ins oarecare, un om ma
i n vrsta, a convins-o pe Agrafena sau a facut-o ntr-un fel sa-1 accepte n bucatarie
ca chirias, cu masa cu tot. Ce-i trecea prin cap Agrafenei trebuia neaparat sa
se mplineasca, deoarece stiam ca altminteri n-o sa ma mai lase-n pace. Cnd se ntmpla
cte ceva ce nu-i era pe plac, numaidect cadea pe gnduri si devenea profund melanco
lica, iar starea asta tinea vreo doua-trei saptamni. In acest rastimp, mncarea se
facea mai proasta, din rufarie lipsea mereu cte ceva, dusumelele ramneau nespalate
, pe scurt
se iveau o multime de neplaceri. Bagasem de seama nca mai de mult ca f
emeia asta att de tacuta nu era n stare sa ia o hotarre, sa staruie asupra unei ide
i care sa-i fi apartinut ei nsesi. Dar daca totusi n creierul ei plapnd se nfiripa c
ine stie cum cte ceva ce semana cu o idee, cu o actiune, oprind-o sa-si duca la nd
eplinire ideea nsemna sa-i dai pentru o bucata de vreme o cumplita lovitura moral
a. Iata de ce, tinnd mai mult ca la orice la propria mea liniste, m-am nvoit numai
dect.
Macar e ceva de capul lui ; are buletin de indentitate sau ceva de felul asta ?
Cum sa nu ! E limpede ca are. E un om de treaba, un om umblat ; zice ca da trei
ruble.
A doua zi, n modesta mea locuinta de burlac si-a facut aparitia noul chirias, luc
ru care, departe de a ma supara, mi-a dat prilej chiar sa ma bucur n sinea mea. D
uc n genere o existenta retrasa, ca de schimnic. Cunostinte nu am aproape de loc
; ies din casa rar. Dupa zece ani de viata solitara, m-am obisnuit, desigur, cu
singuratatea. Dar nu ma ncnta, fireste, ctusi de putin perspectiva altor zece, cinc
isprezece ani, sau poate si mai multi, n tovarasia aceleiasi Agrafena si n aceeasi
locuinta de burlac ! Iata de ce, asa stnd lucrurile, un om linistit n plus nsemna
pentru mine curata mana cereasca !
Agrafena nu mintise : chiriasul meu era un om umblat. Din buletinul sau am vazut
ca a fost la viata lui ostas, lucru pe care, de altfel, l-am observat si fara a
ma uita n buletin, de la prima vedere. E destul de lesne de ghicit. Printre cei

din mediul sau, Astafi Iva-novici, chiriasul meu, era un om deosebit. Ne ntelegea
m de minune. Lucrul cel mai bun era ca lui Astafi Ivanovici i placea cteodata sa p
ovesteasca tot felul de istorii, ntmplari din viata sa. In existenta mea att de pli
ctisitoare, un astfel de povestitor aparea de-a dreptul ca o comoara. Intr-un rnd
, mi-a povestit o istorie de-a lui, care ntr-o oarecare masura rn-a tulburat. Dar
iata n ce mprejurari mi-a povestit istoria cu pricina.
O data am ramas singur acasa : si Astafi, si Agrafena plecasera la treburile lor
. Pe neasteptate aud din odaia cealalta ca a intrat cineva si mi s-a parut ca er
a un strain; am iesit : ntr-adevar, n antreu statea un strain
un om scund, numai n
haina, desi era toamna si se facuse frig.
Pe cine cauti ?
- Aici sta functionarul Alexandrov ?
Nu amice ; la revedere.
Pai, portarul zicea ca sta aici, a mai staruit vizitatorul, retragndu-se sfios sp
re usa.
Hai, ntinde-o amice ; pleaca.
A doua zi, dupa prnz, n timp ce Astafi Ivanovici mi proba surtucul pe care i-1 dadu
sem sa mi-1 transforme, a intrat iarasi cineva n antreu. Am ntredeschis usa.
Chiar sub ochii mei, individul de ieri a luat foarte calm din cuier caftanelul m
eu mblanit, 1-a pus la subtioara si a rupt-o la fuga. In tot acest timp, Agrafena
s-a uitat tinta la el cu ochii holbati de mirare si n-a mai facut nimic altceva
pentru salvarea caftanelului. Astafi Ivanovici a ntins-o dupa pungas si dupa zec
e minute s-a ntors cu minile goale, gfind. Individul parca intrase n pamnt!
Ghinion, Astafi Ivanovici! Bine ca n-a luat mantaua ! Ma nenorocea, pungasul!
Dar ntmplarea 1-a tulburat att de mult pe Astafi Ivanovici, nct, uitndu-ma la dnsul, a
si uitat de paguba. Nu putea sa-si mai vina n fire. Lasa mereu acul si se apuca
sa povesteasca iar si iar cum s-au petrecut lucrurile, cum statea el, uite-asa,
cum a luat hotul, sub ochii lui, la doi pasi de dnsul, caftanelul, si cum s-a ntmpl
at de nici nu 1-a putut prinde. Dupa aceea se apuca iarasi de lucru, ca apoi sa1 lase iarasi. In cele din urma, l-am vazut ca s-a dus la portar sa-i povesteasc
a ntmplarea si sa-1 mustre pentru ca ngaduie sa se petreaca una ca asta n curtea lui
. Apoi s-a ntors si a prins s-o certe pe Agrafena. Pe urma s-a apucat iar de lucr
u si multa vreme a tot bombanit, repetnd aceeasi istorie, cum statea el colea, si
eu dincolo, cum a luat hotul sub ochii nostri, numai la doi pasi de noi, caftan
elul etc. Pe scurt, desi iscusit la treaba, Astafi Ivanovici avea obiceiul sa se
mosmondeasca si sa se foiasca ntr-una.
Ne-a prostit pe amndoi, Astafi Ivanci! i-am zis seara, oferindu-i un pahar de ceai
si dorind, de plictiseala, sa-1 fac sa povesteasca iar ntmplarea cu furtul caftan
elului, povestire care, datorita desei ei repetari si sinceritatii profunde a po
vestitorului, devenise foarte amuzanta.
Ne-a prostit, domnule ! Tare mi-e ciuda, ma iau toti dracii, macar ca nu era hai
na mea. Eu asa zic, ca nu exista pe lunea asta nemernic mai mare dect hotul. Altu
l te pagubeste barem pe nimica, dar asta ti fura munca, sudoarea ce-ai varsat-o m
uncind, ti fura timpul... Ptiu, ce porcarie ! De necaz, nici nu-mi vine sa mai vo
rbesc despre asta. Ma ntreb cum de nu va pare rau, domnule, dupa bunul dumneavoas
tra?
Asta asa e, Astafi Ivanci ; mai bine sa-ti ia foc un lucru deot sa i-1 lasi unui h
ot ti-e ciuda, nu-ti vine la socoteala.
Cred si eu ca nu-ti vine la socoteala ! Bine-nteles, snt hoti si hoti... Eu, domnu
le, am dat o data si peste un hot cinstit.
Cum adica, cinstit ? Ce, snt si hoti cinstiti, Astafi Ivanci ?
Adevarat, domnule ! Cum poate sa fie un hot cinstit ? Voiam numai sa spun ca omu
l cu pricina parea sa fie cinstit, si totusi a furat. Mi-era mai mare mila de el
.
Ia spune, cum s-a ntmplat, Astafi Ivanci ?
S-a ntmplat, domnule, acum doi ani. Pe-atunci ramasesem aproape un an fara slujba.
Pe cnd aveam nca slujba, facusem cunostinta cu un om cazut cu totul la pamnt. Ne-a
m cunoscut ntr-o circiuma. Era mare betivan, un stricat si un trntor. Avusese mai n
ainte o slujba nu stiu pe unde, dar l dasera de mult afara din pricina betiei. Er
a o trtura ! Umbla mbracat ca vai de lume ! Uneori ma ntrebam daca are camasa pe sub

manta ; si cheltuia ultimul banut pe bautura. Nu era un zurbagiu ; avea o fire l

inistita, blnda si miloasa, si se rusina sa cerseasca, dar bagai ndata de seama ca
tare ar mai vrea sa traga o dusca sarmanul, si-1 cinsteai. Nu stiu cuni s-a ntmpl
at ca ne-am mprietenit, mai bine zis s-a lipit el de mine... ca mie mi era totuna.
Ce om ! Se lipea ca un catelus si se tinea scai de tine ; si cnd te gndesti ca nu
ne vazuseram dect o data, amartul de el! Mai nti m-a rugat sa-1 las sa doarma la mi
ne, si l-am lasat; avea buletinul n regula si parea un om cumsecade ! Pe urma, a
doua zi, s-a rugat iarasi sa-1 las sa doarma, iar a treia zi a venit din nou, a
stat toata ziua pe pervazul ferestrei si iarasi a ramas peste noapte. Ei, acum n
u mai scap de el, mi-am zis : da-i de baut si de mncat, ba mai da-i si adapost pe
ste noapte ; dupa ce ca snt sarac, mi-am mai luat si un trntor n crca ! Mai nainte se
ducea tot asa, ca si la mine, la un slujbas, se legase de dnsul si beau tot ce a
veau mpreuna ; acela nsa a dat cu totul n patima betiei si a murit din nu mai stiu
ce necaz. Pe asta l chema Emelea. Emelian Ilici. Ma tot gndeam ce sa ma fac cu el.
Sa-1 izgonesc nu ma lasa inima, mi-era mila de dnsul, ca prea era prapadit si ne
norocit ! Nu scotea o vorba, nu cerea nimic ; numai sedea asa si se uita n ochii
tai, ca un catelus. Ca sa vezi cum l strica bautura pe om ! Ma gndeam n sinea mea c
um as putea oare sa-i spun : pleaca de la mine, Emelianuska, ca n-ai ce face aic
i, nu snt eu omul pe care-1 cauti ; vezi ca mine-poimine n-o sa am nici eu ce pune n
gura ; daramite sa te mai tin si pe tine ? Sedeam asa si ma framntam, ntrebndu-ma
ce-o sa faca atunci cnd i-oi spune una ca asta. Parca-1 vedeam cum o sa se uite l
ung la mine cnd o sa ma auda vorbindu-i, cum o sa stea multa vreme asa fara sa pr
iceapa nici un cuvnt, cum, pe urma, cnd o sa priceapa, o sa se ridice de pe pervaz
parca o vad !
rosie, n patratele, gaurita, n
si o sa-si ia bocceluta aceea a lui
care Dumnezeu stie ce punea si pe care o cara pretutindeni cu el, cum o sa-si po
triveasca prapadita de manta asa ca sa vina ct de ct pe umerii lui, si sa-i tie si
cald, si nici gaurile sa nu i se prea vada
caci era un om tare delicat !
cum o
sa deschida pe urma usa si o sa iasa pe scara cu ochii nlacrimati. Mi s-a facut m
ila... doar nu puteam sa las omul sa se prapadeasca cu zile! Apoi iar m-am gndit
la mine. Ei, lasa, Emelianuska, mi-am zis, multa vreme n-ai sa mai haladuiesti t
u Ia mine ; ca mine ma mut si n-ai sa mai dai de mine. Si m-am mutat, domnule. Mi
-a zis atunci boierul meu, Alexandr Filimonovici (acuma a raposat, Dumnezeu sa-1
ierte) : snt foarte multumit de tine, Astafi, si cnd ne-om ntoarce de la tara, n-o
sa te uitam si-o sa te luam iarasi la noi. Fusesem chelar n casa lui. Ce om ! Da
r vezi ca a murit chiar n acelasi an. Dupa ce l-am petrecut la groapa, mi-am luat
calabalcul, banutii ce-i agonisisem si m-am mutat la o batrnica, cu gndul sa ma od
ihnesc si eu. Am nchinat un ungher, singurul liber pe care-1 avea. Fusese si ea d
adaca undeva si acuma traia singura dintr-o pensioara. Ei, mi-am zis, rami cu bin
e, Emelianuska, scumpule ; acuma n-ai sa ma mai gasesti ! Si ce credeti, domnule
? Cnd ma ntorc pe seara (fusesem la un cunoscut), l vad si pe Emelea ; sedea pe la
da mea, cu o legaturica din pnza cadrilata alaturi ; sedea cu mantaua pe el si ma
astepta... ba nca, asa, ca sa-i treaca urtul, luase o carte bisericeasca de la ba
trna, pe care o tinea de-a-ndoaselea ! Uite ca m-a gasit! Am ramas buimac. Deh, m
i-am zis, daca nu l-am gonit de la bun nceput, nu mai e chip sa scap de dnsul ! As
a ca l-am ntrebat de-a dreptul : Ai buletinul la tine, Emelea ?"
Am stat pe urma, domnule, si m-am gndit : adica, ce mare bucluc o sa-mi faca prib
eagul asta ? Si tot gndindu-ma asa, am gasit ca buclucul asta n-o sa ma pagubeasc
a prea tare. Trebuie sa-i dau de mncare, mi-am zis. Ma rog
un coltuc de pine dimin
eata si, ca sa fie mai cu spor, cumpar si ceva ceapa. La prnz i dau iarasi un colt
uc de pine cu ceapa. La cina iar ceapa, cvas, si-un coltuc de pine daca o pofti. I
ar cnd s-o nimeri si cte-o ciorba, nseamna c-o sa ne saturam ainndoi de-a binelea. E
u unul mannc putin, iar omul bautor, dupa cum se stie, nu pune nimic n gura : l mul
tumesti cu rachiu si cu vin. O sa ma dea gata cu bautura lui, mi-am zis, dar num
aidect mi-a venit n minte nca ceva, domnule, si gata, m-am prins ! M-am gndit ca dac
a ar fi sa plece Emelea, viata n--ar mai avea nici un haz... Si m-am hotart atunc
i sa-i fiu parinte si binefacator. N-am sa-1 las sa piara, mi-am zis, si-am sa-1
dezvat de bautura ! Ei, las ca te fac eu om ! Fie, Emelea, zic, rami, dar vezi s
a te tii bine si sa ma asculti!
Ce mi-am zis ? M-apuc sa-1 nvat sa munceasca, dar nu asa dintr-o data ; l las mai n
ti sa se sature de hoinarit, si n timpul asta caut si chitesc cam la ce-ar fi bun

Emelea al meu. Pentru ca, domnule, la orice soi de munca se cere mai nti ca omul s
a aiba anumite nsusiri. Asa ca m-am apucat sa-1 cercetez pe-ascuns. Vad ca Emelia
nuska al meu e un om tare nversunat! Si-am nceput-o, domnule, cu vorba buna : uite
-asa si pe dincolo, Emelian Ilici, zic, ar trebui sa-ti dai seama si tu n ce hal
ai ajuns si sa ncerci sa mai semeni a om.
Destul cu chefurile, zic ! Uite, curg zdrentele pe tine, mantaua ta, sa-mi fie c
u iertare, numai de ciur mai e buna. Nu-i bine asa, zau ! Cred ca a venit vremea
sa-ti vri mintile-n cap. Emelianuska sedea si ma asculta cu capul plecat. Pai ce
credeti, domnule ? A ajuns pna acolo, ca si limba si-a baut-o si nu mai putea sc
oate o vorba mai de Doamne-ajuta. Tu i spuneai de una, si el ti raspundea Dumnezeu
mai stie ce! M-a ascultat el ce m-a ascultat, si pe urma a oftat o data din rar
unchi.
De ce oftezi, Emelian Ilici ? l ntreb.
Asa, Astafi vanci; nu-ti face griji dumneata. Stii, Astafi Ivanci, azi doua muieri
s-au luat la harta n strada ; una, fara sa vrea, a rasturnat cosuletul cu rachite
le al celeilalte.
Ei, si ce-i cu asta ?
Ailanta i-a varsat si ea nadins cosuletul cu rachitele, ba nca s-a apucat sa le st
riveasca cu piciorul.
Si ce-i cu asta, Emelian Ilici ?
- Nimic, Astafi Ivanci; spun si eu, asa... Nimic, spun si eu, asa. Of-of, Emelea, E
melianuska ! mi-am zis. Ti-ai baut mintile !..."
Un boier a pierdut o bancnota pe trotuar, pe Gorohovaia, ba nu, pe Sadovaia. Un
taran da cu ochii de ea si zice : norocul meu ; dar a zarit-o si altul, si zice
si el : nu, e norocul meu ! Eu am vazut-o mai nti...
Ei si, Emelian Ilici ?
Si-au prins taranii sa se chelfaneasca, Astafi Ivanci. In vremea asta iaca un var
dist, a ridicat hrtia de jos si i-a dat-o boierului, iar pe cei doi tarani i-a am
enintat ca-i vra la racoare.
Si ce-i cu asta ? Ce gasesti tu aici vrednic de luat aminte, Emelianuska ?...
Pai, nimica. Facea haz lumea, Astafi Ivanci.
O-of, Emelianuska ! Lumea ! Ti-ai vndut sufletul pe-un pi-tac de arama. Stii ceva
, Emelian Ilici ?
Ce, Astafi Ivanci ?
Cauta-ti si tu ceva de lucru, zau. Ti-o spun pentru a suta oara, cauta de lucru,
aibi mila de tine.
Ce-as putea sa gasesc de lucru, Astafi Ivanci ? Nici nu mai stiu ce-as putea sa c
aut de lucru, si apoi nici nu m-ar tocmi nimeni, Astafi Ivanci.
De-aia te-au si dat afara din slujba, Emelea, betivanule!
Astafi Ivanci, azi l-au chemat la birou pe Vlas, sufragiul.
Si de ce, ma rog, l-au chemat, Emelianuska ?
Asta nu mai stiu, Astafi Ivanci. O fi fost de trebuinta pe acolo, de-aia l-au che
mat...
O-of ! mi-am zis. Sntem pierduti amndoi, Emelianuska ! Ne pedepseste Dumnezeu pentr
u pacatele noastre !" Ei bine, domnule, ce poti sa faci cu un astfel de om ?
Dar vezi ca era al naibii de siret! Ma asculta el ct ma asculta, pe urma nsa se ve
de treaba ca i se facea lehamite si cum ma vedea mnios, si lua mantaua, o stergea
si dus era ! Umbla teleleu toata ziua si se-ntorcea pe seara cherclieit. Dumnezeu
mai stie cine-i dadea de baut, de unde facea rost de bani ; eu unul stiu ca nu
purtam nici o vina !...
Ehei, Emelian Ilici, zic, ai s-o sfrsesti rau ! Ispraveste cu bautura
auzi ?
ispr
aveste ! Alta data, daca mai vii beat, te las sa dormi pe, scara. Nu te primesc n
casa !...
Auzindu-mi amenintarea, s-a tinut Emelea o zi, doua, dar a treia zi iar a sterso. Stau eu si-1 astept ; nu vine ! Zau ca m-am si speriat ; m-a napadit mila. Ce
-am facut cu el ? mi-am zis. Am vrt spaima ntr-nsul. Pe unde-o fi ratacind acum, ama
rtul asta ? Te pomenesti ca se prapadeste, o, Doamne ! S-a lasat noaptea : Emelea
nicaieri ! A doua zi dimineata ies n antreu si cnd ma uit, l vad culcat acolo, cu
capul pe o treapta, amortit de frig.
Ce-i cu tine, Emelea ? Ei, asta-i buna ? Unde mi-ai fost ?

Pai, mai deunazi, Astafi Ivanci, te-ai suparat si te-ai mniat, si ai zis sa ma cul
c n antreu ; de-aia nici n-am mai ndraznit sa intru, Astafi Ivanci, si-am pus capul
acilea...
Mi-era si necaz, si mila de el !
Dect sa pazesti scara, Emelian, zic, mai bine ti-ai lua alta slujba mai acatarii
!...
Ce alta slujba_ mal acatarii, Astafi Ivanci ?
Pai, zic, nefericitule (ma apucase ciuda !), macar sa nveti si tu mestesugul croi
toriei. Ia te uita la mantaua ta ! N-ajunge ca-i toata numai gauri, dar mai si m
aturi scara cu ea ! Pune si tu mna pe ac si mai crpeste-ti gaurile, ca omul. O-of,
betivanule.
Ei bine, domnule, a luat acul n mna. Eu unul i-o spusesem numai asa n gluma, dar el
s-a speriat si a pus mna pe ac. Si-a scos mantaua si s-a apucat sa vre ata n ac. M
a uit la dnsul: binenteles, ochii i s-au tulburat si i s-au nrosit, minile i tremurau
de ziceai ce-i aia! S-a chinuit el ct s-a chinuit, dar ata nu voia sa intre cu n
ici un chip ; o tot muia si o tot rasucea
as ! Pna la urma, s-a lasat pagubas. St
atea si casca ochii la mine...
- Ehei, Emelea, da stii ca-mi placi ! Daca mai era cineva p-acilea, o pateai ! Pa
i bine, omule, eu ti-am spus-o n gluma, asa ca o mustrare... Hai, lasa-te pagubas
! Stai binisor acolo si nu le mai tine de pozne, nu mai dormi pe scari, nu ma f
ace de rs!...
Vai de mine, Astafi Ivanci ! Stiu prea bine ca umblu mereu afumat si nu-s bun de
nimic !... Doar ca te supar degeaba pe dumneata... bi-binefacatorul meu...
Si deodata vad ca ncep sa-i tremure buzele vinete, o lacrima i se prelinge pe obr
azul alb si-i sticleste n barba nerasa, si unde mi se pune Emelian pe un plns... D
oamne-Doamne ! Parca mi-ar fi intrat un cutit n inima.
Ehe, nici nu-mi nchipuiam sa fii chiar att de simtitor ! Cui sa-i fi trecut prin mi
nte?... Nu, Emelea, mi-am zis, sa stii ca te las n plata Domnului ; du-te la pier
zanie, ca un prapadit ce esti!..."
Ce s-o mai lungesc, domnule ! Toata povestea asta e asa de zadarnica si de nenor
ocita, ca nici nu merita sa vorbesti despre ea ; dumneavoastra, domnule, vorba c
eea, n-ati da doi bani pe ea, dar eu as fi dat cu amndoua minile daca as fi avut c
e da, numai sa nu se fi ntmplat ceea ce s-a ntmplat! Aveam, domnule, o pereche de pa
ntaloni de calarie, alege-s-ar praful de ei, niste nadragi strasnici, pe cinste,
albastri, n patratele. Ii comandase un mosier care venise la oras, si pe urma ia refuzat; zicea ca-1 strng. Asa ca mi-au ramas mie. Faceau ceva parale! Mi-am zi
s ca as putea sa iau pe ei Ia trgul de vechituri vreo cinci ruble, si, daca nu, c
roiesc din ei doua perechi de pantaloni din aia strimti, pentru domnii din Peter
sburg, si-mi mai ramne si mie un capat de-o jiletca. La de-alde astia ca noi, oam
enii sarmani, ne prinde bine orice ! In vremea aceea, Emelianuska era tare necaj
it si abatut. II vad ca nu bea o zi, nu bea doua si nca o zi dupa aceea nu pune n
ici un strop de bautura n gura ; se flescaise de tot si sedea amart, de-ti era mai
mare mila sa te uiti la dnsul. Ehe, mi-am zis : ori ca n-ai letcaie-n buzunar, b
aiete, ori ca ai apucat-o singur pe calea cea dreapta, ai ascultat de glasul jud
ecatii si-ai pus cruce la ce-a fost. Uite asa stateau lucrurile, domnule. Taman
atunci s-a nimerit sa fie o mare sarbatoare. M-am dus si eu la vecernie si cnd mam ntors, l vad pe Emelea asteptnd pe pervazul ferestrei cherchelit si clatinndu-se.
Ehe ! mi-am zis. Care va sa zica de astia mi-esti, baiete ! Pe urma m-am apucat
sa caut ceva n lada. Cnd ma uit
nadragii cu pricina ia-i de unde nu-s!... Caut eu
si caut : parc-au intrat n pamnt! Dupa ce-am cotrobait peste tot si am vazut ca n
u-s, parca m-a rcit la inima ! Am luat-o mai nti la rost pe batrnica si-am nvinuit-o d
egeaba ; am pacatuit, deh ! La Emelea, macar ca putea da de banuit, pentru ca l v
edeam beat, nici nu m-am gndit! Vai de mine, nenisorule, mi zice batrnica, ce-mi tre
buie mie nadragi din astia ? Ce, am sa-i port eu ? Mai zilele trecute vad ca-mi
lipseste si mie o fusta ; mi-a luat-o, cred, tot un om bun ca alde matale... Ce
mai tura-vura, nu stiu, n-am vazut", zice. Cine-a fost pe-aici ? ntreb eu. A venit
cineva ?" N-a fost nimeni, n-a venit nimeni, nenisorule, zice ; eu am stat acasa
toata vremea. Emelian Ilici a iesit, dar pe urma s-a ntors ; uite-1 colea ! Intr
eaba-1 pe dnsul." Emelea, zic, n-ai luat cumva nadragii mei aia noi; tii minte, ai
a pe care i-am facut pentru mosierul acela ? Poate ca ai avut nevoie de ei?" Nu,

Astafi Ivanci, zice, nu i-am luat."

I-auzi, domnule ! Da-i iar cu cautatul; caut eu ce caut, dar pantalonii nicaieri
!; Emelea sade si se tot clatina. Sedeam si eu, domnule, uite-asa pe vine, dinai
ntea lui, aplecat deasupra lazii, si deodata ma uit ou coada ochiului la dnsul...
Hait! ma gndesc si odata simt ca mi se aprinde inima n piept; m-am si rosit tot.
Si iata ca se uita si Emelea la mine.
Nu, Astafi Ivanci, nu ti-am luat eu nadragii... Poate ti-oi fi nchipuind cine stie
ce, da sa stii ca eu unul nu ti i-am luat.
Doar nu i-o fi nghitit pamntul, Emelian Ilici ?
Nu, Astafi Ivanci, zice, nici nu i-am vazut.
Deh,Emelian Ilici, atunci poate ca au facut singuri picioare, nu ?
Poate ca au facut singuri picioare, Astafi Ivanci.
Cnd l-am auzit vorbind asa, m-am ridicat, m-am dus la fereastra, am saltat fitilu
l, la lampa si m-am apucat de lucru. Aveam de prefacut jiletca slujbasului care
locuia sub noi. Ma ardea n piept si ma durea. Zau daca nu era mai bine sa-mi fi a
runcat toata hainaria pe foc. Emelea a simtit, se vede treaba, ca-mi iesisem din
fire. Asa e, domnule ; omul care a savrsit o fapta rea simte de departe nenoroci
rea, asa cum simte pasarea cerului furtuna.
Auzi, Astafi Ivanci, a nceput Emeliuska cu glas tremurat, Antip Prohorci, felcerul,
s-a nsurat astazi cu nevasta birjarului care-a murit mai deunazi...
M-am uitat o data la el, vezi bine, negru la fata... Emelea a priceput. Iacata-1
ca se ridica, se apropie de pat si se apuca sa scotoceasca prin preajma. Astept
. S-a foit mult, vorbind ntr-una ca pentru el: Nu-s, si pace ; unde-or fi pierit,
fir-ar sa fie de nadragi!" Astept eu, astept si odata l vad pe Emelea ca se vra su
b pat, n patru labe. N-am mai putut rabda.
Ce te-a apucat, Emelian Ilici, de umbli-n patru labe ? zic.
Caut nadragii, Astafi Ivanci. Poate-or fi pe undeva.
Lasa, domnule, zic (necajit cum eram, l iau de sus), nu te mai osteni si dumneata
pentru fitece ; nu-ti mai roade genunchii degeaba!
Nu-i nimic, Astafi Ivanci... Poate s-or gasi, daca i-om mai cauta.
__ Hm !... zic. Asculta, Emelian Ilici!
Ce e, Astafi Ivanci ?
Nu cumva mi i-ai furat tu, ca un tlhar, ca un nemernic, drept rasplata pentru ca
te-am miluit cu o bucata de pine ? Ma apucasera toti dracii, domnule, cnd l-am vaz
ut trndu-se pe jos, n genunchi, naintea mea.
Nu... Astafi Ivanci...
A zis asa si acolo a ramas, sub pat, cu fata la pamnt. A stat mult asa culcat; pe
urma a iesit. Se facuse alb ca varul. S-a ridicat, s-a asezat lnga mine pe perva
zul ferestrei si a zabovit asa pret de vreo zece minute.
Nu, Astafi Ivanci, zice, si deodata se protapeste dinaintea mea, nspaimntator ca pa
catul nsusi; parca-1 vad si acum. Nu, Astafi Ivanci, zice ; nu eu ti-am luat nadra
gii...
Drdia din tot trupul si se mpungea ntr-una cu degetul n piept, iar glasul i tremura n
sa hal, ca mi-am pierdut si eu cumpatul si am ramas ncremenit pe pervaz.
Cum vrei, Emelian Ilici, zic ; iarta-ma, daca din prostie te-am nvinuit pe degeab
a. Ct despre nadragi, mai da-i ncolo ; ne-om descurca noi si fara ei. Brate avem,
slava Domnului, n-o sa ne apucam de furat... si n-o sa pagubim oamenii sarmani;
ne-om cstiga noi cumva un codru de pine...
M-a ascultat Emelea cu luare-aminte, a mai zabovit asa o vreme dinainte-mi si pe
urma s-a asezat. Si a stat asa, neclintit, toata seara ; cnd m-am dus la culcare
, Emelea tot acolo sedea. A doua zi dimineata, cnd ma uit, l zaresc culcat pe dusu
meaua goala, ncovrigat sub mantaluta lui; de-atta umilinta, nici n-a mai ndraznit s
a se culce n pat. Ei bine, domnule, de-atuncea nu l-am mai putut suferi, ba nca n p
rimele zile l uram de-a binelea. Era, ca sa zic asa, ca si cum m-ar fi furat prop
riul meu fecior si mi-ar fi pricinuit o suparare oumplita. Eh, Emelea, Emelea !
mi-am zis. Ct despre Emelea, domnule, de vreo doua saptamni bea de stingea. Se nver
sunase cu totul la bautura. Pornea de dimineata si se-ntorcea trziu noaptea. Doua
saptamni n-am auzit o vorba de la el. De buna seama ca-1 rodea amarul, ori si-o
fi pus n gnd sa-si faca seama n felul asta. n cele din urma s-a potolit; si-o fi bau
t toti banii. S-a statornicit iarasi pe pervazul ferestrei. Tin minte ca a stat

asa, fara sa scoata o vorba, trei zile ncheiate ; cnd deodata iata-1 ca plnge. Plnge
a, domnule, si nca cum ! i curgeau lacrimile grla si parca nici nu simtea ca varsa
lacrimi.
Trebuie sa stiti, domnule, ca e tare greu sa vezi plngnd de amar si de alean un om
n toata firea, ba nca un mosneag ca Emelea.
Ce-i cu tine, Emelea ? zic.
Odata a tresarit. Drdia din tot trupul. Vezi bine, era ntis oara ca-i vorbeam, de la
ntmplarea cu pricina.
Nimic... Astafi Ivanoi.
Nu te mai necaji, Emelea. Ia mai da-le ncolo de prostij! Ce stai asa mbufnat ? Mi
se facuse mila de el.
Asa, Astafi Ivanci; nu la asta ma gndeam. As vrea safni gasesc ceva de lucru, Asta
fi Ivanci.
Ce anume sa-ti gasesti de lucru, Emelian Ilici ?
Ia, ceva acolo. Poate o slujba, cum aveam mai nainte ; m-am si dus si m-am rugat
de Fedosei Ivanci... N-as vrea sa te supar, Astafi Ivanci. Poate mi-oi gasi o sluj
ba, Astafi Ivanci, si atunci am sa-ti dau dumitale tot si am sa ma rasplatesc pen
tru toata mbucatura cu care m-ai miluit.
Lasa, Emelea, lasa ; dac-a fost un pacat, s-a dus ! Ale-ge-s-ar praful de el! Ha
i sa traim iar ca mai nainte.
Nu, Astafi IVanci, dumneata poate te gndesti tot la aia... dar sa stii ca eu nu ti
-am luat nadragii...
Fie si asa ; Dumnezeu cu tine, Emelianuska !
Nu, Astafi Ivanci. Vad ca nu mai e chip sa stau la dumneata. Te rog sa ma ierti,
Astafi Ivanci.
Vezi-ti de treaba, Emelian Ilici, zic ; da oare cine te supara, cine te goneste
eu ?
Nu, dar nu se cuvine sa mai haladuiesc asa la dumneata, Astafi Ivanci... Mai bine
plec...
Care va sa zica s-a suparat omul si o tine una si buna. Ma uit la el si vad ca nt
r-adevar s-a ridicat si si pune mantaluta.
Incotro, Emelian Ilici ? Fii cuminte ! Ce faci, unde o sa te duci ?
Nu, nu ; rami cu bine, Astafi Ivanci, si nu ma mai tine (iar scncea) ; mai bine sa
ma feresc de pacat, Astafi Ivanci. Nu mai esti nici dumneata cum erai.
Cum sa nu mai fiu ? Tot asa snt ! Ai sa te prapadesti singur, Emelian Ilici, ca u
n copil fara minte.
Nu, Astafi Ivanci, Acuma, Astafi Ivanci, de cte ori pleci, dumneata ncui lada ; cnd v
ad asta, ma podidesc lacrimile... Nu, mai bine lasa-ma sa plec, Astafi Ivanci, si
iarta-mi toate supararile pe care ti le-am pricinuit ct am stat mpreuna.
Fii bine, domnule, a plecat. II astept o zi, gndindu-ma ca are sa se ntoarca pe se
ara. Nu s-a ntors. N-a venit nici a doua si nici a treia zi. M-am speriat; ma apa
sa urtul
nu beam, nu mncam, nu dormeam. Ma daduse gata omul meu ! A patra zi, am p
ornit-o pe la toate crciumile, ntrebnd de dnsul; dar pe Emelianuska nu era chip sa-1
gasesti! Sa te fi prapadit oare ? mi-am zis. Poate ti-ai dat sufletul pe sub vre
un gard, crita cum erai, si acuma zaci ca o buturuga putreda." M-am ntors acasa m
ai mult mort dect viu. A doua zi aveam de gnd sa colind iar dupa dnsul. Ma blestema
m ca l-am lasat sa plece asa, de capul lui, prostul de el. n cea de-a cincea zi (
era sarbatoare), aud deodata usa scrtind si-1 vad pe Emelea intrnd : vnat la fata, c
u parul plin de noroi, ca si cnd ar fi dormit n ulita, se scoflcise si se facuse ca
o surcica. Si-a scos mantaluta, s-a asezat pe lada lnga mine, cu ochii tinta n oc
hii mei. M-am bucurat, de buna seama, dar n aceeasi vreme ma rodea la inima si ma
i avan ca nainte. Vedeti dumneavoastra, domnule, sa fi facut eu un pacat omenesc
ca asta, apai mai bine ma prapadeam ca un cine, dect sa ma mai ntorc. Dar Emelea sa ntors ! Fireste, nu e lucru usor sa vezi un om n halul asta. M-am apucat sa-1 mngi
, sa-1 linistesc. mi pare bine ca te-ai ntors, Emelianuska, zic. Daca mai zaboveai
un pic, ma duceam si azi sa te caut prin crciumi. Ai luat ceva n gura ?"
Am luat, Astafi Ivanci.
Si zici c-ai mncat ? Uite, fratioare, a mai ramas ceva din ciorbita de ieri; e cu
carne. Uite colea si niste ceapa cu pine. Mannca, zic, ca nu strica.
I-am dat sa mannce si atunci am nteles ca poate n-a pus nimic n gura de trei zile ;

cu atta pofta mnca. Ei, va sa zica foamea 1-a mnat ncoace. M-am muiat cu totul, uitn
du-ma la el, sarmanul. Ia sa dau o fuga pna la dugheana, sa-i aduc ceva pentru su
fletelul lui si s-o sfrsim cu ce-a fost! Nu mai snt suparat pe tine, Emelianuska !
Ti-am adus vinisor. Hai, Emelian Ilici, zic, sa-i tragem o dusca, doar e zi de
sarbatoare. Vrei sa bei ? Face bine.
A ntins mna lacom, a luat paharul si s-a oprit; a stat asa cteva clipe, apoi a dus
paharul la gura ; vinul i-a curs pe mneca. A dus paharul la gura, dar numaidect 1a pus pe masa.
Ce-i, Emelianuska ? - Nimic, Astafi Ivanci.
Nu bei ?
Pai, Astafi Ivanci... nu mai beau, Astafi Ivanci.
Vrei sa te lasi pu totul, Emeliuska, ori numai azi nu bei ? A ramas o vreme tacu
t, pe urma l vad ca-si lasa capul pe brat.
Nu cumva esti bolnav, Emelea ?
Nu prea ma simt bine, Astafi Ivanci.
L-am culcat n pat. Intr-adevar, i ardea capul si-1 scuturau frigurile. Am stat toa
ta ziua la capatiul lui; spre seara i s-a facut mai rau. I-am dat cvas amestecat
cu ulei si cu ceapa, si cu firimituri de pine. Na, zic, mannca un pic de papara, p
oate c-o sa-ti faca bine ! A clatinat din cap. Nu, zice, azi nu mai mannc, Astafi
Ivanci". I-am pregatit un ceai. S-a spetit batrnica de atta alergatura. Starea lui n
sa nu se mbunatatea de loc. Proasta treaba ! mi-am zis. A mai trecut o zi si n dim
ineata zilei urmatoare m-am dus la doctor. Nu departe de noi locuia un doctor pe
care-1 stiam, pe nume Kostopravov. II cunoscusem mai demult, cnd eram nca n servic
iu la familia Bosomiaghin; ma ngrijise si pe mine. Doctorul a venit si 1-a vazut.
Sta prost, zice. Nici nu mai facea sa trimiti dupa mine. Sa-i dam totusi niste p
rafuri." Nu i-am dat prafurile ; mi-am zis ca snt mofturi de-ale doctorului. Asa
am intrat n a cincea zi de boala.
Emelea se sfrsea, ntins pe pat, sub ochii mei. Sedeam pe pervaz cu lucrul n mna. Bat
rnica facea focul n soba. Taceam cu totii. Mi se rupea inima, domnule, dupa el, du
pa betivan, ca si cnd ar fi murit un copil de-al meu. Stiam ca Emelea se uita acu
m la mine ; bagasem de seama nca de dimineata ca se lupta cu el nsusi, ca are ceva
pe suflet, dar nu ndrazneste sa-mi spuna. In cele din urma, m-am uitat la dnsul;
nu-si mai lua ochii de la mine si i se citea n priviri o mhnire cumplita. Cnd si-a
dat si el seama ca ma uit n ochii lui, i-a lasat numaidect n jos.
Astafi Ivanci!
Ce e, Emeliuska ?
Daca, sa zic asa, Astafi Ivanci, am duce mantaluta mea la trgul de vechituri, cam
ct am putea sa luam pe ea ?
Nu stiu daca am lua mare lucru, Emelian Ilici. Poate o hrtie de trei ruble.
Daca as fi dus-o ntr-adevar la trgul de vechituri, n-ar fi fost chip sa iau nimic
pe ea, ba nca mi-ar fi rs oamenii n nas ca umblu sa vnd asemenea zdreanta. I-am spus
si eu numai asa, ca sa-1 mngi, stiindu-1 sarac cu duhul.
Eu socoteam, Astafi Ivanci, ca s-ar putea lua trei ruble de argint; oricum, e din
postav, Astafi Ivanci. Cum sa iei numai o hrtie de trei ruble, daca e din postav
?
Nu stiu, Emelian Ilici, zic ; daca vrei s-o duci, fireste, trebuie sa ceri de la
nceput trei ruble.
O vreme Emelea a ramas tacut, pe urma m-a strigat iar :
Astafi Ivanci!
Ce e, Emelianuska ? l ntreb.
Cnd oi nchide ochii, sa vinzi mantaua. Sa nu ma ngropati ntr-nsa, ca o sa zac eu si a
sa. E un lucru bun, poate ti-o fi de folos.
Odata mi s-a strns inima, domnule, asa cum nici nu-i chip de spus n cuvinte. Mi-am
dat cu socoteala ca 1-a cuprins aleanul mortii. Am tacut iar cu totii. S-a scur
s asa un ceas. Cnd m-am uitat iarasi la dnsul, era tot cu ochii la mine, si cnd mia ntlnit privirea, i-a lasat n jos.
Nu vrei apa, Emelian Ilici ?
- Da-mi, Astafi Ivanci, daca te lasa inima. I-am dat sa bea.
- Multumesc, Astafi Ivanci, zice...
Mai vrei ceva, Emelianuska ?

Nu, Astafi Ivanci, nu mai vreau nimic ; vreau numai...

- Ce ?
Vreau...
Ce vrei, Emeliuska ?
Nadragii aia... eu i-am luat atunci... Astafi Ivanci...
Las ca te iarta Dumnezeu, Emelianuska, sarmanule ! zic. Mori linistit... Mi se ta
iase rasuflarea, domnule, si mi-au dat lacrimile. Am ntors capul o clipa.
Astafi Ivanci...
Ma uit la el : Emelea voia sa-mi spuna ceva
se saltase n capul oaselor si se trud
ea, misca din buze... S-a rosit la fata deodata, cu ochii tinta la mine... Cum l
privesc, vad ca paleste iar. Intr-o clipita, s-a mistuit tot; si-a rasturnat cap
ul pe spate, a oftat o data si si-a dat duhul.