DOLIU ȘI MELANCOLIE

ȘI ORIGINILE TEORIEI RELAȚIEI DE OBIECT

Thomas H. Ogden
Autor: Mădălina SILAGHI
Coordonator: Andrei CONSTANTINESCU
 „Some writers write what they think, others think what they write.”
Scopul acestui eseu:
Analiza a ceea ce a scris Freud, a ideilor sale, oferind o explicație a unui întreg set de concepte.
Analiza modului de a scrie și de a gândi a lui Freud.

Vocea părintelui fondator al unei noi discipline!

Citindu-l pe Freud: „Psihanaliza

incertitudine este
schimbări de idei frecvente creația mea.”
abandonarea unor idei convingătoare și totodată...
Retrăirea procesului gândirii lui Freud;
aprofundarea înțelegerii noului mod de gândire pe care acesta dorește
să îl impună, dând un nou sens subiectivității umane .

Freud creează un sistem conceptual revoluționar, ”alterând” limbajul

propriu-zis și dând o cu totul altă însemnătate cuvintelor, stabilind un
set nou de relaționări între ele.
 TEORIA RELAȚIEI DE OBIECT
Reprezintă un grup de teorii psihanalitice care au în comun efectele
intrapsihice și interpersonale ale relațiilor dintre obiectele interne
inconștiente, cu ROL MAJOR ÎN CONTURAREA PSIHANALIZEI.
„Doliu și melancolie” este un articol scris în 1915, publicat în 1917 alături de alte patru
articole care cu scopul de a reprezenta fundamentul teoretic al psihanalizei.

În eseul său, Th. Ogden a împărțit textul lui Freud în cinci elemente ale teoriei relației de obiect, și anume:

Tulburarea stimei de sine, din care deducem că există părți separate ale Eului, care pot relaționa
între ele în mod sănătos sau patologic, și care pot influența lumea externă a subiectului.
Pierderea de obiect transformată în pierderea Eu-lui se referă la noțiunea că durere psihică poate
fi apărată prin înlocuirea relației cu obiectul extern, cu o relație cu un obiect intern fantasmat,
inconștient.
O parte inconștientă a Eu-lui urmărind o alta ne prezintă ideea că legăturile patologice formate din
ură și iubire leagă obiectele într-o stare de captivitate mutuală, inconștientă.
Limita psihotică dintre manie și melancolie introduce noțiunea că psihopatologia relației de obiect
adesea include gândirea omnipotentă într-o asemenea măsură, încât se poate întrerupe conexiunea
dintre lumea internă și cea externă.
Dorința de a trăi și dorința de a fi unul cu cel care a murit ne prezintă conceptul de ambivalență,
care prin doliu este depășit, dar în melancolie și manie se transformă într-un mecanism de evitare a
durerii.
 TULBURAREA STIMEI DE SINE
Explorarea inconștientului prin Melancolie

Doliul și melancolia, ca procese psihice, reprezintă un răspuns la pierderea unui obiect iubit pierdut,
care implică o îndepărtare semnificativă de la atitudinea normală față de viață.

Melancolia se manifestă printr-o anulare a interesului față de lumea exterioară prin pierderea
capacității de a iubi, prin inhibarea oricărei performanțe și prin deprecierea încrederii în sine care se
manifestă prin autoreproșuri și insulte care pot ajunge la o așteptare delirantă a pedepsei (DELIR DE
DEVALORIZARE). Subiectul nu simte rușine prin manifestările Eului alterat, ci dimpotrivă găsește
satisfacție în a se plânge cât de rău se simte.
Doliul este melancolia fără tulburarea încrederii în sine și consecințele ei. Este o reacție normală, care
nu necesită tratament și care trece după un anumit timp. În doliu totul este clar, nu există o
componentă inconștientă legată de pierderea obiectului iubit.

În melancolie există această componentă inconștientă, în care pacientul și analistul este posibil să nu
știe care anume este obiectul pierdut. „El știe pe cine a pierdut, dar nu știe ce a pierdut în el” - S.Freud
Apare o ambiguitate de limbaj, CE fiind ceva pierdut odată cu persoana iubită pierdută sau
CE fiind alterarea Eului ca răspuns la pierderea persoanei iubite.
 TULBURAREA STIMEI DE SINE
Explorarea inconștientului prin Melancolie

În doliu lumea exterioară este alterată, pe când în melancolie Eul este alterat, fără valoare
acum și nicicând. Apare un flux continuu subiect (eu) - obiect (mie) care se luptă în
inconștient și anulează Eul (concept în tranziție aici).
Inconștientul reprezintă un loc metaforic unde se petrece această luptă.
Timpul este transcedental, autocritica extinzându-se și în trecut [niciodată nu am fost mai
bun].

”Travaliul interior” al melancolicului (tulburarea melancolică) ne oferă o viziune asupra

constituirii Eului:
Eul ca structură psihică cu componente conștiente și inconștiente care pot fi separate.
Partea inconștientă a Eului are capacitatea să genereze în mod independent gânduri și
sentimente.
O parte separată a Eului poate intra în relație cu o altă parte a Eului, în mod inconștient.
Un aspect separat al Eului poate fi sănătos sau poate fi patologic.
 PIERDEREA DE OBIECT TRANSFORMATĂ ÎN PIERDEREA Eului

Explorarea inconștientului prin Melancolie

Se observă că plângerile și autoacuzațiile melancolicului sunt de fapt acuzații și chiar atacuri la

adresa persoanei iubite pierdute (în urma unui deces sau a unei dezamăgiri), dovedind sentimente
ambivalente față de aceasta - îl iubește și îl urăște în același timp.

NU RUȘINE + NU UMILINȚĂ + O MARE NEÎNDREPTĂȚIRE

Obiectul pierdut (extern) este înlocuit cu un obiect interin, captiv = identificarea Eului cu obiectul.
Acesta este un mecanism de evitare a durerii cauzate de pierdere, iar consecințele constau într-o
deconectare semnificativă a pacientului melancolic de la realitate.
Se observă că există o fixație puternică asupra obiectului, dar investirea emoțională în obiect
trebuie să prezinte o rezistență scăzută pentru a menține o legătură cu obiectul în cazul unui
obstacol. Această contradicție are o bază narcisică, ceea ce înseamnă că în cazul apariției unui obstacol
(moarte, dezamăgire), investirea emoțională în obiect poate regresa la narcisism, pierzându-și
capacitatea de a înfrunta realitatea, necesară pentru procesul de doliu, pentru a se putea vindeca și a se
întoarce la o viață normală. Deducem că melancolia este o stare maladivă.
Teoria relației de obiect include în acest stadiu o axă de dezvoltare timpurie, care constă în apariția
unei disfuncții în dezvoltarea narcisismului primar, în care pacientul melacolic nu a reușit procesul
de trecere de la narcisism la iubirea de obiect.
 O PARTE INCONȘTIENTĂ A Eului URMĂRIND O ALTA
Explorarea inconștientului prin Melancolie

Un nou concept al teroriei relației de obiect: sadismul, care apare ca răspuns la pierderea sau
dezamăgirea cauzată de obiect în cazul investirii emoționale de tip erotic.

URA și IUBIREA par a fi implicate într-o legătură indispensabilă una alteia, ce implică un mod de
iubire sufocant, subjugant și chiar tiranizant. Acest tip de legătură este întâlnit în urmăririle
obsesionale, dar în același timp stă la baza înțelegerii psihanalitice a relațiilor patologice de tip
abuzator-abuzat (relații de cuplu sau relații părinte-copil). Abuzul în aceste relații este inconștient
experimentat atât de abuzator, caât și de abuzat, ca ură iubitoare și iubire cu ură?, ambele versiuni
fiind acceptate sau preferabile în locul întreruperii relației.
Acest mix de iubire-ură este parte integrantă din înțelegerea psihanalitică a relațiilor de obiect
patologice, care prezintă o durabilitate uimitoare. Ura subiectului față de obiectul intern cu care s-a
identificat, reprezintă sursa stabilității structurii organizatorice patologice a personalității pacientului,
dar și pentru procesul de transfer-contratransfer din cadrul procesului analitic.

Aspecul sadic al relației Eului-identificat-cu-obiectul regresat la narcisism, poate fi gândit ca o

urmărire nebună și neobosită a unei părți a Eului de către alta, care sub influența sentimentelor
ambivalente existente au fost reduse la stadiul de sadism.
 LIMITA PSIHOTICĂ ÎNTRE MANIE ȘI MELANCOLIE
Explorarea inconștientului prin Melancolie
În manie, pacientul înlătură durerea cauzată de pierdere și se manifestă în mod triumfător, ca și
cum ar fi câștigat o luptă împotriva obiectului pierdut. Mecanismul de evadare, spre deosebire de
melancolie, se face „luându-și zborul” de la înfruntarea realității. Acest proces are efectul de a
introduce pacientul într-o sferă de gândire omnipotentă, ruptă complet de realitate.

Lumea exterioară se epuizează ca o consecință a deconectării de lumea interioară, inconștientă. Dacă

lumea interioară și cea exterioară sunt deconectate, individul nu mai poate crește, nu învață din
experiență.

DORINȚA DE A TRĂI ȘI DORINȚA DE A FI UNUL CU CEL CARE A MURIT

Ambivalența poate fi un conflict între iubire și ură, poate fi o luptă între dorința de a trăi și dorința
de a fi cu cel care a murit. Individul capabil de doliu reușește să se elibereze din această luptă, proces
posibil prin acceptarea (de cele mai multe ori inconștientă) A faptului că persoana iubită a murit și că
viața este posibilă și fără prezența ei.
În melancolie pacientul rămâne captiv în această lume captivă, dar în manie pacientul dorește cumva
să ajungă la doliu, să se vindece, să scape de durere prin eliminarea obiectului.
În consecință, relațiile de obiect interne, inconștiente pot avea o calitate vie și dătătoare de viață,
moartă și dătătoare de moarte sau orice combinații posibile de două.
 „Sunetul gândirii psihanalitice (...) poate fi auzit
în Doliu și melancolie a lui Freud, dacă știm cum să ascultăm.”
Th. Ogden

VĂ MULȚUMESC!